Nu spunem o noutate: vorbirea noastră se supune unor legi nescrise, dar păstrate şi repetate de când comunicăm în limba română. Ştiinţific, este vorba despre sistemul unei limbi, care presupune organizarea mesajelor noastre în numele unor norme precise şi străvechi. Când scriem, aceleaşi reguli devin obligaţii majore, pentru că tiparul le propulsează spre toate generaţiile viitoare.

„Mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limbă, numai noi rumânii n-avăm“, nota cu amărăciune Coresi, în 1577, când publica Psaltirea. După aproape cinci veacuri, sunt şi la noi tipărituri îndestulătoare pentru a nemuri graiul străbun, aşa cum se manifestă el pe întreg teritoriul românesc. Avem în vedere aici nu doar aspectul normat al limbii – limba literară, deci –, ci şi varietăţile regionale ori istorice ale acesteia.

Limba română, cu unele particularităţi zonale, este aceeaşi într-un spaţiu mai larg decât cel al României de azi. Definiţia pe care Al. Rosetti a dat-o în cunoscuta sa Istorie… este edificatoare pentru latinitatea, vechimea şi unitatea graiului naţional: „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de sud, Dardania, Moesia Superioară şi Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre“ (Istoria limbii române, 1986, p. 75).

Tonul în campania de protejare a celui mai important mijloc de comunicare între locuitorii spaţiului carpato-dunărean l-au dat fraţii noştri de peste Prut, aşa încât nu ne miră de ce Parlamentul României a adoptat Legea privind instituirea Zilei Limbii Române pentru ultima zi a verii. În primul articol din textul actului normativ se stipulează că „Ziua Limbii Române poate fi marcată /…/ prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific“, iar în articolul al doilea, se face precizarea privind obligaţia de a fi arborat drapelul României în ziua de 31 august.
De asemenea, se consemnează că „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2)“ (Monitorul Oficial al României, 19 martie 2013).

Startul se arată a fi bun. Ediţia I beneficiază de o iniţiativă istorică a Grupului Român de Presă şi Iniţiativă Civică, prin revista „Creşterea limbii româneşti“, fondată în 2013, „odată cu Legea Zilei Naţionale a Limbii Române“ (coordonator, Corneliu Leu). Sunt antrenate numeroase organizaţii nonguvernamentale, asociaţii profesionale, unităţi administrative, organisme mass-media etc. din ţară şi din străinătate. Din materialul primit pe internet (30 de pagini), deducem proporţiile impresionante ale manifestării. Doamne-ajută!

P.S.: Acum 5-6 ani, aflându-mă la Chişinău, în redacţia revistei „Limba Română“, l-am întrebat pe unul dintre redactori de ce folosesc majuscula pentru adjectivul din titlul publicaţiei. „La cât de vitregit este graiul nostru, doar aşa putem să arătăm că limba română e o împărăteasă, după cum spunea marele nostru Eminescu“, am primit răspunsul. Nu am avut argumente pentru a-l contrazice.

În multe locuri din Sfânta Evanghelie citim că oamenii chinuiţi de cele mai felurite boli, paralitici, orbi, şchiopi, muţi, leproşi, şi alţii s-au apropiat de Hristos spre a ruga tămăduirea de boală. Sfânta Evanghelie din duminica a X-a după Rusalii istoriseşte cazul unui tată îndurerat care caută şi cere ajutorul Mântuitorului pentru nefericitul său fiu ce suferea de o boală grea şi era cuprins de duh necurat.

Tatăl, văzând chinurile groaznice pe care le suferea copilul, l-a adus mai întâi la Apostoli, crezând că ei îl vor putea vindeca, dar aceştia n-au putut. Atunci tatăl s-a îndreptat cu rugămintea către Iisus, Cel ce tămăduia toate bolile şi toate neputinţele : “Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi rău pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus pe dânsul la ucenicii tăi, şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17, 15-16). Domnul Iisus, văzând cumplita suferinţă a copilului, a zis: “Aduceţi-l aici, la Mine!” Apoi a certat duhul necurat să iasă din bolnav şi copilul s-a tămăduit din ceasul acela.

Aparenta uşurinţă cu care Iisus l-a vindecat pe cel posedat i-a mirat pe ucenici. Evangheliştii mărturisesc că Iisus a dat Apostolilor Săi darul vindecării oricărei neputinţe: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă.” (Matei 10, 1), dar în cazul de faţă, iată că nu au putut să-l vindece pe fiul acestui tată nefericit. Apostolii L-au întrebat de ce ei nu au putut să alunge demonul, iar Dumnezeiescul Mântuitor le-a răspuns: “Pentru puţina voastră credinţă.” (Matei 17, 20). Credinţa apostolilor a fost slabă şi de aceea încercarea lor de a alunga demonul din copil, a fost lipsită de succes. Au fost fericiţi că au primit o putere deosebită, au avut poate momente când orgoliul omenesc i-a adus în pragul mândriei deşarte, fapt pentru care Iisus le-a adus aminte că orice putere, aici pe pământ, de la Domnul este! O lecţie de umilinţă care purifică credinţa.

Credinţa constituie esenţa vieţii creştine :“ Fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci acela, care se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă în El ”, spune Sfânta Scriptură (Evrei 11, 6). Credinţa conferă puterea de a duce o viaţă demnă, onestă şi este un sprijin în privinţa trecerii peste greutăţile vieţii acesteia, peste “munţii” ce stau în calea noastră către mântuire, ea fiind aceea care ne deschide noi orizonturi de abordare a lumii în care trăim, pregătindu-ne pentru viaţa viitoare. Credinţa a fost şi este un nesecat izvor de putere pentru om, pentru că prin ea intri în legătură cu viaţa cea adevărată, cu Dumnezeu :“Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”(Matei 17, 20).

Dar credinţa trebuie să fie lucrătoare prin iubire, pentru că după cum ştim “Credinţa fără fapte este moartă” (Iacob 2, 20), iar cele două pietre de încercare a tăriei credinţei sunt postul şi rugăciunea. Aceasta o aflăm tot din Evanghelia de astăzi, care se încheie cu sfatul Mântuitorului către Apostoli :“ Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”(Matei 17, 21). O rugăciunea cucernică şi stăruitoare este o lucrare de ridicare a minţii şi sufletului nostru către Dumnezeu, faţă de care nutrim cele mai sfinte sentimente de dragoste şi supunere, iar postul, prin înfrânările ce le impune pentru corp şi, mai ales, prin înfrânările de ordin moral, pe care credinciosul şi le impune şi le trăieşte în acest timp al renunţărilor şi al reţinerilor, oferă şansa unei vieţi noi. Fiecare om se confruntă în timpul vieţii sale cu diferite greutăţi, amărăciuni, dureri, pierderi, eşecuri sau nefericiri, care apasă asupra inimii lui ca un munte, iar în astfel de momente, numai credinţa însoţită de post şi rugăciune îi oferă puterea de a trece peste încercări, împlinind voia lui Dumnezeu şi pregătindu-se pentru viaţa cea veşnică.

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Remarca pe care o face evanghelistul Luca când zicea că Isus ştie ce zace în om, spune foarte mult. Isus cunoştea bine firea omenească. El vedea problemele care se ascund în om, lupta continuă între bine şi rău care se duce în taina inimii. În aceste lupte a voit el să ne ajute pe toţi prin răspunsurile pe care le dă problemelor zilnice.

Ospăţul de nuntă, în predicile lui Isus, este o imagine obişnuită pentru împărăţia lui Dumnezeu, în care, din fericire, am fost invitaţi şi noi de către Dumnezeu prin Isus Cristos. Oamenii se bucură şi se simt onoraţi când sunt invitaţi la o nuntă sau la o masă oficială. Organizatorii, pentru a uşura aşezarea la masă, pun adesea lângă farfurie un bileţel cu numele invitatului. Şi Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi în împărăţia sa încă de pe pământ, iar noi, cu viaţa noastră creştinească de pe pământ, ne putem asigura locul la ospăţul veşnic. Ne bucurăm oare de această invitaţie? Preţuim noi în mod corespunzător credinţa noastră creştinească? Ne bucurăm de glasul clopotului care ne cheamă la biserică? Intrăm cu bucurie la scaunul de spovadă pentru a ne spăla de păcate?

Cât este de trist să întâlneşti oameni botezaţi care se simt jigniţi dacă le aminteşti de aceste chemări? Pe o ureche le intră chemarea, iar pe cealaltă le iese, iar ei uită că cine amână tot mereu, moare fără Dumnezeu.

Potrivit învăţăturii lui Isus, în împărăţia lui Dumnezeu, dreptul de a împărţi locurile îi revine lui Dumnezeu. Numai atunci şi pe acel loc vom putea fi fericiţi, pe care ni l-a desemnat Dumnezeu.
Despre Bismarck, cancelarul de odinioară al Germaniei, se citeşte că a fost invitat odată ca oaspete într-o societate selectă. Ajungând însă cu întârziere nu i s-a găsit loc decât la coada mesei. Gazda a fost pusă în încurcătură şi a început să-şi ceară scuze: „Nu vă faceţi probleme, a spus cancelarul, locul pe care stau eu este întotdeauna primul”.

Aceste cuvinte pot avea un iz de mândrie, dar un lucru este sigur: în viaţa pământească, acela este locul de frunte pe care îl desemnează Dumnezeu pentru noi. Cu cât ne dăruim mai mult lui Dumnezeu, cu atât locul pe care stăm devine loc de frunte.

Mântuitorul Isus a prezis ceva nu numai celor mândri, ci şi celor umiliţi: „Cel ce se umileşte pe sine va fi înălţat”.

Iubiţi cititori, dragi credincioşi, să ne străduim ca în viaţa noastră această profeţie să se împlinească. Amin.

Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” – Bacău

Acest weekend este dedicat iubitorilor de muzica Rock in “Pub The Stage”. Vineri va avea loc “Disrockteque”, iar sâmbata “Romanian Rock Party”. Petrecerile incep de la ora 21.00, iar intrarea este libera.

Tot vineri seara, tinerii sunt asteptati in “Pus’s” la un “Party cu Kesar”, de la ora 21.00. Sâmbata, 31 august, de la aceeasi ora, bacaunii vor avea parte de distractie si muzica buna alaturi de “Tengu”.

Vineri, 30 august, in “Marinarul Summer Club” va mixa unul din cei mai in voga DJ din Berlin. Biniak a lansat alaturi de Emeli Sande hit-ul “Read all about it”. La platane alaturi de el se va afla Dj Matteo, iar distractia va incepe de la ora 23.00. Sâmbata, petrecerea continua la “Twisted Disco Stick”.

La “Piscina Camping” Gheraiesti, va avea loc, in aceasta sâmbata, ultima petrecere din aceasta vara intitulata “The last day of summer”. Distractia va incepe de la ora 22.00 iar pentru alte informatii si rezervari puteti suna la 0756.514.653.

Sâmbata, 31 august, bacauanii sunt asteptati la “Cocco Caffe and Lounge” accesorizati cu o pereche de ochelari de soare la petrecerea “Sunglasses Party”. Pentru cei care indraznesc sa-si poarte ochelarii de soare noaptea intrarea este libera, iar la bar ii asteapta un shot din partea casei.

Si in aceasta sâmbata, DJ/MC Myreel si DJ Robyn se vor ocupa cu intretinerea unei atmosfere incendiare in “Club LM”. Gazdele deschid la 22.00 si inchid când vreti voi!

Cinefilii sunt asteptati in acest weekend la „Cinema City” sa vizioneze in premiera urmatoarele productii:

2 Pistoale
Gen: Actiune Regia: Baltasar Kormákur
Scenariul: Blake Masters, Steven Grant
In rolurile principale: Mark Wahlberg, Denzel Washington
În ultimul an, agentul DEA Bobby Trench (Washington) si ofiterul fortelor navale americane de informatii Marcus Stigman (Wahlberg) au lucrat sub acoperire ca membri ai aceluiasi departament de narcotice. Niciunul dintre ei nu stie însa ca celalalt este un agent federal sub acoperire, astfel ca la început au încredere unul în celalalt la fel de mult ca si în criminalii pe care au fost însarcinati sa-i aresteze.

Noi suntem familia Miller
Gen: Comedie Regia: Rawson Marshall Thurber
Scenariul: Bob Fisher, John Morris, Sean Anders, Steve Faber
In rolurile principale: Jennifer Aniston, Jason Sudeikis
David Clark (Jason Sudeikis) este un marunt traficant de droguri care îsi câstiga existenta vânzând iarba unor oameni de afaceri si casnice plictisite, dar niciodata copiilor. Deci, ce ar putea merge rau? Multe. Învata cum nu se poate mai greu ca nicio fapta buna nu trece nepedepsita. Atunci când încearca sa ajute câtiva adolescenti, acesta este jefuit de trei tipi care îi fura toti banii si toata marfa, lasându-l cu mari datorii la distribuitorul sau, Brad (Ed Helms).
Pentru a scapa de datorii si a-si salva viata, David trebuie acum sa introduca în tara, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. De aceea, se gândeste la un plan infailibil si îsi forteaza ciudatii vecini sa intre în joc. Astfel, cinica stripteuzaRose (Jennifer Aniston), rebela Casey (Emma Roberts) si timidul Kenny (Will Poulter) devin falsa familie a lui David. Cu o sotie, doi copii si o rulota imensa, noua familie Miller, în frunte cu David, se îndreapta spre granita pentru a sarbatori Ziua Nationala într-un weekend imprevizibil peste hotare.

Madalina Gheta

Se spun multe lucruri despre putere, dar cel mai des se invocă faptul că ea strică firea omului, că-i afectează comportamentul şi, în cele din urmă, caracterul. Ceea ce nu-i împiedică, totuşi, pe oameni să-şi dorească puterea. Chiar dacă asta ar însemna să-şi vândă sufletul, să facă un pact cu diavolul. Iar în privinţa aceasta, parcă mai temătoare sunt femeile.

Nu toate, ci doar acelea „cuminţi”. Care sunt modeste, supuse, împăcate cu soarta lor, obişnuite să-i servească pe alţii, în fine, genul care rămâne încorsetat în vechi scheme şi prejudecăţi. De pildă, despre femeile cu funcţii de conducere circulă nişte stereotipuri, că s-au dedat la multe compromisuri ca să ajungă în vârful piramidei, că se pretează la orice numai ca să fie vizibile şi să se menţină acolo, sus, şi că sunt puternice dar singure.

Foarte puţini sunt dispuşi să le recunoască acestora calităţile reale. Şi chiar suratele (doamne şi domnişoare „la locul lor”, inerte, fără nicio ambiţie, dar şi fără niciun talent sau vocaţie anume) le privesc cu suspiciune şi colportează bârfuliţe de tipul: ehei, de n-ar fi fost tăticul bogat care le-a plătit ascensiunea, soţul influent, „cu spate” sau amanţii binevoitori şi gentili care au contribuit la propăşirea favoritei lor, s-ar mai fi întâmplat ceva? Ar mai fi avut succes cutare sau cutărică? Ba bine că nu. Există numeroase femei care s-au realizat bazându-se pe propriile puteri, pe competenţă, perseverenţă, simţul răspunderii, simţul competitivităţii, al performanţei.

Şi care nu sunt adaptabile, flexibile, maleabile, „diplomate”, după cum eronat se crede. Diplomaţie înseamnă ştiinţa de a purta tratative, tot aşa cum „a avea relaţii” nu are întotdeauna un sens peiorativ. A fi diplomat este o adevărată artă prin care toţi au de câştigat, tot aşa după cum poţi să cultivi relaţii cu oameni valoroşi, folosindu-le într-un chip onest (nu trăgând sfori în culise) şi cu un scop benefic, adică şi în interesul celorlalţi. Din păcate, prejudecăţile şi gândirea strâmbă, păguboasă ne cam sufocă existenţa. Cât despre fetele cuminţi, e doar treaba lor dacă vor să se autosaboteze şi să se facă singure dependente.

Dar ştiţi cum se spune, fetele bune (cuminţi adicătelea) ajung în rai, pe când cele rele ajung unde vor. Şi cum raiul e unul singur, şi e cam plictiseală pe acolo, tot mai bine-i să fii neconvenţională, nesupusă, să ai un spirit independent şi să-ţi alegi singură scopuri şi destinaţii diverse. Neîndoielnic, plictiseala va fi exclusă, iar satisfacţiile nu vor lipsi. „Dacă te-ai născut cu aripi, trebuie să faci totul pentru a le folosi, sună un dicton. Restul sunt vorbe prin care mulţi îşi maschează neajutorarea, neputinţa.