Acasă Blog Pagina 4191

CNSRL promoveaza non-sexismul

Liderii filialelor CNSRL Fratia din Moldova s-au intâlnit in Bacau pentru a participa la doua conferintele regionale care au ca tema “Egalitatea de sanse. Perceptii, Provocari si Perspective”.

Evenimentul se desfasoara la CCI Bacau in perioada 17 – 20 septembrie, organizator fiind UJ CNSRL Fratia Bacau. Finantarea este asigurata din Fondul Social European prin POSDRU, scopul proiectului fiind cresterea nivelului de informare si sensibilizare a autoritatilor publice locale si centrale, partenerilor sociali, societatii civile si mass-media cu privire la perspectiva de gen si promovarea principiului egalitatii de sanse.

Parteneri sunt Federatia Sindicatelor din Comert, Federatia Salariatilor din Administratia Publica “COLUMNA”, Alianta Nationala “SED LEX”, Federaţia „SPIRU HARET”, Federatia Nationala “LAZAR EDELEANU”, Institutul de Educatie si Studii Sindicale, Fundatia Dezvoltare in Europa, Unionservices SRL si Centro Servizi din Italia.

Fiecare conferinta a fost structurata in doua parti, una in care invitatii, români si italieni, dezbat problema egalitatii de sanse, si alta destinata sesiunilor de lucru privind stereotipurile de gen si utilizarea limbajului non-sexist in media. Conferintele au fost un bun prilej de a lansa studiile „Profiluri de inegalitate de sanse in România” si „Femeia in societate – reprezentare, recunoastere, respect”.

O activitate incitanta la Muzeul Municipal de Istorie Onesti

Lungul drum urmat de obiectele de patrimoniu care au fost descoperite, de la restaurare si pâna la punerea lor in valoare in vitrinele expozitiilor muzeale, este tema unei inedite activitati care se va desfasura la Muzeul Municipal de Istorie Onesti in ziua de vineri, 20 septembrie, de la ora 11.00.

Dr. Ioan Vasiliu, directorul Muzeului Municipal de Istorie din Onesti, ne-a declarat ca „in holul muzeului, vor fi prezentate toate etapele restaurarii pe care le parcurge un obiect de patrimoniu.

Cu acest prilej, va fi vernisata si o expozitie, numita «Restaurarea obiectelor de patrimoniu. Arta si profesionalism».

Expozitia va prezenta obiecte care au fost restaurate la Muzeul Municipal de Istorie”. Mentionam ca aceasta activitate a trezit deja interesul elevilor de la scolile si colegiile din municipiu, care si-au manifestat dorinta de a fi prezenti la muzeul onestean.

Nu cu mult timp in urma, aceasta institutie a gazduit o frumoasa expozitie cu vânzare de minerale si decoratiuni din pietre semipretioase, care s-a bucurat de un deosebit succes in rândul onestenilor, mai ales a celor in vârsta.

Fotbal, Liga Campionilor: Galata, luata cu galeata!

Marti seara s-au desfasurat primele jocuri din grupele Ligii Campionilor. Performera rundei a fost Sahtiorul lui Mircea Lucescu, care s-a impus in Spania, la San Sebastian, contra Realului Sociedad, cu 2-0, in timp ce scorul serii s-a inregistrat la Istanbul, acolo unde Galatasaray, cu Muslera, Eboue, Sneijder, Burak Yilmaz si Drogba a fost spulberata cu 6-1 de Real Madridul lui Cristiano Ronaldo!

Rezultatele inregistrate marti:

Grupa A: Manchester United – Bayer Leverkusen 4-2 (Rooney ’22 si ’70, van Persie ’60, Valencia ’79/ Rolfes ’54, Toprak ’88); Real Sociedad – Sahtior 0-2 (Texiera ’65 si ’87).

Grupa B: FC Copenhaga – Juventus Torino 1-1 (Jorgensen ’15/ Quagliarella ’54); Galatasaray – Real Madrid 1-6 (Bulut ’84/ Isco ’33, Benzema ’54 si ’81, Cr. Ronaldo ’63, ’67 si ’90).

Grupa C: Benfica – Anderlecht 2-0 (Djuricic ‘4, Luisao ’30); Olympiacos – Paris Saint-Germain 1-4 (Weiss ’25/ Cavani ’19, Motta ’68 si ’73, Marquinhos ’86).

Grupa D: Bayern Munchen – TSKA Moscova 3-0 (Alaba 4, Mandzukic ’41, Robben ’69); Plzen – Manchester City 0-3 (Dzeko ’48, Toure ’53, Aguero ’58).

Tenis/ Campionatul National pe Echipe U14

SCM Bacau s-a clasat pe locul 4 la Campionatului National pe Echipe Under 14 de tenis desfasurat la Bucuresti. Ieri, in meciul contând pentru locurile 3-4, echipa pregatita de Mihai Ciuntea a fost invinsa cu scorul general de 3-2 de TC Bucuresti.

Victoriile bacauane au purtat amprenta lui Petru Berdila (7-6, 6-1 cu Matei Nicolescu) si Marian Prajescu (6-4, 6-4 cu Vlad Dancu).

Din pacate Prajescu si Berdila au pierdut confruntarea decisiva, de la dublu, cu 4-6, 1-6 impotriva perechii Dancu/ Nicolescu.

La simplu, Stefan Costea a fost invins de Alexandru Crainicu (6-3, 3-6, 6-3), iar Andrei Serbanescu a cedat cu 6-4, 6-3 disputa cu Alex Sauer. Campioana nationala pe echipe la U14 s-a incununat TC Livone.

Volei masculin/ Stiinta participa la primul turneu de pregatire

Divizionara secunda de volei masculin Stiinta Bacau se pregateste pentru primele teste din inter-sezon. Astazi si mâine, la Buzau, studentii vor participa la un turneu de jocuri, alaturi de gazdele de la Dacia, Steaua Bucuresti si Tricolorul Ploiesti.

In prima zi a turneului, bacauanii vor sustine doua partide: de la ora 11.00 vor intâlni Steaua, iar de la ora 19.00, Tricolorul Ploiesti.

Vineri, de la ora 10.00, Stiinta se va confrunta cu buzoienii de la Dacia.

„La acest turneu vom intâlni cele mai bune echipe ale Seriei. Este un bun prilej pentru a afla unde ne aflam in comparatie cu ele”, a declarat antrenorul Stiintei.

Cornel Paduraru va deplasa la Buzau un lot format din urmatorii 12 jucatori: R. Lazar, Marciu, Gal, Saracutu, Ursache, D. Florea, Farcas, V. Lazar, Bitere, Snel, Cernov si C. Matei.

In prima etapa de campionat a Diviziei A2, programata pe 5 octombrie, voleibalistii bacauani vor primi vizita Sucevei.

Joi debuteaza Expotehnica si Salonul National al Cercetarii si Inovarii

Joi debuteaza la Central Plaza o noua editie a Expotehnica si Salonului National al Cercetarii si Inovarii, manifestari organizate de Camera de Comert si Industrie Bacau, in parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români – Filiala Bacau, prin Centrul de Târguri sI Expozitii Bacau.

In intervalul 19-21 septembrie 2013, cele peste 30 de firme si institute / centre de cercetare – dezvoltare din România si Republica Moldova prezinta celor interesati produsele si serviciile proprii într-o multitudine de domenii, precum aparate de sudura si consumabile, rezervoare industriale, scule si accesorii, confectii metalice, tehnologii si utilaje pentru agricultura, energie regenerabila, tehnologii medicale, protecttia proprietatii industriale, biomecanica, motoare industriale, servicii de cercetare si transfer
tehnologic, tehnologii pentru protecttia mediului, sisteme si echipamente pentru situatii de urgenta. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 – 18.00, iar accesul vizitatorilor este gbratuit.

În cadrul expozitiilor, oamenii de afaceri si cercetatorii vor avea posibilitatea de a relationa în vederea evidentierii rezultatelor industriei si cercetarii românesti, precum si a oportunitatilor de transfer în economie a produselor si tehnologiilor inovative / performante.

FOTO: Sport Club Bacau – Farul Constanta

    Sport Club Bacau a pierdut cu 1-2 meciul sustinut pe teren propriu cu Farul Constanta, in a treia etapa a ligii secunde la fotbal.

    Fotbal, Liga a IV-a / AS Siretu e un torent

    Lidera Ligii a IV-a, AS Siretu matura totul in cale. In aceste prime cinci etape, revelatia sezonului a obtinut tot atâtea victorii. Ultima, la scor de tenis: 6-3 pe terenul celor de la AS Negri.

    Siretu este talonata de FCM Dinamo Onesti si Sport Club II, care afiseaza, de asemenea, procentaj maxim, dar care au câte un meci mai putin disputat.

    In ultima runda, „satelitul” SC-ului a stat, in timp ce echipa antrenata de Ioan Sdrobis si-a pus din nou in valoare eficiacitatea deosebita, impunându-se cu un categoric 7-0 la Magura Casin. De notat ca FCM Dinamo Onesti are o medie de opt goluri inscrise pe meci!

    Rezultatele complete ale etapei a cincea: AS Nicolae Balcescu – AS Târgu-Ocna 5-1, AS Magura Casin – FCM Dinamo Onesti 0-7, Vointa Oituz – UZU Darmanesti 4-2, AS Condorii – Gloria Zemes 4-3, Athletic Comanesti – CS Dofteana 5-2, AS Filipesti – Soimii Helegiu 8-1, AS Negri – AS Siretu 3-6, Fl. Rosie Sascut – Vointa Gârleni 3-4. Sport Club II a stat.

    Programul etapei viitoare (21 septembrie): Gloria Zemes – Athletic Comanesti, UZU Darmanesti – Condorii, AS Siretu – Vointa Oituz, CS Dofteana – AS Filipesti, Sport Club II – AS Nicolae Balcescu, AS Tg. Ocna – AS Magura casin, FCM Dinamo Onesti – Fl. Rosie Sascut, Vointa Gârleni – AS Negri. Soimii Helegiu sta.

    Clasament

    1 AS Siretu 5 5 0 0 19-5 15p.
    2 FCM Din. Onesti 4 4 0 0 32-4 12p.
    3 Sport Club II 4 4 0 0 15-5 12p.
    4 AS N. Balcescu 5 4 0 1 13-10 12p.
    5 UZU Darmanesti 5 3 0 2 11-8 9p.
    6 AS Filipesti 5 3 0 2 15-13 9p.
    7 AS Condorii 5 3 0 2 13-16 9p.
    8 Vointa Oituz 5 2 0 3 13-11 6p.
    9 Vointa Gârleni 4 2 0 2 8-7 6p.
    10 Soimii Helegiu 5 2 0 3 12-16 6p.
    11 Gloria Zemes 5 2 0 3 11-12 6p.
    12 Magura Casin 5 2 0 3 12-19 6p.
    13 AS Tg. Ocna 4 1 0 3 11-13 3p.
    14 AS Negri 4 1 0 3 10-17 3p.
    15 CS Dofteana 5 1 0 4 7-17 3p.
    16 Athl. Comanesti 5 1 0 4 8-27 3p.
    17 Fl. Rosie Sascut 5 0 0 5 8-18 0p.

    Primul cautator de comori cu acte in regula din Bacau

    Florin Bosoteanu, 39 de ani, si-a cumparat detector de metale, si-a luat autorizatie si s-a pus pe munca.

    Inginer, administrator de firma si, mai nou, cautator de comori. Acesta este Florin Bosoteanu, din Comanesti, care la 39 de ani si-a pus in practica un mai vechi vis. Pasionat de istorie, comanesteanul si-a cumparat in aceasta vara un detector de metale si, impreuna cu fiul si sotia, colinda dealurile cautând sa descopere pagini din istoria pierduta a României.

    Primul pas, detectorul de metale

    Pentru a-si pune in practica pasiunea, Florin si-a cumparat un detector de metale. Intâi a studiat problema pe forumul specializat, detectiemetal.com, o comunitate a pasionatilor de istorie si apoi a comandat pe Internet, din Bulgaria, un detector pentru care a platit 400 de euro. In paralel a studiat zona Comanestiului cu ajutorul Google Earth pentru a identifica posibile locuri in care sa caute. Dupa ce a primit detectorul, a mers la Inspectoratul de Politie Judetean, pentru a depune actele necesare obtinerii autorizatiei.

    toporPentru ca nu oricine se poate plimba cu un detector de metale prin tara, iar autorizarea necesita aproape tot atâtea acte cât pentru o arma. „Prima oara am mers in gradina, sa-l verific. Am gasit o multime de cuie, de capace de borcane, de toate” – povesteste Florin Bosoteanu.

    Comorile: un topor celtic si un inel de bronz

    Impreuna cu sotia si fiul sau, Razvan, barbatul a mers in imprejurimile orasului, in câteva locuri pe care le ochise dinainte. Primul lucru interesant pe care l-a descoperit a fost un inel de bronz. Detectorul a dat un semnal care putea insemna ca a descoperit ceva mic. Putea fi un srapnel, o bucata de sârma sau un tub de cartus, insa, la 25 de centimetri sub pamânt, sotia sa a gasit un inel.

    „Am sunat la muzeu, la Bacau, le-am trimis si poze si au venit a doua zi” – spune Florin. Inelul este la restaurat si inca nu a fost datat, dar se banuieste ca ar putea proveni din perioada romana sau din Evul Mediu. O alta descoperire importanta a fost o bucata dintr-un topor de bronz, vechi cam de 3.000 de ani. Pe acesta l-a dus personal la Muzeul de Istorie.

    fl-b-2

    Cel mai mare pericol: bombele

    In afara de inel si de toporul celtic, detectorul a mai dus la descoperirea a numeroase monede, nasturi de metal, insigne, bucati de metal. Monedele nu sunt foarte vechi si nu au cine stie ce valoare. Insa, pe lânga aceste lucruri, Florin Bosoteanu a mai dat si peste o multime de bombe si cartuse ramase de pe vremea vreunui razboi. A gasit, chiar, si capse pirotehnice, ramase de la o exploatare de balastru. Când gaseste câte o bomba, anunta Protectia Civila, care vine si o ridica.

    Singurul detinator autorizat de detector de metale din judet

    Florin este, deocamdata, singura persoana fizica detinatoare autorizata de detector de metale din judetul Bacau. El spune ca mai exista o autorizatie, dar este detinuta de o firma, pentru utilizare industriala. Ceea ce descopera prezinta muzeografilor si, daca acestia sunt interesati de obiecte, le doneaza. „Toporul pe care l-am gasit valoreaza cam 200 de euro pe piata neagra. E o suma destul de mica, asa ca am preferat sa-l donez muzeului. Daca as descoperi ceva mai valoros, poate m-as gândi si la o recompensa” – spune el.

    „In zona aceasta nu s-au descoperit foarte multe vestigii referitoare la istoria antica. Mi-am propus sa caut eu, sa vad daca pot gasi ceva reprezentativ” – spune Florin Bosoteanu. Problema e delicata in contextul in care, de o bucata de vreme, teoria Daciei romanizate, doctrina oficial acceptata, este tot mai contestata, considerându-se ca in scurta perioada a ocupatiei romane nu a fost suficient timp pentru ca populatia daca sa deprinda limba si obiceiurile cuceritorilor.

    19 sept

      pag1

      Jandarmii băcăuani se alătură campaniei „ Aer curat- este mutarea ta”

        Jandarmii din cadrul subunităţilor de jandarmi Moineşti, Comăneşti şi Dărmăneşti – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, se alătură campaniei lansate de Primăria oraşului Comăneşti şi Centrul de Informare Europeană „Europe Direct Comăneşti”, „Aer curat – este mutarea ta”, cu ocazia Săptămânii Mobilităţii Europene.

        Astfel, în centrul oraşului Comăneşti, sâmbătă 21 septembrie a.c., începând cu ora 10.00, jandarmii vor participa la startul primei ediţii a „Turului Comăneşti”, atât în calitate de asiguratori ai măsurilor de ordine pe perioada activităţii, dar şi în calitate de participanţi, aproximativ 20 jandarmi aflaţi în timpul liber şi care se vor alătura celorlalţi iubitori ai mersului pe jos sau pe bicicletă, susţinând astfel mobilitatea de zi cu zi prin mijloace de transport mai puţin poluante sau deloc.

        Participarea jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi este constantă la astfel de campanii ce au ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G.-uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media ( ex.: plantare arbori, acţiuni de ecologizare, eco-maraton, etc.), în acest sens jandarmii demonstrând practic şi modul activ în care Jandarmeria se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, atingând astfel şi unul din obiectivele campaniei de informare iniţiate la nivel naţional, “Jandarmeria – pe înţelesul tuturor”.

        ‘Sinucidere virtuală’ în masă: milioane de utilizatori pleacă de pe Facebook

          Milioane de utilizatori din SUA și Marea Britanie au renunțat la serviciile rețelei sociale Facebook și și-au șters paginile, în urma dezvăluirilor făcute de fostul asistent tehnic al CIA, Edward Snowden, și portalul WikiLeaks privind supravegherea electronică la scară largă dusă de serviciile secrete din SUA, în colaborare cu alte țări occidentale, relatează The Daily Mail.

          Astfel, aproximativ 9 milioane de persoane în SUA și circa 2 milioane în Marea Britanie și-au eliminat conturile de pe Facebook.

          ‘Oamenii devin mai precauți cu privire la viața lor privată în spațiul cibernetic din cauza unor istorii intens mediatizate precum informațiile recente privind spionajul Agenției Naționale de Securitate din SUA’, declară editorul revistei Cyberpsychology, Behaviour and Social Networking, Brenda Wiederhold.

          Revista a publicat rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Viena cu privire la cauzele pentru care oamenii părăsesc Facebook. Oamenii de știință au stabilit în urma analizei răspunsurilor date de aproximativ 600 de intervievați că cea mai frecventă cauză—48,3%—este preocuparea pentru confidențialitatea vieții private pe Internet. Pe locul doi—13,5%—se situează nemulțumirea generală față de serviciile Facebook.

          Printre alte motive—refuzul de a purta discuții sterile și teama de a deveni dependent de rețeaua socială. Unii dintre cei chestionați au răspuns că au obosit de obligația ‘socială’ de a adăuga mereu noi prieteni.

          De asemenea, studiul a constatat că printre cei care au părăsit preponderent Facebook se numără persoanele în vârstă și bărbații.

          Un scandal de proporții a izbucnit în vară după ce presa a publicat informații despre programul de supraveghere PRISM, care colectează date despre utilizatorii de Internet de la nouă mari companii de comunicații din SUA:Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, Skype, YouTube, PalTalk, AOL, Apple. Între altele, companiile ar face acest lucru voluntar în cadrul cooperării cu autoritățile.

          Giganții de internet au fost nevoiți să prezinte o mulțime de scuze în urma acestor dezvăluiri. Recent, Google, Yahoo, Facebook și Microsoft au cerut în mod colectiv permisiunea autorităților de a face publice informații cu privire la cererile primite în acest sens din partea serviciilor secrete. AGERPRES

          Vila din Miami a lui Versace a fost vândută la licitație cu 41,5 milioane de dolari

          Luxoasa vilă din Miami unde a trăit creatorul italian Gianni Versace – și în care a fost asasinat în 1997- a fost vândută la licitație, marți, cu 41,5 milioane de dolari, grupului imobiliar VM South Beach LLC, transmite AFP.

          ‘Este o afacere bună și suntem mulțumiți’, a declarat Lamar Fisher, un responsabil al casei de licitație Fisher Auctions. Potrivit AFP, la licitație s-au prezentat trei ofertanți : VM South Beach LLC, fiul magnatului imobiliar Donald Trump, Eric, și Glenn Straub, care deține între altele Palm Beach Polo & Country Club.

          Prețul de plecare pentru ‘Casa Casuarina’, o vilă din anii 30, având 10 camere și două terase, din care una dă spre plajă, a fost de 25 de milioane de dolari.

          Gianni Versace a cumpărat această vilă în 1992 cu 2,9 milioane de dolari. Cinci ani mai târziu, designerul a fost asasinat în această vilă de ucigașul în serie Andrew Cunanan.

          În ultimii ani, casa a fost transformată în hotel, dar, din cauza problemelor financiare, proprietarii săi au decis să o scoată la vânzare.AGERPRES

          Deputații au aprobat modificarea competenței DNA

            Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență privind restrângerea competenței DNA, în sensul eliminării din aria sa de urmărire penală a faptelor penale de evaziune fiscală, înșelăciune și a celor comise la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro.

            Actul normativ a fost adoptat cu 235 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă și 45 de abțineri.

            Ordonanța de urgență 63/2013 prevede modificarea art.13 alin.(1 indice 2) din OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și eliminarea din competența DNA a infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune și a celor referitoare la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. Pentru aceste infracțiuni, urmărirea penală va fi efectuată de către Parchete.

            În expunerea de motive la OUG 63 se arată, printre altele, că „având în vedere obiectivele asumate de statul român în cadrul MCV și recomandările formulate de experții Comisiei Europene, pentru a putea asigura funcționarea optimă a DNA este necesară modificarea prevederilor referitoare la competența direcției, pentru a elimina cauzele care au o legătură limitată cu fenomenul marii corupții”.

            Proiectul de lege precizează că „restrângerea competenței organului de urmărire penală specializat va determina eficientizarea activității Direcției și va permite concentrarea resurselor investigative asupra infracțiunilor prevăzute de legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, pentru a îndeplini astfel rolul pentru care a fost înființată DNA”.

            Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Senatul este for decizional în această materie. AGERPRES

            “VIITOR DESCHIS”- O initiativa a unui grup de 10 liceeni din orasul Bacau

              Asociatia ”Dă mai Departe” din Bacau organizează in ziua de 19 septembrie ora 14.30 un eveniment de lansare a proiectului “Viitor Deschis”, proiect finantat de Comisia Europeana prin Programul “Tineret in Actiune”. Proiectul se deruleaza in perioada august 2013- ianuarie 2014.

              In cadrul proiectului “Viitor DESCHIS”, un numar de aproximativ 50 de tineri liceeni bacauani vor participa la cursuri de formare, la vizite si experiente de invatare sub forma de stagii de practica in cadrul unor institutii publice sau private, la evenimente de promovare a educatiei non-formale, cat si la punerea bazei unei idei de antreprenoriat la scara mica, ce presupune realizarea unui atelier de arta hand- made, “Hobby- Art”.

              Colegiile partenere sunt: Colegiul National „Vasile Alecsandri”, Colegiul de Arta „George Aposu”, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul National „Ferdinand I”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”.

              Prin intermediul acestui proiect Asociatia “Da Mai Departe” urmareste sa vina in spijinul tinerilor pentru a realiza impreuna cu tineri si pentru tineri activitati ce au drept scop constientizarea importantei pe care o detine o planificare echitabila a traseului educational in contextul romanesc si european actual.

              „Necesitatea si dorinta de a gasi răspunsurile potrivite la intrebarile generatiei adolescentine din zilele noastre ne-au oferit imboldul necesar de a concepe un plan prin care urmarim sa ii indrumam pe cei care nu detin o perspectiva clara asupra traseului lor educațional, implicit a carierei profesionale.

              Animati de dorinta de a face mai multa lumina intr-un cadru unde nu sunt promovate astfel de activitati, am decis ca un proiect precum “Viitor DESCHIS”ar fi nu numai util, ci si un bun exemplu de urmat pentru alte organizatii si institutii ce au in vizor acest aspect.

              Atat tinerii liceeni care fac parte din grupul de initiativa, cat si companii din diverse sectoare de activitate s-au aratat interesati si receptivi in realizarea si derularea acestui proiect.

              Este cu adevarat motivational sa vezi impreuna atat de multe persoane din diferite categorii de varsta care se implica pentru bunastarea comunitatii noastre” – a declarat Ana- Maria Chirita, presedintele Asociatiei “Da Mai Departe”.

              Lansarea va avea loc joi, 19 septembrie 2013, orele 14.30, la locul desfasurarii proiectului- Hobby Club, str. Banca Nationala nr. 29.

              Tanar bacauan, arestat pentru fraude cu carduri in Franta

                Poliţiştii de investigaţii criminale l-au depistat, la data de 17 septembrie a.c., în urma unei descinderi domiciliare în municipiul Bacău, pe N. Florin, de 25 de ani, din Bacău, care poseda mandat european de arestare.

                Tânărul era urmărit internațioanl, la solicitarea autorităţilor franceze, pentru comiterea unor infracţiuni de falsificare de mijloace electronice de plată şi aderare la grup infracţional organizat.

                Cel în cauză a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv şi în continuare se efectuează demersurile necesare pentru declanşarea procedurii de extrădare către autorităţile franceze.

                Hot prins dupa ce a spart 20 de locuinte

                  Un bărbat de 30 de ani, suspectat de săvârșirea a 20 de tentative de furt și furt din locuințe, a fost depistat în flagrant la data de 17 septembrie a.c. de către polițiști, în timp ce se pregătea să părăsească municipiul Bacău, având asupra sa peste 10.000 de lei, sustrași în aceeași zi din locuința unui cetățean din comuna Nicolae Bălcescu.

                  În urma investigațiilor efectuate polițiștii au stabilit că în perioada mai – septembrie 2013 bărbatul de 30 de ani a pătruns prin efracție în locuințele unor cetățeni din comunele Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni și Nicolae Bălcescu și a sustras bani, bijuterii, telefoane mobile, laptopuri, tablete si alte aparate electronice,în valoare totală de peste 120.000 lei.

                  Documentarea activității infracționale a suspectului s-a realizat cu sprijinul de specialitate al ofițerilor Serviciului Operațiuni Speciale Bacău.

                  Față de bărbatul în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoaria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                  Cercetările continuă în vederea recuperării prejudiciului.

                  Cerb braconat la Ghimes

                    Un bărbat de 58 de ani din comuna Ghimeș-Făget a fost depistat în flagrant de către polițiști, în timp ce transporta un trofeu și peste 60 de kg de carne de cerb, vânat în condiții ilegale.

                    Polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au desfășurat, la data de 17 septembrie a.c. o acțiune pe raza comunelor Ghimeş Făget şi Brusturoasa, pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic.

                    În cadrul acțiunii, în jurul orei 22.30, polițiștii au depistat în flagrant, pe fondul de vânătoare al AVPS BUKK – Ghimeş Făget , un bărbat de 58 de ani, din comună, care transporta 62,67 kg carne și un trofeu de cerb, vânat ilegal.

                    De asemenea, asupra bărbatului polițiștii au găsit două arme de vânătare și muniția aferentă.

                    cerb1Din verificări s-a stabilit că cel în cauză este deținător legal de ame de vânătoare, dar nu are autorizaţie de vânătoare şi nici drept de acces cu armele în fondul de vânătoare al AVPS BUKK.

                    Cele 62,67 kg. carne, trofeul de cerb , armele de vânătoare și muniția aferentă au fost ridicate în vederea cercetărilor.

                    Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 6.000 Euro.

                    În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvarsirii infracțiunilor de braconaj şi pătrundere fără drept în alt fond de vânătoare

                    Palatul Copiilor Bacău plantează puieţi în Parcul Cancicov

                      Palatul Copiilor din Bacău vă invită joi, 19 septembrie, la o activitate de plantare de puieţi, care se va desfăşura de la ora 10.00, în zona fântânii arteziene din Parcul Cancicov.

                      Acţiunea marchează lansarea proiectului Comenius „Biodiversity conservation – the only path of our survival”, în care Palatul Copiilor Bacău este partener cu instituţii de învăţământ din alte şase ţări europene: Ungaria, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Polonia şi Grecia (ţară coordonatoare).

                      „Datorită specificului proiectului, care vizează protejarea mediului prin conservarea biodiversităţii, ne-am gândit la o altfel de lansare a proiectului. Activitatea de plantare are o dublă semnificaţie, fiind organizată în preajma Zilei Mondiale a Păcii, 21 septembrie, prilej cu care Fundaţia Mondială Educaţională de Mediu (FEE) a invitat şcolile din întreaga lume să planteze copaci.

                      Sloganul activităţii este «Plantează un copac pentru pace!»”, a declarat profesorul Nela Dumea, coordonatoare a Cercului de Protecţia Mediului de la Palatul Copiilo Bacău şi coordonator din partea României a proiectului „Biodiversity conservation – the only path of our survival”.

                      Acţiunea de plantare se realizează cu sprijinul Direcţiei Silvice Bacău – Ocolul Silvic Fântânele, care a asigurat puieţii, şi a Primăriei municipiului Bacău, care a pus la dispoziţie locul.

                      Proiectul „Biodiversity conservation – the only path of our survival” a fost aprobat în sesiunea iulie 2013 de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi va fi derulat în anii şcolari 2013 – 2014 şi 2014 – 2015, beneficiind de finanţare de la Comisia Europeană.

                      Acesta este primul proiect Comenius al Palatului Copiilor din Bacău.

                      SUA: 2 ore pe zi pe mobil, dintre care doar 23 de minute pentru vorbit

                        Americanii petrec în medie aproape două ore pe zi pe telefonul mobil, dintre care doar 23 de minute pentru vorbit, potrivit unui studiu publicat marți în Statele Unite, informează AFP.

                        Ei consacră de asemenea 20 de minute zilnic pentru a trimite SMS-uri, 18 minute pentru mail, 16 minute pe site-uri și 11 minute pe rețelele sociale.

                        „Este impresionant să vedem modul în care consumatorii își folosesc smartphone-ul în primul rând ca platformă de date și informații, scopul inițial al aparatului”, constată Shawn Dubravac, economist la Consumer Electronics Association /CEA/, care a comandat sondajul.

                        Trei sferturi dintre respondenți spun că utilizează de asemenea o aplicație pentru a cunoaște vremea, una dintre cele mai utilizate, potrivit studiului.

                        Sondajul arată de asemenea că 53% dintre utilizatori își folosesc aparatul pentru a face cumpărături online.

                        Studiul arată că 66% din consumatori pe internet dețin un smartphone din august 2013 și că 45% dintre consumatori în general au planificat să-și cumpere unul în următoarele 12 luni.

                        Printre cei care nu au, circa 61% au planificat să-și cumpere unul la un moment dat.

                        „Se poate aștepta ca primele semne de saturație a pieței să apară în următorii câțiva ani”, constată Kevin Tillmann, analist la CEA.

                        „Dar perspectivele pe termen scurt de achiziții și îmbunătățiri ale acestor dispozitive rămân pozitive, iar piața de smartphone-uri va continua să crească cu clienți noi în 2014”, admite el.

                        Sondajul a fost realizat pe un eșantion de puțin peste 1.000 de adulți americani din mai până în august 2013. CEA precizează că nicio marjă de eroare nu poate fi calculată deoarece studiul se bazează pe răspunsurile unor persoane voluntare.AGERPRES

                        ULTIMELE ȘTIRI