Joi, 28 februarie, de la ora 16.00, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” nu a avut loc o lansare de carte aşa cum am anunţat cu o zi înainte. S-a petrecut ceva neobişnuit, inedit: a fost lansat un subiect de discuţii despre „obsedantul deceniu”, dar şi despre ultimele trei decenii ale timpului prezent.
Da, totul a plecat de la cartea de povestiri (unii au apreciat că este roman) a cunoscutului şi apreciatului gazetar, care a semnat peste 40 de ani în presa vremii, iar în ultimii ani pe coperţile unor frumoase cărţi, cu numele de Eugen Verman. S-a întâmplat ca în sală să fie prezente persoane care au trăit acele timpuri, acele vremi şi vremuri, atunci când satului şi ţăranului le-au fost zdruncinate, anulate, valorile fundamentale, valorile tradiţionale pe care se baza societatea de sute de ani: proprietatea şi dragostea de pământ. De aceea nu a mai fost nevoie de prezentări sofisticate, de analize pe texte, pe iventarierea metaforelor şi epitetelor.
A fost, după cum afirma scriitoarea Cecilia Moldovan un brainstorming între prieteni şi foşti colegi. Cartea în discuţie a fost „Zăpezi murdare”, ediţia a II-a, al cărei autor Eugen Verman a invitat la prezentarea în public prieteni, foşti colegi de breaslă, membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti (a fost acolo şi Dumitru Brăneanu şi Cornel Cepariu, preşedinţii celor două organizaţii), au fost tipografi, ziarişti mai noi şi mai…vechi, foşti şi actuali directori ai unor instituţii de cultură, a fost toată floarea cea vestită a literelor băcăuane. O prezenţă inedită a fost aceea a inginerului Petru Plăcintă, foat coleg de şcoală al autorului.
De la început, Adrian Jicu, director al Bibliotecii „Costache Sturdza”, moderatorul întâlnirii, a imprimat cu tact şi experienţa unor asemenea manifestări, o atmosferă de sărbătoare, de prietenie, o sărbătoare a cărţii, că tot este 2019 Anul Cărţii. Şi pentru a fi totuşi o anumită ordine, fluentă şi consistentă, primul care a abordat tematica volumului a fost romancierul, poetul şi dramaturgul Viorel Savin, autor şi el al unui roman inspirat din acei ani dramatici: „«Zăpezi murdare» este o carte frumoasă scrisă de un om cu suflet frumos. Cartea poate fi considerată ca roman, iar titlurile povestirilor pot fi subtitluri.
Poate autorul ia în calcul, are posibilităţi, de a-l tranforma într-un roman de mare forţă. Eugen Verman vede lucrurile din antecamera evenimentelor, autorul nu vrea să facă performanţă stilistică ci ţine să spună adevărul, realitatea cu mijloacele gazetarului dar şi ale romancierului. Cartea nu este una senzaţie, ci, mai degrabă, o privire caldă, obiectivă a realităţii din anii ’50-’60, dar şi din anii de după 1989, prima perioadă cea a colectivizării forţate, cea de-a doua de fărâmiţarea păguboasă a pământurilor, fiecare dramele lor. Concluzia cărţii: să luăm, ne sugerează Eugen Verman, ce este bun şi rău din fiecare perioadă”, a spus viorel Savin.
„Zăpezile murdare sunt urâte, este un superlativ la urâţenie. Urâţenia unor regimuri, a unor oameni, a unor vremuri, pe care autorul nu le tratează cu ură, foarte critic, ci cu obiectivitate. De ce are priză la public Eugen Verman? În primul rând pentru că este un ziarist narativ. El a făcut o construcţie, el este un povestitor din stirpea marilor povestitori moldoveni, el nu are pretenţia de romancier, prin toate cărţile lui, şi nu sunt puţine, dă sentimentul scrierii adevărului.”
Constantin Călin, critic literar
Constantin Călin a mai avertizat că nu este rolul criticului să povestească cartea, ci doar să sugereze, cartea de citeşte nu se povesteşte, un adevăr pe care mulţi critici de ocazie îl ignoră.
Cum se întâmplă în asemenea ocazii, nu s-a vorbit numai despre cartea lansată, au fost puse îndicuţie şi probleme actuale ale satului românesc, ale politicii actuale, dar, mai ales, colegii şi prietenii care au împărţit împreună mulţi ani, au ţinut să aducă în prim plan şi personalitatea autorului, a figurii lui în peisajul publicistic şi literar al Bacăului.
Editorul cărţii, criticul şi istoricul literar Cornel Galben, director al Editurii Corgal Press, a vorbit despre colaborarea cu Eugen Verman, căruia i-a publicat patru volume. „Mi-a făcut plăcerea şi onoarea de a-mi încredinţa cărţile lui, nu a fost o treabă uşoară, mai ales că, în parte, cartea se adresează şi colegilor de generaţie, care au o anumită vârstă. A ieşit o carte frumoasă, tipărită în condiţii foarte bune, curată, cu o copertă foarte reuşită, realizată de profesorul Constantin Ciosu. Îl felicit şi îl aştept cu următoarea carte.”
Au impresionat luările de cuvânt ale lui Viorel Roman, tipograf, secretar de redacţie, omul care a înnobilat cărţile cu arta lui, devenit personaj al cărţii, dar şi ale poetei Mara Paraschiv şi, ca o mare surpriză, a vorbit şi unul dintre personajele cărţii.
A vorbit şi autorul. Emoţionat, a dat frâu amintirilor din anii grei ai începutului de meseriaş al cuvântului, mulţumind tuturor pentru onoarea care i-au făcut-o fiindu-i alături la un eveniment important din viaţa lui. La cerere, a acordat autografe celor care au intrat în posesia cărţii.
