ATENÉU… Sanctuar al zeiței înțelepciunii, Atena, cea percepută ca explozie de lumină și cunoaștere, ca întemeietoare a artelor… Ce zeiță! Ce spirit! A zămislit chipul instanței antice în Areopag, impunând autoritatea legii. L-a sprijinit pe Prometeu, atunci când acesta a dăruit omenirii focul cunoașterii. L-a ajutat pe Hercule să trimită în mitologie cele douăsprezece munci. ,,Daruri frumoase primi-vei o dată, de trei ori pe-atâta, pentru ocara de azi, deci rabdă”, i-a șoptit ea lui Ahile, sugerându-i să fie răbdător și diplomat în fața insultelor și a provocărilor lui Agamemnon. „Luptă vârtos cu troienii, că-n pieptu-ţi am pus vitejia!”, i-a spus lui Diomede, rege al cetății Argos, care a participat la războiul împotriva Troiei, dacă-l ascultăm și pe Homer. I-a dăruit lui Perseu scutul ei de bronz, cel pe care era gravat chipul ființei ce avea șerpi în loc de păr și a cărei privire împietrea pe oricine, pentru a-l ajuta în doborârea Meduzei. Evoluția sa de la simbolul Șarpelui la cel al Bufniței purtătoare a virtuților inteligenței mereu alerte, a incertitudinii creatoare de sens, reprezintă suișul conștiinței de la niveluri aproape… terestre (șarpe târâtor) la nivelurile subtile și elevate (pasăre ce zboară în înalturile cerului).
Îmi place să cred că în această cheie au gândit (1925) George Bacovia și Grigore Tabacaru, atunci când au ,,botezat” revista ,,Ateneu”, cea care avea să scrie istorie în universul culturii noastre. În această cheie privesc și eu istoria acestei reviste care, în formatul nou (19 august 1964), a ajuns la vârsta de 60 de ani.
O percepție adolescentină
Ca elev al Liceului Pedagogic de Învățători din Bacău, am avut bucuria de a fi inclus de reputatul profesor Mihail Andrei în colectivul de redacție al revistei ,,ABC”. În acel minunat laborator de creație nu priveam doar critic-evaluativ, cu elanuri adolescentine, către articolele propuse de viitorii învățători, ci și către reviste literare importante ale timpului. În acest context, în 1971, Profesorul ne-a invitat să citim câteva numere ale revistei ,,Ateneu” (biblioteca liceului avea abonament la această publicație) și să-i prezentăm opiniile noastre. Atunci mi s-a lipit sufletul de discursul atenienilor băcăuani și niciodată nu mi s-a mai dezlipit. În paginile revistei publica și filologul Mihail Andrei. Din ființa articolelor inserate în ,,Ateneu” avea să se nască, am înțeles mai târziu, și una dintre lucrările acestuia, ,,Limba română. Fonetică, lexicologie, gramatică, stil și compoziție, exerciții” (1983), reper al învățătorilor și profesorilor, pe care a publicat-o la Editura Didactică și Pedagogică. Nu întâmplător, în timp, zeci dintre redactorii/ colaboratorii revistei ,,Ateneu” și-au croit un nume în literatura noastră.
Ca profesor și scriitor, aveam să gestionez cu minunații mei elevi întâmplări literare de poveste cu atenieni precum Sergiu Adam, George Genoiu, Constantin Călin, Carmen Mihalache, Ovidiu Genaru, Adrian Jicu, Marius Manta, Gheorghe Iorga, Ștefan Radu, Ioan Dănilă, Vasile Sporici, Victor Mitocaru și mulți alții. Devenind și semnatar în paginile prestigioasei reviste, am simțit, nemărturisit și fără să doresc o confirmare, că sunt atenian.
O Familie care a scris Istorie
,,Ateneu” nu este doar o revistă; este Istorie. Poate chiar mai mult: este o Familie care a scris Istorie. Răsfoiesc un număr festiv al revistei, cel din iulie-august 2014… Dintr-o minunată fotografie de grup ne zâmbesc membrii Redacției – Carmen MIHALACHE, directorul publicației, Adrian JICU, Marius MANTA, Dan PERȘA, Violeta SAVU, Ștefan RADU. O altă fotografie, la fel de interesantă, ne reamintește prima echipă redacțională (1964): Cicerone CERNEGURA, Constantin CĂLIN, Ioanid ROMANESCU, Ion ROȘU, George BĂȚLĂIȚĂ, Radu CÂRNECI, George GENOIU, Ovidiu GENARU, Mihail SABIN.
Sergiu Adam, fost redactor-șef al publicației, amintind de spiritul (re)întemeietor al anului 1964, născut mai ales ,,din eforturile scriitorilor Radu Cârneci, George Bălăiță, Ovidiu Genaru, Vasile Sporici, Constantin Călin, Mihail Sabin”, își exprima la momentul aniversar de acum 10 de ani încrederea că ,,revista Ateneu merge mai departe și, oriunde voi, fi mă voi bucura”. Tot atunci, universitarul Vasile Spiridon, critic literar, notând că i-a preţuit ,,Ateneului substanţa textelor, vivacitatea, pulsația spre modernitate și fidelitatea față de propriul profil”, ne spunea că ,,mai ales în perioadele de scadență a trimiterii textului” la redacție, s-a gândit, de-a lungul anilor, la cei care gestionau/ gestionaseră viața publicației: ,,Sergiu Adam, Lidia Blidariu, Constantin Călin, Vasile Ciobanu, Iacob Florea, Adrian Jicu, Marius Manta, Carmen Mihalache, Victor Mitocaru, Niculina Moisă, Stelian Nanianu, Dan Perșa, Daniel-Ștefan Pocovnicu, Ștefan Radu, Violeta Savu, Vlad Sorianu”, dar și la George Bălăiță.
Premonitoriu, tânărul (și astăzi) profesor Marius Manta, critic literar, îi dorea revistei să-și ,,păstreze eleganța, să nu intre în volutele caracterelor urâte, să nu facă jocuri literare după mofturile unora. Să nu mizeze pe variante digitale ci să rămână fidelă lui Gutenberg. Să fie un soi de gravură care să mărturisească peste timp o lume ce încă îşi mai înțelegea firea”. Universitarul Adrian Jicu, critic literar, cu tinerețea pe val și astăzi, scria:
,,Într-o epocă tehnologizată, în care lucrurile se rezolvă impersonal, prin SMS sau e-mail, viaţa de redacţie de odinioară aproape a dispărut. Nu i-am prins pe Cârneci & Co, n-am avut parte de ședințele ideologice de altădată, nu mi-a mâncat nimeni ficații, nu m-a turnat nimeni la Secu’, deci, într-un cuvânt, n-am prea trăit Ateneul. Pentru mine toate astea sunt povești dintr-o altă lume, iremediabil pierdută, când, vorba unui prieten, și zahărul era mai dulce. Am însă colegi de ispravă, iar ședințele noastre sunt și acum spumoase”. Romancierul Dan Perșa croia o rară declarație de dragoste:
,,Este, probabil, cea mai bună redacţie pe care o poate avea revista Ateneu la Bacău. O revistă înconjurată de cei mai buni scriitori ai oraşului și ai Moldovei și ai țării”. Cu elevată nostalgie, trezorierul grozav al textelor revistei, Ștefan Radu, invocă amintirile: ,,Încă din liceu, excepționalul profesor de literatură Constantin Th. Ciobanu (Oneşti) îmi ghidase atenţia către revistele culturale importante: Luceafărul, Contemporanul, Ramuri, România literară și – nu în ultimul rând – Ateneu. Manifestam chiar un fel de mândrie locală față de periodicul băcăuan. Spre finalul studenției (1986) și imediat după ce am început stagiatura ca inginer în Bacău, mi-am fãcut un obicei din a trece prin redacţie ori de câte ori aveam ocazia. Erau oameni minunaţi pe care eu, un tinerel abia intrat în focurile vieţii, îi admiram și le mulțumeam pentru șansa de a le fi prin preajmă”. Mă emoționează și acum, după un deceniu, aceste mărturisiri care-mi confirmă că Redacția ,,Ateneu” este o mare Familie spirituală.
,,A scrie un text reuşit e ca și cum ai îmbunătăți universul printr-o rugăciune”
Tot la aniversarea a 50 de ani de la apariția revistei în format nou, poeta Violeta Savu scria: ,,Dragă revistă Ateneu și dragi colaboratori, La Mulți Ani! Dragii mei colegi, vă iubesc!” Universitara, eseista de excepție Elena Ciobanu reflecta spiritul acestei Familii într-o bijuterie estetică de text, ,,Rubinul lui Carmen”:
,,Într-o zi, în timpul unei astfel de întâlniri [cu directorul Ateneului, Carmen Mihalache; n.n., I.F], am devenit conştientă, în complexul de culori și forme al apariției ei fizice, de existenţa unui punct roşu clipindu-i neadormit la gât. E un rubin de culoarea sângelui oxigenat pe care nu l-aș putea vedea așa niciunde altundeva. El îmi vorbește despre pasiune, durere, iluzie și deziluzie, viaţă și artă, dar și despre un mecanism infailibil al regenerării pe care Carmen îl posedă în chip miraculos și în care intră multe cărți, oameni adevăraţi, călătorii, obiecte de artă, cuvinte ziditoare și câte și mai câte.
Rubinul acesta poate deveni un simbol pentru miezul ființei, nu numai al ființei lui Carmen, dar și al Ateneului, spațiul acesta imaginat, împărtășit, unde autorii și cititorii […] călătoresc dintr-o convingere încăpățânată că a scrie un text reuşit e ca și cum ai îmbunătăți universul printr-o rugăciune […]. Așa cum îl simt eu, rubinul lui Carmen e centrul actual de greutate al Ateneului. Probabil nu e chiar întâmplător. Eu, una, gravitez în jurul lui cu indicibilă bucurie”. Ce revistă, ce manager cultural nu și-ar dori un asemenea portret seducător?…
Spirit cu un univers afectiv rar, Carmen Mihalache, critic teatral și de artă, directorul revistei, nota (tot acum un deceniu) referindu-se la redactorii publicației: ,,Țin mult la fiecare dintre ei, le urmăresc evoluţia, realizările, mă mândresc de parcă ar fi și ale mele. Într-o oarecare măsură chiar sunt, din moment ce principala mea grijă este să asigur un bun climat, o atmosferă de lucru cât mai caldă, mai destinsă și mai prietenoasă. Îi aștept să vină cu idei noi, cu propuneri interesante la întâlnirile noastre de sumar, și le spun câteodată, în glumă: hai, uimiți-mă. Iar ei nu se lasă rugați, și asta-mi place, că sunt inteligenți și talentați, creativi, astfel că nu mă plictisesc în compania lor. Gândim revista împreună, insieme (United, United Europe), și eu nu uit să le amintesc spusele lui Sartre (reluate și de Radu Cosașu): «O revistă se face dansând». Cu dăruire și în armonie”. Sunt gânduri care se potrivesc minunat și astăzi pentru colectivul redacțional: Carmen MHALACHE, Marius MANTA, Dan PERȘA, Violeta SAVU, Ștefan RADU, Adrian JICU, Ioan DĂNILĂ.
Familia cea Mare a ,,Ateneului”
Din toate zările culturii române aud voci de excepție care au plămădit, împreună cu toți cititorii, și Familia cea Mare a ,,Ateneului”. Constantin Ciopraga amintea despre revigorarea viului moleșit al universului cultural: „Revista a produs un adevărat reviriment cultural, dinamizând energiile latente, vehiculând valori artistice, stimulând dezbaterile pe tema poeziei, filosofiei, artei, științelor sociale”.
Solomon Marcus înălța încă o statuie: „Revista Ateneu a devenit de mult pentru mine un ingredient al Bacăului, așa cum sunt Bistrița, Alecsandri sau Bacovia”. Discursul acestuia îmi amintește de Nichifor Crainic. Acesta, pornind de la Oswald Spengler, spirit îndrăgostit de Dostoievski, zice: „Vedeţi, în loc să spună (Spengler, n.n., I.F.) «orice ţăran rus e o bucată din Rusia», zice «orice ţăran rus e o bucată din Dostoievski», confundându-l dintr-o dată pe Dostoievski cu Rusia însăşi”. Mutatis mutandis, îndrăznesc a spune că orice băcăuan este o bucată din revista ,,Ateneu”. Eugen Uricaru argumentează că „de Ateneu și-au legat destinul literar multe nume mari ale culturii naționale”.
Criticului literar Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, îi vibra mereu sufletul într-un registru admirativ: ,,Numele ei (al revistei ,,Ateneu”, n.n., I.F.) se leagă, desigur, de Bacovia. Dar se leagă și de câţiva scriitori din generaţia mea. De George Bălăiță și de Ovidiu Genaru, de pildă, sau de Constantin Călin, de Sergiu Adam și George Genoiu sau de numele mai tânărului poet ironic Calistrat Costin (mai tânăr cam pe vremea de când îl știu eu). Nu i-am văzut demult și nu i-am putut citi decât sporadic, când s-a întâmplat să-mi cadă în mână o carte de-a lor sau am putut citi câte un număr din Ateneu dăruit de fostul meu student Vasile Spiridon. Așa am descoperit că Adrian Jicu a publicat un articol bun (bun ca demonstraţie critică) despre «Creangă» al meu. Critica tânără îmi face uneori câte o surpriză. […] De numele Ateneului se leagă, în imaginarul meu, călătoria anuală pe care o făceam la Bacău împreună cu neuitatul Al. Piru și cu N. Manolescu”.
Președintelui Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, cunoscutul critic literar, i-a pulsat (într-o vreme) inima în armonie cu ritmurile atenienilor: ,,De revista Ateneu mă leagă multe și frumoase amintiri dintr-un trecut care mi se pare la fel de îndepărtat ca tinereţea mea. A fost odată ca niciodată pe la începutul anilor 1970. Sergiu Adam, prietenul meu, m-a invitat să colaborez la Ateneu. Toate articolele publicate săptămânal în revista băcăuană vor intra în unul sau altul din volumele mele de Teme. La un moment dat, cineva din conducerea pe plan local a PCR mi-a ridicat dreptul de semnătură. Habar n-am de ce. Sergiu mi-a propus să scriu sub pseudonim o rubrică de sport. Primul text se intitula K&K și se referea la finala de șah dintre Karpov și Kasparov. Problema nerezolvată era că nu puteam fi plătit. Pseudonimele n-aveau trecere la contabilii comunişti. Nu mai știu ce a făcut Sergiu (întrebați-l pe el!). Oricum onoarea de a scrie într-una din cele mai bune publicații din țară […] mă scutea de eventuale frustrări pecuniare”.
Scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu, redactor-șef al revistei ,,Spații culturale”, nota încă o rară declarație de dragoste: ,,De când mă știu (și mă știu de multă vreme!) revista Ateneu este un loc frumos, aerisit, unde zgomotul și furia, kitschul, impostura, oportunismul și multe alte păcate capitale ale literaturii noastre n-au reuşit să pătrundă” […]. Cum să nu iubeşti o revistă fondată de George Bacovia? (nu, nu l-am uitat pe Grigore Tabacaru, dar Bacovia înseamnă atât de mult pentru Bacău, încât gândul nu se sparie, ci rămâne la El). Cum să nu consideri anul 1925 drept unul care avea să marcheze definitiv destinul cultural al unui oraș întreg? Sigur, dacă n-ar fi venit și acel fast (tot pentru cultura Bacăului) 1964, când revista Ateneu a început, după ani întregi de tăcere, să fie reeditată, probabil că peisajul literar băcăuan ar fi fost mult mai trist decât este, cu scriitorii săi valoroși uitaţi, marginalizați într-o societate interesată doar de bani, putere, comerț, sex și scandal (nu întotdeauna în această ordine)”.
În 2022, revista CONVORBIRI LITERARE (fondată de Societatea ,,Junimea” în 1867), a reconfirmat valoarea Ateneului și printr-un important premiu: ,,Se acordă Revistei ATENEU (Director CARMEN MIHALACHE) PREMIUL NAȚIONAL IACOB NEGRUZZI pentru cea mai bună revistă literară”. Premierea a fost aplaudată atunci și de actualul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, prezent la festivitate.
,,Între Iași și București, Ateneu e pata de culoare fără de care tabloul cultural moldav ar fi dizarmonic”
Acum, la 60 de ani de nouă istorie, să ascultăm și alte voci importante… Scriitorul Nicolae Băciuț, redactor-șef al revistei ,,Vatra veche”, ne spune: ,,Aniversarea unei reviste de cultură începe să se asemene tot mai mult cu o «aniversare a biruinței». Ateneu intră în acest orizont al biruinței și rezistenței în/ prin cultură. Între Iași și București, Ateneu e pata de culoare fără de care tabloul cultural moldav ar fi dizarmonic. Prin Ateneu se aduce mereu și un omagiu celui care a pus Bacăul pe harta literaturii române: George Bacovia”.
Petre Isachi, scriitor, critic literar, redactor-șef al revistei ,,13 PLUS”, îl invocă și pe Dumnezeu: ,,Este o revistă consecventă cu sine însăși, liberă de prejudecăți – nu există altă libertate decât cea pe care o publicație și-o cucerește singură – , unde toți sunt stăpâni, adică fiecare este sclav, o revistă bacovian-nonconformistă, deschisă, capabilă să citească înlăuntrul lucrurilor/ fenomenelor, să cultive și să perpetueze omul etern, să se elibereze de sentimentul vanității universale și de ideea că toate apele au culoarea înecului. Chiar Dumnezeu, citind de aproape 60 de ani Ateneul, ar fi zis: «Neîndoios, cred că exist» – știu de la IA”.
Cristina Ștefan, vicepreședinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România ne mărturisește: ,,Sărbătorim 60 de ani de publicare neîntreruptă a unei reviste reprezentativă culturii zonale, naționale și internaționale, ATENEU. Înființată în anul 1925 de George Bacovia și Grigore Tabacaru, reînființată în 1964 de un grup de scriitori, sub conducerea scriitorului Radu Cârneci, Ateneu a acumulat valori și personalități culturale determinante mersului culturii românești și literaturii în tot ce au mai de seamă. Sărbătorim, în fapt, longevitatea, selectivitatea, temeinicia acestor valori, dar și echipa de azi care i-a asigurat calitatea și perenitatea. LA MULȚI ANI, ATENEU!”
Jurnalistul Gheorghe Bălțătescu, mereu lipit cu inima și grozavul său condei de istoria acestei reviste, depune încă o mărturie emoționantă: ,,O revistă de cultură este un balsam pentru suflet, inimă și minte. Este un dar al celor cu talent și har pentru semenii lor, pentru cei care vor veni și pentru țară. Zi cu zi, lună cu lună, an cu an ne întâlnim, împreună, scriitori și cititori, la hramul culturii noastre. Au fost 5, 20, 25, 50 de ani, acum sunt 60, de când urmași ai lui Bacovia și Tabacaru, cititorii Ateneului, le duc mai departe crezul și Argumentul. Că se numesc Radu Cârneci, George Bălăiță, Constantin Călin, Sergiu Adam sau Carmen Mihalache, din timpuri și generații diferite, fiecare și împreună înseamnă ATENEU. La mulți ani, cu spor și câți mai mulți cititori!”
Prof. dr. Gheorghe Iorga, scriitor, spiritul care a adus servicii rare culturii românești și persane, se destăinuie sub aura unui titlu de poveste, ,,ATENEU, MON AMOUR!”: ,,Acum, când revista ATENEU, moștenitoarea legitimă a ATENEULUI CULTURAL, apoi a ATENEULUI LITERAR și, ulterior, a ATENEULUI (nume rămas definitiv), împlinește 60 de ani de la apariția seriei noi, iar, în martie 2025, se va contempla în oglinda centenarului, afirmăm, confortabil, inspirați de subtitlul ales de Constantin Călin pentru cel de-al treilea volum al DOSARULUI BACOVIA, ,,Triumful unui «marginal»”, că publicația băcăuană nu numai că s-a lepădat, treptat și ireversibil, de complexele apariției în provincie și de neliniștite provocate de o audiență confuză, nestructurată într-un orizont de așteptare, ci a izbândit într-o competiție… fără învingători și învinși. A câștigat pariul cu supraviețuirea istorică și cu scepticii… nemântuiți! Rosturile inițiale, gândite acum aproape 100 de ani, au edificat, sisific, rangul la care a visat acum 60 de ani…
Și, ca să rămânem în gândul poetic al unuia dintre iluștrii fondatori, și-a realizat ,,TOATE PROFEȚIILE”, inclusiv cele de comunicare: ,,garanțiile ideale”, ideea de utilitate publică, activismul și localismul creator, ,,umplerea golurilor”, ,,gustul de apreciere și de producere” și, mai ales, inconfundabilul spirit critic. A adăugat, în timp, după depășirea celor două borne cruciale, 1964 și 1990, credința că ,,este o vârstă și este o lume care cere și altceva”, adică sincronizare exigentă cu tot ce se întâmplă simptomatic în lumea valorilor literaturii, artei, culturii etc., ale cărei multe nume de seamă au lăsat urme scrise în paginile ei și au făcut istorie. I-au creat istoria.
La mulți ani, dragă redacție!
La mulți ani, ATENEU, mon amour!
P.S. O SUGESTIE!
În martie 2025, se știe, revista ,,Ateneu” își va sărbători centenarul. Ne dorim, desigur, o manifestare de anvergură națională, cel puțin de nivelul atins de Festivalul ,,Bacovia” în 1971. În speranța că ne aude CINEVA, care și iubește revista, propunem, cu prilejul acestui mare eveniment în viața Bacăului, alcătuirea și publicarea unei antologii de texte reprezentativ-valorice, apărute, de-a lungul vremii, în paginile… aurii ale revistei. Antologia ar actualiza o producție culturală ce i-a dat prestigiu și identitate”.
Altfel, ce-am mai putea spune? Doar încă un ,,La mulți ani, ATENEU `60, mon amour!”
