Acasă Blog Pagina 4004

Bacauan prins cu aproape 10.000 de tigari in geanta

    La 11.02.2014, ora 15,25, un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe D.N. 2E, în comună Rădășeni, autoturismul condus de un tânăr de 26 ani, din municipiul Fălticeni, iar ca pasager, pe bancheta din dreaptă față a fost identificat un bărbat de 48 ani, din municipiul Bacău.

    Cu ocazia verificării interiorului autoturismului a fost identificată o geantă de voiaj în care se aflau 9800 țigarete care aveau aplicate banderole fiscale extracomunitare.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii contrabandă, dispunându-se cercetarea în libertate a persoanelor identificate, țigările cu o valoare de piață de 4.410 lei fiind ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni.

    Minodora Cliveti: “E nevoie de o strategie europeana in tratarea bolilor specific feminine”

      Europarlamentarul Minodora Cliveti a organizat marti, 11 februarie 2014, dezbaterea intitulata „Cancerul de san in faza avansata” impreuna cu colegii deputati Emma McClarkin din Marea Britanie si Anna Záborská din Slovacia, cu sprijin logistic din partea Fipra finantat de Novartis Oncology. La dezbatere au mai participat reprezentanti din partea ONG-urilor si a societatilor medicale de profil.

      Cancerul de san este cea mai comuna forma de cancer la femei la nivel mondial, reprezentand 23% din toate cazurile noi de cancer la femei. 30% din femeile cu cancer de san incipient ajung in stadiul avansat, pentru care nu exista in prezent nici un tratament.

      In ultimii ani, incidenta cancerului de san in Europa a fost in declin. Cu toate acestea, tarile din Europa de Est, printre care si Romania, au cunoscut o crestere. Este cunoscut faptul ca cel mai frecvent cancer la femeile din Romania este cancerul de san. Intre 1989 si 2006, Romania a inregistrat o crestere de 17% a ratei mortalitatii de cancer de san. Doar 13,5% dintre femeile cu varste cuprinse intre 50 si 69 de ani, in Romania au facut vreodata o mamografie.

      Eurodeputata Minodora Cliveti a declarat in cadrul dezbaterii faptul ca ” in Romania, din pacate, multe femei ezita sa faca investigatii de rutina (ecografie mamara, mamografie) de teama unui diagnostic pozitiv in ceea ce priveste cancerul de san, acest fapt ducand la diagnosticarea tardiva a acestei maladii, cu implicatii majore asupra posibilitatilor de tratament.

      In plus, in contextul liberei circulatii a lucratorilor in spatiul UE, consider importanta formularea si implementarea de politici europene in domeniul sanatatii femeilor, inclusiv a celei reproductive, chiar daca acesta tine de competenta statelor membre, pentru ca femeile sa beneficieze de drepturi aferente in mod uniform, egal si nediscriminatoriu pe intreg teritoriul UE. De aceea am adresat o intrebare scrisa Comisiei Europene pentru a solicita elaborarea unei strategii unitare care sa ofere tuturor femeilor garantia ca isi pot exercita dreptul la sanatate in conditii de egalitate, indiferent de statul membru in care traiesc”, a concluzionat Minodora Cliveti.

      13 2

        p1

        “Partizan”, in concert la Bacau

        Formatia “Partizan” va poposi pentru un concert la Bacau, in cadrul celei de-a doua parti a turneului „Manualul”, care a debutat la 31 ianuarie. Concertul bacauan este programat in data de 15 martie, in Pub S4, locatie unde se gasesc si informatiile legate de rezervari si bilete.

        Single-ul “Manualul e manual”, primul extras de pe noul album, ce va fi lansat anul acesta, a fost extrem de bine primit de public si de critica avizata din industria muzicala autohtona, fiind catalogat ca o piesa muzicala de exceptie.

        Pe lânga acest single trupa a pregatit un întreg buchet de piese noi, dar si piese reinterpretate si reorchestrate într-o maniera actuala, reusind astfel sa se reinventeze si sa atragă noi fani.

        Trupa evolueaza într-o formula pe cât de noua, pe atât de veche, toti fiind anterior membri Timpuri Noi. Actuala formula îi include pe ARTAN – Adrian Plesca la voce, SUEDEZU’ – Razvan Moldovan, la chitara, Andrei Barbulescu la tobe si pe Adrian Bortun la bass.

        Conducta de apa de la Luncani a fost reparata

          Defectiunea care a aparut luni seara la aductiunea de apa de la Valea Uzului a fost remediata in cursul noptii trecute. Luni seara, din cauza temperaturilor scazute inregistrate mai ales noaptea, conducta de alimentare cu apa a Bacaului a cedat pe un tronson din zona Luncani.

          „Practic, a inghetat aerisirea de la o vana si a trebuit sa oprim, pe timpul noptii, alimentarea. Am intervenit pe timpul noptii si am izolat pierderea, dupa care s-a inlocuit piesa crapata. Se incearca revenirea la programul norma.”
          Petrus Radulescu, director tehnic la Compania de Apa Bacau

          Directorul a mai precizat ca apa iesita din sistem din cauza avariei va considerata pierdere tehnologica.

          „Primar de patru stele” la Cleja

            Primarul comunei Cleja, Ion Joca, va primi distinctia „Primar de patru stele”, conferit de Asociatia Comunelor din România.

            Aceasta se va intâmpla la Bucuresti, in cadrul Adunarii Asociatiei Comunelor, din perioada 16-19 februarie, iar premiul este acordat pentru activitatea depusa de primar „ca promotor al valorilor traditionale in mediul rural si ca factor de continuitate in administratia publica”.

            Premiul de excelenta se acorda tuturor primarilor care au merite deosebite in dezvoltarea comunitatilor pe care le conduc si care au mai mult de trei mandate obtinute dupa 1992. Este si cazul primarului Ion Joca, aflat acum la al patrulea mandat.

            Unele dintre realizarile recente ale administratiei pe care o conduce sunt noul Camin Cultural sau Centrul de servicii sociale pentru copii – servicii de tip „after school”.

            De asemenea, au fost asfaltate aproape toate ulitele si drumurile dintre localitati, pe o lungime de 30 km. Sumele investite in aceste obiective se ridica la peste 90 de miliarde de lei vechi, din fonduri europene.

            Abonamente de tren prin automatele de vânzare bilete

              Abonamentele de tren, saptamânale si lunare, inclusiv cele cu reducere pentru elevi si studenti, pot fi achizitionate si de la automatele de vânzare bilete, care se afla în garile mari, plata realizându-se doar prin card bancar, dupa cum informeaza CFR Calatori.

              Abonamentele pot fi cumparate în orice zi a lunii, la orice ora, cu anticipatie de 30 zile fata de data de începere a valabilitatii lor, la orice tip de tren, cu plecare de oriunde din tara, se mai precizeaza în comunicatul CFR Calatori, care recomanda achizitionarea biletelor si abonamentelor de la automatele din gari pentru a evita aglomeratia de la casele de bilete.

              Astfel de automat exista deja sau vor fi montate in garile Bucuresti Nord, Bucuresti Basarab, Azuga, Busteni, Sinaia, Predeal, Câmpina, Ploiesti Sud, Craiova, Timisoara Nord, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Brasov, Miercurea Ciuc, Sibiu, Sighisoara, Alba Iulia, Iasi, Bacau, Suceava, Galati, Braila, Buzau si Constanta.

              Automatele de vânzare a biletelor functioneaza cu tehnologie touchscreen si sunt prevazute cu module si aplicatii necesare pentru rezervarea locurilor si emiterea legitimatiilor de calatorie.
              Pentru informatii referitoare la automatele de bilete si pretul abonamentelor, precum si informatii actualizate despre circulatia trenurilor, calatorii sunt rugati sa consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, serviciul de informatii 021/9521 sau sa se adreseze personalului din statii.

              Voica: „Nu demisionez nici daca pierdem!”

              Handbal masculin/ Liga Nationala – HC Odorhei – Stiinta MD Bacau (azi, ora 19.30/ Digisport)

              Stirea numarul 1: Eliodor Voica nu si-a dat demisia din functia de antrenor al Stiintei MD Bacau dupa infrângerea suferita vinerea trecuta, cu 33-23, pe terenul Energiei Târgu-Jiu. Stirea numarul 2: Voica nu-si va da demisia nici dupa meciul de astazi, de la Odorhei, din prologul rundei a 17-a a Ligii Nationale. Indiferent de rezultat!

              A spus-o chiar tehnicianul bacauan, pentru “Desteptarea”, ieri dimineata, inaintea plecarii spre Odorhei: “Nu demisionez nici daca pierdem meciul cu Odorheiul!”. Prin urmare, “Colin” Voica A Stiinta MD a love. Sa vedem insa si daca reciproca este valabila.

              Deocamdata, conducerea clubului nu a luat o pozitie transanta referitoare la viitorul lui Eliodor Voica. Singura declaratie cu miez venita dinspre conducere pe marginea acestui subiect a apartinut managerului Puiu Ciobanu. Si nu a sunat deloc ca una pro-Voica!

              “Clubul Stiinta MD Bacau l-a votat ca presedinte al Federatiei pe Alexandru Dedu deoarece programul acestuia prevede ca selectionerul echipei nationale sa nu fie si antrenor la o echipa de club. Faptul ca, timp de o luna, ‘Colin’ a stat departe de Stiinta in aceasta iarna, fiind angrenat in campania de calificare pentru Mondiale, ne-a dezavantajat.

              Absenta sa de la echipa s-a resimtit in ceea ce priveste relatiile de joc, in viteza de pasare si asa mai departe. Sigur pregatirea fizica nu a avut de suferit, insa jocul echipei da”, a declarat Ciobanu, care, incepând de luni, face parte din Consiliul de Administratie al FRH.

              Chestionat pe tema unei foarte posibile alegeri intre functia de antrenor al echipei nationale si cel al Stiintei MD Bacau, “Colin” Voica a fost evaziv: “Deocamdata, nu va pot da un raspuns in aceasta privinta”. Tehnicianul a oferit, in schimb, unele raspunsuri referitoare la jocul de azi, de la Odorhei, pe care-l considera “unul foarte-foarte important pentru ambele echipe“. Voica a spus ca simte echipa bacauana “mai unita, mai hotarâta” si a precizat ca nu le va cere elevilor sai sa joace si pentru el in confruntarea cu HC Odorhei: “Nu le-am cerut niciodata lucrul acesta si nu o voi face nici acum”.

              Ce ar fi, insa, daca baietii s-ar gândi sa joace si pentru bacauanii care le platesc salariile grase? “Depinde ce simte fiecare jucator in parte”, a punctat “Colin” Voica, care a mai spus ca nu va avea un mesaj aparte pentru echipa sa in vederea jocului de azi.

              Partida dintre HC Odorhei si Stiinta MD se disputa in devans deoarece la finalul saptamânii, gruparea harghiteana va sustine jocul din optimile de finala ale Cupei Challenge, cu polonezii de la Gornik Zabrze. In acest context, urmatorul meci de campionat al bacauanilor va fi peste zece zile, pe teren propriu, contra formatiei de pe locul 2, Potaissa Turda.

              Evident, cu Eliodor Voica pe banca. Asta, bineinteles, daca nu apar noutati dupa meciul cu Odorheiul!

              Celelalte meciuri ale etapei a 17-a

              Joi, 13 februarie, ora 18.00, Digisport: Poli Timisoara – HCM Constanta.
              Duminica, 16 februarie: Steaua Bucuresti – Pandurii Energia Tg. Jiu, Dinamo Bucuresti – CSU Suceava, CS Caras Severin – CSM Bucuresti, Potaissa Turda – Minaur Baia Mare.
              Clasamentul Ligii Nationale
              1 HCM Constanta 16 14 2 0 520-383 44p.
              2 Potaissa Turda 16 13 2 1 447-398 41p.
              3 Stiinta MD Bacau 16 11 1 4 426-371 34p.
              4 Dinamo Bucuresti 16 10 2 4 417-415 32p.
              5 Energia Tg. Jiu 16 10 0 6 417-412 30p.
              6 HC Odorhei 16 8 1 7 475-454 25p.
              7 Steaua Bucuresti 16 6 0 10 452-476 18p.
              8 HCM Baia Mare 16 5 1 10 372-424 16p.
              9 Poli Timisoara 16 5 0 11 404-429 15p.
              10 CS Caras Sever. 16 4 1 11 381-407 13p.
              11 CSM Bucuresti 16 2 1 13 372-438 7p.
              12 CSU Suceava 16 2 1 13 342-418 6p.*
              * Echipa penalizata cu un punct pentru folosirea unui jucator aflat in stare de suspendare.

              Volei feminin/ Divizia A1: Duel cap -coada

              Stiinta Bacau – Tomis Constanta (azi, ora 17.00, Sala Sporturilor)

              In anii precedenti era un adevarat derby. Si ce derby! Miza era mereu aceeasi: titlul de campioana. Acum, Stiinta Bacau – Tomis Constanta este cea mai inegala confruntare a campionatului. Un duel cap- coada, intre lidera clasamentului si „lanterna rosie”. Din acest motiv, antrenorul campioanei, Florin Grapa a anuntat ca la partida din intermediara de astazi va trimite in teren si jucatoare care au evoluat mai putin sau deloc in precedentele meciuri de campionat.

              „Discutam despre o intâlnire care nu ne poate pune probleme. Prin urmare, mi se pare corect si normal sa utilizez cu precadere jucatoare pe care nu le-ati prea vazut pâna acum pe teren. Nu e vorba sa menajez titularele, ci sa rulez lotul”, a punctat Florin Grapa. Dupa meciul de azi, cu Tomis, Stiinta isi va continua seria de partide in ritmul sâmbata -miercuri- sâmbata, care prevede o deplasare in week-end la Craiova si doua jocuri acasa saptamâna viitoare: mai intâi cu Penicilina Iasi si apoi derby-ul cu Dinamo. In acest caz chiar vorbim despre un derby; din trecut, dar si din prezent!

              Programul complet al etapei a 17-a: Dinamo Bucuresti – CSM Lugoj, Volei Alba Blaj – Medicina Târgu-Mures, CSM Târgoviste – CSM Bucuresti, Rapid Bucuresti – Unic Piatra Neamt, Stiinta Bacau – Tomis Constanta, Penicilina Iasi – SCM U Craiova.

              Clasament
              1 Stiinta Bacau 17 16 1 50-7 48p.
              2 Dinamo Bucuresti 16 15 1 45-7 43p.
              3 Volei Alba Blaj 17 14 3 46-15 42p.
              4 Medicina 17 12 5 40-23 35p.
              5 CSM Târgoviste 17 9 8 33-30 27p.
              6 SCM U Craiova 16 7 9 27-31 22p.
              7 CSM Bucuresti 16 7 9 27-30 21p.
              8 CSM Lugoj 17 7 10 27-33 21p.
              9 Unic P. Neamt 16 6 10 22-29 20p.
              10 Penicilina Iasi 16 5 11 17-35 15p.
              11 Rapid Bucuresti 17 1 16 5-49 3p.
              12 Tomis Constanta 16 0 16 1-48 0p.

              Fotbal/ Amical: Trec din nou granita

              Divizionara B Sport Club Bacau va bifa miercuri un nou amical. La fix o saptamâna dupa ce a pierdut cu 1-0 pe terenul lui Honved Budapesta, formatia bacuana va trece din nou granita in Ungaria. De data aceasta, pentru un joc-test in compania formatiei Mezokovesd Zsory, care va incepe la ora 15.30.

              Infiintata in 1975 si clasata pe locul 12 in campionatul maghiar la finalul turului, Mezokovesd Zsory este antrenata de fostul vârf de atac din anii ’90 al lui Ujpest Dosza, Gyorgy Veber si are in componenta patru stranieri: mijlocasii George Menougong (Camerun) si Linas Pilibaitis (Lituania) si atacantii slovaci Zoltan Harsany si Dominik Fotiyk.

              Pentru jocul de azi, cu Mezokovesd Zsory, Sport Club Bacau se confrunta cu o serie de indisponibilitati cauzate de probleme medicale. Astfel, Savu, Adascalitei, Hurdubei si B. Ungureanu sunt raciti, in timp ce Mihalachioaie are o taietura la picior ce a necesitat opt copci.

              In jocurile de verificare disputate pâna acum in turneul efectuat in Ungaria si in Vestul tarii, Sport Club nu a cunoscut victoria. Doua partide au fost pierdute (0-1 cu Honved si 0-1 cu divizionara C National Sebis), in timp ce alte doua s-au incheiat la egalitate: 1-1 cu Olimpia Satu Mare si 0-0 cu formatia de liga a treia, Soimii Pâncota.

              Vineri, la intoarcerea in Bacau, formatia pregatita de Viorel Tanase se va opri la Bistrita pentru un nou meci de pregatire in compania gazdelor de la Gloria.

              Vernisaj: „De la piatra la praful de pusca”

              Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau organizeaza joi, 13 februarie 2014, vernisajul expozitiei “De la piatra la praful de pusca.

              Armamentul de-a lungul timpului”, realizata in colaborare cu Muzeul Judetean Buzau. Manifestarea isi propune sa prezinte evolutia armamentului din epoca paleolitica si pâna la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

              Expozitia va fi prezentata de Lacramioara Elena Istina, sef sectie Arheologie – Istorie si Sebastian Matei, director al muzeului din Buzau si va fi incheiata de Muzica Reprezentativa a Garnizoanei Bacau, cu un program artistic specific.

              Spectacolul cartii la Centrul de Cultura “George Apostu”

              Centrul de Cultura „George Apostu” Bacau invita bacauanii, vineri, 14 februarie, ora 17.00, la un nou spectacol al cartii, într-o selecta companie a lumii literare bacauane.

              Programul cultural pluridisciplinar are ca obiectiv principal lansarea volumelor: „Drama lui Ion Luca”- Editura „Bacovia” Bacau 2013, „Cazul Alecsandri” , „O Ivire pe Lume Romantica Adevar si Legenda despre Obârsia Poetului” – Editura „Grigore Tabacaru” 2013, ”Scriitori si carti”- Editura EGAL Bacau 2014 ale istoricului si criticului literar, publicistului, editorului si profesorului bacauan Liviu Chiscop.

              Vor vorbi despre cele trei carti: criticul si istoricul literar Constantin Calin, conf.univ.dr. Ioan Danila de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, criticul literar Grigore Codrescu si prof.dr. Victoria Huiban de la Colegiul National Pedagogic „Stefan Cel Mare” Bacau.

              Programul Spectacolul Cartii va fi întregit de cvintetul „GRUPETTO” în componenaa : Ciprian Sicinschi, Liviu Mera, Stelian Dima Resmerita, Nita Daniela si Ilinca Sbantu, cu miniaturi din repertoriul compozitorilor : W. A. Mozart, G.F. Händel si Johann Strauss.

              COMANESTI: Profesor bursier in Praga

                In calitate de beneficiara a unei finantari obtinute prin programul de „Invatare pe tot Parcursul Vietii”- Cursuri de formare continua – Comenius, prin intermediul Agentiei Nationale pentru programe Comunitare in Domeniul educatiei si Formarii Profesionale, prof. Mihaela Vircolici, de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comanesti a participat la activitatea „Eu-Magic Effective Use of Modern Technology And Games In Classrooms“ unde a invatat sa utilizez soft-ul educational ActivInspire. Activitatea s-a desfasurat in capitala Cehiei, iar coordonatorii au fost profesor universitar dr.Jarmila Novotna – Universitatea Charles Praga si profesorul Ersin Ozseven de la Kirsehir Anatolian Teacher Training High School.

                A fost o exeprienta de neuitat, spune prof. Mihaela Vircolici, cu activitati didactice interesante prin care, totodata, a facut cunostinta si cu sistemele educationale tarile participante – Cipru (1), Polonia (1), Slovacia (1), Malta (1), Macedonia (1), Portugalia (1), Turcia (1), Italia (1) si România (3). Organizatorii au pus la dispozitia cursantilor materiale de specialitate bine structurate si au organizat diferite excursii prin care s-a prezentat Praga, supranumita si „Orasul de aur”. Desi este de specialitate Informatica, prin aceasta bursa a realizat ca tot ce inseamna calculator (computer) nu trebuie inteles doar ca un simplu purtator de informatie, ci, mai ales, ca metoda de invatare creativa. Cursul a fost axat pe activitati practice.

                „Am realizat teste de evaluare folosind soft-ul educational si am invatat de la dr. Jarmila cum sa comunicam cu elevii prin relizarea unor jocuri didactice. In fiecare zi organizatorii cursului au combinat in mod echilibrat activitatile de formare cu cele de relaxare si de cunoastere a orasului Praga. La finalul stagiului am primit un Certificat de participare la cursul de formare si un certificat de Mobilitate Europass.”
                profesor Mihaela Vircolici

                Deja informatiile acumulate in aceasta mobilitate profesionala le aplica la clasa. Iar metoda ActivInspire este folosita de elevii sai.

                Concursul interdisciplinar „Solomon Marcus”, inclus in calendarul Ministerului Educatiei

                  Colegiul National „Ferdinand I”, cel care organizeaza concursul interdisciplinar „Solomon Marcus”, a primit vesti bune: competitia a intrat in calendarul concursurilor scolare aprobat de Ministerul Educatiei.

                  „Concursul Interdisciplinar «Solomon Marcus» desfasurat la Colegiul National «Ferdinand I»Bacau anul acesta intre 7 si 8 aprilie, poarta numele academicianului si omului de cultura care a absolvit chiar acest liceu. Concursul este o competitie scolara ce incearca sa demostreze ca interdisciplinaritatea nu este un deziderat, ci o realitate.

                  Matematicianul Solomon Marcus, elev ferdinandist in perioada interbelica, va fi prezent in Bacau pe toata durata desfasurarii concursului, fiind parte a juriului si a comisiei de alcatuire a subiectelor”, a explicat prof. Adriana Ionescu Ambrozie. Concursul va fi structurat pe mai multe sectiuni si se doreste a fi un „spectacol” interdisciplinar care va valorifica atât competentele de comunicare, cât si cele logico-matematice si literare ale participantilor.

                  „Activitatile in care vor fi implicati elevii din Colegiul National «Ferdinand I» si din institutiile scolare partenere vor demonstra ca intr-o «scoala altfel» pot lua nastere «scenarii» curriculare care sa transforme educatia intr-un spectacol al mintii, al sensibilitatii, al intuitiei, al valorilor culturale nationale si europene, al creativitatii, al gândirii critice, al comunicarii si al interactiunii dintre «actorii», dintre scoala si viata, in genere”, a mai spus prof. Ambrozie.

                  Prof. dr. Mihaela Chiribau-Albu, initiatorul si coordonatorul activitatilor a vorbit despre cele trei „scene” ale concursului: prima scena – dedicata memoriei lui Steve Jobs, a doua scena – „Creativitate si cultura generala” individual sau pe echipe, iar a treia – scena „Ion Barbu” ce va reflecta creativitatea elevilor prin participarea la o proba scrisa care va valorifica elemente de continut din literatura si matematica.

                  Manifestari stiintifice la spitalele Monesti si Bacau

                    Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti organizeaza in aceasta perioada o serie de manifestari stiintifice prin programul de educatie medicala. De pe 18 februarie incep simpozioanele privind „Noi concepte neurobiologice.

                    Neuroprotectia si neurogenerarea” sustinute de dr. Nicoleta Harsa, medic specialist neurolog, pentru ca pe 21 februarie sa se organizeze cursul cu tema „Infectia cu clostridium si antibioterapia inadecvata – doua probleme complementare in practica actuala”.

                    „Tot in aceasta luna, ca responsabil al Departamentului personal – stiintific din cadrul Colegiului Medicilor Bacau, am organizat si alte cursuri in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, pe diferite specializari – pleumologie, neurologie, gematoterapie si homeoterapie.

                    Acestea vor fi sustinute de profesori universitari de la Bucuresti si Iasi, incep pe 14 februarie si se vor desfasura pâna la sfârsitul lunii februarie”, a explicat dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti si vicepresedinte al Colegiului Medicilor Bacau. Deja se lucreaza la un nou plan de manifestari stiintifice si pentru luna martie.

                    VIDEO: Linie laparoscopica performanta la Pediatrie

                    Interventiile chirurgicale minim invazive la copii vor fi efectuate cu o linie laparoscopica mai performanta. Un bacauan cu dare de mâna, dar si cu suflet mare, a sponsorizat Sectia de Pediatrie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau cu 5.000 de euro, bani din care s-au achizitionat instrumente noi.

                    „Cu aparatura si cu instrumentele pe care le-am achizitionat am facut un pas inainte si unul chiar mare. De exemplu, putem face la momentul acesta sutura mecanica laparoscopic ceea ce este un lucru foarte mare. Nu trebuie sa mai facem incizii, putem coase in cavitatea abdominala foarte bine folosind niste instrumente speciale pentru acest lucru. Ii multumesc sponsorului si suntem bucurosi ca a ales sa ne ajute”, a declarat dr. Mihai Galinescu, medic primar la Sectia de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica.

                    Costel Pânzaru conduce firma de distributie a produselor congelate Copanex si o problema de sanatate a fiicei sale l-a dus in Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean. Acolo a vazut ca lucrurile se pot schimba si cu ajutor financiar din exterior si a promis ca va sponsoriza unitatea daca i se va cere. Si s-a tinut de cuvânt.

                    „Anul trecut am avut un copil internat la Pediatrie si vazând ca oameni cu suflet din Bacau, care au diferite societati, au sprijinit spitalul si ca sectia are unele nevoi m-am hotarât sa fac o sponsorizare si a facut-o cu mare drag”, a spus Costel Pânzaru, sponsor.

                    Conceptul poate fi extins

                    Omul de afaceri mai spune ca a ales sa-si trateze copilul la Bacau si nu s-a gândit nicio clipa sa mearga la Bucuresti sau in strainatate. Ulterior s-a convins ca a facut cea mai buna alegere. Chirurgia minim invaziva practicata la Spitalul Judetean Bacau este o alternativa moderna la chirurgia clasica, cu mult mai putina suferinta si mai putine zile de spitalizare si care se practica in putine orase din tara.

                    Doctorul Galinescu si-ar dori sa extinda interventiile de acest gen si pentru ortopedie, insa investitia pentru aparatura necesara este de circa 70.000 de Euro. „Sper ca acest concept sa-l largim si in directia ortopediei insa, trebuie aparatura care nu este nici foarte scumpa, nici foarte ieftina si speram ca spitalul, Consiliul Judetean sa ne ajute pentru ca avem capacitatea umana si profesionala de a putea face acest lucru”, a mai spus Galinescu. Si pe viitor cei care doresc pot contribui pentru medicina performanta in Spitalul Judetean Bacau.

                    „Posibilitatea de a imbunatati activitatea bazându-ne pe buna -credinta si ajutorul dat din parte societatii civile este un lucru de luat in seama. Nu cred ca vom putea, pe viitor, sa imbunatatim sistemul fara sa tinem seama de sprijinul pe carel putem primi de la voluntari, de la sponsorii care ne pot ajuta cu instrumentar si care cunosc realitatile din spital”
                    – dr. Gabriela Zoican – manager Spitalul Judetean Bacau

                    Detinutii au primit peste 20.000 de scrisori

                      Persoanele private de libertate, custodiate in Penitenciarul pentru Minori si Tineri Bacau tin legatura cu cei din exterior prin scrisori, dar si prin telefon. Unitatea de detentie pune pe primul plan acordarea drepturilor la hrana, echipament, cazarmament, asistenta medicala, la corespondenta, petitionare, pachete, vizita, cumparaturi si vizite intime, convorbiri telefonice de la posturile fixe.

                      De partea cealalta, detinutii au profitat din plin de toate aceste drepturi. „Prin intermediul sectorului de acordare a vizitelor, s-au acordat persoanelor private de libertate un numar de 10.172 de vizite, din care 4.450 „cu dispozitiv de separare” si 5.722 de vizite „fara dispozitiv de separare”.

                      In urma cererilor aprobate s-a acordat si un numar de 149 de vizite intime”, spune sinsp. Cristian Cristofor, purtator de cuvânt la PMT Bacau. Tot anul trecut s-au primit si peste 4.700 de pachete, s-au facut 22.737 de cumparaturi de la chioscul din unitate, au fost emise peste 2.000 de carduri si s-au primit 20.763 scrisori.

                      90 de telefoane mobile, gasite in celule

                      In fiecare luna s-au efectuat perchezitii generale la fiecare camera de detinere si locurile unde cei inchisi au acces pentru depistarea si confiscarea bunurile interzise. Este cunoscut faptul ca cei din spatele gratiilor nu se multumesc sa vorbeasca doar de la postul fix de telefonie ci isi procura si telefoane mobile.

                      „Cu ocazia perchezitiilor efectuate s-au descoperit, inclusiv la sectorul PVC cu ocazia acordarii dreptului la pachete si vizite, si în urma perchezitiilor efectuate la camerele de detinere un numar de 90 telefoane mobile, disimulate în alimente, articole vestimentare, bagaje si diferite locuri, 48 cartele SIM, 19 încarcatoare, 1 card de memorie, 1 memory stik, 1 dispozitiv hands-free, suma de 305 ron si 50 lire sterline, precum si alte obiecte interzise”, mai spune Cristofor.

                      La începutul anului 2013, Penitenciarul Bacau detinea un numar de 806 persoane private de libertate, ajungând la finele anului sa aibe 873 de persoane inchise, dintre care 579 barbati si 294 femei. Din numarul total doar 57 erau minori si 304 tineri.

                      Rasplatiti cu o sapa in cap

                        Doi tineri din Parincea, frati, au ajuns de pe drumul public la spital. Acestia au fost abordati de un consatean sa-l ajute sa care lut cu o caruta.

                        Dupa ce si-au terminat treaba au mers la un bar din localitate pentru a-i cinsti, numai ca alcoolul le-a luat mintile si intre ei s-a iscat un conflict.

                        In cele din urma, Neculai M. (35 de ani) a pus mâna pe o sapa si i-a lovit pe cei doi frati.

                        La fata locului au ajuns politistii care au deschis o ancheta, incercând sa afle imprejurarile exacte in care s-a produs incidentul.

                        Accident de munca la Amurco: trei muncitori au fost raniti

                          Evenimentul s-a produs marti dimineata, in jurul orei 10.00, la Combinatul Amurco. Trei muncitori au fost raniti in timp ce incercau sa remedieze o defectiune aparuta la instalatia de amoniac. Una dintre componente a cedat si ei au fost improscati cu amoniac. Imediat dupa producerea accidentului, la fata locului au ajuns echipaje de la Ambulanta, Pompieri, dar si de la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau.

                          „Chiar daca, din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu decesul vreunei victime, fiind vorba despre un accident colectiv de munca, noi trebuie sa preluam cercetarea lui imediat ce ne-a fost anuntat, ne-a declarat Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau. Inspectorul nostru pe probleme de sanatate si securitate in munca urmeaza sa stabileasca circumstantele in care s-a produs accidentul si eventualii vinovati.

                          Daca se va dovedi ca nu au fost respectate normele de sanatate si securitate in munca, vinovatii vor fi sanctionati contraventional.” Din primele cercetari intreprinse, inspectorul ITM Bacau a constatat ca incidentul a aparut pe fondul unei defectiuni la o pompa de pe traseul instalatiei de amoniac. Pentru a rezolva problema, cei trei, care sunt angajati ca lacatusi mecanici, trebuiau mai intâi sa inchida ventilul din zona afectata. Dar in momentul in care au intervenit in acest sens, tija de la ventil a cedat iar cei trei au fost improscati cu amoniac.

                          Ambulantele au transportat ranitii

                          La unul dintre ei, jetul de amoniac a ajuns pe fata, astfel ca el este in stare mai grava. “De la noi a intervenit un echipaj SMURD care a preluat unul dintre raniti, iar echipajele de la Serviciul de Ambulanta Judetean alti doi. Este vorba despre o intoxicatie minima cu amoniac. Pacientul preluat de echipajul nostru prezenta arsuri de gradul I si II la nivelul fetei, produse prin arsura chimica cu amoniac, insa nu au fost afectate caile respiratorii. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau pentru ingrijiri medicale”, a declarat lt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau.

                          La sediul Amurco au ajuns, imediat dupa accident, alte trei autospeciale de munca operativa ale pompierilor, precum si o autospeciala dotata cu echipament special de interventie in caz de accidente chimice. Raniti au ramas in spital, starea lor fiind stabila. Acesta este primul accident de munca colectiv inregistrat in judetul Bacau dupa multi ani. In urma verificarilor efectuate de specialistii de la Garda de Mediu s-a stabilit ca nu a fost vorba si de un incident de mediu.

                          „La unitatea noastra au fost adusi trei pacienti, de 18, 51 si 43 de ani, care au suferit un accident de munca. Prezentau arsuri la nivelul fetei si antebratului drept, de gradul I si II, faringita acuta edematoasa in urma inhalarii amoniacului si conjunctivita chimica. Starea lor este stabila si vor ramâne sub supraveghere medicala”
                          asist. Geanina Pricopi, director de ingrijiri la Spitalul Judetean Bacau

                          Geta Panaite, Elena Tintaru

                          Fiscul contra-ataca: Averile administratorilor pot fi executate silit

                          Din acest an, Fiscul va pune accent pe urmarirea silita a actionarilor si asociatilor, pentru a recupera restantele la bugetul de stat inregistrate de firmele acestora. Statul se va indrepta astfel catre averile personale ale patronilor, prin atragerea raspunderii solidare.

                          Masura, existenta si pâna acum, a fost imbunatatita prin Ordinul nr. 127/2014 emis de Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si intrat in vigoare la inceputul lunii. Risca sa-si piarda masinile, casele, apartamentele nu doar administratorii firmelor cu datorii, ci si rudele care primesc bunuri din patrimoniul societatii.

                          “Daca administratorul in mod voit si-a introdus firma in faliment, si exista conditiile legale care demostreaza acest lucru, ne putem indrepta catre averea personala. Bucuria noastra este ca acum instantele au inceput sa confirme deciziile noastre. Am inceput sa incasam din averile executate”
                          Mircea Muntean, directorul Administratiei Judetene de Administrare Fiscala (AJFP) Bacau

                          Mai intâi, la determinarea raspunderii solidare, Fiscul va trebui sa analizeze o serie de documente, si abia la final sa emita o decizie de angajare a raspunderii, specificând exact obligatiile de plata ale administratorilor. Datoriile vor trebui achitate de acestia in aproximativ 20 de zile.

                          Milioane de euro, din executari silite

                          Pâna acum, executarea bunurilor unei firme pentru neplata datoriilor era instrumentul prin care statul încerca sa recupereze din prejudicii. In 2013, Fiscul bacauan a incasat numai din actiunile de executare silita peste 157 de milioane de lei (aproape 35 de milioane de euro), reprezentând circa 11 la suta din totalul incasarilor din anul precedent. Au fost comunicate 91.424 de somatii pentru suma de 494,920 milioane de lei, incasându-se 87 milioane de lei.

                          Totodata, au fost emise 23.682 de popriri pe conturile bancare ale contribuabililor pentru suma de 162 milioane de lei, suma realizata fiind de 51 milioane de lei, iar alte 3.477 de popriri au fost emise pentru terti pentru suma de 131 milioane de lei, suma încasata fiind de 7,3 milioane de lei. In plus, au fost instituite 117 sechestre pe bunuri mobile pentru suma de 31 milioane de lei, fiind încasati doar 80.000 de lei, si 412 sechestre pe bunuri imobile pentru suma de 53 milioane de lei, încasându-se 198.000 de lei. Platile efectuate de debitori dupa instituirea sechestrelor pe bunuri imobile si mobile ale debitorilor au fost de 6,261 milioane de lei.

                          O gaura neagra mai greu de astupat

                          Din pacate, in urma celor 88 de licitatii organizate pentru valorificarea bunurilor imobile si mobile (valoarând peste 18 milioane de lei), s-a reusit incasarea a mai putin de 370.000 de lei. Asadar, se poate lesne observa ca Fiscul nu prea a avut succes la licitatiile organizate pentru vânzarea bunurilor rau-platnicilor. Un caz mai particular, care se diferentiaza fata de celelalte prin suma uriasa implicata, este al unui om de afaceri din zona Moinestiului de la care Finantele se caznesc de aproape 10 ani sa recupereze un prejudiciu de 34 de milioane de lei (circa 340 de miliarde de lei vechi).

                          “Povestea incepe in urma cu zece ani când i s-a facut un control fiscal, nu a prezentat datele, apoi i s-a facut o estimare. In schimb, a durat foarte mult cercetarea penala. In fine, s-a ajuns la ultima faza, cea a falimentului si instanta de judecata, pentru ca probabil nu a prezentat actele prin care sa-si dovedeasca nevinovatia, a dispus, la solicitarea lichidatorului, obligarea la raspunderea solidara”, a explicat Mircea Muntean, directorul AJFP Bacau.

                          Prin urmare, este dificil de presupus ca Fiscul va incasa prea curând macar o parte din aceasta suma, in conditiile in care administratorul firmei nu pare sa detina proprietati cu o asa valoare. Pâna acum, unii patroni care vroiau sa scape de datoriile la Fisc îsi faceau firme noi, cu acelasi obiect de activitate, aceiasi angajati si cu aceiasi clienti sau furnizori, lasând firma veche plina de datorii. Din acest an, acest artificiu nu prea mai este posibil, vinovatul, dar si rudele acestuia, riscând sa raspunda cu cu bunurile personale.

                          ULTIMELE ȘTIRI