Acasă Blog Pagina 4273

Salariile bacauanilor, in coada clasamentului din Moldova

    Judetul Bacau pare sa isi revina din declinul economic pronuntat pe care l-a resimtit in ultimii cel putin trei ani. In perioada mentionata, conform datelor statistice, Bacaul a fost singurul din tara unde lefurile au scazut fata de nivelul lor de acum trei ani. Bacaul a pierdut si primul loc pe Moldova in privinta salariului mediu net, in favoarea Iasiului. Scaderile salariale au fost motivate prin lipsa investitorilor, prin absenta locurilor de munca din industrie si prin dezvoltarea galopanta a comertului, unde salariile sunt mici.

    Pe de alta parte, daca luam in considerare datele statistice doar din ultimul an, salariul bacauanilor a crescut cu 8%, peste media nationala, dar sub cele din alte judete din regiune. Astfel, in februarie 2013, salariul mediu net in judetul Bacau era de 1.241 lei, in crestere cu 8% fata de februarie 2012. In regiunea nord-est, cresteri mai mari s-au inregistrat in Botosani (10,5%, pâna la 1.135 lei) si Suceava (9,4%, pâna la 1.117 lei). De mentionat ca in luna septembrie a anului 2009, la circa un an de la aparitia primelor semne ale crizei financiare, salariul mediu net obtinut de bacauani era de 1.276 lei, insa in septembrie 2012, acesta scazuse cu 40 de lei (3%), ajungând la suma de 1.236 de lei, dupa cum arata datelor publicate de catre Institutul National de Statistica (INS).

    Inspaimântati de antenele GSM

      Mai multi locatari de pe strada Martir Closca, la intersectia cu strada Radu Negru, s-au adresat Consiliului Local, prin intermediul consilierului PDL Vasile Dragusanu, nemultumiti de faptul ca in apropiere de apartamentele lor si de Gradinita cu program prelungit nr. 29 s-au instalat mai multe antene de captare a semnalului. Problema lor a fost expusa la ultima sedinta de consiliu, in speranta ca executivul va avea in vedere sa le dea macar un raspuns, daca nu o rezolvare. „Oamenii reclama ca antenele respective s-au instalat la distante necorespunzatoare fata de blocurile de locuinte si creeaza pericol in zona. Normele europene ar impune distante de 200 de metri, in timp ce antenele sunt la 50 de metri. Ne roaga sa rezolvam aceasta problema”, a explicat Vasile Dragusanu.

      Le vor demontate

      Intr-adevar, pe un cos al fostului punct termic 152, care este in prezent dezafectat, au fost instalate recent mai multe antene, putin peste nivelul al patrulea al blocurilor din zona si exact peste cladirea in care se joaca, manânca si dorm cei 182 de prescolari. Sotii Cotofanu, care stau in zona, spun ca au semnat pentru ca aceste antene sa fie demontate, in conditiile in care „nu se stie ce autorizatii au obtinut, pentru ca noi nu am fost intrebati. Ne temem ca ne iradiaza. Nu este normal, trebuie sa facem ceva”. Semnaturi au dat si parintii care desi nu locuiesc in imediata apropiere a turnului au copiii la gradinita. Toate semnaturile vor fi centralizate la Asociatia de Proprietari 121. „Fiecare sef de scara va strânge semnaturile, dupa care le vom centraliza si le vom duce la institutiile care ne-ar putea rezolva problema. De la noi nu s-a cerut nici o aprobare sau semnatura. Locatarii de la etajul al patrulea s-au plâns ca fac zgomot noaptea”, ne-a spus reprezentantul asociatiei de proprietari. Executivul Primariei Bacau a promis ca va intocmi un raport pe care il va supune atentiei Consiliului Local.

      DSP da aviz pe studiu de specialitate

      Firma de telefonie care a instalat antenele reclamate are si un aviz de la Directia de Sanatate Publica. Dr. Antoaneta Dobreanu, seful compartimentului Igiena Mediului, ne-a declarat ca avizul de amplasare a fost eliberat in baza unui studiu pe care firma l-a solicitat unui institut din Bucuresti. „Pentru a ne asigura ca nu se modifica nimic fata de momentul acordarii avizului, noi cerem firmei sa monitorizeze câmpul electromagnetic. De obicei, nivelul este mult sub cel maxim permis.”

      „Inchirierea fostului cos de la punctul termic a fost scoasa la licitatie in 2010, dar contractul a fost semnat in 2011 pentru o perioada de cinci ani. Operatorul care a inchiriat corpul de cladire este Cosmote, care avea obligatia ca in momentul instalarii antenelor sa aduca la dosar avizele de la Directia de Sanatate Publica, ceea ce a facut. Din punct de vedere legal, toate conditiile au fost indeplinite.”

      – Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau

       

      „Noi nu facem masuratori. Nu suntem abilitati si nu avem aparatura. In cazul unor reclamatii cerem proprietarilor antenelor un nou studiu si o monitorizare a câmpului electromagnetic. Aceasta se realizeaza doar de catre doua firme din tara.”

      – Dr. Marin Bustuc, director adjunct DSP Bacau

       

      Studiul prezentat de firma arata ca „se estimeaza ca densitatea de putere a câmpurilor electromagnetice de radiofrecventa emise de statiile de baza (antenele Cosmote care vor fi instalate in Bacau pe strada Ardealului 6) se va incadra in limitele maxime admise prin Normele privind limitarea expunerii populatiei generale la câmpuri electromagnetice.”

      Andreea Gavrila

      Doina Mincu

      Peste 20 de echipe la concursul pompierilor voluntari

        Timp de doua zile, astazi si mâine, pe Stadionul Orasenesc Târgu Ocna, 24 de echipaje se intrec in concursul profesional al Serviciilor Voluntare si Private pentru Situatii de Urgenta. Este vorba de faza judeteana si participa echipe de la operatorii economici si institutiile publice dotate cu motopompe si cu autospeciale de stins incendii. Organizarea si desfasurarea concursului vor fi asigurate de catre o brigada de arbitri formata din personal din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau.

        12 gospodarii au fost inundate la Glavanesti

          Precipitatiile insemnate de miercuri seara le-au adus necazuri localnicilor din comuna Glavanesti. 12 curti si gradini au fost inundate iar pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au fost solicitati si au intervenit pentru decolmatarea a patru anexe gospodaresti. Autoritatile locale vor di cele care vor evalua pagubele, cel mai probabil in cursul zilei de joi.

          Cros: Au alergat pentru pace si pentru Europa

          La finalul saptamânii trecute, echipa „Uniti spre Europa”, Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinesti si Primaria Moinesti, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean, Casa Corpului Diodactic si Consiliul Judetean al Elevilor Bacau au organizat crosul „Run for Peace, run for Europe”. La start s-au reunit aproximativ 250 de elevi din toate iinstitutiile de invatamânt din municipiul Moinesti. Invingatoarea categoriei feminine a intrecerii a fost „Daniela Andrioaie”, in timp ce la masculin, primul a trecut linia de sosire Alin Anastasoaie. „Sunt foarte fericita ca am câstigat acest cros. Am fost umita de faptul ca am trecut prima linia de sosire, având in federe faptul ca am avut adversare redutabile”, a declarat Dana Andrioaie. „Am avut un inceput mai slab, clasându-ma doar al saselea dupa prima tura, insa, pâna la urma, am reusit sa ajung in fruntea plutonului si sa câstig”, a spus Alin Anastasoaie. Sa notam ca echipa „Uniti spre Europa”, alcatuita din Francesca Manaila, Paula Avasiloaie si Razvan Motei, elevi ai Liceului „Spiru Harte” Moinesti, va reprezenta judetul Bacau in finala competitiei pe proiecte „Europa, mai aproape de Consiliul National al Elevilor”.

          Volei/ Divizia A1: Programul campionatelor, pe 18 iunie

          La inceputul saptamânii viitoare, Federatia Româna de Volei va stabili calendarul competitional al campionatului Diviziei A1, atât la feminin, cât si la masculin. Configurarea programului se va face prin tragere la sorti, dupa tabela Berger, pe data de 18 iunie, la ora 11. Campionatul Diviziei A1 va incepe in luna octombrie.

          Omul de afaceri Constantin Lazar din Onesti a premiat excelenta

            La Aula Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” din Onesti a avut loc festivitatea de premiere a elevilor olimpici ai Colegiului National “Dimitrie Cantemir”, eveniment la care omul de afaceri Constantin Lazar a acordat un numar de peste 10 premii in bani. Premiind excelenta si cele mai bune rezultate obtinute la concursurile si olimpiadele nationale de catre elevii acestui colegiu, Constantin Lazar a declarat: ”Rasplata pe care o acord astazi este foarte mica, raportata la efortul dascalilor de a sadi valori adevarate in copiii nostri. Vreau sa va garantez insa, ca om de afaceri care am creat sute de locuri de munca, faptul ca banii pe care i-am investit in cultura si in educatie ar genera un profit pe care nu l-am obtine nici din infrastructura si nici din energie, ca tot sunt domenii la moda. Este o minciuna faptul ca suntem prea saraci pentru a gasi resurse pentru scoala când de fapt, scoala ar trebui sa fie pe primul plan in momentul alcatuirii bugetului, pentru ca scoala ne invata si cum sa crestem, si cum sa economisim, si cum sa nu aruncam banii pe lucruri de nimic, de imagine.” La aceasta festivitate prof. Felicia Fillip, director al Colegiului National “Dimitrie Cantemir” a mentionat : ”Nu este putin lucru ceea ce se intâmpla, prin premierea olimpicilor nostri premiem elevii ce reprezinta colegiul si care au obtinut performante la olimpiadele si concursurile nationale. Nu doar acestea ne reprezinta insa ele inseamna munca, intalniri intre profesori si elevi. Este un efort sustinut in calitate de <<elevi de Cantemir>>, ei fiind ajutati pentru crearea unui drum al lor.” Pentru rezultatele obtinute au fost premiati olimpicii Catalin Daniel Cimpoiesu, Alex. Hârbuleanu, Alexandra Ungureanu, Roxana Costea, Andreea Marinescu, Roxana Radu, Andreea Ciobanu, Madalina Enache, Raluca Rosca, Rares Secara, Teodora Abaza, Stefan Danaita, Marin Voicu si Teodor Cristopher Uglea (câstigator al premiului I al Concursului international al francofoniei). De asemenea, au fost premiati si profesorii care i-au indrumat pe acesti performeri, ei primind si medalii si diplome. La aceasta festivitate de premiere si-a adus sprijinul si Asociatia “Studium D. Cantemir” din Onesti.

            Noutate mondiala in dezvoltarea pedagogiei ca stiinta

            Amfiteatrul “Spiru Haret” al Colegiului National Pedagogic “Stefan cel Mare” din Bacau a fost gazda unui eveniment editorial de exceptie. Profesorul univ. dr. Liviu Filimon, fost elev si invatator al scolii bacauane, profesor cu o experienta didactica si universitara de peste 40 de ani, a lansat elevilor si cadrelor didactice o noua provocare, sub forma unei noi carti – “Pedagogia angajarii eductionale”, aparuta la Editura Didactica si Pedagogica, RA Bucuresti. “Prin continutul ei, cartea se inscrie ca o contributie la fundamentarea pedagogiei ca stiinta, este o noutate pentru pedagogia româneasca, deoarece vorbeste despre pedagogia angajarii educationale si introduce in aceasta stiinta termenul de angajare educationala, a spus prof. dr. Livia Sibisteanu, director al Scolii “Spiru Haret” Bacau, autoare a unei recenzii bazata pe un aparat critic si informational, pe intelesul elevilor si invatatorilor prezenti la lansare. Fiecare capitol are un motto, preluate de autor de la mari gânditori ai lumii, care, la rândul lor, se constituie in exceptionale invataturi, dar mai ales ne obliga la meditatie, cum de altfel face intreaga carte“, a mai spus prof. Sibisteanu. “Prin angajare educationala intelegem participarea totala, fizica si biopsihica spontana si constienta a educatului la activitatile initiate de scoala, familie etc. sau efectuate din initiativa proprie (…) Pedagogia, ca stiinta a angajarii educationale, se diferentiaza de psihologia copilului sI de psihologia dezvoltarii, desi aceste ramuri ale psihologiei studiaza anumite aspecte ale activitatiloe educationale”, afirma autorul in Cuvânt inainte.

            Bazata pe o bibliografie impresionanta, noul volum al profesorului Liviu Filimon “Pedagogia angajarii educationale” are ca suport de noutate absoluta, o abordare a educatiei bazata pe cerinte negative formulate sub forma de decaloguri – Decalogurile pedagogice. “Ideea educarii conduitei prin “porunci” formulate negativ ne-a fost sugerata de cele “Zece porunci” scrise pe “Tablele Legii” (Sa nu furi!…Sa nu ucizi!). Asa cum se stie, regulile de comportare sunt mai usor de respectat când sunt formulate negativ, deoarece, in aceasta ipostaza, ele pot fi insotite de sanctiuni”, isi justifica profesorul Filimon Decalogurile… Putem exemplifica cu Decalogul elevului: Sa nu abandonezi scoala!, Sa nu fraudezi coopiind!, Sa nu vii la scoala cu temele nefacute! Sa nu te comporti agresiv! etc. sau cu Decalogul cadrului didactic: Sa nu intri la lectie nepregatit!, Sa nu partinesti! Sa nu primesti cadouri! etc. Sunt extrem de sugestive Decalogurile invatatorului (Sa nu devii invatator daca nu iubesti copii!), Eficientizarii lectiei, Asistentului maternal, Candidatului la casatorie, Decalogurile instinctelor umane, Decalogul vânzatoarei la magazinul alimentar, dar si cel a pensionarului.

            Asupra capitolului 6 din carte vom reveni.

            In incheiere, prof. Liviu Filimon, autorul cartii, a facut un anunt important, elevii beneficiaza de reduceri substantiale la achizitionarea cartii.

            Ucis de betoniera

              Un barbat, in vârsta de 32 de ani, din comuna Casin, a murit in urma unui accident stupid. Acesta lucra la o casa in constructie si pentru ca a manevrat gresit o betoniera aceasta a cazut peste el. A suferit un traumatism grav al toracelui si a fost transportat la spital in stare critica. Din pacate eforturile medicilor de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului din Onesti au fost in zadar, tânarul fiind declarat decedat, in cele din urma.

              Italian arestat pentru sex cu minore

                Un cetatean italian, in vârsta de 62 de ani, care locuia in Onesti, a fost arestat de judecatorii de la Tribunalul Bacau pentru trei infractiuni de act sexual cu un minor si o infractiune de tentativa de act sexual cu minor. Cererea de arestare a venit din partea procurorilor de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Bacau care au stabilit ca italianul a fost client pentru o parte din cele opt minore traficate, unele dintre ele chiar si de proprii parinti. Saptamâna trecuta, sase persoane au fost arestate pentru trafic de minori si rele tratamente aplicate minorilor.

                Copil in coma din motive necunoscute

                  Un copil in vârsta de 4 ani, din comuna Helegiu, a intrat inexplicabil in stare de coma in seara zilei de marti. Pacientul a fost transportat la Spitalul Municipal Onesti. „De la Onesti a fost transferat la noi, a declarat dr.Aurelia Taga, director medical al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Pe drum, copilul s-a trezit.” La SJU, i s-au facut investigatii medicale, iar computerul tomograf a aratat ca nu a suferit modificari cerebrale. Medicii suspicioneaza fie ca micutul a baut alcool, fie ca starea de coma i-a fost indusa de un medicament.

                  FCM Bacau cere dezafilierea Stelei!

                  Problemele Stelei Bucuresti par fara de sfârsit. La fel ca si „cazul Baciu”! Amenintata cu excluderea din Liga Campionilor, si cu retrogradarea in B ca urmare a condamnarii lui Gigi Becali in „cazul Valiza”, Steaua risca, mai nou, chiar dezafilierea! FCM Bacau a solicitat Federatiei Române de Fotbal dezafilierea Stelei, ca urmarea a faptului ca „ros-albastrii” au atacat la un tribunal civil decizia Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne in „cazul Baciu”. Concret, desi in luna martie s-a conformat deciziei TAS si a platit cei 1.041. 000 euro catre FCM Bacau pentru a evita la vremea amintita sanctiuni din partea FRF si UEFA, Steaua s-a adresat, ulterior, Tribunalului Bucuresti si Tribunalului Bacau, in speranta ca-si va recupera suma respectiva. FCM Bacau a reactionat prompt, facând demersurile necesare atât in plan sportiv, cât si civil. „Am facut o intâmpinare la Tribunalul Bucuresti si am trimis notificari catre Federatia Româna de Fotbal si catre clubul Steaua. Solicitam ca, in cazul in care nu-si va retrage actiunea in instanta civila, Steaua sa fie dezafiliata, dupa modelul Universitatea Craiova”, a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie, care a tinut sa faca urmatoarea precizare: „In luna martie, dupa decizia Tribunalului Cantonal Elvetian care a confirmat verdictul dat de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne in cazul Baciu, Steaua a refuzat intr-o prima faza sa ne achite datoria. Clubul bucurestean a motivat atunci ca nu recunoaste decizia unui tribunal sportiv si ca se va adresa instantelor civile, asa cum a facut-o si Universitatea Craiova, in speranta ca va avea câstig de cauza, la fel ca si Craiova. Numai ca, daca la acel moment, Universitatea Craiova era câstigatoare in litigiul cu FRF, acum situatia s-a schimbat la 180 de grade. Federatia a facut recurs la Inalta Curte si a primit un verdict favorabil, definitiv si irevocabil in procesul cu Universitatea Craiova”. Presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie a adaugat ca, in cazul in care Steaua nu-si va retrage actiunea in civil, va fi instiintata UEFA: „Am avertizat conducerea Stelei ca, daca nu renunta la instantele civile, ne vom adresa UEFA. Sunt convins ca Steaua risca sanctiuni grave”, a concluzionat Scânteie. Pe 24 iunie, forul european va dicta un verdict in privinta posibilei excluderi a Stelei din Liga Campionilor. Iar aceasta se anunta doar una din problemele fara de sfârsit ale gruparii conduse de patronul-condamnat Gigi Becali.

                  Raed Arafat a modificat proiectul de extindere a Spitalului Onesti

                    Spitalul Municipal Onesti va beneficia de lucrari de modernizare a Compartimentului de Primire Urgente (CPU), investitie care va fi sustinuta 50 la suta din bugetul judetului si va consta in extinderea cladirii si dotarea cu echipamente performante. Sectia urma sa aiba demisol, parter si etaj, insa, in momentul avizarii de catre Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, ministru secretar de stat, a solicitat modificarea proiectului dupa modelul Spitalului de Urgenta Tg. Mures. Dr. Raed Arafat a propus extinderea CPU numai pe orizontala, cu un centru „secretariat”, toate celelalte spatii si intreg circuitul fiind dispuse radial in jurul acestuia, „astfel incât utilitatea si eficienta sa creasca prin accesul facil la toate componentele sistemului de urgenta”, arata Laurentiu Negina, primarul Onestiului. Prin urmare, Compartimentul de Primire Urgente va avea doar parter, dar acesta va ocupa 550 mp in loc de 225. Valoarea proiectului ramâne neschimbata: 6.000.000 lei. Cladirea va comunica cu spitalul printr-un coridor de trecere si va fi amplasata in parculetul dinspre nord, beneficiind de alei si cai de acces pentru masinile de interventie.

                    CET ii executa silit pe bacauani

                      CET Bacau are de recuperat de la asociatiile de proprietari peste 30 de milioane de lei, suma care reprezinta valoarea facturilor restante pentru agentul termic furnizat, dar si penalitati de intârziere. Societatea de termoficare se declara in imposibilitatea de a-si plati, la rândul sau, furnizorii, cea mai presanta fiind datoria de peste 20 de milioane de lei catre E.ON. De altfel, pe 22 mai, CET a ramas fara gaze naturale din aceasta cauza si nu a mai furnizat apa calda. Neculai Olaru, director general al CET, a declarat ca in aceasta perioada se fac toate demersurile pentru a se cere in instanta terta poprire in cazul asociatiilor debitoare. Seful CET a mai precizat ca obiectivul sau este ca, din aceasta vara, sa se aplice aceasta metoda de recuperare a creantelor, tinând cont ca tot ce s-a intreprins pâna acum nu a avut efectul asteptat. De altfel, nici actiunile asociatiilor de proprietari in instanta pentru constrângerea datornicilor sa-si plateasca intretinerea nu au dus la cresterea incasarilor. Conducerea CET a mai declarat ca se asteapta ca locatarii sa fie deranjati de faptul ca tot ce vor plati la asociatii se va dirija la CET. Am incercat sa aflam ce parere are conducerea Companiei de Apa despre perspectiva de a nu mai primi bani de la asociatii, dar fara succes.

                      Doina Mincu

                      Ovidiu Pauliuc

                      „Ideea este simpla: ne vom indrepta catre toti membrii asociatiei de proprietari cu care avem contract, inclusiv catre cei buni platnici. Toti banii vor fi orientati spre CET, nu spre asociatii. In aceasta situatie s-ar putea sa ramâna fara apa rece, fara alte utilitati.”

                      Neculai Olaru, director CET

                       

                       „Locatarii vor iesi in fata primariei daca se intâmpla asa ceva. Daca ii lasa fara apa rece, i-a terminat. Poate nu vor mai plati deloc. Ce va face CET-ul atunci? Ei bat mereu in asociatii, dar ei ce-au facu? Ne tin cu tevi sparte, fara apa calda, dar au pretentii. Noi am incercat sa recuperam debitele. Dosarele stau cu lunile in instanta.”

                      Ciprian Parinceanu, presedinte Asociatia de proprietari 116

                       

                      „Poprirea este posibila juridic. Actiunea este valabila. Ceilalti furnizori care au de primit bani de la asociatiile de proprietari trebuie sa dea si ele in judecata asociatiile, altfel toti banii se duc la CET.”

                      Adrian Stoica, avocat

                      Eliminati si pene de curent la BAC

                        Doi elevi din Onesti inscrisi la Bac care au intrat in sala de examen având asupra lor telefoanele mobile, lucru interzis de metodologia de desfasurare a examenului, sunt primii eliminati la aceasta sesiune. Celor doi elevi din Bacau li se alatura unul din Iasi si alti doi din Capitala. Candidatii nu au voie sa intre in salile de examen cu orice tip de lucrari care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, cu telefoane mobile sau orice mijloace de comunicare sau de calcul. Indiferent daca folosesc sau nu materialele, odata gasite asupra lor, conduc la eliminarea din examen. In Bacau au fost programati sa sustina proba de evaluare orala la româna circa 4.600 de candidati. La sesiunea de vara a bacalaureatului 2012, 15 candidati au fost eliminati pe motiv de frauda, iar aproape 2.600 nu au reusit sa obtina nici macar o medie peste 5. In judet, s-au depus 1.800 de contestatii. Onesteanca Mara Bruma a luat singurul 10 din judet. Elevii eliminati de la o proba, pentru frauda sau tentativa, nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bac, potrivit metodologiei. Acestia vor relua integral examenul.

                        Bacaul are nevoie de mai mult verde

                          In ultimul an, in municipiul Bacau au fost plantati peste 3.500 de arbori, potrivit unei raportari a Primariei Bacau. 1.500 de arbori ar fi fost plantati in special in Parcul Gheraiesti, Parcul Cancicov si Parcul Nord. In aceasta primavara a fost infiintat un cordon verde pe strada Chimiei, activitate ce a presupus plantarea a peste 1.000 de arbori. Acestia vor avea atât rol ornamental, dar si de imbunatatire a calitatii aerului, stiut fiind faptul ca zona este tranzitata permanent nu doar de locuitorii municipiului, ci si de numeroase autovehicule care doar ne tranziteaza orasul. In restul orasului, s-au plantat alti o 1.000 de arbori. „Activitatea de plantare se va relua in aceasta toamna. Directia de Servicii Publice intentioneaza sa planteze peste 2.000 de arbori, in toate cartierele orasului”, a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau. Chiar si cu aceste actiuni de plantare, suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor in Bacau este destul de departe de media europeana. „Normele prevad ca pâna la sfârsitul anului 2013, aceasta suprafata sa ajunga la 25 mp. Potrivit raportului de mediu pe anul 2011, norma in Bacau era de doar 19 mp. Este posibil ca in urma actiunilor din 2012, aceasta sa mai fi crescut, dar raportul pe anul trecut nu este inca gata”, a precizat Maria Ionos, purtator de cuvânt al Agentiei de Mediu Bacau.

                          Dar, in acceptiunea municipalitatii, la calculul acestei suprafete, se iau in calcul si aliniamentele stradale si suprafetele verzi amenajate in sensurile giratorii.

                          Un sistem de invatamânt mereu in urma realitatii

                          Am sa incep abrupt, cu intrebarile: De ce a scazut atât de mult interesul elevilor pentru invatatura? De ce nu mai exista motivatie pentru invatare? De ce atâtia absolventi de liceu nu se prezinta la examenul de bacaluareat? Iar raspunsul este unul singur, scoala si-a pierdut prestigiul de altadata in societatea actuala, unde cunoasterea pare sa nu mai aiba pret, important fiind sa te descurci. Pentru ca, s-a vazut, sunt atâtea cazuri, poti sa ajungi un om de succes fara sa ai diplome, fara sa fi frecventat nu stiu ce scoli inalte. Tipul de cultura inalta este dealtminteri in accentuat declin, cultura populara, bazata pe marketing, facându-i o serioasa concurenta, neloiala dar puternica. Si sigur ca tinerii de azi nu au cum sa fie altfel decât lumea in care traiesc. Ei se orienteaza spre ceea ce e mai la indemâna, mai usor de obtinut. Isi iau informatia necesara de pe Internet, fug de studiul aprofundat al cartii, de efort intelectual, pentru ca, la urma urmelor, cam totul se reduce la imagine in lumea noastra, din moment ce a fi expert in ceva inseamna a fi vazut la televizor, a avea audienta. Astfel ca tinerii nu mai cred in valoarea studiilor, a scolii. Oricum, ar fi si greu sa o faca, din moment ce sistemul de invatamânt este unul bolnav, el reflectând starea societatii, ierarhiile din interiorul acesteia. Pentru ca vorbim acum despre o societate puternic polarizata, impartita in bogati si saraci. Iar cei saraci au din ce in ce mai putin acces la educatie, pe când cei bogati isi trimit copiii la scoli private, dându-le mâna sa plateasca taxe mari. Si tot ei isi exporta odraslele in strainatate, ca sa-i scoleasca acolo, la institutii de prestigiu. Sistemul nostru educational reproduce, asadar, ordinea sociala, lasându-i de izbeliste pe unii, si oferind totul de-a gata privilegiatilor. Când, de fapt, ar trebui sa avem educatie de calitate in toate scolile de stat, iar accesul la educatie sa fie unul cu adevarat democratic. Altfel, conceptul de egalitate a sanselor este unul complet lipsit de continut. Pentru ca asa se intâmpla intotdeauna la noi, ne invârtim intr-un cerc vicios, in care unii sunt mai egali decât altii. Numarul mic de tineri inscrisi la bacaluareat vorbeste de la sine despre un sistem de invatamânt aflat de multa vreme pe picior gresit, mereu in urma realitatii. Ce invatam, cum si de ce, iata intrebarile care ar trebui sa stea la baza mult trâmbitatei reforme a invatamântului românesc. E nevoie de o reforma adevarata, a continuturilor si a motivatiilor, nu de una vizând doar aspecte exterioare.

                          Motociclist accidentat in fata spitalului

                            Un tânar motociclist a fost accidentat, ieri dimineata, dupa ce un sofer i-a taiat calea. Evenimentul rutier s-a petrecut pe Calea Marasesti, in fata Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Soferul a virat stânga incalcând marcajul longitudinal dublu continuu pentru a intra in parcarea Stadionului Municipal si l-a lovit pe motociclistul, in vârsta de 24 de ani, care circula regulamentar. Acesta a ajuns la spital cu mai multe contuzii insa nu a avut nevoie de internare. Politistii de la Rutiera au intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

                            Angajatii Amurco au asediat biroul directorului general al combinatului

                              Zeci de angajati ai Combinatului Chimic Amurco au asediat biroul directorului general Marin Maldareanu, nemultumiti ca nu si-au mai primit salarile de peste trei luni. Ei au incercat astfel sa obtina macar o parte din restantele salariale, asa cum au mai facut si saptamâna trecuta, când au “smuls” de la conducere 500 lei. Multi dintre cei care au protestat ieri urmeaza sa intre in somaj zilele acestea, astfel ca temerea lor cea mai mare este ca, odata iesiti pe poarta intreprinderii, nici nu vor mai vedea vreun banDe mentionat ca din cauza problemelor financiare, combinatul a ramas si fara curent electric, incepând de marti. In total, 450 de angajati vor intra in somaj. Restul vor ramâne in combinat pentru lucrarile de la instalatia de cogenerare si alte activitati curente, dar nici ei nu sunt platiti la zi. In plus, si salariile compensatorii se vor achita incepând cu luna octombrie. Oamenii spera ca vreo autoritate a statului sa determine conducerea Interagro sa achite salariile la zi. Angajatii Amurco sunt decisi sa continue protestele si presiunile asupra conducerii, pentru a-si recupera cât mai repede banii.

                              “Nu vrem decât sa ne dea banii la zi. Am ajuns in situatia sa ne taie gazele, sa nu mai avem ce da de mâncare copiilor.”

                              muncitor Amurco

                               

                              “Probleme sunt la toate combinatele Interagro. Noi suntem in situatia cea mai grea cu plata salariior si incercam sa mai achitam câte ceva. Atâta vreme cât gazele s-au scumpit, iar productia a devenit nerentabila, noi nu mai putem functiona. Speram sa se rezolve ceva prin exploatarea gazelor de sist sau a zacamintelor din Marea Neagra. De asemenea, speram la repornirea cât mai rapida a combinatului, iar in acest caz ii vom rechema la lucru pe cei care intra in somaj.”

                              directorul general Amurco, Marin Maldreanu

                               

                              “Noi am facut verificari la Amurco si am dispus masura sa se faca plata salariilor, dar conducerea Amurco a raspuns ca se afla in dificultate economica. Noi am putea sanctiona nerespectarea masurii, dar Amurco ar putea face contestatie in instanta si ar câstiga. Singura sansa a muncitorilor sa isi recupereze banii este sa dea in judecata conducerea societatii.”

                              Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau.

                              Primele probleme din cauza ploilor

                                Pana la ora 21.40 pentru judetul nostru a fost emis un cod portocaliu de ploi, grindina, intensificari ale vantului si cantitati de precipitatii care pot depasi 30-35 litri pe mp. Sunt deja probleme in Glavanesti, Podu Turcului, acolo unde mai multe curti au fost inundate si se lucreaza la decolmatarea a 2 podete. Comitetele locale pentru situatii de urgenta asigura permanenta.

                                 

                                ULTIMELE ȘTIRI

                                blugi

                                d1

                                d3

                                d2