Imagini inedite cu Bacăul în 1989. Un utilizator a încărcat pe YouTube o filmare realizată acum 35 de ani, de la intrarea dinspre București pâna în zona centrală a orașului. Vedem un Bacău cu foarte multă verdeață, în care nu exista McDonalds-ul, nici clădirea RomTelecom si nici Catedrala Ortodoxă. În același timp, nu erau chiar atât de putine mașini pe străzi cum ne place să ne imaginăm…
Sursa video: iuliana9393
Toate au un sfârşit, fie că e glorios, tragic sau anonim. Depinde de împrejurări, care nu prea îţi cer părerea. Vine clipa şi gata, treci în eternitate. Sau în uitare. La începutul lui decembrie ’89 nu prea erau semne ale celor ce urmau să se întâmple. Doar atmosfera încărcată ce a urmat Congresului al XIV-lea din noiembrie şi bancurile la vedere cu Nicolo Reales.
Apoi lucrurile s-au precipitat spre mijlocul lunii, cu zvonurile, mai apoi ştirile despre mişcările de stradă şi revolta tineretului timişorean. Informaţii disparate, distorsionate şi interpretabile transmise de Europa Liberă, BBC ori Vocea Americii. Cu „marele conducător” în vizită în Iran. Cu o campanie furibundă de presă împotriva „agenturilor străine” şi celor ce sfidau comunismul pe străzile din oraşul de pe Bega.
Cu primii morţi şi răniţi. În mari adunări populare „spontane” (în prealabil organizate), oamenii muncii erau chemaţi şi îndemnaţi să demaşte forţele obscure ce atentau la siguranţa naţională şi să lupte împotriva lor. Despre această atmosferă a trebuit să scrie şi „Steagul roşu” în ultimele sale două numere de „carieră comunistă”, fără a bănui că este foarte aproape de obştescul sfârşit.
Paralel, se pregăteau ediţiile festive pentru sărbătorile de final de an, cu ziua republicii în prim-plan. Ne-a mai potolit întrucâtva din verva condeielor colegul Constantin Bursuc, fotoreporter de aproape patru decenii, care cu pragmatismul său a pus punctul pe „i”: lăsaţi-o mai moale, că nu se ştie, voi nu vedeţi ce se-ntâmplă în ţară? Era seara de joi – 21 decembrie, În Capitală avusese loc un mare miting, pentru a doua zi dimineaţă era anunţat un altul. În redacţie, ca de altfel în toate instituţiile şi unităţile economice, se instituise serviciul de permanenţă. Ceea ce pentru noi nu însemna altceva decât o noapte petrecută într-un fotoliu-pat cu vechi state de servicii…
Vineri – 22 decembrie, ne concentrăm atenţia pe… aşteptare, punând în aplicare – cu succes -, sloganul „cum să facem să nu facem nici cât facem!”. Câţiva redactori, împreună cu fotoreporterul, sunt trimişi în oraş ca să observe şi să ia pulsul.
Ceilalţi ne postăm în faţa singurului televizor – un Diamant alb-negru, spre a urmări emisia TVR de la marea adunare populară din faţa sediului c.c. Ştefan Olteanu este pus să noteze, minut cu minut, desfăşurarea evenimentelor din marea piaţă. Însemnările sale aveau să devină Cronica unei zile mari – spre a-l parafraza pe scriitorul Corneliu Leu.
Ne-au prins cum nu se poate mai bine, cronica avea să apară a doua zi în noua publicaţie despre care nu ştiam, deocamdată, nimic. Pe la orele 12,30 se-ntoarce de pe drumuri primul reporter de teren cu vestea că revoluţionarii băcăuani au ocupat sediul judeţenei de partid, de unde i-au poftit afară pe primul-secretar şi pe ceilalţi lideri politici locali.
Din ţară, veşti similare vin de pretutindeni. Sub avalanşa de evenimente excepţionale începem să ne gândim la editarea imediată a unui nou ziar. Ne asumăm riscurile fără nici un fel de discuţii. E, cu adevărat, o „înhămare” unanimă.
Hotărârea este luată puţin după ora 13,30, la numai câteva momente după fuga cuplului dicatorial, cu elicopterul, de pe sediul c.c. Tot atunci, portretul „tovarăşului”, din biroul redactorului şef, este coborât din locu-i ce părea de veci. Murea o publicaţie spre a-i face loc alteia.
Odată cu sistemul. „Steagul roşu” împlinise, în primăvară, vârsta de 43 de ani, Între timp îşi mai adăugase câteva luni – aproape opt. Câteva date de „stare civilă”: naştere – 1 mai 1946; decesul – 22 decembrie 1989; denumirea la botez – „Luptătorul”; arborele genealogic: „Curierul” – apărut în februarie 1935; „Înainte” – octombrie 1935 – iunie 1936 şi octombrie 1944 – februarie 1948; „Vremuri noui” – mai 1946 – ianuarie 1948. După o apariţie de şase ani şi opt luni (respectiv până la 7 ianuarie 1953), perioadă în care sunt scoase 1783 de ediţii, „Luptătorul” îşi schimbă titulatura în „Steagul roşu” – cu prima apariţie pe 8 ianuarie, denumire cu care va apărea timp de 37 de ani. La conducerea publicaţiei s-au perindat, în acest răstimp, 14 redactori şefi, cel mai longeviv fiind Dumitru Mitulescu – 14 ani şi jumătate (august 1965 – noiembrie 1979), iar cu stagiul cel mai scurt – Mihai Buznea (2 ore – între 11,15 – 13,15, pe 22 decembrie 1989). Între numele de notorietate s-a aflat şi cel al scriitorului Constantin Prisnea – cel dintâi redactor şef al publicaţiei băcăuane antedecembriste.
Finit coronat opus („sfârşitul încununează opera”) este una din maximele marelui poet al antichit\]ii – Ovidiu. Urma a ales şi, aşa cum este normal să se întâmple, „în toate treburile, să luăm în seamă sfârşitul”, fiindcă acesta înseamnă, adesea, un nou început. În ce mă priveşte, participam – după „Flacăra Moineştiului”, la al doilea priveghi, dar şi la o primă naştere: Deşteptarea. Care e un alt capitol, scris în tonuri vesele şi triste, al periplului meu în lumea breslei jurnaliştilor băcăuani, Şi nu numai…
…Suntem în 22 decembrie ’89, ora 13 şi 30 de minute. De pe platoul clădirii în care-şi are sediul c.c. al p.c.r. se desprinde un elicopter militar ce poartă cu el cuplul de tristă amintire: Odiosul şi Sinistra. Cei doi dictatori încearcă să fugă de destinul istoriei. E fuga spre necunoscutul pe care-l vom cunoaşte peste numai câteva zile. C’est le commencement de la fin (e începutul sfârşitului).
Momentul este trăit cu intensitate şi în redacţia băcăuană. Steagul roşu încetează să mai fluture. Sucombă. S-a mai încheiat o eră. Începe alta, cu angajări politice imediate şi clare: ori, ori… Redactorii îşi asumă in corpore noua opţiune: scoatem o altă publicaţie, una independentă şi democratică.
Au loc primele alegeri libere/colegiale pentru desemnarea conducerii: Mihai Buznea – redactor şef; Ioan Enache – redactor şef adjunct. Portretul dictatorului este detronat de pe peretele pe care tronase vreme de 25 de ani. Dreptunghiul de var se decupează, alb, pe fondul biroului, amintind de o epocă trecută. Pentru aproape o lună de zile încăperea va deveni un fel de muzeu, nimeni nu se simţea atras să o ocupe. Zece oameni – adică cei care editasem vechea publicaţie, ne înhămăm la o treabă ce putea avea orice finalitate. Dar nu ezităm nici o clipă. Creionăm şi cel dintâi sumar.
Întocmim o listă cu paisprezece propuneri de titluri: Victoria, Tricolorul, Glasul Bacăului, Deşteptarea… Spre miezul nopţii ne hotărâm: aceasta din urmă va fi denumirea. Conotaţiile sunt multiple şi profunde. Se produsese, de fapt, o redeşteptare în conştiinţe, în atitudine. Sosesc şi primele ajutoare, îndemnate de gesturi venite dinlăuntrul conştiinţei băîcăuanilor: profesori, ingineri, oameni simpli. Majoritatea – cu gânduri curate; alţii – dintre profitorii de ocazie ce tocmai se născuseră; dar sita avea să cearnă repede…
În zorii zilei de 23 decembrie cilindrii rotativei încep să se învârtă; începuse tipărirea primului număr al „Deşteptării”; 110 000 de exemplare. Era al doilea ziar al revolu]iei române, după „Libertatea” din Capitală (convertit din Informaţia Bucureştiului), care ieşise în chiar după-amiaza de 22 cu un ziar-afiş, două pagini, dar cel dintâi dintre publicaţiile judeţene. Alea jacta est! Pruncul se născuse viguros, din părinţi curajoşi, iar ursitoarele îi preziseseră viaţă lungă. Dar nu lipsită de peripeţii; în oraş, lucrurile continuau să fie tulburi, atmosfera era apăsătoare. Zvonuri alarmiste şi pericole presupuse.
Două-trei focuri de armă prin zona hotelului Decebal, presupuşi terorişti. Se alege şi se instalează Consiliul judeţean provizoriu al FSN condus de actorul Geo Popa, care se instalează în biroul somptuos al fostului prim-secretar. Oameni noi la vremuri noi. Directivele pentru presă se dau pe un ton rezervat, doar ziarul e independent! Ne pasc, însă, alte primejdii, astfel că apelăm la protecţia Armatei. Comandantul garnizoanei, colonelul Cantonieru, ne trimite un pluton de ostaşi condus de un locotenent major. Militarii ne vor proteja timp de peste două săptămâni, zi şi noapte, riscându-şi propria siguranţă.
Prima surpriză plăcută o avem în chiar dimineaţa de 23 decembrie, când îşi face apariţia în redacţie maistrul brutar Nicolae Tănase – şeful secţiei de specialităţi de panificaţie din cartierul c.f.r., însoţit de un grup de muncitori. Aduc cu ei o colecţie aromitoare de colaci cu pamblici tricolore împletite din aluat. E mesajul lor adus revolu]iei române.
Fotografiem şi publicăm imaginile în ziarul de a doua zi. La scurt timp, profesorul Eugen Şendrea – colaborator vechi şi statornic al presei băcăuane -, apare în redacţie cu un alt mesaj de susţinere… gastronomică de la cine ne aşteptam mai puţin, sau deloc: un prânz cu mâncare de post – iahnie de fasole, murături, pâine, apă minerală (doar ne aflam în zi de vineri!) dăruite de preotul Ştefan Erdeş – decanul Decanatului romano-catolic din Bacău.
Mai toate restaurantele din centrul oraşului ne iau în subzistenţă – Parc, Bistriţa, Autoservire Piaţă, Parcul Trandafirilor – şi timp de vreo două săptămâni ne asigură hrana – redactorilor şi soldaţilor care ne păzeau.
Ziarul făcuse, instantaneu, priză la cititori. Tirajele de 120 000 – 130 000 de exemplare mai că nu ajungeau! Se epuizau în mai puţin de două ore. Cititorii scîpaseră la adevăr, aveau, în sfârşit, ceea ce doriseră atât de mult!
Consumatum est! Totul se sfârşise. Totul (sau aproape totul) se schimbase. Şi era doar începutul…
Aşadar, după aproape 44 de ani de apariţie neântreruptă, „Steagul roşu” trece în istorie. Ultima apariţie: sâmbătă – 16 decembrie ’89. „Deşteptarea” îi ia locul, fiind răspunsul imediat al „întoarcerii armelor” printr-o hotărâre unanimă şi lipsită de orice echivoc. În „registrul de stare civilă” naşterea este consemnată în ziua de sâmbătă – 23 decembrie ’89, ora 3 şi 30 de minute, când vechea rotativă îşi începe „marşl triumfal”.
Sloganul noii publicaţi: libertate şi democraţie. Tirajul: 110 000 de exemplare. Se va dovedi insuficient pentru foamea de informaţii „fierbinţi” a băcăuanilor. Era răspunsul concret şi neechivoc al gazetarilor de aici la noul curs al istoriei. Revoluţionari ai condeiului. Din cei opt iniţiatori ai acestui demers editorial, astăzi doar doi se mai află în redacţia cotidianului respectiv şi doar trei dintre ei mai scriu la diverse publica]ii. Gloria (dacă se poate vorbi despre aşa ceva în acele împrejurări dramatice) a rămas uitată în colecţiile (pierdute) ale ziarului. Fiindcă „sic transit gloria mundi” (aşa trece gloria lumii) s-a convertit între timp în „vanitas vanitatum”.
Dar dacă travaliul naşterii nu a fost unul prea dificil sub raportul angajării şi asumării, evoluţiile postfactum s-au complicat de la o zi la alta, sub influienţe malefice care au indus o stare de suspiciune şi de incertitudine, de neâncredere şi aşteptări dureroase. A fost mai întâi mesajul fascist: zvastica – sigla hitleristă sub formă de cruce îmbârligată desenată cu negru pe o foaie de hârtie. Avertisment, sau pur şi simplu război declarat din umbră? N-am aflat nici până astăzi, iar intenţiile belicoase, la intimidare, s-au stins de la sine.
Aşa după cum nici autorul/autorii mesajului respectiv nu au fost deconspiraţi; serviciile de informaţii şi contrainformaţii treceau printr-o stare de dezagregare şi degringoladă pentru a mai fi capabile să se implice în elucidarea cazului. Au făcut-o formal şi cazul s-a stins de la sine. Până la urmă a fost trecut la capitolul „glume sinistre”.
După mai puţin de două luni, un alt semnal care, prin mesaj, semăna cu primul: se lansa un ultimatum în termeni categorici, avându-l ca destinatar pe redactorul şef: dacă nu faci cum ţi se tot cere, ar fi mai bine pentru tine să te retragi, altfel vă vom lua capetele, ţie şi familiei. Bineînţeles că n-am dat curs ultimatumului şi nici ameninţările nu s-au finalizat. Farse şi încercări de intimidare ale unor frustraţi atinşi de paranoia.
Având experienţa anterioară, nu am mai întreprins nici un demers pentru descoperirea şi demascarea autorilor. După cum „mirosea” atmosfera, urmele nu se prea îndepărtau de redacţie, ba chiar rămâneau prin preajma ei! Dar jurnaliştii îşi vedeau mai departe de treburile lor. Redacţia se mărise, nucleul iniţial era dominat, numeric, de tineri care susţineau schimbarea, lepădarea de mentalităţi şi alinierea la noile valori şi idealuri. Unii – animaţi de îndemnuri lăuntrice autentice; alţii, destui, cameleoni cu interese mascate. Nimic nefiresc în astfel de împrejurări tulburi, când se caută lumina, adevărul şi calea – spre a cita un citat din Biblie. Unii au abandonat de la sine. Alţii au devenit victime ale propriilor mentalităţi şi capcane. Sita începuse să cearnă…
Presiunile extraredacţionale nu lipseau nici ele. Mulţi dintre băcăuani voiau să se lepede de trecut prin acuzarea tarelor vechiului sistem şi mărturisirea publică a propriilor suferinţe şi nedreptăţi comuniste. Zilnic ni se propuneau memorii şi articole kilometrice pentru a fi publicate „integral, imediat şi necondiţionat”. Refuzul sau solu]ia alternativă erau catalogate drept cenzură, selecţia tematică primea acelaşi calificativ, iar argumentele că presa, în general, nu trebuie să încurajeze şi susţină confruntări partizane erau privite ca lipsă de implicare şi manevre de culise cu atitudini tendenţioase.
La rândul lor, zecile de mesaje telefonice anonime venite zilnic din partea unor persoane aşa-zise binevoitoare, competente şi obiective, nu făceau decât să creeze şi să menţină o stare de apăsare şi de disconfort psihic. Ştiam, însă, că marile bătălii nu se câştigă de la sine. Ori, întoarcerea armelor în momentul cel mai prielnic însemnase nu doar asumarea unei responsabilităţi politice majore, ci şi a unei noi atitudini vizavi de cuvântul scris şi tipărit.
Mihai Buznea
Am o legătură sentimentală cu Deșteptarea, de peste treizeci de ani. Sunt foarte vii în mintea mea momentele acelea absolut extraordinare când au apărut primele numere. Lucram la revista Ateneu, în aceeași clădire cu ziarul vechi, care s-a eliberat de constrângerile dogmatice, de cenzură, devenind o nouă publicație, una a libertății de expresie, a angajamentului civic, și clipele acelea, prin revărsarea de entuziasm, au fost unice. A urmat o perioadă în care toți eram îmbătați de aerul tare al libertății, senzația mea fiind că trăiesc niște avântați ani romantici, plini de clocotul noului, de idealuri, de curaj. De ardenta dorință de schimbare în bine a traiului nostru într-o țară liberă.
Începând să scriu la ziar, la îndemnul criticului Constantin Călin, care a avut ideea unui supliment de cultură a ziarului, Sinteze, de remarcabilă ținută intelectuală, publicistică, a fost nevoie să-mi adaptez ritmul, să-mi găsesc rapid subiecte și tot așa să le trec în pagină. Așa s-a ivit prima mea rubrică, Logică de femeie, urmată de multe altele, de-a lungul timpului: Bold, Bricolaje, Antract, Întâlnirea de vineri, Cinemond. În sfârșit, puteam să-mi aleg temele, să scriu cum simțeam, să fiu eu însămi, fără teamă de cenzură. Nimeni și nimic nu mă mai îngrădea, totul era să-mi dau drumul la creativitate, și așa am făcut. Mi-am inventat mereu rubrici, am lucrat și la televiziune o vreme, lansând primele emisiuni culturale din Bacău („Cum vă place”, „Cultura azi”). Bucuria mea cea mai mare a fost să fac cunoscute faptele ieșite din comun ale unor oameni înzestrați, creativi, să scriu despre cărțile lor, despre spectacole, expoziții, filme, pentru că eu cred în puterile de nemăsurat ale artei, care ne atinge sufletele și le înalță.
Întotdeauna m-am simțit în largul meu la Deșteptarea, ceea ce a născut și consolidat strânsa legătură de care vorbeam. Dar nu numai despre mine este vorba aici, ci despre presă, care este o oglindă a vremurilor pe care le trăim. Altfel decât teatrul (pentru că am amintit ce spunea Shakespeare despre arta scenei), desigur. Pentru că presa trebuie să fie obiectivă, să informeze în chip corect, respectând adevărul. Fără fantezii, prejudecăți și manipulări. Pentru mine, un bun jurnalist este un om lucid, rațional, cult, onest, cu spirit critic, având curajul opiniilor sale. Un om care are conștiință, caracter, principii morale, demnitate, fiind o voce a celor mulți, față de care simte responsabilitate, și se pune în slujba lor. Este un luptător al cauzelor bune, nimic din ceea ce este omenesc nerămânându-i străin. Îl animă o mare curiozitate vizavi de toate aspectele vieții, vede corupția acolo unde este, dar nu răscolește numai în mizerie și gunoaie, nu scoate numai răul la suprafață, știind că e ușor să dărâmi, dar infinit mai greu să construiești. Arată oamenilor și faptele bune, evenimentele frumoase, părțile luminoase ale vieții trăite împreună într-o comunitate, transmițându-le încredere în spiritul civic și în puterea lor de a schimba lucrurile, prin voință și acțiune comună. Știu că, pentru mulți, jurnaliștii sunt incomozi, fiindcă au spirit critic, atitudine, sunt ireverențioși, băgăreți, bătăioși, demascând lucrurile incorecte, falsul, minciuna, interesele oneroase, nedreptatea. Dar prezența lor e necesară și rolul lor tot mai important în epoca post-adevărului, a postumanismului, a inteligenței artificiale, pentru că pericolele din lume cresc și o nouă barbarie e posibilă oricând, amenințând civilizația noastră. Iar presa liberă are datoria să lupte pentru drepturile, libertatea și demnitatea oamenilor.
Poate că sunt idealistă și am o latură romantică, sentimentală, recunosc, dar acesta e felul meu de a fi. Totul este în echilibru însă, pentru că orice derapaj spre extreme îmi este străin. Cred că nuanțele sunt esențiale în orice tip de gândire, de discurs, și sunt atrasă numai de oamenii buni și toleranți, iubitori de carte, de știință, de frumos, de seninătatea spiritului. Orice dogmatism, mesianism, misticism, progresism decerebrat îmi trezește fiori reci. „Ismele”, în general, la care adaug isteriile populiste, politicianismul la vedere nu fac altceva decât un rău imens.
De aceea este nevoie, pentru igiena unei societăți democratice în esență și nu doar în declarații (oricum, democrația nu pică din cer, pentru ea se luptă, se stă de veghe), de jurnalism independent, de bună calitate, și-i doresc Deșteptării să fie întotdeauna de partea dreptății, a oamenilor onești, a adevărului obiectiv.
La Mulți Ani (după cei 35) și la cât mai mulți cititori!
Angajații întreprinderilor de pe platforma industrială sudică a Bacăului, în drum spre centrul orașului. Video:
Gheorghe Andrei
E vineri și e 22 decembrie ’89. Plec spre redacție la o oră matinală, am stabilită o întâlnire de documentare cu o autoritate în materie de tradiții folclorice. Cu diplomație, te mai puteai strecura și cu astfel de articole, fiind aproape sfârșitul de an „se purta” și așa ceva. Acuz o oarece stare de neliniște, greu de definit și explicat, un gând confuz nu-mi dă pace. Întâmplarea îmi aduce în cale un vechi amic, tovarăș de oștire, muncitor forestier dintr-o frumoasă așezare de pe Valea Trotușului, reședința mea de vară.
Nu-mi poate explica de ce venise la Bacău. Așa, pur și simplu. Un înțelept în felul lui. Fără prea multă școală, dar doxat ca un doctor în psihologie și politologie, dă niște verdicte de te lasă fără replică. De fapt, asta mă și atrăsese la el, înodând o prietenie autentică. Ne-ntâlnim, așadar, pe centru, în dreptul magazinului Spicul. Între timp s-a cam făcut de ora 8. Privește cerul, spre Decebal, peste care se arcuise, din senin, un curcubeu de toată frumusețea, deși parcă mai altfel decât cele obișnuite.
Astăzi va fi o zi mare, îmi spune, e semn ceresc. Curcubeu în plină iarnă, fără ploaie, fără ninsoare! Numai Cel de Sus poate face așa ceva! E mâna lui. Nu mă duce mintea spre ce s-ar putea întâmpla, gândurile mele zboară spre treburi pământești, să-mi scriu articolele și să-mi dau, astfel, obolul pentru ediția în pregătire. False iluzii! Țara luase foc și pălălaia se întindea tot mai tare, dinspre Timișoara și Capitală. Ajunge și la Bacău, era ora 11 și vreo 18 minute cînd tov-ii ies, care cum apucă, pe ușa din dos a palatului politico-administrativ. În redacție suntem la curent cu tot ce se-ntâmplă, cu ochii la televizor și receptoarele telefoanelor la ureche.
Avem oamenii noștri, inclusiv foto-reporterul, printre manifestanții din piața centrală a orașului. Și ne hotărâm in corpore: gata, scoatem alt ziar. Consens instantaneu: întoarcem armele, indiferent de riscuri. Curcubeul de dimineață, profilat pe un cer senin ca de vară, prevestise toate aceste schimbări petrecute cu o repeziciune uimitoare. La București, elicopterul Odiosului și Sinistrei survola, spre plecare, clădirea CC-ului, iar la Bacău, portretul dictatorului, ce dominase ani mulți birourile redactorului șef este detronat de pe soclu și ia calea coșului de gunoi.
Noaptea, târziu, nașterea publicației e gata și va purta un nume inspirat din marșul eroic „Deșteaptă-te, române!”. Spre dimineață, era de-acum sâmbătă 23, ies de sub teascurile rotativei băcăuane cele dintâi exemplare ale ediției noii publicații. Era, după Libertatea (convertită din Informația Capitalei), primul cotidian județean din țară apărut în focul revoluției române. O rostire de crez, o asumare de responsabilitate, din partea a opt ziariști și a câtorva colaboratori ce se alăturaseră din convingere. O voce care ținuse să se exprime cu claritate și fermitate. Așa s-a scris istoria acelor clipe.
Dar acest remember nu se dorește a fi unul vindicativ. Ei, cei opt jurnaliști și colaboratorii lor așa au înțeles să-și facă datoria. Dintre ei, nici unul nu și-a arogat meritul de revoluționar, cu toate că demersul lor publicistic a însemnat nu doar asumarea unui rol activ, concret și încărcat de riscuri, cu un scop perfect conturat, ci și o demonstrație de apartenență și loialitate la timpul care se primenea. Nici până acum, nici unul nu a solicitat brevet de revoluționar. Nici foștii lideri băcăuani ai CJPFSN nu s-au gândit la un act reparator.
Ce interes aveau! Anii au trecut și ei, cei opt, au rămas în uitare. Acum e deja prea tîrziu să se mai facă ceva. Nu mai e loc! De altfel, anonimii cu condei ai revoluției băcăuane nici nu doresc o restitutio in integrum. Ar însemna, acum, doar un gest formal. Au apărut, în schimb, revoluționari cu brevete în (ne)regulă care atunci, după 22 decembrie, și-au făcut apariția pe cai albi, de învingători. Adică, după ce lucrurile se lămuriseră, iar riscurile se împrăștiaseră precum fumul. La 3-4 zile, chiar mai multe. S-au tras unul pe altul, la plăcinte înainte!
Cei mai mulți dintre ei sunt bine-mersi și acum. Prosperă. Se bat cu pumnul în piept: doar am luptat, nu? De ce să le tulburăm liniștea, bucuria și pricopseala? Că tot n-am reuși nimic, chiar dacă am încerca să repunem adevărul în matca sa. Parcă ei, comuniștii, nu avuseseră ilegaliști ilegali? Vă amintiți, desigur, sloganul la modă prin anii ’45: ce puțini am fost și ce mulți am rămas! Nume? La ce bun! Am folosit vreunul? Cei ce se simt cu musca pe căciulă să-și facă, măcar acum, mea culpa. Chiar neauziți de nimeni, tot ar însemna un câștig, acela că bunul simț n-a dispărut complet dintre noi.
Mihai Buznea
Astăzi ești sufletul petrecerii! Fie că sărbătorești ceva important sau doar viața însăși, ai darul de a aduna oamenii în jurul tău. Universul îți sugerează să te bucuri de compania celor dragi și să te răsfeți cu ceva special.
O surpriză plăcută te așteaptă astăzi. Poate fi un cadou neașteptat sau un compliment care îți luminează ziua. Profită de energia bună pentru a-ți seta intenții clare pentru viitor – bunăstarea este la un pas distanță.
Ești plin de voie bună și gata să împarți energia pozitivă cu cei din jur. Comunicarea este cheia succesului tău astăzi. Fie că e vorba de o aniversare sau o reuniune, vei străluci în centrul atenției.
Astăzi îți aduce un sentiment de liniște și mulțumire. Este o zi perfectă pentru a sărbători acasă, înconjurat de confort și armonie. Un mesaj sau o amintire specială îți va încălzi inima.
Toate privirile sunt asupra ta, iar tu te bucuri de atenție ca niciodată! Dacă este aniversarea ta sau a cuiva drag, vei transforma momentul într-o celebrare memorabilă. Stelele îți sugerează să te bucuri din plin.
Astăzi simți o satisfacție profundă pentru tot ce ai realizat. Este momentul să reflectezi asupra lucrurilor frumoase din viața ta și să îți arăți recunoștința. Un mic gest de bunătate din partea cuiva îți va face ziua mai luminoasă.
Frumusețea zilei de azi constă în armonia pe care o simți. Fie că sărbătorești un eveniment important sau doar te bucuri de momentul prezent, ai ocazia să creezi amintiri de neuitat. Bunăstarea financiară poate fi și ea o surpriză plăcută.
Este o zi de transformare și celebrare! Fiecare moment petrecut alături de cei dragi îți reînnoiește energia. Dacă plănuiești o aniversare, adaugă un strop de mister – vei face o impresie de neuitat.
Astăzi radiezi optimism și încredere. Fie că ești sărbătoritul sau organizatorul unei petreceri, vei aduce un zâmbet pe fețele tuturor. Stelele îți recomandă să îți urmezi intuiția – te va ghida spre bucurii neașteptate.
La mulți ani, Capricornilor care își sărbătoresc ziua astăzi! Este un moment perfect pentru a reflecta asupra realizărilor tale și pentru a sărbători succesul personal. Privește viitorul cu încredere – bunăstarea este garantată.
Astăzi este despre conexiuni și prietenii. O reuniune specială sau un mesaj neașteptat îți va umple sufletul de bucurie. Folosește această zi pentru a-ți împărtăși ideile și a aduce zâmbete celor din jur.
Intuiția ta este mai puternică ca niciodată. O aniversare sau un eveniment special te inspiră să visezi la un viitor plin de frumusețe și abundență. Relaxează-te și bucură-te de energia pozitivă care te înconjoară.
Interviu cu Mihai Buznea, jurnalist, fondator și primul redactor-șef al ziarului DEȘTEPTAREA
50 de ani de presă. A debutat la vârsta de 17 ani, cu un microfoileton, în ziarul Flacăra Moineștiului, în 1956. Provine dintr-o familie de opt copii, din Galați, localitatea de care îl leagă cele mai frumoase amintiri, dar de care îi vine greu să vorbească acum. Bacăul l-a adoptat ca gazetar în plină ascensiune. Principalele atuuri în viață au fost pasiunea pentru gazetărie, perseverența, pregătirea și munca. Mii de pagini scrise, milioane de cuvinte, mii de ediții ale diferitelor ziare i-au trecut prin mână. A fost toată viața un „făcător” de ziare, cunoscătorii știu ce înseamnă. Și-a trăit viața între oameni, între literele „regale”, cum le spune într-o carte publicată în anii din urmă. Literele, cuvintele, propozițiile, frazele, ideile sunt cele care unesc lumea, indiferent de limbă, țară, continent. Fără comunicare ar fi întuneric. Sub aceste auspicii a debutat interviul cu Mihai Buznea, gazetar, eseist, editorialist, manager, reporter TV, cronicar al timpurilor pe care le-a trăit.
„Toți avem dreptul să alegem, drept pe care nu ni-l ia nimeni și care se poate constitui într-un element al independenței noastre, a jurnaliștilor.”
12 ianuarie 2012
Într-o sâmbătă istorică, pe 23 decembrie 1989, apărea primul număr al ziarului „Deșteptarea” în județul Bacău, o publicație care avea să devină simbolul renașterii presei libere în România postdecembristă.
Într-o țară cuprinsă de euforia și speranța libertății redobândite, această primă ediție marca începutul unui nou capitol, nu doar pentru locuitorii Bacăului, ci pentru întreaga țară.
Ziarul, tipărit într-un format modest, cu doar patru pagini și un preț simbolic de 0,50 de bani, purta pe prima pagină mesaje care răsunau ca un ecou al revoluției: „Trăiască România, trăiască poporul român liber, demn, independent!” și „Odioasa dictatură a căzut! Suntem liberi, într-o țară a libertății și demnității!”. Acele cuvinte vibrante au sintetizat speranțele și triumful unui popor care tocmai se eliberase din jugul unui regim opresiv.
Colectivul redacțional al primului număr al „Deșteptării” a fost format din oameni curajoși, animați de o profundă responsabilitate civică. Sub coordonarea redactorului-șef Mihai Buznea, au contribuit ziariștii Constantin Bursuc (fotoreporter), Petru Done, Ioan Enache, Iacob Florea, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Ștefan Olteanu, Elena Țintaru și Eugen Verman, alături de un grup de colaboratori care și-au pus energia și talentul în slujba adevărului.
Această primă ediție a fost o mărturie vie a transformărilor dramatice ale acelor zile, un gest simbolic prin care Bacăul și-a înscris numele în istoria unei prese eliberate de cenzură.
Printre articolele memorabile publicate în această ediție, s-a remarcat textul semnat de Ioan Enache, care surprindea tensiunea, sacrificiul și renașterea din zilele revoluției:
„22 decembrie 1989, zi scrisă cu litere de aur, zi scrisă cu litere de sînge, zi scrisă cu demnitate românească, zi scrisă cu conștiința direct pe curgerea timpului! (…) 10.000 de oameni, poate 20.000 se așează în genunchi în piața centrală a Bacăului și se roagă în tăcere pentru sufletul eroilor țării căzuți în aceste zile! O emoție uriașă aureolează, ca un nesfârșit curcubeu, fruntea Bacăului liber!”
Acest fragment imortalizează momentul istoric al revoluției, cu toate emoțiile și semnificațiile sale. Rugăciunea colectivă a mii de oameni în piața centrală a orașului este o imagine care rămâne gravată în memoria colectivă a comunității.
„Deșteptarea” a devenit, din acea zi, mai mult decât un ziar. A fost o platformă pentru vocea unui popor eliberat, un simbol al luptei pentru adevăr și o sursă de speranță. De-a lungul celor 35 de ani care au trecut de la acea zi memorabilă, publicația și-a continuat misiunea de a informa, de a educa și de a reprezenta spiritul Bacăului.
Acea sâmbătă, 23 decembrie 1989, rămâne un moment de referință, când cuvintele au devenit armele libertății, iar o mână de ziariști curajoși au dat glas unei țări care renaștea.
Vestea represiunii brutale a manifestațiilor din 21 decembrie 1989 s-a răspândit rapid în București. Supraviețuitorii masacrului din centrul orașului au fugit către zonele industriale, unde au povestit muncitorilor cele întâmplate. Această decizie a avut un efect catalizator: muncitorii, inițial chemați de regim să condamne „actele huliganice”, au refuzat ordinele și au început organizarea de proteste masive împotriva regimului.
De la primele ore ale dimineții, muncitorii din diverse platforme industriale au început să mărșăluiască spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției, menite să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului, au fost rapid depășite. Până la ora 9:30, Piața Universității era plină de oameni, iar presiunea mulțimii a determinat forțele armate să fraternizeze cu protestatarii.
Moartea generalului Milea
La ora 9:30, ministrul apărării, Vasile Milea, a murit în circumstanțe controversate. Oficial, s-a sinucis, dar teoriile conspirației sugerează că ar fi fost asasinat pentru că a refuzat să execute ordinele de reprimare. Decesul său a fost urmat de un decret de stare de necesitate, citit și repetat la radio și televiziune. Totuși, decizia nu a reușit să tempereze revolta.
Victor Stănculescu, numit ministru al apărării de Nicolae Ceaușescu, a preluat conducerea armatei. Printr-o strategie subtilă, acesta a învășat retragerea trupelor în căzărmi și împreună cu acestea a fraternizat cu protestatarii, contribuind decisiv la prăbușirea regimului.
Manifestații masive și fuga lui Ceaușescu
La ora 11:00, circa 50.000 de oameni ocupau piața din fața sediului Comitetului Central (CC) al PCR, iar numărul acestora a crescut rapid la peste 100.000. Ceaușescu a încercat să se adreseze mulțimii de la balconul clădirii CC, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare.
Planurile de evacuare ale cuplului dictatorial au eșuat inițial. Generalul Marin Neagoe a cerut elicoptere pentru evacuare. La ora 12:09, Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu un elicopter de pe acoperișul clădirii CC, însă destinația lor a fost curând blocată de închiderea spațiului aerian, iar ulterior au fost capturați.
Preluarea puterii
După fuga cuplului Ceaușescu, mulțimile descătușate au ocupat Comitetul Central, aruncând pe fereastră portrete, lucrări și simboluri ale regimului. La ora 12:30, Televiziunea Română și-a reluat emisia, iar Mircea Dinescu și Ion Caramitru au anunțat fuga dictatorului cu celebra frază: „Fraților, am învins!”
Haosul din București s-a extins rapid în toată țara. Sedii de partid, posturi de miliție și alte simboluri ale regimului au fost atacate. În același timp, s-au conturat trei centre de putere:
Până la ora 23:00, Ion Iliescu a anunțat formarea Consiliului Frontului Salvării Naționale, care a preluat oficial puterea.
Ziua de 22 decembrie 1989 a marcat sfârșitul dictaturii Ceaușescu și a deschis calea spre democrație. Revolta muncitorilor, solidaritatea populației și deciziile cruciale ale unor lideri militari au fost factorii cheie care au determinat prăbușirea regimului comunist.
Pentru judoka antrenați de Dorin Cruceanu la CSM Bacău, ultimul turneu al anului s-a derulat, firesc, sub semnul lui… Moș Crăciun. Concret, în weekend, „CSMeii” au încheiat competiițile din 2024 odată cu participarea la Cupa Moș Crăciun de la Iași, care a reunit 560 de sportivi de la 37 de cluburi din țară, dar și din Republica Moldova și Ucraina.
Elevii profesorului Cruceanu și-au trecut în cont șase prezențe pe podium.
Astfel, Sofia Florea a ocupat primul loc la categoria sa de vârstă și greutate, Mario Ciobanu și Anastasia Bezuhăneț s-au clasat pe poziție secundă, în timp ce Sofia Ungureanu, Giulia Cimpoeșu și Mădălina Hriscu au urcat pe treapta a treia.
Aproape de o medalie au fost și Mateea Pascu și Robin Pârâiac, ocupanții locului 5.
„Am tras cortina, iar ultimul turneu a fost cu folos deoarece a avut în centrul atenției sportivii începători. Competiția ieșeană a fost una frumoasă și, lucrul cel mai important, nu s-a soldat cu accidentări”, a declarat Dorin Cruceanu, care a făcut și un scurt bilanț al lui 2024:
„A fost un an cu de toate. Dificultățile financiare au cântărit mult, dar important este că, în ciuda acestui aspect, am rămas constanți pe plan sportiv, acumulând 12 medalii la Campionatele Naționale, dintre care trei la Naționalele Școlare.
În plan organizatoric, am realizat lucruri benefice pentru comunitate în condițiile în care am găzduit două evenimente de mare anvergură în Bacău: finala Naționalelor U14 și U16 și turneul internațional Shosha Cup”.
Cine pe cine păcălește? Să trăiești într-o viață cât să apuci să încerci să cunoști Universul? Au trecut 35 de ani de la o cotitură, ca multe altele din istorie, care a adus o schimbare. Dorită de ceva timp și de mulți. În acest interval nici oamenii nu au rămas la fel, nici locurile. Schimbările rămân ireversibile. Este mai greu de anticipat ce va urma. Evoluția vieții umane pe pământ depinde de atâția factori… În primul rând, de răul pe care îl provocăm, conștient sau nu, singuri. Stăpânim momentan lanțul trofic. Avem credințe, speranțe, provocăm dureri. Oare timpului îi pasă de ce vrem noi?
Ziarul „Deșteptarea”, apărut la cotitura acelor ani 1980 – 90, a reușit să adune în paginile tipărite, multe dintre aceste trăiri. A marcat începutul schimbării. Etapă cu etapă, reportaj după reportaj, publicând evenimente, fotografii care să le autentifice. Asta zi de zi. Ca într-un film animat, compus din milioane de fotograme, diagrame, stenograme, radiografii și clișee. Toate reprezentând acel eveniment cotidian, care trebuia să fie cunoscut și de cei care nu aveau acces la informații. Informații pe care le putea obține un ziarist, fotoreporter. Menirea presei a fost și este de a relata corect, imparțial și obiectiv. Făcută de profesioniști, oameni dedicați acestei profesii aparent ușoară, frumoasă, fără program, plină de riscuri dar și de satisfacții și tensiuni emoționale. Din păcate, mulți dintre colegii mei, meseriași în adevăratul sens al cuvântului, au intrat în capcana timpului, în care ziua ar fi trebuit să aibă cel puțin 32 de ore. Erau atâtea evenimente de documentat, de scris, redactat, și atâta putere de muncă! Pe unii, timpul i-a luat cu el doar fizic. Strădania lor a rămas, lăsând în urmă cuvântul scris drept mărturie. Mă mir uneori că am apucat să prind, cum se spune, „pensia”.
Mentalul jonglează cu amintirile, fotografiile nu!
Normal că după o viață atât de activă, în plan personal cât și profesioal, nu poți să stai pe tușă. „Amăgind timpul” este o continuare a volumului „Instantanee regizate”, într-o „Clepsidră cu Robinet” ca metaforă, editat tot de Editura „Deșteptarea” în urmă cu 10 ani. Același loc și evoluția orașului în timp, ilustrată cu mici povești. Multe schimbări s-au produs în Bacău. Sunt vizibile, dacă nu treci pe lângă ele împovărat de griji, văzând doar nori, ocolind gropile. Le sesizează cel mai bine cei întorși după ani de muncă „afară”. Un deceniu de transformări într-un album cu plusuri și minusuri. Multă nostalgie pentru cei mai în vârstă, poate și un îndemn la cunoaștere pentru generația internetului. Cărțile create de mintea umană rămân. Sunt cea mai bună sursă de documentare pentru… inteligența artificială.
În tumultuoasa zi de 22 decembrie 1989, când regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit sub presiunea revoltei populare, unul dintre primele simboluri ale schimbării a fost presa scrisă. Redacțiile ziarelor, până atunci principalele instrumente ale propagandei partidului, au simțit brusc vântul libertății și au reacționat imediat printr-un gest simbolic: schimbarea numelor publicațiilor.
Până în acea zi istorică, presa românească funcționa sub un control riguros al cenzurii comuniste. Ziarele principale, precum „Scînteia”, organul oficial al Partidului Comunist Român, sau „România Liberă”, deși aveau aparent funcții informative, serveau aproape exclusiv promovării cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu și propagandei regimului totalitar.
Tirajele impresionante, de milioane de exemplare, reflectau mai degrabă obligativitatea lecturii decât popularitatea reală. Informațiile erau atent selectate, iar textele verificau cu rigoare liniile directoare ale partidului.
Odată cu fuga dictatorului Ceaușescu la orele prânzului, redacțiile ziarelor au fost printre primele instituții care au reacționat la noua realitate. Muncitorii, redactorii și tehnoredactorii au însemnat imediat că simbolurile trecutului trebuiau să dispară. Așa au apărut, chiar din acea după-amiază, noile titluri ale ziarelor care aveau să marcheze un nou început pentru România.
Una dintre cele mai simbolice transformări a fost schimbarea numelui ziarului „Scînteia”, vocea oficială a regimului comunist. Noul titlu, „Scînteia Poporului”, dorea să sugereze o ruptură de trecut și o apropiere de aspirațiile autentice ale românilor. Redactorii ziarului au explicat ulterior că decizia a fost spontană, dar încărcată de semnificație, marcând dorința de libertate și adevăr.
Un alt exemplu remarcabil este ziarul „România Liberă”, care a reușit să-și păstreze numele, dar să-i redea adevărata semnificație. Publicația, care fusese până atunci o altă voce subjugată a sistemului, și-a redescoperit menirea originară. Titlul său a devenit un simbol al revoluției, fiind perceput ca o declarație clară în favoarea libertății presei.
Mai multe publicații importante au cunoscut transformări similare în acele momente istorice:
De asemenea, merita menționat că și Televiziunea Română a reacționat prompt la schimbarea regimului. În aceeași zi, postul național de televiziune a devenit TVRL – Televiziunea Română Liberă, un nume ce a transmis un mesaj puternic despre întoarcerea la libertate și adevăr.
Pe lângă redenumirea ziarelor existente, 22 decembrie 1989 a deschis drumul pentru noi publicații. În zilele următoare au apărut ziare independente și gazete de opinie, reflectând diversitatea și efervescența societății românești eliberate de sub dictatură. „Adevărul”, fostul „Scînteia”, a apărut în primele zile după revoluție ca un cotidian dedicat dezvăluirii adevărului ascuns zeci de ani sub propaganda comunistă.
Schimbarea numelor ziarelor în 22 decembrie 1989 nu a fost doar o simplă modificare editorială, ci un act simbolic al eliberării. Pentru cititori, acele prime numere ale ziarelor, cu titluri noi și conținut diferit, au fost dovada palpabilă că ceva fundamental s-a schimbat în România. Libertatea presei devenea, în sfârșit, o realitate.
Astăzi, la mai bine de trei decenii de la Revoluție, acele momente rămân o mărturie a curajului și determinării jurnaliștilor care, în haosul acelor zile, au reușit să transforme presa dintr-o unealtă a opresiunii într-un bastion al adevărului și libertății.
Puțini își mai amintesc astăzi de Ioan Bogdan Băluță, figura politică ce a ocupat funcția de prim-secretar al județului Bacău în anii ’80.
Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12 al competiției Vocea României, a oferit o declarație emoționantă în urma victoriei, dedicând succesul ei bunicii care i-a insuflat iubirea pentru muzică și autenticitate.
„Asta este pentru iubirea vieții mele, bunica Măndița! Am visat și voi ați crezut în mine. Onoarea de a purta acest titlu îmi va oferi pentru toată viața bucuria de a trăi, de a cânta și de a oferi”, a declarat Aura, vizibil emoționată.
Într-o seară memorabilă, Aura a impresionat prin interpretări pline de emoție și pasiune, purtând publicul într-un carusel de sentimente și reușind să capteze inimile tuturor celor prezenți. Momentul culminant a fost înmânarea trofeului de către Lara Fabian, una dintre cele mai apreciate artiste internaționale. „Lara Fabian, un monument de talent, voce, eleganță, mi-a oferit o onoare inegalabilă de a-mi înmâna trofeul”, a spus Aura cu recunoștință.
Aura a mulțumit îndelung mentorilor săi. Tudor Chirilă, antrenorul ei, a fost descris drept un pilon al creativității și încrederii. Anda Dimitriu a fost, în cuvintele Aurei, o sursă de sprijin și inspirație, iar actorul Marius Manole a adus emoție și profunzime colaborării lor artistice.
Într-un mesaj plin de căldură, Aura și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au fost alături de ea pe acest drum: familia, prietenii, colegii, echipa de producție și publicul care a votat. „ Consătenii mei, profesorii, colegii, studenții și voi toți ai mei români, mi-ați dat onoarea să vă reprezint”, a adăugat ea.
Aura Șova a încheiat cu un mesaj de speranță și dedicare pentru viitor: „ Este un început de drum frumos pe care îl voi presăra cu multă dedicare, pasiune, seriozitate și, sper, bun gust.”
Sezonul 12 al competiției Vocea României va rămâne unul de referință, iar Aura Șova, prin talentul și carisma sa, este un exemplu strălucit de artist autentic. Seara finalei a fost nu doar o celebrare a vocii, ci și o reafirmare a puterii muzicii de a conecta inimile și de a transcende limitele.
Firma Eco Wind Power, controlată de familia antreprenorului Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor de drumuri din România, a achiziționat activele combinatului siderurgic Oțelu Roșu, marcând un moment important pentru industria siderurgică din Caraș-Severin.
Ambele divizionare A de handbal feminin ale Bacăului au fost eliminate încă din turul preliminar al Cupei României. Știința Bacău a fost învinsă vineri, la Odorheiul Secuiesc, de ACS HC Harghita cu 42-26 (21-14), în timp ce sâmbătă, CSM Bacău a cedat cu 42-32 (22-13) partida susținută pe terenul Științei București.
La Odorhei, studentele pregătite de Giorgiana Vântu și Costel Oprea au rulat lotul: Floroiu, Tite-Ariton 9 goluri, Georgescu 7, Petrișor 6, Săndulachi 2, Burlacu 2, Voicilă 1, Buculei 1, Ciobănașu, Postolache, Cancel, Cocu.
La meciul de Cupă disputat în sala „Agronomia” din capitală, „CSMeoiacele” antrenate de Raluca Agrigoroaei și Adi Brezan au mizat pe următoarea garnitură: Bordeianu, Sofron, Albu- Poiană-Țârdea 7 goluri, Todeilă 5, Solonțanu 5, Măgirescu 5, Butnariu 3, Verdeș 2, Vlad, 1, Rusneac 1, Pădurariu 1, Hermeziu 1, Bucurel 1, Racho, Manoilă. Pentru cele două formații băcăuane, aceste două partide au fost ultimele din 2024. Știința și CSM Bacău vor începe 2025 pe data de 15 ianuarie, odată cu meciurile programate în etapa a 12-a a Seriei B din Divizia A.
Ocupantă a locului 6, cu 15 puncte (același punctaj ca echipa de pe locul 5, HCF Piatra Neamț, dar cu un golaveraj inferior), CSM Bacău va juca primul meci din 2025 în deplasare, contra Unirii Slobozia. Tot „afară” va evolua și Știința Bacău, studentele (locul 9, cu 4 puncte), urmând să întâlnească, la reluarea campionatului, vecina de clasament Unirea Dobroești (locul 8, cu 10 puncte).
Începând de luni, 21 kilometri din Autostrada A7, pe lotul Dumbrava – Mizil, vor fi disponibili pentru trafic. Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat că inaugurarea oficială a acestui tronson va avea loc la ora 16.00.
„Ajungem astfel la 102 kilometri pe care se circulă din totalul de 320 kilometri ai Autostrăzii A7, construiți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),” a precizat Cristian Pistol.
Autostrada A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, conectând Muntenia cu Moldova. Aceasta va traversa țara pe axa nord-sud, facilitând transportul și reducând semnificativ timpul de deplasare între regiunile țării.
Secțiunea Dumbrava – Mizil face parte din autostrada Ploiești – Buzău, care va asigura o legătură rapidă între capitală și partea de sud a Moldovei. În ciuda dificultăților legate de termenele de execuție și provocările financiare, deschiderea acestui tronson reprezintă un pas important pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii.
Autostrada A7 este finanțată prin PNRR, un program esențial pentru modernizarea infrastructurii din România. Termenul limită pentru finalizarea întregului proiect este 2026, iar autoritățile și constructorii sunt sub presiune să respecte acest calendar.
În următorii ani, se așteaptă inaugurarea altor tronsoane importante, care vor completa cei 320 de kilometri planificați pentru A7.
Deschiderea tronsonului Dumbrava – Mizil marchează un moment semnificativ pentru infrastructura rutieră a României, oferind șoferilor o rută mai sigură și mai rapidă și conectând regiunile țării într-un mod eficient și modern.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obținut finanțare din fonduri PNRR, alocate de Ministerul Energiei, pentru un nou proiect intitulat „Capacitate nouă de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsum la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău”, cod SMIS 316122. Valoarea totală a investiției este 3.358.406,42 lei, fonduri asigurate integral din fondul pentru modernizare.
Investiția se va realiza pe 9 clădiri (Cămin studențesc nr. 1, Cămin studențesc nr. 2, Cămin studențesc nr. 4, Biblioteca, Corp A, Corp B, Corp D, Corp B0, Corp C), cu o putere instalată de 517 KW. Obiectivul general al proiectului este realizarea unei capacități noi de producție a energiei electrice din surse solare pentru 100% autoconsum, în cele 3 campusuri universitare. Încă din timpul pandemiei, Universitatea a instalat panouri cu o putere de 110 KW.
Printre obiectivele specifice ale proiectului amintim: scăderea și controlul costurilor de operare, predicție facilă a cheltuielilor pe termen mediu și lung; reducerea amprentei de carbon și crearea unui mediu mai sănătos; întărirea rolului în comunitate, ca furnizor de educație și operator de energie verde, prin realizarea unei investiții reper de bune practici și management.
Prin implementarea acestui proiect, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău se aliniază politicilor europene privind utilizarea energiei electrice din surse regenerabile.
Atracțiile de sezon, precum târgurile de Crăciun cu standuri cu bunătăți și lumini festive, sunt în general un motiv de bucurie și voie bună.
Polițiștii atrag însă atenția asupra necesității de a rămâne vigilenți și de a nu uita că uneori acestea pot reprezenta o oportunitate pentru cei nu atât de ,,bine intenționați.”
Astfel, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Biroului Rutier Bacău și cei ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și-au unit eforturile în cadrul unei activități informativ-preventive care a avut drept scop prevenirea victimizării cetățenilor prin infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului.
Demersurile preventive au făcut parte din campania de prevenire a victimizării cetățenilor „Sărbători în Siguranță” care urmărește creșterea gradului de siguranță a populației în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității specifice acestei perioade.
Pornind de la riscurile de victimizare specifice diferitelor categorii de vârstă, precum și cele specifice perioadei de vacanță și concediu, informațiile au vizat protejarea bunurilor personale în cazul absenței pe perioade mai lungi de la domiciliu și prevenirea faptelor de natura contravențională și penală la regimul articolelor pirotehnice, dar și sfaturi pentru prevenirea faptelor de violență.
O altă componentă importantă a activității a fost prevenirea implicării cetățenilor în accidente de circulație, pe fondul consumului de alcool sau droguri, fiind utilizat în acest scop Laboratorul Mobil de Educație Rutieră al Serviciului Rutier Bacău și noul Simulator auto din dotarea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău.
Activitatea preventivă a avut loc în zona centrală a municipiului Bacău unde în această perioadă este organizat târgul de Crăciun, loc unde oamenii legii au avut posibilitatea să transmită informații privind creșterea gradului de siguranță pe perioada Sărbătorilor de iarnă.
Pentru a vă bucura necondiționat și de oriunde de atracțiile specifice acestei perioade, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău reamintește câteva recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
· Nu uitați că târgurile, piețele și standurile sunt tranzitate de multe persoane, unele dintre acestea putând profita de doar câteva secunde de neatenție pentru a intra în posesia bunurilor pe care le dețineți!
· Fiți vigilenți și acordați o atenție sporită persoanelor care se află în preajma dumneavoastră. Astfel, când așteptați la rând, la standuri sau în alte locuri, dacă vă simțiți aglomerați de persoane care nu vă inspiră încredere, căutați să vă schimbați locul!
· Nu țineți bani, telefoane sau orice alte obiecte de valoare în buzunarul exterior al pantalonilor, în buzunarele laterale și neasigurate ale gecilor, hainelor sau paltoanelor!
· Doamnelor și domnișoarelor, vă recomandăm să vă poziționați poșeta/geanta la vedere sau lipită de corp și asigurată cu brațul!
· Nu lăsați în autovehicul, la vedere, genți sau portofele, bani, bijuterii, telefoane mobile sau orice alte bunuri de valoare! Nu uitați să asigurați corespunzător autovehiculul!
· Nu ezitați să luați atitudine atunci când sunteți martorul unei infracțiuni, iar dacă constatați lipsa unor bunuri personale, de valoare, apelați numărul unic de urgență 112!
· Nu vă lăsați copiii nesupravegheați! Dacă observați lipsa copilului, adresați-vă imediat celui mai apropiat polițist pe care îl întâlniți sau sunați la numărul de urgență 112! Este bine ca cei mici să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenime…
Trecerea pragului a 75 de ani de viață ai profesorului Ioan Dănilă a fost prilejul ca filologul, istoricul literar, animatorul cultural și președintele Societății Culturale „Vasile Alecsandri” din Bacău să fie sărbătorit și omagiat de prieteni, de colegi, de studenții săi, de profesorii pe care i-a format și inspirat și de mai mulți scriitori, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”.
Manifestarea care a avut loc în sala multimedia a bibliotecii plină până la refuz de participanți a fost moderată, în stilul său vivace deja cunoscut, de directorul instituției, lect. univ. dr. Adrian Jicu.
Dar, pentru că Ioan Dănilă este cunoscut ca unul dintre cei mai insistenți profesori de filologie, evenimentul a început cu proiectarea unui interesant power-point cu tema „Limba română”, o prezentare a personalității sărbătoritului făcută de dr. Virgil Răzeșu, de la Piatra Neamț. Prezentarea a fost o suită de imagini (superbe și sugestive tablouri din natură) pe care au fost inserate interesante silogisme care trimiteau direct la cunoscuta pasiune și dedicație a profesorului Ioan Dănilă, cunoscut ca un veritabil cavaler al Limbii Române, care luptă pentru cunoașterea, vorbirea și scrierea corectă a acesteia, pasiune care i-a marcat permanent viața. „Limba română sunt eu! / Eu sunt patria, izvoarele, munții, / Codrul cu vietățile lui, / Cimitirele și ceilalți asemenea mie / Din cuprinsul României” – suna o astfel de alcătuire prezentată pe ecran.
Ioan Dănilă a fost omagiat pentru remarcabila sa activitate didactică și culturală – ca învățător, profesor, mentor, publicist cultural, lingvist și luptător pentru patrimoniul cultural și pentru că se dovedește o personalitate remarcabilă a culturii locale și naționale, un model pentru numeroase generații de elevi și studenți. „Domnul Ioan Dănilă – a spus, din capul locului, Adrian Jicu – este un creator de școală, iar fiecare dintre noi avem câte ceva pentru care trebuie să-i mulțumim. E un om al școlii, al cărții”.
Personalitatea și activitatea pe multiple planuri ale profesorului Ioan Dănilă au fost evocate de foști colegi și de foști studenți – prof. Ecaterina Crețu (printr-un mesaj trimis din București), de conf. univ. dr. Petronela Savin, de directoarea Colegiului Național „Ștefan cel Mare” (fostul Liceu pedagogic din Bacău) Lavinia Băisan (care i-a înmânat sărbătoritului și o diplomă de excelență), de învățătorul Ionel-Cătălin Diaconu de la Școala Gimnazială nr. 10 din Bacău, de inspectorul general al Inspectoratul Școlar Județean – Anca Egarmin (care a acordat, de asemenea, o diplomă de excelență sărbătoritului), de prof. univ. dr. Vasile Spiridon și de directoarea revistei Ateneu – Carmen Mihalache.
După care profesorul Ioan Dănilă a subliniat câteva dintre reperele vieții sale profesionale și de om de cultură din cei 75 de ani de viață la care a ajuns. Iar pentru că între pasiunile sale se numără și evocarea și promovarea personalității scriitorului Vasile Alecsandri, pentru care a și creat și conduce acum Societatea Culturală care poartă numele acestuia, Ioan Dănilă a surprins audiența cu două surprize originale: a adus și a arătat tuturor pașaportul original din 1855 al lui Vasile Alecsandri, dar și o scrisoare olografă a poetului, din 1884.
Sărbătoritului i-au fost oferite, la final, în dar, un tablou al maestrului Ioan Măric, adus chiar de apreciatul pictor naiv, și o interesantă fotografie cu actori și personaje dintr-un film documentar-artistic realizat de Cecilia Moldovan.
Evenimentul a fost presărat cu frumoase colinde și piese folclorice interpretate de o fostă studentă a profesorului Ioan Dănilă, acum o apreciată interpretă de folclor, Mădălina Tâlborea, și de un grup de inimoși elevi de clasa I ai Școlii Generale nr. 10 din Bacău.
Conf. univ. dr. Ioan Dănilă a împlinit 75 de ani pe 16 decembrie. S-a născut la Târgu Neamț și a absolvit cursurile Facultății de Filologie și Istorie a Universității din Craiova. Este și un neobosit colaborator la mai multe publicații și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău. În septembrie 2020 a primit titlul de Cetățean de onoare al județului Bacău.
|
|
