Are un mod inedit de a preda la clasă. Iese din tiparele „imobilismului didactic”, provoacă elevii să interacționeze, să gândească, să învețe o altfel de materie, prin cultură generală, prin istorie și strategie, prin prezentări de filme și organizări de excursii tematice. Este un altfel de cadru didactic, cu viziuni altfel despre tot ce înseamnă școală, cu idei altfel și practici educaționale altfel.
Un profesor care reușește să capteze atenția, care îndeamnă copiii să țintească mai sus, să iasă din anonimat, din normalul cotidian. Chiar și acum, în plină pandemie, când școala s-a mutat în online, zilnic își incită elevii cu nenumărate postări pe Facebook și Youtube din care ei pot învăța mai mult, mult mai mult decât ce scrie în manual.
Vorbim despre profesorul Viorel Irașcu, de la catedra de Geografie a Școlii Gimnaziale „Al.I.Cuza” Bacău, pe care l-am (re)descoperit… altfel, într-un interviu… altfel. Așa cum îi place: dincolo de tipare, dincolo de coperțile manualului, fie el de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a sau a VIII-a. Am călătorit împreună, chiar și în situație de urgență națională. Virtual, dar real!
– Sunteți profesor de geografie cu o experiență la catedră de peste 24 de ani, la Școala „Al. I. Cuza” Bacău. Un cadru didactic, „care reușește să iasă din capcana imobilismului didactic prin apelul la cultura generală, pe care înțelege să o predea altfel, cu cartea și cu harta, cu istoria și cu geografia locurilor, cu strategia și politica țărilor lumii”. Am citit această caracterizare pe coperta a doua a cărții dumneavoastră, „Dicționarul conflictelor lumii, 1945-2019”. Această tehnică didactică, dacă putem să o numim astfel, este caracteristică dumneavoastră. De ce ați ales un astfel de mod de a preda? Cum percep elevii dumneavoastră ora de geografie?
– Nu am ales eu un mod de a preda, mai degrabă el m-a ales pe mine. Asta ca să intru în paradigma vocației de profesor. Meseria de profesor este un har, pe care nu-l cumperi de la magazin, îl ai sau nu îl ai. Cum îl valorizezi, cum faci să șlefuiești sau să potențezi talanții pe care i-ai primit, ține de personalitatea ta, de educație, de numărul lecturilor și de caracter în cele din urmă. Despre cum percep elevii orele mele, nu știu să vă spun, dar ce pot să afirm este că histrionul, care se numește profesor, trebuie să transmită emoție, să ofere necondiționat cunoaștere, cheia fiind sinceritatea, curățenia sufletească cu care o face și care trebuie neapărat dublată de entuziasm.
Dascălul și discipolii săi
– Mai sunt elevii din ziua de azi curioși, consumatori de informație, implicați în actul didactic, activi?
– Elevii sunt atât de activi pe cât îți dorești să fie. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care s-au plâns că generațiile de azi nu mai răspund la învățare așa cum era odată. Astfel, ora devine un timp de interacțiune, într-un spațiu pe care tu îl definești didactic. Elevii se schimbă, pentru că părinții se schimbă, vremurile vin peste noi, iar noi, profesorii, nu putem rămâne imobili, acuzând permanent pe unii sau pe alții. Eu sunt activ din punct de vedere social, cetățenesc, sunt dur uneori, am așteptări, dar de elevii nu m-am plâns. Dacă știu să-i pun să învețe, învață, dacă vreau să râd cu ei, râdem împreună, dacă trebuie să fiu ferm, sunt. Totul se reduce la ce propui în clasă. Dacă propui ceva! Dacă nu, elevii se vor scurge, de pe scaune, de plictiseală. Sunt prea superficiali, în mod natural aș spune, nu au răbdare, deci provocarea noastră este uriașă. Să răspundem acestei provocări nu este o alegere, ci o obligație.
– Trecem acum printr-o perioadă în care școala s-a mutat în mediul online. În care, poate, studiul individual trebuie mult mai bine dozat, asumat, conștientizat. Elevul nu mai este fizic în fața profesorului, dar cu toate acestea trebuie să-și continue învățarea. Cum ați reușit să duceți acea predare a dumneavoastră, către cultura generală, în aceste clase virtuale?
– Din păcate noi, ca societate, nu avem o cultură a online-ului, nu suntem educați în acest sens, sau dacă avem skill-uri pe această zonă, ele sunt asimilate insular, urban, mai ales. Așadar, a te descurca cu tehnologia ține de evoluția societății, de cât s-a investit în resursa umană pentru pregătirea elevilor în IT. Ei, acum când a venit această provocare, aproape nimeni nu este pregătit. Nici noi, și nici elevii. Încă bâjbâim în… viitor. În aceste condiții, eficiența unor asemenea măsuri, acțiuni sau investiții nu poate fi cuantificată de nimeni. Trebuie studii, strict pe domeniul educației virtuale, să știi și să ți se spună, care metode sunt eficiente sau sunt de preferat. Eu nu m-am complicat, pentru că am toate clasele din școală, am creat pe Facebook patru grupuri, „Geogra 5, 6, 7 și 8”, unde am invitat elevii să se înscrie, am oferit consultanță, fișe, aplicații și filmulețe. Am cerut feed-back, sub forma fișelor completate, trimise pe messenger, în privat. Eu sunt mulțumit, dar este evident că nu formăm nimic ca și competențe, pentru că nu ai practic control asupra a ceea ce face elevul. În plus, sunt mult mai multitasking, decât noi. Nu știi niciodată ce fac. Repet, bâjbâim. Predarea online vis a vis de cea fizică, la clasă, este precum cititul unei cărți, față de lectura ei pe un e-reader, sau, dacă vreți, răsfoirea unui ziar, față de citirea știrilor pe un telefon.
Am deschis, împreună, harta României. Să călătorim… măcar virtual
– Am urmărit pagina dumneavoastră de Facebook. Administrați și bloguri, urcați și filmări pe YouTube. Promovați România, în marea majoritate a articolelor și fotografiilor pe care le postați. Sunteți profesor de geografie. Haideți să călătorim. Să pornim într-o excursie prin țară, mai ales că acum vacanța elevilor s-a prelungit, școala va reîncepe la toamnă, planuri de concedii ne facem toții…. Ne puteți deschide harta?
– Să deschidem harta… Hm. Frumos spus. Să deschidem orizonturile cunoașterii pornind de la natură, de la drumețiile în Călimani, un munte pe care îl ador, ușor accesibil și necunoscut de marea masă a turiștilor. Aș merge pe la toate lacurile glaciare, relativ accesibile, pentru vârstele noastre, sunt ochiuri de mare pe vârf de munte, sunt insule de liniște brodate cu bujor de munte (rhododendron). Peșterile din Apuseni le-aș recomanda oricând, cu cea a Urșilor în coadă, mult prea exploatată comercial. Aș menționa Meziadul, recent amenajat, Cetățile Ponorului, cu aventuri unice, și Scărișoara, cu al său ghețar, dar fără ghizi multilingvi, din păcate. Îmi place zona de sud a Transilvaniei, Siebenburgen-ul cu cele 7 biserici fortificate din patrimoniul mondial UNESCO, unde sașii și-au lăsat amprenta culturală și arhitectonică unică, cu celebrele lor Turnuri ale Slănănilor. Aș mai recomanda circuitul Defileului sau al Clisurii Dunării, cu drumurile desfundate de acolo, dar cu obiective unice, legate de moștenirea noastră daco-romană, sau mi-ar plăcea să revăd toate bisericile din lemn din Marmureșul istoric, aflate în patrimoniul mondial, tot în număr de 7. Sigur, mai sunt de recomandat Bucovina, Delta, cetățile dacice din Munții Orăștiei, Retezatul, Oltenia de sub munte, Măcinul, Făgărașul…
– Să revenim în Bacău. Să călătorim și aici. Avem ce vizita? Ce recomandă profesorul Viorel Irașcu turistului care vrea să viziteze Bacăul, împrejurimile, județul? Ce repere îi indică pe hartă?
– Bacăul turistic este mai mult o minciună bună să aline orgoliul de răzeș și patriotismul local, natural de altfel. Când vine vorba despre turismul în oraș, am un nod în gât, pentru că nu reprezentăm mare lucru pe planșa turismului de mare anvergură din țara noastră. Glumesc cu elevii, spunându-le că atunci când vor vedea primul turist venit în city-break, la noi în oraș, să mă cheme și pe mine, să-l cinstesc pe acela. Singurele două șanse ale noastre, ca municipiu, sunt turismul de afaceri și cel legat de noua arhitectură urbană modernă care se prefigurează în niște proiecte futuriste. Poate și cel medical, dar atât, să avem rezon. Să spunem că am avut o șansă cu marele aqua parc de la insulă, dar am ratat glorios, în două administrații. Iar acum trebuie să dăm și banii înapoi.
Cu județul este cumva, altceva. Regiunea subcarpatică și cea din proximitate, până la Slănic Moldova are potențial, dar să nu uităm că și Slănic Moldova, și Tg. Ocna, sunt fundături turistice, ca poziționare, oarecum excentric față de axele de transport europene, naționale sau transcontinentale. Aș pune în valoare conacele și castelele aristocrației moldovenești din perioadele trecute de care este plin județul, cu circuite presărate cu turism ecvestru sau degustări de vinuri, aș valorifica parcul dendrologic de la Hemeiuș și turismul de tip birdwatching de pe lacurile din jurul Bacăului sau din pădurile Nemirei.
Extensia invizibilă a propriei persoane
– Geografie, călătorie și fotografie. Cum s-a întâmplat? Ce înseamnă călătoria și fotografia pentru dumneavoastră? Ce trebuie să observăm într-o fotografie realizată de profesorul Irașcu, într-un filmuleț de pe YouTube sau într-o postare pe Facebook? Sunt toate acestea o extensie a propriei persoane?
– Geografia s-a întâmplat pe negândite, prin achiziționarea unei hărți a Europei, în întunecații, la propriu, ani ’80, când un copil complexat de situația materială a vrut mai mult. Am învățat harta aceea pe de rost, apoi pe cea a lumii, cu toate țările lumii, apoi capitalele acestora, și, mai târziu, chiar dacă empiric, am reușit să le leg denumirile și informațiile între ele, să-mi pun întrebări și să-mi ofer răspunsuri. Așa că Geografia este parte din mine, este ceea ce mă definește profesional și structural, aș zice. Călătoriile au venit natural, odată cu nevoia de a evada din umorile junglei urbane , în care ne cufundăm fără să realizăm. Și odată cu acestea a venit și fotografia. Nu sunt un pasionat, pentru că fotografia nu este la îndemâna oricui are un aparat în mână, indiferent de tipul lui. Un artist fotograf spunea că este sătul de „pășunismele” care inundă toate paginile web. Or, asta suntem, mulți dintre noi, cei ce iubim natura și călătoriile, niște pășuniști. Eu cred că viziunea, unghiul și perspectiva cu care privim lumea, peisajele și realitățile, ne diferențiază ca oameni, așa că da, și Geografia, împletită armonios cu călătoria și, la final, fotografia, ca o nostalgie a momentului trăit, reprezintă extensia propriei persoane.
– Cât de mult influențează Geografia fotografia/postarea/filmul create de dumneavoastră?
– Cât de mult influențează Geografia ce fac în mediul virtual? Enorm! Blogul este urmarea dorinței de a împărtăși cu alții natura văzută prin ochii geografului. Postările de pe Facebook despre conflicte sau geopolitică reprezintă preocupări ale iubitorului de istorie a locurilor, ale geografului ancorat în spațiul geostrategic al statului respectiv și ale profesorului care-și urmează menirea, aceea de a oferi cunoaștere. Filmulețele de pe canalul meu de YouTube aduc în discuție ori zone turistice ori sunt monologuri despre obiective turistice sau conflicte, ghidate de dorința de a demonta uriașa conspirație de fake-uri care ne inundă mințile și casele.
– „If there are no photographs, there is no history”. Sunteți de acord cu această replică? Dar dacă ar fi să spunem: Dacă nu sunt fotografi, ar mai exista Geografie?
– Este adevărat că fotografiile spun povești adevărate, sunt istorii trăite de cineva, care devoalează timpuri și momente care altfel ar fi uitate. Însă Istoria, ca și Geografia sunt mai profunde, ele pot inspira oameni doar prin simpla atingere a unui artefact, a unui zid, a unei hărți sau a unei pietre. Fiecare din aceste elemente spune o poveste, depinde de „meseriaș” să-i dea acelui lucru calitatea de a deschide lumi și minți. Și revin la perspectivă. Cu cât este mai profundă, cu atât este mai iluminatoare pentru cei cărora ne adresăm. Deci, ca să concluzionez, fotografia, Istoria, Geografia, depind în primul rând de oameni, de harul lor de a revela altora orizonturi noi, realități și alternative. Acestea sunt lucrurile care ne eliberează cu adevărat ca indivizi.
– Revenim la școală. Fie ea și virtuală. Cum vedeți că se va încheia acest an școlar, cum credeți că va continua actul didactic după această criză provocată de pandemia de coronavirus?
– Foarte simplu, se va încheia acest an școlar. Toată lumea va trece clasa, cei mai mulți cu medii decente, iar cei care susțin examene, au motive de bucurie, întrucât vor fi evaluați din jumătate din materie. Să vă amintesc că semestrul I a avut doar 15 săptămâni? Recuperările se vor face, pe parcurs, în anul școlar viitor. Discuțiile de dincolo de aceste lucruri se rezumă la un singur cuvânt, zgomot! Singurul lucru pe care riscăm să-l pierdem în această perioadă tulbure este sănătatea. Restul, ori cumpărăm, cum spune medicul meu de familie, ori, ca profesori, ne adaptăm. Ei, aici este provocarea. Și acum vor vedea părinții cât suntem de capabili să o facem, cât de mult va influența această capacitate de adaptare, calitatea actului didactic și, în cele din urmă, cum se va regăsi asta în caracterul și formarea elevilor noștri. Eu cred că vom demonstra cine suntem ca și corp profesional din societate. Unul de calitate, în pofida valului de neîncredere și de ură care bântuie mințile unora din spațiul public. Este adevărat că, prin unele decizii politice, conducătorii învătământului au adus multe deservicii corpului profesoral, aruncând profesia noastră în derizoriu și bășcălie. Mai ales că am devenit extrem de invidiați pentru că nu mergem la școală, pentru că suntem un fel de paraziți ai națiunii, de parcă noi am comandat apocalipsa aceasta virală.
Același călător
– Va mai fi profesorul Viorel Irașcu același călător cu harta lumii într-o mână, cu istoria și geografia locurilor, în cealaltă mână, pentru elevii săi? Sau vremurile ne obligă să ne schimbăm strategiile?
– Fără îndoială că voi rămâne același călător pasionat de istoriile locurilor și de geografiile momentului, încercând să-i inspir pe copiii care vremelnic îmi trec prin mână. Ba, aș putea spune că strategiile bune trebuie să rămână așa, iar ceea ce avem de schimbat, să schimbăm prin ceea ce ne inspiră elevii să facem. Am mai spus-o, dacă nu ascultăm ce vor, ce-și doresc de la noi, vom rămâne la fel de imobili profesional, la fel de anchilozați ca sistem. Și mă refer aici la fiecare profesor în parte. Din păcate, mulți actori din domeniu apar în media și vorbesc despre învățământ fără să spună nimic. Parcă este un concurs de bancuri proaste despre noi, care nu se mai termină. Din zona acesta de vârf nu am multe așteptări, cel puțin nu de la aceste doamne și domni care ocupă nemeritat, zic eu, fotoliile acelea. Însă nevoia de reformă este fundamentală, indiferent cât de mult ne va afecta. Ea, reforma, trebuie să fie atât de profundă, precum o transfuzie generală de sânge, care să reseteze și să reașeze întregul sistem pe baze valorice noi. Tare mi-e teamă însă că nimeni nu-și va asuma această luptă în anii ce vor urma.
„Apreciem că s-a îmbunătățit comunicarea dintre medicii specialiști și medicul de familie asigurând astfel tratamentul pacienților prin aceste programe. Chiar dacă în primele zile ale stării de urgență au fost câteva disfuncționalități, putem spune acum că pacienții beneficiari au acces nelimitat la tratament. Au fost câteva situații când au lipsit din piață medicamente specifice, dar au fost asigurate medicamente similare.”
În județul Bacău se desfășoară următoarele Programe Naționale de Sănătate (PNS):
