Acasă Blog Pagina 4007

Monica Petrică, întreprinzătorul român al anului 2013 în Italia

    „Se acordă titlul de „Întreprinzătorul Român în Italia 2013″ doamnei Monica Petrică, pentru perseverenţă şi rezultatele foarte bune obţinute în promovarea produselor tradiţionale româneşti”. Cu aceste cuvinte, preşedintele Reprezentanţei Camerei de Comerţ a României în Italia (Cciro Italia), Eugen Terteleac, a anunţat vineri, 7 februarie, la Verona, prima recunoaştere anuală a valorii întreprinzătorilor români din Italia.

    Premiera a avut loc în cadrul Forumului economic România Italia de la Verona, al doilea din acest an, după cel de la Florenţa, organizat de Cciro Italia. Forumul a fost organizat la Palazzo della Gran Guardia din Verona, în colaborare cu Primăria din localitate.

    Din acest an, titlul se va acorda celor mai merituoşi oameni de afaceri cu paşaport românesc din Italia. Premianţii vor fi selectaţi după mai multe criterii: performanţă, vârstă, cifră de afaceri, etc.

    Juriul care a stabilit câştigătorul titlului de „Întreprinzătorul Român din Italia” din acest an a fost condus de secretarul de stat de la Ministerul Economiei, Adrian Volintiru, venit special la Verona pentru acest eveniment. Înfiinţarea acestui premiu a fost inspirată de programul de susţinere a întreprinzătorilor români din diaspora demarat de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, care, din păcate , nu a putut participa.

    Premiul Camerei de Comerţ a fost înmânat de primarul din Verona, Flavio Tosi, având în vedere că afacerile doamnei Monica Petrică sunt prezente şi la Verona. Monica Petrică este proprietara lanţului de supermarketuri Milcov, din Verona, Torino, Padova şi Roma, cu o cifră totală de afaceri pe 2013 de peste 10 miloane de euro, realizate din importuri 100% de produse româneşti.

    Biroul de presã Cciro Italia

    Primii născuți sunt mai expuși riscului de a deveni supraponderali la vârstă adultă

      Primii născuți sunt mult mai expuși să devină supraponderali când devin adulți decât frații lor mai mici, potrivit unui studiu realizat în Noua Zeelandă și publicat luni, relatează Xinhua.

      Cercetătorii de la Universitatea din Auckland au studiat 50 de persoane supraponderale, bărbați cu vârste între 35 și 55 de ani. Ei au constatat că primii născuți au avut în medie o greutate cu 6,9 kg mai mare decât al doilea născut și un indice de masă corporală (BMI) mai mare, în timp ce sensibilitatea la insulină era de asemenea mai redusă cu 33% la bărbații care au fost primii născuți.

      Atât BMI, cât și o sensibilitate mai scăzută la insulină au fost considerate factori de risc pentru diabetul de tip 2, hipertensiune și afecțiuni coronariene, se arată în studiul condus de profesorul Wayne Cutfield. Studiul a contribuit la înțelegerea stării de sănătate, pe termen lung, a primului nou născut, sugerând că aceasta poate influența metabolismul din copilărie până la maturitate. AGERPRES

      Un bun periaj al dinților contribuie la protecția arterelor

        Un studiu realizat de specialiști de la Universitatea Columbia (New York) confirmă legătura dintre sănătatea buco-dentară și cea a arterelor. A fost vizată ateroscleroza (acumularea de depozite pe pereții interiori ai vaselor de sânge, cu obstrucția progresivă a circulației sanguine și riscul formării de cheaguri), scrie passionsante.be.

        Printre consecințele dramatice ale acestui fenomen se numără infarctul și accidentul vascular cerebral (AVC). Specialiștii americani menționați arată că boala parodontală (care afectează țesuturile de susținere a dinților) și cea cardiovasculară sunt legate între ele. Timp de trei ani, ei au observat un grup de circa 500 de adulți care sufereau de o afecțiune parodontală (gingivită, parodontită, etc.). La intervale regulate au fost prelevate eșantioane de placă dentară (depunere lipicioasă și albicioasă pe suprafața dinților și gingiilor care se află la originea tuturor afecțiunilor țesuturilor parodontale, constituind și principala cauza a cariilor. Cercetătorii s-au ocupat și de evoluția aterosclerozei.

        Rezultatele au arătat că îmbunătățirea sănătății buco-dentare este asociată cu o ameliorare evidentă în ceea ce privește îngustarea arterelor, chiar după ce s-au luat în considerare factori de risc printre care indicele de masă corporală (IMC), fumatul, nivelul de colesterol sau diabetul.

        Specialiștii explică această asociere prin faptul că bacteriile de pe placa dentară pot contribui la dezvoltarea aterosclerozei în mai multe feluri, îndeosebi printr-un proces inflamator în cascadă. Ei arată că grija față de igiena buco-dentară duce la păstrarea nu numai a dinților, ci acționează la distanță și asupra arterelor, încheie passionsante.be. AGERPRES

        POP-ROCK ROMÂNESC – Loredana

        Loredana este una dintre artistele de top ale României, cariera ei, începută în adolescență, înregistrând succes după succes. Mereu inventivă, mereu în căutarea unor noi transformări de imagine, Loredana reușește să surprindă la fiecare apariție, indiferent că o face prin genurile muzicale abordate sau prin imaginația cu care își concepe ținutele, show-urile, coregrafia, mesajul pieselor.

        Născută la 10 iunie 1970, la Onești, județul Bacău, Loredana Groza a început să cânte de la vârsta de 3 ani, pasiunea sa continuând în timpul școlii primare și al liceului. A studiat vioara timp de 8 ani și a urmat cursuri de balet.

        Când vorbește despre copilărie, Loredana este nostalgică și duce dorul vremurilor frumoase, al vacanțelor la țară.

        Copy-of-Lori-3”Am avut o copilărie superbă — petrecută la Onești și în satul bunicilor, aflat în aceeași zonă — o copilărie în care am făcut tot ce mi-am dorit, mai puțin orele de vioară, care m-au terorizat vreme de opt ani. Eram un copil foarte activ, mergeam în tabere, eram un spirit foarte curios. Asta m-a ajutat să-mi deschid orizontul, să fiu mai comunicativă. Tot timpul îmi revin amintiri din copilărie. Mi-erau dragi vacanțele la țară, la bunici, mi-erau dragi serbările de sfârșit de an, le țin minte și acum — mă amețeau emoțiile și mă copleșea mândria că eram tot timpul premiantă”, mărturisea Loredana într-un interviu.

        La nici 14 ani, a câștigat Premiul I la Festivalul regional ”Retorta de cristal” (1984), iar la un concurs național, la Focșani, a fost remarcată de Dumitru Moroșanu și Jolt Kerestely, care au chemat-o la București să participe la preselecția concursului ”Steaua fără nume”, deși vârsta minimă acceptată prin regulament era de 17 ani. Pentru a putea participa la acest concurs a fost nevoită să nu-și spună vârsta (având atunci doar 14 ani). A câștigat ”Steaua fără nume” în toate fazele, ultima etapă fiind în 1986.

        Mamaia, rampa de lansare

        La 16 ani, în 1986, a participat pentru prima oară la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a câștigat Marele Premiu, fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria festivalului. A interpretat două cântece în primă audiție care au devenit în scurt timp șlagăre: ”Mă întreb ce să fac?” de Marius Țeicu și ”Despre dragoste” de Dan Beizadea. În următoarea perioadă, Marius Țeicu i-a încredințat spre interpretare melodiile ”Când iubești”, ”Să nu-mi spui bun rămas”, ”Nu pot trăi fără dor”, ”Cine crede în iubire?”, toate devenind șlagăre de succes.

        Aparițiile la emisiunile la Radio și la Televiziunea Română au devenit tot mai frecvente, a început seria înregistrărilor la Radio și Electrecord. Până în 1990 a imprimat aproximativ 100 de piese care aparțin unor compozitori precum: Marius Țeicu, Adrian Enescu, Dan Beizadea, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel Manolache, Ion Cristinoiu, Mihai Grigoriu, Octav Firulescu, Cornel Fugaru, Mircea Drăgan ș.a. În această perioadă (1986-1989), popularitatea Loredanei a crescut în special datorită concertelor și turneelor prin țară, în fiecare zi concertând în cel puțin trei spectacole, uneori și mai multe, iar vara susținând concerte maraton (câte opt pe seară) în diferite localități. Tot în perioada 1986-1989 a fost prezentă pe un număr mare de compilații apărute la Casa de discuri Electrecord. De asemenea, a participat la edițiile anuale ale Festivalului melodiilor de la București.

        La concursul ”Melodii ’86” a participat cu piesele ”Mă întreb ce să fac?” și ”Despre dragoste”. În ultima seară a concursului, Loredana a susținut un recital. În acest an, Loredana a lansat șlagărele: ”Alege drumul” (Dani Constantin), ”Pentru iubirea ta” și ”De n-ar fi iubirile” (Jolt Kerestely).

        Seria turneelor în afara țării a început în 1987, în Israel, unde a avut peste 20 de concerte. La a doua ediție a Concursul bianual de Muzică de dans pentru tineret de la Costinești, unde a avut un succes neașteptat cu piesa ”Nu pot să cred” (Alexandru Simu), a fost remarcată de celebrul compozitor Adrian Enescu, care i-a încredințat piesa ”O inimă de 16 ani”, devenind în scurt timp un șlagăr de mare succes. Pentru această piesă a fost realizat și primul videoclip din cariera Loredanei, regizat și filmat de Cătălin Cățoiu. ”Îți citesc în ochi”, ”Măcar o clipă”, ”Tu și eu” și ”Să-ți spun adio”, compuse tot de Adrian Enescu, sunt alte patru mari șlagăre ale Loredanei lansate în 1987. În același an, a înregistrat împreună cu Dida Drăgan, Aura Urziceanu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiță melodia ”Voi, oameni de mâine” (muzica Anton Șuteu).

        ‘Buna seara, iubito!”

        Adrian Enescu i-a propus Loredanei realizarea unui întreg album, cu piese pe versurile poetului Lucian Avramescu. Așa s-a născut albumul ”Bună seara, iubito!”, înregistrat în 1987 și apărut în 1988 la casa de discuri Electrecord. În 1988 a fost lansată piesa ”Bună seara, iubito!”, în duet cu Ion Caramitru, care a avut un succes cu mult peste așteptări și este considerat cel mai celebru șlagăr al Loredanei. Albumul s-a vândut într-un tiraj uriaș pentru acele timpuri — peste 1 milion de exemplare.

        În același an Loredana a efectuat turnee în Germania, Bulgaria, Polonia și a participat la Festivalul de la Mamaia ’88, obținând premiu la secțiunea creație. Artista a fost prezentă pe albumul lui Mihai Pocorschi cu piesa ”Pentru voi” (muzică și text Mihai Pocorschi) cântată cu Mihai Pocorschi, Doina Matei, Ioan Luchian Mihalea și Grupul Song.

        Anul 1989 este încă un an de succes pentru Loredana, care lansează noi piese compuse de Adrian Enescu, pe versurile lui Lucian Avramescu — ”Un buchet de trandafiri”, ”Zăpada palmei tale”, ”Iubirea, cartea mea de oftat”, ”Scrisoare simplă”. A efectuat turnee în Germania și Coreea de Nord. În Germania a concertat o săptămână, la un Festival de Muzică Etno, unde a interpretat piese din repertoriul său, dar și cântece tradiționale românești. Acesta a fost mobilul care l-a determinat pe Adrian Enescu să înceapă realizarea unor prelucrări de muzică lăutărească, prima dintre ele fiind ”Cip-cirip”, care s-a bucurat de succes în Germania.

        La începutul lunii decembrie 1989, a apărut al doilea album al Loredanei în colaborare cu Adrian Enescu și Lucian Avramescu — ”Un buchet de trandafiri”, care repetă succesul primului album.

        Concerte de succes în afara țării

        Începând din 1990, Loredana a hotărât să-și încerce norocul și în alte țări. În Marea Britanie, la Londra, a susținut un concert memorabil la Palladium Hall, alături de The Drifters, Tom Jones, și alte nume celebre. Cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal Italia ’90, Loredana a plecat în Italia unde a colaborat la show-uri realizate de Raiuno, Raidue, Raitre, Canale 5, a susținut peste 100 de concerte din Sicilia și până în Nordul Italiei. A realizat cântece cu Cristiano Malgioglio, a cântat alături de Rita Pavone și Tedi Reno.

        În 1992 a câștigat Premiul I la secțiunea Șlagăre a Festivalului de la Mamaia cu piesa lui Marius Țeicu ”Ce va fi cu iubirea mea?”.

        loredana-cum-se-naste-o-diva-fotografii-din-copilarie_6În 1993 începe colaborarea cu Direcția 5, alături de care lucreză la un nou album, ”Atitudine”. Tot în 1993 debutează în cinematografie, cu ”A doua cădere a Constantinopolului” (regia Mircea Mureșan), apoi pleacă într-un turneu de două luni în Canada și SUA.

        În iulie 1994 a fost lansat albumul ”Atitudine”, un stil cu totul diferit de ceea ce cântase până atunci Loredana. Multe dintre piesele de pe album se bucură de succes — ”Lili și puștiul”, ”O fată singură-n noapte”, ”Nu adio”, ”Exit-stage”, ”Iar”. Atunci Loredana a început să se implice din ce în ce mai mult în partea de creație a pieselor și a textelor, versurile albumului ”Atitudine” purtând semnătura Loredanei. În vara aceluiași an Loredana joacă alături de George Mihăiță, Tamara Buciuceanu Botez și mulți alții în filmul ”Paradisul în direct” (regia Cornel Diaconu). În toamnă participă la Festivalul Cerbul de aur de la Brașov și filmează videoclipul piesei ”O fată singură-n noapte”.

        Împreună cu Direcția 5

        În 1995 a susținut alături de Direcția 5 concerte live în toată țara. Împreună au participat la Festivalul de la Mamaia cu ”O fată singură-n noapte” care obține Premiul la secțiunea șlagăre. În același an a lansat un nou album în colaborare cu Direcția 5: ”Născută toamna”, urmat de un alt turneu prin țară. În 1996 a susținut un recital la Festivalul de la Mamaia, împreună cu Direcția 5 și lansează un nou album cu trupa — ”Tomilio” — album pentru care a primit Discul de Aur decernat de Electrecord. În 1997-1998, Loredana și Direcția 5 lansează șlagărele ”Cine te crezi?”, ”Ploi”, ”Doar ea”, ”Fără tine”. și filmează videoclipuri pentru piesele ”Nu-mi pasă” și ”Genul meu”.

        A urmat un concert unplugged la Teatrul Național și altul la Festivalul de la Mamaia, unde, în ciuda ploii torențiale din seara recitalului, spectatorii au dansat și cântat șlagărele Loredanei.

        Colaborări hip-hop

        1998 a fost anul în care Loredana a lansat, în luna decembrie, maxi-single-ul ”Lumea e a mea” înregistrat cu B.U.G. Mafia, piesa care dă titlul acestui single având un succes fantastic. Anul 1999 aduce un nou EP care va însemna pentru Loredana un nou succes: ”Aromaroma”. La acest album Loredana a lucrat cu Marijuana, Sișu și Puya.

        Pe 10 iunie, cu prilejul lansării albumului ”Aromaroma” (care a avut loc de ziua ei de naștere), Loredana a susținut concertul ICoTOPIAti. Ea a câștigat Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România și al criticilor muzicali. În 2000 Loredana a colaborat cu formața Șuie Paparude, fiind invitată să cânte două piese de pe albumul ”Urban”.

        Reîntâlnire cu Adrian Enescu pentru ”Diva Inamorata”

        După 10 ani, Loredana a reînndat colaborarea cu Adrian Enescu, care semnează partea de creație a noului album al Loredanei, ”Diva Inamorata”. Albumul conține patru cântece noi (care sunt redate folosind teme muzicale clasice: opera ”Turandot” de Puccini, Simfonia a 9-a de Dvorjak, ”Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski și lucrarea ”Variațiuni pe o temă de Paganini”, semnată de Rahmaninov) și câteva remix-uri ale unor șlagăre mai vechi ale Loredanei, inclusiv ”Bună seara, iubito!”

        ”Pentru ‘Bună seara, iubito!’ s-au pus pe acest album patru remixuri, pentru a preciza mai exact ce a însemnat această fantastică piesă pentru cariera mea”, declara atunci Loredana.

        loredana-groza

        ”Jocul” cu diferite stiluri muzicale

        Începând din 2001, Loredana se ”joacă” în albumele sale abordând diferite stiluri muzicale și se reinventează de la an la an. De la prelucrări de piese lăutărești la balade, de la muzică populară la piese cu influențe romanes, de la compoziții proprii la piese create de compozitori în vogă, Loredana a reușit să surprindă cu fiecare nou album, la mare parte din ele colaborând cu ”Banda Agurida” — ”Agurida” (2001), ”Zaraza, vânzătoarea de plăceri” (2002), ”Fata cu șosete de diamant” (2003), ”Zig Zagga Extravaganza” (2004) — Premiul Radio România pentru cel mai bun album—, ”Jamparalele” ( 2006) — Discul de Aur—, ”My Love” (2007), ”Nana nanino” (2007), ” Șatra în apus” (2007), ”Sundance” (2009), ”Iubi Land” (2010), ”Apa” (2012).

        Albumul ”Nana Nanino” a pornit de la niște înregistrări acapella ale Loredanei făcute când avea doar 3 ani. Artista le-a regăsit și a realizat duete unice cu Lori mică și Loredana de acum.

        Albumul ”Jamparalele” este un album cu muzică de dans din toată zona balcanică, pornind de la un ritm comun acestor locuri: jamparaua. Cântecele tradiționale oltenești, sârbești, lăutărești se mixează cu ritmuri house, breakbeat, rock, mambo, rithm and blues.

        ‘Muzical, nu aș putea să spun că mă situez într-o anumită zonă; experimentez acum mai multe genuri muzicale, așa simt acum nevoia să cânt. Mi se pare mult prea strict, prea rigid, să cânt la fel timp de 20 de ani, fără a schimba nimic în stilul meu. Și atunci, vreau să trec prin cât mai multe stări muzicale. Nu știu dacă îmi vine bine sau nu, asta e ca și cum aș proba o rochie: nu mă interesează neapărat să fie la modă, ci să mă simt eu bine în această rochie. Iar muzica este pentru mine singurul mod prin care pot să găsesc cheia spre sufletele celorlalți”, explica artista, într-un interviu, trecerile sale de la un gen muzical la altul.

        Referindu-se la piesele de inspirație folclorică sau prelucrările după melodii lăutărești, ea consideră că misiunea sa, ca artist, este să păstreze identitatea și să nu lase pierdute ”niște cântece extraordinar de frumoase, pe care românii le-au păstorit de atât timp.”

        „Cred că românii au nevoie de așa ceva și vor să se regăsească în melodiile astea, mai ales că acum muzica pe care o difuzează radiourile înseamnă aceleași două cuvinte care se repetă la nesfârșit, fără nicio poveste. (…) Îmi doresc să cuceresc lumea cu cântecele românești și cu ritmurile românești, pentru că am văzut cât de fascinați sunt străinii de muzica noastră. Și vreau să duc asta mai departe, pentru că asta e misiunea mea”, spunea artista într-un interviu.

        Una dintre înregistrările recente ale Loredanei este ”Nu știu cine ești”, piesă la care a colaborat cu Cornel Ilie.

        Anul 2014 se anunță încărcat pentru Loredana. După cele două concerte susținute în București, la Sala Palatului, când a impresionat publicul cu o producție grandioasă și cu un impresionant show live, încărcat de emoție, culoare și magie, Loredana va pleca în turneul național ”Magic — Un turneu de Super Star”, care va cuprinde 15 dintre cele mai importante orașe ale țării.

        Turneul se va desfășura în perioada 10 martie — 6 aprilie 2014 și va ajunge în Constanța, Galați, Ploiești, Botoșani, Suceava, Iași, Onești, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, Pitești, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara, Deva.

        loredana

        Concertul Loredana va oferi o incursiune muzicală de aproape trei ore prin cariera unei artiste complexe și totale, care abordează toate genurile muzicale cu aceeași strălucire. Playlist-ul concertelor va conține cele mai mari hit-uri ale Loredanei, inclusiv noul single ”Lumea ta”, interpretat împreună cu Carla’s Dreams și lansat la sfârșitul lunii decembrie 2013.

        Filmul, o pasiune

        De-a lungul anilor Loredana a avut scurte apariții sau roluri principale în multe filme și seriale de televiziune. A început în
        cu un rol mic în ”Cuibul de viespi” (1987), au urmat roluri principale în ”A doua cădere a Constantinopolului” (1994) și ”Paradisul în direct (1995). A mai avut roluri mai mici în ”Asphalt tango” (1997), ”Modigliani” (2003), ”Supraviețuitorul” (2008), ”Fire and Ice: Cronica Dragonilor” (2008), ”Minte-mă frumos” (2012).

        A jucat în serialele de televiziune ”Lori, Dan și Tanti Mili” (2003), ”Daria, iubirea mea” (2006), ”Inimă de țigan” (2007-2008), ”Regina” (2008-2009), ”Aniela” (2009-2010), ”Moștenirea” (2010), pentru unele interpretând coloana sonoră.

        ”Iubesc oamenii, sunt fascinată de oameni”

        Loredana își iubește publicul și are o relație de prietenie cu fanii. Mereu zâmbitoare, deschisă, sinceră, vorbește cu oricine și îi place să se implice în ajutarea celor mai puțin norocoși, în cauze umanitare, în campanii sociale.

        ”Sunt fascinată de oameni și voi fi mereu. Pentru mine oamenii sunt o mare sursă de inspirație. (…) Iubesc viața, iubesc oamenii, am învățat să fiu tolerantă, să fiu bună și să privesc întotdeauna cu înțelegere și cu dragoste oamenii din jurul meu”, spune Loredana.

        În anul 2011, ea a devenit voluntar al Crucii Roșii, declarând cu emoție și sinceritate: ”Am devenit voluntar al Crucii Roșii Române la Gala 135 de ani de umanitate, când a fost lansat proiectul ‘Asistența la domiciliu pentru vârstnici’. E trist să știi că există atâția bătrâni care nu au pe nimeni, e impresionant să vezi că nu pot ieși din casă și n-are cine să-i ajute”.

        Un an mai târziu, în 2012, a fost aleasă ambasador împotriva discriminării, la Marșul Diversității.

        De unde are atâta energie pentru a fi și artist adevărat, și om cu suflet mare, și o bună mamă? Loredana crede că poți face orice atâta timp cât e fericită, dăruiește și primește iubire.

        ”Sunt foarte fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă pentru tot ceea ce am. Sunt un om norocos și extrem de împlinit. Faptul că primesc atâta iubire este mai mult decât mi-am imaginat vreodată. Am vrut să fiu iubită și asta a fost întotodeauna ‘firul roșu’ din viața mea, să arăt dragoste și să primesc dragoste, și uite că o primesc în fiecare zi, ­ înmiit. Și ce poți să îți dorești mai mult decât asta?”, mărturisea Loredana într-un interviu.AGERPRES

        11 02

          p1

          Chirurgie cu laser in Sectia de Oftalmologie Bacau

            Sectia de Oftalmologie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau are posibilitate de a efectua si operatii chirugicale de pol posterior (dezlipire de retina), o patologie destul de frecventa, atât la pacienti tineri – urmare a unor traumatisme la ochi, cât si la cei in vârsta.

            „Acest lucru este posibil urmare a dezvoltarii unui parteneriat public-privat prin care ni se asigura aparatura necesara pentru astfel de interventii. Ne-am luptat mult sa obtinem acest departament pe chirurgie, intrucât aceste cazuri puteau fi rezolvate numai la Iasi sau in Bucuresti, unde sunt si liste lungi de asteptare. Or, aceasta patologie este una de urgenta. De aceea, am incercat astfel sa fim mai aproape de pacientii nostri si sa le oferim posibilitatea de a se opera in spitalul din Bacau”
            dr. Dana Caltaru, medic prima oftalmolog, sef sectie

            Sectia se confrunta in aceasta perioada cu o patologie diversa in care predomina chirurgia de cataracta, glaucomul, aceste dezlipiri de retina, dar si retinopatia diabetica. Operatiile de pol posterior sunt efectuate de doi medici specializati pe aceasta interventie – dr. Dana Caltaru si dr. Alina Popa. Sunt sperante si promisiuni din partea conducerii spitalului ca se va achizitiona (sau macar inchiria) un laser special pentru ca aceste interventii sa poata fi efectuate mai rapid, fara a mai apela la partenerii privati din contract.

            O astfel de operatie poate dura si 3 ore, in functie de patologie, insa, ulterior, pacientul mai este tinut sub observatie medicala in spital doar 2-3 zile. Dezlipirea de retina se poate produce spontan sau poate avea anumiti factori favorizanti – miopia (in special miopia forte), traumatismul ocular (chiar minor, perforant sau neperforant), eforturi fizice intense si chiar o interventie chirurgicala oculara (de exemplu operatia de cataracta). Tratarea acestei afectiuni reprezinta o urgenta medicala. Daca nu se intervine imediat, se poate ajunge la orbirea totala.

            Damian Draghici si Sorin Brasoveanu, in prim-planul arenei electorale

              PSD a stabilit lista candidatilor care vor aborda competitia pentru Parlamentul European. Social-democratii, aflati pe valul optimismului, isi propun sa realizeze, in tandem cu PC si UNPR, parteneri de suferinta guvernamentala, un scor de peste 35%.

              Pe lista candidatilor se afla si Damian Draghici, care in decembrie 2012 a fost ales senator in Colegiul 4 Bacau, din care face parte si orasul Buhusi.

              Dat fiind faptul ca pâna si sondajele de opinie prevad un scor de circa 40 la suta pentru PSD si camarazii de lista, sansele de reusita ale senatorului Draghici, aflat pe locul al cincilea, sunt prietene cu veritabila certitudine.

              In situatia in care fotoliul de senator al lui Draghici va ramâne vacant, surse credibile ne-au spus ca favoritul principal pentru ocuparea acestuia va fi Sorin Brasoveanu, director general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, secretar general PSD Bacau, consilier buhusean.

              Victoria lui Sorin Brasoveanu, care are domicilul in Buhusi, ar putea consemna in arhivele buhusene al treilea nume de parlamentar post-revolutionar, dupa cel al lui Teodor Rosca (PRM) si al Elenei Mitrea (PSD). Buhusenii au avut in Marea Adunare Nationala, parlamentul comunist, pe Laurenta Tocsa.

              Pauza la bancomatele BRD

              Timp de câteva ore, clientii bancii comerciale BRD nu vor putea folosi reteaua de ATM-uri si POS-uri a BRD intrucât aceasta nu va functiona.

              Pauza in functionarea sistemului informatic de carduri va interveni în noaptea de luni, 10 februarie, spre marti, 11 februarie, între orele 2,00 si 7,30.

              Masura se va lua in vederea executarii unor lucrari de intretinere a sistemului informatic de carduri al bancii.Prin urmare, in intervalul orar amintit, cardurile bancare emise de BRD – Groupe Societe Generale nu vor putea fi utilizate pentru plati la comercianti si nici la retrageri de numerar, atât în România, cât sI în strainatate.

              Se desfiinteaza Liceul Tehnologic Hemeius

              Liceul Tehnologic Hemeius se inchide incepând cu anul scolar viitor. Situatia critica a aparut inca de anul trecut, când in planul de scolarizate nu a mai fost aprobata clasa a IX-a, ceea ce a insemnat ca nu s-au mai inscris niciun elev nou.

              „Da. Desfiintam liceul. Ne chinuim degeaba. Sa fim seriosi, in ultimii trei ani doar doi elevi ne-au promovat bacalaureatul. Si acum, am 40 de elevi de toti – 9 pe clasa a XII-a, 13 pe clasa a XI-a si restul pe a X-a. Este un liceu care nu a mers deloc in ultimii ani”
              prof. Ovidiu Neacsu, director

              Liceul nu este acreditat ARACIP, nu mai are elevi, nu are baza materiala. Motivele principale ale inchiderii tin tocmai de lipsa fondurilor pentru investitii, dar si de rezultatele scazute ale elevilor.

              „Sunt elevi care au semnat ca nu vor sa mai participe la examenul de bacalaureat. Ce sa mai spunem? Elevii din clasele a X-a si a XI-a au aflat de situatie si care o sa doreasca sa-si mai continue studiile vor fi nevoiti sa se indrepte spre liceele din Bacau. Practic, noi am asigurat invatamântul obligatoriu de 10 ani.

              Inchidem, cu speranta ca vom reusi sa atragem fonduri, sa investim in baza materiala, sa ne acreditam ARACIP – Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in Invatamântul Preuniversitar si, apoi, sa redeschidem liceul macar pentru generatiile viitoare”, a mai spus directorul Neacsu.

              In acest an, Consiliul Local Hemeius nu a aprobat nici planul nou de scolarizare al liceului. Decizia a fost luata de comun acord cu cei din Consiliul de Administratie al unitatii de invatamânt si anuntata deja la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.

              Schimburi academice la Universitatea „Vasile Alecsandri”

                La Facultatea de Litere a Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau, zilele trecute a venit o delegatie din Belgia pentru a derula o serie de activitati in cadrul proiectului de cooperare româno-belgian „Citoyens mobiles dans un monde qui bouge”.

                Impreuna cu proiectul european Grundtvig „Jouer pour apprendre/Playing for learning”, aceaste schimburi academice interuniversitare isi propun sa dea o noua dimensiune programelor de mobilitati pentru studenti si profesori, initiate in cadrul Uniunii Europene. Partenerii academici au fost Facultatea de Litere Bacau, respectiv Helmo/Esas (Haute Ecole Libre Mosane, Ecole Supérieure d’Action Sociale Liège, Belgia), carora li s-au alaturat Scoala Populara de Arte si Meserii Bacau, Muzeul de Stiinte Naturale „Ion Borcea” Bacau, Liceul „Spiru Haret” Moinesti, precum si personalitati artistice bacauane.

                „Aceasta actiune se inscrie in suita de schimburi interculturale francofone in cadrul carora un loc important il ocupa Scoala francofona de vara, aflata in anul 2013 la cea de-a 4-a editie.”
                conf. univ. dr. Emilia Munteanu, coordonatorul proiectului

                Grupul belgian a fost format din 12 studenti insotiti de doua cadre didactice, care au dialogat cu studentii si elevii români in cadrul unor ateliere desfasurate fie in incinta universitatii, fie la institutiile partenere.

                Urmeaza un linsaj premeditat?

                O buhuseanca mintoasa si cu suflet a postat pe blogul sau un apel disperat: „Buhuseni, aparati-va orasul!” Vorbind despre oras ca despre un prieten drag, il numeste „Pacientul Buhusi”. Amintind despre degringolada economico-sociala a tranzitiei, care a afectat, de fapt, intreaga tara, despre disparitiile unor firme si institutii de referinta din peisajul orasului, ii indeamna pe buhuseni sa mai apere ceea ce inca mai exista. intre altele, cu argumente pertinente, aminteste: Spitalul, Administratia Financiara, Judecatoria, Parchetul, Liceul.

                Aparent, ultima institutie n-a fost atacata la baioneta de nimeni. in fapt, stau cu ochii pe beregata sa trei ticalosi: sporul natural al populatiei, emigrarea si subfinantarea guvernamentala. Cândva, liceul, institutie de referinta nationala, avea 2 500 de elevi.

                Astazi mai are doar vreo sapte sute si ceva. Asupra celorlalte institutii amintite – Spitalul, Administratia Financiara, Judecatoria, Parchetul – atacurile au fost de multe ori purtate, de parca ar fi niste infractori ai firavului nostru stat de drept, nu niste institutii fundamentale ale suravietuirii si democratiei. Tonul l-a dat guvernarea P.D.L. Culmea ironiei, desi Buhusi este un fief al P.S.D., iata ca si actuala guvernare isi propune acum, cu proiect de lege, sa desfiinteze Judecatoria si Parchetul Buhusi.

                Administratia locala, consilierii buhuseni, salariatii celor doua institutii amenintate au prezentat Guvernului argumente prin care demonstreaza ca demersul demolator este nedemocratic, ilogic; lipsit de orice de bun simt fata de drepturile cetateanului, spunem noi. De fiecare data am auzit, pe malurile poluate moral ale Dâmbovitei, doar mormaituri de partid si de stat, promisiuni desarte de renuntare la linsaj. C.P., buhuseanca amintita, ii invita pe cei care inca n-au fost parasiti de suflet sa sutina, cu argumente si semnaturi, petitia inaintata de judecatorii si grefierii buhuseni ministrului Justitiei (http://www.luju.ro/magistrati/instante/).

                „Un pacient numit Buhusi”? „Buhuseni, aparati-va orasul!”? Cred ca in loc de Buhusi putem scrie, fara sa gresim, orice localitate din România. in fisa postului politicienilor nostri par sa existe doar doua repere fiundamentale: ignorarea intereselor cetateanului si promovarea intereselor electorale de gasca. Daca Judecatoria si Parchetul Buhusi – doua institutii care chiar au activitate – vor fi desfiintate, guvernantii isi vor trece in cont un (nou) linsaj cu premeditare.

                Pâna când?

                Exista o presiune tot mai mare a institutiilor statului pentru a forta cetatenii sa renunte tot mai mult la intimitate.

                Dupa cazul extrem de mediatizat al esecului autoritatilor de a localiza avionul aterizat fortat in Apuseni, se ridica tot mai multe voci care sustin ca este nevoie de o „mai buna cooperare” a companiilor de telefonie.

                Pe româneste, firmele de comunicatii ar trebui sa ofere si mai multe informatii pentru a se putea localiza dispozitivele mobile si, deci, proprietarii acestora.

                Ofensiva este mai veche. De mai multi ani autoritatile din toate tarile incearca sa puna la punct sisteme de identificare rapida a cetatenilor. Motivatia e diferita – de la lupta antiterorista pâna la urgentele medicale – dar rezultatul este mereu acelasi: intimitatea cetatenilor se restrânge iar Statul primeste tot mai multa putere.

                Nimeni nu contesta ca terorismul sau interventia la dezastre sunt motive bune pentru a permite autoritatilor sa localizeze cetatenii cu ajutorul dispozitivelor mobile.

                Doar ca istoria ne-a invatat ca definitia terorismului poate fi usor modificata iar guvernele nu se sfiesc sa foloseasca puterea pentru a-si spiona opozantii.

                Razvan Bibire

                Drama de la kilometrul zero. O femeie isi cere dreptul la viata

                  Pentru bacauani, George Bacovia nr. 3 este o simpla adresa din Bacau, din zona ultracentrala a orasului. Casa se afla vizavi de cadirea Bancii Nationale si foarte aproape de o constructie de birouri care gazduieste o alta banca. Cu niciun chip nu ti-ai putea imagina ca, de mai multi ani, acolo, se consuma o drama.

                  In lupta cu gerul naprasnic si cu lacomia umana

                  Patrund in curtea casei vechi de peste 100 de ani, nationalizata de pe vremea comunistilor, si ma izbeste contradictia dintre cele doua jumatati care compun cladirea: una, frumos amenajata, varuita, cu termopane si cealalta cu aspect saracacios – pereti scorojiti, care nu au mai vazut culoarea varului de zeci de ani.

                  Urc scarile spiralate spre locul unde m-au dirijat locatarii de la parter, la capatul carora intâlnesc un alt vecin care-mi arata spre locuinta in care nimeni n-ar fi crezut ca se adaposteste cineva. O imagine incredibila. Paturi grele prinse rânduri-rânduri in cuie de peretii cladirii astupau golurile in care ar fi trebui sa existe ferestre, in incercarea de a opri gerul cumplit al iernii. O voce stinsa se aude dupa paravanul din pleduri, semn ca e cineva „acasa”. O mâna palida purtând o branula proaspat atasata incearca din rasputeri sa dea la o parte paravanul din presuri cu rol de usa.

                  „Poftiti in casa. Cred ca pe mine ma cautati. Ma scuzati ca va primesc asa, dar nu mai am puteri. Au venit ieri cei de la FSC si mi-au pus o branula, ca abia ma mai tin pe picioare. Din cauza toxinelor pe care le elimina parazitul din mine, fac soc anafilactic”. E Gabriela Ciuchi, o femeie de 46 de ani care, cu o zi inainte, ne cautase la telefonul redactiei. De sub caciula de lâna ma privesc ochii albastri ai unei femei cu trasaturi fine, insa, cu un trup firav, incotosmanit in multe rânduri de haine. E vadit slabita de multii ani de boala. Patrund in holul folosit, cred, pentru a bucatari, unde, intr-o chiuveta, picura apa din bateria defecta. Imi spune ca a incercat sa o inchida de la robinetul de sub vasul metalic, dar tot curge. Intram in camera strâmta unde, judecând dupa numarul paturilor, pline de straie si alte paturi, poti presupune ca locuiesc doua persoane. Intr-un colt al incaperii, o soba de teracota cu gaze incearca, fara prea mare succes, sa alunge macar pentru câteva momente frigul patrunzator. Imi trage un scaun vechi din lemn si incepe sa-mi povesteasca durerea ei.

                  Aflu ca a lucrat peste 25 de ani in contabilitate, ultima data, in 2011, la o cunoscuta firma din Bacau, de unde s-a si pensionat pe caz de boala. “Teniaza, boala de care sufar de trei ani, mi-a afectat acum si ochii. Port ochelari cu lentile plus 5 si minus 5. Am stat numai in pat. Mi-a afectat si sistemul neurologic, coloana…Mi s-a depistat si o tumora la ficat, am fost la Bucuresti la «Victor Babes», apoi la «Fundeni».

                  Un an de zile mi-a mers bine. In 2012, am fost la Tg. Mures, pentru teniaza, dar la noi nu se gaseste tratament pentru boala mea, decât in Germania – Cesol si in Italia – Niclosamid. Ma costa cam 25 de euro sase tablete de Cesol, dar nu am banii astia. Cu pensia mea de 500 de lei abia platesc gazul”, povesteste grabita femeia, de teama de a nu-i scapa ceva.

                  “Nu vreau sa mor, imi doresc sa mai traiesc”

                  Mama femeii, Maria Ciuchi, de 80 de ani, fosta asistenta medicala la Maternitate, locuieste in aceeasi camaruta. Era plecata la cumparaturi. E bolnava si ea. Are cancer de piele, de cinci ani, pentru care nu mai urmeaza niciun tratament. Banii sunt motivul. Lipsa lor. Primaria le-a ajutat cu niste bani prin 2011, dar ar avea nevoie, mai mult ca oricând, de o locuinta sociala. Are dosar depus din nou la Primarie, luna trecuta.

                  Camaruta in care stau a fost revendicata de proprietarii evrei si, dupa doi ani de judecata, ar trebui sa o paraseasca. Acum, in toiul iernii. De altfel, anul trecut, oamenii proprietarilor din Israel au venit sa le forteze sa paraseasca odaia. Ca sa fie mai convingatori, le-au smuls ferestrele din tocuri si usa de la intare. Cu mascatii. Nimic nu le-a clintit pe bietele femei, nici macar barbatii masivi in negru care se purtau salbatic, rupând si distrugând totul, inclusiv putina mobila din casa. Le-au taiat si gazul si lumina, si tot n-au renuntat. Doar printr-o minune au reusit sa se rebranseze.

                  “In viata, totul este imprevizil. Nu stii ce-ti ofera. Azi esti, mâine nu mai esti. La câte pacate avem…Am zis ca o sa ma intorc la serviciu, ca o sa fie totul ca inainte. M-am bucurat foarte mult ca boala stagnase si chiar gasisem de lucru in Margineni. Dar, boala nu ma lasa din nou. Daca as avea bani sa-mi cumpar medicamentele din Germania. Macar atât. Si o casa ar fi bine sa am. Nu stiu cum vom mai rezista o luna-doua cât mai tine iarna.

                  Dar, poate daca am sanatate, am sa le pot face apoi pe toate. Nu vreau sa mor, imi doresc sa mai traiesc. Stiu ca boala nu o sa se vindece, dar…”, murmura femeia impungând cu ochii podeaua. Ma retrag, condus cu insistenta de mogâldeata infofolita, cu speranta ca va exista un crestin, macar unul, care isi va indrepta atentia spre cazul ei. Unul caz special, la kilometrul zero al Bacaului. La urma urmei, efortul n-ar insemna mai nimic pentru cineva dispus sa-i aprobe cererea…de a trai.

                  Si-a batut concubina dupa o zi de la eliberarea din puscarie

                    Un recidivist din comuna Racova a devenit spaima locuitorilor, dar mai ales a propriei familii. Eliberat din inchisoare, unde a stat pentru o fapta de furt, primul lucru pe care l-a facut, imediat dupa ce a ajuns acasa, a fost sa-si bata concubina. Un pumn i l-a dat chiar de fata cu cei patru politisti chemati la locuinta lor.

                    Constienta de ce-o asteapta, femeia a plecat de acasa. Au impreuna doi copii, un baiat de 14 ani si altul de 2 ani si 6 luni, iar minorii au ramas cu el. Autoritatile nu pot interveni pentru a lua copiii pentru ca el este tatal si are drepturi asupra lor. Firea lui agresiva este cunoscuta de toti oamenii din sat si se feresc sa-i iasa in cale.

                    “Este foarte violent. Umbla tot timpul cu un cutit la el. Iti este si teama sa intorci privirea ca poate sa sara la tine sa te bata. Pe concubina lui, in prima zi nu a batut-o, dar a doua zi n-a mai iertat-o. Ii reproseaza ca l-a inselat. Dar si inainte de a fi inchis la fel o batea. Ea a stat ca au doi copii si nici nu aveau unde sa se duca. I-a amenintat si pe parintii ei ca-i omoara daca o primesc. Ei i-a transmis din inchisoare ca atunci când vine acasa ii taie gâtul”, spune un localnic.

                    Dupa ultimul scandal, politistii i-au intocmit un nou dosar penal. Insa nimic nu pare sa-l sperie. Legea este permisiva, iar pentru un scandal sau o palma nu poate fi inchis din nou. Si atâta timp cât el va fi liber, femeia este in pericol.

                    “In cauza s-a intocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii si linistii publice. In ceea ce priveste agresiunea asupra femeii, aceasta nu a depus plângere, insa o poate face si in zilele urmatoare”
                    insp. pr. Narcisa Butnaru, purt. cuv. Inspectoratul de Politie Judetean Bacau

                    “Cunosc cazul. Am fost la locuinta lor cu lucratorii de la Postul de Politie. Eu am discutat cu el, i-am explicat sa se linisteasca, ca nu este bine ce face, dar nu stiu cât va tine cont de ce i-am spus. Ea a vrut sa ia copiii, dar nu i-a dat. El spune ca are grija de ei si chiar le cumpara ce le trebuie. Pe ei nu-i bate. Daca vrea sa-i ia va trebui sa urmeze calea legala, altfel nu avem cum. Este tatal lor”
                    Ion Micu – viceprimar comuna Racova

                    O femeie a murit dupa ce a fost tâlharita de un recidivist

                    Zilele trecute, o femeie din Botosani a fost gasita moarta pe câmp. Un individ, recent eliberat din inchisoare, a urmarit-o dupa ce a coborât din tren, a lovit-o, i-a furat telefonul mobil si cizmele si a lasat-o cazuta in zapada. Ranita, femeia nu a mai putut merge sa ceara ajutor si a murit. Individul a fost arestat pentru tâlharie urmata de moartea victimei.

                    Politistii au descins la comerciantii de carne, legume si fructe

                      Timp de doua zile, politistii de la Investigarea fraudelor din Bacau au efectuat actiuni pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, controlati fiind cei care fac comert cu produse din carne, legume si fructe.

                      In total, au fost verificati 71 de agenti economici si 125 de persoane fizice, fiind confiscate peste 60 de kg carne si peste 154 kg de legume si fructe. Au fost constatate trei infractiuni, dintre care doua de evaziune fiscala, si s-au aplicat 143 sanctiuni contraventionale, din care 39 la Legea 12/1990 privind activitatile comerciale ilicite, în valoare de 31.000 lei.

                      “A fost identificata o societate comerciala, din Bacau, care a achizitionat produse din carne, în valoare de 13.500 de lei, inducând si mentinând în eroare furnizorul ca societatea desfasoara activitati, sens în care va proceda la achitarea la termen a marfurilor achizitionate”, explica insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la IPJ Bacau.

                      Verificarile ulterioare au aratat faptul ca firma respectiva era in dizolvare, iar administratorii nu aveau dreptul sa desfasoare activitati comerciale. In acest caz se fac cercetari pentru înselaciune si evaziune fiscala.

                      Cât mai conteaza un semn de circulatie? Haos si sfidare pe strazile Bacaului

                        Exista zone in municipiul Bacau unde Codul Rutier este incalcat zi de zi, ora de ora. Si nu de azi sau de ieri, ci de ani buni. Ne-am documentat mai multe zile, pe mai multe strazi din municipiul Bacau, inainte si dupa ninsorile de la sfârsitul lunii ianuarie, in mai multe intervale orare, cu precadere dimineata, intre orele 7,00 si 8,00, dar si dupa amiaza, in intervalul 15 – 17. Deoarece situatia devine tot mai alarmanta, mai ales in conditii de iarna, este necesara interventia mai eficienta a celor care au atributiuni in aplicarea legislatiei in vigoare.

                        Bulevardul Unirii, in fata Autogarii, ora 6,50. Trafic aproape normal. Cu fiecare minut care trece, circulatia rutiera capata alte dimensiuni, creste numarul masinilor dinspre Podul Serbanesti spre oras. Pietoni si conducatori auto se grabesc spre locurile de munca, scoala sau Piata. Dupa iesirea din sensul giratoriu, pe banda intâi, in fata Autogarii, sunt parcate si stationate mai multe masini, in special taxiuri, dube de transport persoane, dar si autoturisme personale. Sirul se intinde pâna la intersectia cu Nicu Enea, in fata minimarketului DIA, inclusiv in statia de autobuz, cu toate ca la intrarea pe bulevard este montat un semn de circulatie: Oprirea interzisa, plus semnul de ridicare a masinilor.

                        Calvarul

                        Ora 7,10. Circulatia se inteteste, se formeaza un sir de masini pe banda II, de la sensul giratoriu pâna la intersectie. Statia de autobuz este ocupata de taxiuri si masini de aprovizionare cu marfa a magazinelor de pe partea dreapta. O dubita cu sigla unei marci de produse lactate stationeaza in statie mai bine de 15 minute. Autobuzele opresc pe banda a II-a pentru a cobori sau urca calatorii. Normal ca circulatia este obturata. Incepe nebunia: claxoane, semnalizari cu farurile, apostrofari prin geamurile portierelor. Toti se grabesc, numai taximetristii nu dau semne ca ar realiza ce se intâmpla din cauza lor.

                        7 februarie - statia PTTR

                        Stau pasivi in masini, fumeaza sau vorbesc la telefon. Alti soferi au oprit in statia de autobuz si isi beau cafeaua in fata marketului. Totul este dat peste cap când doua masini ale Salvarii vin dinspre sensul giratoriu. Semnalele acustice si vizuale ingheata traficul, salvarile sunt obligate sa intre pe contrasens, se opreste circulatia si pe sensul dinspre oras. Sirul masinilor pare interminabil, la un moment dat se blocheaza si sensul giratoriu. Incercam o discutie cu un taximetrist: “Ce vreti, bai, unde sa stam, câstigam si noi o bucata de pâine. Avem aprobare pentru stationare. V-ati gasit voi destepti sa faceti ordine!” Trage geamul si pleaca in tromba.

                        Infernul alb

                        Am fost prezenti in zona Autogarii si la Piata Sud trei zile, 13, 14 si 21 ianuarie, revenind dupa ce a nins zdravan si vijelia s-a mai potolit, pe 4 februarie. Nu se poate descrie ce se intâmpla. Zapada din fata Autogarii, banda intâi de pe Unirii, nu a fost indepartata, masinile stationeaza la limita dintre benzi. In statia de autobuz (Linia 11) calatorii sunt nevoiti sa excaladeze munti de zapada pentru a putea urca sau cobori din autobuze, deoarece proprietarii magazinelor au aruncat zapada pe marginea trotuarelor, in dreptul statiei, iar taxiurile stationeaza si in mica alveola pentru autobuze, la care se adauga si microbuzele unor societati de transport persoane.

                        Permanent se creaza ambuteiaje, deoarece si banda intâi de pe celalalt sens de mers este ocupata de masini, astfel ca din patru benzi, mai ramând disponibile doar doua. Aceeasi situatie o intâlnim si in statia de pe Mioritei (vizavi de restaurantul cu acelasi nume), dar si statia de pe intrarea, dupa sensul giratoriu, pe Mioritei (vizavi de Colegiul Karpen), unde, practic, autobuzele opresc pe banda principala, obturând total circulatia, din cauza zapezii si a taxiurilor.

                        21 febriarie autogara semn de circulatie

                        Aprobare fara marcare

                        De la Primaria Bacau aflam ca, intr-adevar, taximetristii au alocate 10 locuri in zona Autogarii, insa numarul celor care stationeaza este mult mai mare. De altfel, acele locuri nu sunt marcate, in aceste conditii taximetristii prefera stationarea cât mai aproape de iesirea din Autogara, sa fie in calea calatorilor, ocupând si locul destinat opririi autobuzelor de transport calatori.

                        Nici semnul “Oprirea interzisa” nu este dublat de specificatia “Cu exceptia taxi”, cum ar fi normal. Am consemnat in ziarul DESTEPTAREA in mai multe editii situatia de la Autogara, insa nu s-a rezolvat nimic. Se pare ca tot ce se intâmpla acolo are la baza o intelegere tacita: noi ne facem ca nu va vedem, voi plecati când vedeti ca suntem in zona.

                        “Exista aprobate prin hotarârea Consiliului Local Bacau zece locuri de parcare pe Bd. Unirii, in fata Autogarii, pentru taximetre. Se are in vederea relocarea acestora pe strada I. L Caragiale, dupa ce lucrarile de reabilitare a strazii vor fi incheiate.”
                        Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau

                        In secundele cât stationeza, un sofer de pe un autobuz ne spune pe geam: “Asa-i in fiecare zi, in fiecare dimineata. Nu vezi un politist pe aici. Unde sa opresc? Nu vedeti, statia este ocupata de alte masini!”

                        Ora 7,50. A fost o ora nebuna. Ma gândesc ca la acest calvar sunt supusi, in fiecare zi, zeci de persoane, navetisti si conducatori auto. Daca banda intâi ar fi libera, ar avea loc o defluire mai buna si spre strada Nicu Enea, autobuzele din Autogara ar folosi aceeasi banda, astfel ca pe banda a II-a s-ar circula normal.

                        Politia de la Circulatie (poate) face ordine

                        Intr-o dimineata am avut surpriza sa descoperim in zona un echipaj al Politiei Rutiere. In câteva minute, prin semnale acustice si vizuale, s-a facut ordine, taximetristii s-au retras din alveola, cei care oprisera ocazional au fost somati sa elibereze banda intâi. Cât au ramas in zona, circulatia s-a desfasurat normal. Am ramas pe Bulevardul Unirii, in dreptul Autogarii si dupa ora 8.00, pâna dupa plecarea echipajului de la Politie. In mai putin de 10 minute, totul a revenit la (a)normal: soferii parcheaza, opresc in statia de autobuz, dând peste cap circulatia pe un bulevard extrem de circulat pe tot parcurasul zilei.

                        piata sud zapada

                        “Este foarte adevarat ceea ce spuneti, nu putem nega acest lucru, probleme sunt. Actionam punctual, in functie de problemele sesizate de lucratorii Biroului de Politie Bacau. In continuare vom actiona in aceste zone, atât pentru fluidizarea traficului, cât si pe activitatea de combatere a opririlor, stationarilor si parcarilor neregulamentare.

                        De asemenea, problema sesizata pe Bulevardul Unirii, in zona Autogarii, va fi reglata, cel putin in ceea ce priveste masinile de transport persoane in regim de taxi printr-o analiza si o propunere catre autoritatile publice locale, prin amenajarea stricta a unor locuri de asteptare pentru clienti.”
                        comisar de politie Aurelian Constantin Nadejde, seful Biroului Rutier, din cadrul Politiei Muncipiului Bacau

                        Trafic sugrumat si in zona Pietei Sud

                        Un alt caz clar de ignorare a semnelor de circulatie, dar mai ales a bunului simt si civilizatiei urbane, este in statia de autobuz de la Cimitirul Central, o zona foarte aglomerata din cauza vecinatatii Pietei Sud. In alveola rutiera ar incapea “frateste” si taxiurile, carora le-au fost destinate doua locuri de stationare, precum si autobuzele aflate in trafic. Dar lucrurile nu stau asa, fiindca taximetristii pun stapânire pe intreg spatiul, in cea mai mare parte a zilei, in ciuda indicatorului “oprirea interzisa”, de la intrarea in statie. Asa ca in loc de doua taxiuri, deseori pot fi vazute chiar si cinci.

                        Autobuzele sunt nevoite astfel sa opreasca si sa blocheze prima banda, iar traficul este sugrumat de-a binelea. Numerosii calatori care coboara sau urca in statie sunt nevoiti sa faca slalom printre masinile in care taximetristii stau impasibili, relaxati, ori printre taxiuri si autobuzul stationat, pentru a ajunge la trotuar, dar si prin nametii adunati pe margine. Patrule de politisti locali trec frecvent pe trotuarul din vecinatate, fara sa miste un deget pentru a-i face pe taximetristi sa respecte regulamentele urbane.

                        Peste 200 de sanctiuni, aplicate taximetristilor

                        Oficialii de la Politia Locala Bacau sustin ca actioneaza frecvent alaturi de politistii de la Politia Municipiului Bacau, dar si independent, pentru depistarea taximetristilor care incalca legislatia. Se urmareste daca se respecta locurile de stationare stabilite de Primarie special pentru ei si daca detin documente legale pentru a efectua transport. In cadrul acestor actiuni, numai in cursul anului trecut, s-au aplicat 232 de amenzi, in valoare de 122.100 de lei.. In ceea ce priveste situatiile reclamate, de la Autogara, dar si din alte statii, oficialii acestei institutii spun ca vor face verificari in teren. „Echipajele noastre se vor deplasa la fata locului si daca se constata ca cele sesizate se confirma vom face demersuri la Primaria Bacau pentru remedierea situatiei”, a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau

                        Au legea lor

                        Taximetristii par ca au legea lor. In trafic, ei sunt cei care incalca voit regulile de circulatie, parcheaza unde vor si când vor, nu tin cont de nimic. O cursa cu taxi-ul devine, de cele mai multe ori, una in care trebuie sa te rogi sa ajungi intreg la destinatie. Frâne bruste, claxoane, fortari de semafoare, depasiri, scârtâit de roti. Ca sa nu mai vorbim de modul de a incasa banii. Când au chef sau mai aud de ceva raiduri ale Politiei prin oras, pornesc si aparatul de taxare, când nu, trebuie sa te supui regulilor lor: „platesti cât vreau eu, nu cât vrei tu.”

                        Pe de alta parte, nu de putine ori se intâmpla, atunci când esti nevoit sa apelezi la serviciile lor, si un alt fenomen – cursele sunt alese, intentionat, pe rute mult mai lungi tocmai pentru ca plata sa fie mai mare decât cea reala. Legea lor o au si alti soferi, multi dintre ei tineri, abia intrati in posesia unui carnet de conducere. Nu este de mirare ca in aceste conditii permanent statiile de autobuz sunt aglomerate si imposibil de accesat de calatori, ca parcarile sunt pline, ca haosul si sfidarea se intâlnesc la fiecare pas.

                        Alecu Russo: o zona la fel ca multe altele din oras

                        In zona strazii Alecu Russo, taximetrele au rezervate 10 locuri. Vad bun, se pare, altfel nu ar sta atâtea masini ciorchine, mai in fiecare zi. Problema este ca taximetristii nu se multumesc cu locurile atribuite de Primarie si ocupa haotic cam orice spatiu de stationare, sper numultumirea rezidentilor zonei. „Veniti sa vedeti intr-o zi cum stau si câte 20 de taxiuri, de fiecare data blocând traficul. Nu mai spun de atitudinea nesimtita a unora care efectiv isi pun avariile si blocheaza spatiile de trafic care si asa sunt strâmte. Politia a propus sa se faca sens unic, dar vad ca degeaba. Ba, mai mult, intr-o zi era sa fiu amendat de politisti ca am parcat lânga taxiuri, in afara celor 10 locuri aprobate pentru ele. Dar riveranii unde sa mai parcheze?”, ne-a declarat revoltat si Nelu Cristescu.

                        [HIDEPOST]

                        Cine credeti ca se face vinovat de nerespectarea regulilor de circulatie in municipiul Bacau?

                        Neculai Jigau: Nici nu trebuie sa ma intrebati. Sa nu opreasca in statie, sa respecte regulile de circulatie. Taximetristii, astia care aduc marfa, dar câti nu opresc aici, cu toate ca stiu ca nu-i voie. Politia, Politia Locala sa-si faca datoria, dar si ei trec pe aici si nu fac nimic. Este semn de ridicare a masinilor parcate aiurea, vin autobuzele si opresc in afara statiei, este linie continua, incurca circulatia.

                        Constantin Prihoanca: De când s-au schimbat legile, de când este democratie, fiecare face ce vrea, nu se mai stie unde este statie de autobuz, linie continua, nimic. Daca nu esti atent te omoara pe trecere de pietoni. Sunt multi navetisti, copii, salariati, profesori, dimineata e jale.

                        Gheorghe Pintilie: Cineva trebuie sa faca ordine. Aici este vorba de Primarie, ea ar trebui sa se impuna, mai ales ca aici, zilnic, este aglomeratie, este Autogara, circulatia este mare pe Unirii. Aici opresc mai multe trasee, mereu se blocheaza, opresc taxiurile, masinile cu marfa.
                        [/HIDEPOST]

                        Gheorghe Baltatescu
                        Ovidiu Pauliuc
                        Silvia Patrascanu
                        Geta Panaite
                        Florentin Radu
                        Roxana Neagu

                        Buhusi a aderat la Asociatia Zona Metropolitana Bacau

                          Alesii buhuseni au aprobat aderarea orasului lor la Asociatia Zona Metropolitana Bacau, in calitate de membru cu drepturi depline. Primarul Ionel Turcea a fost imputernicit sa semneze toate documentele necesare aderarii si desfasurarii actiunilor care se vor desfasura in cadrul acestei asociatii.

                          Printre tintele acesteia se afa :constituirea si atragerea de fonduri; elaborarea de planuri si strategii de dezvoltare; diminuarea dezechilibrelor create intre centru si zona limitrofa, provocate de dispersarea in planul structurii demografice, sociale si economice; diminiarea dezechilibrelor legate de transportul in comun; finantarea infrastructurii; cresterea competitivitatii economice a localitatilor din zona metropolitana cu regiunile invecinate; dezvoltarea durabila; ameliorarea conditiilor de mediu; satisfacerea cererii de terenuri pentru investitori; satisfacerea cererii de locuinte a populatiei; fonduri bugetare mai mari pentru localitati cu venituri mici; cresterea atractivitatii zonei pentru investitori; imbunatatirea infrastructurii tehnico-edilitare si de transport; crearea de locuri de munca prin atragerea investitorilor; acesarea fondurilor UE, post-aderare; dezvoltarea unitatilor administrativ teritoriale asociate.

                          Primarul Ionel Turcea ne-a spus:„Am aderat la aceasta forma asociativa, pentru ca, astfel, vom avea un aces mai facil la fondurile europene pentru diferite proiecte. Altfel, pentru comunitatile mici este mai dificil acest acces. incercam prin orice modalitati posibile sa atragem resurse pentru oras.”

                          Voica da sau Voica pa?

                          Handbal m/ Umilita la Târgu-Jiu, unde a pierdut cu 33-23 vice-campioana României, Stiinta MD Bacau a ajuns intr-o situatie-limita

                          Singurul lucru de inteles la ceea ce se se intâmpla in momentul de fata la Stiinta MD Bacau este ca nimeni nu intelege nimic. Nici conducerea, nici staff-ul tehnic, nici jucatorii. Si, de parca ar conta in vreun fel, nici publicul! Ramâne de vazut cât de intelegatoare va fi municipalitatea cu proiectul de finantare nerambursabila al Asociatiei Top Sport in 2014 dupa ce anul trecut aceasta a incasat 5.150.000 lei pentru „mentinerea in esalonul fruntas al Ligii Nationale de Handbal si participarea intr-o cupa europeana a echipei de seniori Stiinta Municipal Bacau”.

                          Pentru ca este cu adevarat de neinteles (au spus-o si conducatorii clubului) ca o echipa ce dispune de un asemenea sprijin financiar sa rataceasca pe locurile 3-4 in Liga Nationala, invinsa de te miri cine! Asa cum s-a intâmplat si vineri, la Târgu-Jiu, unde Stiinta MD a fost umilita de gazdele de la Energia Pandurii cu 33-23 (16-13) in runda a 16-a a campionatului!

                          „Adio, dar ramân cu tine!”

                          Esecul de la Târgu-Jiu a involburat mai tare ca oricând apele la Stiinta MD. Si a readus in discutie problema antrenorului. Pleaca sau nu Eliodor Voica? In locul unui raspuns simplu, afirmativ sau negativ, avem de-a face cu tot felul de sarade. In ton cu situatia echipei. „Demisia mea a fost, este si va fi tot timpul vie”, a spus, ieri, antrenorul Voica, aflat acasa, la Bucuresti. La insistentele „Desteptarii”, Voica a detaliat, allegro ma non troppo ca: „sunt principalul vinovat”, „nu ma simt lucrat de jucatori, am tot respectul pentru ei si toate garantiile ca ei au facut ce au putut la Târgu-Jiu”, „am venit la Stiinta MD Bacau cu un singur gând, de a face performanta”, „poate ca metodele mele s-au invechit”.

                          La intrebarea „daca nu va lucreaza jucatorii, e posibil sa o faca persoane din conducerea clubului?”, „Colin” a raspuns: „Refuz sa cred acest lucru”. In final, chestionat in mod explicit privitor la permanenta sa pe banca Stiintei, Voica a parat: „Mai aveti rabdare 24 de ore. Sau 30”. Tic-tac, tic-tac!

                          Ciobanu: „Ori la club, ori la nationala”

                          De la eschivele lui Eliodor Voica la cele ale managerului Puiu Ciobanu e cale scurta. Un simplu apel telefonic: “Intr-adevar, situatia de la echipa e grava. Si da, trebuie schimbat ceva”. Antrenor, jucatori, conducere? “Oricum, nu putem gasi un singur vinovat, dupa cum nu putem accepta ca, la investitiile facute, la lotul de jucatori pe care-l avem si la optimismul cu care am pornit la drum, echipa aceasta sa ofere asemenea prestatii si asemenea rezultate, in special in deplasare, unde suntem mielusei“.

                          Avem un lot cel putin de locul 2, dar cu o alta atitudine. Colin si-a exprimat in mai multe rânduri disponibilitatea de a-si da demisia. Poate ca si asta a fost o greseala”, opineaza Ciobanu. Miercuri, Stiinta va evolua din nou in deplasare, la Odorhei. Ce risca Voica in cazul unui nou esec, asta, bineinteles, daca, nu se desparte de Stiinta pâna atunci? O noua fenta din partea lui Puiu Ciobanu. Dar una care, de data aceasta, e pe intelesul tuturor: “Mâine (n.r. azi) sunt alegeri la Federatie. Noi, Stiinta il vrem presedinte pe Alexandru Dedu, care, printre altele, e adeptul ideii ca antrenorul echipei nationale sa nu fie si antrenor de club!”.

                          Box/ Cupa României: Aur si argint pentru SCM Bacau

                          SCM Bacau s-a intors de la Cupa României la box pentru Tineret, competitie ce a avut loc saptamâna trecuta, la Braila, cu o medalie de aur si una de argint.

                          La 75 de kg, Iulian Ivanov, aflat la primul sau an la Tineret, s-a impus la puncte in fata braileanului Ghionea, in timp ce in finala categoriei 56 kg, Nicusor Ciobanu a fost invins de un alt reprezentant al gazdelor, Robert Jitaru.

                          „Doua rezultate foarte bune pentru noi, cu precizarea ca 56 de kg a fost, de departe, cea mai tare categorie”, a declarat antrenorul SCM Bacau si al lotului national de tineret, Relu Auras. Competitia desfasurata la Braila a constituit si un criteriu de selectie pentru definitivarea lotului national al României care va participa la Campionatul Mondial din Bulgaria, din luna aprilie.

                          Pe lista celor zece pugilisti ce vor reprezenta România la Mondiale figureaza si bacauanii Ciobanu si Ivanov. „Tricolorii” cei mici vor pleca miercuri in Bulgaria pentru o confruntare bilaterala cu nationala tarii gazda.

                          CSM 2010 Bacau si-a schimbat numele in Club Sportiv Stiinta Municipal Bacau!

                          De anul acesta, Bacaul are doua cluburi cu acelasi nume: Stiinta! Pe lânga clasicul CS Universitar „Stiinta” Bacau, infiintat pe 1 mai 1966, sub tutela Ministerului Educatiei, mai nou a aparut si Club Sportiv Stiinta Municipal Bacau! „Clona” este rezultatul unei simple schimbari de denumire a fostului CSM 2010 Bacau, care apartine Consiliului Local.

                          Expunerea de motive la proiectul de hotarâre privind completarea HCL nr.441/ 28.12.2010, semnata de primarul Romeo Stavarache, aminteste ca: „Municipiul Bacau are o traditie indelungata in sportul de performanta in multe ramuri sportive, sportivi si antrenori cu rezultate deosebite pe plan national si international, iar majoritate (sic) performantelor obtinute de sportivii bacauani au fost obtinute sub brand-ul . Astfel, prin referatul nr. 394/22.01.2014 se propune schimbarea denumirii in „Club Sportiv Stiinta Municipal Bacau”.

                          07

                          Scurt pe doi! In proiectul de hotarâre care a aprobat schimbarea denumirii, s-a decis si inlocuirea lui Relu Auras din functia de membru in Consiliul Administrativ al gruparii sportive sus-amintite cu Vasile Jâmbu, consilier in cadrul Primariei Municipiului Bacau.

                          Inlocuirea lui Relu Auras s-a facut la solicitarea directorului CSM 2010 (actualul CS Stiinta Municipal), Gabriel Stanica Lupu, care a invocat: „Dl Relu Auras a fost numit in functia de director al SCM Bacau, club aflat in administrarea MTS, club departamental. In acelasi timp, domnia sa este membru in Consiliul Administrativ al CSM Bacau 2010. In acest sens, pentru a evita un conflict de interese sau o concurenta neloiala pe plan sportiv intre cele doua cluburi, va rugam sa analizati oportunitatea inlocuirii sale din calitatea de membru al CS al CSM 2010”.

                          Am fi dorit sa stim de ce inlocuirea lui Relu Auras in CA al CSM 2010 nu s-a facut inca de la investirea acestuia in functia de director al SCM. De asemenea, ne-ar fi interesat sa aflam daca schimbarea denumirii CSM 2010 in CS Stiinta Muncipal nu va crea tot felul de confuzii cu mai vechea CS Stiinta.

                          Din pacate, in ciuda insistentelor noastre, directorul Gabriel Stanica Lupu nu a putut fi contactat pentru a ne furniza raspunsurile dorite.

                          ULTIMELE ȘTIRI