Acasă Blog Pagina 3001

Vor fi alegeri anticipate in municipiul Moinesti: Viorel Ilie pleaca la Senat

    Viorel Ilie, ales primar al municipiului Moinesti in iunie 2016, a candidat, pe 11 decembrie, pentru functia de senator, ocupând pozitia nr. 1 pe lista ALDE (Alianta Liberalilor si Democratilor).

    S-a spus, in timpul campaniei, ca Viorel Ilie este doar o locomotiva pentru partid si ca nu va pleca din Primaria Moinesti, locul sau in Parlament urmând sa fie luat de urmatorul candidat de pe lista ALDE.

    Viorel Ilie contrazice aceste zvonuri, precizând ca el nu a facut “nu stiu ce jocuri” si ca a fost serios atunci când a candidat, prin urmare va merge in Senat.

    “Asa cum prevede regulamentul, in termen de 15 zile de la prima convocare a Senatului voi depune declaratia de incompatibilitate, iar in urmatoarele 30 de zile imi voi da demisia din functia de primar. Nu voi astepta atât, voi demisiona la sfârsitul lui 2016 sau la inceputul anului urmator.”

    Atributiile sale vor fi preluate de viceprimarul Valentin Vieru, iar in locul acestuia va fi desemnat, prin vot, un consilier local cu atributii de viceprimar interimar. In termen de sase luni, in municipiul Moinesti vor fi organizate alegeri anticipate pentru functia de primar.

    Viore Ilie afirma ca cetatenii care l-au ales in iunie 2016 nu vor fi dezamagiti: “Eu cred ca o mare parte dintre moinesteni au inteles ca avem nevoie de un alt fel de sprijin, la un nivel mai inalt, pentru proiectele importante, cum sunt cele privind statutul de statiune turistica si baza de tratament, dar si pentru finalizarea altor proiecte pe care le-am inceput.”

    Cupa Viva Activ Buhusi, editia a III-a / Categoria U13

    Prima zi a marii competitii organizate de CS Viva Activ, Primaria Buhusi Si Bio Feed Buhusi a fost captivanta. Practic, spectatorii au fost in priza la fiecare meci, chiar Si la cele incheiate cu victorii categorice. Iar asta pentru ca fotbalul in sala este extrem de dinamic, iar bijuteriile tehnice abunda. Unde mai pui ca au fost si meciuri cu rasturnari de scor sau final incert, tensionat, culminând cu finala, in care viitoarea campioana a condus cu 2-0, dar adversara sa a rasturnat la 3-2; imediat, a survenit egalarea dintr-un penalty just acordat, dupa care s-a auzit fluierul de final. Si totul s-a stabilit la loteria suturilor de la 7 m. Loterie, dar suntem siguri ca ierarhia finala a fost cea justa.

    Dintre toate echipele s-a evidentiat in mod deosebit Comstar Vaslui, gratie faptului ca are un lot in intregime valoros. Nota bene, a fost si cel mai restrâns lot, din punct de vedere numeric, cu doar o rezerva. Dar nici Vasluiului nu i-a fost usor pe final, in semifinala cu Sportul Onesti, iar mai apoi in finala cu Olimpia Onesti, pe care o invinsese clar in faza grupelor.
    De mentionat ca meciul pentru locul 3, dintre Bradul Roznov si Sportul Onesti nu s-a mai disputat, aceasta fiind optiunea ambelor formatii. S-a executat doar o serie de penalty-uri de departajare. Asta deoarece, s-a jucat fara intrerupere, de la ora 8.00 la ora 19.30, maratonul fotbalistic fiind deosebit de solicitant, iar echipele trebuia sa mai ajunga si in orasele lor, pe intuneric. Laudabila prestatia celor doi arbitri, Cristi Ariton si Daniel Beruica, care au condus cele 23 de partide ale turneului (fiecare durând 30 de minute). La superlativ, stradania organizatorilor – Mihaela Surugiu, Mihai Lupu, George Parfeni si colegii lor de la Viva Activ sau de la Bio Feed.

    Dupa cum s-a promis, fiecare jucator participant, indiferent de echipa, a fost premiat pentru participare, cu o diploma si cu dulciuri de Sarbatori. Au evoluat 110 jucatori in prima zi a Cupei! De asemenea, echipele de pe podium au mai primit cupe si medalii Si au fost premii speciale pentru cel mai tehnic jucator, pentru cel mai bun portar si pentru golgeter. Daca pentru ultima categorie lucrurile au fost clare – Rares Cucos (Comstar) având 10 goluri (fata de 8, câte avea Mihaila, atacantul de la ACS N. Balcescu, echipa ce n-a trecut de grupe), la celelalte categorii a intervenit subiectivismul, nu se putea altfel. {tefan Mirauti (Bradul Roznov) a fost preferat gratie prestatiei pe care a avut-o la penalty-urile din finala mica. Pentru cel mai tehnic jucator, Dominic Vacaru (Olimpia) a beneficiat, poate, de faptul ca echipa lui nu a fost la fel de omogena precum Comstar, iar astfel el a iesit mai bine in evidebnta. Cel mai bun antrenor, “inspirat” – asa cum a fost numit oficial, nu putea fi numit altcineva decât Sorin Sava, antrenorul campioanei. {i asta nu doar pentru cum si-a dirijat si mobilizat echipa de pe banca, ci si pentru valoarea pe care a creat-o in ani de zile la Comstar.

    REZULTATE

    Grupa A / Viva Activ BuhuSi – Bradul Roznov 1-6, TrotuSul Onesti – Sporting Bacau 1-0, Viva Activ – Sporting 2-0, Sportul Onesti – Viva Activ 2-2, Roznov – Trotusul 7-3, Bradul – Sporting 3-0, Trotusul – Sportul 1-2, Bradul – Sportul 1-1, Sportul – Sporting 2-1, Bradul – Viva Activ 5-2. CLASAMENT GRUPA A: 1. Bradul Roznov 10 2. Sportul Onesti 8 3. Trotusul Onesti 6 4. Viva Activ Buhusi 4 5. Sporting Bacau 0.

    Grupa B / Luceafarul Buhusi – Comstar Vaslui 0-8, Kids Bacau – Luceafarul 5-1, Luceafarul – Olimpia Onesti 0-3, Comstar – Olimpia 6-2, Comstar – Kids 9-0, AS Viitorul Nicolae Balcescu – Luceafarul 5-2, Olimpia – Viitorul 4-1, Viitorul – Kids 4-2, Comstar – Viitorul 5-0. CLASAMENT GRUPA B: 1. Comstar Vaslui 12 2. Olimpia Onesti 9 3. AS Viitorul Nicolae Balcescu 6 4. Kids Bacau 3 5. Luceafarul Buhusi 0.

    SEMIFINALE: Olimpia Onesti – Bradul Roznov 4-0, Comstar Vaslui – Sportul Onesti 3-1;

    FINALA MIC|: Bradul Roznov – Sportul Onesti 2-1 (lovituri de departajare);

    FINALA: Comstar Vaslui – Olimpia Onesti 3-3, 3-2 la penalty-uri.

    Accident mortal în comuna Sănduleni

      La data de 16 decembrie a.c, în jurul orei 17.30, poliţiştii oneșteni au desfășurat activiăți specifice în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs un eveniment rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

      Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că o femeie de 28 ani, din Slănic Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 118, pe raza localității Prisaca, cu direcția Berești -Tazlău către Sănduleni, pe fondul neatenției, a surprins și accidentat mortal o localnică de 49 ani, care circula pe același sens, pe direcția Sănduleni către Berești-Tazlău.

      Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză, plițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

      Lumea nonfigurativa a sculptorului Mihai Bejenariu

      Putini sunt bacauanii care nu s-au intâlnit cu opera artistului plastic Mihai Bejenariu, de multe ori fara sa-l cunoasca. Este vorba de bustul lui Mircea Cancicov din parcul cu acelasi nume, ori de bustul regelui Ferdinand, al lui Ion Ghica sau al lui Miron Costin, personalitati istorice pe care sculptorul le-a imortalizat chipul in bronz si piatra. In acest sfârsit de an, Mihai Bejenariu a ales sa prezinte cealalta latura a crezului sau artistic. Vineri, 16 decembrie, el a adus in fata publicului iubitor de arta, pentru a noua oara, lumea pe care a creat-o din lemn, piatra si culoare.

      „Esenta intregului act expozitional de astazi este o reflexie a unei stari de revolta a unui artist suparat care e si excentric si mânios, in acelasi timp, si care gesticuleaza frenetic intr-un protest care se vrea a infiera maniera conformista de exprimare in arta” amintea, in prezentarea sa, publicistul Val Manescu.

      Camarad de arme si prieten apropiat al sculptorului, acesta s-a achitat cu brio de rolul de traducator in cuvinte a emotiilor vizuale afisate de Mihai Bejenariu. Lucrarile realizate in lemn si piatra, dar si pe hârtie, sub forma unor opere grafice, etaleaza forme simplificate, dezgolite de elementele pe care ochiul uman le poate recunoaste automat, indemnând privitorul la contemplarea materiei in egala masura cu cea a siluetei.

      Prin aceasta expozitie, filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici din România incheie intr-o nota inalta calendarul evenimentelor plastice pe care membrii sai le-au oferit bacauanilor in anul 2016.

      Holt: La doar 36 de ani, o femeie imobilizata la pat vrea sa lupte pentru viata

      Cum iesi din Bacau, pe Calea Bârladului si faci stânga inainte de podul care trece peste râul Siret, ajungi dupa câtiva metri la o casa ponosita din satul Holt. Daca intrebi de familia Profir, sigur stie cineva unde sa te indrume.

      La aceasta adresa am oprit impreuna cu o echipa de la Crucea Rosie Bacau, formata din ingrijitorul Mariana Butuc, ambulantierul George Tapciuc si voluntarii Andreea Ioana Buculei, respectiv, Andrei Marin, elevi la Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacau.

      Stiam ca mergem la o femeie imobilizata la pat, insa, nu ma asteptam sa gasesc o fiinta atât de darâmata fizic, psihic si emotional.

      Este vorba despre Maria Profir, de 36 de ani, mama a trei fete minore, care in urma cu patru ani a suferit un accident cerebral. Se afla la serviciu când a cazut deodata din picioare. A fost dusa imediat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau unde a primit ingrijiri medicale si a ramas internata o vreme.

      Atacul a fost se pare unul puternic, femeia ramânând paralizata si fiindu-i afectata vorbirea. Dupa patru ani de la nefericitul accident nu a reusit sa se recupereze. A fost internata in Bacau, apoi la o clinica de specialitate din Iasi, au urmat sedinte de kinetoterapie, de masaj pentru o mai buna vascularizare a vaselor de sânge si o metoda indicata pentru prevenirea atrofierii masei musculare.

      Rezultatele s-au lasat asteptate, insa, organismul tinerei mame nu a mai avut puterea sa lupte. A intervenit apoi lipsa banilor pentru recuperare, iar Maria Profir a ramas imobilizata la pat, intr-o camera rece si intunecoasa.

      La vederea noastra ii dau lacrimile instantaneu si izbucneste intr-un plâns fortat, chinuit de boala. Mariana Butuc ii vorbeste pe un ton impaciuitor si se apleaca deasupra patului acoperind-o cu o imbratisare calda, cu rolul de a o linisti pe bolnava.

      Din vorbele ei imi dau seama ca Maria Profir intelege tot ce i se spune, insa, nu poate vorbi. Cu ochii vii, dar scaldati in lacrimi, ea parca le multumeste musafirilor ca i-au trecut pragul si ca i-au adus câte ceva de-ale gurii si pentru igiena personala. Nici copiii nu au fost uitati, iar in sacosa celor de la Crucea Rosie s-a pus ceva si pentru ei.

      „De fiecare data când le trecem pragul, incercam sa-i ajutam cu ce putem. De la un caz la altul, nevoile sunt intotdeauna altele. Avem alaturi de noi oameni de afaceri care ne sprijina cu alimente, jucarii sau imbracaminte. In cazul celor imobilizati, am avea mare nevoie de pampersi si de produse de igiena sau lenjerii. Ii asteptam la noi sau alaturi de noi in aceasta campanie pe toti cei care ii pot ajuta pe acesti oameni. Si nu sunt deloc putini!”, declara Mariana Butuc, ingrijitor Crucea Rosie

      Pe durata vizitei, ne-a fost alaturi si mama Mariei, Elena Profir, care a devenit asistent personal pentru fiica ei. Din aceasta activitate provine si singurul venit al familiei, de 900 de lei.

      „Din 900 de lei, am dat 400 pe lemne. Am facut rata pentru ca nu putem sta in frig. Iar lemnele se ard in fiecare zi si luna de luna trebuie sa luam altele. Apoi este nevoie de medicamente pentru Maria, de hrana si cele necesare fetelor Este greu, foarte greu! Nu ne descurcam!” declara Elena Profir

      In camera Mariei se ajunge printr-un holisor. Soba Mariei se incalzeste greu, iar in camera ei este frig si semiintuneric. Becul mic si galben abia pâlpâie. Nota discordanta face bradul artificial, cu un aer ponosit, ornat saracacios cu niste beteala veche si câteva globuri. Bradul este singurul obiect din camera mica, rece si intunecata care prevesteste ca se apropie sarbatorile de iarna. In rest, durere, neputinta si suferinta.

      Inima de mamă: Își obliga copiii să înghețe cerșind pe străzi

        Doi copii, unul sase ani, iar celalalt de doi ani, erau exploatati de mama, care ii obliga sa cerseasca, pe strazile Bacaului, desi afara era foarte frig.

        Joi, specialistii din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau au intervenit in regim de urgenta.

        “Cazul se afla in atentia mai multor institutii de specialitate, de la nivelul judetelor Neamt si Bacau – autoritatile locale din Buhusi, Moinesti, Comanesti, Asau -, intrucât minorii erau neglijati grav de catre mama, neglijenta alimentara, vestimentara, a igienei, medicala, educationala si emotionala, precum si explotati prin cersit”, arata Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt in cadrul DGASPC.

        A fost dificil de interventit din cauza migrarii mamei si a celor doi copii prin diverse localitati din judetele Bacau si Neamt, unde apelau la mila publicului, femeia refuzând orice serviciu oferit de catre DGASPC, primarii si membrii familiei extinse.

        “In scopul respectarii interesului superior al copiilor, precum si a Hotarârii judecatoresti, minorii au fost preluati in regim de urgenta in sistemul de protectie, specialistii institutiei noastre beneficiind de sprijinul real si prompt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau”, mai arata Marian Vatamanescu.

        Un fotograf de epoca a mutat, pentru doua luni, cursul Tazlaului in Bacau

        la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a fost vernisata expozitia de fotografii „Taranii lui Prato”, prima expunere unitara in public a 50 dintre fotografiile realizate de fotograful Emil Prato la Tescani

        Bacauanii amatori de istoria autentica, dar si de arta, pot retrai, in urmatoarele doua luni, atmosfera patriahala a meleagurilor rurale ale judetului de acum aproape o suta de ani daca vizioneaza expozitia de fotografii de epoca vernisata la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, pe care organizatorii au intitulat-o „Taranii lui Prato”.

        In 50 de reproduceri de fotografii dupa operele lasate noua de unul dintre cei mai apreciati, dar si cei mai necunoscuti artisti fotografi ai României, bacauanul Emil Prato, dar si prin expresivitatea unor exponate aduse lânga simeze din sectia de Etnografie a Complexului muzeal, in doar câteva minute poti parcurge un intreg univers rural.

        Seful sectiei Etnografie a muzeului, Iulian Bucur, cunoscutul colectionar si maximafilist Mihai Ceuca, dar si artistul fotograf Sebastian Sascau au muncit pe brânci o buna perioada de timp pentru a scoate din patina uitarii capodoperele fotografice ale lui Emil Prato. O parte dintre fotografiile expuse provin chiar din Centrul de cultura de la Tescani, altele de la Arhivele Statului, dar si din colectia personala a maximafilistului Mihai Ceuca (cel care a si cautat mult timp in arhive date si documente despre Emil Prato) si de la profesorul Aurel Stanciu.

        „Emil Prato – a spus Iulian Bucur – s-a oprit, cu aparatul sau fotografic si in satele judetului, un subiect important pentru el. Poate, la invitația Rosetteștilor, a fotografiat și împrejurimile Tescaniului, râul Tazlău, pădurea, vitele și oamenii. Emil Prato a contribuit, astfel, la susținerea concretă a faptului că portul românesc a fost o pavăză a limbii și a naționalității noastre”.

        In expozitie, fotografiile au fost aranjate tematic, astfel incât vedem taranii din Tescani la câmp, la prasit sau la coasa, pazind vitele, lucrând in gospodarie, dar si la hora satului. Un grupaj distinct il ocupa imaginile surprinse pe malurile Tazlaului, care acum, datorita lor, timp de doua luni Tazlaul va curge linistit si prin Bacau. In imagini apar chipuri expresive, portrete autentice ale taranilor de acum circa o suta de ani. Suita de fotografii se incheie cu patru portrete ale Marucai Rosetti-Cantacuzino-Enescu, dar si cu un portret al lui Emil Prato lucrând in atelierul sau.

        „Emil Prato – a spus Mihai Ceuca – a fost artistul fotograf datorită căruia mai putem revedea astăzi imaginile urbei cu un veac mai tânără. Fotografiile lui Prato au fost folosite de Gr. Grigorovici pentru ilustrarea culegerii sale monografice «Bacăul din trecut și de azi», dar și pentru realizarea unui set de cărți poștale ilustrate și de vignete filatelice dedicate vieții țăranilor de pe Valea Tazlăului, din Tescanii Marucăi”. Acestea pot fi vazute, in expozitie, aranjate in doua vitrine distincte.

        Emil Prato avea, în Bacău, studioul fotografic „Adèle”, din strada Regele Ferdinand nr. 35 (cam pe unde se afla, acum, agentia CFR, pe Bulevardul N. Bălcescu).

        Cadouri de la jandarmi pentru copiii din Tg Ocna

          În cadrul proiectului de voluntariat „Împreună pentru a dărui”, jandarmii de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Tg. Ocna, alături de partenerii de proiect, au derulat o campanie umanitara în beneficiul copiilor proveniti din familii nevoiase din localitate.

          Astfel, 27 de copii apartinand unor familii nevoiase, s-au bucurat de momentul specific sarbatorilor de iarna ce s-a desfasurat in Salina Targu Ocna, unde pe langa colindele si muzica interpretata de fanfara militara, au primit diverse daruri de la jandarmi si partenerii acestora.

          La acest proiect, organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau, s-au alaturat Primaria Targu Ocna, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau, Politia Statiunii Targu Ocna, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg. Ocna, Centru Educativ Targu Ocna, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane – Centru Regional Bacau, Colegiul Naţional „Costache Negri” Tg. Ocna, Liceul Tehnologic Tg. Ocna, Scoala Gimnaziala nr.1 Targu Ocna, Scoala Gimnaziala nr.2 Targu Ocna, Scoala nr.7 Targu Ocna, Parohia Sfantul Ioan Targu Ocna si site-ul www.tg.ocna.ro.

          Bărbat de 62 de ani, reținut după ce a incendiat ușa cumnatei

            La data de 15 decembrie a.c, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat şi reţinut un bărbat de 62 ani, din Bacău, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

            Din cercetări a rezultat că bărbatul în cauză se află în proces de divorţ cu soţia sa, care a obţinut de la instanţă ordin de protecţie faţă de bărbatul în cauză.

            De esemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 62 de ani, în dimineaţa zilei de 15 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, s-ar fi întâlnit cu sora soţiei pe care ar fi ameninţat-o că îi va incendia uşa pentru faptul că o găzduieşte pe soţia lui.

            În cursul aceleiaşi zile, bărbatul în cauză s-ar fi deplasat la locuinţa cumnatei sale, unde ar fi incendiat uşa de acces.

            În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat şi reţinut bărbatul de 62 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propuneri legale.

            Două persoane, rănite într-un accident la Helegiu

              La data de 15 decembrie a.c, în jurul orei 10.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment cu victimă, în localitatea Helegiu.

              Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că un bărbat de 35 ani, din comuna Stănişeşti, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, cu direcţia de deplasare Bacău – Oneşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în coliziune cu remorca tractată de o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 ani, din Bacău, care oprise pentru a evita un obstacol.

              În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 14 ani, din Moineşti şi a unei femei de 48 ani, din comuna Luizi-Călugăra, ambele persoane pasagere în autoutilitara condusă de bărbatul de 35 ani, persoane care au fost transportate la Spitalul Municipiului Oneşti pentru îngrijiri medicale.

              Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

              Directorul Asociației “Lumina”, selectat în Comisia de Paliație a Ministerului Sănății

                Mihaela Dumitrache, psiholog, director executiv al Asociatiei “Lumina”, a fost confirmata, prin Ordinul nr. 1368 al Ministerului Sanatatii, in cadrul Grupului Tehnic de lucru pentru implementarea ingrijirilor pe termen lung (paliatie).

                Ordinul a fost semnat de ministrul Sanatatii, Vlad Vasile Voiculescu.

                Comisia este formata din conf. univ. Daniela Mosoiu, presedintele comisiei consultative de paliatie din cadrul ministerului, Malina Dumitrescu, presedintele Asociatiei Nationale de Ingrijiri Paliative, dr. Razvan Curca (Alba Iulia), Dr. Mircea Popa (Bucuresti), dr. Elisabeth Bruma (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate), psih. Mihaela Dumitrache (Bacau), Carmen Iaver, din cadrul Ministerului Muncii, si dr. Mircea Serpe, de la Spitalul Municipal ”Teodor Andrei” din Lugoj.

                “Grupul Tehnic de Lucru a fost infiintat cu scopul de a dezvolta si consolida Regulamentul de Organizare si Functionare a serviciilor de ingrijiri paliative, in România. Sustin si promovez drepturile copiilor cu boli incurabile, la o ingrijire de calitate. Sa fiu parte din acest grup este o onoare dar si o mare responsabilitate si sper sa reusesc sa fiu vocea acestor copii”, a declarat Mihaela Dumitrache.

                Asociatia “Lumina” asigura servicii complexe de ingrijire in centrele sale, iar in primavara va infiinta, in Bacau, primul centru din Romania destinat ingrijiri paliative a copiilor cu boli amenintatoare de viata.

                „Am făcut și noi revoluție cum am putut”

                Am reflectat adeseori la ceea ce a spus Hannah Arendt, cea care a pus la zid totalitarismul, antisemitismul, care a cunoscut teroarea Gestapoului: „Revolutionarii nu fac revolutii. Revolutionarii sunt cei care stiu când puterea zace pe strada si ei o pot lua”.

                E tulburatoare povestea aceasta adevarata pentru multe civilizatii si etape istorice. Puterea nu este preluata, ci pur si simplu luata; asa cum ai lua un obiect care are o valoare de intrebuintare, pentru a-l utiliza potrivit nevoilor tale (mercantile, uneori). Tot ea mi-a spus ca, a doua zi dupa revolutie, cel mai radical revoluţionar va deveni conservator.

                Asta nu inseamna, desigur, ca nu exista si revolutii care au suflet, care-si propun sa faca din valorile autentice vedete ale fiintarii. Mi-am adus apoi aminte de replica aceea amara – „Am făcut si noi revolutie cum am putut”– a unui personaj din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?”, si, inevitabil, am alergat cu gândul catre Revolutia din decembrie 1989…

                Si astazi, la 27 de ani de la revolta minunata a timisorenilor, izbucnita dupa zvârcolirile superbe ale brasovenilor si iesenilor, mai ales, replica aceasta – „Am facut si noi revolutie cum am putut” – mi se pare ca este o sinteza tragica a ceea ce a insemnat pentru noi Revolutia. Fac parte dintre cei care cred ca aceasta revolutie a fost o adevarata minune pentru români.

                Ne-a redat demnitatea, libertatea, spiritul netrucat al initiativei, ne-a oferit nepretuitul dar de a lua cu asalt idealuri umane. Dar unele dintre valorile la care visam acum 27 de ani au ramas simple himere… Devenit zeu al fiecaruia dintre noi – chiar si al Bisericii, ca institutie – mercantilismul excesiv a tulburat grav tabla de valori pe care o zamislisem atunci in suflet. Coruptia, lipsa de respect pentru virtutile cognitive si morale ale spiritului, politicianismul, ipocrizia devoreaza fiinta noastra nationala…

                De Ziua Nationala a României, fiind martor la o manifestare de omagiere a eroilor, am ramas siderat atunci când au fost depuse coroanele de flori. Numeroase grupuri – reprezentând administratia locala, diferite firme si institutii, veteranii de razboi, partide politice etc – se asezasera aproape spontan/natural intr-un fel de coloana.

                Deodata, precipitat, un oficial a intervenit. Trebuia „facuta ordine”. Aproape intempestiv, fara niciun fel de explicatii, i-a luat pe copiii/elevii purtatori de coroane, „rataciti” prin fruntea coloanei, si i-a plasat in… coada sirului, pentru ca locul lor sa fie luat de reprezentantii partidelor… Mai mult, liderul unui partid a pretins ca ordinea partidelor in coloana sa fie stabilita de rezultatele obtinute la alegerile locale… La 27 de ani dupa Revolutie, copiii, care ar trebui sa fie vedeta existentei noastre, erau aruncati tot in derizoriu. Urmau alegerile parlamentare… Reprezentantii partidelor trebuiau sa fie foarte vizibili…

                Un alt episod. Cu o saptamâna inainte de alegerile parlamentare, intr-o biserica, aproape la sfârsitul slujbei, in momentul special al sfintei impartasanii, credinciosii stateau la rând, cu lumânarea in mâna. Asteptau sa ajunga la un sfesnic din dreapta altarului, ca sa aprinda lumânarea. Lânga sfesnic se protapise, singur-singurel, strategic, un cunoscut personaj, un fel de Corleone electoral al unui partid. Credinciosii treceau, inevitabil, pe lângă el, si, dupa tipic, spuneau: „Iarta-mă!” Ca un prelat cu har, ingaduitor, turnându-le in suflet ideea ca ii vor ramâne datori, mireanul spunea: „Dumnezeu sa te ierte!” M-a inspaimântat scena si m-am gândit iar la acel tragic „Am facut si noi revolutie cum am putut”.

                Bricolaje / Ce libertate o fi si asta?

                Carmen Mihalache
                Carmen Mihalache

                Omul e ceea ce face, nu ceea ce spune. Ca nu degeaba a rostit printul Hamlet celebra replica de la sfârsitul tragediei sale: Vorbe, vorbe, vorbe. Restul e tacere. E usor sa faci promisiuni, totul este sa te si tii de ele, asta daca esti om de onoare.

                Desi, chestiunea asta cu onoarea e cam din alte vremi. Acum traim în societatea spectacolului, iar performerii actuali, cei din zona politicului, mai ales, vor sa-si câstige publicul în orice fel, chiar mintindu-l, vânzându-i iluzii. Iar publicul la noi e putin pretentios, înghite tot ce-i dai, si la sfârsit de spectacol – vad ce se întâmpla la teatru – se ridica imediat în picioare si aplauda îndelung.

                Pe nemestecate, adica, atunci când n-au înteles mare lucru (pentru ca nici n-au avut timp sa se gândeasca cu adevarat la ce s-a petrecut pe scena) sau au vazut ceva absolut mediocru, oarecare. Suntem adesea prea îngaduitori, ne multumim cu mai nimic, ne împacam cu usurinta chiar cu inacceptabilul. N-ar strica sa facem apel si la spiritul critic si sa avem mai mult self-respect. Democratia asta e al naibii de grea, daca-i întelegi cu adevarat resorturile interne, principiile, daca stii cum functioneaza.

                Fiindca implica responsabilitate, luciditate si, pentru ca, desi înseamna puterea poporului, trebuie sa lupte în permanenta cu tentatiile populismului. Pentru ca populismul nu este altceva decât o foarte elaborata formula de putere în epoca moderna, o spun multi filosofi actuali si sociologi care studiaza fenomenul. Exista în unii reprezentanti ai acestei forme de putere mult narcisism si nationalism extrem, vezi familia Le Pen, tata si fiica, fostul premier al Italiei, Berlusconi si, cel mai recent exemplu, Donald Trump.

                Îmi displac profund discursurile populiste, pentru ca eu cred în rolul elitelor, al celor intelectuale, în primul rând, si pentru ca astfel de discursuri, tot mai frecvente în lumea contemporana, propaga ideile de ura, de excluziune sociala, de rasism. Daca vrem sa traim într-o societate sanatoasa, atunci avem nevoie de filtre de gândire, de toleranta, de acceptarea unor tactici inteligente de mediere. Si de politicieni care sa actioneze spre binele comun al tarii, fie ca sunt ei de dreapta sau de stânga, sa conlucreze în acest scop, fara sa se risipeasca în inutile dispute.

                Democratia e la ea acasa acolo unde exista un climat de stabilitate, de siguranta, unde oamenii au o viata decenta, linistita, lipsita de griji elementare, având locuri de munca si nefiind amenintati de spectrul saraciei. De fiecare data când ma duc la vot, ma gândesc la toate aceste lucruri, si ma duc cu speranta, pentru ca democratia e însasi schimbarea, dreptul nostru de a ne alege reprezentantii si de a-i sanctiona pe cei care au fost la putere si nu si-au facut treaba.

                Tin foarte mult la acest drept al meu si nu-i înteleg pe cei apatici, pe cei care au stat acasa si la aceste importante alegeri, sub diferite pretexte. Niciunul valabil, dupa mine. Oare e inteligent sa-i lasi pe altii sa decida pentru tine, devenind astfel spectator al propriului destin? Ce libertate o fi si asta?

                In asteptarea lui Mos Craciun. Serbare la Gradinita cu Program Prelungit Nr. 31 Bacau

                  …Si vin sarbatorile de iarna, cu zapezi, cu vise si nostalgii, cu clipe in care mai mult ca oricand ne place sa ne intoarcem in amintirile copilariei, cu alaiuri de colindatori in noaptea in care pe o sanie trasa de reni trebuia sa soseasca Mos Craciun cu daruri si jucarii atat de asteptat de copii dar si de cei mari.

                  In acest context prescolarii din grupa mijlocie Ingerasii de la Gradinita cu Program Prelungit Nr. 31 Bacau, condusa de prof. Anisoara Matei si prof. Irina Leonte, au pregatit un bogat program artistic din care nu a lipsit sceneta „In noaptea de Ajun” si l-au asteptat pe Mos Craciun cu cantece, colinde, poezii, astfel ca la sfarsitul programului prezentat, parintii, bunicii si invitatii nu se mai lasau plecati din sala de grupa.

                  Prescolarii au fost rasplatiti pe masura muncii lor cu aplauze prelungite de la spectatori, cu multumiri de la profesorii lor si cadouri de la Mosu’.

                  Cântareata Maria Salaru a câstigat „Premiul Publicului” la Gala Femeilor de Succes 2016

                  In urma cu câteva zile, la Ambasad’Or Events Otopeni din capitala a avut loc „Gala femeilor de succes!”, un eveniment organizat de Professional Celebrity&Ambasad’Or Events care a ajuns la editia a XIV-a, la care au fost nominalizate 100 de personalitati feminine din mai multe domenii de activitate, cum ar fi: muzica, sport, stiinta, jurnalism, modeling , femei de afaceri etc.

                  Juriul, al carui presedinte a fost actrita Florina Kendrick Roberts si Gheorghe Turda – vicepresedinte, a ales sa urce pe podium în aplauze indelungate ale spectatorilor 40 de personalitati, intre care au stralucit Tamara Buciuceanu , Margareta Pislaru, Stela Enache, Angela Buciu, Elisabeta Turcu, Oana Turcu, Gabriela Cristea, Cristina Sincai s.a.

                  Printre nominalizati a fost si binecunoscuta interpreta de muzica populara Maria Salaru, care a fost premiata cu Trofeul „Premiul Publicului”, cântareata bacauanca sustinând in fata publicului un scurt program de colinde, fiind insotita pe scena de o parte din elevii sai de la Scoala Populara de Arte si Meserii Bacau.

                  „Am fost coplesita de emotie si în acel moment mi-a trecut prin minte tot parcursul celor 35 de ani de activitate artistica si pedagogica. Simt ca merit acest premiu, care este o recunoastere a muncii si valorii mele pe acest tarâm. Acest lucru ma motiveaza si ma obliga sa muncesc si mai mult, sa creez si sa scriu, sa adaug în «cufarul meu cu amintiri» noi nestemate. În acest fel pot darui publicului din preaplinul sufletului meu cele mai frumoase cântece si sa scot la «rampa» pe cei mai talentati dintre copiii si tinerii pe care ii pregatesc”, a delarat câstigatoarea Trofeului „Premiul Publicului” de la „Gala femeilor de succes!” 2016, Maria Salaru.

                  Principesa Margareta, la Crucea Roșie Bacău

                    Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Președintele Crucii Roșii Române, a vizitat joi, 15 decembrie, filiala de Cruce Roșie Bacău.

                    Cu aceasta ocazie, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu reprezentanti ai conducerii filialei judetene, cu angajații si cu voluntarii Crucii Rosii. Prezent la întâlnire a fost și directorul general al Crucii Roșii Române, dl. Ioan Silviu Lefter.

                    Dan-Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii Bacău, a prezentat principalele proiecte desfășurate de filiala județeană: Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, Serviciul de ambulanță, Caravana de Crăciun, Programul împotriva abandonului școlar și altele.

                    Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a fost foarte interesată să afle detalii legate de funcționarea Serviciului de Ambulanță, având în vedere că la Bacău s-a înființat primul serviciu de ambulanță al Crucii Roșii după 1990, care în acest moment numără 16 ambulanțe dotate conform standardelor în domeniu.

                    Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a apreciat eforturile depuse de întreaga echipă în sprijinul persoanelor vulnerabile din comunitate și a semnat în Cartea de onoare a Crucii Roșii Bacău.

                    Duminică, extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale

                      O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică, 18 decembrie, pentru bonurile emise între 1 și 30 noiembrie 2016. Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei și vor fi acordate maxim 100 de premii.

                      Selecția câștigătorilor se face în două etape. Prima va avea loc duminică și va consta în extragerea bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește o sută, va fi organizată cea de-a doua extragere, deoarece nu pot fi decât de 100 de bonuri câștigătoare.

                      Primul număr extras din urnă va indica ziua emiterii bonurilor câștigătoare, iar următoarele trei numere extrase vor indica valorii bonurilor norocoase.

                      Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

                      La extragerea din 16 octombrie au fost opt câștigători, niciunul din județul Bacău.

                      Buhusi, capitala de Craciun a fotbalului juvenil

                      Cooperând cu 12 sponsori, BIOFEED Buhusi și Primaria Buhusi organizează a III-a editie a Cupei C.S. VIVA ACTIV, in perioada 17-22 decembrie 2016, la Sala Sporturilor, dorind sa aduca „un strop din magia Craciunului”.

                      Ieri, o conferinta de presa de la care n-au lipsit primarul Vasile Zaharia, Mihail Lupu, administratorul BIOFEED, si fostul fotbalist Daniel Scânteie, a fost dat startul… emotional al unei intreceri la care vor fi prezente echipe de mini-fotbal din toata tara.

                      Vor participa echipe ale unor diverse categorii de vârsta: 10 echipe ale celor nascuti in 2003-2004 si câte 12 echipe ale celor nascuti in anii 2006, 2007, 2008. Un pliant-program prezinta o sinteza grabita a turneului, inclusiv regulamentul intrecerii.

                      Turneul debuteaza in ziua de 17 decembrie, ora 8, si va avea fluierul final in ziua de 22 decembrie, ora 20. Vor fi zile in care buhusenii vor aplauda si câte 20 de meciuri pe zi. Buhusi, un fel de capitala a fotbalului juvenil…

                      Astazi tu daruiesti!

                        Asociatia Rotaract Bacau, in parteneriat cu Selgros Cash & Carry si in colaborare cu Club Rotary International Bacau, Club Interact Bacau, deruleaza intre 16 si 18 decembrie proiectul „Astazi tu daruiesti!”, care reprezinta o campanie de donare de alimente in scopul de a aduce magia sarbatorilor de iarna în sufletul celor nevoiasi si diferiti decât noi (copiii, familii sau chiar batrâni cu posibilitati financiare reduse).

                        Prin acest proiect, organizatorii doresc implicarea a cât mai multi membri ai comunitatii locale pentru a aduca feericul Craciunului si a darui un zâmbet cald celor care chiar au nevoie de acest lucru.

                        Colectare produselor alimentare se va face în incinta magazinului Selgros Cash&Carry Bacau, pe durata celor 3 zile de desfasurare a proiectului. Donarea alimentelor adunate se va face catre Asociatia Casa de Copii „Sf. Maria” Barati, comuna Margineni, judetul Bacau, cât si catre alte centre de copii si batrâni si familii nevoiase.

                        Apa cu târâita in Onesti

                          Onestenii sunt exasperati de lipsa apei reci de la robinete. De aceasta data apa rece a fost oprita pentru ca pe conducta de apa potabila care ajunge in municipiul de pe Trotus de la Barajul Valea Uzului s-a produs o avarie, care a fost localizata in satul Tuta, com. Târgu Trotus. Printr-un comunicat al SC Apa Canal, onestenii sunt informati ca vor avea din nou apa la robinete doar seara, intre orele 18.00 – 20.00 din rezerva Statiei de tratare Cuciur, urmând ca furnizarea sa inceapa la refacerea rezervei de apa din rezervoare.

                          Locuitorii municipiului sunt revoltati pentru ca vestile triste legate de apa rece nu se opresc aici. Asociatiile de proprietari au fost instiintate ca incepând cu “15 decembrie din cauza datoriilor acumulate de SC Apa Canal Onesti catre Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB), aceasta va impune o restrictionare a apei in municipiul Onesti cu 70 la suta”.

                          De la CRAB exista chiar si un avertisment “catastrofal”, pentru sfârsitul acestui an la Onesti: daca SC Apa Canal nu isi va achita datoriile catre CRAB (care sunt in suma de peste un milion de euro), atunci se va trece la sistarea totala a furnizarii apei in municipiul Onesti!

                          Dincolo de aceste amenintari directe de care reprezentantii CRAB nu au spus nimic la intâlnirea pe care au avut-o la Onesti cu presedintii asociatiilor de proprietari din municipiul de pe Trotus, se pare ca razboiul apei din aceasta localitate se duce acum intre SC Apa Canal (ce are deja toate conturile blocate) si CRAB, onestenii fiind la mijloc.

                          Acest lucru are loc “sub privirea ingaduitoare” a autoritatilor locale ale municipiului Onesti, ce nu a luat nici o atitudine si tergiverseaza preluarea de la SC Apa Canal a retelelor de apa potabila si de canalizare, dupa cum s-a stabilit printr-o recenta hotarâre a Consiliului Local.

                          ULTIMELE ȘTIRI