Acasă Blog Pagina 3846

10.000 de euro, pentru debutantii in afaceri, de orice vârsta

Din aceasta saptamâna, bacauanii de orice vârsta, debutanti în afaceri, pot accesa credite nerambursabile de pâna la 10.000 euro. Facilitatea este prevazuta in Legea nr. 97/2014 privind modificarea si completarea OUG nr. 6/2011.

Pâna acum, doar bacauanii de pâna la 35 de ani beneficiau de cei 10.000 de euro prin Programul pentru stimularea înfiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre întreprinzatorii tineri, lansat, în urma cu 3 ani. Insa, noul normativ inlatura tocmai limita de vârsta, stabilind ca toti cei care vor sa înceapa o afacere pot aplica pentru un credit nerambursabil de pâna la 10.000 euro, indiferent de vârsta.

Prin urmare, de acum, oricine poate depune proiecte pentru a primi un credit nerambursabil de pâna la 10.000 de euro din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, diferenta fiind asigurata din alte surse (banci sau proprii).

„In acest program de sustinere a antreprenorilor aflati la prima lor afacere, sunt patru forme in care pot fi sprijiniti cei interesati sa inceapa un bisnis: gratuitate la infiintarea unei firme debutant, scutirea la CAS pentru cel mult patru angajati, credite nerambursabile de 10.000 de euro, in baza unui plan de afaceri si, pentru cei care nu au bani de a participa la cofinantare, garantii la imprumuturi CEC prin Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM-uri”.
Vasile Avadanei, consilier programe la Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (OTIMMC) Bacau

Din pacate, bugetul alocat pentru acest an a fost epuizat deja. In plus, din datele provizorii, rezulta ca planurile de afaceri depuse de cei aproape 200 de bacauani aplicanti, nici unul nu a trecut de evaluarea specialistilor OTIMMC Iasi. Ramâne insa varianta sesiunii din anul 2015, al carui buget inca nu a fost stabilit.

Cert este ca alocatiile financiare nerambursabile de maximum 10.000 de euro se vor acorda în lei, în limita plafonului aprobat de Ministerul Economiei. Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM acorda garantii pentru creditele contractate de „SRL-D” în vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Agentie, pâna la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei. In plus, debutantii în afaceri în cadrul programului primesc consiliere, instruire si sprijin din partea OTIMMC, în a carui raza de competenta îsi are sediul social.

Evadatii de la Penitenciarul Tichilesti, prinsi intr-un lan de floarea-soarelui

    Doi din cei trei minori care au evadat la data de 1 iulie de la gradina Penitenciarului pentru Minori si Tineri Tichilesti, judetul Braila, au fost prinsi in comuna Gemenele, la circa 20 de km de locul de unde au fugit.

    Unul este din judetul Bacau si, in continuare, se fac verificari pentru prinderea celui de al treilea, si el bacauan. „Acestia se ascundeau intr-un lan de floarea-soarelui.

    Peste 200 de politisti, jandarmi si lucratori de la penitenciar au periat mai multe zone agricole si s-a reusit prinderea a doi dintre ei.

    In continuare, este cautat cel de-al treilea, pentru ca, in aceasta perioada, au fost impreuna si trebuie sa fie tot in zona respectiva”, a declarat inspector principal Jenel Sogor, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Braila.

    Cel de-al treilea evadat, in vârsta de 16 ani, este de loc din satul Marasti, comuna Filipeni, judetul Bacau.

    Acestia au fost prinsi dupa ce doi ciobani i-au vazut si, pentru ca stiau ca sunt urmaritI, le-au luat urma si au sunat la Politie.

    Unul a fost prins chiar de ei, iar celalalt a avut ghinionul sa treaca dintr-un lan de floarea soarelui in altul prin fata unei masini de politie.

    Dupa doua saptamâni de libertate, evadatii nu au reusit sa iasa din judetul Braila, au stat ascunsi in culturile agricole si s-au hranit cu rosii, castraveti si corcoduse.

    Constantin Popa, cetatean de onoare al comunei Glavanesti

      Primaria Glavanesti il va cinsti asa cum se cuvine pe Constantin Popa, cercetator, doctor in stiinte agricole si silvice, promotor al turismului si agroturismului in zona Slanic Moldova si „razes din Colinele Tutovei”, cum l-a numit prof. dr. Silviu Negut.

      Constantin Popa este si coautor, alaturi de Dorinel Ichim, al monografiei comunei. El va adauga colectiei sale de diplome si distinctii inca una, saptamâna viitoare, când va primi Titlul de Cetatean de Onoare al comunei Glavanesti.

      Motivele sunt lesne de banuit: „A sponsorizat scolile, a scris monografia comunei, a inzestrat caminele culturale cu televizoare si este un fiu de exceptie al satului”, a declarat primarul Gheorghe Tilibasa. Titlul ii va fi oferit intr-un cadru festiv duminica, 20 iulie, când intreaga comunitate va sarbatori Ziua Comunei Glavanesti.

      Scoala de vara / „Contributia armenilor la istoria si cultura românilor”

      In perioada 10-13 iulie, in organizarea Uniunii Armenilor din România, Inspectoratului Judetean Scolar, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” si a Colegiului National „Gheorghe Vrânceanu”, in parteneriat cu Societatea Cultural-Stiintifica „Vasile Alecsandri”, Institutia Prefectului si Scoala „Spiru Haret”, s-au desfasurat, la sediul UAR, cursurile unei interesante Scoli de Vara.

      Elevii si studentii au participat, in cele patru zile, la multiple activitati educative, gen clase de Literatura si Pedagogie (lectura „Cartii soaptelor”, Arta de scriere creativa, Spiru Haret – creatorul scolii moderne românesti), Istorie (Armenii – istorie si cultura, Genocidul armean), Geografie (calatorii in timp pe strada armeneasca din Bacau), Educatie Nonformala (biblioteca vie, animatia sociao-educativa), Arta si Gastronomie (sufletul armenesc in creatii muzicale, filme si gastronomie).

      Toate activitatile au avut un caracter deschis, interactiv, elevii fiind sprijiniti si indrumati de profesorii Laura Gavriliu, Monalisa Gavrilut, Dumitru Ficuta, invitati speciali fiind conf. univ. dr. Ioan Danila, poetul Dan Petrusca, Armand Agop si Cornel Agop, care au sustinut si condus dezbateri, colocvii, lecturi deschise, introduceri in gastronomia armeneasca si, in ultima zi, orele de muzica, auditii si vizionari de filme.

      „Am continuat si in acest an cursurile Scolii de Vara, la care au participat tineri armeni si români. Programul a fost unul ales si materializat de elevii si tinerii care s-au inscris, iar temele au primit suportul logistic si profesional din partea unor profesori cu aptitudini si experienta in acest gen de activitati. La final, pot sa spun ca organizatorii au reusit sa imbine activ si deschis activiatile teoretice cu cele practice si de divertisment. Din punctul de vedere al participantilor, Scoala de Vara de la Uniunea Armenilor, Filiala Bacau, a fost o frumoasa reusita.”
      Vasile Agop, presedinte al Filialei Bacau a UAR

      Sase grevisti ai foamei, dusi la spital de urgenta

        Sase grevisti ai foamei de la Combinatul Chimic Amurco au avut, ieri, nevoie de asistenta medicala, din cauza starii proaste in care au ajuns dupa opt zile de protest. Ei au fost transportati cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta pentru analize si administrare de substante care sa ii intremeze.

        Unul dintre ei a fost internat, fiindca era si foarte racit, iar alti cinci s-au intors sa isi continue protestul.

        Actiunea lor se deruleaza in fata pavilionului administrativ al combinatului si este motivata de neplata salariilor compensatorii la care aveau dreptul dupa concedierea de la inceputul lunii iunie, precum si a salariilor pe lunile aprilie si mai.

        Deocamdata, nu se intrevede nicio speranta ca plata se va face prea curând. In total, sunt 20 de persoane care au ales aceasta cale extrema de protest, dintre care unul ameninta ca isi va da foc.

        Santierele Bacaului merg inainte

          Fruntasii PNL Bacau, alaturi de noua echipa din fruntea Primariei, au organizat, ieri, o conferinta de presa in care au vorbit in teremeni elogiosi despre proiectele orasului si despre elanul pe care il au in a creste nivelul de trai al locuitorilor orasului.

          „Suntem o echipa, totul functioneaza foarte bine, iar lucrurile au luat o turnura pozitiva”, a spus deputatul Ionel Palar, cel care conduce PNL Bacau in lipsa primarului Romeo Stavarache. „Exista proiecte importante in derulare, pentru care trebuia o echipa completa la Primarie. Singura prioritate este binele bacauanilor.

          Sunt proiecte in sprijinul oamenilor de afaceri si pentru infiintarea de noi locuri de munca”, a spus si senatorul Dragos Luchian, cel care a indeplinit si functia de viceprimar in mandatul trecut al primarului Romeo Stavarache. Primarul interimar, Vasile Tescaru, a fost singurul care a vorbit explicit despre Romeo Stavarache si i-a pronuntat numele.

          „Sper sa revina cât mai repede”, a spus Tescaru, care a adaugat ca pentru multitudinea de proiecte era necesara o echipa completa, fiindca singur nu putea manageria toata problematica. „Intregul oras este un santier si am verificat personal stadiul lucrarilor. Lucrarile continua peste tot, nu sunt probleme de nici un fel”, a mai spus primarul interimar Vasile Tescaru.

          CV Radu Ababei

          Are 52 de ani si este doctor in Educatie Fizica si Sport. Pâna sa ocupe functia de viceprimar, a fost director al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Bacau. In trecut, s-a mai ocupat de Directia Management Programe Universitare in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in perioada 2008-2009. De asemenea, a fost consilier personal pentru invatamânt superior al Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului, intre 2007-2008, iar, anterior, a fost profesor in cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri”.

          CV Iulian Stoican

          Are 47 de ani si s-a format ca inginer TCM, dar a obtinut si masteratul in „Marketingul si Managementul Afacerilor, Comunicare in Afaceri”. Din 2007 si pâna la numirea ca viceprimar interimar, a fost seful Sectiei de Termoficare Urbana, angajat al SC CET SA. In activitatea profesionala a mai fost director executiv responsabil cu coordonarea lucrarilor de productie si servicii la o societate bacauana, dar si director comercial sau director zonal de vânzari la alte doua societati.

          Promisiuni automate

          Intr-o atmosfera apasatoare, marcata profund de absenta primarului Romeo Stavarache, fie ea si temporara, consilierii locali, mai ales cei liberali, au fost cu greu convinsi ca viata trebuie sa isi urmeze cursul firesc.

          Asa ca au fost rugati sa completeze echipa din fruntea urbei cu inca doi viceprimari, fiindca altfel proiectele orasului nu pot continua. Consilieri cu chipuri triste, abatute, se perindau spre cabina de vot, in care gândeau indelung cine merita sa fie desemnati drept cei mai buni dintre cei mai buni pentru a duce orasul pe noi culmi de glorie si progres.

          Acum, sa revenim la realitate. Ce ati citit nu e decât un scenariu utopic, in antiteza cu faptele, asa cum s-au derulat ele de fapt, tocmai pentru a va putea imagina mai bine ce s-a intâmplat la Consiliul Local.

          In realitate, a functionat scenariul „Ciocul mic! Acum suntem noi la putere”. Liberali destinsi, glumeti chiar, degajati, veniti cu temele facute de la partid, au participat, alaturi de colegii de la alte partide, la alegerile pentru desemnarea primarului interimar si a viceprimarilor. Totul a fost o formalitate ce are doar vagi legaturi cu meritocratia.

          Nu contesta nimeni calitatile persoanelor delegate cu functii de conducere, poate ca vor face treaba intr-o luna, cât altii in zece ani. Mai ales ca exista si referinte favorabile pentru ei. Insa, votul automat, caruia nici macar procedurile tehnice puse minutios la punct nu au reusit sa ii dea o aparenta serioasa, a lasat multora senzatia de scamatorie nereusita.

          Liderul interimar al liberalilor bacauani a spus ca desemnarea viceprimarilor s-a facut dupa audierea atenta a consilierilor locali bacauani si, astfel, s-au cernut cei doi oameni, cei mai competenti dintre cei mai competenti. Asa o fi, ramân de analizat si roadele competentei.

          Oricum, asta inseamna responsabilitate mare pe umerii lor. Mai ales ca si primarul interimar Tescaru a spus ca sunt deschise multe santiere in oras, ca treaba continua si ca are nevoie de ajutoare, ca sa tina situatia sub control. Intrebat insa mai amanuntit despre aceste proiecte in derulare, primarul interimar nu a mai fost insa atât de sigur pe el. Dar, sa nu uitam ca are doar doua saptamâni in fruntea Primariei.

          Acum, ca lucrurile s-au reasezat in fruntea Primariei, au mai ramas de deslusit doua sarade: aceea a cresterii nivelului de trai in Bacau, promis de noua echipa, dar si aceea ca, odata cu votul de ieri, lucrurile au intrat pe o turnura pozitiva. Dar, au fost ele cumva pe o turnura negativa pâna acum?

          VIDEO: Echipa completa la Primaria Bacau

            Alesii municipiului Bacau s-au intâlnit, luni, la Centrul de Afaceri pentru a delega viceprimarului Vasile Tescaru atributiile primarului suspendat Romeo Stavarache.

            Totodata, consilierii locali s-au intâlnit si pentru a desemna dintre consilieri doi viceprimari, unul in locul lui Mihai Sustac, care a demisionat in luna mai, si altul in locul lui Vasile Tescaru. Sedinta a fost una linistita, fara suprize si declaratii razboinice.

            Ovidiu Popovici, secretarul municipiului, a prezentat temeiul juridic al proiectului si procedura de vot: „Va fi declarat ales candidatul care a obtinut votul majoritatii consilierilor in functie. Daca nu se va intruni aceasta majoritate pentru niciul dintre candidati, se organizeaza al II-lea tur de scrutin, la care participa doar primii doi candidati.”

            Nu a fost cazul, deoarece a existat o singura nominalizare: „Am fost insarcinat de Biroul Politic National sa preiau functia de vicepresedinte si sunt sef de campanie al PNL Bacau. Din acest motiv, imi retrag candidatura si il propun pe bunul meu prieten, Radu Ababei”, a anuntat Neculai Nechita. Singura interventie a fost a social-democratului George Bogatu.

            „E foarte bine ca aceste doua posturi se vor ocupa, pentru ca activitatea Primariei Bacau sa se desfasoare in conditii normale. Sunt proiecte importante care nu trebuie sa fie afectate de instabilitate”, a spus el, referindu-se la Aeroportul „George Enescu” si Spitalul Judetean de Urgenta.

            Titular accidentat, rezerve la inaltime!

            Disciplinati, alesii au stat la coada in fata cabinei de vot pentru a-si exprima optiunea. Cu 18 voturi pentru si 3 impotriva, Radu Ababei a devenit viceprimar. „Va asigur ca noua functie nu-mi va schimba comportamentul, voi ramâne acelasi Radu Ababei pe care l-ati cunoscut. Si, pentru ca s-a terminat cupa mondiala, vreau sa va dau un exemplu din fotbal: daca cumva un titular se accidenteaza, rezervele trebuie sa fie la inaltime. E singura cale de a câstiga!” a spus noul vice.

            Cristi Manolache s-a declarat optimist in privinta relatiei cu Radu Ababei: „Daca, pâna acum, nu am gasit raspunsuri la intrebarile noastre, poate de acum vom gasi”, a spus liderul PER, solicitând conducerii Primariei sa prezinte, in sedintele viitoare, date privind situatia CET, a Spitalului Municipal, Insulei de Agrement si echipei de fotbal. A urmat hotarârea privind preluarea de catre Vasile Tescaru a functiei de primar interimar, aprobata tot prin vot secret. Din 21 de consilieri, 19 au spus „Da”, iar doi, „Nu”.

            Vasile Tescaru le-a garantat alesilor ca va face tot ce-i sta in putere ca activitatea Primariei Bacau sa se desfasoare in bune conditii. Al treilea proiect a vizat desemnarea unui consilier local ca viceprimar interimar. Propunerea a fost facuta de Vasile Tescaru.

            „Imi doresc foarte mult sa lucrez cu domnul Iulian Stoican sI, de aceea, il rog sa preia atributiile de viceprimar. Am nevoie de un om profesionist, care a lucrat in administratie si care, din punct de vedere tehnic, e foarte priceput.” Vasile Tescaru, primar interimar al municipiului Bacau

            Iulian Stoican a obtinut 16 voturi pentru si 4 impotriva. Din acest moment, echipa de conducere a Primariei Bacau este completa si asa va ramâne pâna la sfârsitul mandatului. Daca Romeo Stavarache va fi eliberat si va reveni in primarie, Vasile Tescaru va trece viceprimar, alaturi de Radu Ababei.

            „Toate lucrarile sunt in grafic. Nu exista intârzieri, nici probleme legate de acestea. Datoria mea, cel putin morala, este sa-i asigur pe bacauani ca, in continuare, voi urmari personal investitiile din municipiu, pentru ca toate sa se desfasoare normal.”
            Vasile Tescaru, primar interimar al muncipiului Bacau

            Se primesc cereri pentru subventia la motorina

            Centrul Judetean Bacau al APIA le aminteste producatorilor care folosesc motorina in activitatile agricole ca pot depune cererile de plata a ajutorului de stat la finele lunii urmatoare trimestrului pentru care solicita rambursarea.

            Mai exact, pentru motorina achizitionata in trimestrul II al anului 2014, cererile se depun la APIA Bacau, str. G. Bacovia, nr. 20, in perioada 1 – 31 iulie. Cererea trebuie sa fie insotita de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor de ajutor.

            Pentru sectorul vegetal se depune si copia cererii unice pe suprafata sau documentul care atesta inscrierea in Registrul plantatiilor viticole. Ajutorul de stat se acorda sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa (care e stabilita la 21 euro/1000 litri) pentru motorina utilizata efectiv in lucrarile agricole mecanizate.

            Revista revistelor

            Semnalez noul numar (1-2 iunie) din revista Vitraliu (cu aparitie semestriala) a Centrului de Cultura „George Apostu” Bacau, ca fiind unul de exceptie. Este foarte dens, cu materiale de substanta, multe dintre ele având ca tema de reflectie diaspora româneasca sau chiar apartinând unor creatori din acea zona. Cum este cazul scriitorului Catalin Dorian Florescu, despre care criticul literar Adrian Jicu (într-o foarte buna cronica) spune ca este un „prozator european”.

            Catalin Dorian Florescu, scriitor elvetian de origine româna, a fost prezent în Bacau în aceasta primavara, ca invitat al institutiei despre care am amintit, fiindu-i decernat Marele Premiu „George Apostu”. Moment emotionant (precedat de o Laudatio rostita de Adrian Jicu), în care am ascultat o confesiune a autorului, un fel de ars poetica, intitulata „Eu nu sunt Florescu”, acest interesant cuvând de receptie fiind si el publicat în revista. Mai multe despre experienta exilului si conditia de scriitor aflam si din dialogul purtat de Val Manescu cu premiatul.

            vitraliu

            De altfel, dupa cum spuneam dintru început, sumarul acestui numar este atât de consistent, de incitant si ofertant pentru lectura, încât este aproape imposibil sa citezi doar câteva articole, acest Vitraliu putând fi citat în întregime. Voi aminti, totusi, câteva importante nume de colaboratori: Solomon Marcus, Catalin Turliuc, Marin Aiftinca, Lucian Vasiliu, Ioan Holban, Alex.Stefanescu, Elvira Sorohan, Alexandra Titu, Constantin Prut, Grigore Smeu, Alexandru Surdu, Liviu Danceanu, Pavel Susara (care si-a lansat, la Centrul „George Apostu”, încântatoarea carte de poeme „Sissi”, despre care scrie, aplicat si erudit, ca de obicei, Gheorghe Iorga), Petru Bejan, Dumitru Zaharia, Theodor Codreanu, Marius Manta, Bogdan Popa.

            Dintre materialele foarte sensibile, care se retin, notez portretul facut de Dan Petrusca regretatului George Astalos, precum si un interviu cu acesta realizat de Iacob Florea. Remarcam si cele scrise (si spuse, la vernisaj) de Pavel Susara despre expozitia lui Gheorghe Zarnescu, „Etape”. Paginile de beletristica, de proza si poezie, se citesc cu interes si placere, deopotriva, autorii lor fiind George Astalos, Ovidiu Genaru, Sorin Postelnicu, Constantin Donea.

            Vitraliu pune în circulatie si un nou supliment Museum, periodic al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau, contributia istoricului Ioan Mitrea la realizarea acestuia fiind notabila.

            Cine tulbura apele in Orient?

            Ofensiva ISIL in Irak pare sa fie o razbunare a trecutului, presa oficiala, informându-ne rapid ca printre insurgenti se numara multi fosti ofiteri de pe vremea regimului lui Saddam care, in felul acesta isi iau revansa, dupa infrângerea suferita in fata trupelor americane. SUA spun ca nu stiu de unde au aparut luptatorii ISIL, insa refuza sa sprijine militar guvernul irakian.

            Insurgentii lupta cu succes pe doua fronturi: si impotriva regimului sirian si impotriva celui irakian, fiind bine inarmati si antrenati. Exista, insa, informatii cum ca de antrenarea luptatorilor ISIL nu sunt straine nici SUA si nici Turcia sau alte tari NATO.

            Rusii sustin ca au dovezi cum ca armamentul luptatorilor islamisti ar fi fost cumparat din Croatia si ar fi fost platit de emirii din Golf, iar trupele au fost antrenate de instructori americani si turci. Initial, ISIL trebuia sa dea jos guvernul sirian, insa, intr-un mod cu totul si cu totul ciudat, s-a intâmplat ca opozantii lui Bashar al-Assad sa deschida un front si impotriva ISIL.

            Nu se stie din ce motiv, jihadistii din ISIL au atacat Irakul si au cucerit instalatiile petroliere. Au capturat armament greu de la fortele militare irakiene si au inceput sa-l foloseasca cu o mare dexteritate, reusind sa cucereasca rapid câteva provincii.

            Guvernul irakian a cerut ajutor american, insa SUA nu se grabesc sa trimita militari si nici avioanele F16 promise. Mai ales ca americanii s-au cam suparat, dupa ce Bagdadul a permis survolul avioanelor iraniene cu material militar pentru regimul sirian. In paranteza, sa notam intrarea rusilor pe piata de armament, Moscova livrând avioane de atac Suhoi regimului irakian.

            In acelasi timp, in vreme ce ISIL ocupa instalatiile petroliere irakiene, autoritatea autonoma a Kurdistanului a inaugurat o conducta petroliera catre portul turcesc Ceyhan, unde titeiul este incarcat pe un petrolier inchiriat de Israel si transportat catre Askelon. Conducta kurda o concureaza, astfel, pe cea irakiana de la Kirkuk la Ceyhan, si care este blocata de ofensiva ISIL.

            O gravida a amanat internarea cu 24 de ore ca sa incaseze alocatia copilului

              O femeie de 26 de ani, aflata la a doua sarcina, a chemat ambulanta la o zi dupa ce au apucat-o durerile pentru a putea incasa alocatia primului copil.

              Intamplarea s-a petrecut pe strada Vantului, din Bacau. Ambulanta a fost chemata astazi, dar pe femeie au apucat-o durerile de ieri.

              Medicii de pe ambulanta au aflat ca au fost chelati cu 24 de ore intarziere pentru ca femeia trebuia sa incaseze astazi alocatia pentru primul copil, lucru pe care nu l-ar fi putut face daca ar fi fost internata in spital.

              „Faptul ca a ramas acasa putea avea efecte tragice. A riscat destul de mult pentru a incasa alocatia. Ea trebuia sa sune la Ambulanta inca de cand au apucat-o durerile, acum 24 de ore”, a declarat medicul Sorin Enescu, de la Serviciul de Ambulanta Bacau.

              Trei licee bacauane in topul primelor zece medii de admitere

                Cele mai cautate licee din judetul Bacau au fost CN Gh. Vranceanu, CN Vasile Alecsandri si CN Ferdinand I. Intr-un top al ultimelor medii de admitere, primele zece pozitii sunt ocupate de aceste licee.

                Cea mai mare ultima medie a fost inregistrata la specializarea „Stiinte ale Naturii”, de la Gh Vranceanu, unde s-a tras linie la media 9.36. Pe locul doi se situeaza „Matematica-Informatica’, tot de la Vranceanu, unde ultima medie a fost 9.33, iar pe trei s-a situat specializarea „Stiinte ale Naturii”, de la Vasile Alecsandri, unde media de admitere cea mai mica a fost 9.06.

                La Ferdinand, cea mai mare ultima medie de admitere a fost de 8.74, la specializarea „Stiinte ale Naturii”.

                Primul liceu din afara Bacaului prezent in top este CN Gr. Moisil din Onesti, unde s-a intrat cu minim 8.35 la specializarea „Stiinte ale Naturii”.

                Cleja: Tânar inecat in Siret

                  Râul Siret a mai luat o viata. Un tânar, in vârsta de 20 de ani, din comuna Cleja, s-a inecat duminica dupa amiaza.

                  Acesta a mers la scaldat alaturi de câtiva prieteni.

                  A sarit in apa, dar nu a mai iesit la suprafata.

                  Imediat au inceput cautarile, insa nu a fost gasit.

                  Acesta este al doilea caz de inec din ultima saptamâna.

                  Un alt tânar si-a gasit sfârsitul in canalul de fuga dupa ce a intrat sa se racoreasca.

                  S-a finalizat prima etapa a repartizarii computerizate

                    Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a elevilor absolvenţi de clasa a VIII-a.

                    Pe site-ul edu.ro au fost publicate rezultatele finale și liceele la care au fost repartizați candidații din județul Bacau.

                    În funcție de notele pe care le-au luat la examenul de evaluare nationala, dar și de media cu care au terminat cei patru ani de școală, elevii și-au putut alege liceul la care vor să studieze în continuare.

                    Edu.ro a publicat notele și mediile candidaților din BACĂU, iar luni 14 iulie, cu o zi mai repede decât era prevăzut în calendarul admiterii, au fost publicate rezultatele repartizarii computerizate.

                    Vremea va continua să fie capricioasă în majoritatea regiunilor, în intervalul 14 – 27 iulie

                      Regimul termic estimat de meteorologi pentru perioada 14 – 27 iulie 2014 se anunță unul la fel de oscilant precum cel din intervalul anterior, cu episoade de vreme călduroasă, dar și de ploi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului la nivelul majorității regiunilor, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

                      Pentru Moldova, media maximelor termice se va menține aproape neschimbată, în jurul valorii de 28 de grade, pe parcursul celor două săptămâni. Totuși, pot apărea diferențe de la o zi la alta, în funcție de nebulozitate și de apariția precipitațiilor. Temperaturile medii nocturne vor marca o creștere treptată în primele zile, apoi se vor situa între 15 și 17 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 15 — 18 iulie și, din nou, între 22 și 24 iulie. În rest, doar trecător vor fi ploi slabe de scurtă durată.

                      Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 14 — 27 iulie 2014, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

                      AGERPRES

                      Bacau: Un sofer beat a produs un accident rutier pe strada Bradului

                        Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, pe strada Bradului din Bacău.

                        Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 30 de ani, care conducea un autoturism pe strada Bradului, pe fondul stării de ebrietate în care se afla, a acroșat un autoturism staționat.

                        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur in aerul expirat si i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

                        În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat și că cel în cauza nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

                        În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

                        Accident la Parincea

                          La data de 13.07.2014, în jurul orei 10.30, polițiștii au fost sesizați despre producrea unui eveniment rutier cu victimă în localitatea Parincea.

                          Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, în interiorul localităţii Parincea, la intersecţia cu DC 87 B, a intrat în coliziune cu un moped neînregistrat, condus de un localnic de 28 de ani, care nu deținea permis de conducere și a pătruns în intersecție fără a respecta semnificaţia indicatorului ”Oprire”.

                          În urma impactului, conducătorul mopedului a fost transportat și internat la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

                          Celor două persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recolatate mostre biologice de sânge în vederea stabilrii alcoolemiei.

                          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

                          Politistii au controlat soferii cu etilotestul

                            Polițiștii rutieri au desfășurat în zilele de 12 și 13 iulie a.c., în județul Bacău o acțiune de prevenire și combatere a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.

                            În cele două zile de acțiune polițiștii au constatat în flagrant 8 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului.

                            În urma abaterilor constatate au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 45 030 lei. De asemenea, au fost reținute 24 de permise de conducere, din care 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

                            • La data de 12.07.2014, în jurul orei 18.00, pe strada Letea din Bacău a fost depistat un tânăr de 25 de ani, care conducea un autoturism și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                            Rezultatul testului de respirație la care a fost suspus tânărul în cauză a undicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                            • Pe D.J. 252 B, din comuna Gioseni, polițiștii au depistat în flagrant, la data de 13.07.2014 , în jurul orei 02:30, un tânăr de 26 de ani, din comuna Tamași, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

                            Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judetean de Urgență Bacău, unde i-au fost recoltate monstre biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei .

                            • La data de 13.07.2014, în jurul orei 03:30, un echipaj de poliție rutieră a identificat în trafic un bărbat de 34 de ani din Bacău, care conducea un autoturism în municipiul Bacău în timp ce avea o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabiliriii alcoolemiei,

                            • Pe DJ 119 B, polițiștii au identificat în trafic, la data de 12 iulie a.c., în jurul orei 19.00, în localitatea Mărgineni, un autoturism care prezenta avarii. S-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia, la volanul căruia a fost identificată o persoană de sex feminin, de 51 ani, din comuna.

                            Din primele verificări efectuate polițiștii au stabilit că pe fondul străii de ebrietate în care se afla, persoana în cauză a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un șanț, după care și-a continuat deplasarea de drumul județean, fiin oprită de echipajul de poliție.

                            Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu apartul etilotest și a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

                            În toate cazurile s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                            Demonstratie de roboti si autoturisme pneumatice la Universitatea Bacau

                              Evenimentul are loc cu ocazia susținerii proiectelor de diplomă la programul de studii Mecatronică și probează realizările Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău în acest domeniu de vârf al tehnicii, domeniu îmbrățișat cu entuziasm de studenții Facultății de Inginerie.

                              Demonstrația va avea loc în ziua de de 16 iulie 2014, cu începere de la ora 8,30, în Laboratorul de Energii Neconventionale.

                              Roboții, de diferite dimensiuni și dedicați diferitelor domenii, vor fi prezentați în funcționare demonstrându-și abilitățile și precizia.

                              Menţionăm că în cazul acestei manifestări, în premieră, vor fi prezentate şi prototipurile a două automobile cu propulsie integral pneumatică, participante la concursuri internaţionale, creaţie a studenţilor de la Mecatronică.

                              ULTIMELE ȘTIRI