Andrei Oişteanu, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, a primit în 2011 premiul U.S.R. pentru volumul „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Conceput ca un amplu studiu privind utilizarea substanţelor psihotrope în istoria culturală şi literară a României, cartea este prima de o asemenea anvergură întreprinsă pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, intens tabuizată până în 1990, este abordată într-o manieră inedită, ce va modifica, probabil, configuraţia câtorva capitole din istoria literaturii române. Oişteanu oferă exemple de mari scriitori români care au recurs la substanţe halucinogene. Cităm din cuprinsul lucrării: Fumigaţii de canabis şi alte plante halucinogene.

De la Herodot la Strabon • Dimitrie Cantemir: „Suc de mac şi alte stupefiante” • Al. Odobescu: Supradoza de morfină • Mateiu Caragiale: Opium şi canabis la Curtea-Veche • Ion Barbu: Eterul cotidian şi cocaina săptamânală • Emil Botta: „Lecţia de opium” • Eliade în India: Opium şi canabis •Emil Cioran: „Calmante să-mi domolesc indignarea” • Eugène Ionesco: „Injecţii să dea la cap spaimei” • Culianu: Manipularea viselor prin stupefiante • Mircea Cărtărescu în zodia macului… Istoricul aduce în sprijinul afirmaţiilor sale diferite scrieri în care autorii îşi mărturisesc dependenţa faţă de substanţe ca opiumul, laudanum, morfină, extracte din mătrăgună, seminţe de mac, haşiş şi cannabis.

Dependenţa lui Alexandru Odobescu de morfină, de exemplu, este sugerată şi asemuită cu actul erotic, într-una dintre scrisorile către soţie: „Eu nu sunt morfină, ci ceva mai mult mai bun, care va servi la injecţii şi, pentru a le face, există gata pregătit un ac frumos şi gros, care te va penetra, nu mai puţin ca morfina.” Daniil Scavinschi, pe care Eminescu îl numeşte în Epigonii „Daniil cel mic şi trist”, este un poet a cărui sinucidere a fost surprinsă de Costache Negruzzi, martor al întâmplării: „Apoi Scavinski luă o lingură, o umplu dintr-o stecluţă şi o înghiţi. În stecluţă era opiu. Se lăsă pe o perină şi…”.

Consumul de stupefiante în lumea literaturii româneşti are continuitate interbelică şi postbelică. Autorul menţionează nume precum Emil Botta şi Ion Barbu. Argumentele sunt susţinute şi de jurnalul lui Arşavir Acterian, care face trimiteri la Emil Bota: „În bârlogul în care se încuie s…t îl surprind răvăşit, prăbuşit, cu o voce cavernosă parcă ţâşnită dinlăuntrul lui, încât cu greu percep ce spune. s…t L-am descoperit cu greutate mai deunăzi în singurătate şi tăcere, respirând cu mare dificultate, bând totuşi cafele cu căni mari şi fumând ca un posedat, rebel oricărui sfat şi oricărei asistente”.

Un alt mare scriitor român amintit de studiul lui Andrei Oişteanu este Eugen Ionescu, a cărui dependenţă de alcool este de notorietate în lumea filosofilor şi eseiştilor români. Emil Cioran aminteşte în scrierile sale: „Eugen îmi telefonează din Lucernă, unde ar trebui să facă o cură într-o clinică. E oră 10 dimineaţă şi îmi spune că nu mai rezistă; că nu poate ieşi din crizele de depresie şi mă întreabă cum fac că să trăiesc s…t Eu însă nu beau, şi i-am spus lui Eugen că alcoolul e diabolic, că atâta vreme cât o să bea nu va putea ieşi din infern.” Au existat şi autori români care au utilizat drogurile în scopuri mai degrabă spirituale. Un exemplu în acest sens este Mircea Eliade, consumator de cannabis şi opium. Eliade vorbeşte îndeosebi despre „tufe de bhang” (Cannabis Indica) „ale căror frunze fierte sau fumate într-o hooka de lemn produc o toropeală mult gustată de sadhus, căci se spune că facilitează concentrarea mentală şi clarifică meditaţia”.

În istoria literaturii universale găsim şi alţi scriitori care au experimentat diferite tipuri de narcotice. Aldous Huxley a scris The Doors of Perception sub influenţa mescalinei, care i-au oferit halucinaţiile ajutătoare pentru inspiraţie. Charles de Baudelaire a făcut parte din Club de Hachichins, adică un club al iubitorilor de haşiş, unde „colegi” îi erau şi Alexandre Dumas sau Eugène Delacroix. Hunter S. Thompson a experimentat toate drogurile pe lista creaţiei lui. Ken Kesey s-a ajutat de multe pentru actul creaţiei cu marijuana, ciuperci şi alcool. Robert Louis Stevenson a scris „The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde” sub influenţa unei doze de cocaină care a avut efect şase zile. Stephen King a recunoscut că unul dintre viciile sale a fost cocaina, care i-a creat o adevărată dependenţă.

„Rock it Pub” ii asteapta, vineri seara, pe microbisti sa urmareasca meciul Grecia – România impreuna.

Tot vineri, in „Pub S”, de la ora 22.00, are loc „Dubstep Party”. De atmosfera se vor ocupa Tengu si Johnny K. Intrarea este libera.

Si in „Matteo Café”, tinerii pot participa vineri la „Tomorrowland Theme Party”. Dj Eskat si Sergio Moratti vor mixa ritmuri electro, techno, house etc. Cei care isi vor asorta imbracamintea cu tematica petrecerii pot câstiga masti Vendetta si tricouri personalizate cu inscriptii si imagini caracteristice festivalului. Pretul unui bilet este de 20 de lei, bani care pot fi folositi la bar pentru consumatie.

Vineri, „Club Khemia” asteapta toate domnisoarele atragatoare, de la ora 23.00, la „Sexy Back Night”. Intrarea este libera.

In „Pub The Stage”, vineri, puteti dansa pe ritmuri electro iar pe 16 noiembrie, de la ora 21.00 are loc o noua runda „Discoteque”.

Sâmbata, de la ora 22.00, „Luxury Pub” va invita la „Tazovsky party – Free vodka party”. Baietii trebuie sa plateasca 10 lei la intrare, in timp ce accesul fetelor e gratuit.

In „Club LM” se organizeaza, pe 16 noiembrie, de la ora 22.00, „Western Party”. Invitatul special este Theodor Rauta. Pretul unui bilet pentru domni este 10 lei, iar pentru domnisoare 5 lei.

Fanilor seriei „Star Wars” li se pregateste o surpriza in „Club Kremlin”, in aceasta sâmbata. Participantii se vor putea bucura de spectacolul celor de la „Budoar Dancers”, care poarta, de aceasta data, numele celebrei trilogii.

Si in acest weekend bacauanii sunt asteptati sa se distreze la „Cocco Caffe and Lounge”. Vinerea este dedicata slagarelor din anii 1990. Sâmbata e combinatia perfecta pentru o seara plina de romantism este „Roses, Wine and Girls”. Petrecerea incepe de la ora 22.00, pe muzica lui Dj Elchinsoul. Intrarea este libera pentru fete, dar baietii trebuie sa scoata din buzunare 10 lei.

Cinefilii bacauani pot viziona in acest sfârsit de saptamâna, la Cinema City, in premiera, urmatoarele productii:

Pasari libere/ Free Birds
Regia: Jimmy Hayward Gen: Animatie, Comedie
Cu: Owen Wilson, Woody Harrelson, Amy Poehler
Animatia debuteaza cu o mica ferma de curcani, unde viata este aproape perfecta pentru galagioasele pasari, fericite doar pentru ca au mâncare pe saturate. Nota discordanta face numai Reggie, un curcan ager la minte si fara apetit, pe care confratii lui l-au marginalizat. Însa viata lui Reggie se schimba radical în momentul în care Presedintele SUA îl adopta ca animal de companie pentru fiica lui. Asta înseamna ca va duce o viata în puf, cu pizza la discretie si televizor la dispozitie. Dar când în sfârsit îsi gaseste locul, curcanul nostru este introdus cu forta într-o misiune de maxima importanta.

Avocatul/ The Counselor
Regia: Ridley Scott Gen: Crima, Drama, Thriller
Cu: Brad Pitt, Penélope Cruz, Javier Bardem, Cameron Diaz, Michael Fassbender
Un avocat disperat sa faca rost într-un timp cât mai scurt de o suma mare de bani intra într-o combinatie ce implica distributia de droguri. Planul sau nu numai ca nu functioneaza, dar îl aduce pe muchie de cutit, fiind nevoit sa lupte din rasputeri pentru a-si salva viata.
Madalina Gheta

Când sunt în deplasări, între două colocvii, spectacole, îmi găsesc şi timp de citit. Pe lângă cărţile mele, luate de la librării sau primite de la autori, trag cu coada ochiului şi la cărţile pe care le au colegii mei, şi mereu descopăr câte ceva interesant.

Aşa că, în timpul petrecut la hotel, mai împrumut câte o carte care-mi trezeşte curiozitatea şi o parcurg în viteză, doar ca să-mi culeg informaţia dorită. Evident, un titlu ca „Excepţionalii – povestea succesului” mi-a sărit imediat în ochi, aşa că l-am rugat pe colegul care-o avea să mi-o dea şi mie ca să o răsfoiesc şi să-mi fac o idee despre subiectul abordat de autor.

Un anume domn Malcolm Gladwell, un jurnalist american cu ştiinţa de a transforma într-o poveste de succes orice temă pe care şi-o alege. Scrisă într-un stil direct, fluent, nesofisticat, cartea este surprinzătoare şi îţi răstoarnă multe idei preconcepute. Lectura te ţine în priză, pentru că reportajele din volum, exemplele, analizele de acolo, studiile de caz sunt prezentate într-un mod foarte atrăgător, având şi ingredientul surpriză.

Eşti uimit de câte lucruri nu ştiai legate de reuşita în viaţă. Se bazează ea pe merite personale, în primul rând, pe mediul în care ai trăit şi te-ai format, pe muncă asiduă sau pe alte date? Ei bine, Gladwell răspunde la asta în felul următor: succesul este un rezultat al asocierii dintre meritul individual şi oportunitate. Fără oportunitate chiar şi un geniu se poate pierde, spune autorul. Iar aici dă exemplul celor doi aşi ai computerelor, Bill Gates şi Steve Jobs, care au avut acces la computerele universităţilor, sărind gardul şi lucrând la ele în timpul nopţii.

Pentru că, pe vremea aceea, computerele nu erau pe toate drumurile. Dar cea mai clară regulă a succesului, explicată în detaliu de Gladwell, se referă la practică, la cele 10. 000 de ore de lucru efectiv, de muncă aplicată într-un anume domeniu. „Practica nu este chestia pe care o faci odată ce eşti bun la ceva. Este chiar chestia care te face bun”. E vorba, aşadar, despre o normă peste care nu poţi să sari.

Aşadar, este ceea ce ştiam şi noi mai demult, că nu talentul, nu geniul înseamnă totul. Că e nevoie de multă transpiraţie pentru a ieşi din rând. De muncă intensă, tenace, dar şi de oportunităţi. Excepţionalii (din titlul cărţii) sunt acei oameni care au fost la locul şi timpul potrivit, au fost stăpâni pe situaţie, au avut prezenţă de spirit şi au profitat la modul inteligent de ocazia ivită pentru a ieşi în faţă.

Concluzia este că degeaba eşti deştept sau doar te crezi, dacă nu ai acumulat cele 10.000 de ore de practică şi nu ai parte de oportunităţi. Complicate şi deloc uşoare sunt căile succesului durabil, carevasăzică. Şi tot practica, săraca, duce greul! Că teoria, ca teoria…

DE LA VIRGULE CORECTE… Unul dintre motivele părerii de rău că s-a desfiinţat nu ştiu ce direcţie a finanţelor publice este că avem mai puţin cu o mostră de folosire corectă a unei perechi de virgule. La etajul al II-lea al clădirii de lângă fosta Curte de Apel cineva a aşezat pe un perete această vorbă de duh a lui Lucian Blaga: „Sunt oameni care, de teamă să nu abuzeze în vreun chip, preferă să nu făptuiască nimic. Despre aceşti oameni se poate spune că însăşi existenţa lor este un abuz“. Dacă eliminăm virgulele, denaturăm parţial înţelesul.

…LA VIRGULE INCORECTE. Pe crowlul unei televiziuni citim: „Persoanele, care au scăpat de pe targă rănitul, nu au fost sancţionate“. Aplicăm proba de mai înainte şi constatăm că renunţând la virgule ajungem la înţelesul cel bun: „Persoanele care au scăpat de pe targă rănitul (şi nu altele!) nu au fost sancţionate“. Lingvistic, avem o atributivă determinativă şi nu una explicativă, de care ne putem lipsi fără riscuri.

CU -L SAU FĂRĂ? Aşteptând să intrăm într-un birou al unei instituţii din Bacăul acesta mare, ne tot băteam capul dacă o literă de culoare apropiată de celelalte (deci o literă adăugată) trebuia pusă sau nu. Aşadar, OFICIU JURIDIC sau OFICIUL JURIDIC? Să verificăm: pe o uşă alăturată ar trebui scris CONTABILITATEA sau CONTABILITATE, SECRETARIATUL sau SECRETARIAT? Avem deja răspunsul, iar cazul îl catalogăm ca probă de hipercorectitudine.

NE ÎNTOARCEM LA PRIMUL SISTEM DE SEMNALIZARE? „Piesa lui Matei Vişniec ne face să medităm la starea unei lumi în care se comunică onomatopeic“, ne avertizează regizorul Geo Balint. Noi rămânem totuşi la al doilea sistem de semnalizare, cuvântul, chiar dacă aceasta ne obligă să-l invocăm pe I. P. Pavlov, cel ce vedea cuvântul ca semnal al semnalelor directe.

ÎNAPOI LA LIMBILE CLASICE! În Franţa e un cor foarte… vocal când e vorba de latină şi greacă, limbile care ne învaţă să scriem corect. „Ortografia are a doua importanţă în raport cu gramatica şi logica exprimării“, iar „dispreţul curent faţă de scrierea normată este simptomul unei boli grave, manifestată prin renegarea limbii materne şi a istoriei ei“. („România literară“) La noi t(e)renul oricum e pierdut: aflăm cu uimire că în programele analitice ale filologiei dintr-un mare centru universitar nu a mai încăput, din 2013, limba latină. Poate de când se tot spune că româna e de fapt mama latinei…

TIPTIL, NU PE FURIŞ. Par echivalente, dar la o analiză atentă nu sunt: primul are încărcătură pozitivă, iar al doilea, negativă. „Tiptil printre sinonime“ e o rubrică de un minut care merită ascultată la RRA zilnic, în jurul orei 11,45.

ALERGĂTORUL CU CARTEA ÎN MÂNĂ. „Şcoala noastră îl învaţă pe elev din ce e alcătuit ochiul, în loc să-l înveţe să privească“, spune invitatul unei emisiuni de la RRC (29.06). Remarca ne-a dus cu gândul spre vorba lui Eminescu că aşa cum un atlet se pregăteşte nu citind manuale despre pregătirea fizică, ci alergând constant, tot aşa o definiţie nu poate înlocui antrenamentul rezultat din exerciţiu.

GRECISME ROMÂNEŞTI, VIA ITALIA. „– E autohton? (Cumpărătorul, către vânzătoare, într-un magazin din Bacău, mai 2013) –?! – Vă întreb dacă e autohton produsul, insistă cumpărătorul. – Hai, dom’le, lasă-ne cu italienismele matale!…“ Autohton e chiar străin, mai precis e alcătuit din doi termeni greceşti: autos „însuşi; singur“ şi htonos „pământ“.

TERMINAŢIILE NE TERMINĂ. „– Am pregătit tot felul de legume, pentru că invitaţilor trebuie să le oferi o cât mai mare diversiune. – Diversiune? Poate diversitate…“ (Horia Vârlan, la Academia lui, 19.05.2013) Diversiunea a încercare de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intenţiile, gândurile, acţiunile sau planurile cuiva (DEX); diversitate a varietate.

O NOUĂ ABREVIERE. „– De unde ai bluza asta? – De la ssehaşt.“ De bună credinţă, persoana curioasă s-a ambiţionat să găsească, în Comăneşti, magazinul cu sigla S.H. Zadarnic! Şi-a adunat forţele lingvistice, a descompus „sehaşul“ şi a ajuns la… second-hand. Să recunoaştem: e aproape nobil gestul de a procura un bun de la sehaş, comparativ cu mulţimea care cumpără de la second-hand (pardon: ssecăndhendt).

După lunga călătorie pe care evanghelistul Luca ne-a relatat-o în duminicile trecute, în sfârşit, Isus, împreună cu apostolii, a ajuns la Ierusalim. Apostolii priveau cu uimire splendoarea templului din cetatea sfântă şi comentau despre acesta: cât este de frumos, de măreţ, cum este împodobit cu pietre preţioase, ce bogăţie conţine… Pe când ei încă discutau, Isus îi întrerupe pentru a le spune un lucru teribil: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!”

Am putea să ne imaginăm cu uşurinţă ce a mai rămas din bucuria lor atunci când au auzit de pe buzele lui Isus că va veni o zi în care templul lor, atât de frumos, va fi distrus… Ca şi cum această prezicere nu ar fi fost de ajuns, Isus a început un lung discurs în care le-a vorbit ucenicilor săi şi despre alte evenimente tulburătoare: războaie, epidemii, cutremure, persecuţii. Cum au reacţionat, în cele din urmă, ucenicii la auzul acestor preziceri? Cu siguranţă că nu s-au bucurat! Dar nouă, celor de azi, ce gust ne lasă în suflet aceste cuvinte ale lui Isus referitoare la evenimentele ce vor avea loc în viitor? Nu provoacă toate acestea o oarecare revoltă în inima noastră, astfel încât am fi tentaţi, mai ales la vederea atâtor rele din jurul nostru, să ne întrebăm: ce face Dumnezeu sau unde este Dumnezeu, de ce nu intervine? Sau poate am vrea chiar să-i spunem lui Isus: „Dar cum, Doamne, nu sunt ajuns cele pe care le vedem la telejurnale, pe care le auzim la radio? Tocmai de la tine trebuie să auzim despre astfel de lucruri? De ce ne vorbeşti astfel?” Şi poate că, drept răspuns, ne-ar fi dat să auzim: „Nu vă înspăimântaţi. Aveţi răbdare şi ascultaţi-mă până la capăt: eu însumi voi fi alături de voi şi niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde”.

Despre episcopul african, Monseniorul Chichester din Salisbury, se relatează că într-o zi l-a surprins pe Pius al XII-lea cu această întrebare: „Sanctitate, dormiţi bine noaptea?” „Păi, da, dorm bine. Dar… de ce mă întrebaţi?” „Uitaţi, Sfinte Părinte, când eram mic, aveam în casă o femeie care se îngrijea de noi. Când ne băgam în pat ne spunea să ne rugăm un Bucură-te, Marie pentru papa de la Roma, ca să doarmă liniştit, în ciuda multelor sale preocupări. De atunci am recitat mereu acest Bucură-te, Marie. Adevărul e că eram curios să văd dacă dă roade”.

Evanghelia duminicii a XXXIII-a de peste an nu trebuie să rodească în sufletul nostru spaimă şi frică pentru ziua de mâine, ci dimpotrivă, speranţă şi încredere în Dumnezeu, care are grijă de noi. Acest gând îmi vine în minte şi în inimă atunci când mă gândesc la ceea ce vrea cu adevărat să ne spună Mântuitorul: „Ascultaţi de glasul meu, nu vă lăsaţi conduşi de păstori falşi şi de învăţături greşite; lăsaţi-vă conduşi de mine, pentru că eu sunt stăpânul timpului şi al istoriei… şi ori de câte ori veţi auzi de persoane ucise, de cutremure, de războaie sau alte evenimente asemănătoare, nu vă temeţi de ziua de mâine, pentru că eu, Domnul şi Dumnezeul vostru, vă iubesc infinit de mult şi sunt deja acolo”. „Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa” (Lc 21,19).

Pr. Ştefan Bortă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Cruce” Bacău