Barbatul, in vârsta de 37 de ani, din municipiul Onesti, era dat in urmarire internationala de catre autoritatile din Olanda. Politistii de acolo il cautau pentru ca este acuzat de fapre grave precum trafic de persoane si spalare de bani.

El a fost depistat de oamenii legii care au pus in aplicare mandatul european de arestare.

Mihai B. a fost încarcerat la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al IPJ Bacau dupa ce procurorii de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau au dispus retinerea sa si urmeaza sa fie declansate procedurile de extradare in Olanda.

Politistii de la Politia Locala Bacau au stat mai multe ore in trafic unde au verificat modul in care operatorii de transport persoane cu microbuze isi respecta cursele dar si ceilalti transportatori de marfa.

„Au fost verificate punctele de plecare-oprire si stationare, respectarea traseelor prestabilite in autorizatia emisa de Primaria Bacau, permisele de libera trecere eliberate de autoritatea locala, precum si alte documente prevazute de lege”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau.

Agentii s-au impartit in mai multe echipe care au actionat la Piata Sud, pe strada 9 Mai sau pe Calea Republicii, fiind controlate 18 masini si aplicate 10 sanctiuni contraventionale, in valoare de 950 lei. Oficialii institutiei spun ca astfel de controale vor mai fi organizate si in perioada urmatoare.

Este patania unui barbat, in vârsta de 36 de ani, din comuna Oncesti. Miercuri seara, acesta, aflat in stare de ebrietate, a adormit pe drumul din satul Dealu Perjului si a fost accidentat de un tractor, condus de un tânar, de 34 de ani.

Acesta a anuntat Politia si din cauza consateanului, pe care bautura l-a doborât in mijlocul drumului, are si el probleme. Testat cu aparatul etilotest s-a constatat ca avea 0,11mg/l alcool pur in aerul expirat.

Victima a refuzat sa sufle in etilotest si a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale. In acest caz, politistii din localitate fac cercetari pentru vatamare corporala din culpa.

Unele dintre comunele cu multi localnici plecati la munca in strainatate si care in aceasta perioada se intoc in tara, in concedii, pregatesc sarbatori câmpenesti in cinstea acestora.

Un astfel de eveniment va avea loc la Traian, unde in ziua de 11 august, dupa cum ne-a informat deputatul Viorica Marcu, si ea fiica a satului, dar si parlamentar in respectivul colegiu electoral, va avea loc “Sarbatoarea revederii”, dedicata tuturor fiilor satului, mai ales celor care se intorc de peste mari si tari.

De asemenea, la mijlocul lunii august, la Luizi Calugara va avea loc o manifestare asemanatoare, dedicata atât sarbatorii Sfintei Marii, dar si celor care se intorc la bastina.

“Nu avem prea multi bani, dar cu ajutorul unor interpreti locali, cu bere, gratare si voie buna ne vom simti bine cu totii”, spune primarul Aurel Varga.

Meteorologii au emis, joi, o informare meteo privind ploi torențiale, grindina si vijelii, valabila pâna sâmbata dimineata.

Astfel, instabilitatea atmosferică va fi accentuata, mai întâi în vestul, nordul si centrul țarii. Vineri, instabilitatea atmosferica se muta în jumatatea de est a tarii si la munte, unde vor fi înnorari temporar accentuate si pe arii relativ extinse cad ploi torentiale, cu descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vântului care trecator pot lua aspect de vijelie si izolat grindina.

Si pe parcursul acestei zile sunt asteptate cantitatile importante de apa, peste 20 l/mp si izolat chiar mai mult de 50 l/mp. În restul teritoriului, cerul se curata treptat de nori, iar astfel de fenomene îsi fac aparitia pe spatii restrânse.

Temperaturile maxime vor pleca de la 22…23 de grade în regiunile nordice si vor ajune la 30…31 de grade în sudul tarii.

Zbuciumată vară! Dacă mai aud şi mai văd atâtea lucruri rele, risc să-mi pierd încrederea în umanitate, zău aşa! Scandaluri inimaginabile la bac, corupţie în justiţie, vezi cazul judecătoarelor şpăgare, în fine, de politică şi de luptele interne de aici nici nu mai amintesc.

Cred că e cazul să nu mă mai mir de nimic şi să urmez sfatul lui Mozart, bun pentru toţi muritorii: „Trebuie să vă obişnuiţi cu viaţa şi să învăţaţi să râdeţi”. Păi, ce să spun? De obişnuit cu viaţa m-am obişnuit, că n-am încotro, iar chestia cu râsul chiar îmi place, îmi face bine, şi-l practic de câte ori am prilejul, ca terapie de întreţinere. Că râsul edifică, în timp ce tristeţea, deznădejdea, melancolia pustiesc fiinţa. Ultima oară am râs alaltăieri, când am auzit ce-au ajuns să cerceteze nişte oameni de ştiinţă britanici. Se vede treaba că aceştia au timp, nu glumă, sau că au rezolvat toate chestiunile importante ale umanităţii, din moment ce s-au gândit (adânc, nu altminteri) la motivul pentru care englezoaicele dorm machiate.

Iar concluzia studiului întreprins de ştiinţifici e clară: bietele femei dorm cu smacurile pe faţă ca să arate mai bine şi să le placă partenerii. Săracele, cum ignoră ele pericolul de a-şi strica ochii, tenul, lăsându-le îmbâcsite de farduri, cum riscă ele să-şi îmbătrânească faţa mai repede de teama că nu vor mai avea căutare! Da’ de ce nu aleg ele o soluţie mai simplă? De pildă, să se trezească înaintea partenerului cu ceva timp, ca să se ferchezuiască la oglindă? Şi să i se arate acestuia prospeţele şi frumos machiate.

Dar oare nu adorm ele pictate pentru că au fost cam machite, şi le-a doborât oboseala instalată după ce au dat pe gât ceva băuturică în exces? Că sunt cunoscute două adevăruri în ceea ce le priveşte. La capitolul frumuseţe nu stau tocmai bine, sorry, dar asta-i realitatea, şi, ca tabloul să fie complet, nu se dau în lături nici să umble bete pe străzi, mai ales când sunt fel de fel de evenimente, sărbători, etc., de care Londra nu duce lipsă defel. Am văzut în câteva seri grupuri, grupuleţe de fete colindând pe străzi cu sticle sau cutii de bere în mână, ţinându-se una de alta, mai împiedicându-se, din când în când (destul de des), dar râzând de mama focului.

Nu le păsa de nimic, se simţeau în largul lor şi se distrau cât puteau. Cât despre felul cum erau îmbrăcate, ce să mai zic? Haine puse aiurea, lălâi, extravagante, în cele mai ţipătoare culori, ciorapi rupţi, şăpci şi pălării haioase, totul părea trântit pe ele la mare viteză, fără vreo preocupare în direcţia unei minime potriveli, a unei fărâme de bun-gust. Mi-au făcut impresia că sunt cât se poate de naturale, de detaşate, nepăsându-le decât de buna lor dispoziţie. Asta până ce am aflat cum se chinuie ele ca să-şi păstreze iubiţii. Şi de unde le invidiam pentru libertatea lor de manifestare, am virat, brusc, spre compătimire.

Regula de Aur, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (Luca 10,27), pe care am auzit-o în Evanghelia de astăzi, nu este o idee ce aparţine doar creştinismului. Fiecare religie şi cultură are Regula de Aur sub o formă sau alta. Evreii spun: „Ce urăşti nu fă semenilor tăi. Aceasta este legea: restul este comentariu”. Musulmanii: „Nici unul dintre voi nu este credincios până când nu doreşte pentru fratele lui ceea ce vrea pentru el”. Hinduşii: „Astfel se rezumă îndatoririle: nu faceţi altora ceea ce v-ar provoca durere dacă vi s-ar face vouă.” Budiştii: „Nu răniţi pe nimeni în feluri care ştiţi că v-ar răni pe voi.”

Dacă Regula de Aur este atât de binecunoscută culturilor străvechi, de ce Isus a acordat atâta timp acestei învăţături, ca şi cum ar fi ceva nou? Deoarece Isus a explicat o înţelegere complet nouă a poruncii. Regula de Aur este înţeleasă diferit de la religie la religie, de la cultură la cultură. Cheia înţelegerii Regulii stă în întrebarea pe care învăţatul i-a pus-o lui Isus în Evanghelia de astăzi: „Cine este aproapele meu?” (versetul 29). Cine este aproapele meu faţă de care am obligaţia de a-l iubi?

Printre evreii din vremea lui Isus erau unii pentru care conceptul de „aproape” era foarte limitat. Esenienii din Qumran, de exemplu, cereau noilor membri să jure iubire faţă de fiii luminii şi ură faţă de fiii întunericului. Pentru ei, semeni erau cei care împărtăşeau aceleaşi convingeri religioase cu ei. Pentru alte grupuri, precum zeloţii, aproapele era doar cel care avea aceeaşi naţionalitate şi etnie cu ei. Evreul de rând nu îl considera pe samaritean ca fiind aproapele. Aceştia erau în afara cercului semenilor pe care trebuiau să îi iubească. Isus a venit în lume pentru “noi” şi “ei”, “noi” fiind cercul celor care se recunosc semeni între ei, iar “ei” fiind restul lumii, formată din străini ostili, din duşmani.

Noutatea în învăţătura lui Isus despre iubirea aproapelui stă în insistenţa asupra ideii că întreaga omenire este aproapele fiecăruia. Astfel El a dărâmat zidurile diviziunii, prejudecăţilor şi suspiciunii, care s-au ridicat între „noi” şi „ei”. Pentru a clarifica aceasta, Isus spune o istorioară despre bunul samaritean. Acesta, privit ca inamicul numărul unu al evreilor pentru simplu fapt că era samaritean, este cel care se dovedeşte în final a fi aproapele evreului aflat în dificultate. Astfel că răspunsul lui Isus la întrebarea „Cine este aproapele meu?” este: ORICINE, fără excepţie.

Astăzi este ziua în care trebuie să identificăm şi dărâmăm toate acele ziduri pe care le-am ridicat între cei ce sunt cu noi (şi de aceea merită iubirea noastră) şi ceilalţi (de care se poate alege praful din partea noastră). Uneori aceste ziduri despărţitoare sunt de natură religioasă – precum intoleranţa religioasă – sau vin din neînţelegerile sau chiar ura dintre cei care se declară „conservatori” şi cei care se declară „liberali”. Alteori zidurile sunt etnice ori rasiale, ducând la băi de sânge ca în Africa sau în Balcani. Zidurile pot fi şi sociale sau economice, despărţind suburbiile sărace de centrul prosper al oraşului. Evanghelia de astăzi ne provoacă la dezmembrarea acestor ziduri. Astfel conlucrăm la visul lui Isus de a fi o lume în care toţi sunt aproapele, fără excepţie.

Mulţi s-au întrebat şi se mai întreabă încă dacă parabola Samariteanului milostiv este numai o simplă pildă sau o întâmplare adevărată; Răspunsul pe care tradiţia creştină l-a dat acestei întrebări este că sub această parabolă a Samariteanului milostiv se ascunde un fapt real. Însă nu o mică istorie, ci o istorie mare, atât de mare cât este de mare lumea: Istoria omenirii salvate de Cristos!

Pr. Adam Marius, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfânta Cruce” Bacău

Citind cartea prof. drd. Liliana Adochiţei, „Băcăuance pe Aconcagua”, o pasionată alpinistă, am realizat încă o dată cât de mult iubesc muntele. Zice minunat Liliana Adochiţei, în preambulul cărţii: „Nu cucereşti muntele! Muntele îţi îngăduie să-ţi împlineşti visurile (…) A trebuit să urc pe cel de-al doilea vârf al lumii şi să-mi împing voinţa dincolo de limita umană, ca să fac lumină în sufletul meu… Am reuşit, acolo unde mi se părea imposibil, dar sunt conştientă că nu-i meritul meu. Muntele mi-a permis să fiu o învingătoare!” Am cutreierat munţii din România, dar în ultimul timp am rămas dezamăgit de mizeria şi agresiunea care-i asaltează, de marele zgomot al lumii, refugiat de multe ori pe înaltele piscuri, de parcă waţii discotecilor şi furia din peşterile preistorice s-au născut aici…

Aflu, cu întristare, că până şi Everestul a devenit un loc al îmbulzelii, un munte compromis. Spre deosebire de 1963, când doar şase oameni au cucerit vârful, peste 500 de alpinişti s-au îmbulzit pe el în primăvara lui 2012. Pentru National Geografic, Mark Jenkins, povesteşte: „Când am atins eu piscul, pe 25 mai, era o înghesuială atât de mare, încât n-am reuşit să găsesc vreun loc unde să stau. Între timp, jos, sub Săritoarea Hillary, cozile erau atât de lungi, încât unii dintre cei care urcau erau nevoiţi să aştepte mai bine de două ore, dârdâind şi pierzându-şi puterile, deşi vremea era excelentă.

Dacă aceste gloate de alpinişti ar fi fost prinse de furtună, cum s-a întâmplat în 1996, numărul morţilor ar fi fost dramatic”. Everestul a fost dintotdeauna un trofeu, însă acum, când aproape 4.000 de oameni l-au cucerit, izbânda înseamnă mai puţin decât acum o jumătate de secol. Astăzi, cam 90% dintre cei care escaladează Everestul sunt clienţi cu ghizi, mulţi fără abilităţi elementare de alpinism. Plătesc între 30.000 şi 120.000 de dolari ca să ajungă pe munte.

Mulţi sunt nesăbuiţi, dorind să ajungă cu orice preţ pe vârf. Destul de mulţi reuşesc, dar în condiţii înfricoşătoare. Cele două trasee standard, Creasta de Nord-Est şi Creasta de Sud-Est, nu sunt doar periculos de aglomerate, ci şi dezgustător de poluate, cu gunoaie care se preling din gheţari şi mormane de excremente umane care mânjesc taberele de la mare altitudine. Apoi sunt şi decesele. Acelaşi Mark Jenkins istoriseşte amar: „La o oră deasupra Taberei IV de pe Creasta de Sud-Vest a Everestului (…) am trecut pe lângă primul cadavru. Alpinistul mort zăcea culcat pe o parte, de parcă trăgea un pui de somn în zăpadă (…) Zece minute mai târziu, am trecut pe lângă un alt cadavru, o femeie cu torsul înfăşurat într-un drapel canadian…” Apoi, alpinistul aflat în ascensiune a mai trecut pe lângă alte două cadavre. Pe lângă cei patru alpinişti care şi-au găsit sfârşitul pe Creasta de Sud-Est, în 2012 şi-au pierdut vieţile alţi şase, dintre care trei erau şerpaşi.

Ecologiştii au început să tragă serioase semnale de alarmă. Între altele, propun şi modalităţi urgente de reabilitare a Everestului. Iată câteva dintre ele: 1. Limitarea numărului de alpinişti şi şerpaşi, prin manifestarea unei exigenţe sporite în acordarea permiselor. 2. Reducerea numărului de membri ai unui echipaj alpinist, pentru evitarea blocajelor periculoase de pe traseele standard. 3. Certificarea tuturor organizatorilor, pentru sporirea siguranţei. 4. Stabilirea de măsuri exigente din perspectiva îndepărtării dejecţiilor umane, a gunoaielor. 5. Experienţa în alpinism ar trebui să devină o condiţie obligatorie pentru cei care vor să escaladeze Everestul. 6. Din respect pentru morţi, dar şi pentru cei vii, cadavrele de pe traseele principale trebuie să fie preluate, întrucât, acum, multe dintre acestea sunt lăsate de izbelişte. Respectul pentru cei morţi a dispărut printre alpinişti?…

Vor prinde viaţă aceste măsuri? În Nepal, una dintre bazele ascensiunii spre Everest, o ţară de aproape 30 de milioane de locuitori, unde unul dintre patru cetăţeni trăieşte în sărăcie, întreaga ţară lâncezeşte. Sistemul politic este atât de corupt şi de ineficient, spunea recent un ziarist nepalez, încât e mai bine, de fapt, să nu existe un guvern, fiindcă în felul acesta n-are cine să facă atâtea greşeli… Expediţiile pe munte au cheltuit aproape 12 milioane de dolari în Nepal numai în primăvara lui 2012, fiind o adevărată mană cerească pentru această ţară.

Vieţuind într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală ?”devine foarte actuală.

Răspunsul îl aflăm în Evanghelia după Matei capitolul VI,versetele 22-33 ce sunt parte a Predicii de pe Munte a Mântuitorului, minunat îndemn de a reconsidera priorităţile din viaţa noastră.

Vorbind despre “grijile vieţii”,gândul ne zboară aproape instantaneu la preocuparea pentru mâncare, îmbrăcăminte, băutură, confort în cele zilnice, bogăţie , etc. Descoperim din cuvintele Domnului că ne-am fixat un obiectiv greşit ! Toate acestea sunt trecatoare şi constituie strict instrumente de care să ne folosim pentru a dobândi viaţa veşnică!

Există şi griji mântuitoare. „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădam”, spunem la Sfânta Liturghie . Deci grijile lumeşti trebuie acoperite cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în Bunatatea Lui. Există şi grija pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce eşti dator să faci. Există şi griji mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viaţa sfântă, grija de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viaţă frumoasă şi liniştită, o viaţă din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământeşti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu şi de a-I face voia Lui. Şi în felul acesta omul este angajat spre bine şi nu este asuprit de rău.

Extraordinar este îndemnul Domnului Iisus : “ Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adauga vouă”(Matei VI,33),iar sfinţii spun pe înţelesul nostru: “Nu căutaţi zdrente la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e Împăratul, şi voi sunteti fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogaţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fară îndoială şi ce este mic”.La fel spune şi psalmistul:”Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu Însuşi domneşte pe tronul slavei Sale”( Psalm 102,19); “împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în care drepţii vor străluci ca soarele” (Matei 13,43) şi în care nu e nici întristare, nici durere, nici suspin, nici moarte.

Cu toate că cele spuse de Domnul sunt atât de multe şi atât de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pământ, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rânduiala ! Am uitat Calea şi am pierdut poteca ! Ne-am rătăcit de Adevăr,de Hristos !

Acum conştientizăm ca lumea şi împărăţiile nu sunt veşnice, iar la “sfârşitul veacurilor”,doar drepţii vor cânta cu îngerii în ceruri: „Împărăţia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este Împărăţie veşnică şi stăpânirea Ta din neam în neam!

Pr. Liviu Burlacu
Fundaţia “Episcop Melchisedec”-Bacău

Vara anului 1996 – o vara sufocant de calduroasa, caldura produsa nu numai de arsita soarelui, ci si de luptele electorale pentru alegerile locale. Din decembrie 1989, trecusera prin fotoliul de primar trei, patru personaje care au adus prea putina satisfactie populatiei municipiului Bacau. Se simtea nevoia unui alt tip de administrator pentru urbea noastra, a unui om care sa nu fie supus presiunilor ideologice de partid, care, prin faptele si realizarile sale, sa demonstreze ca si în conditiile în care unitatile economice se falimentau cu o inconstienta criminala se poate construi ceva viabil. Acest om avea sa fie candidatul independent Dumitru Sechelariu.
Modernizarea statiilor de autobuz, realizarea unui transport urban modern, civilizat, angajarea a mii de salariati cu salarii peste media salariilor din alte firme bacauane, organizarea, pentru prima data, în România, a transportului de marfa international – constituiau argumente importante în a avea mari sanse de reusita în lupta cu ceilalti candidati pentru fotoliul de primar. Accederea sa la aceasta înalta demnitate publica trebuia sa fie urmata de realizarea unei majoritati în cadrul Consiliului local, care sa adere la programul sau, obiectiv greu de atins având în vedere diversitatea culorilor politice din care proveneau consilierii locali. Ca fost consilier, îmi amintesc faptul ca fortele politice reprezentate în Consiliul local se structurasera pe trei mari curente. Nici o grupare din cele trei nu întrunea o majoritate pentru a impune programul sau privitor la administrarea municipiului. În aceste conditii destul de incomode, de complexe, se cerea sa stapânesti multe tehnici si abilitati ca primar, pentru a-ti materializa programul.
Tocmai de aceea, primarul Dumitru Sechelariu a propus ca viceprimari pe Vasile Sandulache, din partea “Stângii”, si pe Felix Ionita, din partea “Dreptei”, considerând ca va atenua, cât de cât, diferentele de viziune dintre cele doua grupari. Mai ales ca, ambii viceprimari erau cunoscuti ca buni profesionisti în administrarea municipiului, primul fiind primar în perioada comunista, iar al doilea lucrând ca viceprimar între anii 1992 – 1996. Astfel, cu o echipa profesionista în preajma sa, constituita din viceprimarii Vasile Sandulache si Felix Ionita, apoi secretarul Dumitru Popa, bun cunoscator al noilor legi, precum si arhitectul Mircea Sandulescu, directorul general al Primariei,
Primele sale proiecte de hotarâri au avut ca scop modernizarea municipiului. În acel moment, Bacaul era un imens bazar turcesc, în care tarabele invadasera toate colturile orasului. La propunerea primarului, prin hotarârile adoptate de Consiliul local s-a desfiintat comertul stradal, realizându-se, ca alternativa, spatii special amenajate unde micii comercianti puteau sa-si continue activitatea cu conditia respectarii, neabatute, a normelor legale. Astfel, spatiile comerciale au dat o noua fata municipiului. Neîndoielnic, aceste masuri au produs, la început, multa furie, ura, din partea celor care trebuiau sa se conformeze, dar timpul a demonstrat ca au fost benefice pentru toti.
“S-a luat de piept” cu numerosi oameni politici , atât pe plan local, cât si central, indiferent de functiile lor, pentru a aduce Bacaului multe investitii, mai multe fonduri financiare, devenind, pentru unii, incomod si chiar primejdios. Asa era el: nu putea purta “frâul” politic, se simtea în largul sau liber, indiferent de consecinte. Ei bine, pentru toate acestea, el trebuia sa dispara nu numai din fruntea Primariei, dar sa fie si compromis moral si distrus economic. În mare masura, “papusarii” au reusit, poate, sa-si realizeze planurile. Dar, chiar daca a disparut fizic, Dumitru Sechelariu continua sa traiasca în sufletul a mii si mii de oameni care aduc memoriei sale prinosul lor de respect, recunostinta si neuitare.

Marius Constantin

Nu-mi pot ordona amintirile, toate vin ca un suvoi care a rupt zagazurile, când l-am cunoscut pentru prima data pe Dumitru Sechelariu?, au trecut anii, Sechelariu povesteste, pe Dumitru Sechelariu l-am vazut in holul Teatrului Bacovia, in 1989, la o avanpremiera, directorul adjunct de atunci al teatrului imi spunea ca este “omul care aduce bani”, n-am inteles atunci, aveam sa aflu mai târziu: Sechelariu era “capitalistul”, pe 22 decembrie l-am vazut in balconul de la fostul sediu al partidului, n-a zabovit prea mult, in oras au aparut primele TIR-uri cu sigla SELENA, le vedeai peste tot, cine-i omul asta?, se intrebau bacauanii, Sechelariu vorbeste, la ziar a venit o femeie care avea nevoie urgenta de un ajutor material, o problema cu un copil, nu mi-a venit in minte alt om, am deschis usa firmei Selena, i-am explicat, m-a privit, de ce ai venit la mine? Prin oras gasesti produse, bani nu are nimeni, indraznesc, cât?, am primit un telefon de la cetateanul in cauza, ne-a multumit, am uitat, prin 1994 m-a invitat la pescuit, n-am pescuit in viata mea, mi-a parut rau ca nu m-am dus, Sechelariu vorbeste, are planuri pentru 20 de ani, eu sunt harazit de la Dumnezeu sa constru-iesc, ne spune la o conferinta de presa, Bacaul era prea mic pentru el; si a construit, de la micul “capitalist” a ajuns in Top 300, orasul era ca o floare, Bacaul batuse pentru prima data Iasiul, va amintiti? Am scris un editorial la inaugurarea nocturnei de pe stadion, un stadion arhiplin: Sechelariu! Se-che-la-riu! atunci l-am iubit, mi-a dat un telefon, ziarul DESTEPTAREA este pentru mine o afacere, zice la prima intâlnire cu jurnalistii de la cotidianul baca-uanilor, voi stiti sa scrieti, voi sunteti profesionistii, eu sunt cititorul, Sechelariu vorbeste, curg ideile, se rostogolesc planuri, i-au dat lacrimile la prima cursa de pe pista de karting, isi iubea copiii ca pe lumina ochilor, la inaugurarea noului sediu al DESTEPTARII l-am anuntat ca este propus pentru Premiul de Excelenta al ziarului, sunt mii de bacauani care merita aceste premii, imi reproseaza, am stat la un pahar de sampanie, era unul din momentele rare când Sechelariu venea in redactie, ziarul devenise cel mai bun cotidian din Moldova, imi amintesc, Sechelariu vorbeste, alte planuri, Trustul Media DESTEPTAREA – ziar, radio, tv, o premiera pentru Bacau, era, amintiri, era iute, prea iute, rupea barierele când avea dreptate, nu conta: Iliescu, Hrebenciuc, Constantinescu, in Bacau el era presedinte, anii nu stau in loc, amintiri, se bucura ca un copil când se vorbea frumos de Bacau, a fost tare mândru când a finalizat prima etapa de refacere a fatadelor blocurilor din oras, am fost la audientele primarului Dumitru Sechelariu, de la opt dimineata pâna noaptea târziu, cum a fost?, era obosit, dar multumit, avea incredere in oameni, le lasa mâna libera, gândurile sa zboare, iubea orasul, bacauanii tineau la el, plecase de jos, ca multi dintre ei, marele lucru in viata este sa fii simplu, sunt mândru de ce am realizat, am nevoie de timp, dar timpul nu avea rabdare, eu merg cu Mercedes, de mâine si bacauanii vor avea autobuze Mercedes, le-a cumparat, m-a luat cu el la spital, atunci când sotia i-a adus pe lume inca un copil, n-am mai vazut un om atât de fericit, e fetita!, o femeie este mai curajoasa decât un soldat, amintiri, nu le pot ordona, sunt 18 ani, el a mers inainte, pe drumul ales, Sechelariu vorbeste, in campania electorala din 2004 l-am simtit trist, mi-a fost ciuda pe optimismul lui, n-a fost atent, devenise incomod si cineva a tradat, de ce?, el a stiut, era furios, de o furie optimista, peste patru ani… Ura este razbunarea lasului pentru ca este intimidat, imi mai zicea deunazi, visurile lui nu au murit si nu vor muri niciodata, orice prost poate spânzura pe cel mai destept din tara, sa nu fim tristi, Sechelariu vorbeste, memoria ordoneaza faptele, uitam, dar nu iertam, Sechelariu povesteste…, ma gândesc, ca si el, la tatal lui, Adio, capitane!

Gheorghe Baltatescu