luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2813

Proiect Legea Prevenţiei: 333 de abateri nu vor mai fi sancţionate din prima

Peste 330 de abateri sancţionate de legislaţia fiscală şi cea a muncii vor putea fi evitate de antreprenorii, managerii şi alţi responsabili din firme. În acest sens, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat pentru dezbatere publică proiectul Legii Prevenţiei. De altfel, anunţul a fost făcut de chiar secretarul de stat în acest minister, Hary Ilan Laufer, aflat, săptămâna trecută, în trecere, prin Bacău pentru promovarea Programului Start Up Nation – România.

„Legea Prevenţiei, lansată spre dezbatere publică, este menită să creeze un echilibru între instituţiile de control ale statului şi contribuabili. Este o lege care are menirea de a nu mai permite organelor care vin în control să vă amendeze, să vă închidă firma sau să vă suspende activitatea, dacă vă aflaţi la prima abatere. Vor fi obligaţi să vă dea un plan de remediere şi o perioadă de 90 de zile în care să vă puneţi în legalitate”, a transmis secretarul de stat Hary Ilan Laufer.

Însă, firmele prinse în ofsaid vor putea beneficia de această păsuire numai o dată în 3 ani. Cert este că, la prima abatere prevăzută în Legea prevenţiei, agentul constatator va da numai un avertisment şi va face un plan de remediere, urmând ca, după cel mult 3 luni, să repete controlul. Abia atunci, dacă va constata din nou o abatere, instituţia de control va putea sancţiona firma. Lista sancţiunilor care nu vor mai putea fi aplicate din prima cuprinde 333 de articole de legi, de la Codul Fiscal, Codul Muncii, până la legislaţie legată de site-uri.

„Nimeni nu poate şti toate legile, nu avem cum să le cunoaştem. Este foarte complicat ca o societate cu 2-3-5 angajaţi să ştie, pur şi simplu, toate legile din România. Prin toate aceste măsuri de relaxare fiscală – creşterea plafonului, pentru microîntreprinderi, de la 100.000 la 500.000 de euro a cifrei de afaceri, scăderea taxei pe cifra de afaceri la unu la sută, iar, începând cu anul viitor, taxa pe dividende de zero la sută -, dorim să creăm un cadru cât mai prietenos pentru cei care vor să se apropie de zona de antreprenoriat”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Hary Ilan Laufer.

Până la data de 1 mai 2017, ora 20.00, băcăuanii interesaţi de acest normativ pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, la adresa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat din Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, tel: 0212025151 sau la adresa de email: dezbateri.publice@imm.gov.ro. Legea Prevenţiei este finalizată de mai bine de trei săptămâni, însă, dezbaterea a fost amânată după ce Asociaţia Municipiilor din România a solicitat introducerea unui capitol dedicat administraţiei publice locale.

Je suis St. Petersburg?

Când au fost atentatele de la Paris, toată lumea și-a vopsit poza de profil de pe FB în culorile Franței și a ieșit în stradă cu pancarte pe care era scris „Je suis Charlie”. Când a avut loc tragedia de la târgul de iarnă de la Berlin, toți au strigat „Je suis Berlin” iar când au fost atentatele din Turcia, la fel s-a umplut globul de „Je suis Istanbul”.

Chipurile, în felul acesta se arată solidaritatea cu țările afectate de terorism. Luni s-a produs un atentat la Sankt Petersburg, al doilea oraș al Rusiei.

Au murit 14 oameni și au fost răniți peste 50. Lumea întreagă a rămas mută, nu a mai ieșit nimeni în stradă cu pancarte „Je suis Sankt Petersburg”, nu s-au mai vopsit pozele de profil în culorile Rusiei iar poarta Brandenburg din Berlin, pe care s-au proiectat drapelele țărilor atacate de teroriști, a rămas neluminată.

Păi, cum să-ți arăți solidaritatea cu Rusia, care, după cum ni se spune în fiecare zi, este mama tuturor relelor din lume sau măcar din Europa, care are legiuni întregi de ziariști care ne spală pe creier cu fake-news și care atacă cibernetic alegerile din „Lumea liberă”?

Evident, pe morți nu-i ajută cu nimic că unii ies cu pancarte și-și declară solidaritatea; pentru cei vii, însă, e evident că lumea se împarte în două categorii: cetățenii superiori, aș zice, de rasă pură, care trăiesc în vestul Europei, și cetătenii inferiori, din restul lumii. Dacă un cetățean din clasa superioară moare într-un atentat, este o tragedie mondială, dacă 100 de cetățeni inferiori sunt ciuruiți de teroriști, e doar o statistică și o știre discretă la TV.

Din acest punct de vedere, dresajul a funcționat perfect. Pentru că nu cred că mai e nevoie să subliniem că manipularea prin fake-news ar fi o marcă înregistrată rusească; în fapt, la capitolul acesta, rușii ar trebui să ia lecții de la Occident. Totuși, ceea ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă cei care demonizează Rusia și care ne explică faptul că nu e bine doar pentru că există această țară, este că efectul de bumerang al campaniilor media produce, în întreaga lume, efecte perverse.

Bunăoară, există un procent semnificativ de români care nu mai gustă propaganda occidentală și care au simpatii pro-Putin. S-a întâmplat la fel ca în cazul conflictului din Siria, pe care media occidentală, preluată mot-a-mot de cea românească, a încercat să-l prezinte ca pe unul de eliberare de sub dictatura lui Assad, dar care s-a dovedit a fi, de fapt, o agresiune dirijată din exterior pentru a pune mâna pe resursele țării.

Veți fi surprinși să vedeți cât de puțini români mai cred în ceea ce spune presa națională despre conflictul din Siria și câți se informează din surse alternative, inclusiv de pe paginile de FB ale soldaților sirieni, foști studenți la noi în țară.

Revenind la problemă, faptul că se duce o campanie de demonizare a Rusiei nu mai e un secret și generează reacții adverse. Nu spun nici că e bine, nici că e rău, doar constat.

Băcăuanii joacă în deplasare

Programată astăzi, de la ora 17.00, etapa a XXI-a din Seria I a Campionatului Ligii a III-a, duce divizionarele C băcăuane în deplasare.

În primul rând, Aerostar, echipă aflată pe locul IV al clasamentului, cu 35 de puncte, va juca la cea mai experimentată echipă din serie, AFC Hărman, ocupanta locului III, cu 40 de puncte. „Jocurile bune din ultima perioadă ne dau mare încredere și chiar dacă jucăm în deplasare la cea mai experimentată echipă din campionat noi sperăm la un rezultat bun”, a precizat antrenorul „aviatorilor”, Mișu Ionescu.

De cealaltă parte, „lanterna” seriei (-25 puncte), Sport Club Bacău va juca în deplasare la Știința Miroslava, echipă aflată pe locul II, cu același număr de puncte cu lidera Csikszereda Miercurea Ciuc, dar cu un golaveraj mai slab.

Echipa condusă de Sebi Păuceanu merge la Miroslava după un succes înregistrat acasă cu scorul de 3-1 în fața celor de la CSM Pașcani, după un joc bun, de moral. „Mergem la Miroslava să facem un joc bun, pentru palmares” a fost afirmația lui Păuceanu.

Ionuț Ilie, locul 4 – Smuls, locul 5 – Total

La sfârșitul săptămânii trecute, la Split, în Croația, s-a desfășurat Campionatul European de Haltere pentru Seniori.

Din lotul României a făcut parte și Ionuț Ilie, legitimat la CS Știința Municipal Bacău. Sportivul nostru a început bine întrecerea, la stilul Smuls, reușind să ridice inițial haltera la 123 de kilograme, iar apoi încă de două ori fără greșeală, la 126 și 129 kg.

O evoluție bună, fără ratare, dar din păcate în afara podiumului de premiere, la doar un kilogram de medalia de bronz (locul 4). La stilul Aruncat, băcăuanul a debutat cu o ratare la 150 kg, ceea ce a însemnat o presiune mare asupra următoarelor sale încercări, drept urmare Ilie a ratat și a doua tentativă. Un moment dificil pentru sportiv, care a reușit totuși să ridice haltere din a treia încercare, la 151 kg (locul 7). Cu un total de 280 de kilograme, sportivul băcăuan a ocupat la final la stilul Total locul 5.

O evoluție frumoasă și care ne dă speranță pentru viitor, dacă ținem cont și de faptul că Ionuț Ilie a fost unul dintre cei mai tineri concurenți ai categoriei 62 de kilograme, el fiind de fapt doar la categoria de vârstă tineret (născut 1993), categorie la care la finele anului trecut a devenit dublu campion european.

Profesorul Ioan Mitrea, sărbătorit la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”

Profesorul Ioan Mitrea, aniversat la împlinirea celor 80 de ani/ foto: Liviu Maftei

Pentru cei care l-au cunoscut, numele profesorului dr. Ioan Mitrea se confundă cu cercetările istorice care, de peste cinci decenii, scriu istoria acestor meleaguri. În consecinţă, în ziua în care distinsul istoric şi arheolog păşea pragul celor 80 de ani de viaţă, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” i-a dedicat un simpozion în semn de recunoştinţă pentru devotamentul cu care acesta a slujit pe altarul muzei Clio.

Marţi, 4 aprilie, prietenii şi discipolii profesorului Ioan Mitrea au venit la sediul Muzeului de Istorie ca să-i aducă florile recunoştinţei lor. Cu această ocazie a fost lansat şi volumul omagial „In Honorem Magistri Ioan Mitrea Octogenarii”.

Alocuţiunile invitaţilor, printre care s-au numărat prof.univ.dr. Nicolae Ursulescu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Marius Gheorghiţă, vicepreşedintele CJ Bacău, şi prof.dr. Viorel Cruceanu, au creionat o carieră dedicată adevărului istoric prin care prof. Ioan Mitrea a marcat idei şi a modelat viitori istorici.

„Domnule profesor, cred că am avut un pic de noroc în viaţă când v-am cunoscut. Sprijinul dumneavoastră profesional, îndrumările venite din vasta dumneavoastră experienţă în istorie şi arheologie mi-au marcat activitatea de când sunt la conducerea acestei instituţii”, a mărturisit Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

La finalul evenimentului, sărbătoritul a subliniat: „Trebuie să mărturisesc faptul că cel mai mult am învăţat de la foştii mei elevi şi studenţi. Cine lucrează la catedră şi nu simte acest transfer, această provocare pe care ţi-o dau elevii, nu-şi merită titlul de dascăl”.

100 de ani de la Proclamaţia Regelui Ferdinand I de la Răcăciuni

La Monumentul Eroilor din Răcăciuni, a avut loc marţi, 4 aprilie, o importantă manifestare cu semnificaţie istorică şi patriotică, la care au participat numeroşi localnici, fii ai satului, elevi, profesori, dar şi personalităţi ale unor instituţii judeţene.

Într-un cadru festiv, marcat de intonarea Imnului Naţional, a Imnului Eroilor şi arborarea Tricolorului, primarul localităţii, Lucian Cheţa, şi dr. Simona Drob, director interimar al Direcţiei pentru Cultură Bacău, iniţiatoarea manifestării, au adresat celor prezenţi un mesaj de bun venit la aniversarea a 100 de ani de la Discursul Regelui Ferdinand I, ţinut la Răcăciuni, în ziua de 4 aprilie 1917, cu ocazia vizitei pe fronturile de luptă din Moldova, împreună cu fiul său, viitorul rege Carol al II-lea, într-un moment dificil şi crucial pentru soarta ţării, din timpul Primului Război Mondial.

După slujba de pomenire a eroilor neamului, a urmat depunerea de coroane de flori, ca semn de omagiu şi respect, adus soldaţilor, gradaţilor şi ofiţerilor căzuţi pe câmpurile patriei, în toate războaiele de independenţă, neatârnare, reîntregire şi apărare a graniţelor ţării, în ordine de: Marius Gheorghiţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Lucian Gheţa, primar al comunei Răcăciuni, gen. (r) de flotilă aeriană Nicolae Petrescu şi de conducerea şcolii din Răcăciuni.

Într-o atmosfera solemnă, actorul Geo Popa, director al Centrului de Cultura “George Apostu” Bacău, a rostit cu emoţie şi patos, Discursul Regelui Ferdinand, din care redăm câteva pasaje: “…Am venit astăzi între voi să vă aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru modul cum v-aţi luptat până acum şi să împart acelora care s-au distins îndeosebi, răsplăţile lor, dar mulţumirea mea vă îmbrăţişează pe voi toţi care v-aţi condus ca nişte ostaşi vrednici de dragostea ce Ţara vă poartă, şi de la care Ţara şi Regele vostru mai aşteaptă multe fapte eroice (…) Vă mai aşteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori.” Ferdinand I, denumit de cei de pe front şi Regele Ţăranilor, le-a promis ostaşilor, pentru vitejia şi jertfa lor, o răsplată imediată: reforma agrară şi o mai largă participare la viaţa politică a statului. După cum se ştie, discursul Regelui i-a însufleţit pe ostaşi care, împreună cu sprijinul moral şi material al celor de acasă, al armatei franceze, au continuat luptele pe fronturile de la Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, până la zdrobirea duşmanului, eliberarea Ardealului şi înfăptuirea Marii Uniri.

Despre acel eveniment extrem de important, despre dotarea armatei, contextul istoric naţional şi internaţional din acei ani au vorbit dr. Anton Coşa (Muzeul de Istorie), gen.(r) Nicolae Petrescu, iar despre semnificaţia acelui discurs pentru cei din Răcăciuni, pentru copiii şi tinerii de astăzi, a vorbit cu emoţie, primarul Lucian Gheta: “Aniversarea de astăzi este un omagiu adus eroilor căzuți în Marele Război, acelora care, pe câmpul aflat nu departe de aici, au rostit în faţa Regelui juramântul de credinţă şi de jertfă. Nouă nu ne rămâne decât să le cinstim memoria, să depunem o floare la Monumentul închinat lor”, a spus edilul comunei.

Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic sustinut de elevi de la şcolile din comuna Răcăciuni.
Partenerii activităţii au fost Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Bacău, Asociaţia de Tradiţii Militare Româneşti „Regimentul 3 Artilerie 1877” Bacău, Centrul de Cultură „George Apostu”, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – filiala Bacău, Şcoala Gimnazială din Bârgăoani – Neamţ (prof. Ana Sterian a realizat broşura “Proclamaţia Regelui Ferdinand I”).

Istoria unui festival în patru acte melodramatice

Cu suficiente incertitudini şi mai puţin entuziasm, în perioada 21-26 aprilie, Teatrul Municipal „Bacovia” organizează o nouă ediţie a Festivalului Recitalurilor Dramatice, manifestare care a debutat în primăvara anului 1972, din iniţiativa dramaturgului George Genoiu, criticului de teatru Valentin Silvestru (care şi consemnează în Jurnalul său acest fapt), directorului Comitetului de Cultură, Constantin Călin, director al teatrului fiind Vasile Sporici (Vlad Sorianu).

Cronici, reportaje, declaraţii despre eveniment, am găsit în numărul 7, din iulie 1972, al Revistei Ateneu, semnate de Mihail Sabin şi Carol Isac (mulţi ani secretar literar al teatrului), care au apreciat organizarea, selecta participare cât şi prestaţia trupelor prezente pe scena băcăuană.

Cu foarte mici modificări, dar cu destule întreruperi între ediţii, Festivalul Naţional al Recitalurilor Dramatice se desfăşoară până în 1992. Nu avem informaţii cu privire la costurile festivalului şi valoarea premiilor din acei ani, însă la mobilizarea de forţe artistice şi organizatorice, putem presupune că au fost mai mult decât consistente.

Gala STAR – cetatea de scaun a actorului

Oameni noi, suflu nou, noi idei. Adrian Găzdaru, tânărul şi ambiţiosul director al Teatrului Municipal „Bacovia”, reia tradiţia, după 15 ani, în 2006, şi porneşte la drum cu o nouă formulă de festival şi o nouă denumire: Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice „GALA STAR”, festival – concurs unic în spaţiul cultural românesc, adresat actorilor cu posibilităţi de expresie deosebite, protagonişti ai unor spectacole de tip one-man-show. La prima ediţie s-au înscris 40 de concurenţi din România, Republica Moldova şi Franţa, astfel că festivalul devine de anvergură internaţională.

Lăudabil este că printre concurenţi găsim şi actori ai teatrului gazdă, Firuţa Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Viorel Baltag, Cristian Todică şi Ciprian Cîrstiuc, din păcate, niciunul nu a intrat în finală. Gala Star a avut un buget de 3 miliarde ROL (300.000 lei noi), bani asiguraţi de Primăria Bacău. Câştigătorul Marelui Premiu a fost recompensat cu 1000 de euro, iar bonus o stea cu numele lui pe pavajul din faţa teatrului, cum s-a întâmplat cu laureaţii tuturor ediţiilor Galei. O altă noutate a fost instituirea recitalurilor extraordinare, de la sfârşitul fiecărei zile de concurs, astfel că pe scenă au fost invitaţi mari actori ai teatrului românesc, dar şi din străinătate.

„Gala Star este o altă treaptă pe care Teatrul Bacovia trebuie să o urce spre lumea teatrală naţională şi internaţională. Are menirea de a transforma municipiul Bacău într-o cetate de scaun a actorului. Acest festival se adresează clar şi strict actorului, şi nu regizorului.”
Adrian Găzdaru, director al Teatrului “Bacovia”

Ultima ediţie, fără Adrian Găzdaru

Gala STAR se desfăşoară timp de 10 ani. Fondurile alocate rămân constante, valoarea premiilor la fel, cu unele sincope în anii de criză, 2009 şi 2010. La ediţia din 2011 intră în finală 8 actori, în 2012 – 16 actori, în acest an Marele Premiu este de 800 de euro, iar premiile pentru interpretare feminină şi masculină sunt fixate la 400 de euro.

Din 2014, se organizează şi concursul de Dramaturgie – Monodramă, înscriindu-se cu piese în premieră 30 de dramaturgi, iar numărul artiştilor care intră în concurs este de 10, din trei ţări. Marele Premiu fiind de 700 de euro, iar cele două premii One Man Show/One Woman Show, de câte 400 euro. Este ultima ediţie organizată şi realizată de Adrian Găzdaru, deoarece, la ediţia din 2015, pregătită până la ultima replică de iniţiatorul Galei, acesta nu a mai avut ocazia să culeagă aplauzele, fiind finalizată de conducerea interimară a teatrului, Găzdaru fiind deja director al Teatrului Excelsior Bucureşti.

Marele Premiu de la ediţia jubiliară au fost de 4000 lei, respectiv câte 2000 de lei, premiile de interpretare feminină şi masculină. La ultima ediţie a Galei Star au avut loc 20 de spectacole, instituindu-se şi Trofeul “Foto STAR” al primei ediţii a concursului “Un spectcol într-o fotografie”, concurs câştigat de Liviu Maftei, fotoreporterul ziarului Deşteptarea.

Anca Sigartău schimbă titulatura Festivalului

Doar spectatoare la precedenta ediţie, Anca Sigartău, noul manager al teatrului, s-a pus pe fapte mari în 2016. După îndelungi consultări, într-o conferinţă de presă, Anca Sigartău anunţă schimbarea denumirii manifestării: “Nu cred că deranjează pe cineva dacă, din acest an, în loc de Gala STAR, se va numi Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice «Valentin Silvestru»”.

Argumente? Unul singur şi acela destul de subţire: Valentin Silvestru ar fi fost la originea înfiinţării, în 1972, a Festivalului Recitalurilor Dramatice, adevărul fiind cel expus de noi la începutul acestui material. Se diversifică genurile, pe lângă Monodramă, avem acum şi Teatru-dans/pantomimă, Impro/stand-up, Animaţie, Visual & digital art, astfel că, pe mai multe scene din Bacău au loc 36 de reprezentaţii.

A treia surpriză a venit când s-a anunţat valoarea premiilor, exorbitantă pentru un asemenea festival şi pentru un oraş ca Bacăul: Marele Premiu – 7000 de euro, la care se adaugă câte un premiu de 2000 de euro pentru câştigătorii fiecărei secţiuni. Premiul pentru Dramaturgie rămâne tot 1000 de euro.

Ediţia din 2017, marca Eliza Noemi Judeu

Actriţa Noemi Eliza Judeu câştigă concursul pentru ocuparea fotoliului de director al Teatrului Municipal „Bacovia”. Pentru ediţia din 2017 a Festivalului, noul director propune o altă denumire: „Bacău Fest-Monodrame”. S-au înscris 17 concurenţi, juriul a ales şase finalişti, care vor urca pe scena din Bacău pentru a-și dovedi talentul și dedicația față de arta teatrală, și nu în ultimul rând, pentru a încerca să câștige TROFEUL BACĂU FEST-MONODRAME în valoare de 2000 de euro, de altfel, singurul premiu acordat la această ediţie.

Premiul pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă va fi în valoare de 1000 de euro. Bugetul aprobat de CL este de 250.000 lei. Spectacolele din concurs se vor desfăşura la Clubul „Decebal” şi PUB Valhala, la sediul teatrului fiind programate doar spectacolele de deschidere (“Efecte secundare”, cu Denise Ababei, în regia Irinei Crăiţă Mândră) şi de final (“1000 de motive”, cu Florin Piersic Jr., în regia lui Horia Suru).

„Acesta este festivalul băcăuanilor, se deschide cu evoluţia unei actriţe băcăuane, Denise Ababei, şi se închide cu un spectacol regizat de un alt băcăuan, Horia Suru. Am speranţa că iubitorii de teatru din Bacău vor fi alături şi împreună cu noi la această nouă ediţie a festivalului.”
Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal „Bacovia”

Să mai amintim că, de-a lungul anilor, prezenţa actorilor băcăuani pe scena Festivalului a fost sporadică şi cu puţine succese. Daniela Vrânceanu câştigă Premiul de interpretare feminină, în 2008, Florina Găzdaru este favorita presei la ediţia din 2014, în 2016 Eliza Judeu îşi adjudecă Premiul pentru creaţie feminină, iar în 2012 este preferata liceenilor la Premiul „Ştefan Iordache”.

Cum va arăta zona Ateneului din Bacău

Aşa va arăta în viitorul apropiat spaţiul verde din faţa Ateneului băcăuan

În Bacău, se simte că a venit primăvara. La acest sentiment de prospeţime contribuie din plin şi strădaniile lucrătorilor de la Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bacău.

Marţi, 4 aprilie, o parte dintre aceştia erau angrenaţi într-o amplă acţiune de cosmetizare a zonei din faţa Sălii „Ateneu” de pe strada Războieni.

După ce, o bună bucată de vreme, spaţiul verde din jurul Ateneului suferea acut la capitolul imagine, se pare că, în această primăvară, faţa acestui important pol al culturii băcăuane va avea parte de o transformare binevenită, conform proiectelor anunţate de Daniel Roşu, şeful Direcţiei de Servicii Publice.

Lucrătorii de la Spaţii Verzi refac imaginea Ateneului / Foto: Liviu Maftei

Ţelul celor de la Spaţii Verzi este acela de a adăuga, la sonorităţile muzicienilor, o simfonie de culori naturale.

Costel Ceocea reales președinte al SIF Moldova

Noul Consiliu de Administrație (CA) al Societății de Investiții Financiare (SIF) Moldova, ales în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de marți, 4 aprilie, l-a desemnat în funcția de președinte pe economistul Costel Ceocea, reales, practic, pentru un nou mandat de patru ani (2017 – 2021).
Vicepreședinte al SIF Moldova a fost desemnat Octavian Claudiu Radu.

AGA a hotărât, în acest an, separarea funcției de președinte de funcția de director general, astfel, încât noul director general este acum Liviu-Claudiu Doroș, iar director general adjunct Cătălin-Jianu-Dan Iancu.

O noutate rezultată din lucrările AGA este și că noul CA are acum numai cinci membri, față de șapte în fostul CA, pentru un mandat de patru ani.

O hotărâre importantă a Adunării Generale este și valoarea dividendului brut pentru exercițiul financiar 2016, care este de 0,044 de lei pe acțiune.

Despre celelalte hotărâri ale AGA vom reveni cu amănunte.

Elevii au talent, editia a V-a

    FOTO: Ionut Unguru

    Marti, de la ora 15.00, a debutat la Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”, cea de-a V-a editie a Festivalului “Elevii au talent”, organizat de catre Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare” Bacau si Asociatia Sportiva “Viorel Grigore”.

    Festivalul este structurat pe mai multe sectiuni, muzica usoara, muzica populara, muzica instrumentala, dans modern, de grup, individual, stan-up, teatru, proza, poezie, arte plastice.

    Incepand cu editia precenta, cand au participat elevi din 12 scoli, festivalul a devenit judetean, anul acesta participand aproximativ 650 de elevi din 24 de scoli din HuruiestI, Valea Seaca, Sascut, Onesti, Comanesti, Moinesti, Agas, Dofteana si Bacau.

    Juriul este compus din Marinela Potirniche, profesor de specialitate si presedinte de juriu; prof. Antonela Leahu, director adjunct la Colegiul National de Arta “George Apostu”; prof.Elena-Lavinia Baisan, director adjunct al Colegiului National Pedagogic “Stefan cel Mare”; prof. Claudiu Filip, Palatul Copiilor Bacau; prof. Cerasela Mardare, Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare” si prof. Anamaria Zodian, Colegiul National de Arta “George Apostu”.

    Festival “Elevii au talent” editia a V-a va continua sambata, 8 aprilie, la Sala Ateneu, de la ora 10.00.

    Capitala Tinerilor. Un an de manifestări în Bacău

      Tinerețea nu mai este doar o etapă a vieții, ci pare să se fi transformat într-un soi de cult populat de persoane care comunică într-un limbaj ciudat și care au, în permanență, nevoi de exprimare.

      Dar, ca să vezi ciudățenie, niște adulți iresponsabili îi împiedică mereu să o facă, punându-le condiții.

      Cam asta a fost impresia mea după evenimentul de astăzi, la care s-a semnat documentul care acorda municipiului Bacău statutul de „Capitală a tinerilor” din România.

      Nu spun că acest proiect nu va avea efecte pozitive și nu va încânta băcăuanii, zic doar că, poate, tinerii ar trebui să învețe de la maturi nu limbajul de lemn, ci alte lucruri.

      Înainte de semnarea documentului a fost programată o ședință extraordinară a Consiliului Local, în care s-a acceptat statutul de „Capitală a tinerilor”.

      Pentru că era vorba de tineret, primarul Cosmin Necula a renunțat la cămașă și cravată, purtând pe sub sacou, un tricou. Viceprimarii Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț au întinerit și ei, renunțând la cravată.

      Exemplul a fost luat și de alți consilieri. În cuvântul său, primarul Necula a dorit să asigure asistența că municipalitatea își va ține promisiunea de a acorda două milioane de lei pentru finanțarea evenimentelor din cadrul manifestărilor.

      „Consider că principala investiție pe care o putem face este în tineri și această investiție își va arăta roadele peste 10-15 ani. Suntem în situația fericită în care consilierii pot accepta acest titlu, de Capitală a Tinerilor. Este o mare provocare dar și o mare obligație”, a spus primarul Bacăului.

      El a transmis agenților economici rugămintea de a sponsoriza proiectele tinerilor iar pe consilieri să voteze pentru atunci când vor găsi la mapă proiecte dedicate acestora.

      Consilierul Cristinel Manolache a felicitat factorii implicați în acest program dar, a spus el, acest lucru ar trebui să se constituie și într-un semnal de alarmă pentru starea deplorabilă a infrastructurii sportive din municipiu.

      Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

      Primarul Cosmnin Necula a semnat acordul prin care Bacăul devine Capitală a Tineretului

      După ședința de consiliu a urmat o conferință de presă în care au fost prezentate principalele acțiuni incluse în programul manifestărilor dedicate Capitalei Tineretului.

      Unele dintre acestea existau – cum ar fi ID FEST, Streetball Challenge sau Festivalul luminii – dar altele sunt nou apărute în oraș, cum e cazul Street Delivery, Zid Art sau Street Food Festival. La final s-au semnat documentele oficiale care conferă municipiului Bacău statutul de Capitală a Tineretului.

      „Acest proiect are rolul de a forma o comunitate într-un oraș în care există boala individualismului.”
      Gabriel Postolache, președinte Federația Tinerilor Bacău

      Accident grav la Agăş

        – un autoturism s-a făcut zob în urma impactului cu o autobasculantă – femeia de la volan a ajuns la spital în stare gravă

        Evenimentul rutier s-a produs, ieri, în comuna Agăş. Potrivit poliţiştilor, o femeie de 36 de ani, din localitate, aflată la volanul unui autoturism, la un moment dat a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu o autobasculantă, condusă regulamentar de un bărbat de 51 de ani, din Prăjeşti.

        În urma impactului violent, maşina a fost făcută zob, iar două perosoane au fost rănite. Este vorba despre o minoră de 11 ani, aflată pe bancheta din spate, şi şoferiţa, care a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

        „Imediat, la locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău și Moinești și a Gărzii de Intervenție Comănești cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

        Pompierii salvatori băcăuani au acționat pentru descarcerarea persoanei din autoturism şi la predarea acesteia către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, împreună cu o minoră, în vârstă de 11 ani, aflată în autoturism în momentul producerii accidentului”, a declarat căpitan Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

        Victimele au fost transportate la spitalul din Moineşti, femeia de 36 de ani fiind în stare gravă.

        Un elicopter SMURD a transportat adolescenta la Iași.

        Accidentul rutier este investigat acum de poliţişti, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

        Cinci tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

          Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au reţinut cinci tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată şi introducere de droguri de risc în ţară fără drept. Aceştia sunt bănuiţi că din anul 2016 s-ar fi ocupat cu procurarea, deţinerea şi comercializarea zilnică de droguri de risc, către diferiţi consumatori.

          La cele 11 percheziţii efectuate în municipiul Bacău, mpreună cu poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Bacău, au fost găsite şi ridicate 200 de grame de cannabis, 100 de grame de haşiş, 35 de seminţe de cannabis, şase cântare electronice, cinci dispozitive pentru mărunţit substanţele vegetale, folosite pentru prepararea şi porţionarea drogurilor, un aparat pentru confecţionarea ţigărilor artizanale și două dispozitive pentru administrarea drogurilor prin fumare, tip „bong” şi „pipă”.

          Anchetatorii au mai ridicat şi un pistol cu gaze (tip airsoft), trei laptopuri, un hard-disk, 18 telefoane mobile şi suma de 4.800 de lei. Cei cinci reţinuţi au fost prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, iar alte trei persoane sunt cercetate sub control judiciar.

          Primarul Cosmin Necula i-a primit pe tinerii “ambasadori” israelieni în cadrul programului ”Young Ambassadors – Twin Schools”

            În cadrul programului ”Young Ambassadors – Twin Schools” al Departamentului de Tineret al Municipalității Petach Tikva-Israel, oraş înfrăţit cu municipiul Bacău din anul 1999, o delegaţie de nouă elevi de liceu din orașul Petach Tikva și doi profesori coordonatori, însoțitori ai acestei delegații, alături de zece liceeni băcăuani și doi profesori români, au fost primiţi de către primarul Cosmin Necula, la Centrul de Afaceri şi Expoziţional ”Mircea Cancicov”.

            Primarul municipiului Bacău le-a oferit diplome tinerilor „ambasadori” din Petach Tikva, dar și din Bacău, participanți la tabăra internațională, ce are loc în Bacău, în cadrul programului ”Young Ambassadors – Twin Schools”. Programul este unul de conectare a comunităților din întreaga lume, cu ajutorul mijloacelor de comunicare prin internet, tabere internaționale pentru tineri „ambasadori” fiind organizate anual. Până la acest moment, o multitudine de idei și planuri au apărut ca urmare a schimburilor de mesaje și a interacționării pe Skype, Messenger, Facebook, Twitter, etc. Au fost create proiecte virtuale la care liceenii au participat, apelând la mijloacele de colaborare ”open source”, precum wiki, blog și chiar la cele de conectare online, care permit întâlniri face-to-face, la distanță prin: conferințe video, clipuri video, etc.

            “Voi sunteţi adevăraţii ambasadori ai oraşului Bacău, pe de o parte, şi ai oraşul Petach Tikva, pe de altă parte. Prin intermediul taberei internaţionale se stabilesc legături de înfrățire între rețelele școlare din întreaga lume, se încurajează schimbul profesional dintre profesori, se inițiază proiecte comune, se experimentează modele inovatoare de educație, urmărindu-se obiective noi, mai generoase, se explorează aspecte ale identității celor două culturi/ civilizații, se folosesc platforme care facilitează între participanții la proiect relații semnificative pe termen lung”, a precizat primarul Cosmin Necula.

            „Oraşul Bacău a dezvoltat de-a lungul anilor raporturi excelente de colaborare cu oraşul israelian Petach Tikva. Au avut loc mai multe schimburi de experienţă, inclusiv în cadrul acestui program, care urmărește promovarea diversității, cooperării culturale și întemeierea unor relații, care includ diferite activități în parteneriat, dialog despre multiculturalitate, dar și organizarea unor evenimente culturale încrucișate între cele două orașe. Așadar, sunt create premisele pentru cunoaștere reciprocă a stilului de viață, a unei alte culturi, dar și pentru contacte personale și de grup”, a adăugat Gabriel Stan, consilier local, iniţiatorul programului şi a taberei internaţionale 2017.
            Tinerii israelieni de liceu, din clasele a X-a și a XI-a, care sunt prezenţi în tabără, în Bacău, în perioada 02 – 06 aprilie 2017, au studiat noțiuni elementare de limba română, dar și referitoare la cultura, civilizația și istoria românilor.

            Elevii români care participă la această sesiune a programului au început să lucreze la proiecte, încă din luna octombrie a anului 2015, ei fiind selectați în funcție de următoarele criterii: cunoașterea limbii engleze, a unor noțiuni minime despre cultura și civilizația evreiescă și israeliană, istoria Statului Israel etc.

            Veni, Vidi Vici !

            Debut cu dreptul în sezonul 2017 pentru multiplul Campion Național 2WD Adrian Răspopa, victoria din prima etapă la categoria 2 roți motrice precum și avansul consistent cu care s-a impus în fața rivalilor fiind premizele unui sezon de succes.

            Plecat ca de obicei cu gândul numai la victorie, Adrian Răspopa a avut un debut de cursă rezervat, însă chiar și așa la finalul primei zile ocupa poziția de lider al categoriei 2 roți motrice chiar dacă cu un avans fragil de numai aproximativ 2 secunde în spatele principalului său contracandidat.

            Mărind ritmul încă din debutul zilei secunde, Adi și Cosmin s-au distanțat la peste 15 secunde după prima specială a zilei și a treia a raliului.

            Ca de obicei la etapa de la Brașov lucrurile aveau să fie tranșate pe cea mai lungă probă a competiției, speciala Babarunca-Cheia care parcursă în ambele sensuri reprezenta aproximativ 50 de kilometri contracronometru, respectiv jumătate din lungimea totală a primei etape.

            Atacând impetuos proba regină, favorita sa la capitolul speciale de asfalt Adrian Răspopa s-a impus de fiecare dată în cadrul categoriei 2 roți motrice, consolidându-și poziția de lider.

            Cu lucrurile tranșate în lupta pentru victorie la clasă, pe ultima probă Adi a continuat să atace reușind ca finalmente să mai urce un loc în ierarhia absolută și să încheie prima confruntare a sezonului pe locul 8 la general, în fața unor concurenți cu automobile de concurs net superioare.

            ”Debutul sezonului 2017 a fost perfect pentru noi pentru că ne-am atins ambele obiective stabilite și anume victoria la categoria două roți motrice respectiv o clasare în Topul 10 al clasamentului general. Am gestionat cursa bine, am fost feriți de surprize și probleme tehnice iar prin prisma rezultatului suntem optimiști gândindu-ne la etapele viitoare.

            Binențeles că aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără sprijinul partenerilor noștri: Adama, Nordtek, GoPro și Audi Kyte Zone Mamaia cărora doresc să le mulțumesc și pe această cale”, a declarat după cursă Adrian Răspopa.

            Următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2017 se va desfășura la Cluj între 4 și 6 mai, Transilvania Rally urmând să se desfășoare tot pe asfalt.

            O barză și o lebădă, salvate de băcăuani cu ajutorul voluntarilor ecologiști

              Foto: SURSA CRE BACAU

              Două zburătoare sălbatice au fost salvate, luni, de Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău după ce doi cetățeni au sesizat organizațiea cu privire la posibila rănire a viețuitoarelor. Astfel, din comuna Nicolae Bălcescu, la ieșirea din Bacău, personalul CRE a preluat o barză care, din păcate, avea o aripă ruptă, iar de la un cetățean din Săucești, județul Bacău, la scurt timp după, a fost preluată o lebădă de vară care prezenta o stare de sănătate precară.

              ”Lebăda a fost găsită pe malul Lacului Bacău, unde salvatorul a asistat la o luptă între aceasta şi un mascul de lebădă teritorial, care se pare că a avut câştig de cauză. Din păcate barza are într-adevăr o aripă ruptă, recuperarea totală fiind puţin probabilă”, au spus reprezentanții CRE Bacău.
              Zburătoarele au fost transportate la Focșani, la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB, unde au și rămas pentru îngrijiri specifice.

              ”În urma evaluării de specialitate, medicii de la Focşani au stabilit că lebăda este în stare relativ bună, nu prezintă răni majore sau alte probleme şi probabil va fi eliberată în cel mult o săptămână. Barza, chiar dacă nu va putea fi eliberată, a fost găzduită într-unul din spațiile Centruluil de la Focşani, acesta dispunând de spaţii suficiente pentru a găzdui permanent animalele care nu mai pot fi reabilitate”, au mai spus membrii CRE Bacău.

              Nemulțumiri în Măgura. Fără curent, la doi pași de oraș!

                Locuitorii din vecinătatea firmei Metalbac & Farbe și a complexului „Principe” sunt extrem de nemulțumiți că rețeaua de alimentare cu energie electrică nu a fost extinsă în zona rezidențială. Mai grav, nimeni nu le dă speranțe că va fi extinsă. Oamenii susțin că lucrarea ar costa 10 miliarde de lei vechi.

                „Primăria Măgura și compania E.ON ar trebui să suporte împreună cheltuielile. E.ON vrea să participe cu 2 miliarde de lei vechi, ceea ce ar însemna ca autoritățile locale să acopere diferența de 8 miliarde. Primarul spune că nu are acești bani și că soluția ar fi să se realizeze doar jumătate din lucrare”, arată Bogdan Anton.

                Locuitorii susțin că deși Ordinul nr. 75/2013 al ANRE obligă furnizorul să facă investiții, compania E.ON nu pare dispusă să extindă rețeaua pe cheltuiala sa, în zona respectivă. Oamenii afirmă că din cauza neînțelegilor privind acoperirea costurilor, și compania, și autoritățile tergiversează lucrurile.

                „Nu e corect să suportăm 90 la sută!”

                „Noi am făcut tot ceea ce puteam face pentru acești locuitori și tot ceea ce legea ne permite, a declarat Iordache Costraș, primarul comunei Măgura. Am trecut drumurile în domeniul public, am făcut studiul de fezabilitate, am fost la Iași, la E.ON. Lucrarea va costa 1,1 milioane de lei fără TVA. În varianta E.ON, noi, din bugetul comunei Măgura, ar trebui să acoperim 900.000 de lei, iar compania, diferența de 200.000 de lei.”

                Locuitorii nu sunt mulțumiți de această soluție, după cum nici primarul nu e mulțumit. „Am făcut adresă către E.ON și am propus ca investiția să fie împărțită în două, mai exact să fie realizată în două etape. De asemenea, le-am solicitat să regândească studiul și să vină cu o altă variantă de coparticipare”, explică Iordache Costraș.

                Conform actualei variante, Primăria Măgura ar finanța aproape 90% din valoarea investiției, iar E.ON doar 10 la sută, arată edilul. „Aspectul acesta e determinat de poziția de monopol a E.ON. Nu e corect ca noi să suportăm 90 la sută din costuri! Nici nu avem de unde”, a declarat Iordache Costraș.

                Se refac studiile de fezabilitate

                „Primăria Măgura a depus documente pentru trei extinderi de rețea, toate cuprinse în aceeași solicitare, la pachet. Fiecare extindere deservește în parte un număr de locuințe. S-a făcut studiu de fezabilitate, dar când autoritățile locale au văzut câți bani trebuie să pună au solicitat refacerea studiului de fezabilitate, dar pe trei lucrări individuale.

                Cele trei lucrări, la pachet, ar fi costat circa 1,2 milioane de lei, din care Primăria Măgura trebuia să pună în jur de 80%. Sunt pași legali, bazați pe reglementări în vigoare, pe care îi face toată lumea, nu numai Primăria Măgura”, a declarat Corneliu Zaiț, purtător de cuvânt al companiei E.ON. Practic, în acest moment, se așteaptă noile studii de fezabilitate, pentru fiecare dintre cele trei extinderi, care ar trebui să indice cheltuieli mai mici.

                Abia apoi, dacă și autoritățile locale vor fi de acord să contribuie cu sumele ce vor rezulta din noile studii, se va putea vorbi despre începerea efectivă a lucrărilor pentru alimentarea locuințelor.

                Silvia Pătrășcanu
                Ovidiu Pauliuc

                Urgențele pediatrice din Bacău au fost dotate cu AccuVein AV400, dispozitiv de detectat venele

                  De marți, 4 aprilie 2017, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) pediatrice din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost dotată cu AccuVein AV400, dispozitiv portabil, non-contact, de iluminat venele, obiectiv propus și realizat prin proiectul ”De la oameni pentru oameni” inițiat de unitatea amintită în parteneriat cu Asociația pentru Ambulanță Bacău, Centrul de Zi Dărmănești, Clubul Playlist și finalizat, luni seară, 3 aprilie, printr-un spectacol caritabil cu acealși nume, desfășurat la Teatrul Municipal Bacovia.

                  Achiziționarea aparatului – ”unul mic, ușor, simplu de manevrat și care cu siguranță va ușura munca medicilor și suferința copilului și a părintelui”, după cum a apreciat, în cadrul evenimentului, Irina Lăcătuș, medic coordonator UPU Pediatrie – nu ar fi putut avea loc fără sprijinul comunității, sponsorizările din partea unor agenți economici și donațiile cetățenilor făcute atât înaintea spectacolului cât și ca urmare a participării la acesta reușind să acopere aproape în totalitate diferența de preț, valoarea totală a aparatului ridicându-se la 5500 euro fără TVA.

                  ”Suntem fericiți că am reușit să mobilizăm un număr atât de mare de băcăuani care s-au alăturat demersului nostru și care au înțeles importanța acestei achiziții pentru urgențele pediatrice. Aparatul este, astfel, în dotarea unității medicale începând de marți, 4 aprilie, și va fi pus în utilizare imediat”, a spus Alina Banu, președintele Asociației pentru Ambulanța Bacău, unul dintre organizatorii prinicipali ai spectacolului caritabil ”De la oameni pentru oameni”. Un spectacol care, de altfel, prin participarea publicului – sala a fost plină pânăla refuz – a demonstrat că, ”atunci când în comunitate apare o nevoie, comunitatea, iată, se mobilizează”, a apreciat Cătălin Cojoc, coordonatorul Clubului Playlist din Bacău, reprezentant totodată al Centrului de zi ”Dărmănești”.

                  Potrivit acestuia, spectacolul ”De la oameni pentru oameni” nu a reprezentat doar un eveniment caritabil, ci și recunoștința, din partea organizatorilor, pentru public și pentru toți cei care au înțeles necesitatea de contribui prin donații pentru achiziționarea AccuVein. Astfel, pentru circa două ore, copii, adolescenți și tineri ”ucenici” ai Clubului Playlist și Centrului de Zi ”Dărmănești” au oferit momente artistice variate, de la cântări ”solo” la saxofon, pian și tobe, la cântări de grup cu chitări, voce și alte instrumente pe toate genurile muzicale. Momente deosebite au fost, astfel, împărtășite publicului, de trupele Playlist, Flori, Fete și Băieți, Hai-Hui, Melodii și Cântăreți, Acting Anonimous, Andra Maria Rusu și, în mod excepțional, de artistul George Cojocărescu.

                  Accu Vein AV 400 afișează o hartă a vascularizării venelor pe suprafața pielii permițând o venopunctură eficientă, reducând disconfortul pacientului. În continuare, băcăuanii pot face donații pentru susținerea de proiecte similare, în contul Asociației pentru Ambulanță Bacău, RO31BRDE040SV75693980400.

                  Evenimentul a beneficiat de sprijinjul Primăriei Municipiului Bacău, al Consiliului Local și Instituției Prefectului Bacău.

                  Premiul III pentru echipa „vrăncenilor” la o competiție națională de robotică

                    Echipa Colegiului Național „Gh.Vrănceanu” s-a întors de la competiția natională de robotică FIRST Tech Challenge cu premiul al III-lea la categoria THINK AWARD. Așa cum am prezentat în paginile cotidianului Deșteptarea, elevii băcăuani au fost singurii care ne-au reprezentat județul la acest mare concurs, organizat pentru prima oară și la nivel de licee.

                    Echipa a fost formată din 12 elevi și trei profesori, care au trebuit să construiască un robot ce se încadrează în tema globală stabilită de FIRST International, care anul acesta a fost #velocityvortex. Premiul echipei noastre a fost acordat pentru drumul de la idee la concepție.

                    „Este un premiu care a răsplătit munca susținută a întregii echipe. A fost o experiență inedită, interesantă, unică, o provocare a minții, a curajului, a fairplay-ului, a stăpânirii emoțiilor. Au fost două zile de competiție intensă în care elevii au conlucrat cu echipele din alianță în stabilirea strategiilor de joc, au schimbat impresii, au învățat cum să se perfecționeze, au legat prietenii. Impactul competiției a fost atât de puternic, de pozitiv, încât, la câteva zile după ce ne-am întors din București, unde a avut loc concursul, echipa s-a întâlnit pentru schițarea planului de construcție a următorului robot și pentru analiza celor petrecute la concurs.

                    Mulțumim pe această cale sponsorilor de pe plan local, Dedeman și BRD, fără de care efortul nostru ar fi fost greu să se materializeze”, ne-a declarat prof. Lăcrămioara Mărgineanu, coordonator. Au urcat pe podium Vlad Alexandru Adam (clasa a XI-a D), Alexandru Chelba (clasa a XI-a E), Ioana Sandu (clasa a XI-a E), Tiberiu Baciu (clasa a XI-a C), Raul Boboc (clasa a IX-a E), Toma Dimitrie Furdui (clasa a IX-a A), Cătălin Vornicu (clasa a XI-a D), Florin Stroilescu (clasa a XI-a D), Diana Neguriță (clasa a IX-a D), Ștefan Măgirescu (clasa a IX-a D), Eduard Filip (clasa a XI-a B) – toți de la Matematică / Informatică și Radu Caragea (clasa a IX-a F) – de la Științele Naturii, coordonați de profesorii de informatică Lăcrămioara Mărgineanu, Neli Secită și Mihaela Ciubotariu. Au participat 53 de echipe, din 48 de licee și 33 de orașe din întreaga țară.

                    „Prin participarea la această competiție am conștientizat importanța muncii în echipă, element sine qua non în vederea obținerii unui randament maxim în materializarea unui robot fiabil, care să îmbine cu succes cunoștințe în materie de fizică, programare și design.” (Ștefan Măgirescu)
                    „Pentru mine, locul 3 la secția Think Award este răsplata muncii excelente depuse de echipă. Nu contează doar premiul, ci și prieteniile dintre noi și echipe, spiritul de competiție și fairplay și oamenii minunați pe care i-am întâlnit.” (Diana Gabriela Neguriță)

                    „A fost o experiență frumoasă, în care am putut schimba idei și concepte despre mecanică și programare cu alți concurenți. Consider că am ce învăța din această participare și sper ca la anul, la o nouă ediție, aceste cunoștințe să-mi fie de folos.” (Alexandru Chelba)

                    „Premiul a însemnat o răsplată binemeritată a muncii noastre de câteva luni. Ne-am bucurat enorm când am auzit că noi, deși începători, am reușit să câștigăm un asemenea premiu.” (Alexandru Vlad Adam)
                    „Premiul este răsplata muncii și a efortului depus de întreaga echipă.” (Raul Boboc)

                    „Competiţia aceasta m-a ajutat să-mi dezvolt capacitatea de a-mi pune ideile în practică şi de a găsi mai uşor soluţii pentru problemele apărute.” (Cătălin Vornicu)

                    „Robotica este cel mai tare sport: al cunoștințelor, al prieteniilor și al competiției!” (Florin Alecsandru Stroilescu)

                    „Concursul a constituit un prilej pentru ca echipa să își poată demonstra aptitudinile în domeniul informaticii, mecanicii și proiectării, rezultatele fiind fructificate prin obținerea locului 3 la categoria Think Award. Aceste zile au rămas de neuitat.” (Dimitrie Toma Furdui)

                    „Pentru mine a fost una dintre experiențele care vor rămâne pentru mult timp în amintirile și poveștile mele. Este concursul care m-a încântat atât pe plan profesional, deoarece este prima mea experiență în asamblare mecanică la un astfel de nivel, cât și pe plan social, pentru că mi-am făcut o mulțime de prieteni noi cu care am petrecut momente superbe și am creat amintiri de neuitat. O experienta foarte plăcută, pe care o recomand cu placere oricărei persoane pasionate de acest domeniu.” (Tiberiu Baciu)
                    „A fost o experienta inedită. Sunt foarte fericită că am reușit să luăm premiul, care reprezintă o recunoaștere a muncii depuse în echipă.” (Ioana Sandu)