vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2196

Un bărbat a murit într-un incendiu la Răcăciuni

    Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 79 de ani a fost descoperit, astăzi, de pompieri, intr-o anexă care a luat foc în satul Răcăciuni.

    Incendiul a ars circa 80 de metri pătrați din acoperiș și a fost stins de pompierii de la punctul de lucru al ISU din localitate.

    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis in spatii inchise.

    Polițiștii au deschis o ancheta în acest caz.

    Cum arată șantierul de amenajare a pietonalului din zona Parcului Unirii [Galerie FOTO]

      Amenajarea pietonalului și a parcării din zona Parcului Unirii (fost Parcul Catedralei) se apropie cu pași repezi de finalizare. O suprafață de peste 2 hectare din jurul lăcașului de cult va fi reorganizată urbanistic.

      Accentul va fi pus pe transformarea fostei organizări de șantier într-un pietonal, prin extinderea Parcului Catedralei și amenajarea de trotuare, spaţii verzi și zone de refugiu. Totodată, vor fi montate elemente de mobilier urban, corpuri şi stâlpi de iluminat arhitectural.

      Astfel, zona din fața Catedralei ortodoxe va fi amenajată pentru relaxare, cu gazon, plante floricole perene, arbusti şi răşinoase de talie medie.

      Parcarea va avea 83 de locuri, iar accesul autoturismelor se va realiza din strada Lucreţiu Pătrăşcanu.

      ,,Proconsul” cântă, vineri, la Hotelul ,,Perla”

        Trupa ,,Proconsul” își continuă turneul aniversar ,,20 de ani de balade pentru tine” și poposește vineri, 22 martie, la Slănic-Moldova, cu un concert care va avea loc la Hotelul Perla, de la ora 20,00.

        Evenimentul este prezentat ți pe site-ul oficial al formației: ,,PROCONSUL a fost, este și vor rămâne o formație surprinzătoare.

        Muzicieni de excepție, perfect «alipiți sufletește», «polițiști de investigații» ai secretelor feminine, «se cupidonează» de 20 de ani să cânte despre dragoste așa cum simt ei. Ne-au spus tuturor că trăim într-o lume mult prea grăbită ce uită că teii înfloresc o singură dată pe an, așa cum uită prima zăpadă și ultima dragoste, nu invers!

        Poate fi obositor să iubești cu sau fără noroc? Va fi un concert pentru cel puțin două generații de îndrăgostiți fără frontiere; puțini artiști de pe-aici au avut și au o viață atât de inspirată și trăită atât de intens. Îndrăgostiți de… dragoste, de balade, de… 20 de ani pentru tine, pentru cei bolnavi de viață și speranță un concert unic: PROCONSUL”.

        Trupa a fost înființată în anul 1999 și este prima formație din România care a câștigat trofeul ,,Cerbul de Aur” (2001). În cei 20 de ani de activitate, ,,Proconsul” a lansat 12 albume, solistul trupei fiind Bogdan Marin, zis și Bodo.

        Romulus-Dan Busnea, Petru Done

        Protestul grefierilor

          Grefierii Secției a II-a Civile a Tribunalului Bacău au protestat, astăzi, în semn de solidaritate cu colegii lor care au participat la mitingul de la Bucuresți.

          Revendicările grefierilor vizează adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R.

          De asemenea, ei mai solicită înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial şi profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune etc., reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel naţional.

          Printre cerinţe se numără şi dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă.

          Ziua Internațională a Copiilor Străzii marcată în Bacău

            Comunitatea din întreaga lume marchează, în fiecare an pe 21 martie, Ziua Internațională a Copiilor Străzii.

            Anul acesta, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău în parteneriat cu Poliția Locală a Municipiului Bacău au celebrat această zi printr-o campanie de conștientizare, informare și prevenție a fenomenului de vagabondaj în rândul copiilor ce pot deveni potențialele victime ale abuzurilor și exploatărilor.

            Pornind de la sloganul „E mai ușor să previi decât să combați o situație de risc!”, două echipe multidisciplinare, formate dintr-un politist local, asistent social și asistent medical, s-au deplasat la domiciliul mai multor familii ce au fost informate cu privire la riscurile agresiunii asupra copiilor în mediul stradal, exploatarea prin muncă și cerșetorie.

            De asemenea, au fost discutate aspecte ce țin de responsabilizarea copiilor de către părinți fără, a aduce atingere drepturilor copiilor, precum și aspecte ce țin de igiena și sănătatea membrilor dintr-o familie. Familiile vulnerabile care au beneficiat de această campanie au primit pachete cu produse de igienă personală, igiena locuinței și produse alimentare oferite de către Asociația Valoare Plus.

            Ludovic Orban își apăra decizia de a-l pune pe Rareș Bogdan pe primul loc la europarlamentare

              Aflat în Bacău, președintele PNL, Ludovic Orban, și-a aparat decizia de a-l plasa pe Rareș Bogdan pe primul loc pe lista de candidați la alegerile pentru Parlamentul European.

              El a declarat, într-o conferință de presă, că, deși PNL are foarte mulți oameni de calitate care ar fi putut deschide lista, Rareș Bogdan a fost preferat deoarece a mai fost în partid și s-a dovedit a fi un ziarist combativ, vârful de lance al luptei contra „abuzurilor PSD – ALDE”.

              De asemnenea, el ar avea o vizibilitate bună și ar fi preferat de electoratul care nu votează PSD.

              În ceea ce privește nemulțumirile unor liberali față de faptul că pe locurile eligibile majoritatea candidatilor sunt veniți de la alte partide – fostul PDL sau PMP – Orban a spus că toți candidații sunt membri PNL și nu se fac discriminări pe baza trecutului acestora.

              Întrebat dacă va proceda ca și Crin Antonescu la precedentele alegeri europarlamentare și-și va da demisia dacă PNL nu va atinge un anumit target, Ludovic Orban a evitat să dea un răspuns ferm. El a spus că obiectivul său este câștigarea alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale și evident, a celor pentru Parlamentul European: „Un lider trebuie să se bată pentru ca partidul pe care-l conduce să obțina performanța maximă”, a spus el, fără, însă, să precizeze ce procent de voturi își propune să obțină PNL.
              Orban a vorbit despre vaucere de vacanță, spunând că va solicită că acestea să fie declarate cheltuieli deductibile pentru ca și firmele private să le poată acorda.

              El a anunțat și câteva idei pe care PNL le va pune în aplicare după ce va câștigă alegerile naționale: abrogarea ordonanței 114, cea împotriva „lăcomiei”, abrogarea supraaccizei la combustibil, abrogarea penalităților împotriva companiilor care nu angajează persoane cu dizabilități, desființarea Secției speciale de anchetă a magistraților și schimbarea procedurii prin care se stabilește salariul minim pe economie, care să fie decis nu de Guvern, ci de patronate și sindicate.

              El a mai promis și că, în primul an de guvernare PNL, România va fi primita în Spațiul Schengen, ,pentru că liberalii vor face lobby în acest sens. Un alt obiectiv pe care Orban l-a anunțat este încetarea MCV la adresa României prin acceptarea de către țara noastră a tuturor recomandărilor Comisiei Europene.

              Poliția în acțiune

                Poliția în acțiune

                Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

                La data de 21 martie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Nicolae Bălcescu au depistat un tânăr din comuna Nicolae Bălcescu, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Bacău.
                Tânărul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi o lună pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și tulburarea ordinii și liniștii publice.
                Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție

                La data de 21 martie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizați telefonic de către o femeie de 45 ani, din Bacău, despre faptul că soțul acesteia a venit la locuința sa, deși, la data de 20 martie a.c., Judecătoria Bacău a emis un ordin de protecție prin care bărbatul în cauză este obligat la păstrarea, față de soție, a unei distanțe de 30 m.
                Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului unde l-au identificat pe barbatul de 45 ani, din Bacău, acesta aflându-se în stare de ebrietate.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

                Dosare penale la regimul rutier

                La data de 21 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Moinești, au depistat în flagrant un tânăr de 28 ani, din Moinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
                În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcohol pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a acloolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

                La data de 22 martie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 49 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicu Enea din Bacău, care emana halenă alcoolică.
                Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce suspendat, iar la solicitarea testării cu aparatul etilotest, acesta a refuzat.
                Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniulor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice în timp ce acest drept este suspendat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

                Ocolul Silvic din Hârja a ars

                  O clădire a Ocolului Silvic din satul Hârja, comuna Oituz, a ars azi-noapte.

                  Două autoutilitare cu apă și spuma au ajuns la fața locului, împreună cu o unitate SMURD.

                  La ora 2.20 incendiul a fost declarat stins.

                  Pompierii spun ca au ars 200 de metri pătrați din acoperișul sediului administrativ și o anexă.

                  Cauza probabilă a producerii incendiului o constituie focul deschis în spații închise.

                  Surprize cu ADN canin. Ce strămoși avea un maidanez de pe străzile Bacăului

                    În premieră pentru Adăpostul Public Bacău, unui câine adoptat din adăpost, persoana care l-a adoptat, un olandez, a decis să îi facă un test ADN pentru a află, oficial, ce rase se ascund în spatele titulaturii generic de „câine de rasă comună”.

                    Proprietarii au apelat la o companie internațională ce oferă aceste servicii proprietarilor de câini.

                    Șeful serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân, Dinu Păncescu, spune ca rezultatul s-a dovedit a fi surprinzător.

                    Câinele Sky, „maidanezul” de Bacău, s-a dovedit a avea la origini sânge din rasa Ciobănesc de Anatolia dar și de Ciobănesc German, făcând parte din categoria câinilor de pază și ciobănești.

                    Cupa României la Minifotbal se va desfășura în Bacău

                    Circa 100 de echipe din toată țara se vor întrece, în Bacău, pentru Cupa României la Minifotbal.

                    Evenimentul este programat să se desfășoare între 28 și 30 iunie, fiind organizat de Asociația Sportivă TNT Sport și Federația de Minifotbal din România după ce, anul trecut, Cupa s-a desfășurat la Sibiu și a reunit peste 1400 de jucători.

                    AS TNT Sport nu este la prima inițiativă de acest gen; în 2016 a găzduit primul turneu de calificare la Campionatul European de fotbal pentru nevăzători.

                    De asemenea, Asociația a fost implicată în organizarea și găzduirea Festivalului Minifotbalului Românesc, în 2017, manifestare care a avut loc în Bacău.

                    Cupa României la Minifotbal va fi organizată împreună cu TNT Club Sport. Clubul se întinde pe o suprafață de 23.000 mp și dispune de șapte terenuri de minifotbal, dintre care două sunt acoperite. Toate terenurile dispun de instalație de nocturnă.

                    La ediția din acest an a Cupei României la Minifotbal sunt așteptate 96 de echipe cu circa 1200 de jucători. În total, vor veni peste 2.000 de participanți socotind arbitrii, antrenorii și celelalte persoane angrenate în competiție.

                    Federația de Minifotbal din România a fost înființată în 2007. FMR are 52 de campionate în toată țară, cu peste 1300 de echipe și 18.000 de jucători legitimați.

                    Pesimism românesc

                    Mulți dintre noi ne punem tot mai des întrebarea dacă direcția în care se îndreaptă România este una bună, dar și dacă Europa merge în direcția care trebuie. Răspunsurile etalează, însă, suficient din pesimismul care ne caracterizează ca popor.

                    Sondaje de tot felul cu o astfel de temă au fost lansate în ultimul timp, evident și pentru că anul 2019 dă startul unei lungi perioade electorale inclusiv în țara noastră. Mi-a atras însă atenția cel mai recent dintre ele, realizat de Inscop Research și finalizat chiar în această lună la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer.

                    Concluzia generală este că românii sunt pesimiști în proporție de 72,8% în ceea ce privește direcția propriei țări, în timp ce 46,7% sunt mai optimiști față de evoluția Europei. Câți români chestionați cred că România a ales calea bună? Doar 17,8%. Ceilalți sunt nedeciși sau nu răspund la astfel de întrebări.

                    Același sondaj a fost aplicat de trei ori în ultimele cinci luni, în noiembrie, în ianuarie și în martie, iar optimismul românilor parcă a mai crescut, ușor, pe parcurs. Să fi fost „de vină” majorările salariale și promisiunile electorale ale celor de la Putere? Dar din iulie 2017 până acum, pe același chestionar respondenții și-au tot temperat optimismul. Iar din octombrie 2018 pesimismul a ținut-o langa.

                    În aceleași cinci luni, ponderea pesimiștilor cu privire la direcția în care se îndreaptă Europa s-a diminuat cu peste 7 procente, iar al celor care cred că Europa se îndreaptă într-o direcție bună a crescut cu peste 5 procente.

                    Evoluția Europei ne insuflă optimism. Dar ce folos dacă despre propria țară vedem mai mult în negru? Se spunecă adevărul e întotdeauna la mijloc. Care mijloc, însă?

                    Nu există politicieni providențiali

                    Răzvan Bibire

                    Mă amuză teribil ideea promovată de anumite grupări politice care își prezintă oferta electorală construită în jurul unor lideri și nu a unor idei. Și există numeroase partide politice care nu doar că sunt construite în jurul unei personae, dar mai și propovăduiesc faptul că acea persoană și doar ea are cheia pentru rezolvarea tuturor problemelor.

                    Românii încă nu reușesc să scape de complexul candidatului mesianic, de supraomul politic fără teamă și prihană care va răpune balaurii de unul singur și va duce țara pe noi culmi de glorie. Istoria ne-a învățat, însă, că nu există așa ceva. Liderii puternici care au schimbat lumea sunt puțini la număr și au fost creați pentru a fi percepuți ca mesianici, au fost promovați ca fiind oamenii care oferă rezolvare problemelor.

                    Hitler, Lenin, Stalin au fost concepuți în atelierele statului subteran pentru a fi pe placul maselor care aveau nevoie de eroi salvatori. Și și-au făcut treaba pentru care au fost creați. Sunt doar cele mai vizibile exemple. Alții au profitat de tulburările sociale pentru a se impune ca lideri și s-au promovat tot drept niște conducători providențiali veniți să salveze țara.

                    Antonescu e un exemplu. Au mai fost cazurile în care unii lideri au fost impuși doar ca să fie manevrați din umbră, însă s-au răzvrătit împotriva păpușarilor și au luat puterea în mâini dar, în final, au apelat la același procedeu propagandistic, cel al salvatorului nației. Cum a fost cu Ceaușescu. Avem o tradiție, cum s-ar spune; țara așteaptă mereu un Mesia politic care să o salveze. Și cam de fiecare dată, rezultatele nu sunt cele așteptate; dimpotrivă.

                    Pentru că nu există om care să reușească să între în tiparele pe care poporul i le construiește. De aceea, poporul ar trebui să înțeleagă că e imposibil ceea ce dorește. Și să înceteze să mai ceară politicienilor să fie ceva ce nu pot fi. În același timp, să înceteze să mai creadă politicienii care se promovează a fi lideri mesianici.

                    O tristă amintire

                    „Evenimentul” şcolăresc al anului trecut

                    În februarie 2018 a avut loc simularea examenului de bacalaureat, o bine-venită cale de a-i obişnui pe adolescenţi cu rigorile acestui sistem de evaluare. Pentru prima oară însă, după ani buni, proba de limba şi literatura română nu mai cuprindea cerinţe din domeniul lingvisticii, ci exclusiv din domeniul literaturii. Până în 2018 subiectul I (din cele trei) se deschidea cu 5 (cinci!) puncte centrate pe probleme de limba română: explicarea unui semn de punctuaţie sau ortografic, motivarea folosirii de către scriitor a unui timp verbal, enumerarea elementelor alcătuind câmpul lexico-semantic al unei anumite teme etc. La simularea din februarie anul trecut, au dispărut astfel de cerinţe şi au rămas cele privitoare strict la conţinutul fragmentului de text (pentru 30 de puncte). În locul problemelor de limbă, s-a introdus un eseu argumentativ, pentru 20 de puncte.

                    Reacţie singulară

                    Am scris imediat, în spaţiul rubricii de faţă, despre grozăvia produsă, am descris în detaliu chestiunea şi am făcut o precizare de bun-simţ: nu ceream ca în iunie, la examenul propriu-zis, să se repare gafa, pentru că ştim cu toţii: nu se schimbă regulile în timpul jocului.

                    Aşteptări neonorate

                    Pe internet am primit aprobări, s-au adus argumente suplimentare pentru a susţine observaţiile noastre şi… cam atât. În luna iunie, subiectele au respectat formatul din februarie, cum era normal, dar nu s-a produs necesara reparaţie în anul următor. Pe lângă aceasta – dea Dumnezeu să nu am dreptate! -, nu am citit pe nicăieri vreo reacţie a profesorilor de limba şi literatura română, a inspectorilor de specialitate, a universitarilor sau chiar a părinţilor faţă de situaţia creată. Pe lângă multele lovituri pe care le-a primit limba română, aceasta venea ca un fapt firesc, nu?

                    Februarie ghinionist?

                    E lesne să dăm vina pe lipsa de personalitate a celei de-a doua luni a anului, înghiţită de cea care îi urmează („femartie”) şi ne gândim iute la o mult disputată măsură a Academiei Române. La 17 februarie 1993, a fost emisă o hotărâre a celui mai înalt for ştiinţific al ţării „privind revenirea la â şi sunt în grafia limbii române”. A urmat un lung şir de intervenţii din partea specialiştilor, care a făcut ca abia în ianuarie 1995 să fie aprobată elaborarea ediţiei a V-a a Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie de către Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Da, dar măsura de eliminare a limbii române din conţinutul probei de bacalaureat nu a provocat nici măcar o luare de poziţie, darămite o dezbatere, chiar şi formală. (Acelaşi lucru s-a petrecut cu suprimarea limbii române în liceele/clasele cu profil pedagogic, în urmă cu aproape douăzeci de ani: pur şi simplu a trecut neobservată măsura Ministerului, iar de plâns nu plânge mai nimeni.)

                    Vagi urme de limba română în februarie 2019

                    Am cercetat subiectele şi m-am agăţat de câteva cerinţe care ar include, aluziv, referiri la limba naţională: se acordă câte două puncte pentru utilizarea limbii literare, ortografie şi, respectiv, punctuaţie. La clasa a XI-a, Ioan Slavici explică ce înseamnă „paghină” („prunişti şi fânaţe”), iar la clasa a XII-a, elevii trebuie să recunoască într-un derivat („câmpulungeni”) localitatea: Câmpulung (Muscel, nu Moldovenesc).

                    Erată

                    Ceva mai multă atenţie din partea comisiei de elaborare a subiectelor ar fi eliminat câteva erori: a) „în fragmentul de mai jos.” (în locul punctului, trebuia semnul două puncte); b) „părţilor componente – introducere, cuprins…” (în locul liniei de pauză se impunea acelaşi semn: două puncte).

                    Parcul, ca stare de spirit

                    La aniversarea a 84 de ani de existență, Parcul „Cancicov” primește în dar, din partea profesorului Lucian Șerban, un album fotografic

                    Patru anotimpuri și mai multe generații. De oameni și de arbori, de arbori și de oameni. De la pici fără de griji ce-și cată grăbiți rândul pașilor, la bătrâni venerabili care mai-mai că și-au pierdut șirul anilor.

                    De la puieți cu ramurile chemând cerul, la „Old Faithful” cu privirile dând binețe pământului. Diversitatea, surprinsă de ochiul atent și priceput al mașinii fotografice, se regăsește într-un spațiu comun. Și într-o stare aparte: stare de parc. Albumul-foto cu același nume este o nouă reverență sentimentală pe care profesorul Lucian Șerban o adresează Parcului „Cancicov”. Acum un an, pe vremea aceasta, profesorul Șerban oferea drept cadou parcului o carte de identitate: propria sa carte de identitate.

                    Astăzi, când principalul parc al Bacăului își aniversează cei 84 de ani, îi aduce în dar o carte: propria sa carte. „Stare de parc” este o poveste fără de cuvinte, „scrisă” cu dragoste, competență și minuție de un fiu al parcului. Iar pentru noi, toți ceilalți fii al parcului, reprezintă o bucurie. Și o întoarcere în timp. Pe ulița copilăriei. Sau, mai exact, pe aleile ei.

                    Vineri, de la ora 14.00, se desfășoară cea de-a doua ediție a Zilelor Parcului Cancicov. Inițiativa aparține profesorului băcăuan Lucian Șerban care a descoperit în arhive faptul că pe 22 martie 1935, băcăuanii şi-au oficializat dorinţa de a avea un parc adevărat înaintând oficialităților de la acea vreme o petiție în acest sens.

                    Invitație la teatru

                    Sosirea sfârșitului de săptămână aduce bucurii și pentru fanii de teatru. Astfel, pe scena Teatrului Municipal Bacovia sunt programate în această trei reprezentații ale actorilor băcăuani.

                    Mai întâi, vineri, de la ora 18.00, la Sala Studio „Petru Valter” va avea loc spectacolul one man show „Bărbați singuri”, cu Dumitru Rusu, în regia lui Gheorghe Balint, această reprezentație fiind cea mai recentă producție a Secției Dramă a teatrului băcăuan.

                    Al doilea spectacol pentru publicul larg, „Dragă Elena Sergheevna”, adaptare după Ludmila Razumovskaia, traducere Lia Crișan și Tudor Steriade, în regia lui Mădălin Hîncu, este programat pentru duminică de la ora 18.00.

                    Distribuția: Firuţa Apetrei, Ștefan Alexiu, Eduard Burghelea, Minodora Broscoi, Tudor Hurmuz.

                    Tot duminică, dar de la ora 11.00, copiii au parte și ei de spectacolul lor. Astfel, Secția Animație pune în scenă piesa „Neghiniță” în regia lui Gheorghe Balint, o poveste scrisă de Barbu Ștefanescu Delavrancea și dramatizată fluent.

                    Cu siguranță, copiii vor pleca de la spectacol având întipărit în minte faptul că binele se răsplătește cu bine și nu vor uita că un suflet de om nu e de vânzare. Distribuția: Marlene Duduman, Ilinca Istrate, Beatrice Teișanu, Puiu Gheorghiu, Tiberiu Gabor Bitere/ Alina Neagu, Ion Coșa, Andi Andriucă, Mihai Chihaia.

                    În premieră la Cinema

                    Nu există sfârșit de săptămână fără ca iubitorii de cinema să nu aibă o surpriză plăcută din partea producătorilor și distribuitorilor de film.

                    Astfel, și în acest weekend, cinefilii băcăuani primesc o peliculă în premieră. Este vorba de „Noi” (Us), un film horror, thriller, care îi are în rolurile principale pe Yahya Abdul-Mateen II (foto), Elisabeth Moss, Anna Diop (foto), Lupita Nyong’o și Kara Hayward.

                    Amplasat în peisajul emblematic al plajei din Carolina de Nord, „Noi”, produs de Monkeypaw Productions, îi are ca protagoniști pe Lupita Nyong’o, câștigătoare a premiului Oscar, în rolul lui Adelaide Wilson, o femeie care se întoarce la casa de vacanță unde și-a petrecut copilăria, împreună cu soțul ei, Gabe (Winston Duke, pe care îl știm din Black Panther), și cu cei doi copii ai lor (Shahadi Wright Joseph, Evan Alex), pentru o binemeritată vacanță de vară.

                    Frământată de o traumă din copilărie, inexplicabilă și încă nerezolvată, adusă acum la suprafață și agravată de o serie de coincidențe bizare, Adelaide devine tot mai sigură că ceva cumplit urmează să i se întâmple familiei ei. Regia acestui film este semnată de Jordan Peele.

                    Zece la rând

                    Altă conducere tehnică, aceeași poveste. La primul meci după despărțirea de antrenorul Eden Hairi, CSM Bacău a suferit a zecea înfrângere la rând din 2019 în Liga Zimbrilor. Condusă de „interimarul” George Călin, echipa băcăuană a fost învinsă miercuri seara, în deplasare, cu 30-24 de Politehnica Timișoara, în etapa a 24-a, antepenultima din sezonul regulat.

                    Oaspeții au ținut aproape de adversari în primul mitan, unul în care cele două formații au alternat la conducere: 2-0 (min. 4), 2-3 (‘8), 4-3 (’10), 5-7 (’18), 9-7 (’24), 12-10 la pauză. La revenirea de la cabine, jocul s-a rupt în favoarea bănățenilor, care s-au desprins de la 13-12 la 19-13 (min. 42), înainte de a se impune cu definitivul 30-24. Runda viiitoare, programată miercuri, 27 martie, la ora 18.30, CSM Bacău va primi vizita Sucevei.

                    Poli Timișoara: Tcaciuc, Varo- Sadoveac 7 goluri, Marjanovic 4, Păiuș 3, Dragas 3, Milosevic 2, Pribanic 2, Irimescu 2, Cîmpan 2, Fenici 1, Șania 1, Bote 1, Trif 1, Neamțu 1, Furak. Antrenor: Pero Milosevic.
                    CSM Bacău: Freiwald, Tamaș, Crăciunescu- Drăgan 5 goluri, Gal 5, Păunică 4, M. Cotinghiu 2, Juverdianu 2, Tărîță 2, G. Cotinghiu 2, Bologa 2, Paunescu, Tudorancea. Antrenor: George Călin.

                    Celelalte rezultatea ale etapei a 24-a: Dobrogea Sud- CSM Focșani 38-27, Dunărea Călărași – Potaissa Turda 31-28, CSU din Suceava – Universitatea Cluj 36-25, Minaur- CSM București 24-31. Aseară urmau să se joace Steaua – CSM Făgăraș și HC Buzău – Dinamo.

                    Clasament Liga Zimbrilor

                    1 Dobrogea Sud 24 20 0 4 715-593 60p.
                    2 CSM București 24 18 2 4 662-565 56p.
                    3 Dinamo București 23 15 3 5 702-610 48p.
                    4 Dunărea Călărași 24 15 3 6 669-618 48p.
                    5 Potaissa Turda 23 14 4 5 654-590 46p.
                    6 Poli Timișoara 24 14 4 6 652-602 46p.
                    7 Steaua București 23 14 2 7 645-599 44p.
                    8 CSM Focșani 24 12 1 11 633-608 37p.
                    9 Minaur B. Mare 24 9 3 12 689-698 30p.
                    10 CSU din Suceava 24 6 2 16 577-652 20p.
                    11 HC Buzău 2012 22 6 0 16 543-598 18p.
                    12 CSM Făgăraș 23 5 2 16 546-617 17p.
                    13 CSM Bacău 24 4 0 20 630-727 12p.
                    14 Univ. Cluj 24 0 0 24 613-853 0p.

                    Start în play-off

                    Știința Bacău se pregătește de startul play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin, care reunește primele șase clasate din sezonul regulat. Un start pe care băcăuancele îl vor lua de la -6: diferența de puncte ce le separă de ocupanta locului 3, care este și adversara lor de sâmbătă, din deplasare, CSM Târgoviște.

                    O victorie pe terenul dâmbovițencelor ar reduce ecartul la doar trei puncte. „Ne dorim foarte mult să câștigăm la Târgoviște. Indiferent de scor. Este bună și o victorie la limită, chiar dacă una de trei puncte ar însemna cu totul altceva.

                    Nu ne mulțumim cu locul 4, cu toate că, la fel ca și locul 3, ne garantează participarea în viitoarea ediție a Cupei CEV”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care contează pe întreg lotul pentru jocul de la Târgoviște.

                    Unul netelevizat, Digisport alegând să transmită următoarea partidă din play-off a băcăuancelor, programată tot în deplasare, cu Dinamo, pe 30 martie, de la ora 14.00.

                    Prima rundă din play-off își are uvertura azi, la București, unde gazdele de la CSM privesc vizita Lugojului, într-un meci televizat de Digi. Partida Alba Blaj- Dinamo a fost amânată deoarece ardelencele au disputat marți seara, turul finalei cu italiencele de la Yamamay e-work Busto Arsizio, în fața carora au pierdut acasă cu 3-0.

                    Clasament play-off

                    1 Volei Alba Blaj 15 14 1 44-5 43p.
                    2 CSM București 15 13 2 39-8 38p.
                    3 CSM Târgoviște 15 11 3 35-18 32p.
                    4 Știința Bacău 15 9 6 30-21 26p.
                    5 CSM Lugoj 15 5 10 18-33 15p.
                    6 Dinamo București 15 4 11 17-35 13p.

                    Documentul informativ ”Ape și păduri” a fost prezentat la Comisia județeană de dialog social

                      Maricica – Luminița Coșa, prefect al județului Bacău împreună cu subprefectul Valentin Ivancea au condus pe 20 martie ședința lunară a Comisiei județene de dialog social, eveniment care a avut loc la sala mică a Palatului Administrativ. În cadrul ședinței președintele Confederației Sindicale Naționale ”Meridian”- Filiala Bacău, Gheorghe Gavrilă a prezentat documentul informativ ”Ape și păduri” – Resurse naturale regenerabile dar și vulnerabile, în contextul politicilor europene pentru dezvoltarea durabilă.

                      Accentul a fost pus pe prevederile legale stipulate de Directiva 2000/60 a Uniunii Europene, Cadru pentru apă, Legea nr. 107/1996 a apelor, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 2/2016 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, fiind prezentate, sub forma analizelor de tip swot, multiple aspecte privind gestionarea resurselor naturale de apă și a patrimoniului silvic din România, dar și la nivelul județului Bacău, precum și o serie de măsuri necesare pentru protecția resurselor de apă și a pădurilor și diminuarea riscului de mediu.

                      Este de evidențiat faptul că această temă a fost abordată la ședința lunară a Comisiei de dialog social în contextul în care acum, în luna martie, prin diverse manifestări sunt sărbătorite Ziua Internațională a Pădurii și Ziua Mondială a Apei (care se sărbătorește din anul 1993). ”Apa este leagănul vieții, este resursa naturală de cea mai mare importanță, având în vedere că viața însăși e condiționată de aceasta”, a declarat în deschiderea prezentării comunicării sale Gheorghe Gavrilă.

                      Prefectul județului Bacău, Maricica – Luminița Coșa, alături de subprefectul județului, Valentin Ivancea, dar și de prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, aflat în județul Bacău și invitat în ședința comisiei de dialog social, au apreciat atenția acordată atât resurselor de apă, cât și fondului forestier, care nu sunt produse comerciale oarecare, ci un patrimoniu natural, pe care avem datoria de a-l proteja cu toții, autorități centrale și locale, societate civilă și cetățeni, deopotrivă. Amintind că este o colaborare instituțională foarte bună între județele Bacău și Iași, Marian Șerbescu, prefect al jud. Iași a menționat că ”această comisie, de dialog social este una din cele mai importante comisii”.

                      Duminică mergem în Marșul pentru Viață

                        Cu o zi înainte de „Buna Vestire”, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) filiala Bacău organizează ediția 2019 a Marșului pentru Viață. La această ediție, participanții la marș vor pleca de la Biserica „Sf. Dumitru”, din vecinătatea Podului de la „Narcisa” și vor urma traseul prin zona centrală a orașului până în Piața Tricolorului.

                        Marșul se va desfășura începând cu ora 17.00 și va avea punct final Piața Tricolorului acolo unde, pe o scenă, după alocuțiunile invitaților din diferite instituții, va urma un program artistic susținut de Corul Parohiei Irești-Buzău cunoscut de publicul larg în urma participării cu succes la emisiunea „Românii au Talent”.

                        Tema din acest an a Marșului pentru Viață este „Unic din prima secundă” și afirmă unicitatea și valoarea infinită a fiecărei persoane încă din prima clipă a vieții.

                        „Este nevoie ca societatea să valorizeze mai mult darul vieții și să sprijine femeile în criză de sarcină. Fiecare copil, de dinainte de a fi născut, se distinge de orice alt om de pe planetă, are ADN propriu și o menire foarte specifică în această lume, pe care nimeni nu o poate înlocui.”
                        Răzvan Popovici, președintele ASCOR Bacău