La treizeci de ani de la căderea comunismului, România pare să fie într-un consens remarcabil: aproape toată lumea este anticomunistă. De la cei mai în vârstă până la cei mai tineri, majoritatea românilor își afirmă cu tărie opoziția față de regimul trecut, fiecare având o poveste personală de suferință sau de rezistență. Este fascinant cum, după decenii de tăcere și conformism, acum, aproape fiecare român are o poveste despre cât de anticomunist era el sau familia lui.
Odată cu căderea regimului comunist în 1989, a avut loc și o schimbare dramatică în modul în care românii își percepeau trecutul. Pe măsură ce anticomunismul a devenit o valoare socială respectabilă, tot mai mulți români au început să-și construiască povești de rezistență. Astfel, s-a creat o veritabilă mitologie postcomunistă, în care fiecare familie a fost, într-un fel sau altul, o victimă a regimului.
Un fenomen interesant este cel al familiilor care, înainte nu aveau mai nimic, își amintesc acum cum li s-au confiscat proprietăți și averi.
În mod similar, mulți dintre cei care au beneficiat de pe urma sistemului sau care au fost implicați în activități mai puțin onorabile își rescriu acum istoria personală, prezentându-se ca victime ale regimului comunist. Un exemplu notoriu este cel al celor care au fost implicați în activități de speculă și comerț ilegal, care s-au declarat persecutati politic. Chiar și cei care au colaborat cu Securitatea au găsit modalități de a se prezenta ca fiind victime sau opozanți ai sistemului.
Este important de menționat că, spre deosebire de alte țări din blocul comunist, România nu a avut o mișcare de rezistență anticomunistă semnificativă și organizată, comparabilă cu Solidaritatea în Polonia sau cu activitatea disidenților din Cehoslovacia. Deși au existat câteva încercări izolate de opoziție, ele nu au avut amploarea și impactul mișcărilor din alte țări. De asemenea, așa-zișii disidenți români care călătoreau nestingheriți prin Europa nu aveau o influență majoră asupra populației din țară.
Un alt aspect fascinant este reprezentat de tinerii care, deși nu au trăit niciodată sub comunism, par să fie profund anticomuniști. Aceștia au preluat narativele părinților și bunicilor lor și le-au transformat într-o veritabilă ideologie personală. Mulți dintre acești tineri sunt foarte vocali pe rețelele sociale, criticând vehement perioada comunistă și prezentând o viziune extrem de negativă asupra acelei epoci. Totuși, aceștia tind să aibă o percepție distorsionată, adesea lipsindu-le o înțelegere completă și echilibrată a complexităților acelei perioade istorice.
Românii au devenit, în mod paradoxal, un popor de anticomuniști, într-o măsură în care pare să fie aproape universală. Aceasta este rezultatul unei combinații de factori, inclusiv dorința de a se distanța de un trecut perceput ca fiind rușinos, nevoia de a se justifica în fața propriilor eșecuri și influența noilor narative anticomuniste propagate de generațiile tinere. Totuși, în acest proces de reevaluare a trecutului, este important să menținem un echilibru și să recunoaștem atât aspectele negative, cât și pe cele pozitive ale perioadei comuniste, pentru a avea o înțelegere completă și autentică a istoriei noastre.
Paradoxul constă în faptul că înainte de 1990, majoritatea românilor nu și-au exprimat în mod deschis opoziția față de regimul comunist și nu au contestat în mod activ sistemul, ci, dimpotrivă, s-au adaptat și s-au conformist pentru a beneficia cât mai mult din oportunitățile oferite de acesta
Comunismul, în ciuda criticilor și abuzurilor sale, a adus pentru o parte semnificativă a populației o îmbunătățire notabilă a nivelului de trai. Comparând condițiile de viață din 1945 cu cele din 1989, diferențele sunt evidente și semnificative. Această creștere, chiar și în contextul unor lipsuri și abuzuri, a influențat profund percepția românilor față de sistemul comunist, care, în mod paradoxal, a fost privit cu o anumită îngăduință în perioada sa de apogeu.
Astăzi, la decenii distanță de căderea comunismului, tendința de a condamna vehement regimul din trecut a devenit o parte integrantă a discursului public și al identității naționale.
Într-un climat în care democrația și libertatea de exprimare sunt valorificate, este natural ca fostul regim să fie analizat și criticat cu mult mai sever decât a fost în perioada sa de funcționare.
Totuși, este important de subliniat că aceste evaluări sunt adesea influențate de perspectiva actuală și de contextul economic și social prezent, care poate colora percepțiile asupra trecutului.
În concluzie, deși este esențial să recunoaștem și să discutăm despre abuzurile și nedreptățile din perioada comunistă, este la fel de important să nu pierdem din vedere complexitatea și contextul în care aceste evenimente s-au desfășurat. Faptul că suntem încă atât de aproape de această eră complică posibilitatea de a emite un diagnostic complet și echitabil al regimului comunist. Discuția despre comunism rămâne, prin urmare, una complexă, influențată de perspective multiple și adesea contradictorii, care reflectă evoluția societății românești și schimbările profunde care au avut loc de-a lungul timpului.
