Acasă Blog Pagina 3821

Politistii locali de la sate ar putea contribui la reducerea infractiunilor

    Unele zone rurale din judetul Bacau ies in evidenta prin numarul mare de infractiuni, situatie ce vine sa concureze cu cea dintr-un oras. Pentru a vedea la fata locului ce probleme sunt, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Bacau si cea a Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) au mers in prima parte a acestui an in doua comune, dar si la Onesti, unde au stat de vorba cu oamenii pentru a le afla nemultumirile si a gasi solutii pentru rezolvarea acestora.

    „Am mers la Sectiile de Politie Rurala Onesti, Racaciuni si Buhoci. Am discutat cu autoritatiile, cu cetatenii din zona. Multe comune nu au infiintat Politia Locala si ne-ar fi de mare ajutor ca politistii nostri sa aiba in sprijin politisti locali. Sunt localitati care nu au nici macar paznic, desi primariile sunt obligate sa asigure paza. Nu exista iluminat public.

    Localnicii vor patrule de noapte, sa fie politistul tot timpul in mijlocul lor, mai ales acolo unde sunt case izolate, in catune”, a declarat chestorul de politie Vasile Oprisan, inspector sef la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.

    Multe infractiuni si in mediul rural

    Potrivit raportului ATOP privind eficienta politiei in judetul Bacau, in primele sase luni ale acestui an, cele mai multe infractiuni au fost sesizate la Sectia Rurala Moinesti (489 de fapte), urmata de Sectia Rurala Racaciuni (484), de Sectia Podu Turcului (442) si Sectia Rurala Bacau (403).

    Sefii politiei vor ca si autoritatile locale sa contribuie la reducerea faptelor de natura penala in comunitatile lor. S-au gasit comune unde barurile erau deschise pâna la 4.00 sau 5.00 dimineata si dupa ce consumau bauturi alcoolice in exces, clientii ieseau pe strada si se luau la bataie.

    „Le-am cerut sa stabileasca un program ceva mai redus pentru ca numai asa puteam preveni comiterea unor infractiuni cu violenta”, a mai spus chestorul Oprisan.

    La Dofteana, politistii locali au si pistoale

    Unii primari de comune au luat in serios institutia Politiei Locale si, la câtiva ani de la aparitia legii pentru infiintarea acestora, se mândresc cu un serviciu bine organizat pe care angajatii Ministerului Afacerilor Interne se pot baza la orice ora.

    Este cazul comunei Dofteana, unde Politia Locala este, probabil, cea mai bine organizata din zona si poate din tot judetul. Pâna acum au fost angajati 5 politisti. Schema prevede un numar dublu, dar trebuie sa existe si finantare pe post pentru a se face angajari.

    Cei existenti pâna acum au la dispozitie masina de serviciu, dotata cu girofar, si trei pistoale cu bile de cauciuc. Acestia patruleaza singuri sau in echipa mixta cu cei de la postul din localitate.

    „Am dat anunt sa angajam doi politisti locali. Cei care au fost, si-au dat demisia atunci când au plecat toti angajatii din primarie. Acum aproape toate posturile s-au completat si vrem sa angajam si politisti. De vreo sase luni nu mai avem si sunt probleme prin comuna de rezolvat.”
    Eugen Antica, primar comuna Prajesti.

    „Se lucreaza in doua schimburi. Unii de la 8.00 la 16.00 si altii de la 16.00 la 24.00. De la ora 19.00 patruleaza impreuna cu politistii de la post. Noi credem ca sunt eficienti din moment ce oamenii vin, reclama si le solicita interventia pentru a rezolva diferite probleme”, a declarat Ion Bujor, primarul comunei Dofteana. Agentii locali de aici pot aplica sanctiuni potrivit legii Politiei Locale, dar si in baza unor hotarâri de Consiliu Local.

    Asadar, satenii pot fi amendati daca isi lasa carutele in fata institutiilor publice, daca stationeaza sau opresc in locuri interzise. De asemenea, politistii din comuna pot trage pe dreapta masinile care depasesc tonajul, pentru ca asta inseamna ca le distruge drumurile din localitate, carutele sau autovehicule care transporta material lemnos. In aceasta perioada au anuntat angajari de politisti locali si primariile Prajesti si Agas.

    „Prevenirea conteaza foarte mult. As vrea sa mai angajez inca un politist. Acesta trebuie sa aiba permis de conducere ca sa poata patrula si ma gândesc ca la anul sa le cumpar si un ATV pentru ca sunt zone unde nu se poate ajunge cu masina. Comuna este mare, sunt si catune, si noi ne dorim sa scadem infractionalitatea. Am vorbit si pentru infiintarea unei sectii de jandarmi.”
    Ion Bujor, primar comuna Dofteana.

    Cum se umfla facturile la incalzire

    * o treime din lungimea canalelor termice prezinta infiltratii de apa, care conduc la pierderi de caldura ce se regasesc in facturi, alaturi de costurile de reparatii

    Vechimea retelei de transport si distributie a agentului termic conduce la pierderi masive de agent termic, care sunt transpuse in costuri suplimentare ce trebuie acoperite de consumatori.

    Un studiu realizat de o asociere de firme din Cluj, destinat asistentei pentru retehnologizarea termica a Bacaului, arata ca serviciul de termoficare de la noi a devenit mult prea costisitor, comparativ cu alte tehnologii de furnizare a agentului termic, in special, centralele de apartament.

    O opinie care, insa, contrazice optimismul edililor, ce spera sa ii convinga pe bacauani sa renunte la propriile centrale si sa revina la sistemul centralizat.

    Astfel, strategia de termoficare de pâna in anul 2033 prevede atragerea in sistemul CET a circa 20.000 de apartamente „evadate” in anii din urma, o cifra prea optimista, dupa cum considera chiar un fost director al CET Bacau, Vasile Dragusanu.

    „Concomitent, stadiul precar al retelelor de distributie a condus la o crestere a numarului de interventii pentru reparatii. Detectarea zonei de interventie este dificila, iar aceste interventii au, in general, o durata destul de mare, ceea ce mareste gradul de disconfort al consumatorului.

    Lipsa furnizarii agentului termic pe perioada interventiei si numarul mare de interventii au impact negativ asupra confortului termic al consumatorului, ceea ce conduce la decizia de debransare”, se arata in studiu. Concret, din cele 60.000 de apartamente din Bacau racordate la reteaua centralizata la inceputul anilor 90, acum au mai ramas circa 18.000, adica mai putin de o treime.

    Studiul mai arata ca pierderile din retele sunt datorate, in primul rând, vechimii retelei de distributie a agentului termic.

    „Circa 30% din lungimea canalelor termice prezinta infiltratii de apa, care conduc la pierderi de caldura prin transfer catre mediul exterior, la fenomene de coroziune exterioara si la distrugerea izolatiei exterioare”, se arata in document.

    Numarul mare de interventii asupra retelei are impact major asupra sigurantei furnizarii agentului termic. Totodata, costurile suplimentare se regasesc, intr-un fel sau altul, in costul suportat de catre consumatorul final, care, in ultima iarna, a fost nevoit sa achite facturi de multe sute de lei pentru un agent termic din care a consumat doar o parte.

    Luna plina la perigeu

    Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” – Bacau, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” organizeaza duminica, 10 august 2014, observatii astronomice ale unui eveniment denumit Luna plina la perigeu. Orbita Lunii nu este circulara, ci eliptica, punctul de pe orbita cel mai apropiat de Pamânt fiind numit perigeu, iar cel mai îndepartat, apogeu.

    Pe 10 august, Luna Plina producându-se în apropierea perigeului, vom putea observa o Luna Plina putin mai mare si mai stralucitoare decât de obicei.

    În conditiile unui cer senin, Luna Plina va putea fi observata în detaliu, prin instrumentele astronomice din dotarea Observatorului Astronomic „Victor Anestin”, situat pe strada I. G. Destelnica, nr. 8. Observatiile astronomice vor începe la ora 21:30.

    Programul Observatorului Astronomic „Victor Anestin” este marti – duminica, 8,00 -16,00. Luni, este inchis.

    Calatoria mea în România: o experienta umanitara

      De curând, am avut ocazia sa calatoresc în România pentru un schimb de experienta la Centrul „Daniel”, institutie dedicata îngrijirii copiilor cu tulburari neurologice, aflat in orasul Bacau. Colaborarea a început acum un an, cu ocazia vizitei unei delegatii de specialisti de la acest asezamânt la Passarelle, scoala noastra din Lavigny, Vaud.

      Atunci i-am cunoscut pe colegii mei români, care au avut prilejul sa vada pe viu practicile noastre. Am considerat acest prim contact drept foarte prietenesc si util. Prin luna aprilie, am primit un apel telefonic de la d-na Argelia Lerderman, presedinta Asociatiei Espoir Roumanie, care avusese initiativa de a invita delegatia din Bacau sa vina în Elvetia. Ea m-a întrebat daca nu as vrea sa merg în România, sa vizitez Centrul Daniel si sa vorbesc cu oamenii de acolo. Am discutat cu doamna Deborah Galmiche, directoarea mea, si m-am grabit sa accept invitatia.

      …Si iata-ma pregatita pentru o excursie de 12 ore, care ma va duce la Geneva, la Zurich, la Bucuresti si, în cele din urma, dupa o calatorie de cinci ore cu trenul, in Bacau. Aici, am fost primita cu multa caldura de catre Mariana Popa, Director al Centrului „Daniel” si de doamna Ledermann care deja sosise cu câteva zile înainte. M-au asteptat cu o masa calda, la ora… 23:00.

      Bun venit în România!
      Spre surpriza mea, am aflat ca nu voi face o prezentare de o zi, asa cum era prevazut initial, ci de doua zile. Din fericire, îmi plac provocarile! În prima zi, am vizitat diferite centre de sprijin pentru copiii cu dizabilitati fizice sau mentale din judetul Bacau.

      Am avut, de asemenea, ocazia de a-l întâlni pe domnul Sorin Brasoveanu, directorul general al Directiei pentru protectia minorilor din Bacau, si pe doamna Gabriela Achihai, presedinta Fundatiei de Sprijin Comunitar. Ei mi-au relatat despre eforturile care se fac pentru ca persoanele defavorizate, copiii si adolescentii cu probleme sociale sa aiba acces la îngrijire medicala si la programe de educatie.

      Peste tot pe unde am fost, am ramas impresionata de modul responsabil în care se implica personalul de îngrijire si cum sunt rezolvate cazuri grave cu mijloace si resurse, de cele mai multe ori, destul de precare. In urmatoarele doua zile, am avut ocazia sa prezint unei asistente de psihologi si logopezi bacauani institutia unde lucrez, Scoala Passarelle din Lavigny, si sa descriu în detaliu activitatea mea cu copiii de acolo.

      A fost, de fapt, un dialog continuu, profesional si foarte amical. Un coleg român m-a întrebat daca nu cumva m-am suparat ca a vorbit despre lipsurile si greutatile lor, si atunci mi-am seama cât de important este acest schimb de experienta. Dimpotriva, am fost încântata sa constat interesul si abnegatia lor pentru aceasta munca extraordinara si pentru metodele noastre de lucru, admiratia lor pentru mijloacele puse în aplicare pentru a ajuta oamenii care au nevoie.

      În cele din urma, pentru mine, acest seminar de lucru a fost o experienta plina de satisfactii. Cu atât mai mult cu cât a urmat o serie de vizite la diferite obiective culturale, care au culminat cu vizita la Manastirea Neamt, capodopera arhitecturala a secolului al XIV-lea si loc de pelerinaj pentru crestinii ortodocsi din toata Europa de Est. Si cum sa se încheie mai frumos acest periplu moldav decât cu o masa copioasa într-un han traditional, însotita de muzica tiganeasca?

      Si apoi, a urmat întoarcerea cu trenul în Elvetia, visând cu ochii deschisi ore în sir, amintirile înca atât de proaspete. Si framântarile mele, care, sigur vor capata un raspuns: cum i-as putea ajuta pe acesti oameni atât de devotati pentru binele semenilor lor?
      Povestea nu este, probabil, decât începutul …

      Fabrice Rocha da Silva, Passarelle – Elvetia

      Fabrice Rocha da Silva, 30 de ani. Lucrez de cinci ani ca terapeut logoped la Scoala Gateway la Passarelle, din Lavigny, Vaud, Elvetia.
      Este o institutie de specialitate pentru o suta de copii si adolescenti între 5-18 ani, care nu pot merge la scoala regulat, deorece au probleme de învatare sau probleme de comportament. Ca logoped, m-am specializat in tulburari de limbaj, oral si scris.

      Aerostar va juca la Panciu

      Fotbal/ Cupa României Timisoreana

      Federatia Româna de Fotbal a dat publicitatii lista celor 18 jocuri din faza a treia a Cupei României Timisoreana.

      Conform imperecherii geografice, Aerostar Bacau va intâlni in acest tur gruparea vrânceana, Young Stars Panciu.

      Meciul va avea loc la Panciu, miercuri, 13 august, de la ora 17.00. In tururile precedente, Panciu a trecut cu 4-0 de CSM Moinesti si cu 2-0 de Otelul II Galati, in timp ce Aerostar le-a eliminat pe Vitis Suletea cu 5-1 si pe FCM Dinamo Onesti cu 1-0.

      Cinci milioane de euro pentru utilaje si hale

      Prima sesiune de depunere a cererilor din perioada de programare 2014 – 2020 pe Masura 1.2.1 s-a incheiat, iar Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a tras linie si a facut bilantul. La nivel national, au fost depuse 580 de cereri in valoare totala nerambursabila de peste 106,8 milioane de euro pentru finantarea investitiilor de modernizare a exploatatiilor.

      Dintre cele 580 de proiecte, 211 reprezinta investitii pentru fermele de familie, având o valoare nerambursabila de 9,2 milioane de euro.

      Restul de 369 de proiecte, cu o valoare nerambursabila de peste 97,5 milioane de euro, sunt investitii in modernizarea exploatatiilor agricole. Dintre proiectele pentru fermele de familie, majoritatea, mai exact 194, sunt cereri de infiintare sau modernizare a fermelor vegetale, 17 cereri de finantare fiind pentru fermele de animale.

      „In judetul Bacau, au fost depuse 12 proiecte in valoare totala de 4.963.984 euro, ajutorul public nerambursabil fiind de 1.685.060 de euro”, arata Andrei Seto, directorul OJFIR Bacau.

      Dintre acestea, majoritatea au ca obiectiv achizitia de utilaje, dar exista si un proiect care vizeaza executarea unor lucrari de constructii montaj. E vorba despre investitia cu cea mai mare valoare – 2.514.456 de euro -, suma ce urmeaza a fi folosita pentru construirea a opt hale intr-o ferma de pui.

      „Aceasta a fost prima sesiune de depunere on-line a cererilor pe Masura 1.2.1, ceea ce va scurta foarte mult atât perioada de evaluare a proiectelor, cât si perioada de contractare.”
      Andrei Seto, director OJFIR Bacau

      Puterile adverse ale lumii

      Sfânta Evanghelie propusă pentru duminica a XIX-a de peste an are un parcurs foarte dramatic. Ne-am putea prezenta această relatare ca scenele unui adevărat film.
      Este noapte… Isus se roagă singur, pe munte, în timp ce ucenicii sunt pe lac, într-o barcă „lovită de valuri”. La un moment dat vine Isus spre ei „mergând pe mare”. Ucenicii se înspăimântă, Isus îi linişteşte, Petru vrea să-i meargă în întâmpinare pe apă, dar simte că se scufundă… Strigă după ajutor, Isus îl prinde de mână şi-i reproşează puţina lui credinţă. Vântul încetează, iar cei care sunt în barcă, exclamă: „Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.
      Ca şi în duminica trecută, şi astăzi, Evanghelia ne pune în faţa unei realităţi extraordinare, impresionante în ceea ce priveşte comportamentul lui Isus. Şi, de asemenea, şi astăzi suntem provocaţi de Evanghelie să reacţionăm în faţa acestei relatări, culegând din ea sensul profund, dincolo de orice tentaţie de scepticism incredul sau de superficialitate emotivă.
      De fapt, interesul relatării nu se epuizează în dramaticul situaţiilor şi evenimentelor relatate; el se concentrează mai ales în mesajul care este implicit şi ascuns în aceste evenimente, şi pe care trebuie să-l descoperim dincolo de realitatea simplă a faptelor povestite.
      Această pagină din Evanghelia după sfântul Matei este simultan „relatare” a ceea ce s-a întâmplat în acea noapte pe lac, şi „simbol” al situaţiilor mai generale care îi privesc şi pe cititorii şi auditorii Evangheliei.
      Barca lovită de valuri este barca lui Petru, adică aceea de pe timpul în care stătea Petru şi ceilalţi ucenici, dar şi Biserica, cea care încontinuu, în toate timpurile, se confruntă cu puterile adverse ale lumii; acele puteri adverse care se manifestă uneori explicit prin persecuţie, dar care pot lua şi aspectul instrumentalizării, rău-înţelegerii şi non-consideraţiei.
      Teama şi dubiile ucenicilor şi a lui Petru sunt temerile şi dubiile creştinilor din toate timpurile. Biserica a fost şi va fi mereu o comunitate de credincioşi, dar în acelaşi timp aceşti credincioşi sunt întotdeauna – când mai mulţi, când mai puţini – „oameni cu puţină credinţă”, aşa cum, de fapt, suntem un pic noi toţi.
      Şi în tot timpul „navigării” sale prin noaptea istoriei, Biserica se află întotdeauna într-o situaţie unde pare că Domnul este absent, într-o situaţie unde pare că lucrurile lumii merg înainte, înaintează fără Cristos şi fără Evanghelie, în timp ce, în realitate, Domnul este întotdeauna prezent, chiar dacă într-un mod ascuns şi misterios, şi, de fapt, întreaga istorie a omenirii şi a lumii este situată sub semnul Paştelui, adică al morţii şi învierii lui Cristos.
      Întotdeauna, pe tot parcursul vieţii pământeşti, fragilitatea puţinătăţii noastre de credinţă este chemată să se depăşească încontinuu prin strigătul rugăciunii care îl invocă pe Cristos mântuitorul, pentru a găsi în el sprijin şi încredere în orice încercare şi dificultate, deoarece aventura credinţei creştine nu poate fi gândită şi trăită ca o liniştită croazieră de vacanţă.

      Pr. Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

      APIA Bacau da adeverinte pentru credite

      Centrul Judetean Bacau al APIA elibereaza, incepând de joi, 7 august, adeverinte pentru beneficiarii schemei de plata pe suprafata care vor sa acceseze credite pentru finantarea activitatilor curente.

      Imprumuturile sunt garantate de Fondul National de Garantare a Creditului pentru IMM si Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN si se pot obtine doar de la bancile cu care APIA a incheiat conventii.

      Adeverinta atesta faptul ca agricultorul a depus cererea de plata pe suprafata pentru 2014, ca au fost finalizate controalele si verificarile administrative asupra cererii, precum si suprafata pentru care a beneficiat de subventia acordata de APIA.

      Jandarmi bacauani „detasati” in alte judete

        Efective de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau au asigurat masurile specifice de ordine si siguranta
        publica in Roman, unde s-a desfasurat „Bâlciul anual”.

        Pe timpul desfasurarii acestei misiuni, jandarmii din cadrul unitatii au constatat 40 de fapte cu caracter contraventional (comercializarea de bunuri fara documente de provenienta, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii si expresii jignitoare), valoarea totala a amenzilor fiind de peste 7.000 lei.

        Misiunile de asigurare a ordinii si linistii publice la nivelul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau vor continua si in perioada urmatoare, dar la Tecuci, intre 9 si 15 august. Tot acum, pe 10 august, se vor deplasa si in Iasi, pentru a asigura masurile de ordine la un meci de fotbal.

        Premergator si pe timpul desfasurarii acestei partide de fotbal, jandarmii bacauani vor desfasura si activitati specifice de prevenire a violentei cu ocazia jocurilor si competitiilor sportive, activitati incluse in proiectul „Jandarmeria pe intelesul tuturor”.

        A crescut numarul copiilor neglijati

          Copiii neglijati grav de parinti, parasiti sau abuzati sunt preluati de serviciile sociale in regim de urgenta. Desi nivelul de trai, dar si accesul la informatii a crescut, numarul copiilor care intra „in sistem” nu scade. „Se constata o crestere a numarului de copii neglijati, victime ale violentei familiale sau abandonati de familie”, arata Sorin Brasoveanu, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC).

          La 31 decembrie 2013, numarul copiilor cu vârsta de 0-2 ani ocrotiti la asistenti maternali profesionisti (AMP) era de 587, pentru ca dupa sase luni, mai exact la 30 iunie, sa fie de 606. In centrele rezidentiale, numarul asistatilor minori a crescut de la 417 la 420, cei preluati fiind copii cu hidrocefalie si spina bifida.

          „De aceea, ne-am stabilit doua prioritati importante: sa intarim capacitatea administratiei publice locale de a gestiona problemele sociale si de a preveni agravarea situatiei familiilor aflate deja in dificultate si sa finalizam inchiderea centrelor mari pentru a crea servicii alternative”, declara directorul DGASPC Bacau. La ora asta, singurul centru mare ramas in functiune e „Henri Coanda” de la URA.

          Acesta ocroteste 80 de beneficiari, intre care sunt si 22 de perechi de frati. Copiii vor fi evaluati individual, solutiile urmând sa fie, de asemenea, individuale: reintegrarea in familia naturala sau largita, ocrotirea la AMP, plasament in alta familie sau in centre apartinând unor ONG-uri.

          Bacaul ar putea deveni „judet pilot”

          Intarirea capacitatii primariilor de a interveni se face prin dezvoltarea de „servicii comunitare integrate”. E un lucru stiut de multa vreme, intrebarea e de ce nu s-a facut pâna acum? Din cauza ca, desi exista cadrul legal, nu exista personal, afirma Sorin Brasoveanu: „Nu exista asistenti medicali comunitari, nu exista mediatori scolari, nu exista asistenti sociali!”

          E vorba de a respecta trei drepturi fundamentale ale copiilor: dreptul la viata si sanatate, la familie si la educatie. Un alt instrument de prevenire ar fi „consiliile comunitare consultative”, dar nici acestea nu functioneaza. Asadar, care e solutia?

          „Am discutat cu Ministerul Muncii si cu UNICEF despre posibilitatea implementarii unui proiect pilot privind pachetul minim de servicii sociale care, daca ar exista, ar preveni separarea copilului de familie si eventualele cazuri de neglijare sau abuzare. Urmeaza ca proiectul sa fie implementat intr-un judet si noi speram ca acesta sa fie judetul Bacau”, a declarat Sorin Brasoveanu.

          El se va intâlni, saptamâna viitoare, cu Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF in România, ceea ce ar putea fi de bun augur pentru DGASPC, mai bine-zis pentru copiii aflati in dificultate, care ar beneficia de acest proiect.

          Unde evadam in week-end?

          Vineri:

          Antonia va concerta, in aceasta seara, in „Club Marinarul”. Dj Yoshi va da startul petrecerii la ora 23.00.

          „The Stage” organizeaza „Summer Slam Dunk”, de la ora 21.00.

          „Police Pub” va asteapta sa petreceti o seara româneasca alaturi de Formatia Relevance, de la ora 22.00.

          „Valhalla Pub” continua seria concertelor „Big Bang Bands” cu trupa This Cover Band. Spectacolul incepe la ora 22.00, iar un billet costa 15 lei.

          „Pub S” va invita la o seara Metal, de la ora 22.00. Petrecaretii pot câstiga prin tragere la sorti invitatii la „Rockstadt” si Extreme Fest. Intrarea este libera.

          Danezu va cânta in „Club LM”, de la ora 23.00. Un bilet costa 10 lei.

          Amatorii de karaoke sunt asteptati la „Maya Cafe”, sa cânte alaturi de Dj Cip. Pentru rezervari puteti suna la 0742423210.

          Sâmbata:

          „Pub S” organizeaza „Discoteca de altadata”, de la ora 22.00. Intrarea este libera.

          „Club LM” sarbatoreste 11 ani de la deschidere. Dj Myreel si Dj Robyn se vor ocupa cu mentinerea bunei dispozitii. Un bilet costa 10 lei.

          „Siminca’s Fun House” va asteapta in fiecare seara, de joi pâna duminica, sa va distrati alaturi de Formatia Siminica si Dj Apostol. Rezervari se pot face la numarul: 0755751245.

          Cinefilii bacauani pot urmari, in acest weekend, in premiera, la „Cinema City”, urmatoarele productii:

          Cum sa evadezi de pe Pamânt

          Regia: Cal Brunker Gen: Animatie, Aventuri, Comedie
          Cu: Brendan Fraser, Rob Corddry, Jessica Alba, Sarah Jessica Parker
          Pe planeta Baab, Sorch Supernova, astronaut, este un erou national pentru populatia de extraterestri cu chip albastru. Maestru al misiunilor spectaculoase de salvare, Scorch reuseste sa faca fapte de un curaj nemaivazut cu ajutorul tacut al fratelui sau tocilar, Gary, sef peste controlul misiunilor de la BASA. Când sefa cea mare de la BASA, Lena, îi informeaza pe cei doi frati ca s-a primit un SOS de pe o planeta faimos de periculoasa, Scorch nu ia în seama avertizarile lui Gary si porneste de îndata într-o noua misiune care se anunta palpitanta.

          Gardienii galaxiei

          Regia: James Gunn Gen: Actiune, Aventuri, SF
          Cu: Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Bradley Cooper, Vin Diesel
          Aventurierul Peter Quill se trezeste tinta unei periculoase urmariri dupa ce fura un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un raufacator ce ameninta soarta întregului univers, îl face pe Peter sa formeze o echipa cu invincibilul Drax Distrugatorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu forma de copac, si cu ratonul Rocket. Dar când Peter descopera adevarata putere a globului si posibila amenintare pe care acesta o reprezinta la adresa galaxiei este clar ca urmeaza o lupta pe viata si pe moarte pentru a salva lumea asa cum o stim.

          Madalina Gheta

          Trei alpiniști, doi munți (Grossglockner 3798 m., Breithorn 4164 m.) și un vis …care rămâne în continuare: Matterhorn-ul

            Echipa pe varful Grossglockner

            Expediția celor trei angajați ai M.A.I., inspector principal de poliție Sterian Marian (I.P.J.Ilfov), agent șef adjunct de poliție Gârleanu Dan (I.P.J. Bacau) și plutonier major Oprișan Ciprian (I.S.U.J. Neamț) s-a sfârșit. Din păcate cantitatea de zăpadă și vremea potrivnică a făcut să nu se poată ajunge pe Matterhorn, vârful supranumit “Ucigașul” Europei.

            ”Am ajuns acasă sanatoși (respectând promisiunea făcută la plecare ) însă în Matterhorn mi-a rămas o bucată din suflet, bucată pe care o voi recupera doar atunci când voi reveni și sper să fie cât mai degrabă. Mulțumesc pentru sustinerea de care ne-am bucurat. A fost fantastic să știi că un număr mare de persoane se interesează de soarta/reușita ta.

            A fost un factor motivațional important. Am fi vrut să putem împărtăși împreună și reușita ascensiunii pe Matterhorn (cel mai dificil vârf din Europa și al 6-lea din lume din acest punct de vedere – 4478m. alt.), dar atât am putut în momentul de față. Atât au putut și scoțienii și spaniolii și grecii și chiar și singurul ghid montan aflat în Base Camp.

            In drum spre Grossglockner (alt. 2655m)
            In drum spre Grossglockner (alt. 2655m)

            Nu am reușit la nivelul „Total General”, dar dincolo de condițiile meteo, acest munte a fost mai mult decât o pildă pentru toata echipa noastră.”, a declarat Dan Garleanu.

            Expeditia a fost sprijinita de: Agriconstruct , Mimi Bijoux – Articole Handmade Bacau, Clubul Sportiv Dinamo Bacau, Global Auto Service, magazinul de articole montane Trakking Cluj, Grafit Invest, S.N.P.P.C. Bacau, kinetoterapeutul Costi Sdrobis, Alpin Club Bacau si, bineinteles, Clubul de Ecologie si Turism ”Veniti cu Noi” Bacau, precum si de alti multi sustinatori.

            Pagina de jurnal

            Proiectul nostru ”3 alpinisti, 2 munti, 1 vis” a ajuns la final.

            Ne-am propus să atingem vârfurile Grossglockner (3798) și Matterhorn (4478), dar am reușit să atingem Grossglockner-ul și vârful Breithorn (4164) din Munții Alpi.

            In dimineata zilei de 21.07.2014, împreună cu Ciprian Oprișan și cu Marian Sterian, plecam din București.

            Varful Grossglockner
            Varful Grossglockner

            Cu ajutorul colegilor de la Secția 1 Poliție Arad, recuperăm coarda trimisă de către magazinul Trakking din Cluj-Napoca (unul dintre susținătorii expediției) și mai schimbăm două trei vorbe la o cafea în compania colegilor. Trecem apoi în Ungaria prin punctul vamal Nădlac urmând că seara să ne odihnim după Budapesta.

            A doua zi ne urmam drumul spre Austria cazandu-ne seara in apropiere de Heiligenblut, punctul nostru de plecare spre varful Grossglockner (cel mai inalt din Austria).

            Dimineata ne gaseste spre traseu admirand ploaia care nu mai contenea sa cada. Prindem o pauza intre doua averse si plecam. Decizia a fost buna, vremea indreptandu-se. Urcam pe un traseu frumos prin padure si printre vacute, care pasteau linistite pe pajisti si, dupa vreo 2 ore de mers iesim in golul alpin, iar dupa 4 ore ajungem la cabana SalmHutte (alt. 2644 m.), nu inainte de a purta o scurta conversatie cu marmotele curioase.

             In urcus spre creasta care conduce spre Grossglockner
            In urcus spre creasta care conduce spre Grossglockner

            Facem o mica pauza pentru alimentare si hidratare dupa care ne continuam drumul pe Traseul Pionierilor, traversam valea glaciara si apar si primele portiuni de zapada. Dupa ce urcam o panta de zapada destul de inclinata, cataram pe un traseu echipat in sistem via ferrata care ne scoate in creasta principala. De aici, dupa o scurta descatarare, traversam pe curba de nivel, finalul pana la cabana Erzherzog-Johann-Hütte 3454 gasindu-ne intr-un urcus sustinut pe o creasta principala. Dupa 10 ore de traseu reusim sa urcam mai mult de 2500 de metri altitudinali.

            In dimineata zilei urmatoare plecam spre Grossglockner. Cateva cornise aflate pe muchia pe care o urcam sporesc interesul si atentia. Intram apoi in traseul de creasta compus din bucati de catarat la mixt pe o panta decenta. O creasta inzapezita, expusa in ambele laturi ofera ceva senzatie alpinistilor care o parcurg. In departare, printre nori, se vede o farama din Matterhorn. Noi ne vedem in contiunare de creasta noastra care coboara si urca si ne mai ofera bucuria de a realiza un traverseu pe o muchie de zapada unde, cu generozitate, aveai loc de un bocanc si jumatate.

            Urmeaza ultimul pasaj de catarat, agolmerat cu alpinisti cu diverse nivele de pregatire. Mai toata lumea merge cu ghid. Noi suntem fericiti ca reusim si fara. Iata-ne ajunsi pe «Acoperisul » Austriei. Un prim obiectiv atins.

            Pe varful Grossglockner mic
            Pe varful Grossglockner mic

            Urmeaza seria de fotografii cu sponsorii expeditiei. Fara aportul lor, personal nu as fi ajuns. Banerul nostru tricolor starneste interes, intrebari si felicitari adresate de catre alpinistii de diverse nationalitati prezenti pe varf. Ne dam mana, ne salutam, ne uram noroc si ne vedem de drumul de intoarcere.

            Atentia e un factor decisiv, 80% din accidente petrecandu-se pe coborare. Tin minte vorbele prietenilor mei de la Alpin Club Bacau: ”Cand ajungi pe varf nu ai terminat traseul; esti abia la jumatatea lui ”. Cu mintea limpede coboram cu atentie si ne urmam drumul spre Heiligenblut insotiti de o ploaie de 4 ore. Ajungem obositi, dar multumiti. Nu dam petrecere. Matterhorn-ul era obiectivul care urma sa fie incercat.

            Dupa seara petrecuta la o familie de austrieci foarte simpatici, ne cazam in seara urmatoare in Domodosolla, un frumos orasel-statiune din Italia. Aici intalnim un localnic binevoitor care, fara a ne cunoaste, ne conduce la prima benzinarie inainte de a ramane fara combustibil, ne face cinste cu o sticla de vin si ne cauta o cazare in cei 50 de Euro de care dispuneam in buget.

            Dupa doua tentative nereusite, italianul reuseste sa negocieze o astfel de cazare la o cunostina, chiar la un hotel, cu mic dejun inclus. Mai mult ne invita la el si ne delecteaza cu niste paste autentice. Un om simplu si deosebit in acelasi timp, pe care nu il vom uita.

            Ziua urmatoare ne gaseste in Randa, Elvetia. In Zermatt (statiunea cea scumpa de unde se pleaca spre Matterhorn) este permisa doar circulatia autovehiculeleor electrice. E un oras cu poluare zero. Ne interesam de prognoza iar stirile nu sunt imbucuratoare. Mai mult aflam ca in acest an este interzis campatul la baza varfului dar daca vrem, e o firma care are corturi montate acolo si care ne gazduieste pentru suma «modica » de 125 franci elvetieni.

            Cu gandurile amestecate de aceste vesti deloc imbucuratoare, luam telecabina cea scumpa pana la Schwarze unde « descalecam » mai saraci cu 50 de euro fiecare. Ceata si ploaia ne mai da o lovitura in moral. Muntele e aproape pustiu. Unde sunt alpinistii ?

            Matterhornul vazut din camparea improvizata
            Matterhornul vazut din camparea improvizata

            Urcam spre cabana Hornli, aflata in renovare. Pe traseu depasim o echipa de cehi care nu aratau prea bine pe fond de efort. Ne da curaj; ne gandim ca suntem pregatiti.

            Ajungem intr-un loc deschis unde vedem multe corturi, toate la fel, plasate in zona. Cineva striga la noi. Las rucascul in poteca si ma duc sa vorbesc. Anticipam toata discutia cu interzisul camparii, cu Politia din zona care va veni sa ne amendeze etc.

            O doamna (ghid montan in zona) ma saluta si imi spune ca este interzisa camparea, ca la Hornli la cabana se fac renovari si ca, in schimb, ne pot gazdui ei la suma de 125 franci pe noapte de persoana. Credeam ca stiu tot, dar nu era asa.

             La poalele Matterhornului
            La poalele Matterhornului

            Incerc sa o sensibilizez pe doamna si sa ies cat mai favorabil din situatie. Am tras concluzia ca romanii au un spirit de negociator innascut. I-am spus de unde venim, cat de greu a fost si ce sacrificii a trebuit sa facem,…etc.

            Femeia, foarte cumsecade si empatica in acelasi timp, ne da alte vesti proaste. Nimeni nu a mai abordat varful de mai bine de doua saptamani, dupa altitudinea de 3600 m. e foarte multa zapada (pana la brau mi-a aratat…) si niciun ghid nu il va incerca mai devreme de o saptamana.

            Citindu-mi dezamagirea din suflet, doamna imi recomanda, neoficial, sa cobor jumatate de ora si sa imi pun cortul intr-o zona mai retrasa, cu precizarea ca ar fi bine sa astept macar inca o saptamana pentru a aborda varful.

            Cu neliniste in suflet coboram la locul indicat, dam reactualizare la planuri si incep discutiile pe variante. Pana la urma ne hotaram sa ramanem cu cortul si sa vedem ce se intampla si daca nu se va putea, sa dam Matterhorn-ul pe Breithorn. Stam la o discutie cu grecii si cu spaniolii, in timp ce scotienii abandoneaza orice tentativa.

            Grecii ne spun ca pleaca la 5 dimineata (cam tarziu) dupa care revin si ne spun ca pleaca la 3 apoi la 1, imediat dupa spanioli. Ideea e ca nu a plecat nimeni si astfel plecam spre Breithorn cu inima indoita, nu inainte de a monta placuta lui Sebi Verga pe o stanca din traseu, aproape de Base Camp-ul de anul asta placuta realizata de prietenii de la Alpin Club Bacau. Regret ca nu m-am ridicat la inaltimea de a fixa placuta undeva in zona varfului, acolo unde, cu siguranta isi merita locul. Poate intr-o zi eu sau altcineva o va monta la locul potrivit. M-a impresionat gestul scotienilor care intrebandu-ma si afland despre ce e vorba, si-au scos caciulile din cap si au rostit vorbe frumoase.

            Monte Cervino (Matterhorn) vazut din apropiere de Breithorn
            Monte Cervino (Matterhorn) vazut din apropiere de Breithorn

            Matterhornul e un munte colosal. Cand te uiti la el ai impresia ca te striveste si te sufoca, insa iti ofera foarte multa energie sa depasesti aceste prime simptome. Plecand de langa el simteam ca am lasat, sau ca am pierdut ceva. Are o capacitate uluitoare de a te face sa te intorci. Cu siguranta ma voi intoarce pentru ca doar atunci voi fi impacat in sufletul meu. Voi merge ca la un prieten-doctor: sa ma tratez. (De cate ori cobor de pe munte simt cat adevar este in expresia: „partir, c’est un peu mourir”! – Dinu Mititeanu.)

            Cu gandurile imprastiate am urcat pe Breithorn, aproape fara sa realizam, dar carand un munte in spate: Matterhorn.

            Varful Breithorn
            Varful Breithorn

            A urmat intoarcerea cu o cazare la marginea lanului de porumb din Italia (comme se dici alora ) si o noapte petrecuta intr-un camping de langa lacul Balaton. Aici am hotarat sa dorm afara. In timpul noptii am simtit un soi de intepatura usoara la nivelul scalpului. Am aprins lanterna si am vazut o mandrete de vulpe la zece metri distanta. Am incercat sa o alung agitandu-mi bratele insa nu parea impresionata de mine. Colegii din cort auzind zgomotul m-au intrebat ce s-a intamplat. Explicandu-le ca o vulpe a incercat sa ma muste de cap, nedumerirea lor a fost foarte mare, ei intelegand ca un vultur a incercat sa faca asa ceva. In cele din urma vulpita a plecat de buna voie.

            Echipa pe varful Breithorn
            Echipa pe varful Breithorn

            In drumul spre casa am tras linie si ne-am evaluat proiectul. A fost exact asa cum este viata si muntele: cu suisuri si cu coborasuri. Fiecare a avut de invatat cate ceva. Sunt lucruri care vor ramane intiparite toata viata.

            Asa cum am scris la plecare, nu as fi putut lua parte la aceasta expeditie fara ajutorul prietenilor care s-au implicat si a unor societati care si-au oferit sprijinul: Agriconstruct (domnului Cristinel Popa), Mimi Bijoux – Articole Handmade Bacau, Clubului Sportiv Dinamo Bacau, Global Auto Service (domnului Cristi Burca), magazinului de articole montane Trakking Cluj, Grafit Invest (doamnei Otilia Lupu si lui Florin Radu), S.N.P.P.C. Bacau, kinetoterapeutului Costi Sdrobis, Alpin Club Bacau si, bineinteles, Clubului de Ecologie si Turism ”Veniti cu Noi” Bacau, precum si altor multi sustinatori.
            Nu pot sa uit de sprijinul moral si de atentia de care am beneficiat din partea voastra mai ales prin intermediul paginii ”3 alpinisti, 2 munti, 1 vis”.

            Cimitirul Alpinistilor din Zermatt
            Cimitirul Alpinistilor din Zermatt

            In incheiere, am sa scriu cateva vorbe spuse de oameni intelepti despre ce reprezinta pentru ei muntele.

            Intrucat fiecare sfarsit reprezinta un nou inceput pot sa va spun ca VA MULTUMESC! La revedere si pe curand !

            ”Nu te urci pe un munte decât într-o echipă, nu te cațeri pe un munte fără a fi bine antrenat fizic, nu escaladezi munții fără a fi pregătit și fără a pune în balanță riscurile și răsplățile.” – Mark Udall
            „Nu muntele îl cucerim, ci pe noi înșine.” – Edmund Hillary

            Autospeciala electrica a Politiei din Zermatt
            Autospeciala electrica a Politiei din Zermatt

            ”Pasiunea pentru MUNTE nu are explicații logice; la fel ca orice dragoste, ea există în individ atâta vreme cât corespunde unei nevoi a sufletului.” – Ionel Coman

            ”MUNȚII nu pot fi nici cuceriți, nici învinși, ci doar urcați.” – Heinrich Harrer
            ”Oamenii nu pot învinge MUNTELE, pot învinge cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălțimea munților.” – Reinhold Messner

            Școala de Vară a Societății de Științe Istorice din România

              Orașul Galați a găzduit în perioada 28 iulie – 2 august 2014 Școala de Vară a Societății de Științe Istorice din România, cu tema „Primul Război Mondial. Experiențe istorice și lecții pentru azi”, sub egida S.Ș.I.R., a Universității „Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, în parteneriat cu School of Global and Internațional Studies, Indiana University, S.U.A., Friedrich-Eebert-Stiftung, Office Romania, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați și Muzeul Brăilei.

              Au fost prezenți la aceste cursuri, recunoscute ca activitate de perfecționare a membrilor S.Ș.I.R., peste 40 de istorici din întreaga țară și 20 din Galați și Brăila (cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, muzeografi, arhiviști ș.a.).  Școala de Vară „Primul Război Mondial. Experiențe istorice și lecții pentru azi” își propune să ofere celor prezenți prilejul unei reflecții structurate asupra semnificației acestui eveniment istoric major, de impact asupra viziunii generale despre lume și societate.

              Cursurile au debutat, luni, 28 iulie 2014, în Sala de festivități a Universității „Dunărea de Jos” Galați – Aula Magna, în prezența președintelui S.Ș.I.R., prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București), a prof. dr. Bogdan Teodorescu (secretar general S.Ș.I.R.), a conf. univ. dr. Constantin Ardeleanu (prodecan Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați) și a prof. univ. dr. Maria Bucur-Deckard (School of Global and Internațional Studies, Indiana University, S.U.A.), a membrilor S.Ș.I.R. prezenți la Școala de Vară, precum și a altor invitați.

              Pe parcursul întregii săptămâni au avut loc susţineri de comunicări pe divese teme legate de primul razboi mondial, la care s-au adăugat excursii în Galaţi, Brăila, Tulcea, locuri pline de istorie şi care au avut un loc important în timpul primului război modial. Dintre obiectivele vizitate, amintim : Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” – Casa „Cuza Vodă” din Galați, Muzeul Brăila, Centrul Cultural Nicapetre, Casa Memoriala Petre Ştefănescu Goangă, Casa Memorială Panait Istrati, Casa Avramide, Cetatea medievală Enisala, Muzeul din Tulcea.

              Din partea Filialei Bacău a Societății de Științe Istorice din România a participat prof. Prisacariu Elena Mihaela, de la Colegiul Tehnic ,,D. Ghika” Comăneşti.

              Patru răniţi într-un accident pe DN 11

                Poliţiştii rutieri au cercetat la data de 06.08.2014, în jurul orei 18.00, împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a patru persoane.

                Din cercetarea la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 25 de ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 11, în afara localităţii Brătila, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani.

                În urma producerii evenimentului rutier, cei doi conducători auto precum şi doi pasageri din autoturism, au fost transportaţi la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

                Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Tânăr de 23 de ani, cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis

                  Poliţiştii au depistat la data de 07 august a.c., în jurul orei 01.00, pe strada Mihai Viteazu din Bacău, un tânăr de 23 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,72mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                  În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis.

                  S-a oprit cu autoturismul într-un gard

                    La data de 06 august a.c., în jurul orei 15.30, o tânără de 20 de ani, din comuna Târgu Trotuş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, în localitatea Sănduleni, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

                    În urma producerii evenimentului tânăra a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, iar rezultatul la testarea cu aparatul etilotest a fost negativ.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Biciclist turmentat, accidentat în municipiul Oneşti

                      Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 06.08.2014, în jurul orei 17.30, despre faptul că pe strada Cuciur s-a produs un accident de circulaţie cu victimă.

                      La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 52 de ani, din localitate, în timp ce conducea o bicicletă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat în afara părţii carosabile.

                      În urma evenimentului, biciclistul a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                      Politia in actiune: perchezitii si amenzi

                        Șase persoane, bănuite de săvârșirea unor infracțiuni, au fost reținute în urma unor acțiuni desfășurate de polițiști în județul Bacău pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

                        Polițiștii din județul Bacău desfășoară în luna august a.c. o serie de acțiuni preventiv- reactive pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum şi a celor urmărite în temeiul legii.

                        Structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase vor acţiona pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, prin surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale.

                        În cadrul acțiunilor desfășurate la data de 6 august a.c., polițiștii au efectuat 7 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni. De asemenea, au fost depistați în flagrant patru bănuiți de tentativă la furt calificat.

                        Față de șase persoane s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentate unităților de parchet cu propuneri de arestare preventivă.

                        Polițiștii rutieri au desfășurat, împreună cu reprezentanții R.A.R Bacău, o acțiune de verificare a legalității transportului de persoane în regim de taximetrie și a celor în regim “școală”.

                        Au fost verificate în total 296 de autovehicule și au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale. De asemnea, în 13 cazuri s-a luat măsura reținerii certificatelor de înmatriculare. Din cele 296 de autovehicule verificate, 186 au fost vehicule “taxi”, iar 110 au fost vehicule destinate deprinderii aptitudinilor de conducere a autoturismelor pe drumurile publice.

                        Polițiștii de investigații criminale și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat, la data de 6 august a.c., două percheziții domiciliare în municipiul Bacău, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Bacău.

                        A fost astfel depistat un tânăr de 19 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, care se sustrăgea cercetărilor.

                        Din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat că cel în cauză ar fi pătruns în locuințele a două persoane din municipiul Bacău, de unde a sustras un laptop și suma de 200 de lei, iar prin violență ar fi deposedat un tânăr de 22 de ani de suma de 70 de lei, pe care acesta o avea asupra sa.

                        Față de tânărul de 19 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat ți tâlhărie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                        A fost depistat un minor de 15 ani, bănuit de săvârșirea a două furturi din locuințe, comise în perioada 30.07.- 02.08.2014.

                        Au fost recuperate bunuri în valoare de aproximativ 4000 de lei care au fost restituite celor două părți vătămate.

                        Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                        În urma unei percheziții domiciliare efectuate de polițiștii de la Secția 2 Poliție Bacău la locuința unui tânăr de 24 de ani au fost identificate ceasuri și telefone mobile, susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

                        Din cercetări a rezultat că cel în cauză a pătruns în vestiarele a trei săli de sport din din municpiul Bacău și a sustras două ceasuri, două telefoane mobile și un portofel cu acte, bani și carduri bancare, de pe care a retras suma de 3000 lei.

                        Față de tânărul de 24 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecata cu propunere de arestare preventivă.

                        Ȋn zona industrială a comunei Ștefan cel Mare ziua polițiștii au depistat un autoturism în care au fost identificați 5 tineri din comună, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani.

                        Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că cei în cauză au pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale din zonă pentru a sustrage materiale feroase, iar în momentul în care au fost surprinși de personalul unității au fugit de la locul faptei.

                        Ȋn cauză s-au ȋntocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de furt calificat şi violarea sediului profesional.

                        Față de patru persoane s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

                        p1

                          p1

                          Antidotul tristetii pentru bolnavii incurabil

                          O data la doua saptamâni, departe de orasul cenusiu, parca mereu aflat in santier, si de claxoanele soferilor nervosi, de forfota cotidiana care aproape ca-ti striveste creierii, la centrul de zi Casa Albert din Luncani, apartinând Asociatiei „Lumina” din Comanesti, este sarbatoare.

                          Aici, intr-un mic univers, creat special, parca, de forta divina, un grup mic de oameni inimosi incearca (si chiar reusesc) sa-i ajute pe micutii bolnavi incurabil sa uite de amaraciunea vietii. Prin hipoterapie, cu superbi cai de rasa.

                          Ideea a fost sustinuta neconditionat inca din prima clipa de Cezar Ivanof, administratorul Clubului Sportiv Ecvestru (CSE) Decebal (de unde provin nobilele animale) care a inteles, poate mai bine decât oricine, ca un copil nu merita atâta suferinta si, mai mult, e de datoria sa, a noastra, a tuturor, sa le facem viata cât mai usoara.

                          DSCN4997

                          Dalmatian, Pitbull si Mondial

                          Pe gazonul de un verde ireal al hospice-ului de la Luncani, chiar si pentru câteva minute prelungite, copilul aplecat deasupra coamei armasarului, freamata de emotia experientei unice pe care si-ar dori-o repetata la nesfârsit.

                          Cei doi se contopesc intr-o singura fiinta, intr-un dans atent urmarit de ingerii trimisi parca de Dumnezeu sa le poarte de grija. „Cred ca expresia fetelor copiilor de aici când sunt in compania cailor spune tot. Se bucura, se simt bine. Restul, cum ar fi vremea sau altceva, este mai putin important. Conteaza ca le facem copiilor o bucurie.

                          Plus ca mediul de aici este mirific, este liniste, e in mijlocul naturii, cu aer curat, paduri in stânga, paduri in dreapta”, sopteste Radu Mihai Cosmin, angajat al CSE Decebal. Asezati la rând, unii in scaunele cu rotile, altii in picioare, copiii asteapta, cu inimile spargându-le piepturile mici la gândul ca vor urma macar sa atinga, frumosul animal. Dalmatian, calul de scoala (dintr-o rasa notorie ungureasca) este preferatul copiilor.

                          DSCN5032

                          Impreuna cu Pitbull si Mondial, patrupedele fac cu rândul, la fiecare doua saptamâni, in terapia cu cai de la Casa Albert. „Dalmatian are un caracter foarte blând, fiind febletea copiilor de aici. Este un cal de scoala, care, in restul timpului, participa la competitii, fiind capabil sa faca sarituri de peste 1,5 metri. Ii plac copii de aici, atmosfera, dar mai ales iarba din curtea hospice-ului”, imi strecoara zâmbind Cezar Pintilie, calaret la CSE Decebal.

                          Descoperind bogatia vietii

                          L-am gasit, printre copii de la Luncani, si pe parintele Augustin Folner, de 36 de ani, venit tocmai de la Manastirea Carmelitana din zona Slatina -Luncani, alflata la o distanta de vreo 2 kilometri de Casa Albert. De vreo cinci ani, ajunge aici ori de câte ori simte nevoia, uneori chiar si saptamânal. Provine dintr-o familie catolica practicanta (mama casnica, tatal ceferist) si, de mic copil, a simtit ca, la maturitate, va deveni preot.

                          A urmat Seminarul din Onesti, dupa care a plecat in Italia, iar acum este in Ordinul Carmelitan, la manastirea de la Luncani. Ne spune ca, periodic, ajunge la hospice, unde se roaga, impreuna cu micutii de aici, cânta, discuta despre Biblie si despre Cristos. Din când in când, copiii de aici vin la Manastire, unde este amenajat, printre altele, si un atelier de ceramica, extrem de apreciat de micuti.

                          DSCN5051

                          „La Casa Albert, vin cât de des pot. M-a atras in primul rând vocatiunea de preot, dar si faptul ca, de câte ori vin aici, mai mult primesc decât daruiesc. Când ii vezi pe copii cum zâmbesc, cum se bucura de viata, descoperi adevarata bucurie a vietii. Copiii sunt absolut fermecati de cai, mai ales Alex (pacient n.r.) care este foarte bucuros când calareste calul. Cred ca i-ar trebui un cal, sa-l ia acasa”
                          parintele Albert Folner

                          Alfredo, un voluntar italian de 22 de ani, din Modica, Sicilia, a venit in România, la Manastirea Carmelitana de la Luncani, pentru experienta de voluntariat cu gref. E o activitate organizata in fiecare vara la Manastire, cu copii de 5 pâna la 15 ani, care vin zilnic, timp de o saptamâna, pentru rugaciune, formare, cântece, dansuri etc.

                          DSCN5063

                          Tânarul este student de Psihologie, la o universitate din Roma, si totodata, in formare pentru a deveni calugar carmelitan. A auzit de Asociatia „Lumina” de la preotul Albert. Astazi, a venit aici desi, practic, era ziua lui libera. „Am observat copiii fericiti in compania cailor si imi place ce vad, cred ca este util, metoda terapiei cu cai contribuie la buna dispozitie a celor mici, la imbunatatirea vietilor lor”, marturiseste Alfredo.

                          Poveste de viata

                          Alex, vedeta asezamântului de la Luncani, e un baietel de 10 ani cu o poveste trista. Din nefericire, inca de la nastere, a ramas tintuit in scaunul cu rotile. Din cauza bolii – tetrapareza spastica – i-a fost afectata iremediabil si vederea. Acum, e cu mama sa, Cecilia (venita impreuna cu celalalt copil al sau).

                          Chiar si asa, micul Alex se bucura din toata fiinta de superbele animale care tropotesc pe gazon, sfornaind ori de câte ori un copil se apropie cu un smoc de iarba. Familia e din Cleja si vin cu totii la Luncani, dupa ce mama a aflat chiar de la cei de la Asociatia Lumina, (care i-au cautat acasa), despre acest loc plin de liniste si de speranta. Pâna atunci, tânara mama strabatea sute de kilometri, la fiecare trei luni, la Spitalul Budimex din Bucuresti. Cel mai mult a incercat sa-l faca bine pe Alex la Baile 1 Mai, de lânga Oradea, dar fara prea mari rezultate.

                          „Vin sa vad ce mai face copilul meu, cum se simte. El ajunge, de regula, singur, adus de cei de la «Lumina». Este foarte curajos, chiar a incercat sa-mi explice, in felul lui, ca trebuie sa vina caii. Oricum, de când venim aici, de vreo cinci ani, cred, l-am recuperat foarte mult. Practic, la inceput, era o «leguma». Aici, psihic, cel putin, s-a recuperat binisor. Inainte, avea o teama de tot ce este in jur. Acum, socializeaza, asa cum poate.”
                          Cecilia Farcas, mama lui Alex

                          Gabriel, pacient si el la Luncani, este din Faraoani. Ne spune ca mai are doua surori, iar tatal e in strainatate, la munca. I-ar fi placut sa aiba un cal acasa, daca era sanatos. Si sa joace fotbal. Acum o face doar pe calculator.

                          Alaturi ii sta Ionut, de 14 ani, si el tot bolnav, in scaunul cu rotile. Adolescentul e din comuna Lespezi, satul Gârlenii de Sus. Vine la Casa Albert de trei ani. Se mândreste cu un scaun electric, „motor” cum ii spune el, pe care-l foloseste ca sa mai petreaca pe ulita, cu restul copiilor. „Mi-a placut, mai ales ca erau frumosi caii, prietenosi, am simtit ca ma accepta. Nu am incercat sa-i calaresc, dar macar i-am hranit cu iarba si s-au bucurat”, se mândreste Ionut.

                          Ma apropii de Marius, un alt pacient, imobilizat si el in scaunul cu rotile. Aflu ca are 24 de ani si ca, acasa, mai sunt trei frati, mai mici decât el, unul dintre ei fost coleg de scoala cu amicul Ionut. La o privire mai atenta, imi dau seama ca face sport, „rupe fiarele”, cum glumesc colegii de la Casa Albert. Are un bust bine lucrat.

                          Ii place sa dea bine la fete, desi nu recunoaste pe fata asta. Imi confirma ca a urcat pe cal, e mai curajos, dar si pentru ca Dalmatian e mai calm, fata de Pitbull. Terapia de la „Lumina”, in general, la schimbat mult. In bine.

                          Aflu ca, la inceput, nu ridica ochii din pamânt. Acum, saluta pe toata lumea, se simte altfel, este bagat in seama, ca pe un om normal. Caci, pentru cei de aici, e cel mai normal om de pe pamânt. La fel si restul copiilor si tinerilor care ajung la centrul de zi de la Luncani. E lumea lor, in care nu se simt marginalizati, traiesc normal, dupa reguli normale.

                          „Terapia a inceput in vara si va tine pâna târziu in toamna. Facem acest lucru pentru ca se vad schimbarile la copii. Acum, sunt mult mai deschisi, au legat prietenii intre ei. Daca, la inceput, erau tematori si unii chiar nu vroiau sa vina, acum, situatia s-a schimbat. Se bucura ca sunt aici, sunt mai linistiti. Este un lucru extraordinar pentru ei. Uneori chiar facem fata cu greu cererilor de participare”
                          Mara Matei, specialist in relatii publice la Asociatia „Lumina”

                          ULTIMELE ȘTIRI