duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3651

Presiuni si amenintari pentru retrocedarea padurilor din judet

    Ancheta procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in dosarul retrocedarilor de padure, le da sperante primarilor din judetul Bacau care ar trebui sa cedeze mii de hectare familiei Sturdza, care a obtinut o sentinta favorabila la Tribunalul Covasna.

    Potrivit deciziei judecatoresti, Paltin Sturdza ar trebui sa primeasca 43.227 de hectare de padure si 50 de ha de teren agricol, distribuit in mai multe comune. Astfel, magistratii au stabilit ca mostenitorul lui Ghica trebuie sa primeasca 9.560 de ha teren forestier in Palanca si Brusturoasa (domeniul Forestier Palanca), 7.995 de ha padure in localitatile Asau si Goioasa (domeniul forestier Ciobanus), 6.302 ha padure la Darmanesti si Dofteana (domeniul forestier Bratulesti), 5.532 de ha la Agas si Asau (domeniul Agas), 2.218 ha padure la Comanesti si Moinesti (domeniul Comanesti), 50 de ha teren agricol la Comanesti si 11.620 de ha teren forestier la Dofteana (domeniul forestier Dofteana si Belechet).

    Oamenii din Dofteana nu mai aveau acces la lemne de foc

    Imediat dupa decizia finala, un mandatar al lui Sturdza a inceput sa faca presiuni prin comune pentru a-si primi padurea. Primaria din Dofteana a continuat sa lupte in instanta si a depus o cerere de revizuire a hotarârii definitive si irevocabile.

    „Chiar astazi (n.r.- joi) avem termen la Sibiu. Noi ne-am folosit de toate caile de atac, am avut avocat, a mers la proces. S-au prezentat acte doveditoate care arata ca padurea de aici a fost pierduta de Ghica, pentru ca nu a platit niste credite”, explica Ion Bujor, primarul comunei Dofteana.

    Desi nu era pus in proprietate, mostenitorul se comporta deja ca si când ar fi fost proprietar. „Au venit oamenii din comuna la primarie si s-au plâns ca nu li se mai da lemn de foc. Am facut adresa la Romsilva si pâna la urma li s-a acceptat sa primeasca lemn pentru iarna. Daca aveau pretentii de proprietari, atunci ar fi trebuit sa vina si sa se inregistreze, dupa hotarârea finala, asa cum este firesc, si sa plateasca si impozite”, a mai spus Bujor.

    „Ne amenintau ca ne fac plângere penala”

    De pe mosia Brusturoasa – Palanca s-au solicitat 11.000 de hectare de padure, iar autoritatile din Palanca incepuse procesul de identificare a terenului in vederea retrocedarii.

    „Deocamdata nu stim ce suprafata ar trebui sa primeasca de la noi pentru ca acum se faceau masuratorile, dar a inceput aceasta ancheta. Daca se va dovedi ca judecata a fost strâmba, acest lucru nu se va mai intâmpla”, spune si Adrian Palistan, primarul din Palanca.

    La Asau s-a ajuns chiar si la amenintari, spun edilii locali. „Ne amenintau cu Parchetul, ca ne fac plângere penala daca nu respectam decizia judecatoreasca, cu penalitati pentru fiecare zi care trecea si nu erau pusi in posesie. In cele din urma am trimis la Comisia Judeteana care a validat propunerea noastra si urma sa fie pusi in posesie, dar s-au facut apoi contestatii. Noroc ca s-a mai lungit treaba, s-au sesizat institutiile si a inceput acum aceasta ancheta.

    In 1976, când am venit eu la primarie, am gasit niste documente din care reiese ca domeniul Ghica a trecut in proprietatea statului”, a declarat Constantin Radulescu, primarul comunei Asau. (Geta Panaite)

    Nu s-a pus in posesie niciun metru patrat de padure

    In 2012, pe 17 aprilie, Tribunalul Covasna a dispus irevocabil punerea in posesie a lui Paltin Sturdza cu suprafata de 43.227 ha de padure, masura fiind executorie. Din acel moment, catre Prefectura Bacau au venit mai multe documentatii de la comisiile locale de fond funciar, care aratau unde se afla suprafetele dispuse de instante.

    Comisiile tehnice au trimis aceste documentatii, de mai multe ori, spre completare si reverificare catre comisiile locale, OCPI sau Romsilva si numai dupa ce acestea au fost completate corect au fost validate de catre Comisia judeteana de fond funciar, dupa cum arata Prefectura Bacau.

    A urmat atacarea in instanta a acestor documentatii trimise de comisiile locale in vederea punerii in executare a hotarârii de validare a amplasamentelor dispuse de instanta, la ora aceasta nefiind pus in posesie niciun metru patrat de padure.

    In paralel, Comisia judeteana de fond funciar si Romsilva au continuat procedurile cailor extraordinare de atac, solicitându-se permanent anularea hotarârii instantei din Covasna si mentinerea celor din Bacau si Onesti, care au dat dreptate Comisiei judetene si au respins solicitarea formulata de Paltin Sturdza. Cazul se judeca acum la Tribunalul Sibiu. (Silvia Patrascanu)

    „In ultimii ani, Institutia Prefectului, Comisia judeteana si Romsilva, in paralel cu apararile din instante, au sesizat institutiile statului abilitate sa faca cercetari pe aceasta speta.”
    Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau

    O ancheta cu nume grele

    Reamintim ca, procurorii DNA Brasov au demarat o ampla ancheta, existând suspiciuni ca judecata nu a fost una dreapta, iar retrocedarea s-ar fi facut ilegal. In acest sens s-au facut perchezitii la Directia Silvica Bacau si alte locatii din judet, in dosar fiind implicate nume grele, precum Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, alti parlamentari, judecatori si intermediari. Anchetatorii vorbesc de sume de bani virate sau promise unor suspecti ce au lasat sa se inteleaga ca au putere de influenta asupra functionarilor din cadrul comisiei judetene de fond funciar Bacau, comisiile locale de fond funciar sau Directia Silvica Bacau. Cercetarile continua si sunt vizate si alte persoane. Prejudiciul in acest dosar a fost estimat la peste 303 milioane de euro.

    Crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului, in pelerinaj in Bacau

      Crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului s-au aflat in pelerinaj la Biserica "Sfintii Petru si Paul" din Bacau/ Foto Liviu Maftei;

      In aceasta saptamâna, credinciosii romano-catolici bacauani au avut bucuria sa primeasca in mijlocul lor crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului.

      Marti seara, tineri si batrâni au venit la Biserica „Sfintii Petru si Paul” din Bacau sa se inchine la simbolurile care aduna in rugaciune tinerii din toata lumea, aflate intr-un amplu pelerinaj prin intreaga Românie, dupa ce au strabatut Ucraina, Polonia si Republica Moldova.

      Dupa ce au purtat in procesiune crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului, credinciosii au participat la slujba oficiata de Prea Sfintitul Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi, alaturi de preotii Parohiei „Sfântul Nicolae”, in frunte cu parintele-decan Isidor Dâsca si directorul Colegiului National Catolic „Sf. Iosif”, parintele Anton Sabaoanu. Miercuri, cele doua simboluri au poposit la Onesti, urmând sa-si continue pelerinajul prin orasele din România, in misiunea lor de pregatire a Zilei Internationale a Tineretului ce va avea loc la Cracovia, in 2016.

      Sute de credinciosi s-au rugat la crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului/ Foto Liviu Maftei.
      Sute de credinciosi s-au rugat la crucea si icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului/ Foto Liviu Maftei.

      În anul 1984 Papa Ioan Paul al II-lea, într-o celebrare oficiata la Roma, a încredinţat tinerilor o cruce simpla de lemn, de aproape patru metri, cerându-le acestora sa o poarte in intreaga lume ca semn al iubirii lui Cristos fata de omenire. Crucea a devenit simbolul Zilelor Mondiale ale Tineretului, dorite tot de Papa Ioan Paul al II-lea. Din anul 2003, crucea este insotita de icoana Fecioarei Maria „Salus Populi Romani”, ca semn al grijii pe care Maica Domnului o poarta tinerei generatii. (Liviu Maftei)

      Termen limita pentru depunerea ultimei cereri de plata prin PNDR

      30 septembrie este ultima zi in care beneficiarii privati sau publici ai PNDR pot depune cereri de plata. De retinut ca termenul final pentru depunerea ultimelor cereri de plata este ferm si nu poate fi prelungit, in cazul depasirii acestei limite beneficiarii riscând sa nu mai poata primi fondurile solicitate si proiectul sa nu mai poata fi finalizat.

      Mai mult, conform prevederilor contractului de finantare, intreaga investitie se va constitui debit total, sumele acordate anterior urmând a fi recuperate în integralitate.

      „Este important ca beneficiarii sa depuna în termen Dosarele Cererilor de Plata, astfel încât AFIR sa poata realiza decontarea cheltuielilor eligibile efectuate. Prin urmare, este obligatoriu ca beneficiarii sa respecte întocmai esalonarea transelor de plata, asa cum au fost acestea prezentate la semnarea contractului de finantare”, au precizat reprezentantii locali ai AFIR.

      Important este ca beneficiarii PNDR sa-si programeze în mod corect realizarea si finalizarea investitiilor, astfel încât, pâna pe 30 septembrie 2015, investitiile finantate prin PNDR 2013 sa fie finalizate cu proces verbal de punere în functiune.

      Pâna în prezent, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a platit peste 6,43 miliarde de euro (din totalul de 9,3 miliarde de euro alocati prin PNDR 2007 – 2013) catre beneficiarii care au depus cereri de plata pentru decontarea cheltuielilor. AFIR a ajuns, în acest moment, la un grad de absorbtie de aproximativ 73% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeana pentru perioada de programare 2007 – 2013.

      Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale este responsabila de gestionarea eficienta a fondurilor europene nerambursabile acordate prin Programul National de Dezvoltare Rurala, având ca prioritate absorbtia integrala a fondurilor si evitarea blocarii finantarilor europene acordate pentru agricultura si dezvoltare rurala.

      Transferuri politice in favoarea UNPR

        Ultima zi a perioadei de transferuri politice a consemnat, la Bacau, trecerea unui grup numeros de primari, consilieri locali si judeteni, in principal de la Partidul Ecologist, dar si din alte formatiuni, la Uniunea Nationala pentru Progresul României.

        Este vorba despre primarii comunelor Ardeoani – Victor Diaconu (PDL), Brusturoasa – Sorin Atonoaie (PDL) si Scorteni – Mircea Ambarus (PNL), consilieri locali din aceste localitati, dar si de reprezentantii PER din Consiliul Local Bacau (Cristi Manolache, Gheorghe si Stefan Daniel Dragos) si Consiliul Judetean (Gabriel Casaneanu si Vasile Isvoranu). Practic, PER a disparut din forurile amintite, in locul caruia a aparut UNPR, aflat in alianta cu PC si PSD.

        Anuntul a fost facut joi, in cadrul unei conferinte de presa, in cadrul careia presedintele organizatiei judetene a UNPR, Vasile Manole, a mai spus ca scopul principal al intaririi partidului este inlesnirea accesului la functia de presedinte al României a lui Victor Ponta. La conferinta au mai participat senatorul Marcel Bujor, ales in Parlament pe listele PP-DD, dar trecut la UNPR in februarie 2014, Laurentiu Neghina, primarul de Onesti, primarul comunei Faraoani, Adrian Solomon si alti membri importanti ai UNPR.

        „Am incredere ca in aceasta echipa vom putea face in viitor, la Bacau, o administratie performanta, o administratie demna, de a readuce Bacaul printre orasele cele mai importante din punct de vedere economic si administrativ.

        Incepând de astazi, va asigur ca toti alesii locali, consilieri municipali sau judeteni, m-au urmat in cadrul acestei noi constructii, si vom fi alaturi in cadrul Uniunii PSD-UNPR-PC alaturi de candidatul la presedintie, pentru a-l ajuta sa isi implementeze proiectele si viziunile, pentru ca in România sa existe un viitor bun pentru toti românii”, a spus Cristi Manolache, fostul lider al ecologistilor bacauani. El si-a exprimat astfel si dorinta de a candida la alegerile locale din 2016, proiect pentru care ceilalti colegi politici il sustin.

        Cei trei primari trecuti la UNPR si-au exprimat increderea ca noua lor formatiune politica, ce ii propulseaza din Opozitie direct in alianta de la Putere, ii va ajuta sa isi puna in practica proiectele pentru comunitatile pe care le conduc.

        Fotbal/ Liga a II-a: Hai, iarna, hai!

        ACS Berceni – SC Bacau (sâmbata, ora 11.00)

        Printre baieti circula o vorba: „O halba bauta la vremea ei face mai mult ca zece butoaie”. OK, expresia nu suna chiar asa, dar daca sunteti baieti destepti- si sigur ca sunteti- o sa-i intelegeti lesne sensul. La divizionara B Sport Club Bacau totul merge anapoda, pentru ca totul a fost facut pe dos. Si nimic la timp.

        Conducerea l-a tinut in functie pe Viorel Tanase mai mult decât trebuia. Si le-a pus in brate lui Popovici si Poenaru o echipa la care, pâna-n iarna, cel putin, nu poti face mare lucru in afara de impachetari si imbalsamari.

        Totodata, politica de transferuri din ultimii ani s-a facut cu buletinul in mâna. Asa nu a ajuns la Sport Club un mijlocas precum Marius Croitoru, considerat prea batrân in vara lui 2012, la 31 de ani. Si asa s-a ajuns ca „mosnegi” precum Frunza de la Braila, Bogdan Oprea de la Balotesti sau Daniel Balan si Semeghin de la Rapid CFR Suceava sa ne dea lectii de sprint si de maraton in meciurile de pe „Letea”.

        Ca sa nu mai vorbim de bani! Consiliul Local Bacau a bagat milioane de euro in Sport Club, dar, fireste, nu toti banii au ajuns la echipa. Si cei care au ajuns, nici macar n-au ajuns la timp. Vorba lui Bogdan Tudoreanu, antrenorul de la Rapid CFR Suceava, grupare care primeste doar 10 miliarde de lei vechi de la bugetul local, dar care a remizat miercuri, pe terenul SC-ului: „Om avea noi bani putini, dar macar vin la timp”.

        In acest context, locul 10 din 12 pe care-l ocupa Sport Clubul nu ar trebui sa ne mire prea mult. Dupa cum nu ar trebui sa ne mire nici daca bacauanii ar inregistra, sâmbata, la Berceni, un nou rezultat negativ.

        Iar daca, printr-un miracol, Ungureanu si compania câstiga la Berceni, nu desfundati butoaiele, ca nu-i rost de mare veselie. Pâna la iarna, s-o luam la halba, baieti!

        Programul etapei a noua: ACS Berceni – SC Bacau, Rapid CFR Suceava- Academica Arges Pitesti, Unirea Slobozia – FC Voluntari, CS Balotesti – Gloria Buzau, Sageata Navodari- Farul, CF Braila – FCM Dorohoi.

        Amenzile de circulatie pot fi platite si la terminalele ZebraPay

        Amenzile de circulatie pot fi platite acum si la terminalele ZebraPay, peste 900 de puncte de colectare, în orice zi a saptamânii, indiferent de ora, fara comision.

        Astfel, soferii nu trebuie sa mai trimita dovada de plata catre sectiile de politie care au emis procesul verbal de contraventie, aceaste informatii fiind incluse într-un raport trimis zilnic catre Directia de Impozite si Taxe din localitatea de resedinta a platitorului.

        „Soferii se pot încadra mai usor în cele 48 de ore pe care le au la dispozitie pentru a plati jumatate din minimul amenzii, fapt care i-ar putea motive să o plătească, ceea ce s-ar traduce în încasari mai mari la buget”
        Adrian Badea, CEO ZebraPay

        Procedeul de plata este simplu. Terminalele ZebraPay solicita doar numele si prenumele, CNP-ul, numarul de telefon, seria, numarul si data emiterii procesului verbal, localitatea de resedinta si valoarea care trebuie achitata. Fiind în format electronic, dovada platii amenzii poate fi regasita cu usurinta în caz de necesitate.

        Acest serviciu este disponibil în peste 150 de localitati din tara, inclusiv in Bacau, iar terminalele sunt în marile retele de retail precum Kaufland, Billa, Cora, Auchan sau Carrefour, în universitati, centre comerciale, piete, benzinarii (Socar) si magazine de proximitate.

        Volei feminin/ Divizia A1: Cu prima sansa

        Stiinta Bacau – Penicilina Iasi (sâmbata, ora 11.30, Sala Sporturilor)

        Invingatoare miercuri, in etapa de debut a Diviziei A1, cu 3-0 (30, 21, 19) contra Albei Blaj, campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau nu ar trebui sa intâmpine probleme deosebite in runda secunda, impotriva Penicilinei Iasi.

        Mai ales ca, sâmbata, studentele vor evolua tot pe teren propriu. „Ma bucur ca am inceput campionatul cu o victorie si sper sa continuam tot asa”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, dupa succesul cu 3-0 realizat in compania Blajului, la capatul unui meci care a avut un prim set câstigat de studente cu 32-30 dupa 35 de minute de joc!

        De precizat ca, la toate jocurile de acasa ale Stiintei, DJTS Bacau a decis ca accesul pensionarilor, al elevilor de liceu si al studentilor este gratuit.

        Rezultatele primei etape: Stiinta – Alba Blaj 3-0, Penicilina Iasi – SCM U Craiova 3-2, Dinamo Bucuresti – U Cluj 3-0, CSM Lugoj – Medicina Târgu-Mures 0-3, CSM Bucuresti – CSM Târgoviste 3-0, CSM Satu Mare – Unic Piatra Neamt 3-1.

        Programul rundei secunde: Alba Blaj- Unic, CSM Târgoviste- CSM Satu-Mare, Medicina – CSM Bucuresti, U Cluj – CSM Lugoj, SCM U Craiova – Dinamo, Stiinta – Penicilina.

        Bricolaje / „ Aş rămâne o persoană simplă, nu aş lăsa puterea să mă afecteze”

        Carmen Mihalache
        Carmen Mihalache

        Am mai vorbit despre răspunsurile interesante ale unor liceeni la Dosarul „Preşedintele” din revista „Dilema veche”, şi revin acum asupra unora dintre ele pentru că mă întâlnesc cu câteva puncte de vedere exprimate acolo.

        Cel mai mult mi-a plăcut propoziţia: „Aş rămâne o persoană simplă, nu aş lăsa puterea să mă afecteze”. Ce frumos e spus, şi cu câtă candoare! Şi ce bine ar fi ca asta să ajungă la urechea prezidenţiabililor!

        Pentru că nu este vorba despre un lucru imposibil, doar a fost un Havel, singurul, de fapt, despre care s-a spus că nu a fost alterat în profunda sa fibră umană de exerciţiul puterii. La ce m-am mai oprit? La ideea că e nevoie de promovarea tradiţiilor şi obiectivelor româneşti, chestiune deosebit de importantă, dar pentru care trebuie rezolvată infrastructura.

        Iar la asta ştim cum stăm, cât de nevralgic este acest punct. Evident, din ingenioasele idei ale adolescenţilor nu lipseşte problema educaţiei, considerată una de prioritate absolută, nici cea a necesităţii îmbunătăţirii sistemului sanitar.

        Căci, spune Ştefan Bărgăoanu (de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu, din Bacău) „un popor prost şi bolnav este uşor influenţabil”. Bravo, bine gândit, aşa e, politicienilor le convine să conducă o populaţie ignorantă, abrutizată, îndobitocită. Transformată într-o turmă. Un alt tânăr, susţine, şi cred eu că are foarte multă dreptate, că ar opri orele de religie din şcoli şi că ar interzice toate manifestările religioase de masă în instituţiile de învăţământ, rugăciunile la început de an, sfinţirile publice ale şcolilor, etc.

        Manifestările astea religioase publice, prea publice, au devenit o veritabilă mascaradă. Lucru care îmi repugnă în cel mai înalt grad, ca şi noile obiceiuri ale preoţilor care „sfinţesc” te miri ce. Apropo de sfinţi, citesc undeva că în India sunt peste cinci milioane de sfinţi profesionişti, desigur, cu următoarea explicaţie, dată de un magistrat, om cultivat şi hindus pios: „Nouăzeci la sută dintre aceşti „sfinţi” sunt adevăraţi şnapani, impostori sau trântori, care au ales acest gen de profesie ca să fie hrăniţi fără să muncească.

        Lor li se adaugă indivizi pasionaţi de vagabondaj, cărora ţinuta de asceţi le permite să rătăcească prin ţară fără să-i coste nimic, dormind în temple şi primind pomeni de la oameni miloşi”. Noi nu suntem în India, dar avem şnapani, trântori şi impostori din plin.

        Carmen MIHALACHE

        Handbal masculin/ Cupa EHF: Lei sau mielusei?

        Studentii vor juca ambele meciuri cu olandezii pe teren propriu. Foto: Liviu Maftei

        Stiinta MD Bacau – OCI Lions (sâmbata, ora 16.00 si duminica, ora 16.30, Sala Sporturilor)

        Care Dumnezeu o fi adevarata Stiinta Municipal Dedeman Bacau? Ca daca e sa ne luam dupa ultima impresie, cea lasata miercuri seara, in Capitala, e de naspa. Si inca naspa rau! Miercuri, in deschiderea etapei a noua a Ligii Nationale, Stiinta MD a pierdut categoric, cu 34-27 (17-11) intâlnirea de pe terenul antepenultimei clasate, Steaua Alexandrion Bucuresti.

        Ce ar mai fi de spus dupa un asemenea esec in care bucurestenii au avut, la un moment dat, si noua goluri avans? Si care vine dupa cinci ani si jumatate de la precedenta infrângere a Stiintei in fata Stelei? Doar ca evolutia studentilor a fost in ton cu rezultatul: lamentabila.

        Si ca devine tot mai clar faptul ca Mateo Garralda e dintr-un alt film. Pentru vice-campioana României, infrângerea cu Steaua pica in preajma „dublei” cu echipa olandeza OCI Lions, din turul secund al Cupei EHF, programata chiar la finalul ac estei saptamâni.

        Noroc ca „leii” olandezi au fost de acord ca ambele manse sa se desfasoare in Bacau, lucru care sporeste, in mod cert, sansele de calificare ale Stiintei in faza urmatoare a competitiei europene. Altfel, cine stie ce s-ar mai fi intâmplat! Chiar si asa, insa, sa ridice mâna sus al de e gata sa-si parieze toti banii pe calificare bacauanilor.

        Nu ca OCI Lions o fi mare scula, chiar daca e pe primul loc in BENE-League, competitie la care participa primele patru echipe din Olanda si primele patru din Belgia. Dar la felul in care se prezinta Stiinta in acest sezon, nu mai poti fi sigur de nimic. Nici macar de faptul ca dupa sâmbata vine duminica!

        Nu e usor sa spui „Da”

        Încâlcite vremuri traim. Ne apropiem de data alegerilor si o multime de lucruri sunt confuze la culme. Începând cu programele candidatilor la presedintie. Unele sunt superficiale, încropite parca într-o doara, altele sunt prea stufoase, de nu întelegi nimic clar, cert este ca nu e usor defel sa spui „da” ferm convins, merg cu acesta sau aceasta.

        Dar asteptarile sunt mari, mai cu seama din partea celor tineri, care vor sa aiba un viitor aici, la ei în tara. Desi cam totul îi contrazice si de la an la an numarul tinerilor înzestrati, care se hotarasc sa plece pentru a studia în alte tari, creste.

        Migratia creierelor este un fenomen mai mult decât îngrijorator, e un adevarat dezastru. Asa dupa cum e o mare tristete si sa-i auzi ca nici nu au de gând sa revina în România, pentru ca nu-i asteapta nimic bun aici.

        Iar guvernantii ramân nepasatori în fata acestei grave situatii. Au ei alte probleme, de diferite naturi, mai cu seama din cele tinând de „naturelul” lor simtitor la profitul personal. Vorbeam despre tineri, pentru ca pastrasem în minte niste dorinte de-ale lor, asa cum apareau formulate într-o ancheta facuta, acum ceva timp, de revista „Dilema”, la care, întâmplator, participasera si vreo doi liceeni bacauani.

        Erau destule naivitati si teribilisme în spusele acestor adolescenti, care cereau, printre altele, si legalizarea marijuanei. Si alte lucruri, mai mici sau mai mari, ca importanta, dar care nu au atingere cu treburile, cu misiunea unui sef de stat. M-a impresionat însa faptul ca ei îsi doresc un presedinte care sa faca în asa fel încât tinerii sa nu-si mai paraseasca tara, de nevoie. Sau sa se întoarca acasa, de acolo unde sunt, având siguranta ca îsi vor gasi rostul, ca-si vor putea face o viata la ei în tara.

        Asa cum ar fi normal. Vor apoi un presedinte patriot, si iarasi m-a impresionat placut acest lucru, care demonstreaza ca mai sunt sanse ca tara asta sa-si recapete demnitatea si sa fie altfel privita în lume. Iar noi toti sa fim mândri de asta.

        Multe, prea multe ar fi de spus despre asteptarile noastre, ale tuturor. Ar trebui sa depasim vechile noastre deprinderi, sa nu mai alegem raul cel mai mic, sa nu ne mai complacem în comparatii fara sens si în resemnare, sa fim fermi si pretentiosi.

        Sa învinga cel mai bun, nu prin comparatie cu altii, ci pentru ca este cu adevarat valoros si pregatit pentru rolul pe care urmeaza sa-l joace, pentru misiunea ce-i revine. Eu, una, numai un asemenea om as vota.

        Festivalul de Dans Contemporan – editia a IV-a

        Ana Trincao si Silina Sintija – spectacole informale

        Mai sunt doar câteva zile pâna la debutul celei de-a IV-a editie a Festivalului “Dans Contemporan – Bacau 2014”, organizat de Centrul International de Cultura si Arta “George Apostu”, eveniment dedicat publicului iubitor de dans contemporan, dar si celor neinitiati in acest tip de performance.

        Daca prima zi, joi, 23 octombrie, se deschide cu spectacolul “Signals of the Real”, in care evolueaza Alysha Firbank, din Australia, cu un spectacol complex, alaturi de artisti din România, vineri, 24 octombrie, si sâmbata, 25 octombrie, de la ora 17, la Centrul de Cultura “George Apostu” vor avea loc prezentarile informale ale proiectelor dezvoltatea de artistele Ana Trincao (Portugalia) si Sintija Silina (Letonia), beneficiare ale unei rezidente, in luna octombrie, la Centrul “Apostu”, selectionate, in urma unui concurs, de boardul proiectului european “E-Motional: rethinking dance”.

        Conceptual, proiectul de cercetare EVENT, al Anei Trincao, “vrea sa evidentiez ceea ce este deja stiut, prin construirea treptata a naratiunii, adoptând pozitia de promotor, care încearca sa reformuleze continutul ca un material nou. ‘Cum creez?’ este mai relevant pentru mine decât ‘Care este tema sau subiectul creatiei?’”, ne-a spus artista dupa o sedinta de repetitii.

        Sintija Silina, din Letonia, vine cu proiectul „breath management” („managementul respiratiei”):“Ne dorim sa privim în interiorul nostru. Pentru a crea un sunet si o miscare fara un anumit impuls din lumea exterioara, pentru a crea un proces din procesul în sine”, ne-a spus si Sintija Silina.
        Centrul de Cultura „George Apostu” Bacau este coorganizator al proiectului european „E-Motional: rethinking dance”, finantat de Comisia Europeana, prin programul CULTURA, si Ministerul Culturii, alaturi de Fundatia Gabriela Tudor (în calitate de lider de proiect), Asociatia Coregrafilor Profesionisti din Letonia (Riga), Fabrica de Movimentos (Porto).

        Partenerii asociati ai festivalului sunt Centre de Création Chorégraphique Trois C-L (Luxemburg),Teatrul Municipal Bacovia si LOGOS- Grup de la Facultatea de Litere a Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. Parteneri media: TVR Iasi, Radio Iasi, cotidianul Desteptarea.

        Razboiul UE cu producatorii de lavanda

        Pe zi ce trece ma conving tot mai mult ca visul Uniunii Europene s-a pierdut si ca, in prezent, avem o idee pe care nu stim sa o gestionam. In lipsa viziunii, ne ocupam cu tot felul de prostii, pe care le implementeaza birocratii de la Bruxelles ca sa dea impresia ca nu sunt platiti degeaba.

        Asa se face ca UE a adoptat, anul trecut, o reglementare care introduce uleiul de lavanda in lista substantelor toxice pentru care exista reglementari speciale.

        Asta inseamna, intre altele, ca producatorii de lavanda vor trebui sa inscriptioneze cu atentionari vizibile etichetele produselor: „poate fi mortal daca este inghitit sau inhalat”.

        Decizia a stârnit panica in Province, Franta, regiune unde sunt 1.500 de producatori de lavanda si 30.000 de locuri de munca implicate in productia acestei plante.

        Uleiul de lavanda se vinde cu 100 de euro kilogramul si se foloseste la fabricarea parfumurilor, cosmeticelor, in aromaterapie, sapunuri, detergenti sau deodorante de camera.

        Imaginati-va ca o sa cumparati un parfum pe care scrie ca va poate provoca moartea daca il inhalati.
        Producatorii francezi spun ca nu au nimic impotriva ca lavanda sa fie etichetata ca potential alergena, insa se impotrivesc includerii plantei in aceeasi grupa de substante cu, de exemplu, acidul clorhidric.
        Directiva se va aplica incepând cu 2018.

        „Toamna Bacoviana” la Scoala „Al.I.Cuza”

          Elevii claselor I E, a VI-a A, a VI-a B si a VII-a E, de la Scoala Gimnaziala „Al.I.Cuza”, au participat joi la un spectacol inedit – „Toamna Bacoviana” – organizat de prof. Carmen Popa, prof. Elena Tatiana Dâlcu, prof.inv. Elena Rotaru si bibliotecar Rodica Filip.

          In cadrul acestuia, micutii de la invatamântul primar au prezentat momentele de poezie si dans „Mugur alb” si „Amurg … bacovian” (recitare din versurile poetului George Bacovia), iar cei de gimnaziu au recitat din creatiile personale pe teme bacoviene, reunite sub genericul „Simfonie bacoviana…”.

          In final, publicul format din cadre didactice, conducerea scolii, parinti si bunici, s-a delectat cu momentul coregrafic „Bacovia … in pasi de dans”, dar si cu o prezentare Power Point despre Bacovia.

          Activitatea a avut loc in Amfiteatrul „Radu Beligan” al unitatii de invatamânt bacauane.

          Scoala de duminica pentru asistentii medicali

            Peste 100 de asistenti medicali vor avea posibilitatea, la sfârsitul acestei saptamâni, sa-si perfectioneze gratuit pregatirea profesionala. Ei vor avea ocazia sa participe duminica, 19 octombrie, la cursul cu tema „Resuscitarea cardiopulmonara”, care se va desfasura in sala de conferinte a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.

            Manifestarea stiintifica este organizata de catre conducerea Filialei Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din România (OAMGMAMR) si se va axa mult mai mult pe practica.

            „Pentru derularea acestui curs si a altora am cumparat trei manechine pe care participantii vor lucra, ne-a spus Minodora Chicea, presedintele Filialei Bacau a OAMGMAMR. Cursantii vor fi testati din punct de vedere practic atât la inceputul activitatii cât si la finalul ei. Cursul nu-i costa nimic. Noi suntem singura filiala din tara care asiguram gratuit doua cursuri pe an pentru fiecare membru al ordinului asistentilor.”

            Numai in prima jumatate a lunii octombrie conducerea Filialei Bacau a OAMGMAMR a mai initiat doua cursuri, unul referitor la „Cum sa ne aparam de malpraxis” si celalalt cu tema „Managementul conflictului”, destinate asistentilor medicali.

            Manifestarea de duminica, 19 octombrie, va fi reiterata in data de 26 octombrie, in aceeasi locatie, pentru a le da posibilitatea mai multor asistenti sa participe, tema abordata facând parte, obligatoriu, din „Programul national de educatie medicala continua” pe care trebuie sa-l urmeze fiecare cadru medico-sanitar.

            Notaţii jubiliare

            Tot mai puţini sunt cei care merg la înţelesul dintâi al cuvântului jubileu, fapt consfinţit de DEX 2012: „Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important. (În latină, jubilaeus desemna o „mare sărbătoare la evrei, ţinută din cincizeci în cincizeci de ani“.) Şi totuşi Bacăul a ţinut să compatibilizeze sensul cu realitatea: revista „Ateneu“ şi Şcoala Gimnazială Nr. 10 au celebrat trecerea unei jumătăţi de veac de la (re)întemeieze. („Toamna bacoviană“ a ajuns la a patra ediţie.) Publicaţia de cultură a fost înfiinţată în 1925, iar în 1964 a apărut în serie nouă. Au fost două zile dense (9-10 oct.), cu mesaje orale numeroase şi expresive. Din multele consemnări pe care le-am făcut, transcriu câteva.

            BACOVIA CEL MARE * „Tragicul Bacovia, doritorul de bine Bacovia, marele om român Bacovia!“ (Radu Cârneci) * „Sadoveanu, aflat la Bacău, s-a întâlnit cu prefectul judeþului. <>, l-a întrebat. N-a ştiut nimeni de tristul, anonimul Vasiliu…“ (Valeriu Stancu) * „Între cei 19 poeţi români din universalitate cel mai bine reprezentat este Bacovia. Bacăul a dat aceste două nume mari: Alecsandri şi Bacovia, pe când Iaşiul nu se poate lăuda cu scriitori atât de pregnanţi.“ (Idem) * „România are destule dividende culturale din aceste valori ale locului, prinse într-un cronotop.“ (Maria Pilchin) * „Bacovia deţine un primitivism rafinat.“ (Tudor Opriş, contactat telefonic pentru a-i relata despre conţinutul celor două zile) * „Bacovia este poetul tuturor doctoranzilor mei.“ (Mihai Cimpoi) * „Bacovia e un răzbunător: o face cu contemporanii lui, cu concitadinii lui, care nu l-au înţeles.“ (Emilian Marcu) * „Cineva mi-a spus că George Călinescu a dat chix: l-a făcut pe Bacovia poet minor. Dacă citea bine, vedea că e un poet al minorului“ (Mihai Cimpoi); * „Biografia lui Bacovia are nevoie şi de mitologie.“ (Adrian-Dinu Rachieru)

            TRADUCERI (IN)FIDELE * „În engleză Bacovia e tradus magistral, deci cuvintele lui sunt foarte moderne.“ (Mariana Zavati-Gardner) * „Sintagma Copacii albi, copacii negri a devenit Copaci în alb, copaci în negru, ceea ce nu-i de lăudat.“ (Mihai Cimpoi) *„Să ne ferim de franceza românilor“ (Idem) * „Cea mai rugată carte a mea a fost Bacovia, ce m-a făcut să cred că limba sârbă nu e o limbă mică dacă traduce din Bacovia.“ (Adam Puslojić)

            ŞI ALTELE… * „Primul care l-a înţeles pe Ion Creangă a fost Nicolae Iorga“ (Mihai Cimpoi). Ruleta lingvistică mi s-a pus în mişcare, identificând legătura dintre cele două nume: toate literele din succesiunea ION CREANGA se regăsesc în succesiunea NICOLAE IORGA, cu repetarea lui N. Teoria „cuvântului din cuvânt“ a lui Ferdinand de Saussure mai are o confirmare. * „Dragoliub Firulović ne iubeşte de două ori, corespunzător celor două aripi ale numelui mic.“ (Ioan Dănilă) * „Preşedintele juriului a fost octogenaru’ Ovidiu Genaru.“ (Calistrat Costin) * „Sunt duşmanul lui Lasă că merge şi-aşa.“ (Valeria Manta-Tăicuţu, premiată pentru poezie) * „Clavecinele plâng ca vecinele.“ (Emilian Marcu, dintr-un poem propriu) * „Premiat sau premiant? Laureat!“ (Dumitru Brăneanu)

            DIN CULISE *(Avantajele vecinătăţii) „Acum îl rog pe Mihai Cimpoi să tragă o concluzie“. (C. Costin, în finalul colocviului din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean); „O virgulă!“, ne spune celor din preajma sa Radu Cârneci.“ *(Cu sau fără opiu) „Cu asta mă *apropiu de încheiere.“ * (Prefixul latinesc e un cuvânt) „Ceea ce pot să spun despre ideea enunţată încape în două cuvinte: Exclus!“

            Învierea fiului văduvei din Nain. ( Ev. Luca 7, 11-16)

            Evanghelia din duminica aceasta ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain.Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult norod.
            Fiul lui Dumenzeu,când s-a apropiat de “porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa”.
            O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Convoiul a fost oprit. “Nu mai plânge”, a zis Iisus văduvei. După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: “Şi apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit”. S-a făcut linişte şi o aşteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Şi toţi priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: “Nu mai plânge”. Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: “Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, şi revenindu-şi în fire, “a început a grăi, şi l-a dat pe el maicii sale” (Luca 7, 14).
            Minunea istorisită în pericopa evanghelică de astăzi nu-şi mărgineşte importanţa numai la evenimentul relatat. Ea transmite învăţături folositoare şi pentru noi,cei de astăzi. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere. “Şi l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti convingerea hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profeţit în Vechiul Testament, venit în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viaţă unui mort, decât Creatorul lumii şi al vieţii? Redarea vieţii celor morţi este unul din sensul activităţii lui Mesia în lume.
            O altă învăţătură desprinsă din această minune este aceea că Iisus Hristos este stăpânul vieţii şi învingătorul morţii. Învierea tânărului din Nain nu este decât o biruinţă parţială şi pentru o anumită perioadă asupra morţii, fiindcă acesta va cunoaşte din nou fenomenul despărţirii sufletului de trup. Biruinţa definitivă asupra morţii va veni, pentru lumea întreagă, abia prin învierea din mormânt a lui Iisus Hristos. În urma învierii Sale, natura omenească întrupată de Fiul lui Dumnezeu a fost îndumnezeită şi a devenit aluatul care dospeşte fiinţa omenească a fiecăruia pentru Impărăţia lui Dumnezeu, pentru care noi, oamenii, am fost creaţi. De atunci, moartea şi-a pierdut puterea şi ceea ce numim noi astăzi moarte nu este altceva decât despărţirea sufletului de trup, la chemarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne cheamă la Sine, din iubire, atunci când voieşte.
            Momentul despărţirii sufletului de trup este ziua de naştere a creştinului în Împărăţia lui Dumnezeu cea cerească. Aproape toţi sfinţii înscrişi în calendarul Bisericii noastre sunt prăznuiţi în ziua martiriului lor, adică în ziua naşterii lor în împărăţia cerească.

            Pr.Liviu Burlacu
            Fundatia “Episcop Melchisedec”-Bacau

            Prietenii lui Isus Euharisticul

            (continuare din ediţia săptămânii trecute)
            Isus vrea ca toţi să ştie că el este persoana ce mai simplă cu care stai şi persoana cea mai uşor de mulţumit. De exemplu, ai putea să stai aşa, liniştit sau obosit sau însetat, relaxându-te pentru a te bucura de pacea plăcută care izvorăşte din starea în prezenţa sa, chiar aşa cum el ne asigură: „Veniţi la mine” (Mt 11,28-30).
            Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea: „Să intrăm în inima sa şi să ne apropiem de iubirea sa care este mai tare decât toate relele”. Acesta este motivul pentru care Isus, în sfintele Evanghelii, ne spune în mod simplu: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28), pentru că în Preasfântul Sacrament el ne transformă cu acele haruri pe care le-a dobândit pentru noi pe Calvar.
            Din acest motiv, fericita Tereza de Calcutta spunea: „Fiecare moment pe care îl petreci cu Isus va aprofunda unirea ta cu el şi va face sufletul tău infinit mai glorios şi minunat în paradis şi va ajuta să se realizeze o pace durabilă pe pământ. Adoraţia perpetuă va salva întreaga lume”.
            În Vechiul Testament, Dumnezeu a învăţat poporul prin Moise să privească la şarpele de aramă pentru a fi vindecat (cf. Num 21,8). Astăzi, Părintele ceresc ne imploră să privim la Fiul său iubit din Preasfântul Sacrament, pentru ca lumea întreagă să fie vindecată. De aceea, sfântul papă Ioan Paul al II-lea exclama: „Ce putere! Oricine merge în faţa Mântuitorului pentru o oră de adoraţie, apropie lumea de Cristos şi înalţă lumea şi toate persoanele din lume spre Dumnezeu Tatăl prin binecuvântarea sa”.
            Da, te rog, gândeşte-te atent la posibilitatea de a te înscrie la o oră de noapte, între miezul nopţii şi ora 6.00 dimineaţa, pentru că sunt orele cele mai dificile de acoperit. Trebuie să ştii că sfântul Ioan Paul al II-lea petrecea o noapte întreagă în rugăciune în faţa Preasfântului Sacrament o dată pe săptămână, după modelul lui Isus care petrecea deseori noaptea întreagă în rugăciune. Acelaşi papă spune că fiecare oră de adoraţie este o oră a milostivirii divine: „Cei care stau în faţa Domnului fac o slujire extraordinară. Ei îi prezentă lui Cristos pe toţi cei care nu-l cunosc şi sunt îndepărtaţi de el. Ei stau în prezenţa sa în locul acestor persoane, făcând să coboare asupra acestor suflete, îndepărtate de Dumnezeu, şi cu atât mai nevoiaşe de milostivirea sa, de sângele preţios al Mielului, astfel încât, în loc să meargă în iad, acele suflete merg în paradis pentru a sta cu Dumnezeu toată veşnicia”. A mântui un suflet este lucrul cel mai mare pe care îl putem face.
            Adoraţia perpetuă face să vină pe pământ „un cer nou şi un pământ nou” (2Pt 3,13), aşa cum ne exprimăm în rugăciunea Tatăl nostru: „Vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt 6,10).
            Aşadar, vreţi să fiţi prietenii lui Isus Euharisticul şi să vă bucuraţi de toate binecuvântările şi harurile pe care El ni le-a promis? Grăbiţi-vă să vă înscrieţi la o oră de adoraţie şi să-i convingeţi şi pe alţii, de orice religie, să facă parte din această prietenie.
            Bunul Isus din preasfânta Euharistie să vă binecuvânteze!
            Pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău

            Mai multe persoane, retinute in dosarul retrocedarilor forestiere

            Procurorii DNA Brasov au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a mai multor persoane implicate in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri din judetul Bacau. Intre acestia se numara si Paltin Sturdza.

            Perchezitii la suspecti de furturi

              La data de 15.10.2014, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Bacău, au efectuat două descinderi domiciliare în comunele Răcăciuni și Pâncești, la locuinţele a doi bărbaţi, de 44 şi 62 de ani, cu scopul de a identifica bunuri provenite în urma unor fapte de natură penală.

              Astfel, în locuinţele acestora poliţiştii au identificat și ridicat în vederea cercetărilor o plasma LCD, un aspirator și un motoscuter.

              Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că în noaptea de 24/25 martie a.c., un tânăr de 27 de ani, din comuna Pâncești, a pătruns prin efracție în locuința unui cetățean din comuna Răcăciuni, de unde a sustras două plasme LCD, un aspirator și mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

              Ulterior, în schimbul unui motoscuter, tânărul a înstrăinat bunurile sustrase bărbatului de 44 de ani, în locuința căruia polițiștii au descins.

              Bunurile recuperate au fost restituite părții vătămate iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului în cauză.

              A părăsit locul accidentului pentru că avea permisul suspendat

                În cursul lunii septembrie, polițiștii rutieri au fost sesizați de către un bărbat din comuna Răcăciuni despre faptul că, la data de 21.09.2014, în timp ce conducea un autoturism în zona Aeroportului din Bacău, a intrat în coliziune cu un autoturism, al cărui conducător auto a plecat de la locul faptei.

                În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto în cauză, un bărbat de 47 de ani, din Bacău, care la data producerii evenimentului avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

                În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.