Un barbat, in vârsta de 36 de ani, a fost batut de o femei. Intâmplare a avut loc pe Calea Moldovei iar altercatia a fost surprinsa de jandarmii de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau.

In urma unor neintelegeri si a unui schimb de replici intre el si o femeie de 38 de ani, aceasta a inceput sa-l loveasca provocându-i leziuni pe fata.

Cei doi au fost urcati in duba si dusi la audieri acolo unde tânara a aflat ca va fi cercetata penal pentru loviri sau alte violente.

Cele patru camere de comerț și industrie excluse abuziv în martie 2013 din Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) au fost repuse în drepturi de Judecătoria Sectorului 3, prin soluția pronunțată în 10 iulie 2013. Instanța a admis ordonanța președințială de suspendare a deciziei Colegiului de conducere al CCIR, care excludea din CCIR Camerele de comerț și Industrie Dolj, Bacău, Prahova și Vâlcea.

Conform Codului de Procedură Civilă, hotărârea instanței este executorie. Astfel, cele patru camere de comerț și industrie sunt membre cu drepturi depline ale Camerei de Comerț și Industrie a României.

Mai multe Camere de comerț județene i-au cerut președintelui CCIR, Mihail Vlasov, documentele justificative pentru cheltuirea a 12,2 milioane de lei din Fondul la dispoziţia Preşedintelui. În acelaşi timp, au cerut explicaţii pentru depăşirea cu 5,9 milioane de lei a bugetului aprobat pentru 2011, în condiţiile în care CCIR înregistrase în acel an un deficit de 5,1 milioane de lei.

Mihail Vlasov a refuzat să răspundă şi, în consecinţă, Camerele judeţene au intentat un proces prin care au contestat descărcarea de gestiune a preşedintelui CCIR şi au sesizat DNA cu privire la posibile acte de corupţie şi deturnare de fonduri ale conducerii CCIR.

Camerele județene care au sesizat DNA și au intentat procesul au fost excluse din CCIR la începutul lunii martie 2013, sub pretextul absentării la adunările generale ale CCIR.

Prin recenta soluție a Judecătoriei Sectorului 3, Camerele județene Dolj, Bacău, Prahova și Vâlcea sunt din nou membre în Camera de Comerț și Industrie a României. Ordonanța președințială va produce efecte până în momentul judecării dosarului 12750/3/2013, aflat pe rolul Tribunalului București, prin care se contestă decizia de excludere a celor patru camere de comerț județene.

Asociatia „Constiinta Europeana” organizeaza, vineri, 19 iulie, o dezbatere privind manipularea prin sondaje, rezultatele recensamântului populatiei, relatiile româno-moldovene si rolul societatii civile intre politic si depolitizare.

Invitat de onoare este Doru Petruti, directorul IMAS Chisinau. Intâlnirea va avea loc in sala mare a Consiliului Judetean (CJ) Bacau si va incepe la ora 16.

Elevii care au obtinut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an vor fi premiati de Guvern cu suma de 3.000 de lei fiecare.

Din Bacau sunt cinci astfel de absolventi :Diana Cornelia Agop (Colegiul National „Gh.Vranceanu”), Anca Stoica, Irina Vascan, Ioana Maria Andrioaie (toate de la Colegiul National „Ferdinand I”) si Bianca Maria Marin (de la Colegiul Sportiv „Nadia Comaneci” Onesti).

Am în mână cartea lui Radu Beligan, „Între acte”, şi nu mă mai satur degustând-o. E plină de înţelepciune, dar de una caldă, directă, fără pretenţii de a fi urmată de alţii, de a da exemple, sfaturi de viaţă. Cum toţi îmbătrânim, că nu avem încotro, tare ne face bine să aflăm şi să citim lucruri care să ne încurajeze în această privinţă. Şi iată ce spune Radu Beligan (care, născut în 1918, mă uluieşte cu tinereţea lui de spirit):

„Am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Viaţa se scurge ca o permanentă şi progresivă delestare de prejudecăţi şi de constrângeri. Avea dreptate Picasso când spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr.”

Îmi plac paradoxurile ( aparente) din aceste rânduri care relevă un profund adevăr. Niciodată n-am făcut casă bună cu ideile preconcepute, vrând să iau singură în piept toate lucrurile, să-mi croiesc existenţa potrivit felului meu de a fi, de a gândi încotro s-o iau. Nu mi-a reuşit întotdeauna ce mi-am dorit, ce mi-am propus, dar, în mare, nu m-am trădat în convingerile mele, nu am renunţat la câteva idealuri. Pentru că simţeam, în adâncul meu, că trădarea de sine este cea mai dureroasă.

Am rămas visătoare, călătorind, adesea, în nori, trăind în imaginaţie o viaţă paralelă, dar am picioarele pe pământ atunci când trebuie. Iar libertatea mea, la care ţin cel mai mult, nu a îngrădit nicicând libertatea celor de lângă mine. Ceea ce-mi doresc şi eu acum, pe măsură ce înaintez în vârstă, este să devin mai uşoară, mai liberă. Să elimin balastul, să reţin esenţialul, ceea ce contează cu adevărat. Să mai renunţ la unele exigenţe autoimpuse, la spiritul critic, el fiind tot o formă de orgoliu, la urma urmei. Cred că mi-am însuşit marea lecţie a lui Radu Beligan, un inegalabil maestru. Dincolo de prejudecăţi şi de constrângeri este mereu ceva nou de descoperit şi de trăit. Merită să încercăm !

Gheorghita G., barbatul care a incercat sa mituiasca un politist cu suma de 100 de lei si o sticla de whisky, ca sa nu-l amendeze pentru ca vindea lemn fara acte, a fost arestat pentru 29 de zile.

Magistratii de la Tribunalul Bacau au decis ca acesta sa stea dupa gratii pâna la jumatatea lunii viitoare. Decizia poate fi atacata cu recurs la instanta superioara.

Suspectul a fost retinut in urma unei actiuni in flagrant organizata de catre ofiterii de la Directia Generala Anticoruptie Bacau in urma unui denunt facut de catre agentul de politie caruia a vrut sa-i dea spaga.

Douazeci si doi de olandezi vor sosi, mâine, in Bacau pentru a demara o noua investitie in cadrul programului derulat de Asociatia Betania, in mediul rural, pe educatie si sanatate. E vorba de construirea unui dispensar medical in Colonesti, proiect care valoreaza 60.000 de euro si este realizat in parteneriat cu CL Colonesti si Werkgroep Zegveld Olanda.

Fundatia dispensarului a fost finalizata in prima parte a proiectului. Cea de-a doua parte – construirea cladirii – se va desfasura in perioada 22 iulie – 6 august 2013.

Cei 22 de olandezi vor sosi in Bacau sâmbata si vor ajunge, in aceeasi zi, la Colonesti, unde vor fi cazati in vechiul sediu al primariei. In judetul Bacau, Asociatia „Betania” a mai ridicat constructii de la zero: Dispensarul Racova, Centrul Medical Gaiceana, Dispensarul Iz. Berheciului, Dispensarul Huruiesti, Gradinita Sarata, Scoala I-IV Valea Sosii si Scoala Turluianu.

Un barbat, in vârsta de 33 de ani, cu dubla cetatenie, moldoveneasca si româna, s-a ales cu dosar penal si este cercetat dupa ce a furat mai multe bunuri dintr-un supermarket.

Acesta a fost observat de catre agentii de paza in timp ce baga in buzunarul pantalonilor diverse produse.

L-au oprit la iesire si au chemat si Jandarmeria. Furase conserve de ton si produse electrice in valoare de peste 200 de lei. Prejudiciul a fost restituit iar suspectul a fost condus la audieri.

În fiecare an pe 20 iulie Sfânta Biserică Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, singurul prooroc ce aparţine strict lumii Vechiului Testament, recunoscut ca atare de toate cele trei religii abrahamice, care are o zi proprie de sărbătorire în cadrul cultului. Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Importanţa acestui sfânt pentru credinţa creştină este reliefată de faptul că însuşi Mântuitorul Iisus face referire la el, spunând despre Ioan Botezătorul că este Ilie care trebuia să vină (Matei XI, 14).

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul nordic al Israelului, Samaria. Regele Ahab, la îndemnul soţiei sale Isabela, prinţesă din Sidon, introdusese în regatul israelitean cultul zeului fenician Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul pentru idolatrie prin secetă, închizând cerurile timp de trei ani şi jumătate.

Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab mai întâi la pârâul Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul. Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce cei 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.

Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflăm că proorocul Ilie, după ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost luat de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin moarte. Unii susţin ca Ilie a fost luat cu trupul la cer ca răspuns la modul în care el a vieţuit, iar alţii afirmă că Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, pentru că el este acela care va reveni la sfârşitul lumii, ca un al doilea Înaintemergător al Mântuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos.

Cinstea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se reliefează şi prin prezenţa sa pe muntele Taborului alături de Moise la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Moise si Ilie au fost de faţă lângă Domnul în slavă, primul ca primitorul şi dătătorul Legii, al doilea ca cel mai neînfricat luptător împotriva duşmanilor lui Dumnezeu. Este de reţinut că în timpul vieţii sale, Ilie nu s-a învrednicit de o vedere „faţă către faţă”. Potrivit relatărilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune că atunci când i s-a arătat Dumnezeu, Sfântul Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia, pentru că nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar această vedere devine posibilă după înălţarea sa la cer, când, pe Muntele Taborului, Ilie a văzut slava lui Dumnezeu în chip deplin.

În tradiţia populară, Sfântul Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Oamenii cred că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu şi mereu în slujba binelui. Noi, creştinii de astăzi, trebuie să ne străduim să urmăm exemplul Sfântului Ilie şi să dăm toţi slavă lui Dumnezeu pentru harul pe care Îl revarsă asupra noastră, întărindu-ne în lucrarea binelui.

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Evanghelia de astăzi ne povesteşte despre două surori, Marta, care era ocupată să lucreze pentru Domnul, şi Maria, mai interesată să îl cunoască pe Domnul decât să lucreze pentru El. În timp ce pentru Marta slujirea este pe primul loc, pentru Maria este relaţia personală. Marta trebuie să fi fost şocată să îl audă pe Domnul însuşi spunându-i că relaţia cu El vine pe primul loc, pentru că fără ea slujirea îşi pierde sensul.

Isus se află la Betania, în casa Martei şi a Mariei, surorile lui Lazăr. Aceasta era o familie de prieteni, în care Isus obişnuia să vină din când în când, atunci când se afla prin părţile locului. Maria avea o bucurie nespusă că L-a văzut pe Învăţător în casa lor, spre a putea asculta în tăcere şi cu toată atenţia inimii cuvintele vieţii de veci. Cu această intenţie şi cu aceste gânduri, ea îi sorbea cuvintele, ghemuită fiind la picioarele Sale.

În schimb Marta era foarte preocupată de a-i face lui Isus o primire cum se cuvine. Nu este greu de imaginat tonul, între serios şi glumă, cu care ea se opreşte în faţa lui Isus şi a Mariei, spunând: “Doamne, drept este ca sora mea să mă lase singură, tocmai acum când am atâtea de făcut? Spune-i să mă ajute şi ea!” Tocmai acesta a fost momentul în care Isus a rostit acele cuvinte care de sine stătătoare formează o mică Evanghelie: “Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, însă un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa”.

Acum trebuie să părăsim casa Martei şi a Mariei, şi să revenim la momentul de faţă. Noi suntem tot atâtea Marte, extrem de ocupaţi, închipuindu-ne că executăm lucrurile cele mai importante din lume, dar în schimb nu facem altceva decât să pierdem vremea: facem lucruri inutile, ne agităm pentru anumite lucruri numai pentru că sunt urgente, nu importante, ne gândim la unele evenimente care poate nu se vor întâmpla niciodată. Aceasta nu poate fi decât minciuna şi vanitatea vieţii noastre: “Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune”, spune textul biblic.

Sunt unii care o văd pe Marta din această parabolă ca fiind femeia materială, iar pe Maria ca fiind femeia spirituală. Dar gândirea în aceşti termeni de separare între spirit şi materie nu este proprie Evangheliei lui Luca. Mai degrabă Luca le prezintă pe Marta şi pe Maria ca surori ambele interesate de Domnul, două femei care vor în egală măsură să îi fie pe plac. Diferenţa stă în maniera în care caută fiecare să fie plăcută Domnului. Marta alege calea slujirii. Maria alege calea relaţiei personale.

Scopul parabolei cu întâlnirea dintre Isus şi cele două surori nu este să ne invite la o alegere: vrem să fim ca Marta, sau ca Maria? Adevăraţii discipoli trebuie să fie atât Marta cât şi Maria. Scopul Evangheliei de astăzi este să ne provoace o reflecţie asupra priorităţilor personale, pentru ca să vedem că prietenia cu Domnul trebuie să stea înaintea lucrării în via Lui. Avem un timp zilnic în care să stăm cu Domnul? Mulţi fac aceasta mergând zilnic la Sfânta Liturghie, unde îl pot primi sub chipul pâinii şi vinului, dar şi asculta din Evanghelie. Alţii au o oră pe zi de tăcere, când se roagă şi citesc cuvântul lui Dumnezeu. Oricum am face, este important ca toţi creştinii să fim asemenea Mariei, şezând la picioarele Domnului pentru a-i asculta cuvintele, şi în acelaşi timp asemenea Martei, aruncându-ne cu energie în slujirea Lui.

Pr. Răzvan Mătăşel, Vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” din Bacău

Nu e uşor pentru poet să-şi afle un loc convenabil în breasla sa. Obsedat de nevoia de originalitate, are de ales între a forţa limitele tematice şi a dezmărgini cuvântul. Unii însă apelează la materia primă a englezei, îndeosebi, pentru a-i face pe plac cititorului cosmopolit ori pentru a exersa el însuşi competenţele lingvistice.

Benone Ghenciu a ales altă cale: îşi confecţionează lexemele de care are nevoie sau se refugiază în zestrea inepuizabilă a limbii latine, pentru a-şi motiva fragmentele de discurs. Cel puţin acestea au fost impresiile desprinse din parcurgerea ultimelor patru volume: „Adevăratul… Don Quijote sau Opera de nici… doi bani!“, „Invitaţie la taverna 7 păcate“ (2012), „Adevăratele feţe ale lui Benoit“ şi „Refuz!“ (2013).

Coborâtor din Bacovia, va prefera teme din sfera sordidului, a citadinului bolnav, a refugiului în autoscopie. O falsă parodie după Jacques Prévert, „Podul peste Bistriţă“, aduce aproape Bacăul de… plumb păstrat în memoria afectivă a cititorului din secolul trecut, cu toposuri („în cimitir“, „pe un mormânt“) şi sonorităţi („plânset“, „ţipăt“, „un cântec“) pe măsură. Din aceeaşi familie fac parte „tomberoniştii“ (cuvânt inventat prin sufixare), care contrazic refrenul arhicunoscut şi scandează: „La Bacău, la Bacău, într-o mahala s…t, nimic nu s-o-ntâmpla!“ În căutarea identităţii lirice, Benone Ghenciu se descoperă „când bacovian cel însingurat, sub o salcie cu plete,/pe bancă-ngenuncheat, când Allan Poe, ce cu drag/îşi mângâie Corbul, c-un pendul ascuns sub vestă“.

Fondul de înţelepciune latinesc e fie contextualizat în logica enunţului („Un biet nebun, un biet proscris/ca-ntotdeauna veşnic învins… strigând necontenit cu/dinţii strânşi, etern şi dureros… VAE VICTIS!“), fie postat în cascadă, fiecărei trepte atribuindu-i o altă experienţă de viaţă: „abia acum ştiu că/FUGIT IRREPARABILE TEMPUS,/SIC TRANSIT GLORIA MUNDI,/SI VIS AMARI, AMA!/EX NIHILO, NIHIL…/NIHIL SINE DEO,/COGITO, ERGO SUM…/Dar CUI PRODEST? Căci ALEA JACTA EST!“ Alteori latinismele sunt plasate în pereche cu echivalentul românesc, ca într-o duioasă diglosie: „Daţi-mi un burete, ca să-mi spăl păcatul“ (Peccavi „am păcătuit). Mărturisirea, fie ea şi pe calea lirismului, e o terapie căutată şi veridică, vecină însă cu disperarea: Una salus victis: nullam sperare salutem („Există o singură scăpare pentru cei învinşi: a nu spera în nicio scăpare“).

Declaraţia de adeziune la fibra poetului emblematic al Bacăului e desprinsă din această posibilă „Eternitate“: „În fiecare Toamnă, din fiecare ploaie,/o salcie pletoasă adună-n poală, grijulie,/un lac de lacrimi ce-au curs din ochii/celor ce-au aşteptat atât amar de vreme/ca înapoi să vie…//În fiecare Toamnă, sub fiecare ploaie,/o salcie pletoasă se-apleacă tot mai mult/spre-a-mbrăţişa în ramuri şi-a săruta o bancă/ce-acuma-i putredă, pustie…/şi-aşteaptă atât amar de vreme/ca Poetul înapoi să vie!//Dar, în fiecare Toamnă, sub fiecare ploaie,/banca cea pustie, spre care salcia pletoasă/se-nclină cu trunchiul gârbov şi capul plecat,/nici pân-acum nu ştie că Poetul mereu a fost/aici, pentru Eternitate./Niciodată nu a fost plecat…“

Benone Ghenciu – un trubadur al visurilor eşuate, un cronicar al sinelui.