duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1837

Nou Record Național la Pescuit. Reușita îi aparține băcăuanului Puiu Savastre

    Odată cu ridicarea stării de urgență s-a dat liber la mai multe activități în aer liber, între acestea numărându-se și pescuitul sportiv. Împătimiții de pescuit atât au așteptat, și, cu mic, cu mare, și-au pregătit sculele și au luat cu asalt „bălțile”.

    Băcăuanul Puiu Savastre este unul dintre cei care nu pot sta deoparte, și, precum personajele din filmul „Monstru” (interpretate magistral de Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru-n.r.) a reușit să captureze un exemplar de toată lauda…și invidia. Crapul prins cântărea 33,9 Kg și constituie un nou record național. Pe scurt, Puiu Savastre a făcut parte din echipa tehnică de la Alfa TV după care a lucrat în același domeniu pe nave de croazieră. Având în vedere această reușită, l-am rugat pe Puiu să ne împărtășească din experiența sa.

    „Pescuiesc de la 7 ani, pescuit impropriu zis… o joacă, bunicul meu m-a dus la un iaz din satul Șesuri/Moinești la plimbare, să văd lacul din sat. Am văzut prima oară pescuitul „pe viu” și pescarii care prindeau imensități de pești 1-2 kg. Rămânând în vacanță la ei, peste vară, a devenit cea mai impresionantă activitate pentru mine pe vremea aceea. Asta era în 1986. La puțin timp mi-au cumpărat o „vargă”, și așa a început distracția, vară de vară, celebrele partide la peștișori mici cu pâine sau râme. Erau atracția principala, am fost fascinat… Și nu odată veneau bunicii sau părinții după mine să ma aducă acasă „de urechi”. Timpul trecea așa de repede și mereu uitam să mai vin și acasă”, și-a început povestea Puiu Savastre.

    Mulți ani a pescuit acolo, un loc în care timpul nu mai conta. Era fascinat de tot ce se întâmplă și se bucura și de prietenii din sat. Foarte amuzat, Puiu a precizat că la vremea respectivă nu exista play station sau alte gadgeturi care să-ți fure tot timpul.

    Odată cu anii adolescenței și apariția altor provocări, pescuitul a căzut pe planuri îndepărtate. Dar, cum „prima dragoste” nu se uită niciodată, pe la 26 de ani Puiu și-a propus să revină pe baltă și să prindă un pește mare.

    Trofeul de 10 kg

    „Îmi doream nespus un crap de 10kg. Era trofeul suprem pentru mine. M-am înarmat cu echipament și am început să pescuiesc pe bălțile din orașul nostru, ani buni 6-7-8 ani, dar nu am avut norocul să îmi împlinesc visul… probabil pentru că nu înțelegeam arta pescuitului. Lucrurile erau ceva mai complicate decât imi aminteam. Nu era doar un băț, un fir, o plută și un carlig. Și uite așa, am abandonat iar pescuitul. Pur și simplu nu se lega. Ceva lipsea. Am căutat alte soluții pentru a mă relaxa, hobby etc”, își amintește Puiu Sevastre.

    Anii au trecut, viața a selectat alte priorități pentru el, timpul liber a dispărut ușor, ușor, și toate acumulate încet, încet, s-au transformat în stres… „Și uite așa am bătut iar la ușa pescuitului în speranța că voi prinde acel pește de 10kg. Partidele de câteva ore s-au transformat în partide de câteva zile în natură, locul perfect unde te poți deconecta de rutina zilnică și nebunia fiecărei zile. Știam că nu va fi ușor. Pescuitul nu e o joacă. Implică sacrificii, strategii și multă, foarte multă teorie care trebuie pusă în practică. Nu e o știință exactă. La final te lupți cu un adversar care are în sânge instinctul de supraviețuire și nu poate fi păcălit ușor.

    Am învățat că peștele trebuie respectat. Un pește prins într-o partidă de relaxare trebuie eliberat. Este un trofeu care stă mai bine într-o poză decât în farfurie. Iar noi, ca oameni, trebuie să respectăm și să dăm șansa altor pescari, sau generații viitoare, să se bucure de aceea poză. Așa am ales să fiu pescar Catch and Release”, a explicat Puiu, care la puțin timp după ce a înțeles toate aceste lucruri s-a „întâlnit” cu primul pește de 10 Kg. „A fost un pește superb pentru mine, capturat undeva în județul Iași, pe un lac de specialitate. Un singur pește într-o partidă de 3 zile”, a mai povestit Savastre.
    De atunci lucrurile s-au așezat altfel iar cunoștințele au început să se înmulțească.

    Omul cât trăiește învață

    „Am pornit la drum, singur, fără sponsori sau mai știu eu ce alte ajutoare. Am cunoscut oameni faini în partidele de pescuit, am reușit să colaborez cu un club din Suceava – Bucovina Baits Team, unde am învățat extraordinar de multe lucruri esențiale în pescuitul C&R. Au fost acolo pentru mine în partidele grele, cu un sfat și suport moral și încet, încet am prins încredere că pot prinde… un pește mai mare, și vânătoarea acelui pește mai mare m-a purtat prin toată țara. Am pescuit alături de pescari experimentați, puternici, am schimbat păreri, povești, amintiri, speranțe, am râs și am împărțit frustrări. Pe marginea lacului oamenii au ceva în comun, pescuitul. De multe ori doar un „salut, de unde sunteți” e de ajuns ca să petreci toată partida împreună cu ei și să ai un prieten pe viață. Am dormit în cort și lângă sobă, am stat cu ochii mari în miez de noapte când auzeam lupii în pădure urlând la lună, și am răsturnat cortul în miez de noapte când o broască a intrat în sacul de dormit…

    Am jucat zeci de farse colegilor de stand și la rândul meu am primit cu vârf și îndesat. Oamenii sunt făcuți să socializeze… pescuitul este numitorul comun pe malul lacului și rețeta unor prietenii incredibile”, a mărturisit Puiu Savastre, probabil cu speranța că ne va „molipsi” de acest hobby.

    Anii au trecut iar capturile eroului nostru au început să ia amploare. De la 10 Kg a trecut de 12, 14, 20, 25 de kilograme. Puiu însă a înțeles că nu doar greutatea contează și a învățat că fiecare pește are particulartățile și frumusețea lui. Și așa a venit anul de grație 2020…

    O partidă de pescuit de 7 zile

    „Anul acesta a fost probabil primul an în care am simțit că sunt pregătit să abordez o partidă de pescuit complexă, dificilă, înafara zonei mele de confort. Pandemia m-a ținut acasă și am putut pescui doar în amintirile sezoanelor trecute… Am așteptat să putem ieși în natură. Am ales o locație nouă, bazat pe ceea ce m-am documentat luni la rând. O partidă de 7 zile, unde nu am vrut decât să prind un pește de peste 25kg, pentru mine un nou record personal. Am improvizat tot ce am putut în tehnica pescuitului la crap pentru un rezultat bun, o amintire de neuitat. Primele 4 zile au fost lungi. Nimic nu dădea rezultate.

    Suportul moral venit de la soția mea și de la colegii de la Bucovina Baits Team au fost singurele lucruri care mi-au ridicat moralul și îmi dădeau purere să abordez o nouă strategie. Și totul a luat formă într-o singură secundă. O alarmă care sună, un fir care fuge de pe tamburul mulinetei tale, inima bate tare, începe drillul… totul e ireal, totul e pe repede înainte. Peștele e mare, îți dai seama în primele minute. Începe lupta, oare o să câștig ?!…

    10 minute, 20, 30, 40, vine la luciul apei… e obosit… e mare ! Un specimen frumos… am câștigat! E in minciog! totul e doar adrenalina, colegii de pe alte standuri se adună, aplaudă, te felicită. Trofeul este Mare, urmează procedurile de cântărire… Un nou record național 33.9kg. Cuvintele nu își au rostul… totul e doar o poveste care se desfășoară în fața ta iar tu ești personajul principal! E ireal! Nu ai visat niciodată atât de departe… dar ai făcut tot posibilul pentru cel mai bun rezultat”, și-a povestit trăirile noul campion național de pescuit.

    Curg felicitările

    Au trecut deja câteva zile de la marea performanță și în continuare colegii pescari din toată țara îl felicită pe băcăuanul Puiu Savastre. Bucuria lui a fost transmisă tuturor celor care practică pescuitul Catch and Release și a deschis noi orizonturi. Acum, cu toții își doresc să doboare recordul lui Puiu Sevastre.

    „Această reușită va fi cu siguranță o amintire incredibilă și un record național de care sper că peste ani copilul meu se va mândri. Conștientizez că va dura mult, până poate acest record va fi doborât de către mine, din nou, poate niciodată, dar e prea departe să ma gândesc acum la aspectul acesta, pentru că bucuria prezentului trebuie savurată.

    Voi petrece restul partidelor anul acesta cu siguranța acasă, în Bacău, pe lacul Horgești, o locație excepțională cu trofee mari, pești frumoși, condiții foarte bune și administrație excepțională. Ma simt ca acasă acolo, iar pentru noi băcăuanii, in opinia mea, e cel mai accesibil lac cu standarde net superioare față de celelalte opțiuni pe care județul nostru le oferă”, a concluzionat Puiu Savastre, deținătorul recordului național de pescuit Catch and Release.

    Poliția în acțiune

      Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfăşurat activităţi, în acest weekend, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă a cetăţenilor, pe raza întregului judeţ.

      Poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţionalităţii, a respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a altor fapte antisociale care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

      Astfel, echipajele au legitimat 612 persoane şi au verificat peste 600 de autovehicule.
      Totodată, poliţiştii au acţionat în scopul protejării intereselor consumatorilor și verificării fiscalizării veniturilor realizate de operatorii economici prin vânzarea mărfurilor de strictă necesitate fiind verificate 59 de societăţi comerciale şi 24 de producători.

      Poliţiştii au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 84.410 lei, din care 91 pentru abateri de la regimul rutier.

      De asemenea, au fost reținute 28 de permise de conducere și s-au retras 11 certificate de înmatriculare.

      Polițiștii din Săuceşti au depistat în trafic, un bărbat, de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

      Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      Polițiștii rutieri din Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 35 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism având asupra sa un permis de conducere emis de autorităţile americane.

      Din verificări s-a stabilit că permisul de conducere nu este internaţional.

      Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

      Un tânăr de 22 de ani, din Comăneşti a fost oprit în trafic de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bacău.

      În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul are montate plăcuţe cu numerele de înmatriculare ale altui autovehicul.

      Totodată, autoturismul figurează sustras din Marea Britanie, din luna decembrie 2019, fapt pentru care cercetările sunt continuate de poliţiştii de investigaţii criminale.

      Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

      Un biciclist a accidentat un pieton care a traversat strada fără să se asigure

        La data de 24 mai a.c., pe raza oraşului Dărmăneşti, un biciclist, în vârstă de 43 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe strada Crinului, a accidentat o femeie, de 69 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.

        Pietonul a fost transportat la o unitate spitalicească.

        Polițiștii au testat biciclistul cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului.

        Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

        Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

        Bicicliştilor le recomandăm să fie vizibili în trafic, să poarte vestă și articole vestimentare cu accesorii reflectorizante şi să se concentreze permanent asupra traficului.

        Două TIR-uri s-au ciocnit la Scorțeni

        FOTO: DRDP Iași

        Un accident rutier s-a produs, astăzi, pe DN 2G, în exteriorul localității Scorțeni, județul Bacău, prin coliziunea a două TIR-uri.

        Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane, transportată la spital.

        La locul coliziunii sunt prezente echipaje ale Poliției, SAJ și ale Districtului de drumuri naționale Florești, pentru degajarea carosabilului.

        Noul calendar privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021

        Ordinul de ministru nr. 4.317/2020, prin care a fost aprobat Calendarul actualizat al organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, va fi publicat în Monitorul Oficial.
        În contextul epidemiologic actual, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi organizate în unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare–telefon, e-mail, videoconferință. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se va face computerizat, într-o sesiune distinctă.

        Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de evaluarea națională (80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

        În data de 27 mai 2020, prima zi din noul calendar de admitere, se afișează oferta de școlarizare/de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii și calificări profesionale pentru învățământul liceal, filiera tehnologică.

        Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie.

        Completarea opțiunilor în fișele de înscriere, de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, se va realiza în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020.
        Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaționale vor fi apreciate astfel:
        La profilurile artistic, sportiv, teologic și pentru specializarea filologie – liceul Waldorf-aprecierea probelor de aptitudini se face prin note.

        La profilurile pedagogic și militar, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis/respins.

        Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învățământul vocațional se vor desfășura astfel:
        Pentru profilul Artistic – arte vizuale: specializările Arte plastice, Arte decorative, Arhitectură, Arte ambientale, Design, Conservare – restaurare bunuri culturale: evaluarea unui portofoliu de lucrări.
        Pentru profilul artistic, specializarea Muzică – Secția Instrumentală și Secția Artă vocală interpretativă se va desfășura pe baza evaluării unei înregistrări audio-video a repertoriului instrumental/vocal. Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învățământul liceal vocațional, profil artistic, specializarea Muzică-Secția Teoretică se vor susține on-line, pe una din platformele comunicate de unitatea de învățământ care organizează probele.

        Pentru profilul artistic, specializarea Coregrafie, pentru absolvenții claselor a VIII-a, specializarea Coregrafie se echivalează cu media aritmetică a mediilor generale obținute de candidat în ultimul an de studiu la disciplinele Dans Clasic și Dans românesc. Pentru absolvenții învățământului gimnazial, altul decât specializarea Coregrafie, proba de aptitudini constă în evaluarea unei înregistrări pe suport CD/DVD (audio-video) transmise de candidat.
        Pentru profilul artistic, specializarea Arta Actorului, examenul de admitere se va realiza pe baza evaluării unei înregistrări pe un CD/DVD (audio-video) cu evoluția candidatului, conform cerințelor conținutului probelor.
        Pentru profilul pedagogic – toate specializările – evaluarea și certificarea aptitudinilor se vor realiza prin eliberarea unei fișe de aptitudini, de către unitatea de învățământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a.

        Fișa de aptitudini va conține următoarele:
        a) tipurile de aptitudini – de comunicare, artistice și fizice – și disciplina în ale cărei programe școlare este cuprins fiecare tip de aptitudini: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
        b) media generală a claselor V-VIII la disciplinele: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
        c) media generală a claselor V-VIII la purtare;
        d) calificativul – Admis/Respins la profilul pedagogic;
        Pentru profilul teologic,  se vor susține următoarele probe:
        a) un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins;
        b) o probă de verificare a cunoștințelor religioase, evaluată cu notă;
        Pentru profilul militar se pot înscrie candidații care au fost declarați „Admiși” la selecția organizată în centrele zonale de selecție și orientare.

        La învățământul liceal Waldorf, specializarea filologie, nota finală la probele de aptitudini va rezulta din media aritmetică a mediilor generale pentru clasele V-VIII obținute la disciplinele: limba și literatura română/limba și literatura maternă (după caz), educație plastică și educație muzicală. Nota finală minimă de promovare a probelor de aptitudini trebuie să fie 7 (șapte).

        Pentru profilul sportiv, înscrierea candidaților este condiționată de existența avizului medical, cu specificația „Apt pentru efort fizic/Clinic sănătos”, favorabil practicării disciplinei sportive, eliberat cu maximum 10 zile lucrătoare înainte de înscriere – condiție eliminatorie. De asemenea, o altă condiție eliminatorie este aceea ca elevul să dețină un document prin care să se ateste că practică organizat, de cel puțin un an calendaristic, disciplina sportivă pentru care se constituie clasa. Nota finală la probele de aptitudini se va echivala cu media generală la disciplina educație fizică/pregătire sportivă practică din clasele V-VIII, calculată ca media aritmetică a mediilor anuale la această disciplină.

        În același timp, prin ordinul de ministru nr. 4.325/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 4.325/22.05.2020, a fost adoptat și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2020-2021. Potrivit acestui document, perioada de înscriere va începe pe 29 iunie. Prima etapă a admiterii în învățământul profesional de stat (înscriere – afișare rezultate) este programată în perioada 29 iunie – 10 iulie, iar a doua etapă (înscriere – afișare rezultate) între 22 și 28 iulie.

        O ambulanță SMURD a intrat într-o căruță

          O ambulanță Smurd a fost implicată într-un accident rutier cu o căruță, astăzi, pe raza localității Gheorghe Doja.

          Nu sunt victime.

          Ambulanta nu avea pacient. Mașina se afla în misiune, întorcându-se de la un caz.

          Jumătatea plină sau goală a paharului? Începem să ne revenim. Așa cum putem!

          Coadă pentru cine dă din codiță

          Așteptăm să se deschidă terasele. Să mai stăm la o vorbă. La o cafea, o înghețată, dacă nu suc. La o bere! Chiar dacă mai la distanță, și nu prea mult. Să lăsăm loc și altora. Că tot se vorbește despre firmele mici și mijlocii, unde statul a intervenit cu șomajul tehnic și se mai poate respira.

          Avem nevoie de frumos

          Ce te faci cu HoReCa? O denumire mai nouă pentru ce înseamnă comerțul cu amănuntul, restaurante și cafenele. Am înțeles că se deschide fereastra. Nu ușa. După o perioadă în care nu ai încasat nimic, și nimeni nu îți șterge datoriile, aștepți clienții. Care, la rândul lor, mulți, nu au produs nici ei. Economiile s-au dus pentru subzistență. E bine că ne batem iarăși pentru un loc de parcare.

          Vasile Craiescu, taximetrist

          La Piața Centrală, în spate, taxiuri buluc. Ofertă cât încape. Cerere? Pe sponci. Vasile Crăiescu este taximetrist cu mulți ani de experiență. Stă lângă mașină să ia puțină Vitamina D, de la soare. În fața lui, și în spate, sunt alți colegi taximetriști care așteaptă clienți. „Nu-i putere financiară. Nu are lumea bani. Vii cu o sută de lei la piață și nu ai ce băga în traistă. Prețurile au sărit. De unde să rămână omul cu bani de taxi? Nu mai vorbim de o zi mai bună. Cum era. Când se organizau petreceri, nunți! Dacă plouă e și mai rău. La ce să se grăbească? Vă duc undeva? Dau bon!”

          În așteptarea clienților

          Multe priviri în pământ sau pe telefonul din dotare. Îmi face din mână un cunoscut. M-a ginit. Parcă pășea pe altă planetă. Se vedea că iar e supărat. L-am mai văzut și în alte zeci de ipostaze. „La noi s-au făcut restructurări. Ultimii veniți, primii plecați. Am îngropat-o și pe mama săptămâna trecută. La voi cum e? Mai merge?” După cum se vede, da! Cu ce să-l ajut? O vorbă bună? Bag mâna în buzunar.

          Coadă pentru cine dă din codiță

          Pe fosta Strada Mare văd o ușă deschisă. A unui laborator foto. Bine că au deschis. Amintirile au alt farmec atunci când le pipăi pe hârtie. Măcar seria de selfiuri făcute pe balcon sau al animăluțului de companie merită păstrate într-un album. Mă bucur că și-au reluat activitatea. Cu mănuși, măști. Clienți? Rămâne însă aceeași problemă. Interactivitatea umană.

          Aurel Moisă

          Aurel Moisă este în fața calculatorului. Prelucrează o imagine adusă de un fotograf amator: „Am început de pe 15 mai, de când s-a ridicat starea de urgență. Angajații au fost în șomaj tehnic. Clienți? Cam la jumătate. Numărul lor nu este relevant. Depinde și cu ce vin. Una e să lucrezi 2-3 fotografii și alta e să lucrezi pentru un album. Taxele și impozitele nu așteaptă pe nimeni. Acum, dacă oamenii nu pot pleca în vacanțe, la o cumătrie, un majorat, nici noi nu avem de muncă. În iunie, dacă sunt închise restaurantele, nu o să fie nicio petrecere. Sperăm să ieșim măcar pe zero. După ce plătim toate dările la stat, curentul, gazele, consumabilele și salariile.” Are dreptate. Cui îi mai arde de făcut poze, dacă chef nu e? Am câteva fotografii pe un stick, de dat în dar, așa că mâna fuge iar în buzunar.

          Invitatie la vals

          Se circulă parcă puțin mai… Se vede cine nu are chemare, din câte manevre parchează. Asta e! Printre puținele magazine care au funcționat în această perioadă este și cel administrat de Alexandru: „Da! Se simte o oarecare creștere. S-a dat liber la circulație. Noi, conform Ordonanței, am putut funcționa și în această perioadă. Lucrăm într-un domeniu existențial pentru agricultură.

          Îngrășăminte, substanțe pentru combaterea dăunătorilor. Am mers la fel. Vânzările sunt ca și anul trecut la fitosanitare. Ne bucurăm că am avut continuitate.” Sunt vorbele unui tânăr plin de energie, Alexandru Adam, care are în grijă un magazin cu produse, destinate producătorilor agricoli, dar și posesorilor de flori pe terase. „Nu mă fotografiați pe mine, fotografiați firma!” Se vede că este un bun comerciant.

          Mami, conopida nu luam!

          Cât pe ce să uit de ce trecusem pe acolo. Am și eu un trandafir supărat pe balcon. Mama lui de buzunar! Ce facem în perioada asta fortuită? Umplem… sau golim paharul? Simt că trebuie să ne ajutăm între noi, spărgând din greșeală, recipientul.

          Meditații gratuite online oferite de elevi și studenți performeri

          O echipă de tineri a lansat TeachU, prima platformă de meditații gratuite din România, dedicată liceenilor. Platforma face legătura între mentori, profesori sau tineri cu performanței și liceeni care fie caută să-și îmbunătățească situația școlară la o anumită materie, fie doresc să-și aprofundeze cunoștințele pentru a participa la olimpiade școlare, sau pur și simplu doresc să învețe ceva nou.

          Meditațiile au loc într-un mediu sigur, pe Skype, prin conferință video și sunt complet gratuite, prin munca voluntară a meditatorilor înscriși (elevi și studenți). Proiectul s-a născut în cadrul programului Creatori de viitor, într-o competiție de idei la care au luat parte liceeni performeri ce trebuiau să găsească soluții la diverse nevoi ale tinerilor de vârsta lor.

          „Este vorba de o platformă online, unde mai mulți voluntari, printre care și eu, ne-am înscris să mentorăm la orice materie pe cei care au nevoie de ajutor. De exemplu, eu predau Biologie, și îi ajut pe cei care dau Bacalaureatul sau se pregătesc pentru admiterea la facultate, dar nu și-au permis meditații în privat, cu un profesor. Sau pe cei care pur și simplu ar vrea să aibă încă un ajutor. Sau pe alții, care vor să meargă și ei la olimpiade… Suntem deja vreo 70 de voluntari activi pe toate materiile existente: de la cele de Bacalaureat, până la cele de rusă, lingvistică, chitară și public speaking.”
          Sebastian Romeo Pintilie,
          elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău

          Practic, prin această platformă de educație nonformală elevii se ajută unii pe alții așa cum o fac, de altfel și în viața reală, când cei care se pricep la o anume disciplină îi asistă pe cei care se pricep mai puțin. Meditațiile au fost gândite astfel încât să fie de folos pentru școală, pentru concursuri sau pentru cei care pur și simplu își doresc să învețe ceva nou și, mai mult decât atât, să fie gratuite.

          Printre inițiatorii proiectului se numără și Gabriela Diana Oprea, fostă olimpică internațională la Chimie, actualmente studentă la Oxford University, Department of Chemistry, căreia i s-au alăturat și alți studenți români care studiază la universități de top, cum sunt Iulia Mitrache, studentă la Facultatea de Drept, Universitatea București – fostă olimpică internațională la Filosofie, Dan Mirea, student la University of Cambridge, fost olimpic internațional la Biologie și Lingvistică, cât și liceeni olimpici, Sebastian Romeo Pintilie, olimpic internațional la Biologie. Momentan, lista materiilor la care un tânăr poate să ia meditații gratuite prin platforma TeachU.ro cuprinde peste 25 de discipline, de la limbi străine ca arabă, engleză, rusă sau japoneză, până la Matematică, Fizică, Biologie sau Chimie.

          Vine băiatuuu!

          Săptămâna viitoare se așteaptă deschiderea teraselor. De Ziua Copilului. Iar de pe 15 iunie, dacă totul merge bine, se vor deschide și restaurantele. Cu toții așteptăm cele două momente. Nu e vorba doar de mâncare și de băutură, ci de recuperarea unor mecanisme sociale. Și a unei zone de normalitate.

          Fie ea și în regim de anormalitate. Sigur, unele lucruri se vor schimba. Glumind puțin, să sperăm că se va schimba și atitudinea chelnerilor și a ospătarilor. Interesant este că în aceste vremuri de distanțare socială îți revin în memorie cu precădere amintirile frumoase. Celelalte nu au dispărut cu totul, dar pot, cel mult, să te amuze. Așa cum mă distrează amintirea a câtorva ore petrecute împreună cu prietenul meu Vlad, vara trecută, pe o terasă băcăuană, lucrând berici și ascultând mereu și mereu același cântec difuzat de DJ-ul scăpat, probabil, din mâinile lui Dr. Stein.

          Trei-patru ceasuri, o singură piesă muzicală. În buclă, frate! Și nu era „Stairway to Heaven”. Cum să nu pufnesc în râs când revăd cu ochii minții o altă scenă de anul trecut. Era pe la finalul iernii și ne aflam cinci-șase prieteni într-un restaurant în care, la răstimpuri, ne adunam pentru a lăsa să curgă pahare și povești din Parc. Eram singurii din tot restaurantul, ospătarul se mișca precum ochii mortului, spre deosebire de sprințarul taraf care ne asurzea cu repetițiile și probele de sunet pe care domnii muzicanți le făceau încă de marți pentru momentul artistic de sâmbătă.

          Noi țipam ca descreierații pentru a ne auzi, dar pas să faci față taragotului și acordeonului! Atunci simțeam cu toții că ne urcăm pe pereți, dar azi zâmbesc condescendent. Zâmbesc și aleg la întâmplare momente frumoase petrecute pe terase și în restaurante. Un adevărat album foto din paginile căruia un DJ mă întâmpină cu „Here I Go Again” („știu din anii trecuți că sunteți fan”), un piccolo îmi aduce o țuică pe care n-am comandat-o („v-a trimis-o patronul pentru că sunteți clienții noștri de ani de zile”), iar o fată frumoasă îmi oferă un Mojito din partea casei pe care insist însă să-l plătesc deoarece puștoiaca este studentă la Bio, iar vara lui 2019 nu a fost deloc una strălucită pentru terasa pe care galopează un cal alb.

          Cum va fi oare în vara care stă să înceapă?

          Ziua Internațională a Conservării Biodiversității a fost marcată online

            Începând cu anul 2000, în fiecare an, la data de 22 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin rezoluția 55/201, din 20 decembrie 2000. Data de 22 mai, reprezintă de fapt adoptarea textului Convenției din anul 1992 în cadrul Conferinței diversității biologice din Nairobi. Printre principalele obiective pe care le urmărește Convenția se numără conservarea biodiversității și utilizarea corectă a resurselor.

            România a semnat Convenția pe data de 5 iunie 1992. Proclamarea acestei zile la nivel internațional, are la baza un semnal de alarmă cu privire la problemele privind biodiversitatea, mai ales că, în prezent, o mulțime de specii, atât faună cât și floră, se află pe care le dispariție.

            „Având în vedere pandemia COVID-19 aflată în curs de desfășurare, Ziua Internațională a Biodiversității 2020 a fost marcată pentru întâia dată de la proclamarea sa exclusiv online, instituțiile și muzeele de specialitate, printre care și Muzeul de Științele Naturii Bacău, au organizat acțiuni prin intermediul cărora s-a facilitat informarea a cât mai multor persoane cu privire la ceea ce înseamnă biodiversitatea, responsabilizarea prin implicarea lor activă în diferite acțiuni de susținere a biodiversității și a naturii în general. Tema propusă pentru acest an, intitulată «Soluțiile problemelor noastre se găsesc în Natură» a evidențiat nevoia de speranță, de solidaritate și subliniează importanța acțiunilor comune la toate nivelurile societății pentru construirea unui viitor în armonie cu Natura”, s-a consemnat pe pagina de facebook a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

            Anul 2020 reprezintă un moment de reflecție, de oportunitate și de soluții. Este anul în care, mai mult ca oricând, lumea poate semnala o voință puternică pentru crearea unui cadru global, în care trendul pierderii biodiversității să fie schimbat în beneficiul oamenilor și al vieții de pe Terra. Protejarea mediului poate să înceapă de la fiecare persoană în parte, prin activități relativ simple, care să păstreze natura așa cum este și pentru generațiile viitoare.

            Zeci de firme au dat faliment

            Chiar dacă Guvernul României le-a alocat fonduri, pentru plata indemnizației de șomaj tehnic, angajatorilor afectați de starea de urgență, impusă de pandemia cu coronavirus, din păcate, multe firme au fost nevoite să-și închidă definitiv porțile.
            [lock_content]

            Potrivit informațiilor transmise de către Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), dacă în data de 16 martie (debutul stării de urgență), în județul Bacău, erau activi 12.364 angajatori, în mediul privat, la începutul lunii mai se înregistrau cu 67 mai puțini.
            În consecință, numărul salariaților a scăzut de la 119.477 la 118.107, respectiv s-a redus cu 1.370 persoane, care și-au pierdut locul de muncă.
            În același timp, însă, în luna mai s-a diminuat considerabil numărul contractelor individuale de muncă suspendate din cauza pandemiei, titularii lor intrând în șomaj tehnic. Dacă în aprilie au fost trimiși în șomaj tehnic 15.700 angajați, la începutul lunii curente erau în această situație cu 7.678 mai puțini.
            Așadar, maximul suspendărilor de contracte individuale de muncă a fost atins în aprilie. Conform datelor de la ITM Bacău, din luna mai „foarte multe societăți comerciale și-au reînceput activitatea” astfel că numărul suspendărilor a scăzut la jumătate.

            [/lock_content]

            S-a modificat modul de eliberare a certificatelor de concediu medical

            Ordinul 502/417/2020 s-a modificat, în sensul că pentru persoanele asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecțiuni care nu pot fi tratate în țară, precum și pentru cele care își pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă țară în interes de serviciu sau în interes personal, certificatele de concediu medical se eliberează de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) la care angajatorul persoanei asigurate depune declarația sau de cea cu care persoana are încheiat contract de asigurare. Până la acest ordin, certificatele erau eliberate de medicii specialiști curanți.

            [lock_content]

            Ce trebuie să facă asiguratul? Să transmită documentele medicale traduse și autentificate și copia după cardul de identitate prin poștă sau prin email, nu mai târziu de 15 zile de la întoarcerea în țară. Durata de acordare a concediilor medicale și a indemnizațiilor pentru incapacitate de muncă este cea transmisă de statul de tratament. CJAS va elibera certificatul de concediu medical și îl va transmite asiguratului (sau aparținătorilor, soției/soțului/rudelor de gradul I), lunar sau la sfârșitul tratamentului.

            Lunar, la CJAS Bacău erau înregistrate de la 5.000 la peste 8.000 de concedii medicale, acordate fie de medicii specialiști, fie de cei de familie. De când a început pandemia, s-au acordat și concedii de carantină/izolare (11 în luna februarie, 281 în luna martie și 730 în luna aprilie). De la începutul anului până în prezent au fost achitate angajatorilor concedii medicale în valoare de 26.467 mii lei. Doar pentru concediile specifice infecțiilor COVID-19 sunt înregistate coduri în valoare de 85.28 mii lei.

            [/lock_content]

            A13, speranță pentru dezvoltarea Oneștiului

            Construirea și punerea în funcțiune a autostrăzii A13 Bacău-Brașov, pentru care s-a semnat deja contractul de proiectare, poate fi una dintre cele mai mari speranțe pentru dezvoltarea investițiilor în municipiul Onești.

            Speranța a fost formulată și făcută publică chiar de primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, imediat după semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție ale autostrăzii. Anul trecut, organizația PSD a județului Bacău a lansat inițiativa „#Susțin A13”, iar Nicolae Gnatiuc a fost primul primar din județ care a semnat documentele acesteia.

            „Este știut – spune primarul – că infrastructura este principalul criteriu în alegerea de către investitori a unei noi destinații pentru extindere. De aceea, consider că această autostradă va aduce beneficii importante la nivel regional, creșterea gradului de accesibilitate fiind cel mai important factor în dezvoltarea economică regională și, în egală măsură, a comunităților locale. Îmi doresc ca investițiile în infrastructura Oneştiului să continue și să se intensifice datorită A13, deoarece Oneștiul are experiența unor investiții private realizate în ultimii ani și ar putea fi primul municipiu din județul Bacău beneficiar direct al acestui proiect de mare anvergură”.

            Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție pentru Autostrada Bacău-Brașov vor fi întocmite de Asocierea Search Corporation & Primacons Group. Contractul de construcție este finanțat prin fonduri europene și trebuie finalizat în 30 de luni (18 luni pentru studiul de fezabilitate, 8 ani pentru proiectul tehnic de execuție și 4 ani pentru asistență tehnică la finanțare și achiziții). Valoarea estimată a contractului este de peste 20 de milioane de lei, fără TVA. Contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov – Bacău” a fost semnat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră.

            35 de medici stomatologi, care și-au reluat activitatea, sunt și în contract cu Casa de Sănătate

            Dintre cei peste 330 de medici stomatologi din județul Bacău, doar 35 au semnat actele adiționale cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, după reluarea activității, pentru a fi decontate serviciile medicale pe care le oferă. Valoarea contractelor diferă de la un cabinet la altul și cuprinde sume între 1.200 de lei și 6.000 de lei, pentru perioada 15-31 mai.

            Dintre cele 35 de cabinete care decontează servicii pentru pacienți, câte unul este în Gîrleni, Săucești, Scorțeni, Sănduleni, Filipești, Nicolae Bălcescu, Luizi-Călugăra, Hemeiuș, Comănești, Zemeș, Tamași, Livezi, Letea Veche, Pâncești, Solonț, iar restul sunt din municipiul Bacău.

            Reamintim că medicii stomatologi și-au reluat activitatea începând cu 18 mai, după ridicarea stării de urgență.

            Rețetele medicale „s-au împotmolit” un pic

            În perioada stării de urgență medicii de familie au avut dreptul de a prescrie rețete medicale în baza scrisorilor medicale emise de medicii specialiști, indiferent de lista în care este înscris respectivul medicament (gratuit sau compensat) și indiferent de prevederile din protocoalele terapeutice.

            Numărul de rețete eliberate lunar în farmaciile băcăuane a fost:
            ● 120.001 în luna ianuarie 2020;
            ● 133.276 în luna februarie 2020;
            ● 121.146 în luna martie 2020;
            ● 89.457 în luna aprilie 2020.

            În anii anteriori, se eliberau în medie cca 120.000 de rețete /lună.

            „Se observă că în luna aprilie, lună aflată în plină stare de urgență, numărul rețetelor eliberate a fost mai mic. Având în vedere că ambulatoriile de specialitate din spitalele publice și cele cu circuit privat și-au reluat activitatea într-un mod mai activ și în ceea ce privește consultația prin prezentarea pacientului la cabinet, sperăm ca disfuncționalitățile care eventual s-au înregistrat în luna aprilie să nu se mai repete și în luna mai. Credem că din perioada stării de urgență s-a îmbunătățit dialogul dintre medicul de familie și medicul specialist și sperăm ca aceștia vor comunica și în perioada stării de alertă astfel încât pacientul să beneficieze de prescripția medicală atunci când este cazul”, a declarat Dan Stoica, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău.

            ATENȚIE! Regulile care au fost valabile în perioada stării de urgență referitoare la modalitățile de prescriere a rețetelor medicale se păstrează și în starea de alertă, respectiv: Ordonanța de urgență 70/14.05.2020 păstrează posibilitatea efectuării consulațiilor de la distanță și faptul că vor fi validate 8 consulații/oră (dublu față de condițiile normale), iar medicii de familie vor putea prescrie orice medicament din orice listă de compensare.

            Letea-Veche, bază modernă, fotbal de viitor

            Arena celor de la ACS Atletico Junior dispune de trei terenuri-biliard irigate subteran, de singura instalație de nocturnă funcțională din județ și de grupe de juniori gata să se bată de la egal la egal cu Dinamo Moscova, Hajduk Split, Fulham sau Norwich.

            „Nimic fără Dumnezeu”

            În înaltul tribunei metalice stă scris cu litere de un metru: „Nimic fără Dumnezeu”. Citind inscripția și cătând către orașul rămas în urmă (din mai multe puncte de vedere rămas în urmă), ți-e greu să nu te gândești că, măcar în ceea ce privește bazele sportive, Bacăul e cu adevărat fără-de-Dumnezeu. Stadionul „Municipal”, mândria Moldovei în vremurile când purta numele lui Dumitru Sechelariu, a ajuns o ruină.

            Cel din Parcul Cancicov s-a transformat în muzeu și în bibliotecă, „Partizanul” și „CPL” au fost rase la pământ în numele unor proiecte imobiliare, în timp ce baza „Constantin Anghelache” (Letea) este purtată de vântul noului Coronavirus înspre cu totul alte sfere decât cele sportive. Și dacă în Bacău nu s-a (mai) putut, lui Dumnezeu nu i-a rămas altceva decât să treacă podul de la Șerbănești, să cotească la dreapta și apoi încă o dată la dreapta și, ajungând la un islaz cu pretenții de teren de fotbal, să-și dea binecuvântarea. Pentru că baza sportivă din Letea-Veche, mărginită de o parte de tribuna pe care scrie „Nimic fără Dumnezeu” și de cealaltă de clădirea pe care tronează emblema ACS Atletico Junior, este cu adevărat un loc binecuvântat.

            Irigare subterană

            O fi având binecuvântarea lui Dumnezeu, dar acum, la drept vorbind, arena din Letea Veche nu a căzut din cer. Ea este rodul unui proiect derulat de câțiva ani de ACS Atletico Junior Bacău, gruparea sportivă condusă de Adrian Vârlan. Un proiect sută la sută privat. Singura legătură cu autoritățile din Letea Veche este legată de concesionarea pe 15 ani a terenului. Toate celelalte investiții au venit însă din sectorul privat.

            Începând, evident, cu fondurile proprii și continuând cu sponsorizările asigurate de firme precum Demeco, Urban Building, Skoda sau Redgroup, sprijinul acesteia din urmă asigurând singura instalație de nocturnă cu adevărat funcțională din tot județul: 600 de lucși. Punctul forte al arenei rămâne însă principala suprafață de joc. Una de un verde ce-ți ia ochii și te poftește imediat la joc. Pe lângă calitatea gazonului gen masă de biliard, terenul beneficiază de un drenaj impresionant și, de curând finalizată, de o performantă instalație de irigare subterană. Și aici vorbim de un model unicat în județ.

            Din Serbia, în Anglia

            Terenul de dimensiuni normale nu este singurul pe care îl prezintă baza „ACS Atletico Junior”. Alte două cu suprafețe de 42/ 21 metri, și ele deservite de irigație subterană, flanchează clădirea multi-funcțională, care, în curând, va dispune la etaj de un fan-club cu profil de mini-bar. La parterul clădirii se află vestiarele cu aspect și utilități din lumea bună a fotbalului, plus cele două vitrine cu trofee ale clubului. La loc de cinste se află „Vujadin Boskov Cup”, trofeul pe care puștii de la Atletico Junior l-au adus vara trecută, de la Novi Sad, după șapte victorii, trei egaluri și o singură înfrângere, 0-1, în finala cu Dinamo Moscova, echipa contra căreia remizaseră, 2-2, în grupe.

            „Acel rezultat din Serbia ne-a deschis o poartă importantă spre fotbalul european. Drept dovadă, toamna trecută, am fost invitați la un turneu în Anglia, unde am jucat amicale cu Fulham, Reading, Norwich City și Charlton Athletic. Iar în această primăvară, dacă nu s-ar fi declanșat pandemia COVID-19, doi dintre antrenorii noștri trebuiau să urmeze un curs de specializare la Academia lui Fulham”, spune președintele grupării băcăuane, Adrian Vârlan.

            În atenția lui Fulham

            Aflată în atenția celor de la Fulham pentru un eventual parteneriat, ACS Atletico Junior are ca specializare exclusivă creșterea copiilor și juniorilor. În urmă cu două sezoane, Atletico a renunțat la echipa de seniori din Liga a IV-a. „Nu-și avea rostul. Era mult mai logic să ne axăm doar pe cei de vârstă mică”, explică Adrian Vârlan. Astăzi, clubul își desfășoară activitatea la trei grupe de vârstă: U9 (antrenor Cezar Anghelescu), U11 (Gabriel Vârlan), U13 (Giani Florian). Corpul tehnic este completat cu un antrenor de portari: Dan Moței. Dintre cei peste 50 de copii care se antrenează aici de trei ori pe săptămână, sunt destule talente care promit.

            Una dintre speranțe poartă numele și chipul lui Matei Bejan, de la Under 11. Provenit de la Sporting Bacău, Matei este de un an și jumătate la ACS Atletico Junior, evoluează ca mijlocaș și-l are ca idol pe Cristiano Ronaldo: „Pentru mine, fotbalul este mai mult decât o simplă pasiune. Îmi doresc să devină profesia mea în viitor.”

            Extind grupele de vârstă

            Dacă Matei Bejan are planuri pe termen lung, ACS Atletico Junior se focusează pe proiectele imediate.


            „În plan sportiv, dorim să extindem grupele de vârstă cu copii născuți în 2014-2015. În acest sens, derulăm o campanie cu ajutorul paginii noastre de facebook, dar și al flyer-elor. De asemenea, odată ce pandemia va înceta, dorim să reluăm seria turneelor pentru că meciurile rămân principala modalitate de progres”, declară Gabriel Vârlan, antrenor.
            În ceea ce privește infrastructura, prioritatea este finalizarea celor două terenuri adiacente, de dimensiuni reduse. În apropierea lor vor fi amenajate în această vară și două terase destinate părinților. „Pe durata sezonului cald, cei care-i însoțesc pe copii la antrenamente vor avea posibilitatea să servească un suc sau o apă pe aceste terase. Atunci când vremea este nefavorabilă, pot urca la etaj, la acel fan-club care va fi definitivat în cel mai scurt timp”.
            Porți larg deschise
            Deși deservește necesitățile și interesele copiilor și juniorilor legitimați la ACS Atletico Junior Bacău, baza de la Letea-Veche nu are un caracter exclusiv. Aici au posibilitatea de a juca și de a se antrena și alte grupări. Inclusiv echipe de seniori, cum a fost și cazul, pentru a da un singur exemplu, celor de la FC Dinamo Bacău, ce au evoluat la Letea-Veche în actuala ediție de campionat. De altfel, în situația în care „Constantin Anghelache” (Letea) nu va reintra în circuitul sportiv, baza de la Letea-Veche va rămâne, alături de „Lucrețiu Avram” (Proletarul), una din singurele variante competiționale viabile. Totodată, arena celor de la ACS Atletico Junior este disponibilă, evident, contra-cost, și zonei de agrement. Pentru că, după cum am observat cu toții pe durata infinită a pandemiei, nimic nu e la fel fără sport și mișcare. Așa cum nimic nu e fără Dumnezeu, firește!
            Dan Sion
            Foto: Ioan Bîșcă

            Examene lingvistice cu recunoaștere internațională prin EECentre

            Recunoscut la nivel național pentru organizarea examenelor de certificare lingvistică, cu activitate și în unități educaționale din Bulgaria și Republica Moldova, EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE (EECentre) a devenit din primavara 2020 și centru autorizat de testare IELTS.

             

            Cine este EECentre?

            EECentre este o instituție educațională, 100% românească, specializată să furnizeze, din 2011, examene de certificare a cunoștințelor de limbă engleză și limbă germană, prin autorizări primite de la:

            CAMBRIDGE Assessment English (Marea Britanie),

            TRINITY College London (Marea Britanie),

            OET – Occupational English Test (Australia),

            ÖSD – Österreichisches Sprachdiplom Deutsch (Austria),

            IDP Education (Melbourne, Australia).

             

            Din 2018, EECentre funcționează ca fiind unicul centru de platină din România – cea mai înaltă titulatură acordată de Cambridge Assessment English (UK) pentru livrarea de examene de calitate, la standardele de securitate impuse la nivel mondial.

             

            Cine accesează examenele lingvistice? 

            Examinările livrate de EECentre se adresează centrelor de învățământ publice și private, profesorilor, părinților, elevilor din toate grupele de vârstă (grupa: 4-7 ani, grupa: 8-12 ani, grupa:13-17 ani, grupa: peste 18 ani), dar și tuturor categoriilor profesionale și academice pentru studii universitare / post-universitare, promovare în cariera profesională ori emigrare în țări vorbitoare de limba engleză sau germană.

             

            Activitatea EECentre exprimată în cifre:

            30.000 candidați la examene,

            1.500 examene de certificare lingvistică;

            300 unități educaționale partenere;

            80 orașe gazdă în România, Bulgaria, Republica Moldova.

             

            Cu și despre examenele lingvistice organizate prin EECentre.

             

            1. TESTE IELTS

            Standardizat internațional, IELTS este testul care măsoară competențele în limba engleză, fiind recunoscut la nivel mondial de peste 10.000 de organizații din peste 140 de țări (inclusiv universități și instituții de top, furnizori de educație și formare, organisme profesionale și angajatori).

            IELTS Academic: certificatul asigură accesul la studii superioare universitare sau înregistrare profesională;

            IELTS General Training: certificatul asigură accesul la angajare, formare profesională, emigrare în țări în care se folosește engleza ca limbă de comunicare.

            Info teste IELTS: https://www.eecentre.ro/teste-ielts-engleza/default.

                                                                                                                                                                                       

            2. Examene CAMBRIDGE

            Cambridge susține evoluția permanentă, cu un traseu clar de îmbunătățire a abilităților lingvistice prin certificări pentru școlari, liceeni, studenți, profesori, oameni de afaceri. Atestatele Cambridge English sunt examene complexe, cu ajutorul cărora învățarea limbii engleze devine plăcută, eficientă și plină de satisfacții educaționale și profesionale.

            Certificatele Cambridge sunt recunoscute de Ministerul Educației din România și folosesc la echivalarea probei de competențe lingvistice în examenele de admitere în clasa a-V-a, la liceu, în clasa a-IX-a, dar și pentru promovarea Bacalaureatului, respectiv accesarea studiilor superioare.

            Citește mai mult despre: Recunoașterea și echivalarea examenelor de limba engleză CAMBRIDGE. Info examene Cambridge: https://www.eecentre.ro/examene-cambridge-engleza/.

             

            3. Teste LINGUASKILL

            Linguaskill de la Cambridge este testul online de limba engleză, care folosește cea mai recentă tehnologie „artificial intelligence” pentru a fi rapid, fiabil, convenabil, comod, cu rezultate precise, raportate în termen de 48h. 

            Supravegheat prin „Online Proctering”, testul este adaptiv (personalizat) și se poate susține oricând și din orice locație / oraș. 

            Linguaskill General: pentru învățământ superior;

            Linguaskill Business: pentru companii, angajați și angajatori.

            Info Linguaskill: https://www.eecentre.ro/AppFiles/Prezentare-Linguaskill-webinar.pdf.

             

            Ce alte activități dezvoltă EEcentre în domeniul educației?

             

            În materie de noutate și unicitate, EECentre a lansat, de curând, o platformă virtuală de testare a cunoștințelor de limba engleză: Simulări Online Examene Cambridge.

            Elevii au oportunitatea să-și verifice cunoștințele de engleză la toate cele 4 probe (Reading & Use of English, Writing, Listening, Speaking) astfel:

            My B2 English Level pentru o taxă administrativă de 85 lei (aprox. 10% din taxa de examen);

            My C1 English Level pentru o taxă administrativă de 95 lei (aprox. 10% din taxa de examen).

            Aplicația EEC App (Simulări Online Examene Cambridge) este construită inteligent, astfel încât să corespundă nivelurilor, task-urilor și probelor examenelor oficiale Cambridge.

            Candidatii au șansa verificării nivelului real al cunoștințelor de engleză, înainte de examenul oficial;

            În baza rezultatelor, elevii își pot concentra pregătirea pe probele cu rezultat inferior.

            Info &Inscrieri EEC App: https://www.eecentre.ro/simulare-online-examene-cambridge.

             

            Multe alte subiecte educative, cursuri online la Colegiul EtonX (UK) ce îmbunătățesc performanțele tinerilor pentru elevii cu vârste între 14-20 ani, workshopuri dedicate profesorilor de limba engleză și germană, centre lingvistice partenere, proiecte în educație susținute de EECentre, știri și multe alte informațtii din domeniu, le aflați prin vizitarea website-ului oficial: www.EECentre.ro.

             

            Pentru informații despre examenele din Bacău, reprezentantul EEC este doamna prof. Gabriela Laslău, glaslau@yahoo.com.

             

            Pacient transportat cu elicopterul SMURD de la Spitalul din Moinești

            Duminică dimineață, în jurul orei 9.30, la Spitalul Municipal de Urgență Moinești a ajuns, în stare foarte gravă, un bărbat, cu vârsta de 72 de ani, din Măgirești, care prezenta mai multe arsuri pe tot corpul.

            „A suferit aceste arsuri pe câmp. Arsurile sunt în profunzime, de grad III, pe 60% din suprafața corpului. Echipa noastră medicală a reușit să-l stabilizeze și am cerut ajutorul SMURD să fie transferat la București. Suntem rezervați privind șansele sale de supraviețuire, arsurile fiind, repet, foarte grave”, a explicat prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic chirurg și managerul spitalului.

            În jurul orei 12, deja pacientul era urcat în elicopterul SMURD, de pe heliportul unității medicale din Moinești, pentru a fi transferat la Spitalul de Arși din Capitală.

            „Mulțumim pe această cale pentru extraordinara solicitudine atât a spitalului din București, cât și a SMURD-ului, care au dat dovadă de o receptivitate deosebită pentru a reuși acest transfer”, a mai declarat dr. Cotîrleț.

            Dacă inițial s-a vorbit în acest caz despre o incendire prin folosirea focului la muncile agricole și nesupravegherea lui, se pare că ar fi însă o tentativă autolitică.

            A început montarea spitalului militar pe Baza Sportiva Letea

            Spitalul militar modular a ajuns în Bacău. Începe montarea lui la Baza Letea, unde este asigurată toată infrastructura necesară funcționării.

            „Lucrările pe care le-am făcut pentru operaționalizarea Bazei Letea în scop medical, facilitățile pe care le-am creat aici în ultimele luni, sunt complementare spitalului militar modular și vor fi un sprijin real atât în instalarea cât și în funcționarea acestuia”, a declarat primarul Cosmin Necula.

            Echipele primăriei și ale Societății de Servicii Publice Municipale vor asigura în perioada următoare tot suportul logistic necesar pentru amplasarea unității medicale, sub coordonarea specialiștilor MAPN.

            Între timp, la Spitalul Municipal lucrările au intrat pe ultima sută de metri. In cateva zile parterul si etajele 4 și 5 vor deveni funcționale si vor prelua cazurile Covid 19, decongestionand celelalte unități medicale.

            Care e varianta mai bună: mașina de spălat cu încărcare verticală sau cea cu încărcare frontală?

            Mașina de spălat, poate cel mai util electrocasnic dintr-o casă, este și printre cele mai des utilizate. Poate tocmai de aceea, însă, uneori e nevoie să fie schimbată, fie pentru că se strică, fie pentru că un model mai nou ar face treabă mult mai bună. Dar când vine vorba de cumpărat o nouă mașină de spălat rufe, nu întotdeauna e cea mai la îndemână alegere.

            Decizia de cumpărare a unei mașini de spălat poate fi îngreunată în prezent de un amănunt suplimentar. În ultimii ani, la nivel internațional, s-a înregistrat un reviriment al mașinilor de spălat cu încărcare verticală, după mulți ani în care cele cu încărcare frontală au dominat vânzările.

            Unul dintre motive pentru care mașinile de spălat cu încărcare verticală au reușit creșteri ale vânzărilor este că utilizatorii sunt tot mai puțin dispuși să cheltuiască mai mult pentru performanțe similare sau nesemnificativ mai bune.

            Alte motive pentru care tot mai multă lume revine, la nivel mondial, la mașini de spălat cu încărcare verticală? În general, mașinile de spălat rufe cu încărcare frontală spală într-un timp mai lung același volum de rufe decât mașinile de spălat cu încărcare verticală de eficiență ridicată. Ciclul de spălare normal durează între 60 și 120 de minute la mașinile de spălat cu încărcare frontală. E adevărat, modelele cele mai noi au opțiunea ciclurilor de spălare rapidă.

            Care categorie este mai bună, totuși? Mașina de spălat cu încărcare frontală sau cea cu încărcare verticală?

            Cel puțin la un capitol, mașinile de spălat cu încărcare frontală rămân mai performante: la spălarea corectă a încărcăturilor mici. O mașină de spălat cu încărcare frontală spală mai eficient decât una cu încărcare verticală o încărcătură mică. Spre deosebire de mașinile de spălat cu încărcare verticală, cele cu încărcare frontală nu au nevoie ca hainele să se frece între ele pentru a se curăța.

            O mașină de spălat cu încărcare frontală curăță rufele ridicându-le în timp ce învârte tamburul și, ulterior, le aruncă în apă. În cazul unei mașini de spălat cu încărcare verticală, hainele sunt mereu scufundate în apă.

            Mașina de spălat cu încărcare frontală reglează cantitatea de apă în funcție de volumul de rufe spălate. Ceea ce nu se întâmplă la mașina de spălat cu încărcare verticală.

            Un alt avantaj al mașinii de spălat cu încărcare frontală este că pe ea pot fi așezate și alte lucruri, precum un uscător de rufe, de exemplu, ceea ce nu se poate face la una cu încărcare verticală.

            Cât despre preconcepția că mașinile de spălat cu încărcare frontală vibrează mai mult decât cele cu încărcare verticală aceasta se poate baza pe faptul că tamburul mașinii de spălat cu încărcare frontală se învârte mai rapid pentru a extrage mai multă apă.

            Mucegaiul, umezeala și mirosurile neplăcute sunt mai frecvente, e adevărat, la mașinile de spălat cu încărcare frontală, decât la cele cu încărcare verticală, iar aici câștigătorul este cea de-a doua.

            Așadar, există avantaje și dezavantaje la fiecare dintre modelele de mașină de spălat, fie că sunt cu încărcare frontală, fie cu încărcare verticală. Până la urmă, fiecare analizează în funcție de preferințele și spațiul de care dispune în locuință atunci când alege un model anume de mașină de spălat. Niciuna dintre variante nu are doar avantaje, până la urmă.