Vasile Mastacan, din Balotesti – Stanisesti, a lasat meseria de lacatus si s-a apucat de agricultura. A facut de toate, de la legume, la lumânari, pâna la comert, pomicultura si fermier cu bani europeni. Mâna lui dreapta este sotia Elena, economist, tehnician, specialist in fonduri europene.
La aproape 50 de ani, Vasile Mastacan, din satul Balotesti, comuna Stanisesti, a facut de toate la viata lui. S-a nascut intr-o familie de agricultori, tarani cu pamânt si cu legumicultura in sânge. Parintii, insa, l-au sfatuit sa invete o meserie, sa aiba o diploma. A ajuns lacatus mecanic, cu repartitie la Târgoviste. S-a saturat de mâncarea de la cantina, de straini, si s-a intors acasa, la pamânt. A pus temelia unei gospodarii, s-a insurat si s-a asezat la casa lui.
Printre altele, a invatat mestesugul fabricarii lumânarilor, normale, de moarte, de botez si cununii, indeletnicire continuata si dupa revolutie. “In cei 15 ani nu cred ca am dormit cinci, lucram numai noaptea, procesul de fabricatie este complicat si este nevoie de temperaturi joase, pentru a se intari materialul. Am vândut, mai ales lumânari mari, in peste 12 orase, pe la sate, a mers bine, insa de vreo cinci ani piata s-a stricat, au aparut falsificatorii, biserica a pus interdictie pe lumânarile mici, oamenii fiind obligati sa cumpere numai lumânari “sfintite”, ne spune Vasile Mastacan.
A “stins” lumânarile si s-a apucat de comert, a deschis in comuna mai multe magazine generaliste, vindea de toate, de la sare la pâine, bauturi, textile sau detergenti. Piata s-a suprasaturat, preturile au crescut, banii erau tot mai putini, nu se mai putea trai doar din vânzarea tuicii sau a berii, asa ca le-a inchis.
Troc pe Valea Zeletinului
Numai de legume nu s-a lasat, meserie invatata de la tatal sau. Cultiva varza pe un hectar, pepeni pe 2,5 hectare, rosii pe 0,30 ha. A trebuit, impreuna cu sotia Elena, cu cele doua fete, sa invete, sa citeasca, sa se consulte cu specialisti, fiecare cultura are tehnologia ei, daunatorii, timpul de plantare sau recoltare.
A mai cumparat pamânt, acum are 10 hectare ale lui si doua le-a luat in arenda. Ducea marfa prin toate satele din jur, la oras, la tara trocul era si este in floare, el le dadea varza, rosii, ei plateau cu nuci, ca bani nu aveau. Si-a zis ca face o afacere, insa intr-un an s-a trezit cu doua tone de nuci si n-avea desfacere. Ce sa faca cu elel? S-a documentat si a infiintat o plantatie de nuci, pe cinci hectare. Fiecare rau are si un bine, plantatia a pus-o ca aport propriu pentru accesarea unui credit la Masura 112, „Instalarea tinerilor fermieri”, Axa I –, program derulat prin FEADR: „Cresterea competitivitatii sectorului agricol si silvic”.
A luat-o de la capat: “M-am lacomit, iar acum ma doare capul de griji si oasele de treaba”, marturiseste omul care nu se da batut niciodata. Din toamna trebuie sa infiinteze o livada de meri si pruni pe trei hectare. Asa scrie in proiect, asa trebuie aplicat, nu te joci cu banii statului, cu banii europeni.
Sotia cu informatia, sotul cu tehnologia
Nu-i singurul din zona care a accesat bani europeni, in sat mai sunt patru-cinci cetateni care merg pe asemenea proiecte.
„Este treaba serioasa, trebuie sa tii din scurt aplicarea lui, eu sunt toata ziua si jumatate din noapte pe câmp, la patru dimineata incep udarea, la 12 noaptea o opresc, plus prasile, tratare, recoltare, desfacere”, mai spune Vasile Mastacan.
Primeste subventii pentru unele culturi, insa banii vin târziu, “iar eu trebuie sa investesc mereu, fara investitii nu poti sa mergi mai departe, las casa, familia, las gospodaria si bag banii in culturi, in tehnologie. Trebuie sa faci imposibilul posibil pentru a rezista si reusi.” Sotia Elena este sufletul afacerii, este tehnician, contabil, specialist in fonduri europene, se pregateste mereu, citeste, consulta internetul. Acum isi realizeaza un alt vis al ei, isi da examenele de Bacalaureat.
“N-am avut timp, am muncit de mica, am o familie, am investit timp, bani si dragoste in realizarea celor doua fiice ale noastre, una este studenta in anul III la Drept, cea mica este in clasa a X-a, la “Ferdinand” din Bacau, iar eu nu aveam examenul de maturitate, il dau acum, sper sa reusesc, daca nu, nu-i nicio nenorocire, mai am timp. Acum avem pe cap acest proiect, trebuie sa o scoatem la capat” – spune Elena Mastacan
Impozite apasatoare
Marea problema a familiei Mastacan, ca de altfel a oricarei familii care investeste in agricultura, este desfacerea produselor, preturile si impozitele. Subventiile se dau sau nu se dau, insa impozitele trebuie integral achitate. “Ar trebui o politica mai lejera a impozitarii pentru noi, agricultorii, aici se produce hrana pentru populatie, numai noi stim ce inseamna munca pamântului, sa lucrezi zi si noapte, sa vinzi munca ta pe nimic”, intervine si Elena Mastacan.
Sa lucrezi 12 hectare nu-i usor nici pentru un fermier cu studii si experienta, cu dotari de ultima generatie, ce sa mai spunem de o familie cu patru brate.
“Suntem inca in putere, avem doi copii de crescut, vrem sa aratam ca si la tara se poate trai frumos. Cum, o sa ma intrebati: Cu munca, asa cum au facut bunicii si parintii nostri. Deja ne gândim sa accesam un nou proiect, de data aceasta de 50.000 de euro” – zice Vasile Mastacan.
