23 aprilie 2024
OpiniiEditorialPesimism românesc

Pesimism românesc

Mulți dintre noi ne punem tot mai des întrebarea dacă direcția în care se îndreaptă România este una bună, dar și dacă Europa merge în direcția care trebuie. Răspunsurile etalează, însă, suficient din pesimismul care ne caracterizează ca popor.

Sondaje de tot felul cu o astfel de temă au fost lansate în ultimul timp, evident și pentru că anul 2019 dă startul unei lungi perioade electorale inclusiv în țara noastră. Mi-a atras însă atenția cel mai recent dintre ele, realizat de Inscop Research și finalizat chiar în această lună la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer.

Concluzia generală este că românii sunt pesimiști în proporție de 72,8% în ceea ce privește direcția propriei țări, în timp ce 46,7% sunt mai optimiști față de evoluția Europei. Câți români chestionați cred că România a ales calea bună? Doar 17,8%. Ceilalți sunt nedeciși sau nu răspund la astfel de întrebări.

Același sondaj a fost aplicat de trei ori în ultimele cinci luni, în noiembrie, în ianuarie și în martie, iar optimismul românilor parcă a mai crescut, ușor, pe parcurs. Să fi fost „de vină” majorările salariale și promisiunile electorale ale celor de la Putere? Dar din iulie 2017 până acum, pe același chestionar respondenții și-au tot temperat optimismul. Iar din octombrie 2018 pesimismul a ținut-o langa.

În aceleași cinci luni, ponderea pesimiștilor cu privire la direcția în care se îndreaptă Europa s-a diminuat cu peste 7 procente, iar al celor care cred că Europa se îndreaptă într-o direcție bună a crescut cu peste 5 procente.

Evoluția Europei ne insuflă optimism. Dar ce folos dacă despre propria țară vedem mai mult în negru? Se spunecă adevărul e întotdeauna la mijloc. Care mijloc, însă?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri