23 aprilie 2024
ActualitateSărbătoarea Sfinţilor Apostoli, în Bacău

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli, în Bacău

Printre rafalele de ploaie, uneori mai repezi, alteori mai slabe, credincioşii băcăuani şi-au îndreptat paşii către cele două “porţi către Cer” care îi au ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Biserica romano-catolică “Sfinţii Petru şi Paul” s-a dovedit neîncăpătoare faţă de numărul mare de peleni ce au ales să participe la celebrarea Sfintei Liturghii de hram. Omagierea celor doi “stâlpi ai creştinismului” a adunat în catedrala catolicismului băcăuan credincioşi şi preoţi din toată Moldova. În frunte cu PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, cei prezenţi au celebrat jertfa şi comuniunea, cele două calităţi de căpătâi pe care sfinţii Petru şi Paul le-au urmat în munca lor propovăduitoare.

În curtea Bisericii “Sfinţii Apostoli” din Parcul Cancicov, credincioşii ortodocşi au înfruntat norii de ploaie fiind alături de preoţii slujitori în prăznuirea celor doi mari apostoli ai creştinătăţii. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de către ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului împreună cu un sobor de preoţi din Protopopiatul Bacău. Finalul acestei sărbători a aparţinut tinerei generaţii.



Înaltul prelat a felicitat pe elevii băcăuani laureaţi la olimpiadele şcolare şi concursurile naţionale de religie. Binecuvântându-i pe fiecare în parte, ÎPS Ioachim i-a numit pe tinerii premianţi ca fiind “apostoli ai zilelor noastre, propovăduitori ai Cuvântului”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri