miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 382

Experiențe de neuitat pentru copiii din mediile rurale defavorizate la Școlile de Vară FSC

    Copiii din comunitățile rurale defavorizate din estul județului Bacău au avut parte de o vară plină de experiențe educative și recreative, datorită Școlilor de Vară organizate de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC). Programul, conceput pentru a îmbogăți cunoștințele și abilitățile participanților, dar și pentru a le oferi un cadru propice dezvoltării personale, a adus bucurie și învățare celor peste 600 de copii care au luat parte la activități.

    Școlile de Vară, desfășurate săptămânal între lunile iulie și august, au avut loc în mai multe comune din estul județului Bacău, printre care Slobozia Nouă, Stănișești, Colonești, Răchitoasa, Tamași, Dealu Morii, precum și la Centrul Mozaic din Bacău. Fiecare sesiune a fost o adevărată sărbătoare a educației și a prieteniei, oferindu-le copiilor din aceste zone o alternativă plină de sens și bucurie în timpul vacanței de vară.

    Programul a inclus o gamă variată de ateliere și sesiuni interactive, toate organizate cu dedicație de cei 70 de voluntari FSC. Copiii au avut ocazia să participe la activități muzicale, concursuri sportive, ateliere de artă și meșteșuguri, precum și la sesiuni de dezvoltare personală prin jocuri și discuții pe teme importante pentru ei. Aceste activități nu doar că le-au dezvoltat creativitatea și abilitățile, dar le-au permis să se exprime liber, să învețe lucruri noi și să lege prietenii durabile.

    Voluntarii FSC au jucat un rol esențial în succesul acestor Școli de Vară. Dedicarea și creativitatea lor au transformat fiecare zi într-o experiență memorabilă pentru copii, care s-au simțit valorizați și integrați în activitățile desfășurate. Aceste legături formate între copii și voluntari nu doar că au îmbogățit experiența de vară a participanților, dar au pus bazele unor relații de prietenie și sprijin care vor continua să crească și după încheierea programului.

    „Prietenia este ceea ce ne unește pe toți, și suntem foarte recunoscători voluntarilor care s-au implicat atât de mult. Vara, în satul nostru, aceasta este singura activitate pe care o avem, dar chiar și așa, suntem foarte fericiți. Chiar dacă a fost și obositor, pentru că am avut parte de atât de multe activități, ne-am distrat de minune și ne-am jucat cum nu am mai făcut-o niciodată. Voluntarii ne-au oferit momente de vis pe care nu le vom uita curând și le mulțumim din suflet pentru tot ce au făcut pentru noi!”, a declarat unul dintre beneficiarii Școlilor de Vară.

    Gabriela Achihăi, președinte FSC, a subliniat importanța acestui program: „Fundația de Sprijin Comunitar continuă să susțină educația și dezvoltarea tinerilor și copiilor din mediul rural, creând contexte ideale pentru ca aceștia să-și descopere potențialul și să contribuie activ la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Suntem bucuroși pentru impactul pozitiv pe care îl avem asupra copiilor și privim cu încredere spre viitor, continuând să investim în educația și bunăstarea tinerilor din aceste comunități.”

    Ediția din 2024 a Școlilor de Vară FSC a fost posibilă datorită fondurilor strânse din sponsorizări și donații în cadrul Galei Premiilor Comunității Băcăuane, desfășurată în luna mai a acestui an. Sponsorul principal a fost compania DEDEMAN, iar un rol important l-au avut și autoritățile locale din comunele gazdă, care au asigurat infrastructura necesară derulării activităților și acomodării voluntarilor.

    Cultura de cazino în Ungaria: de la cazinourile terestre la jocurile de sloturi și poker online

      Image by nuraghies on Freepik

      Ungaria face parte din categoria țărilor europene în care jocurile de noroc se regăsesc în cultura locală de mulți ani. În 1827, contele Szechenyi le oferea artistocratilor locali prima locație de cazinou, Nemzeti Casino, construcție edificată în Pesta. Până în 1949, Ungaria s-a numărat printre statele în care jocurile de noroc erau legale, lucru care s-a schimbat imediat ce comuniștii au acaparat puterea și au naționalizat jocurile de noroc.

      Aceștia reintroduc în 1957 Loteria Națională, care apăruse în 1777 sub comanda Împărătesei Maria Theresa a Austriei. Monopolul de stat durează până în 1991, situația schimbându-se pentru un an, ca mai apoi, în 1992, Szerencsejáték Zrt să își intre în atribuții și să dețină controlul asupra pieței jocurilor de noroc în Ungaria. Din 2013, sectorul jocurilor de cazino online devine activ, iar în 2024, acesta valorează 522.4 milioane de Euro.

      După ce în 2023, Szerencsejáték Zrt a renunțat la monopolul pe pariurile sportive, este de așteptat ca în curând piața locală de cazinou să devină accesibilă tuturor operatorilor interesați să activeze în sectorul jocurilor de noroc online din Ungaria. Prognoza specialiștilor indică o creștere de până la 662.8 milioane de Euro în următorii patru ani, segmentul jocurilor de cazinou contribuind cu 123.4 milioane de Euro.

      Popularitatea jocurilor de pacanele în Ungaria

      Jocurile de sloturi se numără printre categoriile de jocuri de casino preferate în Ungaria datorită varietății de teme, funcții și bonusuri. În cazinourile terestre, precum cele localizate în Budapesta, Sopron, Gyor, Debrețin sau Seghedin, aparatele de sloturi beneficiază de un spațiu dedicat. Jocurile de păcănele din locațiile terestre se evidențiază prin jackpot-urile asociate, care le oferă jucătorilor posibilitatea de a obține câștiguri potențiale importante.

      În mediul online, însă, cazinourile digitale dispun de un număr considerabil mai mare de jocuri, dar și de producători. Funizorii de jocuri de pacanele sunt Merkur Gaming, Novomatic, Alfastreet, IGT, Amatic Industries, EGT și Apex Gaming Technology. De altfel, din 2017 și până în 2024, segmentul jocurilor de casino în Ungaria se află într-o continuă creștere la nivel de valoare, de la 31.32 milioane de Euro la 98.44 milioane de Euro, mare parte din venituri fiind generată de jocurile de pacanele.

      „Az online kaszinók sokkal népszerűbbé váltak, mint a hagyományos kaszinók Európában. Ugyanezt a tendenciát figyeltük meg Magyarországon is, ahol az online kaszinókat, mint például azokat, amelyeket a https://casinorix.com/hu/kaszinok/valodi-penzes/ oldalon bemutatnak, előnyben részesítik a helyszíni kaszinókkal szemben, köszönhetően az elérhetőségnek, a játékok változatosságának és a bónuszoknak,” spune Vilmos Szatmár, PR și Marketing Manager CasinoRIX.

      (Cazinourile online au devenit mult mai populare în comparație cu cazinourile tradiționale în Europa. Aceeași tendință o constatăm și în Ungaria, platformele online, precum cele prezentate pe site-ul https://casinorix.com/hu/kaszinok/valodi-penzes/, fiind preferate locațiilor terestre, datorită accesibilității și varietății ofertelor de jocuri și bonusuri.)

      Poker-ul – jocul minții cu o influență în creștere în Ungaria

      Pokerul se regăsește la rândul lui pe lista jocurilor de cărți populare în Ungaria, atât la nivel terestru, unde este organizat inclusiv un turneu din cadrul EPT, cât și la nivel digital. În cazinourile terestre, se joacă foarte mult Caribbean Stud Poker și Ultimate Texas Hold’em.

      Pe lângă locațiile de cazinou, așa cum sunt cele ce aparțin lanțului Las Vegas Casino și care sunt amplasate în Budapesta, mai funcționează și diverse cluburi de poker, precum Texas Poker Club sau Duna Poker Center în Bidapeste sau Palace Poker Club în Szombathely. În general, numărul meselor în aceste locații variază între 6 și 28.

      Situația se schimbă atunci când vine vorba despre secțiunile online de poker care aparțin unor operatori internaționali, precum GG Poker sau 888 Poker. Totodată, pe platformele de cazino sunt disponibile mese live de poker, precum și jocuri digitale de poker, pe care jucătorii din Ungaria le pot accesa gratis sau în modul real.

      Platformele online de casino și jucătorii din Ungaria

      Piața online a jocurilor de casino s-a liberalizat abia în 2013, fiind dominată până atunci de Szerencsejáték Zrt. În ciuda liberalizării, taxele solicitate de către autoritatea abilitată de licențiere încă limitează accesul operatorilor internaționali pe piața locală. Evoluția numărului de jucători pe platformele online din Ungaria, conform Statista, este în creștere, cu o evoluție pozitivă, dar lentă.

      Din 2017, atunci când numărul jucătorilor era de 171.700, în anul 2024 se ajunge la un număr de 192.000 de conturi active. Prognoza specialiștilor Statista, indică o continuare a evoluției pozitive până în 2028, atunci când numărul conturilor de pe platformele de cazinou și poker va ajunge la 200.000 de utilizatori.

      Cum va arăta viitorul pieței digitale a jocurilor de noroc în Ungaria?

      Evoluția platformelor de casino va urma o pantă ascendentă pentru următorii patru ani, atât la nivel de venituri (123.4 milioane de Euro), cât și conturi (200.000). Pariurile sportive se află pe trend ascendent, cu previziuni pozitive privind atât numărul de conturi (343.800), cât și valoare de piață (146.20 milioane de Euro).

      Însă, de departe, segmentul loteriilor online pare să monopolizeze atenția jucătorilor locali până în 2028, atunci când se vor înregistra venituri de 393.2 milioane de Euro, chiar dacă numărul conturilor este mult mai scăzut în raport cu cel al pariorilor și jucătorilor de cazinou, de numai 124.500 de conturi.

      Concluzie

      Ungaria, asemenea României, se află pe o pantă pozitivă la nivel de evoluție în sectorul jocurilor de noroc. Având o cultură bogată din punct de vedere al sectorului terestru, cu cazinouri în Budapeste, Gyor, Sopron sau Debrețin, din 2013, piața online a început să se dezvolte și să devină un punct de interes pentru jucătorii locali.

      Alături de loterii și pariuri sportive, jocurile de poker și sloturile se numără printre preferatele jucătorilor unguri. Aceștia sunt atrași atât de diversitatea acestor jocuri, cât și de recompensele potențiale oferite sub formă de jackpot-uri și bonusuri de către platformele de casino și poker online disponbile în 2024 în Ungaria.

      Andreea Farcaș, noua colegă a jandarmilor băcăuani

        Forțe proaspete la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău! Sublocotenentul Farcaș Andreea a fost repartizată recent la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, după ce a absolvit cu succes Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, promoția 2024.

        Începând de la o vârstă fragedă, Andreea s-a dovedit a fi o persoană foarte ambițioasă și perseverentă. De la doar 16 ani, a visat la cariera de ofițer al Jandarmeriei Române, văzând-o ca pe o provocare personală. Încă din timpul liceului, s-a pregătit intens pentru disciplinele necesare admiterii la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, demonstrând că, prin muncă asiduă și determinare, orice vis poate deveni realitate. După patru ani de studiu și efort constant, Andreea a obținut rezultate remarcabile și a ales să se reîntoarcă acasă, la Bacău.

        Ea este primul ofițer din familia sa și se alătură echipei jandarmilor băcăuani, unde va activa în cadrul unui detașament de pază și protecție, în funcția de comandant pluton. Andreea este încrezătoare că se va adapta rapid și că va pune în aplicare cunoștințele acumulate pe parcursul facultății, dar și în timpul stagiilor de practică efectuate alături de jandarmii băcăuani.

        „Îi dorim mult succes la început de drum și realizări deosebite în cariera militară!” – este mesajul colegilor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, care abia așteaptă să colaboreze cu Andreea și cu alți doi tineri ofițeri ce vor fi prezentați în zilele următoare.

         

        Braconieri depistați de jandarmii băcăuani pe lacul Galbeni: Plase monofilament și 70 kg de pește confiscate

          Ieri, în jurul orei 04:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au intervenit cu succes pentru a stopa o acțiune ilegală de braconaj pe lacul Galbeni, în apropierea localității Tamași. Informația despre activitatea ilicită a fost furnizată de Centrul Regional de Ecologie Bacău, ai cărui reprezentanți au observat comportamentul suspect al unor indivizi pe lac.

          Ajunși rapid la fața locului, jandarmii i-au surprins pe cei doi braconieri exact în momentul în care aceștia introduceau în apă cinci plase monofilament, unelte interzise de legislația în vigoare. Cei doi bărbați utilizau o barcă pentru a desfășura activitatea ilegală, care s-a soldat cu capturarea a 70 kg de pește de diferite specii și dimensiuni.

          Plasele monofilament, interzise prin Legea nr. 176 din 2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, au fost confiscate de autorități, împreună cu întreaga captură. De asemenea, jandarmii le-au întocmit celor doi bărbați actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, sub acuzația de „deținere de plase monofilament,” o infracțiune gravă în acest context.

          Actele procedurale au fost înaintate către organele competente pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale. Este de menționat că intenția celor doi braconieri era de a vinde peștele unor cumpărători ocazionali, o practică extrem de periculoasă, mai ales în condițiile unor temperaturi ridicate, care favorizează alterarea rapidă a produselor pescărești.

          Autoritățile atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun cei care consumă pește păstrat în condiții igienico-sanitare necorespunzătoare. În acest context, este crucial ca cetățenii să respecte legislația în vigoare și să fie conștienți de pericolele consumului de alimente necertificate sanitar.

          Totodată, jandarmii reamintesc cetățenilor obligația de a se conforma prevederilor Legii nr. 176/3 iunie 2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, menită să protejeze biodiversitatea și să asigure sustenabilitatea resurselor acvatice pe termen lung. Respectarea acestor reglementări este esențială pentru conservarea echilibrului ecologic al apelor din România.

          Mihaela Cambei va fi declarată Cetățean de Onoare al Oneștiului

          Primarul Municipiului Onești, Adrian Jilcu, a anunțat că Mihaela Cambei, sportiva de renume internațional, va fi declarată Cetățean de Onoare al orașului. Această decizie vine în urma unei inițiative lansate de consilierul local Marcel Bujor, susținută și de primar în cadrul festivității de primire a marii campioane.

          „Felicitări, Mihaela Cambei! Așa cum am afirmat în cadrul festivității de primire a marii noastre campioane, mă alătur demersului deja inițiat de colegul meu, domnul Marcel Bujor, astfel încât în prima ședință de consiliu să obținem acordul legislativului local pentru ca Mihaela Cambei să devină Cetățean de Onoare al Municipiului Onești,” a declarat primarul Adrian Jilcu.

          Pe lângă acest titlu onorific, municipalitatea a demarat și procedurile legale necesare pentru ca distincția să fie însoțită de un premiu-recompensă, în semn de recunoaștere a eforturilor și succeselor remarcabile ale Mihaelei Cambei.

          Orașul Onești este cunoscut pe harta sportivă a lumii datorită marilor sportivi pe care i-a dat de-a lungul timpului, începând cu Nadia Comăneci, iar acum și datorită performanțelor de excepție ale Mihaelei Cambei. Această nouă generație de sportivi continuă să aducă onoare și mândrie orașului și țării.

          „Mulțumim! Doamne ajută!”, a concluzionat primarul Adrian Jilcu, exprimându-și speranța că această recunoaștere va încuraja și alți tineri sportivi să urmeze exemplul Mihaelei și să aducă noi victorii pentru Onești și pentru România.

          Bărbat depistat conducând sub influența alcoolului pe strada Mioriței din Bacău

            Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict un bărbat de 39 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mioriței, fiind sub influența alcoolului.

            În urma testării cu aparatul etilometru, s-a constatat că bărbatul avea o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, un nivel considerabil peste limita legală. În consecință, conducătorul auto a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.

            În baza constatărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, i-a fost reținut permisul de conducere, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

             

            Jurnalism sub focuri de armă

            Fâșia Gaza, un teritoriu mic, dar marcat de conflicte interminabile și suferință umană imensă, a devenit cel mai mortal loc din lume pentru jurnaliști. Această realitate sumbră a fost confirmată încă o dată, duminică, când un transportator blindat israelian a deschis focul asupra unui grup de jurnaliști care filmau operațiunea terestră a Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) în zonă. Ibrahim Muhareb i-a pierdut viața, în timp ce colega sa, Salma al-Qaddumi, a fost grav rănită.

            Aceasta nu este doar o tragedie izolată, ci un exemplu viu al riscurilor imense pe care le înfruntă jurnaliștii care relatează din zone de conflict. Începând cu izbucnirea noii faze a confruntărilor israeliano-palestiniene la 7 octombrie 2023, 167 de jurnaliști au fost uciși în Gaza.

            Aceste statistici dramatice relevă nu doar pericolele asociate jurnalismului de război, ci și realitățile crude ale conflictului din Gaza, unde moartea a devenit un lucru obișnuit, iar jurnaliștii care încearcă să documenteze această suferință sunt adesea printre victime.

            Conform datelor disponibile, 67 de jurnaliști au fost uciși în 2022, iar în 2023, acest număr a crescut la 120. Dintre aceștia, peste 75% și-au pierdut viața în timpul războiului din Gaza, ceea ce face din această regiune cel mai periculos loc din lume pentru un jurnalist.

            Acest fapt este șocant, având în vedere că asasinarea în masă a jurnaliștilor nu se întâmplă nici în Rusia lui Putin, nici în vreo dictatura militara africană și nici în vreo teocrație medievală.

            Cu toate acestea, Gaza, un loc cu o populație majoritar civilă captivă între bombardamente, devine epicentrul morții pentru cei care încearcă să spună adevărul.

            Această situație ridică întrebări profunde despre rolul și responsabilitatea armatelor și a guvernelor în protejarea jurnaliștilor, care sunt adesea considerați martorii imparțiali ai atrocităților și ai încălcărilor drepturilor omului. În cazul IDF, care se autointitulează „cea mai morală armată din Orientul Mijlociu”, aceste incidente contrazic narațiunea oficială și subminează încrederea în angajamentele Israelului față de dreptul internațional și protecția jurnaliștilor. Cum poate o armată să fie considerată morală când deschide focul asupra celor care își riscă viețile pentru a documenta adevărul?

            Într-o lume ideală, comunitatea internațională ar trebui să reacționeze prompt la astfel de tragedii. Atrocitățile comise împotriva jurnaliștilor, care ar trebui să fie protejați de convențiile internaționale, nu ar trebui să rămână fără urmări. Totuși, realitatea este cu totul alta. În cazul invaziei Ucrainei, Rusia a fost supusă nenumăratelor valuri de sancțiuni economice, i-au fost confiscate rezervele valutare și aurul din străinătate, iar sportivii ruși au fost interziși la Olimpiadă.

            În schimb, masacrul din Gaza, unde numărul morților crește zilnic cu zecile și sutele, pare să fie tratat cu indiferență de marile puteri mondiale. Mai mult decât atât, sancțiunile nu vizează cei care comit aceste acte de violență, ci, ironic, pe cei care le denunță. Această dublă măsură subminează credibilitatea instituțiilor internaționale și demonstrează o ipocrizie profundă în modul în care sunt tratate diferite conflicte globale.

            Fâșia Gaza a devenit un mormânt deschis pentru jurnaliștii care îndrăznesc să raporteze adevărul din mijlocul unui război brutal și inegal. Uciderea lui Ibrahim Muhareb și rănirea Salmei al-Qaddumi nu sunt simple accidente de război, ci reflectă o realitate mai largă, în care adevărul este suprimat cu prețul vieților celor care încearcă să-l spună. Într-o lume în care drepturile omului sunt proclamate cu emfază de statele occidentale, tăcerea în fața acestor atrocități din Gaza ridică întrebări majore.

            Bărbat din comuna Ștefan cel Mare, rănit grav după ce a intrat cu bicicleta într-un perete de beton

              Un bărbat de 43 de ani din comuna Ștefan cel Mare a suferit leziuni grave în urma unui accident petrecut pe DJ 119, în localitatea sa de reședință. Incidentul a avut loc în jurul orei 19:30, când bărbatul, deplasându-se cu bicicleta, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un perete de beton situat pe partea stângă a sensului său de mers.

              În urma impactului, bărbatul a suferit multiple leziuni și a fost transportat de urgență la spital, unde a rămas sub supraveghere medicală. Polițiștii care au intervenit la fața locului l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, i-au fost recoltate mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate nivelul alcoolemiei.

              Ca urmare a evenimentului, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele care au condus la producerea acestui accident.

              Acest caz subliniază riscurile majore la care se expun persoanele care se deplasează pe drumurile publice sub influența alcoolului, indiferent de mijlocul de transport utilizat. Poliția face apel la cetățeni să respecte legislația și să evite consumul de alcool înainte de a participa la trafic, pentru a preveni astfel de incidente tragice.

              Bărbat din Coțofănești, evacuat din locuință și monitorizat electronic după ce și-a agresat soția

                Coțofănești, 18 august 2024 – Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Onești au intervenit pe data de 18 august în urma unei sesizări privind un incident de violență domestică, în care un bărbat de 31 de ani din comuna Coțofănești și-ar fi agresat soția. Conform primelor verificări, se pare că incidentul a avut loc la domiciliul comun al celor doi, în urma unui conflict spontan.

                Polițiștii au acționat rapid și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, valabil pentru o perioadă de 5 zile. În cadrul acestui ordin, s-a dispus evacuarea imediată a acestuia din locuința comună și păstrarea unei distanțe de siguranță față de soția sa, în vârstă de 24 de ani.

                Pentru a asigura respectarea măsurilor impuse, asupra bărbatului a fost montat un dispozitiv de supraveghere electronică, care va permite monitorizarea continuă a acestuia pe durata valabilității ordinului de protecție.

                În prezent, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Acest caz evidențiază importanța intervenției prompte a autorităților în cazurile de violență domestică și aplicarea măsurilor de protecție pentru victime. Poliția reiterează angajamentul de a proteja persoanele vulnerabile și de a combate ferm orice formă de abuz.

                Târgu Ocna: prima lansare a monumentalei monografii a Regimentului 27 Infanterie Bacău

                  Monumentala monografie-album „Sub flamura eternității – Regimentul 27 Infanterie Bacău (1880-1946)”, realizată de cunoscutul și apreciatul istoric băcăuan Corneliu Stoica și apărută, recent, la Editura Magic Print din Onești, a fost lansată, în primă fază, chiar în orașul de baștină al autorului, Târgu Ocna. Lucrarea face o reconstituire spectaculoasă a istoriei unui faimos regiment de infanterie băcăuan, implicat în patru războaie și care a străbătut peste 15.000 km, în diferite etape, până aproape de Sofia, de Stalingrad și de Praga, în bătălii în care s-a hotărât soarta României. 

                  La eveniment, care a avut loc la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Stațiunii Târgu Ocna, au venit alături de autor și de participanți primarul orașului, Cristian-Aurelian Ciubotaru, președintele Filialei Județene Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și reprezentanți ai filialelor Cultul Eroilor din Bacău și din Roman.

                  Despre lucrare au vorbit generalul (rtr) dr. Vasile Jenică Apostol, generalul (rtr) ing. dr. Florinel I. Papuc, editoarea cărții – Maria Dohotaru, colecționarul de cartofilie ing. Mihai Ceucă, Dănuț Voicu, istoricul militar Sorin Grumuș, col. (rtr) Stelian-Petru Cojocaru – președintele Asociației Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” din Bacău și muzeograful Alin Radu – de la Muzeul de Istorie din Târgu Ocna. Iar colocviul a fost moderat de istoricul Vilică Munteanu.

                  În sala colocviului au fost organizate și trei expoziții tematice. Prima, „Mărturii de război de pe linia frontului Coșna-Cireșoaia din Primul Război Mondial” a fost organizată de Alin Radu, în colaborare cu detectoristul Vasile Boboc. Cea de a doua, „Primul Război Mondial în medalistică” i-a aparținut lui Vilică Munteanu, iar cea de a treia expoziție, „Regele Ferdinand I Întregitorul – memoria ilustratelor de epocă” a fost pusă pe simeze de Mihai Ceucă

                  În alocuțiunile vorbitorilor s-a subliniat cum cartea propune cititorilor o călătorie în timp, altfel decât cele obișnuite și este și o invitație și o provocare de a cunoaște povestea celui mai vechi regiment de infanterie băcăuan, de a urmări de-a lungul a aproape șapte decenii de existență (1880-1946) itinerariile de luptă pe care miile de ofițeri, subofițeri și soldați le-au purtat aproape de casă sau la mii de kilometri distanță de țară. Desființat în 1946, prin politica de sovietizare a Armatei Române, regimentul a rămas, în conștiința generațiilor care au urmat, prin faptele sale de arme nepieritoare.

                   

                  Pentru documentare, pentru redactare și tipărirea cărții au fost alături de autor semnatarul substanțialei prefețe „Pentru Patrie și Onoare”, generalul dr. Vasile Jenică Apostol, el însuși un reputat istoric, coordonatoarea procesului de editare, Maria Dohotaru, colecționarul de imagini istorice Mihai Ceucă, profesorii Vilică Munteanu și Bogdan-Florin Romandaș, dar și istoricul militar Sorin Grumuș, colonelul (rtr) Stelian Petru Cojocaru, profesorul Alin Radu, părintele Cătălin Ilie, jurnalistul militar Lucian Irimia, Daniel Necula, generalul Florinel I. Papuc, Sergiu Adrian Păun, Alin Radu și George Găman.

                   

                  Lucrarea va fi lansată și prezentată în continuare și la Dărmănești (pe 24 august) și la Slănic Moldova (pe 7 septembrie) și la cea mai importantă reuniune care va fi în Bacău, pe 12 septembrie, la Simpozionul de aniversare a 105 ani de la înființarea Asociației Naționale Cultul Eroilor.

                  Bărbat de 35 de ani, urmărit internațional, depistat în Comănești și reținut de polițiști

                    Polițiștii din Comănești au reușit depistarea și reținerea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, care era urmărit la nivel internațional. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind suspectat de comiterea unor fapte de violență pe teritoriul acestui stat.

                    Operațiunea a avut loc la data de 14 august, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Comănești, care au acționat prompt și eficient. Bărbatul a fost imediat prezentat în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

                    După emiterea ordonanței de reținere, acesta a fost introdus în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. În prezent, autoritățile române au demarat procedurile legale pentru predarea sa către autoritățile germane, conform prevederilor mandatului european de arestare.

                    Pompierii băcăuani aplaudă succesul olimpic al campioanei Mihaela Cambei

                      19 august 2024 – Detașamentul de Pompieri Onești a avut parte de un moment special astăzi, când și-a exprimat recunoștința și admirația față de performanța excepțională a sportivei Mihaela Cambei. Campioana legitimată la CSM Onești a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris, aducând o mare bucurie și mândrie comunității locale.

                      La întoarcerea acasă, Mihaela Cambei a fost întâmpinată cu căldură de colegii pompieri oneșteni, care au pregătit un buchet de flori pentru a-i celebra succesul. Gestul spontan al subunității a avut loc într-un moment de răgaz între intervenții, demonstrând că reușita campioanei este apreciată nu doar ca o victorie personală, ci și ca o sursă de inspirație pentru întreaga comunitate.

                      Campioana a dat dovadă de muncă asiduă, perseverență și determinare în parcursul său către succes, valori care se aliniază perfect cu principiile pe care pompierii le perfecționează în fiecare zi, în cadrul misiunilor lor dificile. Prin acest gest, pompierii oneșteni nu doar că au sărbătorit succesul Mihaelei, ci au și subliniat importanța sacrificiilor și dedicării în atingerea excelenței.

                      „Felicitări, Mihaela, pentru exemplul de excelență pe care îl oferi tinerelor generații!” a declarat un reprezentant al Detașamentului de Pompieri Onești. „Reușita ta este o dovadă că, prin muncă și determinare, orice vis poate deveni realitate. Suntem mândri de tine și ne bucurăm că ai reprezentat România cu atât de multă onoare.”

                      Gestul pompierilor oneșteni este o recunoaștere a dedicării și efortului Mihaelei Cambei, care a reușit să aducă acasă o medalie de argint de la cel mai prestigios eveniment sportiv mondial. Comunitatea din Onești și nu numai îi transmite toate felicitările și cele mai bune urări pentru viitoarele sale competiții.

                      Avocatul Gheorghe Piperea anunță bomba: „Deciziile de recalculare a pensiilor, emise în luna august 2024, sunt nule!”

                      Într-o declarație de presă, avocatul Gheorghe Piperea atrage atenția asupra unui posibil vid legislativ în sistemul de pensii din România, generat de graba autorităților de a începe procesul de recalculare a pensiilor înainte de termenul legal prevăzut de noua Lege a Pensiilor, nr. 360/2023.

                      Potrivit avocatului, procesul de recalculare a pensiilor nu putea începe, legal, înainte de 1 septembrie 2024, dată la care Legea nr. 360/2023 urmează să intre în vigoare. „Deși există câteva texte legale care au intrat deja în vigoare la 1 ianuarie 2024, articolele referitoare la recalculare (art. 144, art. 154, art. 155) nu se află printre acestea,” a subliniat Piperea. Acesta a citat articolul 167 din lege, care specifică clar că majoritatea dispozițiilor legale intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024.

                      În plus, avocatul a menționat că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi la 1 septembrie 2024, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a stat la baza stabilirii tuturor pensiilor publice din 2010 încoace, va fi abrogată. Totodată, Legea nr. 127/2019, care nu a intrat niciodată în vigoare, a fost deja abrogată la 1 ianuarie 2024.

                      Piperea concluzionează că deciziile de recalculare a pensiilor emise după 16 august 2024 sunt nule și vor trebui re-emise după 1 septembrie 2024, conform noilor prevederi legale. „Aceste decizii de recalculare vor fi re-emise treptat, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii,” a explicat avocatul, citând dispozițiile articolului 155 din Legea nr. 360/2023.

                      Posibil vid legislativ timp de șase luni

                      Avocatul Gheorghe Piperea avertizează, de asemenea, că pentru cei care nu vor avea parte de o recalculare rapidă a pensiilor, ar putea exista un vid legislativ în domeniul pensiilor care ar putea dura aproximativ șase luni, cât durează procesul de recalculare.

                      „Așa ceva nici în coșmaruri nu îți poți imagina! Se impune demiterea de urgență a celor (i)responsabili!” a concluzionat avocatul, subliniind gravitatea situației și necesitatea unei intervenții rapide din partea autorităților competente.

                      Aceste declarații vin într-un context tensionat, în care atât pensionarii, cât și autoritățile, sunt în așteptarea implementării noii legi a pensiilor, ce promite schimbări semnificative în sistemul public de pensii din România.

                      Alertă în Bacău: Un bărbat cu un ciomag, implicat în atacuri violente

                      O imagine distribuită masiv pe rețelele sociale în ultimele zile a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor din Bacău. Fotografia surprinde un bărbat purtând un ciomag și este însoțită de un mesaj de avertizare, care informează despre o serie de incidente violente atribuite acestuia. Mesajul, devenit viral, sugerează că individul ar fi atacat recent o persoană, iar locuitorii sunt sfătuiți să fie vigilenți.

                      Incident confirmat de autorități

                      Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, un incident de natură violentă a fost raportat pe 17 august, în jurul orei 19:30, pe strada Stadionului. Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, despre faptul ca un bărbat a fost agresat. Victima, în vârstă de 46 de ani, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, după ce a fost lovită cu un ciomag. Bărbatul a declarat că a avut o discuție contradictorie cu un alt bărbat aflat în stare de ebrietate, care ulterior l-a atacat.

                      „Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au intervenit rapid la fața locului și au identificat un suspect în vârstă de 30 de ani, originar din Bacău. Acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de ‘lovire sau alte violențe’, iar un dosar penal a fost deschis în acest caz”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

                      Caz în continuare sub investigație

                      Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească dacă bărbatul acuzat suferă de probleme psihice. În cazul în care se va dovedi că acesta are afecțiuni mintale, poliția va lua măsura internării într-o unitate medicală specializată.

                      Pe rețelele sociale, imaginea cu bărbatul și avertizarea asociată acesteia au devenit virale, mai multe persoane raportând că l-au văzut în diverse zone din oraș, inclusiv Insula de Agrement, Milcov și Cornisa.

                      Presa germană: Trupele NATO din România au ajuns la 70.000 de soldați

                        Într-un context geopolitic tot mai tensionat, presa germană relatează despre o creștere semnificativă a prezenței militare NATO în România, susținând că numărul soldaților staționați pe teritoriul țării a ajuns la 70.000. Această desfășurare de forțe vine pe fondul consolidării flancului estic al alianței, în special în sud-estul Europei, aproape de granițele Ucrainei și la malul Mării Negre.

                        Construcția celei mai mari baze NATO din Europa este în curs de desfășurare pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța. Situat la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina, acest punct strategic se află într-o zonă de maxim interes pentru NATO, având în vedere revendicările Rusiei asupra Mării Negre. În viitor, aici vor fi staționați aproximativ 10.000 de militari, reprezentând forțe aeriene și navale ale alianței.

                        Ani de zile, NATO a neglijat regiunea de est a României, însă după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, situația a căpătat o importanță strategică tot mai mare. Tensiunile s-au intensificat și mai mult după invazia rusă în Ucraina, determinând alianța să-și extindă prezența militară în regiune.

                        Aceste evoluții nu au trecut neobservate de către Moscova. Andrei Klimov, vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Rusiei, a avertizat anterior asupra consecințelor posibile. Klimov a sugerat că o bază militară NATO amplasată atât de aproape de granițele rusești ar putea deveni o țintă în cazul unui conflict deschis între Rusia și alianța occidentală. El a adăugat că „dacă românilor le place această situație, este treaba lor, dar clubul sinucigaș NATO riscă să atragă și civilii în astfel de aventuri periculoase, care ar putea avea consecințe tragice pentru familiile și copiii lor”.

                        Cifra de 70.000 de soldați NATO staționați în România reprezintă o prezență militară de aceeași mărime cu armata română, care numără și ea aproximativ 70.000 de militari activi. Această situație subliniază rolul tot mai important pe care România îl joacă în strategia de apărare colectivă a NATO în fața amenințărilor din estul Europei. Totodată, ea reflectă schimbările rapide și adesea dramatice din peisajul de securitate regional.

                        Comemorarea Eroului Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu

                          FOTO: Nicu Chiriac

                          La 80 de ani de la eroul căpitan aviator Alexandru Șerbănescu, figura marcantă a aviației militare române din Al Doilea Război Mondial, spiritul său a fost prezent printre noi. La Cimitirul Militar Ghencea 1, s-a desfășurat ceremonia militară de comemorare și slujba de pomenire, organizată de Fundația „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, la care au participat cu emoție și respect reprezentanți ai Forțelor Aeriene Române și ai numeroaselor asociații de profil.

                          Printre cei prezenți s-au numărat și membri ai Asociației „General Av. Radu Theodoru”, care au adus un omagiu eroului național, a cărui moștenire continuă să inspire generații de aviatori și patrioți. Ceremonia a fost marcată de prezența militarilor din Baza 90 Otopeni, iar două elicoptere IAR 330 PUMA au survolat solemn locul, într-un simbolic zbor al respectului și recunoștinței.

                          De asemenea, comandantul Bazei 95 Aeriană „Alexandru Șerbănescu”, Comandorul Marin Ciprian, a fost prezent pentru a onora memoria celui ce a dat numele unității pe care o conduce, împreună cu reprezentanți ai asociațiilor AGART, ARPIA București, ARPIA Caracal Olt, Liga Aeriană și mulți alți iubitori ai aviației militare, care au venit să își arate respectul față de eroul lor.

                          18 August 1944 – 80 de ani de la zborul spre nemurire

                          Data de 18 august este, de decenii, dedicată memoriei Eroului Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, asul aviației de vânătoare, cel care și-a sacrificat viața în lupta pentru apărarea țării. Eroul nostru rămâne o emblemă a aviației militare românești, iar numele său este purtat cu mândrie și recunoștință.

                          În cadrul ceremoniilor din toată țara, personalul Bazei 95 Aeriene a organizat, de asemenea, o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane, la care au participat și membrii filialei Bacău a Fundației „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”. Comandorul (r.) Bogdan Colțănel și Plutonierul adjutant principal (r.) Sorin Grumuș au fost prezenți în semn de recunoștință față de unul dintre cei mai mari piloți de vânătoare din Al Doilea Război Mondial.

                          Eroul Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu – Un destin de legendă

                          Alexandru Șerbănescu nu a fost doar un ofițer de excepție prin educația sa militară, ci și un erou care și-a îndeplinit datoria cu un curaj nemărginit. Natura l-a înzestrat cu numeroase calități, iar el a avut meritul de a le valorifica, devenind un zburător de elită. A fost mereu în fruntea formațiilor de aeronave pe care le comanda, refuzând să se despartă de camarazii săi.

                          „Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiască.” – acestea au fost cuvintele căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, care reflectă patriotismul său neclintit.

                          Astăzi, la 80 de ani de la sacrificiul său suprem, Alexandru Șerbănescu rămâne un simbol al aripilor românești și un erou care a zburat spre nemurire. Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace, iar amintirea sa să rămână vie în inimile noastre pentru totdeauna.

                          Fotbal/ Liga a III-a: Marți se stabilește programul

                          Marți, 20 august este zi de tragere. Tragere la sorți. De la ora 11.00, la sediul Federației Române de Fotbal se va stabili programul campionatului Ligii a III-a ce va porni la drum pe 31 august. Și în acest sezon, al treilea eșaoln va număra la start zece serii a câte zece echipe.

                          Cele patru divizionare C ale județului Bacău au fost repartizate astfel: FC Bacău și CSM Bacău în Seria 1, Aerostar și Viitorul Onești în Seria 2. Formatul campionatului rămâne același. Mai întâi se desfășoară sezonul regulat, tur-retur, de 18 etape, după care primele patru clasate vor evolua în play-off, iar echipele de pe locurile 5-10 în play-out.

                          Play-off-ul va însuma nouă etape ce se vor derula în sistemul tur-retur-tur, pentru ca la finalul lor, primele două formații să-și asigure prezența în semifinalele barajului de promovare. Play-out-ul va cuprinde 10 etape, tur-retur, ultimele două clasate urmând să retrogradeze.

                          Seria 1: Șoimii Gura Humorului, ACS USV Iași, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2, CSM Bucovina Rădăuți, ACS FC Bacău, CSM Bacău, CS Știința Miroslava, ACS Șomuz Fălticeni, CSM Vaslui, AS FC Rapid Brodoc.

                          Seria 2: CSM Adjud 1946, ACS Unirea Braniștea, CS Sporting Liești, CSM Râmnicu-Sărat, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila, AFC Viitorul Onești, ACS Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, ACS KSE Târgu-Secuiesc, CS Aerostar Bacău, ACS Voința Limpeziș.

                          Tenis: Cupa DJS- SCM Bacău, la final

                          Cădere de cortină peste Cupa DJS- SCM Bacău la tenis. Ca în fiecare an, și ediția 2024 a competiției găzduite de terenurile SCM Bacău și arbitrată de Diana Bogolea a stârnit un interes viu în rândul participanților. „Meciuri interesante, disputate și un număr de tenismeni semnificativ pentru această perioadă a anului, una marcată de concedii”, a fost concluzia antrenorului SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

                          10 ani fete, finala: Teodora Mironescu (ACS Bucovina Tennis)- Ana Husărescu (Coreco) 4-0, 4-0.

                          10 ani băieți, finala: Vladimir Toporaș (SCM Bacău)- Alex Foceac (CS TV 2008 Dorohoi) 4-2, 4-2.

                          12 ani fete, clasament final: 1) Antonia Găugas (ACST Tomești), 2) Sofia Patricia Preda (SCM Bacău), 3) Maria Sofia Iacob (Pro Tenis București).

                          12 ani băieți, finala: Daniel Mitocaru (ASCS)- Patrick Sasu (Tenis King Suceava) 7-5, 1-6, 10-8.

                          14 ani fete, clasament final: 1) Anastasia Simionescu (CSM Onești), 2) Eva Maria Roșioru (Intertenis Botoșani), 3) Maria Beatrice Munteanu (Moldosport Bacău).

                          14 ani băieți, clasament final: 1) Theodor Gabriel Tudor (CSM Roman), 2) Daniel Bordea (ACS), 3) Ștefan Roman (CS Lechner Tennis School).

                          Seniori, finala: Matei Andrei Ganea (TCC 2018)- Costi Radu Niță (CST Otopeni) 6-1, 6-2.