,,Asta ca sa nu ceri ceva ce nu ti se poate da.’’ Isi motiveaza gestul referitor la divinitate, si-i urmaresc degetul care se indreapta spre tavan. Am in fata mea un personaj pitoresc. Cu barba si plete, albite in timp. Parca vine din vremea de inceput a rockerilor, de care nu vrea insa sa vorbeasca.
Poarta cu el un un stil inconfundabil, in tinuta si vorba. Când te interpeleaza formuleaza cam asa: ,,Bai tataie, ia zi! Da’ ce-i cu chestia aia?” Când este interpelat, te ia de la inceput cu da. „Da, da da! Da, da, da… chiar asa ?!” Si iar mai urmeaza un da. Este obisnuit sa puna intrebari si nu sa raspunda la ele. Nu vrea sa recunoasca ca a fost un pescar inrait si continua: „O spun… sau n-o spun? Cu pestele am stiut sa ma opresc la timp. Pescuitul e o boala, un viciu. Spui ca mergi la peste des, dar de fapt treaba e ca nu vrei sa recunosti. Mersul asta devenea drog.’’
Unde-i limita?
Victor Munteanu este nascut in Varsator, pe douazeci si noua ianuarie, cinzeci si patru. „Nu vezi ca din cauza zodiei dau toata camasa de pe mine?” Sotia, Silvia, si fetele Alina si Sorina, l-au insotit de multe ori in mijlocul naturii. „Dar veneau numai cu conditia sa le gasesc un loc la umbra.” Il iscodesc cu inceputurile. „Prima data la pescuit…? Am iesit si eu cu batul, pe vremea cealalta, pe la Furnicari sau mai jos de CIC. Stiu ca am prins odata un rac si m-am speriat de el. Când a aparut asa deodata, ca un paianjen cu clesti si cu multe picioare! Era peste mare in baltile din vale de Balta Albastra, alea adânci.
Tot asa, intr-o dupa-amiaza, eram pe mal mai multi, si iese o spinare de namila de am crezut ca-i «ghital». Era putin maronie. Ce halucinatie? Nu le am eu cu astea. Posibil sa fi fost un somn din ala batrân, care a iesit si el sa mai respire. De câte ori am fost la Siret, niciodata n-am prins nimic. Sa zic si eu, de-un crap, de-un salau. Ce, chiticul e peste? Si-am fost de atâtea ori, si la Saucesti cu Nelu Prajisteanu, si mai incoace, la Galbeni, Racaciuni. Si-am dat… La viermisor, la râma. Pai, la ce voiai sa dau? Nada ? De unde? La Nada am fost la Oniscani.” Povesteste cu reveniri. L-am luat pe nepregatite si lantul cu amintiri abia incepe sa-si lege zalele. „Problema e ca n-am invatat niciodata sa fac nodurile la cârlig. Când mergeam la Tazlau, cu prieteni mai porniti decât mine, ca Sergiu Adam si Ioan Enache, aveam monturi gata facute. Sergiu era un pescar foarte impatimit. Si fuma mult tare. Lui ii placea sa stea mai izolat. L-am suparat când am prins cea mai mare captura a mea. Un balaur de clean de… doua palme. Si când mergeam cu ei, nu stiu cum se facea, ca la intoarcere, totdeauna ramâneam fara banii pastrati pentru «ocazie»”.
Din joaca, mâna la buzunar
Pasiunea cere si sacrificii materiale. In general, dotarea este invers proportionala cu cantitatea de peste prins. „De imbolnavit… cu pescuitul, m-a imbolnavit Nicolae Mihai. El le avea pe toate. Stia ce si cum. La un moment dat, adunasem de-a scule cumparate… Cee…! Am cheltuit milioane! Acuma stau acolo. Bai baiete zic, daca e sa plec iar, abia asteapta. Las’ ca la vara, poate ma hotarasc sa le mai scot. Nu-i timp. Dar chiar, stii ca mi-ar placea sa mai stau, asa oleaca intins, cu ochii pe ele!” Am prins ideea. Prefera pescuitul stationar si vremea insorita. „La copca nu am fost. Daca vorbim de astia cu copca, ei sunt deja bolnavi de-acum inainte. Nu mai simt echilibrul asta. Dom’le, orice pasiune are limita. M-am convins eu de niste treburi. Mergeam prin tren sau cu masina si vedeam pe câte un «gerar» din asta cu undita, ca umbla de nebun. Nici foametea nu te scoate din casa pe o asa vreme. Sa zici ca-i un caz si nu ai din ce sa supravietuiesti. Dar aici nu e cazul. Pai cât dai pe larvele alea si pe drum, iti ajunge de doua pâini si o rachie. Aici e boala. Cine ajunge de o stapâneste? Când ai dat de limita, daca nu stii sa casti ochii, devii dependent.”
Stiinta si meditatie
Ca de obicei, când stai de vorba cu el, discutia deviaza repede de la subiect. Ma fac ca nu observ, când imi raspunde la intrebare cu intrebare si insist sa-l provoc la destainuiri. „La mine, satisfactia maxima la pescuit este sa pescuiesc… dar si sa reflectez oleaca cu mine. Nu sa ma uit numai cu ochii atintiti acolo, in apa, si sa nu vad nimic. Atunci ala e timp pierdut. Bine, când trage… lasi totul. Nu mai gândesti la nimic! Dar exista o diferenta mare intre placerea si delectarea de a merge la pescuit, care este recomandata si de medic, ca o linistire si un leac pentru stres, si caderea intr-o patima ca un drog, pe care nu mai ajungi s-o constientizezi. Da’ ce tot vorbesc eu de patima? Astia care dau la clean au o tehnica…! E cu adevarat o stiinta. Si le intra niste «lostopane», din astea de rapitor…! Stateam si eu pe scaunel, la chitici, si ma uitam la ei. Ma simteam bine, ca nu veneam neaparat dupa prada. Sa mai omor timpul. Dar tehnica asta se invata prinzând. Ai prins odata, repeti. Si tot asa, ca sa te perfectionezi. Dar daca eu stateam pe scaun? N-am invatat nimic. Aici e problema.”
Pasiunea defineste omul
Pactul cu divinitatea si mântuirea sufletului sunt repere pentru Victor. Crede in bine si rau, in perceptele sfinte. „Trebuie sa mai gasesti momente sa te uiti si la cer, sa admiri cei in jur. Am fost la Traian. Pe lacul de acolo, unde n-am prins niciodata vreun peste mai mare decât palma, era un taran pe mal. Cred ca era din sat, de acolo. Ce le mai dumnezaia de dimineata! Nu prindea nimic. Si se vedea ca din asta traia. A venit sa aiba ce sa puna si el in tigaie, seara acasa. Sunt oameni saraci, care din asta traiesc. Si nu sunt de condamnat. Dar sunt si braconieri care fac gologanii. Ii vedeam sus, la coada lacului de la Gârleni. Permanent veneau cu plase si se priponeau acolo. Mai prinde ceva. Nu le facea nimeni nimic.”
In toata istoria de pescar, despre capturi mari nu a fost vorba. Dar cantitati mari de „chitici” a prins. In doua mii doi, concura cu brio, facând echipa cu prietenul Nicolae, cel care l-a bagat in „boala”, la cea mai tare competitie de presa, organizata la Antohesti. Acum noua ani, stiu ca s-a clasat pe locul doi la concursul organizat pe lacul de la Bibiresti. „Asta in perioada când aproape patru ani, orice dupa-amiaza ce-o prindeam libera, o petreceam la pescuit. Doua undite si o lanseta. A fost si o zi ciudata, intr-o vara. Doar asta te stârneste. In trei ore am umplut juvelnicul cu bibani. Tot la Traian.
Cred ca era o chestie de presiune atmosferica, sau se schimba luna. Au mai intrat si a doua zi câtiva. Când am ajuns acasa, nevasta era plecata cu serviciul, nu voiau fetele sa-i curete. S-au speriat de cât erau de multi.’’ Aducând vorba si despre alt gen de petrecere a timpului liber, când am pomenit de vânatoare, reactia a fost prompta. „Urasc vânatoarea. Fiecare animal de pe lumea asta este facut cu un rost. Una era necesitatea, ca sa aiba omul din ce trai, si alta e acum, sa omori o vietate din distractie sau ca te plictisesti acasa. Ei ! Care-i diferenta? Ajungem iar la sadismul din perioada romana, când se omorau unii pe altii si oameni si animale, de dragul spectacolului? Omul, in perioadele bune, are tendinta sa devieze.”
Victor Munteanu, „sufletul” publicatiei „Viata Bacauana”, organizeaza de treisprezece ani la Bacau un festival international de poezie. Perseverenta de a merge la pescuit s-a transformat acum in tenacitatea de a face altceva. Promoveaza talente si nu doarme nopti, scriind versuri. Când si ce a provocat declicul? El stie. Acum nu mai are timp sau nu vrea, pentru pescuit. Dar aici e ca si la fumat. Cu cât este perioada de abstinenta mai lunga, cu atât o provocare te face sa recidivezi. Simt eu ca dupa ani lungi de mulinete ruginite, ii este dor de o partida reusita. Cum da caldura… vreau sa intru in pacat. Poate recupereaza.
[wonderplugin_gallery id=”142″]
