luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3923

A vrut sa aplaneze o bataie, dar si-a incasat pumni

    Un barbat, in vârsta de 57 de ani, din comuna Itesti, a vrut sa faca o fapta buna, dar si-a dat seama ulterior ca mai bine isi vedea de treaba.

    Acesta a intervenit intre doi sateni, care se luasera la bataie, incercând sa-i desparta, numai ca unul dintre ei, in vârsta de 19 ani, i-a aplicat mai multi pumni.

    Omul a ajuns la spital cu fractura de piramida nazala si multiple contuzii, având nevoie de mai multe zile pentru a se vindeca.

    Politistii din localitate au aflat de acest caz si au intocmit dosar penal. In functie de concluziile medicilor legisti se va face si incadrarea juridica a faptei.

    Depistat și cercetat pentru conducere fără permis

      O patrulă de siguranță publică, aflată la data de 17.02.2014, în jurul orei 21:30, în serviciul de patrulare pe strada Cornișa Bistriței din Bacău, a depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

      În cauză s-a întocmit dosar penal.

      Un taximetrist a lovit cu masina o femeie

        Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată, la data de 17 februarie a.c., de către o persoană de sex feminin de 45 de ani, din Bacău, despre faptul că în aceeași zi, în jurul orei 11.00, a fost victima unui accident de circulație, produs în municipiul Bacău, iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier.

        Din primele cercetări efectuate a rezultat că în timp ce partea vătămată se deplasa pe strada Dumbravei din Bacău, in calitate de pieton, a fost acroșată de un autoturism “Taxi” care efectua manevra de mers inapoi. Conducătorul auto nu a anunțat producerea evenimentului rutier și a transportat victima la domiciliu.

        Victima a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău și nu a necesitat internarea.

        În urma investigațiilor efectuate a fost identificat și depistat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, un bărbat de 40 de ani, din Bacău.

        Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

        În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

        Tanar cercetat dupa ce a intrat in casa a doi batrani de 80 de ani ca sa-i jefuiasca

          Un tânăr de 18 ani a fost reținut și este bănuit de polițiști de tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

          Din cercetările efectuate a rezultat că în noaptea de 14/15 februarie a.c., în jurul orei 04.00, tânărul în cauză a pătruns locuința unor bătrâni de 84 și 88 de ani, din comuna Filipești, i-a agresat și le-a solicitat bani, după care a părăsit imobilul fără a sustrage bunuri sau alte valori.

          Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde au primit îngrijiri medicale și au rămas internate pentru investigații suplimentare.

          Tânărul în cauză este cercetat sub aspectul tentativei la infracțiunea de tâlhărie și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși cu propunere de arestare preventivă.

          MEMORIA: Parfumul Bacaului de odinioara

          Bacaul de odinioara este pastrat cu grija in colectia fantastica a inginerului Mihai Ceuca, prin bunavointa caruia reproducem, astazi, cateva imagini.

          Elevii completeaza bibliografia scolara cu spectacole de teatru

          Colaborarea dintre Teatrul Municipal „Bacovia” si unitatile de invatamant se dovedeste a fi benefica pentru elevii bacauani. Ei prefera varianta concentrata a unei opere literare, pentru ca citirea unei carti necesita mult timp. Conform protocolului de colaborare, elevii si studentii beneficiaza de o reducere de 50 la suta din costul unui bilet, platind astfel doar 10 lei.

          In sala, costul intreg al unui bilet este de 20 lei, iar la loja sau premiera, pretul de intrare in sala de spectacol este de 25 lei.

          „Acest proiect se deruleaza cu succes, iar cadrele didactice aleg pentru elevi acele piese de teatru care ii ajuta pe copii sa aprofundeze bibliografia scolara”, declara Laura Huiban, secretar PR la Teatrul Municipal „Bacovia”.

          Teatrul sparge rutina

          Cel mai recent spectacol pe care l-au vizionat elevii Colegiului National „Vasile Alecsandri” Bacau a fost comedia neagra „Opt femei sublime”, de Robert Thomas. Piesa a fost pusa in scena de regizorul Dumitru Lazar Fulga, in interpretarea Ancai Bucsa (Gabi), Eliza Noemi Judeu (Suzon), Alina Simionescu (Cathy), Nela Zare (Mamy), Firuta Apetrei (Augustine), Marlene Duduman (Chanel), Nina Ionescu (Louise) si Corina Goranda (Pierette).

          Spectacolul dezvaluie povestea mortii lui Marcel (tata, sot si amant), in care, fiecare din cele opt femei devine suspecta. Jocul actritelor este incantator, plin de intriga, iar personajele sunt marcate de rautati si vicii. Cu toate acestea, spectacolul a avut priza la elevi, unii declarandu-se de-a dreptul incantati ca in cele doua ore de teatru au reusit sa stea departe de calculator si de telefonul mobil.

          „Imi place teatrul, drept pentru care fac si eu parte dintre trupa de actori amatori. Ii sfatuiesc pe colegii mei sa mearga la teatru, pentru ca acesta imbina utilul cu placutul si mai sparg astfel rutina unui program zilnic care se limiteaza la multe cursuri, calculator si site-uri de socializare”, declara Cristina Belciu.

          Teatrul – varianta concentrata a cartii

          Despre „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, profesorii spun ca a fost o piesa aleasa aleatoriu. Cadrele didactice precizeaza ca elevii prefera varianta vizionarii unei piese de teatru, in detrimentul cartii, pentru ca actiunea este concentrata la 2 de ore, in conditiile in care lectura presupune mult mai mult timp.

          „Impactul vizual contribuie la o perceptie mult mai buna. In plus, exista in programa scolara o tema care vizeaza legatura dintre literatura si teatru. Vizionarea unui spectacol reprezinta o altfel de abordare a textului dupa care s-a facut piesa si le ofera elevilor o viziune asupra operelor literare puse in scena sau ecranizate. Vorbim aici despre o viziune palpabila asupra existentei.

          Ei bine, la teatru, copiii invata mai usor caracterul moralizator, pe cand, acasa, citesc mecanic”, spune prof. Anca Constantinescu, Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau.

          Seminarul Naţional de Instruire a Secretarilor Consiliilor Județene ale Elevilor

            În perioada 20 – 23 februarie 2014, va avea loc a doua activitate din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor Mehedințeni şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 – Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret, în staţiunea Băile Herculane din judeţul Caraş-Severin.

            Pe parcursul Seminarului naţional de instruire a secretarilor, participanţii, membri ai Consiliilor Județene ale Elevilor, vor lua parte la diverse sesiuni de formare, coordonate de reprezentanți ai structurii suport a Consiliului Naţional al Elevilor, profesori formatori, și de un secretar expert ce are contact direct cu documentele ce privesc elevii.

            Temele abordate în cadrul atelierelor vor fi : deprinderea abilităţilor de identificare a principalelor categorii de elevi cu dificultăţi de adaptare generate de natura socială şi/sau etnică, printr-un studiu realizat la nivelul fiecarui judeţ din ţară, centralizarea datelor şi realizarea unei mese rotunde / cafenea publică cu elevii din mediul rural, cu cei care provin din familii dezorganizate sau cu cei cu deviaţii comportamentale, cu cei cu venituri mici pe membru de familie, cu acei consumatori de alcool/droguri/substanţe de natură haluginogenă, ce periclitează integritatea fizică şi psihică.

            Secretarii Consiliilor Județene ale Elevilor ce participă la acest Seminar vor disemina informațiile primite ,în decursul a 60 de zile, alături de membrii Consiliilor Judeţene ale Elevilor din care provin și împreună vor identifica tipologiile de elevi de la nivelul fiecărei şcoli. Ulterior, vor elabora un centralizator cu date relevante la nivel judeţean. Această parte a activității se va realiza prin vizite periodice ale echipelor de lucru, stabilite la nivelul fiecărui judeţ, în şcolile din zonă, iar în urma meselor rotunde se vor selecta din fiecare şcoală un număr de 10-15 elevi, ce vor face parte din grupul ţintă al proiectului.

            Pe lângă secretarii Consiliilor Judeţene ale Elevilor, au fost invitaţi şi Romeo MOŞOIU, Consilier al Ministrului Educaţiei Naţionale, Marian ȘUȚĂ, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți Cristinel Virgilius DEGERATU, Inspector Educaţie permanentă şi Mentorat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi.

            Următoarea etapă a proiectului “CiNE contează pe Tine” va avea loc în staţiunea Băile Herculane din judeţul Caraş-Severin , în perioada 24-27 aprilie 2014, însă, de această dată, se va desfăşura sub forma
            Seminarului Naţional al Preşedinţilor, la care vor participa membrii cu drept de vot ai Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor, respectiv Președinții aleşi în anul şcolar 2013-2014 în cadrul Consiliilor Judeţene ale Elevilor.

            Așadar, Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activitați care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.

            Incubatorul de românism

              Activiști, bloggeri și conectori sociali din cele două state românești sunt așteptați în perioada 21-23 februarie la Sfântu Gheorghe (județul Covasna) pentru o ediție specială a Școlii de cultură și afirmare românească: INCUBATORUL DE ROMÂNISM.

              Temele primei ediții a Incubatorului vizează modalitatea în care majoritatea și minoritățile își vor da mâna într-o Românie viitoare: Unită, modul în care Internetul și New Media pot ajuta la promovarea cauzelor civice, precum și sesiuni de brainstorming pentru o comunicare modernă.

              Evenimentele programate pentru ziua de sâmbătă vor avea loc la Brașov, la Prima școală românească și la Casa Mureșenilor, iar cele de vineri și duminică la grupul școlar Constantin Brâncuși din Sfântu Gheorghe.

              Avarie pe apa calda pe strada Panselelor

                In dreptul blocului nr. 6 de pe strada Panselelor, dintr-o conducta suspendata curge apa calda in continuu. Locatarii din zona spun ca de o saptamana au anuntat avaria la CET Bacau.

                „Curge in continuu de cateva zile si nu a venit nimeni sa verifice sau sa faca ceva. Parca vad ca toata apa asta ne va fi calculata drept pierderi la intretinere si ne-o vor imputa tot noua”, spune Cornelia Cojoc, locatara.

                Batrana isi duce zilnic nepotul la scoala si trece prin dreptul retelei respective. „Am sunat si eu la dispeceratul CET-ului si au zis ca au notat sesizarea mea si ca vor trimite o echipa la fata locului. Ramane de vazut cand se va intampla lucrul acesta”, spune Ionica Topala, locatar.

                avarie 1

                In dispeceratul CET Bacau, problema este cunoscuta. “Am fost anuntati, s-a oprit apa pe tronsonul respectiv si am trimis o echipa in teren sa evalueze situatia si sa remedieze defectiunea”, spune dispecerul de serviciu.

                19 02

                  p1

                  Pasiunea culorilor: La 12 ani insufleteste hârtia

                  Are doar 12 ani. Impliniti! E elev eminent la Scoala „Al.I.Cuza” Bacau, in clasa a VI-a. In timpul liber, mânutele lui dibace reusesc, cu multa rabdare si o indemânare iesita din tiparele inocentei, sa dea viata hârtiei colorate. La vârsta lui a facut o pasiune pentru arta traditionala japoneza: origami. La numai 12 ani.

                  Origami sau arta plierii hârtiei. Talent, dibacie, rabdare, arta. Cu toate acestea este inzestrat micutul Toma Dimitrie Furdui care la cei 12 ani ai sai face minuni. „Unii spun ca sunt un copil deosebit, poate si pentru ca ajut pe oricine neconditionat.

                  Sau poate pentru simplul fapt ca-mi place frumosul, indiferent ce forma are”, spune modest si recunoaste apoi ca pasiunea lui s-a nascut din culoare si din bucuria de a darui. Tot ce face daruieste. Acasa nu pastreaza nimic, dar nici nu vinde nimic. De unde aceasta pasiune? E un autodidact.

                  A invatat totul singur, de pe internet. „In vara anului 2010, dupa ce s-a intors dintr-o delegatie de la Iasi, mama mi-a povestit ca a vazut ceva interesant la o taraba cu lucruri handmade. I-a atras atentia o pisica origami 3D, dar, cum vânzatorul nu era acolo, nu a putut sa-mi cumpere produsul. Nici nu stia sa-mi povesteasca cum arata, asa ca, din curiozitate am inceput cautarea pe internet. Am gasit o multime de lucruri interesante si m-a acaparat cu totul”, povesteste Toma.

                  or2

                  Prima figurina: o lebada

                  Marturiseste ca l-a inceput s-a chinuit sa inteleaga metoda, iar la prima lui lebada origami a lucrat toata familia – au taiat acele triunghiuri colorate care stau la baza construirii unui model. „Cel mai greu si plictisitor mi se pare sa pregatesc aceste triunghiuri. Mie imi place sa dau contur, forma, imi place sa vad cum creste obiectul in mâna mea”, adauga cu o sinceritate debordanta pustiul simpatic ce ma duce cu gândul la Harry Potter.

                  Alte minuni

                  Desi stapâneste foarte bine tehnica origami, este pasionat si de quilling – arta rasucirii hârtiei, care tine tot de handmade. Prin aceasta tehnica lucreaza orice – bratari, chiar si shamballa, cercei, lantisoare. Materialele le cumpara de pe internet sau de la librariile si merceriile din oras.

                  or3

                  „Sunt destul de costisitoare si, de multe ori, bursa mea se duce pe tot felul de materiale. Sunt foarte strângator. Camera mea e plina de cutii cu resturi, sârme, cofraje de oua, tesaturi, plasticuri, ate, margele, servetele, strâng si pastrez tot ce cred ca mi-ar putea fi de folos cândva. Nu-mi ajunge timpul sa fac tot ce-mi doresc”, conchide amuzat. A facut si copacei din sârma, tablouri pe sticla, cocheteaza si cu arta servetelului, participa la toate proiectele scolare din materiale refolosibile sau ce implica lucrul de mâna. E pasionat si de calculator, a invatat singur Photoshop-ul, dar, „când va fi mare” isi doreste sa devina medic.

                  „Nu am mult timp la dispozitie. Intotdeauna lucrez contra cronometru, pentru ca pe primul loc este scoala si dorinta mea de a fi printre cei mai buni.”

                  „Cel mai mult am lucrat la niste pauni. Au fost trei. Pe toti i-am daruit unor persoane speciale din viata mea. Ador sa fac cadouri.”

                  „Acum ma pregatesc de martisoare. De trei ani, martisoarele daruite din familia mea sunt facute de mine.”

                  or4

                  Arta origami a fost introdusa în Europa în secolul al XII-lea, primind cu timpul o forma distincta de cea traditionala japoneza. Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneza, este format din oru care are sensul de „a îndoi” si kami cu sensul de „hârtie”, deci „hârtie îndoita”. Dezvoltarea artei origami în epoca moderna în Occident a început în anul 1945, la început în America, iar mai apoi în Franta.

                  Lozneanu: „Sigur intram in play-off”

                  Fotbal, Liga a II-a/ Seria insucceselor din amicale nu i-a demoralizat pe jucatorii Sport Clubului

                  Divizionara B Sport Club Bacau a intrat in linia dreapta a pregatirilor pentru reluarea campionatului Ligii a II-a. Pâna la primul meci oficial al sezonului, programat pe 1 martie, pe teren propriu, contra Rapidului ,mai sunt doar 11 zile. Timp in care bacauanii vor mai juca un singur meci de pregatire, sâmbata, impotriva formatiei de liga a treia, Petrotub Roman. Bilantul jocurilor-test sustinute in aceasta iarna de gruparea lui Viorel Tanase este unul negativ: sapte meciuri, o singura victorie, acasa, pe zapada, cu divizionara C, Kosarom Pascani. Restul de sase partide, sustinute in turneul de jocuri de la Baile Felix, le-au adus bacauanilor trei infrângeri si tot atâtea remize. Esecurile si semi-esecurile din amicale nu-i ingrijoreaza, insa, pe jucatorii SC-ului. „Important este sa o dam bine in partidele oficiale”, a declarat stoperul Andrei Lozneanu, care este convins ca echipa sa isi va atinge obiectivul: clasarea pe un loc de play-off.

                  -Lozi, cum a fost turneul de la Baile Felix?

                  -Obositor, dar util. Am jucat meciuri din doua in doua zile, am avut parte si de unele deplasari lungi, insa, exceptând unele probleme de ordin medical care au afectat programul de pregatire al unor colegi, a fost bine.

                  -Mai putin rezultatele…

                  -Asa este, insa daca tineam cu tot dinadinsul sa obtinem rezultate bune, programam mai putine jocuri, contra unor adversari de mâna a treia. Nu acesta a fost scopul turneului. Important e ca am avut parte de meciuri bune.

                  -Cel mai tare adversar?

                  -Honved Budapesta. Dar sa stiti ca nu m-au impresionat nici ei foarte tare. Nu mi s-au parut extraordinari, e mai mult numele de ei. Daca ar juca la noi in Liga I, cred ca ar fi undeva sub locul 10.

                  -Pai nici la ei in campionat nu stralucesc, dovada ca sunt pe locul 9 la finalul turului. Si totusi, chiar nu te ingrijoreaza deloc faptul ca nu ati câstigat niciunul din cele sase jocuri din acest turneu? Ati jucat, printre altele, si cu doua divizionare C.

                  -Pai, nici Steaua nu a câstigat decât un joc in amicale si s-a impus cu 4-0 in primul meci oficial.

                  -Da, dar dincolo de relatiile de prietenie dintre Reghecampf si Ionut Chirila, Steaua a jucat cu Chiajna, nu cu Rapid.

                  -Daca stau sa ma gândesc, nici Rapidul nu a avut rezultate grozave in pregatiri. Au luat si 4-0 in Antalya. Eu cred ca amicalele nu sunt elocvente. Important este sa ne prezentam bine in campionat, unde sunt sigur ca vom intra in play-off. De-abia astept sa inceapa campionatul! Iar faptul ca in prima etapa intâlnim lidera, ne monteaza la maximum.

                  -S-ar putea ca la Rapid, lânga Pancu sa apara Daniel Niculae. Temeri?

                  -Vorbim de jucatori foarte valorosi, insa nu-mi poate fi teama. Dimpotriva, astfel de adversari ma motiveaza si mai tare. Am incredere ca vom face un meci bun contra Rapidului. Si nu doar contra Rapidului.

                  -In sezonul de toamna a trebui sa asteptam ultima etapa a maxi-turului de campionat pentru a vedea un gol marcat de Lozneanu. In primavara ai putea sa te grabesti si tu…

                  -Mi-as dori mult sa fie asa, chiar daca rolul meu este sa nu-i las pe altii sa dau gol, nu neaparat sa marchez. In turneul de jocuri de la Baile Felix, am avut mai multe aparitii in careul advers cu prilejul fazelor fixe si am fost aproape de a marca in mai multe meciuri. Am avut cam doua ocazii per partida; si nu doar cu capul, ci si cu piciorul. Eu sper sa-mi fi reglat tinta, astfel incât jocurile din primavara sa ma gaseasca din nou pe lista marcatorilor. Si nu doar pe final de sezon!

                  VIDEO: Bacau, o istorie adevarata

                  La Colegiul National „Ferdinand I” Bacau a avut loc prima intâlnire cu publicul a profesorului Dumitru Zaharia, doctor in istorie, arhivist si cercetator, autorul impresionantei carti de peste 1000 de pagini de texte si documente: “Bacau, o istorie adevarata”. Tiparita, in conditii grafice deosebite, la Editura BABEL, cartea se bucura de un imens interes din partea specialistilor, profesori, universitari, reprezentanti ai clerului, bibliotecari, elevi si studenti. Emotionat ca la prima ora de curs, prof. dr. Dumitru Zaharia le-a prezentat elevilor, parintilor si profesorilor prezenti crezul si argumentele pentru scrierea unei asemenea carti.

                  De altfel, daca in bibliotecile, muzeele si arhivele din strainatate, autorul cartii a fost impresionat de amabilitatea si politetea specialistilor, a celor care sunt purtatorii cheilor de la secretele lumii, in tara s-a lovit de multe impedimente, in special de lipsa de receptivitate a unor conducatori de institutii publice, dar si de disparitia multor documente, furate sau distruse.

                  Cartea, afirma profesorul Zaharia este destinata intelectualitatii Bacaului, conducatorilor institutiilor publice, dar mai ales tinerilor. Participantii la lansarea cartii au adresat numeroase intrebari autorului, in mod deosebit despre perioada veche a orasului in care traiesc.

                  „Profesorul Dumitru Zaharia a venit in fata dumneavoastra pentru a avea un dialog deschis despre recenta carte semnata «Bacau, o istorie adevarata», la invitatia conducerii colegiului si a Comitetului de Parinti, mai ales ca a fost profersor la Colegiul Ferdinand I, un dascal de mare prestigiu, dar si un arhivist si cercetator de renume. Vasta arie de documetare, sistematizare, interpretare si redactare au oferit specialistilor in domeniu posibilitatea sa aprecieze cartea ca unicat in tara.”
                  Nicoleta Nistor – prof. Colegiul Ferdinand I

                  [HIDEPOST]

                  „Cartea reprezinta rezultatele unei munci indelungate si m-am straduit sa relatez cât mai corect toate informatiile pe care le-am adunat din arhivele nationale, arhivele, muzeele si bibliotecile italiene, Arhivele Vaticanului, cât si din Biblioteca Apostolica Vaticana si a Propagandei FIDE. Toata osteneala mea a avut drept tinta stabilirea adevarului in multe chestiuni vitale pentru istoria Bacaului, deoarece prea multi s-au ocupat de falsificarea ei. Eu public adevarul oglindit in documentele timpului, nu am avut documete, nu am scris.”
                  Prof. dr. Dumitru Zaharia

                  [/HIDEPOST]

                  Mii de bacauani pot cere restituirea taxei de poluare

                  Taxa auto instituita in anul 2012 a fost declarata ilegala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Institutia a considerat ca taxa de poluare contravine reglementarilor europene, iar contribuabilii români nu pot plati o taxa pentru o masina achizitionata din Uniunea Europeana, România fiind deja stat membru.

                  Prin urmare, bacauanii care au achitat taxa pot solicita in instanta restituirea banilor. Controversata taxa a fost introdusa la inceputul anului 2012 prin Legea nr. 9/2012, insa prevederile au ramas in vigoare doar câteva saptamâni, intrucât OUG nr. 1/2012 a suspendat, pâna la 1 ianuarie 2013, aplicarea taxei.

                  Insa, dupa suspendarea de un an, taxa a fost inlocuita cu timbrul de mediu, incepând cu 15 martie 2013. Potrivit Administratiei Judetene a Finantelor Publice (AJFP) Bacau, numai la nivelul municipiului Bacau, in 2013, au fost inregistrate in jur de 5.600 de dosare reprezentând taxa de mediu, statul incasând peste 10,5 milioane de lei, fata de anul precedent când au fost aproximativ 4.800 miscari cu suma de 9,2 milioane de lei.

                  Cert este ca taxa de poluare poate fi recuperata integral de contribuabili, insa, doar urmând calea justitiei.

                  S-a modificat contul unic in care se platesc impozitele

                  Din aceasta luna, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a modificat contul unic, in care contribuabilii vor plati impozitul pe venituri si pe profit, precum si alte obligatii fiscale.

                  Astfel, potrivit Ordinului ANAF nr. 223/2014, contribuabilii vor plati impozitele si taxele intr-un nou cont – 20.A.47.01.00 „Sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire”, deschis pe codul de identificare fiscala al acestora, la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care ei sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe.

                  Noul cont se va utiliza pentru plata impozitelor si taxelor, incepând cu obligatiile fiscale aferente lunii ianuarie 2014. Prin urmare, vechiul cont 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat – sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire” nu va mai fi valabil.

                  VIDEO: Un nou pachet de servicii. Tentativa de revigorare a medicinii dentare

                    Mult-discutatul pachet de servicii medicale aduce in discutie modificari importante si in domeniul stomatologiei. Astfel, in proiectul Ministerului Sanatatii se vorbeste, in principal, despre un pachet de servicii preventive, pentru copii, mai ales pentru perioada in care acestia trec de la dentitia de lapte la cea definitiva.

                    In ceea ce priveste persoanele vârstnice, noile prevederi permit decontarea unor proteze. Foarte importante si mult asteptate sunt insa serviciile de medicina dentara (pedodontie si ortodontie), serviciile medicale preventive si tratamentele stomatologice acordate copiilor sub 18 ani, ce vor fi decontate integral de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS).

                    Gratuitati pentru urgente

                    Daca va intra in vigoare noul pachet, serviciile de medicina dentara de urgenta, se vor acorda oricarei persoane, indiferent daca are sau nu calitatea de asigurat, fara coplata din partea acesteia.

                    Si asiguratii cu vârsta de peste 18 ani vor beneficia de serviciile medicale preventive si tratamentele de medicina dentara incluse in pachetul de baza, insa decontarea de catre CJAS va fi in cote de 40%, 60% si 100%, in functie de tipul acestora. In plus si persoanele care se asigura facultativ beneficiaza de serviciile medicale de medicina dentara de urgenta, incluse in pachetul de baza.

                    Reprezentantii Ministerului Sanatatii promit o alocare bugetara pentru intreg domeniu de circa 80-100 de milioane de lei.

                    „O sa vedem ce va fi. Sunt masuri bune, mai ales ca se pune accent pe profilaxia copilului. Dupa parerea mea, insa, sumele vehiculate a fi alocate sunt destul de mici. Cu acesti bani nu poti face mai nimic. Cu un astfel de plafon, de circa 700 lei/luna, in 3-4 zile termini banii. Deci, in final, totul se reduce la bani.”
                    dr. Ciprian Chitic, medic dentist

                    „Este mare nevoie de acest pachet, fie el si minimal. Ma refer aici mai ales la forma de gratuitate pentru copiii pâna in 18 ani, care a fost intotdeauna. Noi suntem constituiti intr-o comisie profesionala si dorim un dialog deschis cu toti factorii de decizie. In anii trecuti alocarile bugetare erau de 1.200 lei/luna. Atunci erau bani suficienti, acum insa e discutabil. Trebuie foarte bine gândit acest pachet de servicii medicale pentru ca, odata implementat, sa aiba si efectul scontat.”
                    dr. Roxana Munteanu, medic ortodont

                    Auchan Bacau se va deschide in aprilie

                    Hipermarketul Auchan Bacau va fi deschis cel mai târziu pâna la finele lunii aprilie, conform unui anunt al Auchan România, preluat de Mediafax. Magazinul Real din Bacau se afla in perioada de reduceri de preturi, pentru lichidarea stocurilor, iar discounturile merg pâna la 60 la suta.

                    Planurile Auchan prevad rebranduirea a câte trei magazine pe luna, iar ultimelor, printre care si celui din Bacau, le va veni rândul in aprilie.

                    Primele sase hipermarketuri transformate la acest inceput de an sunt: Ploiesti, Timisoara Sud, Baia Mare, Berceni, Pitesti si Cluj”, a declarat, pentru “Desteptarea”, Tiberiu Danetiu, director de marketing la Auchan România.

                    O declaratie surprinzatoare a facut insa Mirela Surghie, media manager in cadrul Auchan, care a spus ca magazinul din Bacau se va deschide in toamna. In ultimele zile, orice incercare de a afla noi amanunte despre evolutia Auchan la Bacau au ramas fara raspuns din partea reprezentantilor retailerului.

                    Doar angajatii Real Bacau s-au aratat ceva mai dispusi la dialog, confirmând zvonul conform caruia va urma o perioada de doua saptamâni in care hipermarketul va fi inchis pentru remodelare, asa cum s-a intâmplat si in cazul celorlalte unitati.

                    Aceasta se va intâmpla cel mai probabil dupa jumatatea lunii martie, urmând ca prin preajma datei de 6 aprilie, magazinul Auchan sa fie deschis publicului. Deja, printre rafturile hypermarketului au fost scoase la vânzare multe produse purtând marca noului brand Auchan.

                    Pentru clienti, avantajele schimbarii vin din faptul ca Auchan va aplica propriul model economic, care presupune preturi mai competitive, iar sistemul logistic permite Auchan o mai buna distributie a produselor românesti.

                    O analiza a Consiliului Concurentei arata ca Auchan practica preturi mai mici la mult mai multe produse decât Real, mai ales la cele mai vândute (ex: legume si fructe), compensând cu preturi mai mari la restul de produse.

                    Ovidiu Pauliuc
                    Florentin Radu

                    Un barbat a murit intr-un incendiu

                      Tragedia s-a petrecut la locuinta unui barbat, in vârsta de 53 de ani, din comuna Poduri. Incendiul care a cuprins casa a fost observat târziu de vecini.

                      Acestia au sarit pentru stingerea focului, dar au ajuns la fata locului cât de repede au putut si pompierii de la Detasamentul Moinesti. In urma interventiei a fost gasit cadavrul proprietarului, partial carbonizat.

                      Barbatul locuia singur si, se pare, incendiul s-a iscat de la o instalatie de incalzire improvizata, respectiv un resou. Flacarile au distrus circa 80 mp de constructie.

                      Valeriu Gafencu, comemorat la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna

                        La sfârsitul saptamânii trecute, Penitenciarul Spital Târgu Ocna a organizat o comemorare a fostului detinut politic Valeriu Gafencu, la 62 de ani de la moartea sa. Numit si “Sfântul închisorilor” de catre Parintele Nicolae Steinhardt, la slujba de pomenire de la troita ridicata de Asociatia Fostilor Detinuti Politici au participat pelerini veniti din toate colturile tarii, membri ai diverselor organizatii, preoti si mireni.

                        „Zeci de participanti au avut ocazia sa viziteze în continuare interiorul penitenciarului spital unde au aflat detalii despre istoria unitatii de la preotul capelan Paul Vamanu, în prezentare sa acesta facând referire la cartea monahului Moise, intitulata “Sfântul închisorilor”, a spus agentul sef de penitenciare Gabriel Vraciu, purtator de cuvânt la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna.

                        In aceasta carte sunt marturii despre Valeriu Gafencu si despre inchisoarea Spital de la Târgu Ocna care a fost opusul închisorii de la Pitesti, respectiv un centru de lumina si de înalta traire duhovniceasca.

                        VIDEO: Parcul auto al pompierilor “intinereste”

                          In ultimii ani, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau, masinile vechi, numai bune de casat, au inceput sa fie inlocuite cu autospeciale de interventie noi. Acestea au fost achizitionate prin intermediul Asociatiei de Dezvoltare Euronest, in care Consiliul Judetean Bacau este membru.

                          In perioada 2011 – 2012, pompierii bacauani au primit 17 autospeciale de interventie, în valoare de aproape 14 mil. lei. „In acest moment, acestea reprezinta 29,31 % din totalul autospecialelor aflate în dotare. O sa mai primim o autospeciala si se lucreaza la un nou proiect, care este intr-o faza initiala, pentru achizitionarea unor autofreze si senilate”, a declarat col. Ioan Mihalache, imputernicit inspector sef la ISUJ Bacau.

                          Asadar, “infuzia” de masini nu se opreste aici. In august, anul trecut, în cadrul proiectului „Îmbunatatirea dotarii cu autospeciale de interventie si salvare de la înaltime a bazelor operationale pentru situatii de urgenta în Regiunea Nord-Est”, aceeasi asociatie a încheiat contractul de furnizare, urmând ca anul acesta ISUJ Bacau sa fie dotat cu o autospeciala performanta de interventie si salvare de la înaltime.

                          Vine si senilata!

                          Si pentru ca pe timpul iernii pompierii bacauani intâmpina dificultati pentru a ajunge la timp la un eveniment, din cauza drumurilor care nu sunt deszapezite, tot prin aceasta asociatie se vor cumpara pentru toate inspectoratele din Moldova 24 de autofreze de zapada multifunctionale si 6 senilate, dintre care 4 autofreze si 1 senilata vor ajunge in Bacau.

                          “Proiectul se afla în evaluare tehnica si financiara. Acele senilate sunt foarte utile pentru interventii pe timp de iarna, chiar si pe timp ploios. De asemenea, la nivelul ISUJ Bacau au fost identificate idei de proiecte prioritare, cu finantare din fonduri europene, care vizeaza în principal reducerea timpului mediu de raspuns a fortelor de interventie în situatii de urgenta precum si în acordarea asistentei medicale de urgenta si a primului ajutor calificat”, a mai spus col. Mihalache.
                          Idei pe termen lung

                          ISUJ Bacau a transmis catre esalonul superior urmatoarele idei de proiecte prioritare pentru perioada 2014-2020:
                          – construirea spatiilor având ca destinatie SMURD, Serviciul de Ambulanta Judetean Bacau, Dispecerat Unic Integrat si Centrul de Coordonare a Interventiilor Bacau
                          – infiintarea unor puncte de lucru si a unei baze de pregatire
                          – dotarea cu mijloace de mobilitate terestra si autospeciale de interventie în situatii de urgenta.

                          Parcul auto al ISU Bacau

                          Pe lânga masinile noi, care au facut ca timpul de raspuns la un eveniment sa se reduca, salvatorii inca mai trebuie sa se descurce si cu autospeciale uzate, reparate de multe ori, insa tinute in functiune de mecanicii unitatii. In functie de vechimea în exploatare a tehnicii, parcul auto al ISU Bacau se prezinta astfel:
                          – intre 0 – 5 ani: 20 mijloace tehnice;
                          – intre 5 – 10 ani: 15 mijloace tehnice;
                          – peste 10 ani: 28 mijloace tehnice.
                          Un numar de 13 autospeciale au îndeplinita norma pentru reparatie capitala sau revizie generala.