luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 359

Fotbal/ Liga a III-a: FC Bacău și Aerostar, victorioase cu 1-0

Grație succeselor de vineri, cele două formații băcăuane sunt lidere în seriile lor

Debut de etapă fast pentru FC Bacău și Aerostar. Ambele divizionare C băcăuane s-au impus cu 1-0 (1-0), vineri, în uvertura etapei a treia, urcând pe primul loc în seriile lor.

FC Bacău a avut câștig de cauză în fața celor de la Gloria Ultra, grație golului marcat de Gabriel Cârstean în minutul 31 și, totalizând 7 puncte, a devenit lidera solitară a Seriei 1. Contra Gloriei Ultra, antrenorul FC Bacău, Costel Enache a mizat pe „11”-de start format din L. Anton- M. Bordea, I. Chirilă, Cimbru, Coajă- R. Albu, Cârstean, Oasenegre- C. Popescu, A. Pavel, Aftanache, pe parcurs mai intrând pe teren Buțerchi, Luncașu și Corban.

Victorie foarte prețioasă și pentru Aerostar, care a trecut de Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, ca urmare a penalty-ului obținut în min. 35 de Nicolas Constantinescu și transformat de Cătălin Aeroaiei.

În formula Ov. Mocanu- Tilibașa, Prențu, Benchea, Bălășel- Catău, Aeroaiei, T. Antohi, Telcean- N. Constantinescu, Padovei (au mai jucat Juncu, Paveluc și Acatrinei), „aviatorii” conduși de Andrei Vatră au ajuns la cota șase puncte, egalându-le la vârful Seriei 2 pe Viitorul Onești și Sepsi 2, dar depășindu-le la golaveraj.

Sâmbătă, 14 septembrie, vor juca celelalte două divizionare C băcăuane: în Seria 1, CSM Bacău se va deplasa pe terenul ultimei clasate, Șoimii Gura Humorului, în timp ce în Seria 2, Viitorul Onești va evolua pe terenul Unirii Brănești.

Acțiune amplă a Poliției pentru combaterea vitezei excesive pe DN2-E85

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au desfășurat, pe 12 septembrie, între orele 15:00 și 19:00, o acțiune amplă de prevenire și combatere a accidentelor rutiere pe DN2-E85, cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. Operațiunea a fost coordonată de Direcția Rutieră a Inspectoratului General al Poliției Române, având sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a supravegheat zona cu un elicopter.

În cadrul acestei acțiuni, polițiștii rutieri au folosit aparatele radar din dotare pentru a depista șoferii care depășeau limita legală de viteză. În urma controalelor, au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Dintre aceste sancțiuni, 106 au fost pentru depășirea vitezei legale, subliniind astfel pericolul pe care această abatere îl reprezintă în trafic. De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, ca măsură complementară pentru abaterile grave de la regimul de circulație.

Un element de noutate în această acțiune a fost utilizarea tehnologiei moderne pentru întocmirea electronică a proceselor-verbale de contravenție. Polițiștii au folosit tablete și imprimante mobile, simplificând astfel procedurile administrative și reducând timpul de intervenție.

  • Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost surprins de radar conducând cu 115 km/h în localitatea Sascut. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.485 de lei, iar permisul său de conducere a fost reținut pentru 90 de zile.
  • În localitatea Filipești, un bărbat de 55 de ani a fost depistat în flagrant delict conducând sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar cercetările în acest caz continuă.

Apel la responsabilitate:

Poliția Rutieră Bacău atrage atenția că aceste acțiuni de control vor continua și în perioada următoare, în scopul reducerii numărului de accidente rutiere. Mesajul autorităților pentru șoferi este clar: conduceți prudent și respectați regimul legal de viteză pentru a asigura siguranța în trafic!

Fiți responsabili și contribuiți la menținerea unui trafic sigur!

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău organizează sesiuni intense de antrenament pentru îmbunătățirea intervențiilor operative

    În această săptămână, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o serie de sesiuni de antrenament intensiv, menite să le perfecționeze abilitățile de intervenție și să consolideze colaborarea între structurile operative și Grupa conductori câini serviciu. Aceste exerciții au ca scop pregătirea efectivului pentru a răspunde prompt și eficient în diverse situații din teren, fie că este vorba despre menținerea ordinii publice sau intervenții de urgență.

    Pe parcursul antrenamentelor, jandarmii au fost supuși unor simulări care reflectă scenarii reale, având ocazia să aplice tehnicile învățate și să își dezvolte capacitatea de a reacționa rapid și coordonat. Un aspect important al acestor activități a fost integrarea câinilor de serviciu, parteneri esențiali în misiunile de patrulare și intervenție. Conductorii de câini au fost instruiți pentru a îmbunătăți colaborarea și comunicarea cu patrupedele, asigurând astfel o eficiență sporită în misiuni.

    „Pregătirea continuă este esențială pentru dezvoltarea tacticilor și tehnicilor de intervenție, dar și pentru întărirea coeziunii echipelor noastre. Este important să fim pregătiți pentru orice situație, iar colaborarea dintre jandarmi și câinii de serviciu joacă un rol esențial în succesul misiunilor noastre”, a declarat reprezentantul Inspectoratului.

    Grupa conductori câini serviciu a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău include cinci câini specializați în patrulare și intervenție. Recent, doi noi membri, GUN și Hera, s-au alăturat echipei, fiind în prezent în perioada de predresaj. După finalizarea acestui stagiu inițial, ei vor participa la un program de dresaj specializat la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, unde vor învăța tehnici avansate care vor contribui la eficiența misiunilor.

    Pe lângă antrenamentele de intervenție, se pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităților de comunicare și colaborare, elemente esențiale în relația cu comunitatea. Jandarmii sunt dedicați asigurării unui mediu sigur pentru cetățeni, pregătirea riguroasă și constantă fiind esențială pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

    Prin aceste sesiuni de instruire și prin implicarea Grupei conductori câini serviciu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău își reafirmă angajamentul de a proteja și menține ordinea publică cu profesionalism și eficiență.

    Handbal feminin/ Divizia A: Start de campionat

    În prima etapă a Seriei B, programată sâmbătă, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” va fi gazda unui cuplaj: CSM Bacău – Neptun Constanța (de la ora 10.30) și CS Știința Bacău- Știința București (de la 12.30)

    Sâmbătă, 14 septembrie va porni la drum ediția 2024-2025 a Diviziei A la handbal feminin. Noul sezon reunește la start 20 de echipe, împărțite în două serii, lucru care face ca nivelul competițional să fie unul mai ridicat. În Seria B au fost repartizate cele două echipe băcăuane, CSM și Știința, care vor începe campionatul pe teren propriu, dând astfel naștere unui prim cuplaj în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”.

    De la ora 10.30, CSM Bacău va primi vizita celor de la Neptun Constanța, în timp ce de la ora 12.30, studentele băcăuane vor întâlni o altă formație universitară, CSU Știința București. În ceea ce le privește pe „CSMeoaice”, să notăm, că acestea vor fi antrenate în noul sezon de Raluca Ivan Agrigoroaei, care a făcut pasul în această vară dinspre teren către banca tehnică a echipei băcăuane.

    Din păcate, pentru moment, lotul CSM Bacău este unul subțiat, în condițiile în care gemenele Daria și Dany Bârsan au plecat de la echipă, Sofron și Pădurariu sunt în perioada de recuperare după intervențiile chirurgicale suferite la genunchi, iar Lorena Verdeș este inaptă de joc ca urmare a unei entorse.

    Referitor la CS Știința Bacău, echipa antrenată de Costel Oprea continuă să mizeze pe o granitură foarte tânără, cele mai „verzi” componente fiind născute în 2008, iar cea mai vârstnică handbalistă fiind Cocu (21 ani). Celelalte partide din prima etapă a Seriei B din cadrul Diviziei A: CSM Roman- Unirea Dobroești, CSM Galați- CSM Unirea Slobozia, HCF Piatra Neamț- Spartac București.

     

    Autostrada A7 – Focșani – Bacău, Lot 2, Filmare Integrală

      Un lot impresionant de aproape 40 de kilometri, ce include pasaje de mari dimensiuni, unele de până la un kilometru lungime, și un nod rutier suspendat la Adjudu Vechi, este în construcție între Focșani și Bacău. Cu termen de finalizare estimat în noiembrie 2025, acesta este Lotul 2 al Autostrăzii A7. Urmăriți în continuare filmarea integrală a lucrărilor realizate de UMB pe segmentul Domnești-Târg (Vrancea) – Răcăciuni (Bacău).

      Sursa video

      Avertizare Meteorologică: Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării

        Autoritățile au emis o avertizare meteorologică ce include două coduri de vreme severă pentru următoarele zile, care vizează instabilitate atmosferică accentuată și ploi torențiale. Avertizările sunt valabile între 13 septembrie, ora 15, și 14 septembrie, ora 18.

        🟡 Cod Galben de instabilitate atmosferică și ploi abundente

        Interval de valabilitate: 13 septembrie, ora 15 – 14 septembrie, ora 18
        Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei

        În această perioadă, se așteaptă perioade de ploi și furtuni în regiunile menționate, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 55…65 km/h. În unele zone, cantitățile de apă vor ajunge la 20…25 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 40…50 l/mp.

        De asemenea, vineri, astfel de fenomene meteo se vor semnala izolat și în alte regiuni ale țării.

        🟠 Cod Portocaliu de averse torențiale în opt județe din estul țării

        Interval de valabilitate: 13 septembrie, ora 18 – 14 septembrie, ora 15
        Zone afectate: județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava

        În aceste județe, ploile vor fi deosebit de intense, cu cantități de apă ce vor atinge între 40 și 60 l/mp, iar local pot depăși 70…80 l/mp. Aversele torențiale vor fi însoțite de descărcări electrice și vânt puternic, iar riscul de inundații și alunecări de teren este crescut, în special în zonele montane și de deal.

        Autoritățile locale recomandă populației să fie atentă la evoluția vremii, să evite deplasările neesențiale în zonele afectate și să ia măsuri de precauție pentru protejarea bunurilor și locuințelor. Totodată, este important să se urmeze sfaturile și recomandările emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și alte instituții abilitate.

        Băcăuanii au intrat în panică din cauza unui avion Aeroitalia care s-a rotit în jurul orașului

          FOTO: PlaneSpotters Bacău

          Bacăul a fost ieri martorul unui incident neobișnuit, după ce o aeronavă a companiei Aeroitalia a fost observată efectuând mai multe manevre aeriene deasupra orașului. Zborul, descris drept „atipic” de unii martori, a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor, care au început să speculeze că ar exista probleme tehnice la aterizarea avionului.

          Sursa acestei confuzii a fost un zbor de antrenament, în cadrul căruia aeronava a realizat multiple manevre de tip „touch and go” și „missed approach”. Aceasta este o practică obișnuită pentru pregătirea piloților de linie, însă pentru mulți dintre locuitori, lipsa de informații clare a dus la o adevărată avalanșă de reacții pe rețelele de socializare.

          Grupurile locale și paginile de Facebook din Bacău au fost inundate cu mesaje de la persoane care se întrebau ce se întâmplă cu aeronava și de ce aceasta continuă să survoleze orașul. „Avionul face cercuri deasupra Bacăului, oare este în siguranță?” sau „E clar că sunt probleme la aterizare, altfel nu ar face așa multe manevre” au fost doar câteva dintre comentariile apărute pe rețelele sociale.

          Cu toate acestea, surse din comunitatea locală de entuziaști ai aviației, precum pagina Plane Spotter Bacău, au intervenit rapid pentru a clarifica situația. Într-un mesaj publicat, aceștia au explicat că nu este vorba de o problemă tehnică, ci de un zbor de antrenament. „O aeronavă a companiei Aeroitalia a făcut mai multe touch and go-uri și missed approach-uri. Multă lume din Bacău și nu numai, au început să creadă că sunt probleme la aterizare cu avionul, dar, așa cum am relatat și în alte ture, nu sunt altceva decât zboruri școală, pentru instruirea noilor piloți”, au transmis aceștia.

          Panica inițială a fost amplificată de lipsa unei comunicări rapide din partea autorităților sau companiilor aviatice, iar interpretările eronate s-au răspândit rapid. Totuși, specialiștii asigură că astfel de manevre sunt frecvente și nu implică riscuri pentru siguranța pasagerilor sau a locuitorilor din zonă.

          De-a lungul timpului, băcăuanii au mai întâmpinat astfel de situații, în special în cazul zborurilor de antrenament ale altor companii aeriene, cum ar fi Blue Air sau Dan Air. Totuși, pentru cei neobișnuiți cu aceste practici, spectacolul aerian poate provoca îngrijorare.

          Fotbal/ Liga a III-a: FC Bacău și Aerostar deschid etapa

          În acest weekend este programată etapa a treia din cadrul Ligii a III-a la fotbal. Vineri, de la ora 17.00, în uvertura rundei, două din cele patru divizionare C băcăuane vor evolua pe teren propriu. Astfel, FC Bacău va întâlni la Ruși Ciutea pe Gloria Ultra, într-un autentic derby al Seriei 1.

          Ambele echipe au câte patru puncte, învingătoarea urmând să prea șefia clasamentului. În Seria 2, Aerostar, care vine după categoricul succes de la Brăila (4-1), va primi vizita celor de la Sepsi 2, aflați pe primul loc, alături de Viitorul Onești.

          Sâmbătă, 14 septembrie, vor intra în luptă cellalte două echipe ale județului. În Seria 1, CSM Bacău va evolua în fieful ultimei clasate, Șoimii Gura Humorului, în timp ce în Seria 2, Viitorul Onești se va deplasa la Braniștea.

          Seria 1

          Programul etapei a treia/ vineri, 13 septembrie, ora 17.00: FC Bacău- Gloria Ultra. Sâmbătă, 14 septembrie, ora 17.00: Ceahlăul Piatra Neamț 2- Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava- ACS USV Iași, Bucovina Rădăuți- CSM Vaslui, Șoimii Gura Humorului- FC Bacău.

          Clasament: 1) Gloria Ultra 4p. (golaveraj 6-1), 2) FC Bacău 4p. (3-1), 3) Ceahlăul 2 4p. (2-1), 4) Știința Miroslava 3p. (6-3), 5) CSM Vaslui 3p. (3-30; 6) Bucovina Rădăuți 3p. (2-2), 7) CSM Bacău 3p. (2-4), 8) Șomuz Fălticeni 2p., 9) ACS USV Iași 1p., 10) Șoimii Gura Humorului 0p.

          Seria 2

          Programul etapei a treia/ vineri, 13 septembrie, ora 17.00: Aerostar Bacău- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2. Sâmbătă, 14 septembrie, ora 17.00: CSM Adjud 1946- Dacia Unirea Brăila, Unirea Braniștea- Viitorul Onești, KSE Târgu-Secuiesc- Voința Limpeziș, CSM Râmnicu-Sărat- Sporting Liești.

          Clasament: 1) Viitorul Onești 6p. (golaveraj 3-1), 2) Sepsi 2 6p. (2-0), 3) Unirea Braniștea 4p., 4) Aerostar 3p. (5-3), 5) KSE Târgu-Secuiesc 3p. (3-1), 6) CSM Râmnicu-Sărat 3p. (2-2), 7) Voința Limpeziș 3p. (1-1), 8) Sporting Liești 1p., 9) CSM Adjud 1946 0p. (0-2), 10) Dacia Unirea Brăila 0p. (2-6).

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: În căutarea primelor puncte

          După două înfrângeri suferite în fața unor ocupante ale podiumului în sezonul trecută (Minaur Baia Mare și CSM Constanța), handbaliștii CSM Bacău caută primele puncte în campionat. „CSMeii” speră să le găsească sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11.00, la Timișoara, contra gazdelor de la SCM Politehnica, în uvertura rundei a treia din Liga Zimbrilor.

          Misiunea oaspeților nu se anunță una ușoară pentru că, dincolo de ambițiile timișorene, băcăuanii continuă să aibă un lot subțiat ca urmare a mai multor accidentări. Tot sâmbătă se mai dispută jocurile: CSM Vaslui- HC Buzău 2012, CSU din Suceava- CSM Făgăraș, CSM Constanța- CSM Odorheiul Secuiesc și  Minaur Baia Mare- Steaua București (ora 17.30, Pro Arena).

          Duminică, 15 septembrie, de la ora 17.30 va avea loc jocul televizat de Pro Arena dintre CSM Focșani 2007 și Dinamo București, pentru ca runda să se încheie miercuri, 18 septembrie, cu partida Potaissa Turda- CSM București.

          Clasament

          1 Dinamo București                     2        2        0        0        64-51 6p.

          2 Potaissa Turda                         2        2        0        0        71-59 6p.

          3 HC Buzău 2012                        2        2        0        0        58-47 6p.

          4 Minaur Baia Mare                     2        2        0        0        58-54 6p.

          5 CSM Vaslui                              2        2        0        0        54-52 6p.

          6 CSM București                         2        1        0        1        57-57 3p.

          7 CSU din Suceava                      2        1        0        1        66-66 3p.

          8 SCM Politehnica Timișoara        2        1        0        1        47-50 3p.

          9 CSM Constanța                        2        1        0        1        58-62 3p.

          10 Steaua București                    2        0        0        2        67-72 0p.

          11 CSM Focșani 2007                  2        0        0        2        45-51 0p.

          12 CSM Bacău                            2        0        0        2        57-63 0p.

          13 CSM Făgăraș                         2        0        0        2        47-55 0p.

          14 CSM Odorheiul Secuiesc          2        0        0        2        53-63 0p.

          Aniversare și prezentare de cărți monumentale de istorie la Filiala Județeană Cultul Eroilor

          Perla coroanei acțiunilor de prezentare a monumentalelor lucrări „Cartea de aur a Eroilor de la Oituz (1916-1918)” și „Sub flamura eternității. Regimentul 27 Infanterie Bacău” ale profesorului Corneliu Stoica, acțiuni care au avut loc inițial la Târgu Ocna, Dărmănești și Slănic Moldova, a fost pusă în Bacău, la manifestarea organizată, joi, 12 septembrie”, de Filiala județeană Cultul Eroilor la Cercul Militar, cu prilejul marcării a 105 ani de la înființarea în România a „Societății Mormintele Eroilor căzuți în război”, actuala Asociație Națională Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria”. Cărțile, apărute la Editura Magic Print din Onești în anii 2020, respectiv 2024, au fost prezentate de generalul (rtr) dr. Vasile-Jenică Apostol, de Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, de prof. Vilică Munteanu, de Gheorghe Geo Popa – directorul Centrului de Cultură „G. Apostu”, de maximafilistul Mihai Ceucă și de istoricul militar Sorin Grumuș. Adiacent la tema reuniunii a vorbit și general de flotilă aeriană (rtr) dr. Vasile Florea.

          Reuniunea a fost precedată, în dimineața aceleiași zile, de o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului ținută de protopopul de Bacău Ciprian-Eugen Ciuche la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cimitirul Lazaret din Bacău.

          La reuniunea de la Cercul Militar au venit, alături de alți invitați, de membri ai Filialei Județene Cultul Eroilor și de autorul celor două cărți părintele paroh Ciprian-Eugen Ciuche, chestorul Vasile Oprișan, generalul Cătălin Băhneanu, comandorul Gheorghiță Brunchi – reprezentantul Garnizoanei Bacău și col. Vasile Ovidiu Cărășel – inspector șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, dar și reprezentanți ai Filialei Județene Neamț Cultul Eroilor.

          Reuniunea a fost una de înaltă ținută intelectuală, prin organizare și prin alocuțiunile ținute. Dănuț Voicu a pus accentul pe istoricul înființării Societății Mormintele Eroilor căzuți în război și ANCE, iar părintele Ciprian-Eugen Ciuche a vorbit despre personalitatea și rolul primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, biserica fiind unul dintre principalii factori în comemorarea Eroilor Neamului.

          Dezbaterea despre lucrările profesorului Corneliu Stoica a fost moderată de generalul Vasile-Jenică Apostol. Vorbitorii au elogiat preocuparea profesorului pentru a realiza zeci de lucrări științifice dedicate episoadelor istoriei României și a zonei Văii Trotușului, dar și a eroilor care făurit astfel de episoade și au marcat destinul României. A fost subliniată valoarea documentării pentru scrierea unor astfel de opere, dar și sprijinul colaboratorilor autorului în acest travaliu.

          Un moment aparte a fost realizat de actorul și omul de cultură Gheorghe Geo Popa, care în stilul său caracteristic, cu aplomb și cu accente emoționante a evocat, într-un mod original rolul Eroului în istoria României și chiar în lumea contemporană prin care trecem. „Ce este Eroul?” – s-a întrebat vorbitorul și a oferit tot el, cu patos justificat, varianta sa de răspuns, numind cărțile prezentate veritabil „dicționare al Eroilor Neamului”. Finalul dezbaterii a fost, astfel unul apoteotic, dar și cu inflexiuni în actualitatea socială și politică a României.

          Lucrarea „Sub flamura eternității. Regimentul 27 Infanterie Bacău” va fi înscrisă de Filiala județeană Cultul Eroilor la concursul organizat pentru astfel de opere de ANCE „Regina Maria”.

          Tot joi, profesorului Corneliu Stoica i-a fost înmânat și carnetul de membru de onoare al Filialei județene Cultul Eroilor.

          A dispărut de la domiciliu. Este căutat

            UPDATE: a fost găsit!

            ​Minorul Maftei Răzvan-Ionuț de 16 ani, din comuna Letea Veche a revenit la domiciliu.

            Din primele verificări a reieșit faptul că, minorul, pe timpul plecării voluntare, nu a fost victima niciunei infracțiuni și nu ar fi săvârșit fapte ilegale.

             

            Știrea inițială:

            Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Maftei Răzvan-Ionuț de 16 de ani, din comuna Letea Veche.

             

            Minorul a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.

             

            SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,85 m, greutate – aproximativ 110 kg, păr șaten, ochi căprui.

            La momentul plecării era îmbrăcat cu un trening negru, purta pantofi sport de culoare neagră și avea asupra sa un ghiozdan albastru.

             

            Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția municipiului Bacău, tel. 0234.202.056, Dispeceratul I.P.J. Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

            Prefectura se mută temporar la Centrul de Afaceri

              În cadrul unui amplu proiect de modernizare și eficientizare energetică a Palatului Administrativ din Bacău, Instituția Prefectului – județul Bacău anunță relocarea temporară a activității sale. Această măsură este necesară pentru a permite desfășurarea lucrărilor de renovare, parte a unui proiect finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și fonduri naționale.

              Proiectul „Renovarea energetică a Palatului Administrativ Bacău” este realizat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, liderul acestui proiect, și are ca scop modernizarea clădirii administrative prin îmbunătățirea eficienței energetice și a rezilienței acesteia. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în luna august 2024, iar finanțarea nerambursabilă a fost obținută prin intermediul apelului de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

              Relocarea activității va începe în data de 16 septembrie 2024 și se va desfășura pe toată durata lucrărilor. Activitățile Instituției Prefectului vor fi mutate temporar în clădirea C3 din cadrul Centrului de Afaceri și Expoziții Bacău, situat pe Calea Doctor Alexandru Șafran, nr. 145, Bacău.

              Continuitatea serviciilor pentru cetățeni

              Pentru a minimiza impactul asupra cetățenilor, Instituția Prefectului a anunțat că adresele de e-mail și numerele de telefon ale instituției rămân neschimbate. Toate măsurile necesare au fost luate pentru a asigura continuitatea serviciilor oferite, astfel încât interacțiunile cu publicul să nu fie afectate. De asemenea, cetățenii sunt informați că pot ajunge la noua locație folosind transportul public, linia de tranzit 3.

              Date de contact ale Instituției Prefectului – Județul Bacău:

              Instituția Prefectului își propune să reducă la minim inconveniențele cauzate de această relocare temporară și să asigure o desfășurare eficientă a activității sale în noua locație.

              OMV Petrom amendată cu 75.000 de lei de Administrația Bazinală de Apă Siret în urma poluării râului Tazlău Sărat

                OMV Petrom a fost sancționat cu o amendă de 75.000 de lei de către Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, în urma unui incident de poluare a râului Tazlău Sărat. Incidentul a fost cauzat de o spărtură pe o conductă de pompare apă sărată și țiței, aparținând companiei petroliere, care a avut loc în zona Moinești.

                La scurt timp după raportarea incidentului, o echipă complexă de intervenție formată din reprezentanți ai Inspecției Apelor, laboratorul de specialitate, și colegi din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău s-a deplasat la fața locului pentru a evalua situația și a determina impactul asupra resursei de apă. În cadrul investigației, inspectorii au analizat atât gravitatea poluării, cât și măsurile întreprinse pentru a stopa răspândirea contaminării.

                OMV Petrom a acționat rapid pentru a izola conducta de pompare avariată și a montat baraje de protecție în aval de locul poluării, pentru a preveni extinderea substanțelor contaminante în cursul de apă. Măsurile luate au fost monitorizate îndeaproape de echipa ABA Siret.

                După o analiză detaliată a situației și a impactului asupra mediului acvatic, inspectorii ABA Siret au decis să sancționeze OMV Petrom cu o amendă de 75.000 de lei. Această măsură a fost luată pentru a sublinia responsabilitatea pe care agenții economici o au în protecția mediului și pentru a descuraja repetarea unor astfel de incidente.

                La rândul său, Garda de Mediu a dat o amendă de 50.000 de lei.

                 

                 

                Garda de Mediu a dat amenzi de 60.000 de lei celor care au aruncat moloz în pădurea de la Negri

                Garda de Mediu Bacău a reacționat după un incident de aruncare ilegală de deșeuri în pădurea de pe marginea drumului comunal DC 20 Negri-Poiana.

                Problema a fost adusă inițial la cunoștința autorităților de către primarul comunei Negri, care a raportat situația la 112.

                Garda de Mediu, autosesizată în urma acestui caz, a identificat și a sancționat două persoane adulte implicate în activitatea ilegală. Acestea au primit amenzi în valoare totală de 60.000 de lei, în timp ce minorul implicat a fost doar avertizat, fiind scutit de sancțiune financiară.

                În urma acestei acțiuni, Garda de Mediu a transmis un apel către toți primarii din județul Bacău, subliniind responsabilitatea pe care o au în asigurarea respectării legislației de protecție a mediului. Agenții constatatori locali, cum este cazul și primarilor, au competența de a desfășura inspecții și controale și sunt încurajați să colaboreze mai strâns cu autoritățile pentru a preveni și sancționa astfel de practici ilegale.

                „Apelăm la toți primarii să ne fie parteneri în lupta împotriva poluării și a comportamentelor ce pun în pericol mediul înconjurător. Împreună putem descuraja și stopa aruncarea ilegală de deșeuri”, au declarat reprezentanții Gărzii de Mediu Bacău.

                Garda de Mediu a adresat mulțumiri Șefului Secției 6 Poliție Rurală Traian, a cărui contribuție a fost esențială pentru identificarea rapidă a celor vinovați. Această colaborare interinstituțională este un exemplu de bună practică pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos.

                Garda de Mediu îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să raporteze astfel de infracțiuni, contribuind la protecția naturii. De asemenea, instituția reamintește că doar printr-un efort comun și prin respectarea legii putem construi un viitor mai verde și mai sustenabil.

                 

                Băcăuani pe podiumul concursului de șah pentru juniori și tineret de la Mamaia

                Echipa Asociației Clubul Sportiv Regional de Șah Nord-Est din Bacău, compusă din sportivii Rafael Enășoaie, Gabriel Ienășoaie și Lukas-George Sprîncean, legitimați și la Cercul de șah „Tigran Petrosian” al Filialei Bacău a Uniunii Armenilor din România, a obținut locul al III-lea la secțiunea „Șah clasic” și locul al II-lea la „Șah rapid” ale Campionatului Național al României pe Echipe de Juniori și Tineret (grupe 8-20 de ani) organizat de Federație Română de Șah în colaborare cu Clubul Sportiv „Tinerii Maeștri” din București, la Mamaia. 

                În concurs au intrat echipe formate pe grupe de vârstă (separat băieți și fete) U8, U10, U12, U14, U16, U18, U20 și ELO 2400. Sportivii băcăuani au fost într-o echipă U18. S-a jucat pe trei secțiuni: Șah clasic (ritm de joc 60 min. + 30 sec./mutare), Șah rapid (ritm de joc 15 min. + 10 sec./mutare) și Blitz (ritm de joc 3 min. + 2 sec./mutare).

                La acest concurs, frații Ienășoaie și-au readjudecat titlul de vicecampioni la șah rapid pe echipe, câștigat în anul 2019. Cei doi frați, după clasificarea pe mese de joc (masa 3), au urcat pe podiumul de premiere: Rafael pe locul al II-lea pe Masa 1, iar Gabriel pe locul al III-lea pe Masa 3.

                Echipa băcăuană s-a clasat și la secțiunea Blitz, pe locul al IV-lea.

                Istoria e cartea de căpătâi a unei nații. Noi nu avem nevoie de căpătâi

                M-am uitat pe manualele de istorie predate la liceu și școala generală – nu pe toate, pe câteva, din cele disponibile pe site-ul ministerului. Bă, ăștia nu știu nimic din istoria țării pentru că școala nu-i învață asta! Toate manualele zici că-s trase la indigo: aceleași bălării.

                Nu zic că nu-i învață ca lumea pe voievozi și nici măcar despre daci și romani nu prea se povestește. Dar marile teme ale istoriei noastre sunt evitate! Problema țărănească, chestiunea evreiască – două teme care s-au împletit tragic în lungul istoriei – tratamentul românilor din Transilvania de către maghiari și germani, pe care azi l-am putea numi apartheid, nu există. Ba există, cică era numai lapte și miere între minoritățile din Transilvania.

                Să nu mai vorbim despre Răscoala din 1907 – e aproape de parcă nici nu a existat, deși a fost un eveniment uriaș. Nimeni nu vorbește de ce a fost necesară reforma agrară din 1921 sau de ce regele a fost nevoit să dea pământ țăranilor. A fost o schimbare imensă în societate, dar dacă nu înveți despre asta, nu poți înțelege cu adevărat transformările sociale și economice din România.

                Mai grav este faptul că nici măcar despre abolirea iobăgiei în Transilvania nu se discută serios. Ce legătură are asta cu răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan? De ce nu se vorbește despre legăturile voievodale cu spațiul fost bizantin și ce visuri aveau acești lideri ai noștri? Sunt întrebări legitime, dar răspunsurile lipsesc complet din manualele de istorie.

                În schimb, avem tone de informații despre comunism, stalinism și totalitarism, deși aceste teme sunt mult prea recente pentru a fi judecate cu obiectivitate. Da, sunt importante, dar ar trebui echilibrate cu restul istoriei noastre, care, din păcate, rămâne neexplorată în mod adecvat. În plus, un an întreg despre Holocaust pare excesiv, mai ales că se pot face lecții clare și informative în câteva ore. Nu negăm importanța acestui subiect, dar poate ar trebui să vedem și alte părți ale istoriei, mai ales când, în prezent, vedem alte victime, cum ar fi arabii din Gaza și Cisiordania.

                În final, problema este că ni se interzice să învățăm propria noastră istorie. O colonie model nu trebuie să știe că, în alte vremuri, cei care veneau să ne ceară pământ și apă ajungeau să fie trași în țeapă. Ajungem să fim deconectați de rădăcinile noastre, de luptele și sacrificiile pe care le-au făcut strămoșii noștri pentru a păstra pământul acesta. De ce? Pentru că o populație care nu-și cunoaște istoria e mai ușor de controlat.

                De aici vine frustrarea: nu învățăm cine suntem, de unde venim și ce lecții putem trage din trecutul nostru. Și până nu se schimbă felul în care se predă istoria, vom continua să fim privați de cunoașterea propriei identități.

                Șofer prins la volan cu o alcoolemie de 1,10 mg/l în Comănești

                  La data de 12 septembrie a.c., o patrulă de ordine publică din cadrul Poliţiei orașului Comănești a depistat în flagrant delict un bărbat de 41 de ani din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul s-a petrecut în cadrul acțiunilor de rutină desfășurate pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului.

                  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma acestei constatări, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii precise a alcoolemiei.

                  Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând să fie luate măsurile legale corespunzătoare. Conducerea sub influența alcoolului este o infracțiune gravă, ce pune în pericol siguranța tuturor participanților la trafic, iar autoritățile reamintesc faptul că astfel de acțiuni vor fi sancționate conform legislației în vigoare.

                  Acțiunile de control vor continua, iar polițiștii fac apel la toți conducătorii auto să respecte regulile de circulație și să nu se urce la volan după ce au consumat alcool.

                  Polițiștii intensifică verificările în trafic pentru siguranța transportului școlar

                    În cadrul măsurilor preventive menite să asigure siguranța elevilor, polițiștii rutieri desfășoară zilnic activități de control al vehiculelor destinate transportului școlar. Microbuzele care transportă elevi către și de la unitățile de învățământ sunt supuse unor verificări riguroase, pentru a se asigura că deplasările se desfășoară în condiții de maximă securitate.

                    În cursul acestei săptămâni, peste 20 de microbuze școlare au fost verificate de către polițiști, iar conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest, pentru a se garanta că nu există factori de risc în timpul transportului. Toate aceste măsuri vin în sprijinul elevilor și al familiilor lor, pentru a elimina eventualele pericole ce pot apărea în trafic.

                    Pe lângă verificările tehnice ale vehiculelor, polițiștii îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație și să fie atenți la condițiile de drum, în special în zonele apropiate școlilor și grădinițelor. Totodată, autoritățile reamintesc că aceste controale vor continua pe tot parcursul anului școlar, în cadrul unor acțiuni planificate periodic.

                    Siguranța în trafic, în special când vine vorba de transportul elevilor, rămâne o prioritate pentru autorități, iar măsurile de prevenție și supraveghere sunt un pas esențial în menținerea acesteia.

                    Trei cazuri de infecție cu virusul West Nile confirmate în județul Bacău

                      FOTO: Desteptarea AI

                      Pe data de 11 septembrie 2024, Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău (DSPJ) a confirmat trei cazuri de infecție cu virusul West Nile. Cele trei persoane afectate sunt o femeie de 77 de ani, din mediul urban, și doi bărbați, de 35 și 55 de ani, din mediul rural. Toate cazurile au avut o evoluție favorabilă și pacienții sunt în afara oricărui pericol.

                      Măsuri luate de DSPJ Bacău

                      DSPJ Bacău a inițiat o serie de acțiuni menite să limiteze răspândirea virusului și să informeze populația. Printre acestea se numără:

                      • Reinformarea cabinetelor de medicină de familie, precum și a unităților de primiri urgențe, asupra necesității de a îndruma pacienții cu febră prelungită sau cu simptome de meningită ori encefalită către secțiile de boli infecțioase.
                      • Solicitarea medicilor de familie să informeze pacienții despre măsurile de autoprotecție, precum instalarea plaselor de țânțari la ferestre, folosirea repelentelor și eliminarea apei stagnante din curți și subsoluri.
                      • Notificarea autorităților locale din județ cu privire la necesitatea reluării activităților de dezinsecție pentru a controla populația de țânțari.
                      • Informarea Centrului de Transfuzii Bacău despre cazurile raportate.

                      Ce este virusul West Nile și cum se transmite?

                      Virusul West Nile este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați, care, la rândul lor, se contaminează prin contactul cu păsările infectate. Virusul nu se poate transmite de la om la om prin contact direct.

                      Infecția este asimptomatică în majoritatea cazurilor, însă aproximativ 20% dintre persoanele infectate pot dezvolta simptome ușoare, precum febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, greață sau vărsături. În cazuri rare, 1 din 150 de persoane poate dezvolta o formă severă de boală, precum meningoencefalita, manifestată prin febră ridicată, dureri de cap, rigiditate la nivelul gâtului, tremor, convulsii și, în cazuri extreme, comă sau deces.

                      Persoanele cele mai expuse riscului de a dezvolta forme grave sunt cele cu imunitatea slăbită, bolnavii cronici, copiii și vârstnicii.

                      Măsuri de prevenție pentru populație

                      DSPJ recomandă populației să ia măsuri de protecție împotriva țânțarilor:

                      • Evitarea expunerii la țânțari prin purtarea de haine cu mâneci lungi și pantaloni;
                      • Folosirea de soluții repelente și insecticide;
                      • Instalarea plaselor de protecție la ferestre;
                      • Eliminarea bălților de apă stagnante și a deșeurilor menajere din jurul locuințelor.

                      Direcția de Sănătate Publică Bacău continuă să monitorizeze situația și îndeamnă populația să fie vigilentă, respectând măsurile de prevenție recomandate pentru a reduce riscul de infecție cu virusul West Nile.