Acasă Blog Pagina 4006

Accident mortal la Pancesti

    La data de 20.02.2014, în jurul orelor 04.00, pe DJ 252 B din comuna Pânceşti, s-a produs un accident de circulaţie, în care o persoană şi-a pierdut viaţa.

    Poliţiştii au constatat în urma cercetării la faţa locului că în timp ce o persoană de sex masculin, de 48 de ani, din comuna Răcăciuni, conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

    În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

    Un barbat care a prins un caprior cu latul, cercetat pentru braconaj

      Un bărbat din comuna Răchitoasa care a capturat cu ajutorul unui laţ un căprior, a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru braconaj cinegetic.

      Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, în urma unor investigaţii specifice, la data de 19.02.2014, au ridicat de la un bărbat, de 56 de ani, din comuna Răchitoasa, cantitatea de 13 kg. de carne, provenită din sacrificarea unui căprior.

      Bărbatul a capturat căpriorul în cursul zilei de 18 februarie a.c., cu ajutorul unui laţ, pe care l-a amplasat într-o lizieră de salcâmi din apropierea locuinţei, teren ce aparţine Fondului de Vânătoare numărul 57, Răchitoasa.

      De asemenea, în urma cercetărilor de la locul faptei, poliţiştii au mai identificat două laţuri, amplasate de bărbat în urmă cu aproximativ două săptămâni, cu scopul de a captura vânat.

      În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

      Cetatean italian evacuat cu avionul

        Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău a asigurat joi, 20 februarie, a.c. un transport cu caracter umanitar al unui pacient, cetățean italian, dintr-o localitate de lângă Bacău până la o clinică din municipiul Bacău, apoi la aeroport, de unde a fost preluat de un avion special sanitar venit din Italia.

        „Acesta este cel mai recent exemplu de transport umanitar efectuat de Serviciul de Ambulanţă al Crucii Roşii Bacău. De la data înfiinţării sale, în anul 2011, acesta a reuşit să fie la dispoziţia cetăţenilor, având capacitatea de a asigura transportul şi asistenţă medicală de urgenţă în cadrul diferitelor evenimente (spectacole, competiţii sportive), în dezastre naturale, dar şi în furnizarea de servicii de transport pacienţilor suferinzi” – se arata intr-un comunicat primit la redactie.

        Anul trecut, Serviciul de Ambulanta al Crucii Rosii Bacau a parcurs aproximativ 200 000 de km pentru a transporta pacenti pe teritoriul intregii tari, raspunzand astfel unui numar de peste 1 000 de solicitari. Fondurile alocate au provenit din fisele 2%, acea prevedere din Codul Fiscal, conform căreia contribuabilii (persoane fizice) pot direcționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație).

        „Fără nici un efort și fără nici un cost suplimentar, puteți susține Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău, direcționând cei 2% din impozitul pe venit către Crucea Roșie Română, filiala Bacău” – se mai arata in comunicat.

        Pieton accidentat de un TIR pe zebra

          Cu putin timp in urma, pe strada Narciselor, din municipiul Bacau, s-a produs un accident de circulatie in urma caruia un pieton a fost ranit usor.

          Un tânar, de 36 de ani, din Suceava, in timp ce conducea un autotractor cu semiremorca, a surprins si accidentat un barbat, de 66 de ani, din Bacau, care se angajase in traversarea strazii, pe trecerea de pietoni.

          In urma impactului, omul a fost transportat la spital, iar din primele investigatii s-a stabilit ca nu a suferit leziuni grave.

          Atât el cât si conducatorul auto au fost testati cu aparatul etilotest de catre politistii de la Rutiera, rezultatul fiind negativ pentru sofer si de 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru pieton.

          Cercetarile sunt continuate pentru stabilirea imprejurarile exacte in care s-a petrecut accidentul.

          Jaf armat la o sucursala BRD din Bacau

          Un individ inarmat cu un pistol a intrat joi, in jurul orei 14.00, in sediul BRD, de pe strada Stefan cel Mare din Bacau. Jaful armat a fost anuntat prin 112 de unul din clientii bancii, care a asistat la intreaga operatiune.

          Unul din martorii oculari declara ca individul era imbracat cu o haina albastra, are in jur de 1,70 inaltime si aproximativ 40 – 45 de ani.

          Jaf cu pistolul la gat

          In momentul atacului, in banca se aflau doua persoane. „Eram la ghiseu sa iau o suma de bani. In momentul in care fata de la ghiseu numara banii, a aparut individul. Mi-a spus mie ‘mainile sus’, fata numara banii, iar el s-a dus repede prin spate si a luat banii. I-a pus pistolul la gat femeii si tot striga sa-i dea banii.

          A intrat la fata dupa raft si i-a pus pistolul la gat. Nu avea nimic in mana, decat pistolul. Am iesit din banca si m-am uitat dupa el si am vazut ca a intrat in prima scara de bloc”, a declarat S. C., martor ocular.

          Barbatul spune ca scena s-a petrecut foarte repede si nu i-a fost frica. El spera acum sa-si recupereze banii si actele ramase in banca. El spune ca el a sunat primul la 112. La un moment dat, in randul anchetatorilor se vehicula ca atacatorul i-a pulverizat functionarei cu spray paralizant.

          Desfasurare impresionanta de forte

          Numeroase echipe de interventie au impanzit zona si au izolat perimetrul. Politisti, jandarmi, angajatii firmei de paza care monitoriza banca si criminalistii s-au mobilizat si au inceput cercetarile. Imediat s-au format echipe de control care au verificat blocurile din imprejurimi, sediile societatilor comerciale vecine si camerele de supraveghere aflate in zona.

          Functionarii bancii au fost intervievati, iar in scena au intrat primii criminalistii care au prevat probe ADN si amprente.

          Cainii au invadat doua cartiere bacauane

            Bacauanii care locuiesc in cartierul Aviatorilor cunosc din nou frica atunci cand ies pe strada. Daca intr-o vreme, hingherii au strans cainii din cartier, in urma numeroaselor sesizari facute pe adresa Primariei Bacau, oamenii reclama din nou prezenta in numar mare a patrupedelor.

            „Veneam din Piata Aviatorilor spre casa, cand, in fata mea, m-am trezit cu o haita de caini. Am facut cale intoarsa si am luat-o pe o alee ocolitoare ca sa evit un atac. Mi-e teama sa mai ies din casa pentru ca nu stii de unde apar cainii si ce apucaturi au”, spune Vivi Barbut.

            Problema canilor a fost adusa in atentia Asociatiei de proprietari nr. 51, iar administratorul a contactat Serviciul de Ecarisaj pentru a ridica maidanezii din cartier.

            „Oamenii vin la noi, se plang si spun ca nu mai au siguranta atunci cand ies din casa. Ne-am mai confruntat cu astfel de situatii, iar la vremea respectiva, cainii fara stapan au fost ridicati de hingheri. De-o vreme, animalele au reaparut in cartier, iar numarul lor este in crestere”, declara Vasilica Floares, administrator la Asociatia de proprietari nr. 51 din Bacau.

            Cu o situatie similara se confrunta si bacauanii care locuiesc in zona Milcov. “S-au inmultit deodata cainii in cartier. Parca cineva a rasturnat aici o remorca cu caini, asa de multi sunt”, spune Maria Mardare. O alta femeie reclama faptul ca a fost atacata in plina zi de un caine, fara sa schiteze vreun gest pentru a-l intarata.

            “Mergeam pe strada si am auzit latrand in spatele meu. Pana sa intorc privirea, un dulau s-a napustit asupra piciorului meu stang, dand sa ma muste. Faptul ca m-am intors atat de repede, l-a dezorientat, a dat un pas inapoi, dupa care a relansat atacul, dandu-se la mine. Cel mai grav este faptul ca niciun trecator nu a sarit sa ma apere si asta mi-a lasat un gust amar”, declara Teodora Zaharia.

            MEMORIA: Gara Bacau, intr-o ipostaza inedita

            O imagine inedita cu Gara din Bacau, luata in perioada anilor ’40-’50, ne arata cum arata edificiul care avea sa fie demolat dupa cutremurul din 1977.

            Intre linia I si linia a II-a se vad stalpii de telegraf. Cladirea din dreapta garii si turnul de apa exista si astazi.

            bacau

            Se cauta agricultori pentru Anglia. Selectarea candidatilor are loc in Bacau

              O firma britanica a anuntat ca este in cautarea a 50 de agricultori din judetele Moldovei care sa mearga sa munceasca in Anglia.

              New Farm Produce Ltd. va organiza, pe 1 martie, un targ de locuri de munca, in Bacau, la Casa de Cultura, pentru ocuparea locurilor de munca disponibile.

              New Farm Produce Ltd. este o ferma care produce fructe si legume in localitatea Lichfield, comitatul Staffordshire.

              „Lucrăm deja cu români de mai mulţi ani. Sunt foarte mulţumit de seriozitatea acestora şi de aceea ma întorc iarăşi aici pentru a căuta angajaţi”, a declarat într-un comunicat de presa Stephen McGuffie, proprietarul New Farm Produce Ltd.

              21 02

                p1

                Test Drive 4Motion marca Volkswagen la Cybernet Auto center

                Timp de trei zile, intre 20 si 22 februarie, Cybernet Auto Center organizeaza in Bacau „Caravana Test Drive Volkswagen 4Motion”. Sunt puse la dispozitia celor pasionati si doritori de a incerca tractiunea integrala de la Volkswagen, dar si potentialilor clienti, trei variante de masini:

                – Caddy Trendline 4MOTION 2.0l CRD 81 kW;
                – Amarok Highline Cabina Dubla 4MOTION 2.0l 120 kW;
                – Multivan Comfortline 4MOTION 2.0l 103 kW.

                Pentru inscrieri la test drive, trebuie contactat Cybernet Auto Center Bacau la numarul de telefon 0234.518. 604. (R.N)

                Viorel Savin comentat, ras-comentat si…turnat in plumb

                “Trebuie sa scriu sa ma salvez” (Evanghelia eretica)

                De la un om pe care il intâlneai zilnic prin oras, la teatru, in biblioteci, la manifestari culturale, premiere, televiziuni, posturi de radio, prin redactiile unor ziare si reviste, insotit permanent de gentuta lui aruncata pe umar, fie vara sau iarna, Viorel Savin a disparut brusc din peisajul urban, cultural, civic, politic al orasului. Doar apropiatii ii stiau secretele drumuri, domiciliul ales prin “maritis“: Luncani.

                Sunt peste 10 ani de când dramaturgul, poetul, romancierul Viorel Savin s-a retras la Martisorul lui. M-am autoinvitat pentru a-i lua un interviu. Stiindu-l “coltos si batos”, distant, transant in aprecieri, am intrat in casa cu o oarecare retinere. Casa taraneasca, imbracata cu gust, cu o oarecare dezordine artistica, unde dominau cartile, iar pe o masuta, colacei si o carafa, inlacrimata, cu roziu. De ce Luncani?, il iau din scurt.

                Sotia a mostenit de la parinti acest loc (imi arata cu mâna stresina casele, dealul cu via), am lasat orasul, ne-am facut aici o gospodarie, am o vie pe care o ingrijesc si o “exploatez” cu prietenii, un solar si, in general, ne ocupam cu traitul, cu supravietuirea. Este multa liniste si evadez rar din acest loc. Aici ma pot relaxa atunci când ma supar pe nemerniciile existentei, amintindu-mi ce mi-a spus un prieten: nici nu visai sa faci atât de mult, intr-un timp atât de scurt, spune repede.

                Ce a facut Viorel Savin la Luncani in cei 10 ani? A scris. Vorbim despre el, vorbim despre piesele de teatru, care i-au marcat cariera, despre inceputuri. In rest s-a ocupat de posteritatea operei si a scriitorului Viorel Savin.

                “Mi-am adunat toate piesele, mi le-am pus in mai multe volume, gândindu-ma ca nu vor avea altii timp sa faca acest lucru. Publicul, critica le-au luat ca atare, le-au comentat. Acum sunt in biblioteci, in librarii.”
                Viorel Savin

                In doi ani, 2004 – 2005, si-a tiparit sapte volume, cinci de teatru, un roman in versuri (Evanghelia eretica), dar si un Jurnal: “Acorduri pentru urechi surde”. In 2009 da lovitura cu “Gresia albastra. Arta infrângerii de sine”, un roman in doua volume, in 2011 tipareste volumul de versuri “Exilat in strigat”, dar si teatru: “Doamne, fa ca Schnauzer sa câstige”, piesa tradusa in mai multe limbi si jucata in tara, dar si la Viena.

                Nemultumit, continua seria recuperarilor si publica, la editura Tipo Moldova Iasi, patru volume. Ce mai ramasese nepublicat? “Consider ca este potrivit sa-mi rotunjesc demersul, doar aparent narcisist, cu parerile altora despre lucrul meu. Adica, cu acest volum: “Viorel Savin comentat de…””, aparut la Editura VALMAN.

                632 de pagini, in care, dupa o munca de cercetare si recuperare aduna 90 de cronici scrise si publicate in peste 40 de ani prin ziare si reviste, 20 din diferite carti, cât si Viorel Savin comentat de el insusi, 13 interviuri, in care autorul raspunde intrebarilor unor ziaristi (ma numar si eu printre ei, pag. 599 – Omul este bun conducator de durere), scriitori, critici literari, profesori, nume importante ale literaturii române, care-i nemuresc piesele, spectacolele, personajele, dar mai ales pe autor: Viorel Savin.

                “Viorel Savin comentat de…” se deschide cu o marturisire: “Sunt un singuratic. Nu fac parte din nicio gasca literara. Si cu toate acestea…”am izbândit” peste 28 de spectacole de teatru – unele jucate in reluare de câte doua, trei si chiar cinci stagiuni la rând – , pe importante scene ale tarii, dar si 37 de carti de dramaturgie, de proza, de poezie, de publicistica etc., etc. “
                Roziul a ramas nedegustat: De ce nu mai stai? Maestre, poate mai vin când va plânge vita si arzi, din nou, butoaiele…

                Lupte greco-romane/ Cupa Becleanul: Debut bun pentru SCM-AS Lupte

                La prima sa participare sub denumirea Sport Club Municipal – Asociatia Sportiva Lupte, gruparea bacauana a cucerit nu mai putin de 11 medalii.

                Debutul formatiunii rezultate din parteneriatul incheiat intre SCM Bacau si AS Lupte s-a produs sâmbata, cu ocazia turneului international dotat cu Cupa Becleanul.

                Competitia de la Beclean a fost rezervata atât luptelor greco-romane, cât si luptelor libere si a reunit la start 25- de sportivi legitimati la 15 cluburi din România, Moldova, Ucraina si Bulgaria. „Ne bucuram ca la prima noastra participare in acest format am reusit 11 clasari pe podium.

                AS Lupte va juca rolul de pepiniera pentru SCM Bacau, care va contabiliza punctele realizate in competitii”, a declarat antrenorul Ioan Sarban. La Beclean, elevii antrenorilor Ioan Sarban, Marius Botez si Sorin Tasca s-au impus la patru categorii de vârsta:

                Under 11 (ani de nastere 2003- 2004): Antonio Botez – locul 2 la 35 kg, Ianis Anghel- locul 3 la 30 kg si Renato Botez – locul 3 la 32 kg.

                Under 13 (2001- 2012): Armando Botez – locul 2 la 30 kg, Razvan Agache – locul 2 la 34 kg si Sorin Stoica – locul 3 la 34 kg.

                Under 15 ( 1999- 2000): Benone Lupu – locul 1 la 38 kg, Sergiu Ilies – locul 1 la 42 kg, Lorenzo Botez – locul 1 la 53 kg si Alex Botez – locul 2 la 53 kg.

                Under 17 (1997- 1998): Eusebiu Emandi -locul 2 la 76 kg.

                La finalul acestei saptamâni, SCM Bacau-AS Lupte va participa la etapa inaugurala a Campionatului National rezervat cadetilor.

                Tenis/ Internationalele României U14: Petru Berdila, in „sferturi”

                Petru Berdila s-a calificat in sferturile de finala ale Internationalelor României la tenis rezervate categoriei Under 14.

                Dupa ce l-a eliminat in primul tur pe campionul Serbiei si, totodata, favoritul nr. 8 al turneului de la Bucuresti, Marko Miladinovic, ieri, tenismenul SCM Bacau s-a impus in runda secunda cu 6-4, 7-6 in fata lui Cezar Cretu.

                In „sferturile” programate mâine, Berdila il va avea ca adversar pe rusul Gleb Mityurin. In caz ca va trece de Mityurin, bacauanul va juca in semifinale, mai mult ca sigur, contra favoritului nr. 1, bulgarul Adrian Andreev, clasat pe locul 17 in Europa.

                Steaguri medievale imaginare

                Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau organizeaza, astazi, 20 februarie 2014, ora 16, la Galeriile ALFA, str. Marasesti nr. 2, vernisajul expozitiei “Steaguri medievale imaginare”.

                In cadrul expozitiei, curatoriata si prezentata de conf. univ. dr. Daniela Frumusanu, vor putea fi vizionate opere de arta semnate de artisti consacrati ai genului.

                Expozitia va fi deschisa in perioada 20 februarie – 20 martie, iar programul de vizitare este luni-vineri, orele 9,00-17,00.

                VIDEO: Elevi din Franta la Colegiul National „Vasile Alecsandri”

                  Colegiul National „Vasile Alecsandri” este in aceste zile gazda unei delegatii straine de 10 elevi si doi profesori veniti din Carpentras (oras situat in sudul Frantei), de la Lycée Agricole „Louis Giraud”.

                  „Suntem bucurosi sa ii avem alaturi de noi pe elevii si profesorii din Franta, veniti aici printr-un parteneriat educational. Ei sunt intr-un proiect, care se numeste «Misiune pentru România», ce are doua componente – una educationala si una de voluntariat.

                  Acest parteneriat intre cele doua scoli are loc ca urmare a unui proiect Comenius derulat de noi, prin care doua eleve de-ale noastre, Georgiana Baciu si Madalina Comorasu, au desfasurat un stagiu de trei luni la liceul din Franta si unde ne-au reprezentat cu succes”, a declarat prof. Liliana Aflorei, director CN „Vasile Alecsandri”.

                  Diferente educationale

                  Elevii straini vor participa activ alaturi de cei din Colegiul „Vasile Alecsandri” in mai multe activitati scolare si sportive, pentru a cunoaste mai bine sistemul nostru de invatamânt. Concret, ei vor fi prezenti la o ora de curs interactiv de limba franceza, la o clasa de a XI-a, iar apoi se vor intrece intr-un meci de volei in sala de sport. Urmatoarele zile le vor petrece la Comanesti, unde vor construi o casa pentru o familie nevoiasa, pentru ca spre sfârsitul vizitei sa participe la diferite excursii organizate in imprejurimile Bacaului, dar si in tara.

                  „Ma bucur ca acum au venit ei aici, pentru a-mi cunoaste colegii. O sa incercam sa le asiguram o sedere placuta printre noi, sa le multumim intr-un fel pentru tot ce au facut ei pentru noi cât am fost acolo. Nu a fost greu sa-i conving sa vina, au fost absolut incântati toti si doritori sa ne cunoasca tara”, a spus Georgiana Baciu, clasa a XII-A G, de la Colegiul „V.Alecsandri”.

                  Colega ei, Madalina Comorasu, de la clasa a XI-a, a adaugat ca „si eu, alaturi de colegi si profesori, le voi arata ce diferenta este intre sistemul nostru de invatamânt si sistemul lor. Ei stau mult mai mult la scoala decât noi, insa ca nivel de cunostinte sunt cu doi ani in urma noastra. Dau bacalaureat la toate materiile in ultimul an de liceu, iar inca din clasa a XI-a, dau la Istorie si Limba franceza”.

                  Parteneriat sustiunut de UE

                  Delegatia franceza a ajuns in România de doua zile. Elevii si profesorii au reusit deja sa vada capitala Bucuresti, dar si orasul Bacau.

                  „Sunt incântat sa fiu aici, am observat ca multe lucruri sunt diferite fata de ce este la noi in Franta, mai ales peisajele si cultura. Am vizitat un pic si Bucurestiul, pentru ca nu am avut timp suficient. Ne vom implica in mai multe activitati si aici, in scoala, dar si in Comanesti, alaturi de un ONG – Habitat for Humanity, la reconstructia unei case.”
                  prof. Mathieu Marichy, Lycée Agricole „Louis Giraud”

                  „Nu stiu inca foarte multe despre invatamântul de aici, dar stiu ca vom participa la activitati in limba franceza si ca vom avea un meci la ora de sport. Mi-am dorit foarte mult sa vin in România, sunt bucuroasa ca sunt aici, ca voi participa si la constructia unei case.”
                  Claire Roustan, eleva la Lycée Agricole „Louis Giraud”

                  Parteneriatul educational dintre cele doua licee a prins contur in toamna anului trecut si a primit finantare de la Uniunea Europeana. Importanta majora a acestui proiect consta in dezvoltarea competentelor lingvistice ale elevilor, in principal, dar si in schimburi de experinta utile intre cele doua sisteme de invatamânt. Delegatia franceza va sta in România 10 zile.

                  Impozite de miliarde de lei vechi pe afacerile agricultorilor

                  Potrivit Adminstratiei Judetene a Finantelor Publice (AJFP) Bacau, anul trecut, doar 1.110 fermieri din tot judetul si-au declarat afacerile la Fisc, depunând formularul 221 „Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe norme de venit”. Chiar si asa, acestia au contribuit la bugetul de stat prin impozitele achitate totalizând 1.389.540 lei (peste13 miliarde de lei vechi).

                  De mentionat ca suma a rezultat în urma informatiilor furnizate de fermieri referitoare la suprafetele de teren si animalele din gospodarii. Legea prevede ca taranii care au obtinut venituri din activitati agricole au obligatia de a le declara la Fisc pâna cel târziu in data de 27 iunie.

                  Aveau aceasta obligatie agricultorii care au realizat venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea pepinierelor viticole, pomicole si altele asemenea, cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala. Taranii care au omis, din diferite motive, sa treaca pe Fisc pentru a face acest demers risca amenzi intre 50 si 500 de lei.

                  Mai mult, ei vor putea fi usor de depistat, in conditiile in care finantistii au acces atât la bazele de date ale primariilor din judet, cât si la cele ale Agentiei de Plati in Agricultura, instutia prin care fermierii primesc subventiile de la stat in sectorul vegetal si zootehnic. Mai notam ca, de anul trecut, fermierii au posibilitatea de a achita acest impozit direct la sediile primariilor din localitatile de resedinta. Astfel, nu mai este nevoie pentru a se deplasa la Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau.

                  „ Pâna acum au fost încheiate protocoale valabile cu administratiile locale din peste 60 UAT-uri (unitati administrativ teritoriale n.r.) din judet.

                  Sumele incasate la bugetul general consolidat prin intermediul UAT-urilor depasesc 10.000 lei”, a precizat Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt la AJFP Bacau. mai notam ca, nu au obligatia declararii la Fisc a activitatilor generatoare de venituri persoanele fizice/membrii asocierilor fara personalitate juridica ce detin cu orice titlu suprafete de teren destinate productiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere graminee si leguminoase pentru productia de masa verde precum si pentru pasuni si fânete naturale, destinate furajarii animalelor detinute de contribuabilii respectivi.

                  Neimpozitati vor mai fi si contribuabilii care au dat terenul in arenda pe baza de contract, precum si cei care obtin venituri din activitati agricole si isi desfasoara activitatea in mod individual.

                  Expo Ambient Design Bacau – cel mai important târg din Moldova

                  La Centrul de Afaceri si Expozitional Bacau, vineri, 21 februarie, incepând cu ora 12.00, va avea loc deschiderea oficiala a evenimentului Expo Ambient Design Bacau 2014. Organizat in parteneriat cu Uniunea si Ordinul Arhitectilor din România, Filiala Bacau-Neamt, evenimentul este cel mai important târg din Moldova dedicat producatorilor, distribuitorilor si designerilor din domeniul amenajarilor interioare/exterioare, decoratiunilor si a mobilei.

                  In cele trei zile rezervate evenimentului, expozantii vor dispune de peste 6.000 de mp in care vor putea sa-si etaleze oferta. Aici se vor gasi produse de top din domeniu, de la amenajari interioare, decorari, ferestre, usi, pardoseli, obiecte sanitare, corpuri de iluminat ori amenajari gradina pâna la arhitectura si proiectare in constructii sau solutii de finantare pentru constructii.

                  In ziua deschiderii oficiale este programata si intâlnirea anuala a Filialelor Uniunii Arhitectilor din Regiunea Nord Est, precum si vernisajul expozitiei regionale a acestora. In cadrul expozitiei, un spatiu special va fi rezervat zonei de trend unde vor putea fi vizualizate si cele mai noi produse, tendinte, design si arhitectura în domeniu, atât pentru expozanti cât si pentru vizitatori.

                  Programul evenimentului va fi astfel:
                  Vineri 21 februarie
                  12.00 Deschiderea oficiala a expozitiei
                  16.00 Întâlnirea anuală a membrilor Uniunii si Ordinului Arhitectilor filialele Bacau-Neamt
                  16.30 Prezentare Moldoglass – Saint Gobain România
                  19.00 Închiderea expozitiei
                  Sâmbata 22 februarie
                  10.00 Deschiderea Expozitiei
                  18.00 Închiderea Expozitiei
                  Duminica 23 februarie
                  10.00 Deschiderea Expozitiei
                  16.00 Închiderea Expozitiei

                  Important de retinut faptul ca doritorii care vor sa ajunga la expozitie vor avea la dispozitie linia interna nr. 3 de Transport Public, cu plecare de la FNC la orele 09.50, 11.00, 12.10, 13.20, 14.30 si 15.40, precum si linia externa Autogara – Luizi Calugara.

                  367 de absenti si la simularea de la Matematica a Evaluarii Nationale

                    Dupa ce marti a avut loc simularea examenului de Evaluare Nationala la Limba si literatura româna, miercuri s-a desfasurat simularea la Matematica.

                    La aceasta proba s-au inscris 6.653 de elevi in intreg judetul, iar din total au absentat 367. Subiectele au fost complexe, atât din geometrie cât si din aritmetica – ecuatii, multimi, perimetre, piramida, cub, triunghi.

                    Participarea la simularea examenului de Evaluare Nationala este obligatorie, insa notele nu vor fi trecute in catalog.

                    Afisarea rezultatelor este programata pentru data de 7 martie. Azi, 20 februarie, are loc ultima simulare, la Limba si literatura materna.

                    Din Bacau sunt inscrisi sa participe si la aceasta proba 18 elevi de clasa a VIII-a, ce vor sustine testarea in limba maghiara.

                    Lupte greco-romane/ Cupa Becleanul: Debut bun pentru SCM-AS Lupte

                    La prima sa participare sub denumirea Sport Club Municipal – Asociatia Sportiva Lupte, gruparea bacauana a cucerit nu mai putin de 11 medalii.

                    Debutul formatiunii rezultate din parteneriatul incheiat intre SCM Bacau si AS Lupte s-a produs sâmbata, cu ocazia turneului international dotat cu Cupa Becleanul.

                    Competitia de la Beclean a fost rezervata atât luptelor greco-romane, cât si luptelor libere si a reunit la start 25- de sportivi legitimati la 15 cluburi din România, Moldova, Ucraina si Bulgaria. „Ne bucuram ca la prima noastra participare in acest format am reusit 11 clasari pe podium.

                    AS Lupte va juca rolul de pepiniera pentru SCM Bacau, care va contabiliza punctele realizate in competitii”, a declarat antrenorul Ioan Sarban. La Beclean, elevii antrenorilor Ioan Sarban, Marius Botez si Sorin Tasca s-au impus la patru categorii de vârsta:

                    Under 11 (ani de nastere 2003- 2004): Antonio Botez – locul 2 la 35 kg, Ianis Anghel- locul 3 la 30 kg si Renato Botez – locul 3 la 32 kg.

                    Under 13 (2001- 2012): Armando Botez – locul 2 la 30 kg, Razvan Agache – locul 2 la 34 kg si Sorin Stoica – locul 3 la 34 kg.

                    Under 15 ( 1999- 2000): Benone Lupu – locul 1 la 38 kg, Sergiu Ilies – locul 1 la 42 kg, Lorenzo Botez – locul 1 la 53 kg si Alex Botez – locul 2 la 53 kg.

                    Under 17 (1997- 1998): Eusebiu Emandi -locul 2 la 76 kg.

                    La finalul acestei saptamâni, SCM Bacau-AS Lupte va participa la etapa inaugurala a Campionatului National rezervat cadetilor.

                    Incerca sa vanda la fier vechi bucati din podul de peste Siret

                      Politistii locali din Bacau, in timp ce patrulau prin cartierul Serbanesti, au observat in zona târgului auto un individ care se indrepta cu o caruta plina de coceni catre punctul de colectare fier vechi din zona.

                      Omul a fost oprit si in urma controlului s-a constatat ca sub cocenii de porumb erau ascunse mai multe bucati de balustrada, ce pareau sa provina de la un pod.

                      Luat la intrebari, barbatul de 25 de ani, din satul Holt, le-a spus agentilor ca le-a gasit intr-un sant de pe marginea drumului, dar ulterior s-a constatat ca erau de la podul de peste râul Siret.

                      Tânarul a fost predat politistilor de la Postul Letea Veche pentru continuarea cercetarilor.

                      ULTIMELE ȘTIRI