Dupa revolutie, s-a luat in discutie imediat restituirea proprietatilor catre fostii detinatori de drept a terenurilor si imobilelor confiscate de vechiul regim. Lucrurile s-au complicat rau de tot când s-a trecut efectiv la aplicarea Legii 1, celebra lege care a produs un adevarat haos, fiind necesare, pentru a acoperi toate situatiile ivite, alte si alte legi.
In cea mai mare parte „reforma agrara” s-a infaptuit, revendicând teren si cine n-a avut in viata lui macar pentru un mormânt. Cu imobilele este o adevarata epopee, cu toate ca legea initiala avea prevederi care protejau cladirile de interes public, scoli, muzee, spitale, biblioteci etc.
Interesele unor grupuri, chiar ale unor etnii, au facut insa prapad prin legi, motivându-se dreptul fundamental asupra proprietatii, cu apel la institutiile europene, la politica, astfel ca s-a ajuns sa fie revendicate – nota bene – dar si retrocedate si ce nu a avut niciodata un proprietar privat.
Cum este posibil sa dai Muzeul Literaturii Române, un teatru, cladirile unor ambasade, iar, mai nou, se revendica o parte a Palatului Cotroceni, ca sa nu mai vorbesc de Ardeal, unde se revendica chiar provincial? Si in Bacau s-a ajuns la situatii limita, cum este Palatul Ghika din Comanesti, care adaposteste cea mai mare comoara a Vaii Trotusului: mostenirea culturala si traditiile populare. Adaug Casa Alecsandri, fostul Hotel, alte imobile la Dofteana, Letea Veche etc.
Asta in conditiile in care era posibilitatea rascumpararii, a platii in bani, astfel ca asemenea situatii sa nu mai apara. Se spune ca justitia este vinovata, insa nu-i adevarat, toate institutiile statului cu atributiuni in domeniu se fac vinovate, de la Guvern, Parlament, Justitie, opinia publica, partide politice. Se spune ca nu-i prost cine cere, e prost cine da, dar mai ales cum si cât da. Dreptul la proprietate este sfânt, nimeni nu contesta, doar ca legislatia noastra si cea internationala trebuie sa ofere si alternative.
Altfel, ne trezim ca va fi revendicata si Casa Poporului.
