După lunga călătorie pe care evanghelistul Luca ne-a relatat-o în duminicile trecute, în sfârşit, Isus, împreună cu apostolii, a ajuns la Ierusalim. Apostolii priveau cu uimire splendoarea templului din cetatea sfântă şi comentau despre acesta: cât este de frumos, de măreţ, cum este împodobit cu pietre preţioase, ce bogăţie conţine… Pe când ei încă discutau, Isus îi întrerupe pentru a le spune un lucru teribil: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!”
Am putea să ne imaginăm cu uşurinţă ce a mai rămas din bucuria lor atunci când au auzit de pe buzele lui Isus că va veni o zi în care templul lor, atât de frumos, va fi distrus… Ca şi cum această prezicere nu ar fi fost de ajuns, Isus a început un lung discurs în care le-a vorbit ucenicilor săi şi despre alte evenimente tulburătoare: războaie, epidemii, cutremure, persecuţii. Cum au reacţionat, în cele din urmă, ucenicii la auzul acestor preziceri? Cu siguranţă că nu s-au bucurat! Dar nouă, celor de azi, ce gust ne lasă în suflet aceste cuvinte ale lui Isus referitoare la evenimentele ce vor avea loc în viitor? Nu provoacă toate acestea o oarecare revoltă în inima noastră, astfel încât am fi tentaţi, mai ales la vederea atâtor rele din jurul nostru, să ne întrebăm: ce face Dumnezeu sau unde este Dumnezeu, de ce nu intervine? Sau poate am vrea chiar să-i spunem lui Isus: „Dar cum, Doamne, nu sunt ajuns cele pe care le vedem la telejurnale, pe care le auzim la radio? Tocmai de la tine trebuie să auzim despre astfel de lucruri? De ce ne vorbeşti astfel?” Şi poate că, drept răspuns, ne-ar fi dat să auzim: „Nu vă înspăimântaţi. Aveţi răbdare şi ascultaţi-mă până la capăt: eu însumi voi fi alături de voi şi niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde”.
Despre episcopul african, Monseniorul Chichester din Salisbury, se relatează că într-o zi l-a surprins pe Pius al XII-lea cu această întrebare: „Sanctitate, dormiţi bine noaptea?” „Păi, da, dorm bine. Dar… de ce mă întrebaţi?” „Uitaţi, Sfinte Părinte, când eram mic, aveam în casă o femeie care se îngrijea de noi. Când ne băgam în pat ne spunea să ne rugăm un Bucură-te, Marie pentru papa de la Roma, ca să doarmă liniştit, în ciuda multelor sale preocupări. De atunci am recitat mereu acest Bucură-te, Marie. Adevărul e că eram curios să văd dacă dă roade”.
Evanghelia duminicii a XXXIII-a de peste an nu trebuie să rodească în sufletul nostru spaimă şi frică pentru ziua de mâine, ci dimpotrivă, speranţă şi încredere în Dumnezeu, care are grijă de noi. Acest gând îmi vine în minte şi în inimă atunci când mă gândesc la ceea ce vrea cu adevărat să ne spună Mântuitorul: „Ascultaţi de glasul meu, nu vă lăsaţi conduşi de păstori falşi şi de învăţături greşite; lăsaţi-vă conduşi de mine, pentru că eu sunt stăpânul timpului şi al istoriei… şi ori de câte ori veţi auzi de persoane ucise, de cutremure, de războaie sau alte evenimente asemănătoare, nu vă temeţi de ziua de mâine, pentru că eu, Domnul şi Dumnezeul vostru, vă iubesc infinit de mult şi sunt deja acolo”. „Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa” (Lc 21,19).
Pr. Ştefan Bortă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Cruce” Bacău
