Acasă Blog Pagina 2533

Duminica a-VI-a după Paşti, a Orbului

    Evanghelia Duminicii a şasea după Paşti ne relatează minunea vindecării unui om născut orb. Mântuitorul şi-a însoţit cuvântul Său de fapte minunate ce au dat tărie şi certitudine învăţăturilor Sale. Cele mai dureroase suferinţe erau curmate în mod minunat, făcând mulţimile să-L recunoască şi să-L aclame: „Osana Fiul lui David”.

    Orbul din Evanghelie era sortit să trăiască într-o permanentă şi veşnică împărăţie a întunericului. Nu putea să se bucure precum ceilalţi nici de lumina soarelui, nici de vederea părinţilor, nici de mila şi ajutorul apropiaţilor. Pe acesta Domnul îl vindecă într-un mod atipic, contrar tuturor regulilor sanitare de astăzi: unge ochii lui cu noroi făcut din saliva Sa, îl trimite să se spele şi cel orb din acel moment vede. Minunea aceasta impresionează profund şi uimeşte în acelaşi timp pe toţi cei de faţă şi pe locuitorii Ierusalimului: ieri cerşea mila lor la marginea uliţelor, iar azi merge şi vede. Singurii scandalizaţi sunt fariseii şi mai marii Templului care-L urau pe Iisus şi căutau motiv să-L ucidă.

    Îl interoghează pe cel ce fusese orb, voind să găsească motive de acuzare asupra lui Hristos, spre a-L declara ca fiind un păcătos ce încalcă Legea. Spre uimirea şi consternarea lor, răspunsul celui vindecat şi care nu putuse citi niciodată Legea sau profeţii vine prompt ca un verdict clar: „În aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi cine este, de unde este şi El mi-a deschis ochii! Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-I face voia, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

    De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” [Ioan 9, 30-33]. Cel vindecat crede deplin în Hristos, îl vesteşte şi mărturiseşte public şi I se închină. Acum este vindecat şi de orbirea sufletească – îl vede pe Hristos şi cu inima. Din păcate în zilele noastre sunt mulţi orbi cu sufletul. Nu văd Lumina Lui Hristos. Nu pot fi mângâiaţi de Hristos din pricina păcatelor lor: necredinţa, ura, invidia, lăcomia, dorinţa de răzbunare. Acest lucru îl spune şi Hristos: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult ca Lumina, căci faptele lor erau rele. Căci oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele să nu fie văzute.” (Ioan 3,19-20).

    Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

    Workshop antreprenorial în mediul universitar

      Primul workshop „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale”, organizat de Societatea Antreprenorială Studențească a Departamentului Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți a avut loc, pe 9 mai, la Universitatea „George Bacovia”. Manifestarea este un proiect lansat la recentul Târg național al firmelor de exercițiu din Bacău, la care instituția de învătământ superior băcăuană a oferit zece vouchere de participare la o simulare de proces antreprenorial.

      La workshop au venit elevi ai Colegiul Economic „Ion Ghica”, din Bacău, împreună cu profesorii lor. „Vrem, ne-a spus conf. univ. dr. Mihai Căprioară, să facem educație altfel, tocmai pentru a arăta că antreprenoriatul este despre acțiune, despre fapt și despre alte tipuri de capacități pe care elevii le pot dezvolta. Pe elevi i-am pus în situația unei licitații publice. I-am împărțit pe șase echipe și au concurat pentru premii simbolice, dar totul înseamnă noi experiențe de «educație altfel», cu vizite la firme în care se fac afaceri, pentru a vedea faptic cum este organizată acolo munca”.

      Elevii au optat de la început ce rol au vrut să joace în acest exercițiu. S-au ales antreprenori și angajați și au participat la o licitație al cărui obiect a fost o ofertă pentru construirea unui „Turn de iluminat”. „Obiectul licitației, ne-a declarat lect. univ. dr. Gabriela Fotache, directoarea Departamentului Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți, a fost unul simbolic, iar noi chiar l-am supranumit «Turn de iluminat minți creatoare». Astfel, încercăm să schimbăm un pic forma în care se predau cunoștințe elevilor și studenților, e o învățare prin joc. Și nu am avut surpriza ca pe parcursul a patru ore elevii să se plictisească, ceea ce este un mare câștig la noile generații”.

      Participanții au avut resurse limitate pentru licitația lansată, deci pe care au fost nevoiți să le gestioneze bine, au făcut oferte de preț, iar la final s-a stabilit și ce profit au obținut în urma ofertelor.
      Departamentul Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți de la Universitatea „Bacovia” include și Centrul de consiliere și orientare în carieră – deschis inclusiv pentru elevii care vor da admitere la facultate – și societatea Alumni – care se ocupă de absolvenții universității.

      „Workshopul este o învățare experențială care noi credem că prinde foarte bine la tineri. Ne-am orientat spre elevii de liceu, pentru că ei vor fi viitorii noștri studenți. Le oferim astfel experiențe care îi vor ajuta mai târziu să-și aleagă și cariera. Am avut și mulți nehotărâți, care nu știau încă ce vor să devină, dar aici au identificat competențe pe care le au, dar nu le-au descoperit încă”.
      Lect. univ. Gabriela Fotache

      Aflați care sunt finaliștii Galei Premiilor Comunității Băcăuane

        Au mai rămas doar câteva zile până la Gala Premiilor Comunității Băcăuane, organizată de FSC Bacău și găzduită de „Levisticum”.
        Băcăuanii au nominalizat online organizațiile, instituțiile, companiile și persoanele considerate drept cele mai implicate, anul trecut, în viața comunității. După ce s-a încheiat această etapă, jurații au evaluat și au notat, în baza unor criterii clar definite, proiectele și activitățile desfășurate de acestea.

        Ca și la edițiile trecute ale Galei FSC, trei sunt secțiunile pentru care s-au făcut nominalizări: instituții/organizații, firme/companii și persoane fizice.

        La categoria „Instituții și organizații”, finaliștii (în ordine alfabetică) sunt Asociația „Lumina”, care a înființat hospice-ul pentru copiii cu boli incurabile, Asociația „Mi-e drag acasă!”, cu proiectul „Omul de zăpadă”, inițiat și coordonat de soprana Gabriela Iștoc, și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, cu proiectul „Sadoveanu”.

        Cei trei finaliști ai secțiunii „Persoană fizică” sunt Andreas Kuemin, cu proiectul „Amenajarea spațiului de terapii în aer liber”, Dragoș Fînaru – „Shape the Future” („Făurește-ți viitorul”) și Simona Boghiu, DGASPC Bacău, cu proiectul „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități”.

        La categoria „Firme și companii”, intră în finală Cora Bacău, nominalizată pentru proiectul „Luna inimilor deschise”, ISSCO, pentru implicarea în multiple proiecte ale comunității, și Kaufland Bacău, cu proiectul „Renovare centru educațional și teren de joacă – Podu Turcului”.

        Pentru „Premiul de excelență”, nominalizările sunt făcute de jurați. În baza punctelor obținute, finaliștii acestei ediții sunt Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii companiei DEDEMAN, Ioan Măric, pictor băcăuan, și Teodora Balaș, elevă a Colegiului „Ferdinand I”, delegat al României la Consiliul Europei pe probleme de tineret.

        Gala Premiilor Comunității Băcăuane are drept obiectiv strângerea de fonduri pentru susținerea programelor sociale destinate copiilor și bătrânilor săraci, dar și premierea acelor proiecte și acțiuni care „au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate.”

        S-a semnat contractul pentru refacerea fațadei blocului nr. 12 din centrul Bacăului

        Fațada blocului nr. 12 de pe strada Nicolae Bălcescu va fi refăcută. Dumitru Pravăț, președintele Asociației de proprietari nr. 93 „Central” Bacău a declarat în exclusivitate pentru Deșteptarea că a semnat contractul de prestări servicii cu Societatea de Servicii Publice a Municipiului Bacău.

        „Am semnat contractul cu SSPM, urmând ca în următoarele două săptămâni constructorul să ridice schelele. Vom începe lucrările dinspre partea Teatrului Municipal «Bacovia» pentru că în această zonă sunt cele mai frecvente probleme. În total se va reface fațada la cinci scări de bloc, A, B, C, D și E”, declară Dumitru Pravăț, președintele Asociației de proprietari nr. 93 „Central”.

        Lucrări în regim de urgență

        Municipalitatea a dispus efectuarea unor lucrări în regim de urgență la blocul aflat vizavi de magazinul Luceafărul. Măsura vine în urma numeroaselor accidente în care bucăți din tencuiala măcinată au căzut pe trotuar sau au ajuns pe mașinile parcate în zonă. În ceea ce privește costurile, Dumitru Pravăț spune că acestea au rămas neschimbate.

        Prețul negociat cu firma de construcții este 65 de lei metrul pătrat, iar din estimările făcute de asociația de proprietari și de proiectant costurile pe apartament pot ajunge până la 4.000 de lei, în funcție de cota indiviză. După o primă estimare, lucrarea presupune pentru fiecare proprietar costuri cuprinse între 800 de lei și 1.000 de lei. „Nu au intervenit modificări la costuri. Așteptăm ca oamenii să plătească avansul stabilit la 300 de lei. Unii au început deja să achite”, declară Dumitru Pravăț.

        „Mama-i dusă-n sat cu dorul?”

        Nicidecum!

        Faceţi un exerciţiu: rugaţi pe cineva care iubeşte muzica în varianta ei tradiţională (romanţe, doine, cântece populare sau pe versuri de autori cunoscuţi) să vă interpreteze prima strofă din poezia „La oglindă”, de George Coşbuc. Veţi avea – cu certitudine! – surpriza de a vă transmite două situaţii avându-le în centru pe mamă (care-i „dusă-n sat cu dorul”) şi pe fiică, rămasă acasă într-o voioasă companie cu ea însăşi… Dacă veţi dori să extindeţi experimentul şi să cereţi de pe internet variantele diverşilor interpreţi, vă veţi întări părerea că aceasta este „oglinda” muzicală a versurilor. Şi totuşi…

        Să fim serioşi!

        Lumea satului e recunoscută pentru moralitatea relaţiilor umane, aşa încât e imposibil de acceptat că femeia este un antimodel pentru odrasla ei, mai ales când aceasta bate la porţile adolescenţei. Legile esteticii ne interzic să tolerăm, în acest context, prezenţa unui personaj cu carenţe de conduită socială. Aşadar, mama este o femeie serioasă şi nicidecum o uşarnică („persoană care umblă pe la uşile altora, căreia nu-i place să stea acasă” – DEX).

        Unde-i buba?

        Neapărat e nevoie de câteva informaţii despre specificul poeziilor lui George Coşbuc. Cititorul versurilor sale ştie că va fi întâmpinat de surprize, ca să nu spunem obstacole. În loc ca linia melodică să însoţească versul, aceasta se vede trădată tocmai de autor, care pune la încercare obişnuinţele noastre de a citi un text. Concret, în enunţul din titlu Coşbuc sparge cursivitatea prin semnul exclamării, de mare încărcătură afectivă. În „Convorbiri literare” din 1890, el a scris: „Mama-i dusă-n sat! Cu dorul/ Azi e singur puişorul,/ Şi-am închis uşa la tindă/ Cu zăvorul”. Dacă veţi avea curiozitatea să ascultaţi interpretarea Angelei Moldovan, care se ştie că urmase conservatorul, veţi sesiza pauza (cam scurtă, totuşi) de după cuvântul „sat”, pentru a marca distincţia dintre două planuri: al mamei, plecată în sat cu treburi, şi respectiv al fetei, rămasă acasă nu singură, ci… cu dorul. (Am prezentat de multe ori cazul „La oglindă” studenţilor de la Litere ori de la P.I.P.P. şi aproape mereu primeam întrebarea glumeaţă: „DORU’ şi mai cum?”)

        Poezia coşbuciană, bun… didactic

        Monologul fetei din creaţia poetului năsăudean este un exemplu clasic de ilustrare a funcţiei emotive transmise de un mesaj, care „se centrează asupra emiţătorului” şi are rostul „de a reflecta emoţiile acestuia” (Limba română, manual pentru liceele pedagogice şi clasele cu profil umanist, clasele a IX-a şi a X-a, E.D.P.-R.A., 1998, p. 8).

        Oglinda – mit şi funcţionalitate

        În multe basme fantastice acest obiect este înzestrat cu puteri miraculoase, iar în unele locuri din lume era necunoscut: localnicii, „ca să se oglindească, aveau în casă câte un ciubăr plin cu apă” (Mică enciclopedie a poveştilor româneşti).

        Încă o întrebare, la centenar

        În ediţiile cuprinzând volumul „Balade şi idile”, poezia „La oglindă”, de G. Coşbuc (8/20 sept. 1866 – 9 mai 1918) se află imediat după o alta, la fel de populară: „Trei, Doamne, şi toţi trei”, care se încheie cu reluarea titlului. Doctrina ateistă a făcut ca în multe ediţii dinainte de 1989 („Nunta Zamfirei” şi alte poezii, de exemplu, de la Editura pentru Literatură, din 1961) prezenţa divinităţii să fie semnalată prin minusculă: doamne. Măsura a alimentat confuzia cu pluralul de la doamnă.

        Vorbe adânci, mai dragi azi

        „Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,/ Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –/ Mândru să se nalţe peste toate-n lume/ Steagul tricolor”. Îndemn ca oricare din „Hora Unirii”, de Vasile Alecsandri.

        „Nu pot să-i cer nimic Teatrului, EL poate să îmi ceară mie!”

        Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…
        Daniela Vrînceanu: Este locul unde noi actorii creăm și trăim mai multe vieți.

        Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
        Am venit în Bacău la concursul de angajare în teatru, ca să îmi testez aptitudinile actoricești, dar fără intenția de a rămâne. Eram angajată la Teatrul „V.I.POPA”, din Bârlad, dar se pare că soarta a hotărât pentru mine, așadar, am rămas în Bacău.

        Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera ta actoricească?
        Iubesc toate rolurile, chiar și pe cele incomode, dar cel mai îndrăgit rol este Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, în regia Firuței Apetrei.

        Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ai întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?
        Cel mai neplăcut lucru care mi s-a întâmplat a fost atunci când, în timpul unei premiere, pentru câteva secunde am uitat tot textul. Eram pe scenă, sala plină, partenerul de scenă se uita la mine și eu nu știam nici măcar ce caut acolo. A fost cumplit!

        Spectacolul cel mai de suflet este?
        „Amalia respiră adânc”, regia Firuța Apetrei.

        Dacă ar fi să dai timpul înapoi ai schimba ceva?
        Nu cred că aș schimba ceva, iar dacă aș vrea, nu cred că Destinul ne lasă.

        Ce îți (mai) dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
        Nu pot să-i cer nimic Teatrului, EL poate să îmi ceară mie!

        Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
        Dragă Teatrule… îți doresc să reziști cât mai mult în această epocă a tehnologiei.

        Ivona Lucan,
        Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

        Duminica a 7-a a Paştelui

        Un domn s-a prezentat cu o chitară într-un magazin de instrumente muzicale și i-a spus vânzătorului: „Vă rog să-mi schimbați această chitară. Cred că are o greșeală din fabricație. De trei luni cânt la ea și nu sună bine”. Vânzătorul s-a uitat la ea, a verificat-o, a sunat și el niște acorduri și i-a spus clientului: „Nu are niciun defect din fabricație. Poate dumneavoastră nu știți să puneți bine acordurile. Chitara este doar un instrument. Sunetul armonios vine de la cel care știe să așeze bine acordurile”.

        Ca și domnul din magazin noi vrem să schimbăm multe lucruri, vrem să schimbăm lumea. Visăm o altă lume, o lume mai dreaptă, o lume în care toți să aibă un viitor, o lume în care să nu mai fie catastrofe, în care oamenii să nu se mai îmbolnăvească. Visăm o lume perfectă. Lumea creată nu are defect din fabricație. Modul nostru de a folosi cele create nu este bun. Nu știm să folosim nopțile pentru odihnă și ne șubrezim sănătatea îndopându-ne apoi cu medicamente. Nu știm să punem acordurile în familie și soțul ori soția vrea schimbarea celuilalt cu o altă persoană, motivându-se: „Are defect din fabricație”.

        Isus a știut să folosească cel mai bine lucrurile create și i-a învățat și pe alții. N-a spus niciodată că lumea ar avea vreun defect din fabricație. Ne-a arătat că noi nu știm să folosim bine lucrurile create. Pe apostoli n-a voit să-i scoată din lume, ci i-a lăsat în mijlocul lumii pentru a-i învăța pe oameni cum să folosească cele create și cum să facă viața armonioasă.

        Isus se roagă pentru ucenici ca să fie păziți de rău. Răul ar putea fi printre altele și lipsa de curaj pentru a lucra la transformarea lumii. Răul ar putea fi o resemnare plângăreață, însă ea nu dă bine pentru un ucenic al lui Cristos. Un creștin trebuie să aducă speranță acolo unde trăiește. Orice om care îl întâlnește, trebuie să se întoarcă mai bun decât a venit, după cum spunea sfânta Tereza de Calcuta. Un creștin nu trebuie scos din Parlament. Ci trebuie să fie acolo pentru a vota legi bune, legi care să nu favorizeze hoția și corupția, legi care să apere viața, să apere familia. E nevoie de creștini autentici și prin Parlament și prin Guvern și prin birouri și peste tot.

        Pr. Budău Eugen, Parohia Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

        Doamna Demnității

          „M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”… Este mărturisirea tulburătoare a Doinei Cornea, Doamna Demnității, sinteza unei ființări doldora de uman. Iată și câteva mărturisiri ale unor personalități, după trecerea în eternitate a Doinei Cornea…

          Poetul, universitarul Liviu Antonesei, disident, îmi spune: „Chiar dacă îi cunoșteai vârsta, chiar dacă știai toate încercările prin care a trecut, unele cumplite, o asemenea veste oricum te doare cumplit. Ce poți să spui, să scrii? Nu poți spune nimic în afară de «Dumnezeu s-o odihnească!» De multă neodihnă a avut parte Doina Cornea, așa cum Seniorul Corneliu Coposu a rămas așa și după ce ne-a părăsit. RIP, Doamnă Doina Cornea! (…) Am cunoscut-o în 1995 sau 1996, când mi-a dăruit o dactilogramă a traducerii Dumisale din cartea interviu a lui Claude-Henri Rocquet cu Mircea Eliade. După evenimente, ne-am mai văzut de câteva ori, servind amândoi de decor în conducerea provizorie a țării. Din care am plecat cam odată, după contramanifestațiile feseniste din ianuarie și anunțul privind participarea frontului în alegeri…”

          Scriitorul, publicistul Dorin Tudoran, disident, pornind de la gândul că trăim într-o „lume de care ne plângem, dar pe care o merităm”, o lume pe care disidenta din Cluj n-a acceptat-o, adaugă amar: „Pe Doina Cornea, n-am meritat-o. Nu pe ea trebuie s-o plângem azi, ci pe noi”.

          Publicistul Bogdan Stoicescu nuanțează, comentând trecerea în neființă a Doinei Cornea: „O splendidă apoftegmă a unuia dintre Sfinții Părinți ai Pustiei, spune așa: «Nașterea omului e pentru alții. Moartea e numai a lui!» Dumnezeu s-o odihnească și s-o ocrotească!”
          Mihaela Grancea, profesor universitar, aruncă accente și asupra disidenței post-decembriste: „Nu am cunoscut-o, deși mi-am dorit. Într-un fel, știam că este aproape, la Cluj. Când am vrut să-i iau un interviu, acum câțiva ani, am înțeles că nu oferă așa ceva. Odată, am văzut-o, acum douăzeci de ani, în fața U.B.B. Era înconjurată de studenți și avea o mină fericită. O respect enorm, nu numai pentru disidență, ci mai ales pentru luciditatea de care a dat dovadă în Decembrie ’89. A fost prima voce care ne-a dat de înțeles, public, la TVR, că am intrat într-o capcană. A fisurat climatul de entuziasm revoluționar construit la TVR. Doamna cu băscuță era nedumerită de componența grupului care a alcătuit organismul FSN. Momentul m-a frisonat. Și am respectat-o pentru că nu a participat, în niciun fel, la distribuirea Puterii. A fost o personalitate exemplară”.

          Doina Cornea a trecut definitiv în cărțile de istorie zămislite din fiorul autentic al democrației. În „Primul cerc” (1968), Aleksandr Soljenițîn scria: „Cel pe care l-aţi lipsit de toate nu mai este în puterea voastră. El este, din nou, complet liber”. Când ești lipsit samavolnic de libertate, ți se ia totul. Paradoxal, totul în afară de… libertate. Acesta a fost statutul Doinei Cornea. Disidenții autentici ai lumii au trăit ca și cum deja muriseră. Niciun regret, nicio suferință nu puteau să-i mai atingă. Faptul că Doina Cornea a trăit și altfel, ca și cum Frica și Securitatea, aceste mizerii care ne-au bântuit supraviețuirea, nu existau, reprezintă o lecție de civism pe care, din păcate, n-am știut să o apreciem. Ar fi minunat dacă tinerii ar face din această lecție o statuie în inimile lor inocente. Conștiința Doinei Cornea este un reper de excepție în istoria noastră. Un dar pe care națiunile lumii îl primesc atât de rar…

          Hublou / Un spirit liber

            Cum am mai spus-o de câteva ori, sunt o ființă papivoră. Citesc uneori cam tot ce-mi pică în mână, presă, mai ales. Și vreau să aflu mai multe lucruri și despre oamenii de presă pe care-i admir. În vremea visătoarei mele adolescențe, când eram pasionată de cărți, de teatru, film, de istoria artei, dar și de dans, aveam două jurnaliste occidentale preferate, Oriana Fallaci și Francoise Giroud.

            Două femei extrem de inteligente, foc de talentate, temperamentale, tipul de passsionaria, amândouă fiind implicate în importante acțiuni politice, mișcări sociale, combătând pentru cauze nobile. Le-am căutat, mai târziu, și cărțile, romanul „Un bărbat” al Orianei Fallaci, tulburându-mă. Și în presa noastră sunt câteva condeie feminine ascuțite, pe care le urmăresc cu atenție. Mai de mult, o citeam cu mult interes pe Ecaterina Oproiu, apoi pe Ileana Mălăncioiu, o „Antigonă” a scrisului, după cum a numit-o G. Grigurcu, cred. Iar de ceva timp, Tia Șerbănescu este jurnalista care-mi satisface gustul pentru ironie, expresie plastică, umor mucalit.

            Doamna respectivă este o profesionistă de mare clasă, care a mâncat toată viața presă pe pâine, cum se zice, respectându-și condiția de intelectual creator de puncte de vedere, de atitudine. Are o inteligență tăioasă, e hiperlucidă, onestă și responsabilă, nefăcând niciodată afirmații în gol. Face analize corecte, pune diagnostice exacte, iar stilul ei mă „prinde” de fiecare dată. Deși constatările pe care le face sunt amare, o citesc mereu cu un zâmbet sau chiar râzând cu adevărat, de bine ce le zice. Și fără s-o lungească vreodată, fiindcă rubrica ei se numește, foarte grăitor, Bref. Iar a scrie scurt și cu miez, cu stil, cu câte o poantă plasată la fix, e treabă grea, nu glumă, e artă.

            Am înțeles-o pe jurnalistă și mai bine (crescându-mi admirația pentru ea), când am parcurs volumul de convorbiri semnat de Cristian Pătrășconiu, Trântind ușa, în care cunoscuta jurnalistă povestește o mulțime de lucruri interesante din biografia ei profesională. Sunt în carte multe scene memorabile din lumea presei, însoțite de multă culoare și chiar de o atrăgătoare latură anecdotică. Tia Șerbănescu povestește cu har și cu haz, când e cazul, multele ei întâlniri cu mari personalități, cu figuri de prim rang din epoca traversată, începând din adolescență și tinerețe, până în anii de maturitate.

            Are privirea ascuțită, sagace, un viu spirit critic și un verb acid. Dar știe să fie și afectuoasă, tandră, când este vorba despre oamenii cu care a avut afinități, când își amintește despre prieteniile ei. Chiar dacă i s-au întâmplat o mulțime de lucruri neplăcute în viață, despărțiri nedorite, nedrepte, care au făcut-o să sufere, de unde și titlul acesta cu ușa trântită, Tia Șerbănescu și-a păstrat seninătatea, calmul, obiectivitatea, și nu s-a înrăit, nu s-a acrit, nu s-a înregimentat, căutând să se pricopsească sau să-și ia vreo revanșă.

            Și-a păstrat, cu demnitate, bunul ei cel mai de preț, gândirea liberă, pe cont propriu, și umorul, ca armă imbatabilă împotriva relei-credințe și prostiei. „Prostul dacă nu-i vulgar pare că-i prost în zadar” spune jurnalista, comentând scandalul de la vârful TVR, unde e cocoțată o persoană cu o atitudine incalificabilă față de angajați, și cu un un limbaj de birjar.

            Ca persoana respectivă, care crede că jurnaliștilor li s-ar cuveni „pumni în gură” etc, sunt mulți, din păcate. De aceea, e cu atât mai mult demn de respect faptul că mai există oameni de curaj, jurnaliști despre care să se poată spune că își fac profesia, care e una vocațională, cu dedicație, cu onestitate și răspundere civică și morală. Tia Șerbănescu face parte dintre aceștia, puțini, e un spirit liber, un om căruia nu i se poate pune pumnul în gură, de aceea e foarte îndreptățită compararea ei (făcută de Cristian Pătrășconiu) cu „un fel de crucișător moral al presei românești”. Numai că, la starea de lucruri din societatea românească, ar fi nevoie de o escadrilă de „crucișătoare morale”, doar-doar s-o mai curăța ceva.

            Ce facem în weekend?

            Premiere cinematografice :
            „Amnezie cu surprize”, comedie romantică cu Anna Faris, Eva Longoria, Emily Maddison.
            „Toxic” (Dans la brume), un film de ficțiune în regia lui Daniel Roby.

            Petreceri/Concerte/Festivaluri

            Vineri, de la ora 19.30, concert Trupa Vunk la Teatrul de Vară „Radu Beligan.

            Vineri-Duminică, Festivalul Holistic-Therapy la Central Plazza.

            Sâmbătă de la ora 12.00 și 14.30 se desfășoară la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” secțiunea de dans a Festivalului Tineri Artiști; între orele 11.00-14.00 se sărbătorește Ziua Internațională a Familiilor în Parcul Cancicov.

            Sâmbătă/ Duminică, „Attitude Ballet Festival” ediția 2018, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”.

            Duminică: în Parcul Cancicov, de la ora 15.00, se sărbătorește Ziua Tatălui; de la ora 20.00, în Mauro’s Pub, spectacol de stand-up și muzică cu Diana Corbu și Dan Teodorescu (Taxi).

            Teatru/ Duminică
            – de la ora 11.00 „Aventurile lui Habarnam”, adaptare după „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”, de Nikolai Nosov; dramatizare Laurențiu Blaga.
            – de la ora 19.00 „Țara lui Gufi”, adaptare după Matei Vișniec.

            Sport
            -sâmbătă ora 16.30 și duminică ora 9.30, natație, Cupa Bistriței la Bazinul de Înot.
            -sâmbătă la Sala Sporturilor, de la ora 11.00, meci de handbal feminin divizia A, Știința Bacău-HCF Piatra Neamț, iar de la ora 13.00, handbal masculin divizia A, jocul dintre CSM Bacău și CSM II București.
            Florin Ștefănescu

            Tenis/ CN Individual de Vară U16

            Bogdan Manole, în finală!

            Performanță notabilă pentru tenismenul băcăuan Bogdan Manole. Singurul reprezentant al SCM Bacău la Campionatul Național Individual de Vară U16 de la Oradea a ajuns în finala turneului de simplu. Deși punctajul nu i-a permis o poziție de favorit pe tabloul principal, Manole a spulberat tot în drumul său spre finală. Începând cu favoritul nr. 1 al competiției masculine, Dragoș Petre Popeangă (AS CS Tenis Masters), pe care băcăuanul l-a învins marți, în turul inaugural, cu 6-4, 6-2.

            Au urmat victoriile reușite contra lui Luca Popescu (TC Bucuresti), cu 6-0, 6-0 și Victor Matei Palcău (stiința Constanța), cu 6-2, 6-2, pentru ca vineri, în semifinale, Bogdan Manole să-l elimine cu 6-4, 6-2 pe Andrei Andrei (CSM București). Sâmbătă, în finala pentru titlul național Under 16, Manole îl va întâlni pe Radu Papoe (CS Târgoviște).
            Dan Sion

            Peste 50 de cazuri noi de rujeolă, confirmate în ultima săptămână

            – de la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Bacău, s-au înregistrat 741 de suspiciuni de rujeolă, dintre care 652 de cazuri au fost confirmate

            Potrivit informării de astăzi a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în săptămâna 7 – 11 mai, au fost raportate, la nivel naţional, 192 de cazuri de rujeolă nou confirmate în 14 judeţe şi municipiul Bucureşti, iar judeţul Bacău ocupă locul I cu 53 de cazuri confirmate, urmat de Buzău cu 43 de cazuri şi de Neamţ cu 34 de cazuri.

            Acum, numărul total al cazurilor de rujeolă a trecut de 600. „De la începutul anului, la nivelul judeţului Bacău, ne confruntăm cu o creştere importantă a morbidităţii prin rujeolă. Au fost înregistrate 741 de suspiciuni, din care 652 sunt confirmate, 46 infirmate, iar restul serurilor sunt în lucru”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Bacău.

            Din totalul cazurilor confirmate, 138 au fost la bebeluşi din grupa de vârstă 0 – 1 an, 102 cazuri la copii care au între 5 şi 9 ani, dar nici adulţii nu au scăpat. La spital au ajuns din aceeaşi cauză şi 51 de pacienţi din grupa de vârstă 25 – 34 ani. Statistica realizată pe zone cu aglomerări de cazuri confirmate indică zona Bacău cu 205 cazuri, Dărmăneşti cu 65 şi Comăneşti cu 46, în mediul rural fiind 279 de confirmări.

            Până la această dată, la nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 12.991 de cazuri de rujeolă cu 52 de decese, patru dintre bebeluşii care au murit din cauza acestei boli fiind din judeţul Bacău.

            Bacău: Se închide zona centrală în weekenduri, până la toamnă

              În perioada 12.05.2018– 16.09.2018, circulația rutieră va fi restricționată la fiecare sfârșit de săptămână, în centrul Bacăului, pe tronsonul Calea Mărășești, intersecție cu str. I.S. Sturza- Casa de Asigurări de Sănătate.

              Astfel, în fiecare weekend, de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică la ora 23.00, traficul rutier va fi blocat pe tronsonul mai sus menționat.

              Măsura a fost luată în cadrul Comisiei de Avizare, constituită în baza Legii nr.60/1991 și a Legii nr.31/2004, motivat de necesitatea asigurării spațiului pentru desfășurarea diverseleâor manifestări cultural-artistice.

              Participanții la trafic sunt rugați ca în intervalele de timp menţionate să circule pe rute alternative.

              Ministrul Apărării: Aerostar Bacău va asigura mentenanța pentru F16 si va colabora pentru sistemele Patriot

                Guvernul României intenționează să sprijine compania Aerostar pentru a deveni un centru (hub) regional pentru industria aeronautică din Europa de Sud-Est – a anunțat vineri, 11 mai, în Bacău, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.

                „Armata Română – a declarat ministrul, citat de ziarul Deșteptarea – va colabora fără nici un fel de dubiu cu societatea Aerostar pentru programele majore de înzestrare pe care le are. Aici se va face cu siguranță mentenanța pentru avioanele F16 pe care Forțele Aeriene le au în dotare, iar Aerostar este într-o fază foarte avansată de negociere cu Lokheed Martin și pentru F16, dar mai ales pentru sisteme HIMARS, la fel și cu Raytheon pentru programele referitoare la sistemele de rachete Patriot”.

                Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, s-a aflat vineri în Bacău alături de ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, dar și de ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Hans Klemm. Primul obiectiv vizitat a fost societatea Aerostar, unde la întrevedere au fost prezenți și președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula. Vizita a fost făcută la scurt timp după ce la Aerostar a venit și președintele Klaus Iohannis, pe 26 aprilie.

                „Am făcut această vizită – a declarat Mihai Fifor – la invitația colegilor noștri din Bacău Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și senatorul Dragoș Benea. Oricum voiam să facem o asemenea vizită, pentru că în opinia noastră în acest moment în România Aerostar Bacău reprezintă un etalon, punctul de reper pentru industia aeronautică din această parte a Europei. Este o întreprindere cu state vechi în domeniul aeronautic, cu care Armata Română colaborează de foarte multă vreme”.

                România mai cumpără 36 de avioane F16

                Serviciile de mentenanță pentru F16 sunt agreate la Aerostar pentru primele șase avioane de acest tip care au intrat în dotarea Forțelor Aeriene. Dar România va mai achiziționa 36 de astfel de aparate.

                „Așteptăm să se închidă perioada de ofertare – a precizat Mihai Fifor. Am fost în Israel, avem discuții avansate cu această țară, am primit o ofertă și din Grecia și desigur una și din Portugalia. Cert este că vom alege cele mai bune aeronave și cele care sunt compatibile cu nevoile Forțelor Aeriene Române. În foarte scurt timp, o delegație de la noi va face o deplasare în Israel pentru a vedea aeronavele propuse de ei. Eu sper ca în cel mai scurt timp să putem să avem o concluzie vizavi de achiziționarea aeronavelor. Dar, programul se va derula pe câțiva ani, ca și partea de mentenanță”.

                Perspectiva ca Aerostar să devină un hub regional al industriei aeronautice este susținută și de interesul Croației în acest sens. „Am discutat în repetate rânduri cu omologul meu din Croația, o țară care și ea cumpără F16 și caută și un furnizor de servicii de mentenanță. Dar, discutăm și cu celelalte țări din regiune, pentru că România își dorește să devină un hub pentru industria de apărare” – a spus ministrul Apărării de la noi.

                Ministrul a mai avut, vineri, în agenda sa de lucru în Bacău și vizite de informare în Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” și la Batalionul 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu”.

                Serbare pentru Centenar

                  Elevii de la Școala Primară din satul Văleni, comuna Parincea, au organizat o serbare dedicata aniversării Centenarului, sub îndrumarea înv. Nina Dămoc, prof Oana Spulber și prof. Liviu Vraciu, coordonator muzical – Ioachim Dămoc.

                  Amfitrionul Galei FSC va fi Andra Soceanu

                    La ediția din acest an, amfitrion al Galei Premiilor Comunității Băcăuane, eveniment caritabil organizat de FSC, va fi Andra Soceanu, prezentator TVR.

                    „Am primit cu mare plăcere invitația de a prezenta un eveniment de un asemenea calibru. Are deja tradiție, și-a câștigat un binemeritat prestigiu, dar peste toate are un scop nobil: sprijinirea unor categorii defavorizate. Mă bucur enorm să pot da și eu o mână de ajutor în acest exercițiu de solidaritate, ca intermediar între cei ce pot oferi și cei care au mare nevoie să primească.

                    Cred că trebuie să ne implicăm cu toții, cum putem, pentru a ne ajuta semenii aflați în suferință. E o datorie de suflet pentru fiecare dintre noi. Mi-aș dori să fim cât mai mulți și cât mai deschiși către ceilalți, pentru că solidaritatea este cheia reușitei noastre”, a declarat Andra Soceanu.

                    Simona Halep și-a donat echipamentul

                    Ionuț Chiriță, coordonator PR&fundraising, mai are o veste bună: „Echipamentul Simonei Halep de la FedCup, Cluj-Napoca, 2018, a fost donat pentru a susține Gala Premiilor Comunității Băcăuane! Mulțumim Simona, mulțumim Dedeman!”

                    Nu e prima oară când marea sportivă sprijină proiectele FSC: în 2016, Simona Halep și-a donat racheta pentru a fi vândută la licitație.

                    Gala va avea loc pe 17 mai, în Pavilionul „Levisticum”, și va cuprinde momente artistice, dar și clipe pline de emoție, anume cele în care vor fi premiate organizațiile, companiile și persoanele care au reușit să schimbe în bine viața comunității, în 2017, prin activitatea lor.

                    Deviza acestei ediții – „Hai să dăm mână cu mână” – invită la solidaritate și implicare. Fondurile obținute în seara Galei din sponsorizări și vânzarea obiectelor la licitație vor merge către programele sociale destinate copiilor defavorizați și bătrânilor singuri din zonele sărace ale județului.

                    Pagina 1

                      Consultaţii şi analize gratuite acordate de „Caravana cu Medici”

                        O acţiune bine organizată are toate premizele unei reuşite. Dacă mai adăugăm pasiune, profesionalism, dragoste faţă de oameni şi meserie, cât şi o excelentă colaborare între toţi cei implicaţi, atunci, cu siguranţă, rezultatele vor fi cele scontate. Pe baza acestor principii şi norme, de mai bine de două luni, la Răchitoasa s-au pus bazele unei acţiuni de voluntariat de mare amploare şi importanţă, iniţiată de Asociaţia „Caravana cu Medici” din Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia de Sprijin Comunitar, DGASPC, primăria din localitate şi medicul de familie, Iudita Zorilă.

                        Obiectivul a fost acordarea de consultaţii medicale şi efectuarea de analize gratuite persoanelor cu venituri mici, fără asigurare medicală, celor în vârstă, dar şi unora aflate în programul de asistenţă la domiciliu al FSC. La jumătatea lunii aprilie, medici şi studenţi, membri ai asociaţiei “Caravana cu Medici”, s-au deplasat în comună pentru recoltarea probelor de la peste 100 de pacienţi, stabiliţi împreună cu medicul de familie şi FSC, iar zilele acestea, la Răchitoasa, după ce au fost asigurate toate condiţiile desfăşurării unei asemenea acţiuni au fost asigurate (spaţiu, flux de consultaţii, logistică, lista cu pacienţi) a debarcat întreaga Caravană, aproape un întreg spital: 26 de membri ai echipei – medici şi viitori medici (3 medici cardiologi, 1 medic internist, 1 pneumolog, 1 medic radiolog, 1 medic gastroenterolog, 1 medic A.T.I., 1 pediatru şi 17 studenţi la medicină), care provin de la spitalele Parhon, Sf. Spiridon, Pneumofiziologie, Arcadia, iar studenţii de la Universităţile de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi şi “Carol Davila” Bucureşti, reuşind, de la ora 8.00, la 19.00, un tur de forţă, oferind consultaţii unui numar de 94 de persoane, din cele 104 care au intrtat iniţial în triaj.

                        Îngerii au coborât din Caravană

                        Oameni în vârstă, bolnavi, femei şi bărbaţi, peste care anii şi-au lăsat urme adânci, unii n-au mai fost la un medic specialist de peste 20 de ani, singurul la care merg săptămânal fiind preotul! „În urmă cu 24 ani am fost dusă la spital pentru că eram tare bolnavă. De atunci nu am mai ieşit din comună. Oamenii aceştia sunt nişte îngeri. Cum de s-au gândit să vină tocmai la Răchitoasa să facă atâtea analize şi consultaţii? Şi toate gratis!”, spune bătrâna Maria O. Este imposibil să redăm toate cuvintele frumoase spuse de pacienţi la adresa membrilor Caravanei. Sufletul acestei acţiuni umanitare a fost Elena Ungureanu, coordonator de proiecte la FSC.

                        „În cadrul acestei activităţi am avut ocazia să cunoaştem oameni minunaţi, în calitate de medici, care au venit dintr-un centru universitar, au interacţionat cu pacienţii, i-au ascultat, consultat, le-a oferit recomandări şi, cel mai important, au reuşit să zâmbească mereu, în ciuda zilei lungi de activitate. Trebuie să subliniez că un rol important în cadrul activităţii l-au avut salariaţii Primăriei, care au transportat o parte din bătrâni de la domiciliu la locul consulataţiilor, au pregătit spaţiile etc. Mulţumim tuturor partenerilor pentru implicare.”
                        Elena Ungureanu, supervizor programe, Fundaţia de Sprijin Comunitar

                        Viaţă dedicată pacienţilor

                        „Caravana cu Medici” este un ONG înfiinţat în urmă cu patru ani de către cinci medici – rezidenţi la momentul respectiv -, cu scopul de a oferi oamenilor din mediile defavorizate sau fără asigurare medicală consultaţii gratuite. Caravana îşi propune ca lunar să ajungă în minim un sat din zonele limitrofe celor trei filiale din Bucureşti, Iaşi, Cluj – Napoca, pentru a oferi consultaţii medicale diverse, de la examen clinic general la cele de specialitate (cardiologie, pediatrie, ginecologie, medicină internă, gastroenterologie etc.) şi analize de tipul hemoleucogramă, sumar de urină, depistarea hepatitelor cu virus B şi C, PSA la bărbaţi, TSH la femei precum şi testul Babeş-Papanicolau. Caravana cu Medici este sprijinită de Laboratoarele Synevo, Fundaţia Vodafone România, Avon, Bayer România şi oamenii care îşi pot redirecţiona anual cei 2% din impozitul pe venit.

                        „De doi ani, de când sunt voluntar al Caravanei cu Medici, am reuşit să merg prin multe sate izolate ale României însă niciunul nu mi s-a părut a fi chiar atât de izolat. E drept, drumurile sunt bune, dar după cum mi-am dat seama oamenii nu au financiar posibilitatea de a ajunge la cel mai apropiat oraş, care este la o oră distanţă, cu atât mai mult la un medic. Cred că am reuşit să facem diferenţa în sănătatea acestor oameni şi că am pus nişte diagnostice la timp pentru a fi tratate şi cred că odată cu noi şi prin noi, toţi aceşti pacienţi vor fi mai atenţi la sănătatea lor. Toată echipa de medici a fost mulţumită de ceea ce au reuşit să facă la Răchitoasa, de aceea trebuie să mulţumim FSC, Primăriei Răchitoasa şi medicului de familie Iudita Zorilă. Un aspect negativ pe care l-am întâmpinat a fost acest număr mare de persoane noi diagnosticate cu virusurile hepatitice C şi B, care sperăm că odată diagnosticaţi vor urma recomandările medicilor.”
                        Alina Jîjie, medic rezident „Caravana Medicilor”

                        Caravana merge înainte

                        Trebuie subliniat că activitatea nu se termină aici, reprezentanţii Caravanei cu Medici vor prezenta o situaţie a cazurilor noi identificate cu hepatita B şi C, dar şi alte boli care pot pune viaţa în pericol celor consultaţi. Împreună cu medicul de familie din comună, asistentul medical comunitar, familia (acolo unde există) şi nu în ultimul rând primăria vor sprijini mai departe pacienţii cu probleme deosebite. Pentru viitor, Caravana cu Medici va mai organiza cel puţin trei evenimente împreună cu Fundaţia de Sprijin Comunitar în satele Corbasca, Motoşeni, Stanişeşti.

                        „Punctul forte al acestei ediţii a fost cu siguranţă doamna Elena Ungureanu de la Fundaţia de Sprijin Comunitar, care pe lângă faptul că a identificat această comunitate, a fost şi cea care ne-a facilitat procesul birocratic şi organizatoric cu autorităţile locale”, a mai spus medicul Alina Jijie.

                        „Caravana Medicilor a reprezentat o oportunitate pentru noi, ajutând comunitatea locală şi în special persoanele vârstnice îngrijite la domiciliu. 30 la sută din beneficiari au fost din cei îngrijiţi la domiciliu de FSC. Sincere mulţumiri tuturor pentru un proiect reuşit, cu impact în viaţa celor care au nevoie de îngrijiri medicale! Cu siguranţă, cu asemenea oameni, vom reuşi să schimbăm în bine asistenţa medicală în România şi imaginea pe care o avem. Se demonstează, încă o dată, că numai împreună putem face mai mult şi că parteneriatul este cheia succesului.”
                        Gabriela Achihăi, preşedinte Fundaţia de Sprijin Comunitar

                        „Pentru mine Caravana înseamnă o experienţă inedită, locul unde am învăţat ce înseamnă să fii (viitor) medic, locul care mi-a dat încredere în mine. Aici am descoperit ce reprezintă relaţia medic-pacient şi cât de importantă este aceasta. Am descoperit o altă faţă a României, o Românie săracă, cu o populaţie îmbătrânită şi bolnavă, care e neglijată de sistem. Dar aici intervenim noi şi le întindem o mână celor defavorizaţi şi asta este esenţa caravanei.”
                        Raluca Merinde, student U.M.F. „Grigore T. Popa” Iași

                        „Pentru mine a fost o zi despre cunoaştere, despre a lega noi prietenii, de a ajunge la sufletul oamenilor care se simt neajutoraţi, de a mă descoperi un pic mai mult pe mine însămi ! Vă mulţumesc că mi-aţi dat şansa să iau parte la acest minunat proiect!”
                        Ancuţa Bejan, student U.M.F. „Grigore T. Popa” Iași

                        „Caravana e ceva minunat pentru toată lumea. În primul rând pentru pacienţi, apoi pentru voluntari. Am avut ocazia să vă oameni bolnavi, săraci, care îşi neglijează constant starea de sănătate şi îmi place să cred că această caravană le-a influenţat într-un mod pozitiv starea de sănătate. Pentru mine, ca voluntar, caravana m-a făcut să-mi amintesc citatul “Şi când nu mai poţi, mai poţi puţin”, pentru că deşi eşti obosit şi simţi că nu mai faci faţă, tot găseşti energia necesară să-ţi faci treaba când vezi atâţia oameni care aşteaptă la uşă pentru consultaţie, atâţia oameni care îţi acordă toată încrederea în ceea ce priveşte starea lor de sănătate”.
                        Iulia Ghinea, student U.M.F. „Carol Davila” București

                        „Pasiune, dedicare, zâmbete, grija faţă de oameni, asta înseamnă Caravana cu Medici!”
                        Andreea Vrănescu, medic rezident anestezie şi terapie intensivă

                        Soluții actuale de finanțare și fiscalitate pentru IMM-uri prezentate în Bacău

                        Agora Group, trust de presă specializat în tehnologia informației, în comunicații, afaceri și distribuție de carte străină, a revenit joi, 10 mai, în Bacău și a organizat seminarul de afaceri „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”, care face parte din seria de Conferințe BTL Design.

                        Astfel de soluții au fost prezentate de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, de Romică Adam, directorul sucursalei CEC Bank Bacău, de Alexandra Paraschiv, senior legal Consult la Weizmann Ariana & Partners. Noutățile din domeniul fiscal și ale legislației muncii au fost aduse de Adrian Anghel, Manager Public la Administrația Județeană Bacău a Finanțelor Publice, de Daniel Buftea, consilier de comunicare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, și de Daniela Bălan, consilier superior la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

                        Seminarul a fost și o ocazie în care întreprinzătorii mici și mijlocii să se întâlnească direct cu reprezentanți ai autorităților locale.

                        Seminarul a fost împărțit, astfel, în două sesiuni de dezbateri. Prima și-a propus să aducă în fața întreprinzătorilor reprezentanți ai instituțiilor centrale, ai autorităților locale și ai organizațiilor patronale, care să dezbată soluții la problemele legate de infrastructură, de legislație locală și birocrație. În a doua sesiune s-au prezentat soluții de finanțare, de garantare și fiscalitate, soluții de eficientizare a activității și de promovare. Dezbaterile au fost moderate de Ion Radu, Managing Partner la Conferințe BTL Design, și de Corneliu Pricope, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român.

                        Evenimentul, ajuns la ediția a treia, face parte din seria de Conferințe BTL Design lansate împreună cu Uniunea Națională a Patronatului Român.

                        Programul național „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor” a fost lansat în anul 2006 chiar în Bacău.

                        „Bacăul este o adevărată inimă economică a Moldovei, iar pentru a menține această stare de fapt este necesar ca motorul creșterii să fie IMM-urile. Noi venim cu o platformă de dezbateri în care informația va fi diseminată către mediul de afaceri direct de la factorii decizionali locali și în care oamenii de afaceri își pot face cunoscute problemele cu care se confruntă în relația cu instituțiile.”
                        Ion Radu, organizator al evenimentului

                        O întâmplare la finalul unui război

                        Răzvan Bibire

                        Vă amintiți secvența din filmul Casablanca, din restaurant, unde, după ce ofițerii germani comandă orchestrei să cânte un marș militar, francezii cântă Marseilleza?

                        Secvența este, probabil rodul imaginației scenariștilor, însă, un episod similar s-a întâmplat la București, la finele Primului Război Mondial.

                        Întâmplarea este povestită de Virgiliu N. Drăghiceanu, arheolog și istoric, membru corespondent al Academiei Române, în cartea «707 zile sub cultura pumnului german», publicată în 1920.

                        Drăghiceanu, ca și Vasile Th. Cancicov, rămăsese în Bucureștiul ocupat și a ținut un jurnal. Spre deosebire de Cancicov, care e mai preocupat de boala sa, Drăghiceanu documentează jafurile și abuzurile ocupanților, evoluția stării de spirit a populației și modul în care trupele germane, bulgare sau turce se poartă cu românii.

                        Revenind la episodul cu pricina, acesta s-ar fi întâmplat pe 21 octombrie (3 noiembrie stil nou) 1918, într-o duminică. În vreme ce bucureștenii forfoteau pe Calea Victoriei, în grădina Ateneului cânta muzică militară pentru ofițerii de la Athenee Palace.

                        «Pe la ora 12 un zvon se răspândește în public: sosirea parlamentarilor francezi la Athenee Palace. Lumea se adună, așteaptă în tăcere, se impacientează, valurile cresc din ce în ce, umplând toate piețele și străzile dimprejur. Muzica militară își continuă imperturbabil concertele de promenadă, iar, la primele acorduri ale Marsiliezei intonate de public, încearcă să cânte „Deutschland uber alles”. Ca o scânteie aruncată într-un butoi cu pulbere, întreaga mare de lume răspunde cu fluiere și huiduieli.

                        Stâlpii Komandaturii germane zboară în aer, tobele și instrumentele muzicale, de asemenea. Nebunia colectivă a mulțimii nu cunoaște margini; la brutalizările polițiștilor care vor să dea cu patul puștilor, femei și oameni bătrâni ies înainte, vociferând: „Dar până când?”

                        Toate trupele, mitralierele și puștile și însăși sabia guvernatorului Cetății Bucureștilor, generalul Koch, rămân fără efect în fața mulțimii îndârjite. E metamorfoza valahului în fața căruia germanii rămân complet dezarmați.»

                        Strigătele sunt luate de ofițerii germani, care vin cu birjele de la gară, drept ovații și aceștia se ridică în picioare și salută mulțimea, care hohotește sălbatic.

                        Cu mare greutate oamenii sunt evacuați de autoritățile germane, iar a două zi, afișele proaspăt lipite pe ziduri înștiințează că manifestațiile și ovațiile sunt interzise, organele militare fiind îndreptățite să facă uz de armă în caz de recidivă. Lucrurile se schimbă, însă, în câteva zile pe măsură ce trupele Antantei împing germanii înapoi pe frontul de vest.

                        Ofițerii germani din București devin de o politețe extraordinară, nu mai ordonă, ci roagă cetățenii orașului, sunt plini de zâmbete protocolare, necunoscute lor până atunci. Pe 26 octombrie (8 noiembrie stil nou), Mackensen este somat să evacueze teritoriul ocupat în 24 de ore, iar pe 28 octombrie (10 noiembrie), România declară din nou război Germaniei.

                        Militarii germani cară bagaje cu bunurile furate din casele în care au fost încartiruiți, se vând efecte militare în vreme ce bucureștenii dau jos firmele germane și desfășoară drapele tricolore.

                        Războiul va dura doar o zi pentru că de la 11 noiembrie stil nou intra în vigoare armistițiul, însă acest lucru nu este adus la cunoștința bucureștenilor, care vor mai petrece câteva zile confruntându-se cu nemții.

                        ULTIMELE ȘTIRI