Există viață după artă

Instrucțiune: rândurile de față vor fi parcurse având ca fundal sonor albumul „Q: Are We Not Men? A: We Are Devo!” al celor de la Devo. Pentru o mai bună înțelegere a textului. Dar și ca un mic omagiu adus trupei (post)punk care a anticipat o societate robotizată, super-religioasă și sever instituționalizată. Și ai cărei membri au fost atrași încă de pe băncile Universității Kent de teoria de-evoluției, care vede specia umană supusă unei regresii progresive și totale către un stadiu primitiv. Îi avem pe Devo. Dar și pe Simpsoni care l-au uns președinte pe Trump cu mult  înainte ca acesta să ajungă la Casa Albă. Avem literatură science-fiction și filme de gen, după cum avem literatură sci-fi numai bună ca subiect de film, așa cum s-a întâmplat cu Hot Zone transpus pe ecrane drept Outbreak (Alerta). Și-l mai avem pe Oscar Wilde, care ne avertiza că „viața imită arta mult mai mult decât arta imită viața”. Așadar, îi ascultăm pe Devo, îl citim pe Wilde și-l vedem pe Dustin Hoffman într-un echipament care nu-i nici de apicultor, nici de cosmonaut, iar când un virus precum COVID-19 vine pe bune, pătrunzându-ne în case și în viață nu din paginile unei cărți sau de pe un ecran, ci dintr-o piață (laborator?!) din îndepărtatul Wuhan, cădem în cur. Ca și cum nimeni, niciodată, nu și-ar fi imaginat nimic din toate acestea. Pe bune?! Cu toată această bază experimentală, fie și la nivel artistic, bașca întregile cohorte de experți în virusologie și bio-terorism, m-aș fi așteptat ca la nivel planetar să existe un plan. Sau chiar mai multe. OK, nu neapărat un vaccin, dar milioane, poate chiar miliarde de costume de protecție și seturi de măsuri de combatere a virusului și a efectelor sale social-economice. Și, în schimb, ce descoperim? Că virusul se abate asupra noastră cu forța implacabilă cu care un plici strivește o muscă. Gerald Casale, basistul celor de la Devo, își amintea că, atunci când, din rațiuni legate de copyright, l-au făcut pe Mick Jagger să asculte „Satisfaction” în varianta lor alienată, „Mick a rămas tăcut cu un pahar de vin în mână, după care a spus «Îmi place» și a ieșit din peisaj”. Îmi imaginez tot felul de mahări cu putere de decizie de la diferite organisme reprezentate de inițiale urmărind în tăcere, cu un pahar de vin în mână, „Alerta”, „Contaminarea” sau „Apocalipsa: Ziua Z” și spunând „Îmi place” înainte ca totul să se întâmple cu adevărat. Cu ei în peisaj.