vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1902

Președintele Iohannis a anunțat instituirea Stării de Urgență – citiți textul Decretului

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând de luni se instituie starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile.

„Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Școlile vor fi închise pe perioada Stării de Urgență.

Dacă va fi cazul, se vor plafona prețurile la medicamente, alimente sau servicii publice (energie electrică, gaze naturale), la prețul mediu de pe ultimele trei luni.

Toate persoanele bolnave vor fi tratate gratuit în România.

Parlamentul va vota cel târziu joi decretul privind starea de urgenţă, a declarat, luni, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul interimar al PSD.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie a.c., decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Vă prezentăm textul integral al cererii:

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,

Luând în considerare experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,

În contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, din care 12 state au adoptat măsuri speciale prin instituirea unor stări excepționale în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției,

Luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,

Ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor,

Subliniind necesitatea instituirii stării de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,

În considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,

Ținând cont de faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit,

Văzând Hotărârea CSAT nr. 30/2020 privind necesitatea instituirii stării de urgență și planul de acțiune la instituirea stării de urgență,

Având în vedere propunerea Guvernului de instituire a stării de urgență,

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele României

decretează:

Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

libera circulație;
dreptul la viață intimă, familială și privată;
inviolabilitatea domiciliului;
dreptul la învățătură;
libertatea întrunirilor;
dreptul de proprietate privată;
dreptul la grevă;
libertatea economică.
Art.3. – În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4. – (1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.

(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr.2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia.

(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;
capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;
măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;
capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
apariția altor situații de urgență.
(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin.(3) revine Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 5.- (1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6.- Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.

Art. 7.– Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.

Art. 8.- Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și intră în vigoare la data publicării.

Art. 9.- Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

ANEXA nr. 1

MĂSURI DE PRIMĂ URGENȚĂ

CU APLICABILITATE DIRECTĂ

Capitolul I – Domeniul ordine publică

1 – Poliția Locală se subordonează operațional Ministerului Afacerilor Interne.

2 – Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se subordonează operațional unităților teritoriale de poliție, care stabilesc activitățile de sprijin pe care acestea le execută.

3 – Serviciile voluntare de pompieri (situații de urgență) se subordonează operațional unităților teritoriale pentru situații de urgență, care stabilesc responsabilitățile și modul de acțiune al acestora.

4 – Serviciile publice de ambulanță se subordonează operațional inspectoratelor pentru situații de urgență.

5 – (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistență medicală și alte misiuni în funcție de evoluția situației.

(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.

6 – Instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

7 – Pentru ca efectivele instituțiilor din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională să fie mereu la dispoziție în scopul intervenției în cazuri reale generate de pandemia de COVID-19, pe perioada stării de urgență, se suspendă exercițiile, simulările, aplicațiile și orice alte activități care pot interfera cu măsurile luate de autoritățile competente destinate prevenirii și combaterii răspândirii infecțiilor cu COVID-19, cu excepția celor cu caracter militar desfășurate în poligoanele de instrucție.

Capitolul II – Domeniul economic

8 – Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19.

9 – Pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, autoritățile publice centrale pot rechiziționa unități de producție materiale și echipamente necesare combaterii acestei epidemii.

10 – Autoritățile publice centrale precum și entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, pot achiziționa în mod direct materiale și echipamente necesare combaterii acestei epidemii.

11 – Beneficiarii fondurilor europene afectați de adoptarea măsurilor de urgență prevăzute în prezentul decret pot decide, împreună cu autoritățile de management/organismele intermediare, să suspende contractele de finanțare încheiate conform legii.

12 – Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative.

13 – Se vor dispune măsuri pentru asigurarea continuității în aprovizionare, respectiv extracție, producție, procesare, transport, distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a sistemului energetic național, precum și asigurarea continuității funcționării acestuia și a tuturor serviciilor de utilitate publică.

14 – Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

15 – Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.

Capitolul III – Domeniul sănătății

16 – În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.

17 – Prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate până la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naționale de sănătate – preventive și curative, pe perioada stării de urgență, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:

a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);

b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

c) decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor contractate și decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește nivelul contractat;

d) decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră;

e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a medicamentelor restricționate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții cronici.

18 – În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate de Ministerul Sănătății.

19 – Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.

20 – Pe perioada stării de urgență se pot realiza transferuri între bugetele Ministerului Sănătății și Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (în ambele sensuri) precum și între diferitele linii de buget ale Ministerului Sănătății sau Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în funcție de necesități.

21 – Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ teritoriale se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unități ale administrației publice.

22 – Valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.

23 – Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

24 – Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.

25 – Pe perioada stării de urgență, modificările de structură din cadrul unităților sanitare se vor aviza de către direcțiile de sănătate publică locale în funcție de necesitați.

26 – Pe perioada stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și combaterii COVID-19.

27 – Se autorizează prescripțiile de tratamente „off – label” în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unității sanitare respective.

28 – (1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate publică prin procedură de achiziție directă.

(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin procedură de achiziție directă.

(3) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe pentru unitățile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort cât si din cele ale unităților sanitare.

29 – (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.

Capitolul IV – Domeniul muncii și protecției sociale

Art. 30 – Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Art. 31 – Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.

Art. 32 – (1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei și al ministrului transporturilor, după caz.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Art. 33 – Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.

Art. 34 – Pe durata stării de urgență, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepția controalelor dispuse de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Art. 35 – Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență.

Art. 36 – Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Art. 37 – Prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție, în situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Art. 38 – Cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică.

Art. 39 – Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Art. 40 – Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Capitolul V – Domeniul justiție

Art. 41 – Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.

Art. 42 – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.

(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgență, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.

(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.

(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.

Art. 43 – (1) Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la:

a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;

b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;

c) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin.(1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;

(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, judecătorul sau instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și efectuarea actelor de procedură;

(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poștă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgență, telefonic indicarea adreselor de poștă electronică pentru comunicarea respectivelor acte;

(5) Termenele de comunicare a soluțiilor, de formulare și soluționare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepția celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Fac excepție cele judecate potrivit prezentului decret.

(6) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate .

(7) Se suspendă de drept organizarea licitațiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale.

(8) Pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă.

Art. 44 – Pe durata stării de urgență, prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător și în procedurile de competența Inspecției Judiciare.

Art. 45 – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale continuă în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor privind persoanele juridice și persoanele fizice înregistrate în registrul comerțului și se derulează prin mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a mențiunilor și a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

(2) Copiile de pe înregistrările efectuate și de pe actele prezentate de solicitanți, informațiile despre datele înregistrate și certificatele constatatoare se eliberează pe cale electronică.
(3) Activitatea de asistență pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerțului, din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și activitatea de publicare și de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvență se realizează prin mijloace electronice.

Art. 46 – În executarea pedepselor și a măsurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune, precum și obligațiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgență. Pentru situațiile în care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de libertate s-a împlinit în timpul stării de urgență, în raportul final se face mențiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.

Art. 47 – (1) În executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar se suspendă.

(2) Pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează durata și numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranță, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deținuților la convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare.

(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis și deschis pot executa pedeapsa în camere de deținere permanent închise și asigurate.

(4) Pentru minorii privați de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentantul legal, exclusiv pentru acordarea asistenței medicale și a măsurilor de prevenție.

(5) În completarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, polițistul de penitenciare este obligat să participe la toate activitățile desfășurate în conformitate cu dispozițiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.

(6) Pe perioada stării de urgență, în raport de necesitățile și situația operativă existente la nivelul unității penitenciare unde este încadrat sau al altei unități din poliția penitenciară, polițistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul și/sau felul muncii.

Capitolul VI- Domeniul afaceri externe

Art. 48 – Pe perioada stării de urgență, Ministerul Afacerilor Externe îndeplinește următoarele atribuții:

a) va menține funcțiile și atribuțiile sale conform HG nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea MAE, cu modificările și completările ulterioare și va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea României în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menținerii stării de urgență în România, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune;

b) va notifica Secretarului General al ONU și Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în conformitate cu obligațiile internaționale ce revin României;

c) va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România, precum și cu reprezentanțele/birourile organizațiilor internaționale din România, sens în care autoritățile competente vor furniza toate informațiile necesare;

d) va asigura respectarea normelor dreptului internațional relevante în contextul aplicării dispozițiilor prezentului decret în situația în care membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanțelor/ birourilor organizațiilor internaționale vor fi testați pozitiv cu COVID-19;

e) va menține comunicarea cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucțiuni și informări necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autoritățile competente vor furniza MAE informațiile necesare;

f) va dispune măsurile necesare în condițiile în care membrii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de reședință în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membrii ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuității drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).

Capitolul VII – Alte măsuri

Art. 49 – Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.

Art. 50 – Pe durata stării de urgență, autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Art. 51 – (1) Autoritățile și instituțiile publice stabilesc măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și organelor de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum și ale celorlalte profesii.

(3) Organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a măsurilor prevăzute la alin.(1).

Art. 52 – (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.

(2) În aplicarea alin. (1), autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă.

Art. 53 – În perioada stării de urgență, drepturile prevăzute la art. 35 alin. (2) – (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se acordă fără a se ține cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la alin. (4) și (5) ale aceluiași articol și fără a ține cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiași articol.

Art. 54 – (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.

(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.

(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.

(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.

Art. 55 – În perioada stării de urgență pot fi depășite normele de dotare și consum prevăzute de reglementările în vigoare, dacă această depășire se datorează efectelor evoluției COVID-19 și măsurilor de protecție și prevenire.

Art. 56 – Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

Art. 57 – Guvernul României efectuează, în regim de urgență, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare.

ANEXA nr. 2

MĂSURILE DE PRIMĂ URGENȚĂ CU APLICABILITATE GRADUALĂ

1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;

2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;

3. Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;

4. Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;

5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;

6. Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;

7. Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;

8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:

i. urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;

ii. urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);

iii. pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

RAJA a aplicat noi măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu COVID – 19

    La nivelul RAJA S.A. s-au dispus noi măsuri de protecție a securității și sănătății personalului, dar și a abonaților, ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, după ce a fost decretată starea de urgență.

    Astfel, începând cu data de 17 martie 2020, în întreaga arie de operare, programul structurilor care implică relații cu publicul se va desfășura fără interacțiunea directă a angajaților RAJA cu persoanele din afara societății. În acest sens, clienții noștri au la dispoziție variante electronice sau telefonice pentru diferite operațiuni și asistență. Le recomandăm acestora să ne contacteze pe adresele de e-mail, prin formularul de sesizări, sugestii sau reclamații online și la numerele de telefon puse la dispoziție pe site-ul RAJA www.rajac.ro.

    Excepție fac casieriile RAJA, care vor avea program normal de lucru cu publicul. În acest sens, facem apel către toți clienții societății să evite crearea de cozi/aglomerație și să respecte distanța între persoane de cel puțin 1,5 m.

    Numărul de Call Center 0241.924 precum și Contul de client on-line rămân în continuare operaționale 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru informații, reclamații, transmiterea consumului de apă, etc.

    Încurajăm clienții să utilizeze metodele de plată on-line a facturilor, prin intermediul contului de client RAJA, dar și prin transfer bancar, direct debit, Pay-Point, Payzone, Westaco, în incinta magazinelor „La doi Pași” și la unitățile bancare.

    Conducerea societății a luat măsura asigurării funcțiilor esențiale în peste 100 de puncte de lucru, prin muncă în condiții de izolare, în vederea furnizării serviciului esențial – apă potabilă, pentru populația din întreaga arie de activitate.

    Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor generate de răspândirea COVID-19 şi să asigurăm continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare pentru toți consumatorii.

    Prefectul de Bacău: marți discutăm soluția tehnică pentru Spitalul Municipal

    „Finalizarea parțială a Spitalului Municipal, astfel încât etajele 4 și 5 să fie transformate în secții pentru tratarea bolnavilor de coronavirus poate reprezenta o soluție viabilă. M-am întâlnit azi cu reprezentanții Primăriei, ai Consiliului Județean Bacău și ai Direcției de Sănătate Publică și am analizat toate variantele de lucru”, a declarat Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău.

    Discuțiile au fost urmate și de o vizită la Spitalul Municipal. DSP și-a dat acordul de principiu pentru începerea lucrărilor, cu condiția respectării circuitelor sanitare.

    „În cursul zilei de mâine, la București, vom afla și soluția tehnică pe care proiectantul o propune și numărul maxim de paturi în regim ATI care pot fi pregătite. Un termen optimist de amenajare a celor două etaje este de 2-3 luni. Salut implicarea tuturor factorilor responsabili în această acțiune. Sunt convins că, împreună, vom trece și peste această încercare!”, a mai spus prefectul de Bacău.

    „Am primit girul Direcției de Sănătate Publică pentru amenajarea Spitalului Municipal și organizarea spațiilor de carantină și tratament a cazurilor de infecție și COVID 19”, a declarat si președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu.

    Reprezentanții DSP-ului spun că locația spitalului este cea mai potrivită pentru acest demers.

    Prefectul de Bacău s-a întâlnit cu reprezentanții vârstnicilor

      Prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a avut o întâlnire, astăzi, 16 martie 2020, de la ora 12.00, cu membrii Consiliului județean pentru persoane vârstnice din cadrul Comitetului județean de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice.

      „În primul rând vom avea în vedere a se asigura toate medicamentele necesare pentru afecțiunile persoanelor vârstnice. De asemenea, în contextul răspândirii infecției cu COVID 19, este necesar ca, în special persoanele vârstnice, să rămână cât mai mult acasă.

      Situația de urgență, decretată în România de președintele Klaus Iohannis, nu trebuie să creeze panică și cetățenii trebuie să înțeleagă că, în acest moment, statul poate acționa mai rapid și mai eficient, în lupta pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

      Numărul de telefon 0729.30.01.30 este la dispoziția tuturor celor care doresc să semnaleze cazuri de îmbolnăviri sau suspiciuni.”, a dat asigurări prefectul Liviu Miroşeanu.

      O firmă din Bacău confecționează măști de protecție

        De ceva vreme au dispărut de pe piață și au devenit cele mai căutate măștile și mănușile medicinale, precum și dezinfectanții care să ne țină departe de coronavirus. În acest context, o parte dintre băcăuani au intrat în panică, unii lansând chiar scenarii apocaliptice.

        Astăzi, la după ora 14.00, am contactat câteva farmacii din Bacău și ni s-a confirmat că la momentul convorbirii unitățile respective nu aveau la vânzare aceste repere. În același timp am aflat că toate farmaciile au comenzile făcute și chiar facturi plătite iar produsele sunt pe drum.

        Farmaciștii fac apel la oameni să nu achiziționeze mai mult decât au nevoie și să se creeze panică. Nici hypermarketurile nu au la vânzare aceste produse, dar ne dau de înțeles că sunt foarte bine aprovizionate. Rafturile și depozitele sunt pline cu alimente și nu este cazul să ne alarmăm.

        Vestiment Evolutiv confecționează măști

        Veștile bune vin și de la compania Vestiment Evolutiv Bacău, care a decis să intervină și să confecționeze măști de protecție în aceste vremuri tulburi. Iată mesajul postat de Vestiment Evolutiv pe site-urile de socializare:

        „Livrăm în toată țara, măști lucrate manual, cu drag și grijă, refolosibile, pentru toate vârstele, diverse modele și culori.
        Pentru comenzi:
        Magazin Number One: 0752.249.083
        Magazin Alergo: 0752.249.085
        Magazin Miracol’e: 0752.249.089”

        Primăria Bacău dezinfectează străzile și trotuarele

        Municipalitatea băcăuană spală și dezinfectează străzile și trotuarele din oraș.

        Accidentată pentru că a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure

          La data de 14 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, în comuna Nicolae Bălcescu.

          Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 39 de ani, din comuna Gârleni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252D, a surprins şi accidentat o bătrână de 79 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

          În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, necesitând internarea.

          Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

          Federația Tinerilor dorește să ajute pensionarii și bolnavii la cumpărături

            În această perioadă de grea încercare pentru mai multe categorii de oameni, pericolul coronavirusului pândind la orice pas, membrii Federației Tinerilor din Bacău și-au arătat disponibilitatea de a interveni în ajutorul persoanelor vârstnice și a celor bolnavi.

            Astfel, printr-o postare pe rețelele de socializare, tinerii băcăuani susțin că-i vor ajuta pe cei aflați în situații delicate, oferind să le facă anumite cumpărături pe care să le distribuie fără comision. Iată și anunțul integral:

            „Dragi pensionari, oameni bolnavi,

            Pentru că în această perioadă sunteți cei mai predispuși la o infectare gravă cu Corona Virus, cel mai bine ar fi să RĂMÂNEȚI IZOLAȚI ÎN CASE.

            Dacă aveți nevoie de ajutor doar pentru CUMPĂRĂTURI URGENTE (alimente, rețete medicale) vă rugăm să ne sunați și voluntarii noștri vă vor aduce produsele la ușă, fără costuri de livrare.
            Ne puteți găsi la numărul de telefon 𝟎𝟕𝟕𝟏.𝟔𝟗𝟕.𝟖𝟓𝟖 unde ne spuneți exact ce aveți nevoie 𝐔𝐑𝐆𝐄𝐍𝐓, noi vă vom lăsa pachetul la ușă, iar dumneavoastră banii de pe cumpărături conform bonului fiscal, într-un plic.
            CU DRAG,
            Federația Tinerilor din Bacău
            Street Delivery Bacău
            ZidArt BACĂU
            Valoare Plus”

            Măsuri pentru prevenția COVID-19 la Kaufland

            Rețeaua comercială Kaufland, care are cinci magazine și în județul Bacău, aplică măsuri suplimentare de igienă, dezinfecție și prevenție în unitățile sale și în sedii. Comercianții rețelei spun că au în atenție și reaprovizionarea cu mărfuri, dar și evitarea formării cozilor în magazine.

            „Recomandăm efectuarea cumpărăturilor de către un singur membru al familiei, de la cel mai apropiat magazin, pentru a evita folosirea mijloacele de transport în comun și a aglomerărilor. Avem suficiente stocuri de marfă, iar magazinele sunt deschise și reaprovizionate în fiecare zi și vor rămâne deschise și în perioada următoare” – mai spun comercianții de la Kaufland.

            Ce pot face clienții magazinelor

            să-și întrebe vecinii în vârstă dacă au nevoie de ajutor la cumpărături;
            să păstreze distanța de siguranță de doi metri față de celelalte persoane aflate în magazin;
            să evite risipa alimentară, cumpărând responsabil, doar în cantități destinate consumului personal, și să țină cont că produsele alimentare au termene de valabilitate care nu pot fi depășite;
            să evite cât mai mult folosirea bancnotelor pentru a plăti cumpărăturile; să opteze pentru plata cu cardul sau cu telefonul, în măsura în care acest lucru este posibil;
            să folosească dezinfectant de mâini din stațiile amplasate la intrarea în magazin, atât înainte, cât și după ce sunt încheiate cumpărăturile.

            Ce măsuri s-au luat în magazine

            cel puțin o dată pe oră, sunt dezinfectate toate suprafețele des utilizate de clienți și angajați, precum și obiectele de uz comun (cărucioare de cumpărături, coșuri de mână, mânere, clanțe, balustrade, cântare etc.);
            toaletele și spațiile comune ale angajaților sunt dezinfectate în totalitate cel puțin o dată pe oră;
            s-au amplasat în toate magazinele stații cu dezinfectant de mâini gratuit, atât în zonele pentru clienți, cât și la casele de marcat;
            s-a pus la dispoziție o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a angajaților.

            Testarea rutieră pentru cei cu permisul suspendat, la sediul Poliției Municipiului

              În contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, facem precizarea că testarea privind cunoaşterea legislaţiei rutiere în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice se va desfășura în clădirea Poliției Municipiului Bacău, săptămânal, în câte două serii, după următorul grafic:

              * marți: începând cu ora 1200, respectiv ora 1400, în limita a 30 de persoane / serie;

              * joi: începând cu 1000, respectiv ora 1200, în limita a 30 de persoane / serie;

              Programarea celor care solicită testarea se va efectua la Poliția Municipiului Bacău, ghișeul ”Abateri”, în ziua testării, în limita locurilor alocate / serie.

              Până acum testarea se făcea la Colegiul Pedagogic, dar institutia de învățământ s-a închis în contextul epidemiei de coronavrus.

              Tamponare pe fondul consumului de alcool

                La data de 14 martie a.c, în jurul orei 23.30, poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Miron Costin din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

                Din cercetări a rezultat faptul că, un bărbat de 50 de ani, din Bacău, în timp ce a pus în mişcare autoturismul pe care îl conducea, a acroşat un autoturism parcat care a fost proiectat în altul, de asemenea, parcat.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare de mostre biologice de sânge.

                Primarul Bacăului: Baza sportivă Letea va fi pusă la dispoziția autorităților pentru transformarea în spații de cazare medicală

                  Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a propus, în cadrul întâlnirii de astăzi, cu prefectul județului și președintele Consiliului Județean, ca spațiile Bazei sportive Letea să fie puse la dispoziția autorităților pentru transformarea în spații de cazare medicală.

                  Primarul Bacăului a mai propus și utilizarea echipamentelor medicale de la Spitalul Municipal pentru dotarea spațiilor ce vor fi amenajate/ reamenajate pentru acțiunile medicale împotriva efectelor coronavirusului.

                  Alte propuneri vizează amenajarea de spații de cazare medicală din containere modulare pe structură metalică, iar, în caz de urgență, utilizarea unui etaj din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie.

                  „La ora 12 ne vom reîntâlni pentru a discuta împreună cu Direcția de Sănătate Publică și specialiștii în domeniu pentru a vedea concret posibilitățile de utilizare a Spitalului Municipal în această situație de urgență. Mulțumesc domnului prefect al Județului Bacău și domnului președinte al Consiliului Județean pentru atitudinea pozitivă și pentru faptul că împreună am stabilit o foaie de parcurs comună, esențială în aceste momente de criză”.

                  Cosmin Necula,
                  primarul municipiului Bacău

                  Președintele CJ spune că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină

                  Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, spune că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate astfel încât să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină.

                  „Am discutat astăzi, cu cei de la Primăria Bacău, modalitățile concrete prin care inițiativa noastră de amenajare a 𝑺𝒑𝒊𝒕𝒂𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑴𝒖𝒏𝒊𝒄𝒊𝒑𝒂𝒍, pentru preluarea cazurilor #COVID19, poate fi implementată.

                  Criza coronavirus, starea de urgență decretată pe teritoriul național, precum și protocolul încheiat de Consiliul Județean și Consiliul Local, în mai 2018, în vederea susținerii lucrărilor de la Spitalul Municipal, sunt premise pe care ne putem fundamenta demersul nostru”, a declarat Sorin Brașoveanu.

                  Din discuția purtată cu primarul Bacăului a rezultat că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate astfel încât să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină.

                  „Am reiterat sprijinul financiar pe care Consiliul Județean este pregătit să-l ofere, respectiv 60 la sută din valoarea lucrărilor de intervenție, în vederea amenajării spațiilor și incintelor de la Spitalul Municipal necesare organizării carantinei sau tratării pacienților infectați ce intră în județul Bacău din zonele afectate de coronavirus.

                  În cursul acestei zile, la ora 12.00, vom avea o întrevedere la Prefectura Bacău, în contextul instituirii stării de urgență, pentru a discuta – cu autoritățile medicale băcăuane – despre implementarea inițiativei noastre.

                  Considerăm că o clădire medicală corespunde mai bine obiectivului de combatere a infecției cu COVID 19 și că prin minime intervenții și amenajări de urgență putem operaționaliza Spitalul Municipal pe acest palier sanitar”, a mai spus președintele CJ Bacău.

                  Biologi, Biochimiști, Chimiști, în prima linie alături de medici

                  „Opinia publică trebuie să fie informată corect că biochimiștii, biologii și chimiștii din sistemul sanitar sunt în linia întâi a luptei cu Coronavirus. Etapa esențială în diagnosticul COVID19 este cea din LABORATORUL de identificare a virusului SARS-CoV-2.

                  Specialiștii din laboratoarele medicale din România (medici, biochimiști, biologi și chimiști) efectuează deja teste de laborator și de screening cu teste comerciale cu utilizare de urgență pentru diagnosticarea prezumtivă a infecției cu SARS-CoV-2 care vin ca răspuns al autorităților de reglementare și al industriei față de urgența de sănătate publică reprezentată de pandemia COVID19.

                  SARS-CoV-2,coronavirusul viu (care poate fi transmis) a fost detectat în mai multe tipuri de produse biologice și a variat între 32% (exsudatul faringian), 93% (lavajul bronhoalveolar), fecale (29% dintre probe),foarte rar în sângele pacienților (1% dintre probe), iar probele de urină au fost toate negative. SARS-CoV-2, coronavirusul viu (care poate fi transmis) fiind un virus cu transmitere aeriană, cel mai frecvent poate fi identificat la pacienți în secrețiile respiratorii: (exsudat nazal sau faringian, spută), lavaj bronhoalveolar sau probe de biopsie endoscopică.

                  Sunt propuse si utilizate mai multe metode, una dintre ele fiind metoda RT-PCR (reacție de polimerizare în lanț) determinarile fiind efectuate din probe biologice din tractul aerian superior (exsudat nazal sau faringian). Proba este considerată pozitivă dacă sunt detectate două secvențe genetice specifice coronavirusurilor, dintre care unul specific SARS-CoV-2.

                  Testele de laborator pentru confirmarea diagnosticului de COVID19 conform recomandărilor WHO prin RT-PCR sunt efectuate în România în laboratoarele autorizate din Spitalele de boli infectioase din București, Cluj, Iași, Timiș, Constanța și Dolj numai de catre specialistii medici, biochimisti, biologi si chimisti din sistemul sanitar. Colega noastră dr.biolog Valerica Bică- Profir, președintele în exercițiu al filialei OBBCSSR Timiș este unul dintre biochimiștii, biologii și chimiștii din sistemul sanitar care se află în aceste zile în linia întâi a luptei cu Coronavirus.

                  Lucrează aprox. 100 de teste/zi din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara pentru depistarea/ diagnosticarea Coronavirus sub parafa și semnătură. Are echipament complet de protecție, este sprijinită total de conducerea instituției și de către toată echipa medicală.

                  Vrancianu Ovidiu

                  Depresia la copii, o problemă tot mai serioasă

                  Andra Tanasescu

                  Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 264 de milioane de persoane de toate vârstele sunt afectați. Cu toate acestea, foarte puțini vorbesc despre faptul că tot mai mulți copiii și adolescenți suferă de depresie, în Statele Unite fiind diagnosticați aproximativ 1,9 milioane de copii cu vârste între 3 și 17 ani, potrivit Children’s Mental Health.

                  Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), semnele depresiei în rândul copiilor pot fi variate, însă există câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze: (1) iritabilitatea și/sau furia se manifestă adesea în rândul copiilor care dezvoltă, inițial forme ușoare de depresie, dar care se pot acutiza destul de repede dacă nu sunt ameliorate; (2) simptome care se manifestă prin dureri corporale, în special la nivelul mușchilor, stări permanente de neliniște, stres în timpul despărțirii de părinți; (3) pierderea interesului față de activitățile obișnuite, (4) retragerea din activități sociale plăcute până în acel moment; (5) dificultăți de concentrare; (6) fuga de acasă sau discuții despre acest subiect cu alți prieteni pe Facebook; (7) discuții despre moarte și sinucidere; (8) apetit crescut sau scăzut, schimbarea bruscă a greutății corporale (în special prin luarea de kilograme în plus), (9) comentarii pe rețelele sociale care indică lipsa de speranță sau stima de sine scăzută.

                                “Desigur, semnele diferă de la copil la copil, iar în câteva cazuri există posibilitatea să nu identificăm niciunele dintre aceste semne, întrucât copiii din ziua de azi sunt tot mai inteligenți și știu cum să-și ascundă emoțiile mai bine decât o făceam noi acum una sau două generații. Noi când doream să plângem, plângeam pur și simplu. Când eram supărați, ne manifestăm ca atare; și partea bună este că ne trecea supărarea destul de repede. În zilele noastre, un copil poate ține o supărare în el pentru un timp îndelungat, iar această auto-impunere îi poate afecta vizibil viața: devine tot mai irascibil, furios, agresiv și poate lua decizii pripite care uneori îi pot pune în pericol viața (consum excesiv de droguri, alcool, gânduri și tentative suicidale)”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

                   

                                Cum ne putem ajuta copilul ca să învingă depresia?

                  Specialistul este de părere că părinții trebuie să fie primii care să identifice anumite derapaje de comportament ale copilului și să apeleze la profesioniști specializați în psihologia copilului pentru a primi un plan de recuperare. De asemenea, pentru a ameliora simptomele depresiei, psihologul Andra Tănăsescu le recomandă părinților să urmeze anumiți pași:

                  1. Încurajați copilul să iasă zilnic din casă și să facă mișcare (nu trebuie neapărat să facă sport, ci o plimbare împreuna cu familia îl poate ajuta)

                  2. Supervizarea lui atunci când urmează un tratament medicamentos (dacă un specialist îi recomandă un tratament medicamentos, este foarte important să-i monitorizăm fiecare etapă din tratament, astfel încât copilul să îl respecte)

                  3. Faceți-vă timp pentru a vorbi! Unii copii nu știu să-și verbalizeze emoțiile, însă cu răbdare și cu ajutorul unui psiholog. Este foarte important să învățăm să-i ascultăm și să le câștigăm încrederea.

                  4. Schimbarea alimentației. Uneori, excesul de toxine din mâncăruri nesănătoase pot avea efecte nebănuite asupra stării noastre psihice si de fizice, pe termen lung.

                  Compania Regionala de Apă suspendă temporar activitatea directă de relații cu publicul

                    Având în vedere faptul că începând cu dată de 16.03.2020, președintele României a decretat stare de urgență, ca măsură suplimentară pentru combaterea răspândirii coronavirusului, S.C. CRAB S.A. suspendă temporar activitatea directă de relații cu publicul, atât la casieria de pe strada 9 Mai, din Municipiul Bacău, cât și în ceea ce privește serviciile: recuperări creanțe, contracte, relații cu clienții, introducere consum și serviciul tehnic – eliberări avize.

                    Pentru a ține legătură cu dumneavoastră, în perioada imediat următoare, precizăm că:

                    – va rămâne deschisă publicului DOAR caseria centrală, situată în Municipiul Bacău, stradă Narciselor, nr. 14;

                    – pentru serviciile de recuperări creanțe, părțile interesate pot obține informații la numărul de telefon: 0755.063594;

                    – puteți apela la plata facturilor on-line prin aplicația Aqmeter, sau prin celelalte canale de plata afișate pe site-ul https://www.apabacau.ro;

                    – informații cu privire la contracte, facturi, reclamații le veți obține utilizând numărul de telefon: Call Center 0372401301;

                    – transmiterea indecșilor contorilor de apă se va face prin: telefon, SMS, mail: contracte@apabacau.ro, Call Center sau în cazul utilizatorilor din condominiu – se vor afișa bilete cu indexul pe ușa apartamentului;

                    – transmiterea documentației necesare emiterii avizelor eliberate de către operator, prin mail: tehnic@apabacau.ro;

                    – pentru încheierea de noi contracte, documentele necesare vor fi transmise prin mail: contracte@apabacau.ro;

                    – contactarea telefonică a Dispeceratului societății pentru sesizarea avariilor/reclamațiilor.

                    Stimați clienți, în scopul utilizării variantelor electronice sau telefonice vă stau, că și până acum, la dispoziție:

                    – Site S.C. CRAB S.A. Bacău: www.apabacau.ro;

                    – Call Center: 0372401301;

                    – Fax: 0234551175;

                    – Dispecerat Bacău: 0372401301 – tasta 1;

                    – Dispecerat Moinești: 0234367317, 0755051294;

                    – Dispecerat Buhuși: 0234261872, 0234262849;

                    – Dispecerat alte zone: 0234356579, 0753047413;

                    – Serviciul Tehnic S.C. CRAB S.A. Bacău tel: 0372401301, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00;

                    – Birou de presă: 0743661057;

                    – adrese de e-mail:

                    – manager@apabacau.ro

                    – tehnic@apabacau.ro

                    – contracte@apabacau.ro

                    Activitatea de relații cu publicul va fi reluată, imediat ce acest lucu va fi posibil, funcție de deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

                    Școlile se redeschid abia după Paște

                    ​Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că școlile din România vor rămâne închise și în perioada în care este decretată stare de urgență de către președintele Klaus Iohannis.

                    ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie.

                    Anul acesta, Paștele Ortodox cade în data de 19 aprilie iar Paștele catolic se sărbătorește în 12 aprilie.

                    Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că instituirea stării de urgenţă va permite autorităţilor să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19).

                    „Începând de aseară, o echipă de reprezentanţi ai tuturor ministerelor a lucrat non-stop pentru a transmite astăzi domnului prim-ministru spre aprobare, conform legii, nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului. (…) Starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus. Este o măsură care vine în sprijinul autorităţilor pentru a putea acţiona în sprijinul cetăţenilor”, a spus Marcel Vela, duminică, la MAI.

                    S-a dat liber la coronavirus!

                      * Nici până astăzi, platformele şi ghenele de gunoi nu au fost dezinfectate, nu au văzut vreun gram de clor. Canalizările sunt înfundate şi toată mizeria bălteşte, iar mirosurile au devenit insuportabile, mai ales că temperaturile sunt peste media acestei perioade. „Căutătorii de omori” îşi continuă munca, cu efecte dezastruoase asupra lor şi a mediului. Populaţia a fost asigurată să sunt produse de dezinfectare. Şi nu trebuie decât o mână de clor.

                      * Patronii magazinelor de cartier, dar şi ai marketurilor cu denumiri din dicţionar, nu au înţeles să ia minime măsuri de protecţie a cumpărătorilor şi salariaţilor. Nu au dotat magzinele, la intrare şi în interior, cu dispozitive şi soluţii de dezinfectare. Când am întrebat de ce lipsesc, mi s-a răpuns ironic că este obligaţia Guvernului(!). Alţii au asigurat, în sticluţe, spirt medicinal, care, oricum, nu foloseşte pentru protecţia împotriva răspândirii coronavirusului. Curăţenie prin magazine (în unele îţi este greaţă să intri) tot Guvernul trebuie să facă? Poate nu ştiu, se spală, se dezinfectează din oră în oră. Cred că starea urgenţă le va destupa mintea şi le va creşte responsabilitatea.

                      * În continuare, la intrarea în magazinele alimentare stau cerşetori. Să vă spun cum sunt îmbrăcaţi, care este starea hainelor, a igienei personale? Nu vă spun că îi vedeţi în fiecare zi, îi văd şi responsabilii magazinelor, îi văd jandarmii şi poliţiştii locali. Când fac un ban, intră în magazine pentru cumpărături…Este inadmisibil. Şi totuşi asta este situaţia pe la unele magazine din Bacău.

                      * Mulţi, prea mulţi oameni nu folosesc şerveţele, batiste, încheietura cotului atunci când tuşesc sau strănută, fie pe stradă, în magazine sau în parcuri. Dacă nu au ştiut până cum, zilnic, din oră în oră li se spune la televizor, la radio. Este chiar aşa de greu de priceput?

                      * Am fost la o clinică privată. Nevoia m-a dus. Peste tot, de la intrare, la uşa fiecărui cabinet, la recepţie, în băi, în interiorul cabinetelor exista soluţie de dezinfectare. Erau afişe prin care pacienţii sunt atenţionaţi cum să se comporte, ce este şi ce nu este permis. Şi nu s-a supărat nimeni. Era o curăţenie ca în…farmacie.

                      * Mai astă vară, se spălau trotuarele cu apă şi soluţie. Acum, când coronavirusul bântuie în voie, de ce nu s-ar proceda la fel, peste tot în oraş, nu numai prin centru.

                      * Am auzit prin oraş tot felul de opinii cu privire la instituirea stării de urgenţă. Unele de-a dreptul catastrofice. În decret se va spune clar de ce s-a instituit şi ce presupune o asemenea decizie. N-are rost să fabulăm, important este să ne conformăm, chiar dacă nu ne convine. Este, totuşi, Stare de Urgenţă.

                      Frizerii trag obloanele, de teama coronavirusului

                        O parte dintre frizeriile aparținând rețelei cooperatiste „Munca și Arta” au decis să închidă porțiile. Măsura, aplicabilă până la sfârșitul lunii, a fost luată de prestatoarele din frizerii (coafeze, manichiuriste, frizerițe etc) ca răspuns la actualul fenomen al extinderii virusului COVID – 19.

                        „Din cauza nenorocitei ăsteia de boală care a ajuns și în România. Presiunea este foarte mare pe colegele noastre, pentru că fiecare are familie și, desigur, sunt îngrijorate și de sănătatea lor. Mai ales că ele stau foarte aproape de client, dată fiind meseria pe care o au, și riscul de a se infecta este extrem de ridicat. Dacă, Doamne ferește!, se îmbolnăvește cineva, te poate da în judecată, că nu ai luat măsuri. Așa că fetele noastre s-au adunat în ședințe colective și au decis să râmână acasă.”
                        Mihai Suditu, președintele Cooperativei „Muncă și Artă” din Bacău

                        Deocamdată, doar două frizerii au ales să facă acest gest, respectiv unitățile de la „Orizont” și de la „Narcisa”, rămânând deschise restul de 13 unități. Însă, există posibilitatea ca și alte colective să decidă să plece acasă, de teama coronavirusului.

                        „Ele nici în ruptul capului nu ar fi lăsat munca deoparte, dacă nu ar fi fost nenorocirea asta. Cine mai avea de luat concedii, a apelat la măsura asta, iar celelalte pot decide să își ia concediu fără plată. Mă gândesc, poate, între timp, hotărăsc ceva guvernanții, și intervin cu ajutoare pentru firmele aflate în impas, așa cum au făcut în Franța, în Germania sau în alte țări. Inclusiv pentru cooperație”, speră șeful cooperativei meșteșugărești „Muncă și Artă” Bacău.

                        Și boxul a aruncat prosopul

                        Coronavirusul este mai amenințător decât Floyd Mayweather. Loveste în tot și în toate. Inclusiv în lumea de granit a boxului. Pericolul epidemiologic COVID- 19 a dus la suspendarea Campionatului Național de Tineret de la Giurgiu. Începută marți, conform normelor de siguranță din acea perioadă, cu un număr limitat de spectatori (100), competiția a continuat fără public și cu obligativitatea ca la sală să se prezinte doar cei care urmau să intre în ring, pentru ca vineri, în ajunul semifinalelor, să se arunce prosopul.

                        „Ne-am conformat situației deoarece sănătatea este mai importantă decât orice. Și așa atmosfera devenise una încărcată deoarece vorbim despre un virus extreme de contagios”, a explicat coordonatorul naționalei de box a României, Relu Auraș.

                        Bacăul a deplasat pe malul Dunării zece pugiliști, opt dintre aceștia ajungând în semifinale. „Faptul că avem opt medaliați care au ajuns în semifinale după cel puțin două meciuri disputate este o mare satisfacție și ne arată că toată construcția pe care am început-o la SCM și CSM Bacău dă roade pe termen lung. Să vedem cum și mai ales când se vor derula următoarele competiții deoarece Coronavirusul a dat serios peste cap toate datele”, a mai spus Auraș.

                        Naționalele de Tineret de la Giurgiu constituiau și un criteriu de selecție pentru Europenele de profil programate in aprilie în Muntenegru. Campionatul European de Tineret a fost însă amânat din cauza pandemiei de Coronavirus și nu se știe când se va disputa. De altfel, singura competiție rămasă în picioare- deocamdată- este turneul pre-olimpic de la Londra, care a debutat pe 14 martie și ar urma să se încheie sâmbătă. Ca o paranteză, și Bacăul are un reprezentant la calificările olimpice de la Londra. Este vorba de Eric Tudor, care are parte însă de un culoar prohibitiv. Dacă turneul de la Londra a rămas în vigoare, în schimb următoarea sesiune de calificări pentru Olimpiada de la Tokyo, una cu caracter mondial ce urma să aibă loc în mai, la Paris, a fost amânată. Așadar, COVID-19 ramâne un adversar redutabil. Dar nu de neînvins!

                        Băcauanii calificați în semifinalele CN Tineret de la Giurgiu

                        52 kg: Mihai Văduva. 69 kg: Daniel Hermeziu. 75 kg: Lucian Mititelu și Cristian Doru. 81 kg: Andrei Boldu. 91 kg: Alexandru Macovei. +91 kg: Alberto Florescu și Albert Potoceanu.