duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1831

Pregătiri cu masca pe față

Cu sufletul la gură și emoții. Așa au așteptat elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu începerea perioadei de pregătire în vederea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Toate școlile din județ s-au aliniat cerințelor ministeriale și sunt gata să-i primească pe elevi.

S-au făcut programări pe zile și ore, pe profesori și clase, s-au creat circuite, s-au asigurat măști și substanțe dezinfectante pentru elevi și cadrele didactice, medici și asistenți școlari stau la ușă și fac triajul epidemiologic, fiecare are locul lui stabilit în bancă, iar într-o sală nu sunt mai mult de 10 elevi. Școlile s-au animat, de ieri, 2 iunie, cursurile de pregătire s-au reluat, deși mai sunt elevi care au ales în continuare învățământul online.

Numai că socoteala din târg nu s-a potrivit, peste tot, cu cea de acasă. De exemplu, la Școala Gimnazială „Nicu Enea” din cartierul Șerbănești, municipiul Bacău, ieri, nu a venit niciun elev. În total sunt 27 de elevi și toți se vor înscrie la examenul de Evaluare Națională, susține prof. Anca Vârlan, directorul unității de învățământ. Fostă dirigintă a clasei a VIII-a promoția 2020, prof. Anca Vârlan spune că unul din motivele pentru care copiii nu au fost lăsați la școală pentru pregătire este că unii dintre părinți lucrează la Secția de infecțioase a Spitalului Județean și au văzut cu ochii lor ce înseamnă boala care a băgat toată lumea în criza de sănătate.

„Noi am purtat discuții cu părinții și aceștia au decis să continuăm cursurile de pregătire online pentru că nu au control asupra copiilor. Astfel, am suplimentat orele online cu câte două, atât la Limba română, cât și la Matematică, pentru a acoperi orice necesitate.”

prof. Anca Vârlan,
directorul Școlii „Nicu Enea”

În ciuda faptului că în școala din Șerbănești nu era nici urmă de elev, personalul era la serviciu și urmau toate procedurile impuse în această perioadă. Aceleași proceduri le-am întâlnit și la Colegiul Economic „Ion Ghica”, numai că aici elevii erau deja în timpul orelor. Prof. Ovidiu Cojocaru, directorul colegiului, ca noutate, a precizat că a primit șase cereri și pentru cazarea în cămin pentru elevii din mediu rural, situație care era în curs de rezolvare, cu toate regulile impuse.

„Am terminat pregătirea la Geografie. Revederea cu colegii a fost plăcută, chiar dacă suntem mai puțini cei care ne pregătim la Geografie. Probabil la fel ar fi fost și dacă am fi continuat online. Faptul că am venit la școală a fost dorința noastră de a ne vedea înainte de examen. A fost o perioadă destul de lungă în care nu ne-am văzut și cred că fiecare dintre noi simțim nevoia să aparținem unui grup și cred că și de asta am ales să fim, acum, la școală. Chiar dacă am menținut o distanță între noi, a fost o bucurie. Toți colegii au fost prezenți.”

Cosmin Irinel Coteanu,
elev clasa a XII-a, Colegiul Economic „Ion Ghica”

Tot la final de cursuri am nimerit și la Școala Gimnazială „Constantin Platon”, acolo unde am fost întâmpinați de prof. Sorin Bostan, directorul unității de învățământ.

„Revenirea la școală a fost foarte frumoasă. Mi-a plăcut la pregătire și chiar am înțeles foarte bine tot ce ni s-a explicat. Din punctul meu de vedere, e mai bine să venim la școală decât să stăm acasă, la cursuri online. Chiar mi-a fost dor de școală și de colegi. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am făcut excursia pe care am planificat-o cu colegii pentru final de gimnaziu. Dar asta e. Acum, tot ce contează e că mă simt pregătit de examen și spun că totul va fi bine.”

Silviu Nicolas Adiaconița,
elev clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „C. Platon”

„A fost bine și m-am bucurat să-mi revăd colegii. Eu zic că sunt pregătită, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă opresc din învățat, mai ales acum. Am emoții, dar sper că va fi bine.

A fost puțin dificil după pauza asta lungă dar ne-am revenit repede. M-am văzut doar cu o parte din colegi, pentru că venim pe serii, dar știu că și eu sunt bine.”

Briana Cucu,
elevă clasa a VIII-a Școala Gimnazială „C. Platon”

La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” se organizează cursuri de pregătire atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru cei de liceu. Cei care și-au anunțat intenția de a veni la școală au fost trecuți pe liste, planificați pe clase, ore și zile, fiecare care a intrat în colegiu a fost triat epidemiologic, i s-a luat temperatura, a primit mască și o sticluță cu dezinfectant. În clase se respectă distanțarea socială, iar circuitele de intrare-ieșire sunt foarte bine delimitate.

„Am organizat colectivele de elevi pe grupe, am pregătit sălile de clasă, avem resursa umană disponibilă. În total sunt în jur de 170 de elevi, din care pe gimnaziu aproape 40, care vin efectiv la aceste cursuri de pregătire, pentru că în total avem înscriși 270 de elevi în anii terminali de liceu și 60 de gimnaziu. Continuă pregătirile și online, în mod special la clasele de a XII-a. Am votat în consiliul de administrație ca profesorii care vin efectiv la școală să aibă posibilitatea de a-și decala orele prin discuțiile cu elevii, pentru a putea face și învățământ online, pentru că fizic un cadru didactic nu poate fi în același timp în două locuri.”

Prof. Adriana Măcincă,
director Colegiul Național „V. Alecsandri”

Și la Școala Gimnazială „Spiru Haret” peste 65% dintre elevi au anunțat că vor veni în clase, pentru a se pregăti face to face cu profesorii lor. Conducerea unității de învățământ a coordonat personal distribuția elevilor în clase, pe fiecare ușă era lista cu numele lor și programarea pe discipline, iar aceeași așezare va fi respectată inclusiv în timpul examenului efectiv.

„Am pregătit totul în conformitate cu actele normative emise de către Ministerul Educației, Direcției de Sănătate Publică, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență astfel încât să evităm pe cât posibil o contaminare colectivă a elevilor pe timpul orelor de pregătire. Nu toți elevii vin la școală, după cum bine se știe aceste cursuri de pregătire sunt opționale, dar ne-am organizat astfel încât orele care se desfășoară fizic la clasă să fie transmise în același timp și online, pentru elevii care au ales să stea acasă. Întrucât nu puteam acoperi toate orele doar cu profesorii de Limba română și Matematică, sunt în școală și profesorii de Limba engleză, deoarece avem mulți elevi care vor să opteze pentru învățământ liceal bilingv sau intensiv engleză.”

Prof. Codrin Ciuchi,
director Școala „Spiru Haret”

„Am fost nerăbdătoare să vin la școală, aici avem cele mai frumoase amintiri, aici sunt colegii, îmi pare rău că nu pot veni toți. Sunt pregătită pentru examen, emoții sunt. A fost greu și să învățăm de acasă, pe platforme online, dar sper că în final totul va fi bine. Sunt bucuroasă că revin la școală, chiar dacă doar pentru câteva zile, pentru că apoi ne vom mai vedea cu toții tocmai la examen.”

Diana Vlad,
elevă în clasa a XII-a, CN „Vasile Alecsandri”

„Abia am așteptat să vin la școală. M-am bucurat foarte mult că ne vom reîntâlni cu toții. Personal, nu mi-a fost greu nici de acasă, dar am venit să îmi văd profesorii, colegii, pentru că altfel este totuși la școală, decât acasă, în fața unui calculator. Sunt pregătită pentru examen, m-a speriat puțin faptul că s-a întrerupt școala din cauza pandemiei, dar, într-un fel, m-a și ajutat această situație. Am devenit mai responsabilă, mai organizată, nu mai sunt stresată, m-am schimbat mult. Plus că am putut să mă concentrez mai mult și mai bine pe disciplinele de examen.”

Raffaella Spătaru,
elevă în clasa a VIII-a, Școala „Spiru Haret”

Cursurile de pregătire se vor derula pe perioada a două săptămâni, timp de 8 zile. Examenele încep din 15 iunie – Evaluarea Națională și 22 iunie – Bacalaureatul. Până atunci, în aceste zile, au loc și înscrierile la aceste examene, în total fiind așteptați să susțină probele scrise peste 6.000 elevi de gimnaziu și circa 4.800 de liceu.

Roxana Neagu
Florin Ștefănescu

Prefectul dă asigurări că lucrările sunt în grafic la Centura Bacăului

    Prefectul Liviu Miroşeanu a fost pe şantierul variantei ocolitoare a municipiului Bacău pentru a vedea stadiul lucrărilor. Acesta a declarat că, în urma discuţiilor, a reieşit că se lucrează la capacitate optimă şi că nu au fost probleme cu personalul provocate de coronavirus.

    De asemenea, vremea a fost în cea mai mare parte favorabilă, astfel încât nu au fost întârzieri majore.

    La fel, finanţarea acestui obiectiv nu pune probleme deosebite şi, prin urmare, se intenţionează, dacă se menţin condiţiile actuale, ca, la sfârşitul anului, obiectivul să fie finalizat.

    „Am fost informat că se lucrează la turnarea stratului de uzură pentru sensul giratoriu de la Nicolae Bălcescu, pentru a se face joncţiunea între cele două variante ocolitoare, cea pentru municipiul Bacău, în partea de est, şi cea spre Oneşti, în partea de vest. După ce este finalizată această etapă, poate începe realizarea marcajului rutier. Îmbucurător este şi faptul că, la acest moment, în afară de condiţiile meteo, nu sunt alţi factori care ar putea întârzia finalizarea acestui obiectiv vital atât pentru municipiul Bacău, cât şi pentru întregul judeţ. Evident, ca în orice lucrare de anvergură în domeniul infrastructurii, vremea rămâne cel mai important factor care poate întârzia finalizarea obiectivului, dar sperăm să nu fie probleme deosebite în această privinţă şi constructorul să-şi poată face treaba în continuare.”
    Liviu Miroşeanu,
    prefectul Bacăului

    A doua campanie de sterilizare gratuită din acest an

    Serviciul de Gestionare a Câinilor Fără Stăpîn din Primaria Bacău organizează vineri, 26 iunie, înca o campanie de sterilizare gratuită din acest an, pentru animalele de rasă comună. Programările se fac la telefonul 0234-524024.

    Ca de fiecare dată, condiția este ca proprietarii sau deținătorii câinilor să aibă domiciliul în municipiul Bacău.

    Campania este organizată de Primăria Bacău și de organizația Wir retten Hunde e. V din Germania. Pe 29 mai a avut loc prima campanie de sterilizare gratuită din acest an, în cadrul căreia au fost steriziți 35 de câini.

    Din cauza situației epidemiologice, sunt câteva condiții care trebuiesc respectate: proprietarii / deținătorii câinilor trebuie să fie prezenți la adăpost la ora stabilită prin programare telefonică la 0234-524024, ei vor purta obligatoriu măști de protecție în parcare și în zona de acces în adăpost pe toată perioada cât sunt prezenți. Proprietarii / deținătorii câinilor vor respecta distanțarea socială de 2 metri în relația cu ceilalți participanți cit și cu personalul adăpostului.

    Accesul proprietarilor în adăpost este interzis; câinii vor fi preluați de către personalul adăpostului din parcare și returnați proprietarilor, după sterilizare, în același loc.

    Animalele care urmează a fi sterilizate nu trebuie hrănite cu 12 ore înainte de intervenția chirurgicală.

    Poliția în acțiune

      A condus băut şi cu permisul suspendat, un autoturism radiat din circulaţie

       

                           La data de 31 mai a.c, în jurul orei 05.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Săuceşti au depistat, pe raza comunei, un bărbat de 30 de ani, din comuna Iteşti, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului şi cu permisul de conducere reţinut.

                           Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,13mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                           Din verificări s-a stabilit că, autoturismul condus de bărbat este radiat din circulaţie.

                           Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

       

       

      Cercetat penal după ce a condus un ATv fără permis

                           Poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 56 de ani, din comuna Zemeş, în timp ce conducea un ATV pe raza comunei.

                           Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                           Din verificările poliţiştilor a rezultat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                           S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

       

      Prins în flagrant de către poliţişti, chiar în timp ce încerca să părăsească curtea unei şcoli cu un obiect sustras, asupra sa

       

      La data de 31 mai, în jurul orei 19:30, poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău care efectuau activităţi de patrulare pe raza municipiului, au depistat un bărbat, de 34 de ani care încerca să părăsească în fugă, curtea unei şcoli.

      Poliţiştii au procedat la urmărirea bărbatului şi după interceptarea şi legitimarea acestuia, au găsit asupra sa un telefon mobil. Din verificări s-a stabilit că, bărbatul ar fi sustras telefonul mobil din rucsacul unui tânăr, cauzând un prejudiciu în valoare de 700 de lei.

        În continuare, poliţiştii vor efectua cercetări faţă de cel în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia.

       

      La volan, băut şi fără permis de conducere

       

                           La data de 31 mai a.c, poliţiştii din Moineşti au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 36 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                           Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                           Din verificări s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                           Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi fără permis.

       

      A condus un autoturism cu o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

       

                           La data de 01 iunie a.c, în jurul orei 03.00, poliţiştii din Buhuşi au depistat, în trafic, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                           Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                           Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

       

      Sancţionat de poliţiştii băcăuani pentru transport de persoane fără documente legale

                         

                        La data de 01 iunie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii băcăuani au depistat un bărbat de 68 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul efectuând transport persoane în regim taxi, pe ruta Bacău- Roşiori, fără a deţine licenţă de transport persoane.

                  Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei şi i-au fost reţinute plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare pentru o perioadă de şase luni.

      Sancţiuni aplicate de jandarmi în perioada minivacanţei de 1 Iunie

        Peste 200 de jandarmi au fost la datorie în perioada 30 mai – 01 iunie a.c în judeţul Bacău astfel încât cetăţenii să petreacă în siguranţă minivacanţa de 1 Iunie.

        Jandarmii au acţionat pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetăţenilor, fiind prezenţi în zonele în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul în aer liber.

        Pe timpul misiunilor au fost aplicate 53 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18250 lei pentru fapte precum adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, lăsarea în libertate fără supraveghere a animalelor , consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandaluri şi pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.

        Jandarmii băcăuani vor continua acţiunile pentru prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, recomandând cetăţenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situaţia impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

        Terenuri pentru Aeroportul Bacău

        Consilierii județeni au aprobat joia trecută alocarea sumei de 4,7 milioane lei, necesară pentru achiziționarea a aproximativ 6 hectare de terenuri proprietate privată situate în apropierea Aeroportului Internațional „George Enescu”.

        Terenurile vor intra în proprietatea comunității prin demararea unei procedure de expropriere. Acestea sunt necesare pentru construirea și dotarea aeroportului cu un sistem de aeronavigație Instrument Landing System (ILS), care are un rol direct în menținerea și creșterea siguranței operațiunilor aeriene.

        ILS este folosit în desfăşurarea operaţiunilor aeriene, fiind un instrument folosit la aterizarea avioanelor, în special în condiții meteo nefavoravile, precum, ceața, ploaia sau ninsoarea abundentă.

        AIGE Bacău reprezintă principala poartă de acces din sudul și centrul Moldovei. O creștere a activității aeronautice, prin curse regulate și charter, va genera dezvoltarea întregii regiuni și în special a județului Bacău.

        În prezent, la Aeroportul Internațional ”George Enescu”, se lucrează la modernizarea pistei de decolare.

        La finalizarea celor două proiecte, băcăuanii se pot mândri cu cel mai modern aeroport din țară.

        Trei tineri, prinși la furat din garaje

          Poliția în acțiune

          La data de 01 iunie a.c., patrula mixtă, formată din poliţist din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău şi poliţist local, au depistat pe strada Nicu Enea din localitate, trei persoane care transportau mai multe bunuri.

          Din cercetări a reieșit faptul că, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, ar fi sustras bunuri din două garaje, cauzând un prejudiciu în valoare de 5000 de lei.

          În urma probatoriului administrat, doi dintre bănuiți, un tânăr de 22 de ani și o tânără, de 21 de ani, au fost reținuți pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru furt calificat.

          Pe parcursul acestei zile, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru dispunerea unei măsuri preventive.

          (S)PORTretul săptămânii: Ingrid Istrate: „Plănuiesc de pe acum «Gala CSM Onești – 50 de ani»”

          Directorul grupării de pe Trotuș speră ca semi-centenarul clubului, care va avea loc în 2023 să se bucure de o aniversare fără precedent în România

          Pandemia COVID-19 ne-a avertizat că tot ce-ți propui azi, mâine este posibil să nu rămână în picioare. Mâine, nu, dar peste trei ani, da! Iată de ce Ingrid Istrate plănuiește încă de pe acum aniversarea semi-centenarului CSM Onești. „Îmi doresc o aniversare fără precedent în România. O merită clubul, o merită orașul care a dat-o lumii pe Nadia Comăneci”, mărturisește prietena bună a Nadiei, care condiționează reușita evenimentului din 2023 de modernizarea bazei Carom: „Îmi pun toate speranțele că autoritățile locale vor reuși să aducă această bază la standardele prezentului. Nici nu ar fi nevoie de o investiție financiară foarte mare. Totul e să existe viziune și dorința de a lăsa ceva în urma ta”. Viziune și dorința de a lăsa ceva în urmă: iată două din caracteristicile de bază ale directorului CSM Onești. Dar (s)portretul lui Ingrid Istrate nu se rezumă doar la aceste două trăsături. Veți vedea!

          Data și locul nașterii:. 27 noiembrie 1968, Onești.

          Stare civilă: „Sunt căsătorită cu Alexandru Popescu și împreună avem un băiat, Dan Alexandru, în vârstă de 20 de ani, care este student în anul I la Politehnică, la inginerie aero-spațială”.

          Principala realizare profesională: „Aici ar fi două planuri care s-au inter-condiționat în timp. Primul este legat de cei 25 de ani în care am lucrat cu Federația Română de Gimnastică în tot ce a însemnat organizarea de competiții de profil. Au fost ani definitorii pentru formarea mea profesională, având șansa de a întâlni modele demne de urmat. Așa mi-am format viziunea care ulterior mi-a permis să mă regăsesc în totalitate la conducerea unui club precum CSM Onești, unde performanța se potrivește și mi se potrivește ca o mănușă”.

          Principalul regret profesional: „Ar fi două. Primul și cel ce atârnă cel mai greu este că nu am reușit încă recondiționarea celor trei săli ale clubului: cea de gimnastică, cea de lupte și cea de haltere. Fiind una din țintele mele de bază, nu am renunțat la acest deziderat și îmi leg speranțele inclusiv de un proiect pe fonduri europene. Al doilea vizează faptul că nu mi-am susținut încă lucrarea de doctorat. Este gata de trei ani, este o lucrare unică, de suflet și are ca subiect strategia managerială a unui club departamental”.

          Sportivul preferat: „I-aș alege pe toți sportivii de la CSM Onești pentru că sunt ca și copiii mei. Totuși, pentru că întrebarea necesită un răspuns precis, singular, mă îndrept spre omul care, prin talentul, munca și realizările sale de excepție, a așezat Oneștiul pe harta lumii: Nadia Comăneci”.

          La Gala CSM Onesti – 40 de ani, din anul 2013, invitat de onoare a fost Nadia Comăneci

          Hobby: „Mai nou, grădinăritul. Între timp, mi-am făcut și o seră. Am căpșuni, am roșii; cu penseta am pus semințele în pământ. Un alt hobby este legat de copiii care mi-au trecut prin mâini atât în calitate de conducător de club, cât și în calitate de cadru didactic. Pentru elevii mei de liceu eu am fost întotdeauna ca o mamă și ca o prietenă. Ca să dau un singur nume dintre cei care s-au format sub privirile mele de dascăl, îl aleg pe cel al arbitrei de fotbal Alexandra Apostu, prima șefă de promoție de la clasele mele ”.

          Mâncarea preferată: „Cele ușoare: salate, grătar”.

          Muzica preferată: „Jazz-ul vechi, muzica anilor ’80, dar și nume din prezent precum Angelina Jordan, Amy Winehouse, Adele, Ed Sheeran. De asemenea, îl ador pe Sting”.

          Actori favoriți: „Liam Neeson, Brad Pitt, Jason Statham, Meryl Streep, Michelle Pfeiffer”.

          Nu poate trăi fără…: „Familie și fără a fi activă”.

          Vacanța perfectă: „Alături de familie, pe malul Oceanului, în Bali. Nu am avut încă parte de o asemenea vacanță. Mi-o doresc și, cine știe, poate că într-o bună zi mă voi bucura de ea”.

          Oraș de suflet: „Oneștiul, fără doar și poate”.

          Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „O sursă de aprindere a focului, o undiță și o carte. Aș fi ales și o busolă, dar, spre rușinea mea, nu cred că aș ști să mă folosesc de ea” .

          Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Oho, aici e aici! Mai întâi, sănătate și minte limpede. Apoi, să pot călători pentru a vedea lumea. Și ar mai o dorință care ține mai puțin de peștișor și mai mult de Primăria Onești, dar dacă pune însă și peștișorul o aripioară, cu atât mai bine: să se modernizeze baza Carom. Repet, în 2023, când vom sărbători jumătate de veac de CSM Onești, vreau să organizez o gală de primă clasă”.

          Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Cu Meryl Streep”.

          O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Cu toții am făcut nebunii, că doar astfel ne-am maturizat, nu? O nebunie pe care n-am făcut-o, dar pe care aș face-o ar fi să mă dau cu parapanta. Vara, când eu și cu soțul meu mergem în Deltă, unde ieșim mereu cu barca, trecem pe lângă Munții Măcinului și acolo văd oameni cu parapanta și mai întotdeauna mă gândesc că ar trebui să încerc și eu o dată”.

          Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că nimic nu este imposibil și că noi, oamenii, ajungem să ne adaptăm oricărei situații”.

          Ascultă sau spune bancuri? „Doar ascult pentru că nu am talent la spus bancuri. Ascult și zău că-ți rămân recunoscătoare dacă-mi spui unul bun”. Să încercăm, Ingrid, să încercăm! Că tot am vorbit de infrastructură: în București se execută lucrările la o nouă stație de metrou. La 30 de ani de la începerea lucrărilor, un bătrânel îl întreabă pe unul din muncitori: „Uite că s-au făcut 30 de ani de când tot săpați aici. Dar voi faceți stația asta sau doar o căutați prin pământ?”

          Cum se vede la 70 de ani: „În plină activitate și cu ceva kilograme în minus!”.

           

           

          Cât costă o urcare cu telescaunul din Slănic Moldova

            Tarifele din această vară pentru accesul la telescaunul pe pârtia de schi de la Slănic Moldova vor fi aceleași ca cele de anul trecut. Decizia a fost luată de consilierii județeni la ultima ședință a Consiliului Județean din luna mai.

            Astfel, băcăuanii și nu numai, care vor ajunge în această stațiune, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, vor plăti, pentru o urcare, 8 lei de persoană, dacă sunt copii, elevi sau studenți, sau 10 lei, pentru adulți.

            Același cuantum este valabil și pentru fiecare coborâre. Tarifele sunt valabile în perioada 30 mai – 20 septembrie 2020, pe durata weekend-urilor, însă, la solicitarea grupurilor organizate, telescaunul poate fi pornit și în orice altă zi a săptămânii.

            Programul zilnic este de la 11.00 la 19.00, telescaunul pornind dacă la stația de îmbarcare sunt cel puțin 16 turiști.

            Capra vecinului

            Invidia este o boală congenitală la români. Românul se naște cu virusul invidiei care îi va mânca ficații viața întreagă. Românul nu se mulțumește cu puțin, dacă-i dai un deget, o să-ți scoată ochii că nu i-ai dat toată mâna, chiar dacă nu a răsplătit în nici un fel degetul dat la necaz. Dacă te vede că ai câștigat într-o afacere, se va supăra pe tine pentru că nu i-ai dat și lui din câștig, deși el nu numai că nu a avut vreo contribuție, dar ți-a pus și bețe în roate.

            Dar, dacă ai câștigat, trebuie să-i dai, e obligatoriu! Cu o așa mentalitate, ai crede că românul e născut capitalist, dar invidia nu-l împinge să riște în afaceri ca să aibă și el ca alții, nu, îl face să caute mecanisme prin care nu el să urce la nivelul acelora, ci să-i coboare pe aceia la nivelul lui. Egalitatea, după dânsul, nu este în bunăstare cu toții, ci în sărăcie.

            Dacă vă veți încumeta să analizați puțin, veți observa că în anii din urmă au câștigat nu politicienii care promiteau să fie mai bine la mai mulți, ci cei care au promis că va fi rău la câțiva. Pe român nu-l inspiră faptul că un partid va aplica politici care să scoată din sărăcie un număr însemnat de concetățeni, ci-l va unge la suflet acel partid care-i va promite că-i va beli pe cei câțiva inamici, că-i va băga la beci, îi va face să muște țărâna, le va nimici averea și familia.

            Mai ales la familie este romanul sensibil. Că de ce să aibă ăla nevasta mai frumoasă, mai tânăra și mai grijulie decât el?! La pușcărie! Din cauza acestui sport național, țara asta scârțâie din toate încheieturile. Că fiecare trage în câte o altă direcție, în funcție nici măcar de interesele sale, ci de invidiile sale. Că, la o adică, poți înțelege un om care are un interes și se aliază cu ăia și cu ăia. Dar când vezi atâția oameni că se aliază pentru că-i unește invidia, începi să te întrebi pe unde e ieșirea.

            Că dacă doi oameni se aliază ca să-l fure pe al treilea, e una, dar dacă doi oameni se aliază pentru ca al treilea să nu reușească într-o întreprindere, e alta. Țara asta va începe să-și revină atunci când românul nu va mai dori să moară și capra vecinului, ci va merge și o va fura. Va fi un salt spectaculos de mentalitate, chiar dacă sună, poate, ciudat. Dar o capră furată dă lapte și lână și, eventual, poate fi recuperată, în vreme ce una moartă nu dă nimic.

            Bine ai revenit, libertate!

            Dulce ca mierea e glonțul libertății, zic, de ieri încoace, parafrazând un inspirat titlu al unei producții cinematografice românești. Am intrat într-o nouă etapă de descătușare din strânsoarea condițiilor impuse de pandemie.

            Ce treabă ar avea, însă, glonțul cu libertatea? Păi, după șocul izolării și restricțiilor la care am fost supuși mai bine de două luni, de ieri libertatea ne străpunge sufletele ca scăpată din pușcă.

            Nu am scăpat de frica noului coronavirus, nu abandonăm, acolo unde este cazul, măștile de protecție și nici nu uităm de „distanța socială”. Dar după ce am traversat o primăvară parcă interzisă, simțim cum vara care urmează reunește ambele anotimpuri și ne dă voie să respirăm adânc.

            Cu acces liber în multe locuri publice până acum închise, mai uităm de constrângere și reintrăm în normal. Ce frumos sună să auzi: poți circula prin țară fără declarație scrisă; s-au redeschis muzeele; se pot face spectacole, fie și numai în aer liber; se reiau, tot în condiții de securitate medicală, adunările în lăcașurile de cult, dar și întrecerile sportive – fie ele și fără spectatori sau cu asistență redusă, iar dacă ai o oră-două libere poți adăsta, ca pe vremuri, chiar la o terasă.

            Și, mai ales, poți pleca într-o vacanță adevărată. Ce minunat este să auzi, de prin multe zone ale lumii, că s-a redeschis spațiul din fața celebrei Notre-Dame din Paris, că s-a redeschis și Biserica Sfântului Mormânt, ca și esplanada moscheilor din Ierusalim, că în Marea Britanie trecerea la noi măsuri de relaxare este considerată „pasul potrivit”. Și câte altele asemenea.

            Da, mai avem de tras, o perioadă, cine știe până când, cu pandemia, dar măcar nu uităm dulcele gust al traiului în libertate. Dulce ca mierea. Ce dor ne e de tine, Libertate!

            Lucrările la Spitalul Municipal s-au finalizat cu 5 zile mai devreme de termenul propus!

              Astăzi, spitalul poate prelua în condiții optime cazuri grave și critice de Covid 19 dar, bineînțeles, este funcțional și poate fi oricând utilizat pentru orice alte tipuri de afecțiuni.

              Spitalul este complet echipat cu aparatură medicală ( 22 de unități ATI, aparate de ventilatie, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, injectomate, etc.) dar și cu circuite de gaze medicale.

              „Pe lângă cele două circuite de gaze inițial proiectate, oxigen și vacuum, am dotat spitalul și cu o sursă independentă de aer comprimat. Aceasta este vitală pentru funcționarea spitalului, cu o varietate de utilizări, printre care și ventilarea pacienților critici”, a anunțat primarul Cosmin Necula.

              Etajele 4 și 5 sunt pregătite cu 153 de paturi, dispuse în saloane cu două și un singur pat, iar fiecare salon are baie proprie.

              „În luna martie am demarat amenajarea de urgență a parterului și a etajelor 4 și 5. Am decis atunci să oprim procesul de reproiectare a întregului spital și ne-am concentrat pe adaptarea spațiului pentru preluarea pacienților cu noul coronavirus”, spune primarul Bacăului.

              Pe parcursul lucrărilor cea mai mare provocare a fost dezvoltarea unei infrastructuri complete și unitare, dedicată funcționării spitalului în integralitatea sa, nu doar pentru cele trei nivele vizate.

              Practic, chiar dacă în acest moment dăm în folosință trei etaje, TOATĂ infrastructura adiacentă spitalului este funcțională și poate deservi întreaga clădire (circuite de fluide medicale, instalații electrice, de încălzire și ventilație)”, menționează edilul.

              Astfel, ceea ce am reușit în aceste 40 de zile reprezintă 80% din întreaga unitate medicală. Etajele 1 și 3 vor necesita doar lucrări la partea de finisaje, etajul doi fiind exclusiv spațiu tehnic”, mai precizează primarul Cosmin Necula.

              Finanțarea lucrărilor a fost asigurată în mod egal de Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Județean Bacău, iar implicarea echipelor de profesionisti care au înțeles însemnătatea acestui proiect a fost esențială pentru ca acest spital să fie pus la dispoziția cetățenilor din municipiul și din județul Bacău.

              Vreau să fac o mențiune specială și să transmit mulțumirile mele companiei bacăuane SC Brecht AG SRL. Directorul general Andrei Ciocan și echipa sa au ales să ni se alăture pro-bono în acest demers important și ne-au asigurat managementul proiectului cu titlu GRATUIT”, a declarat Cosmin Necula.

              Acesta a mulțumit și echipei de la Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău, antreprenorul general al lucrării, care, alături de subcontractorii săi, a mobilizat pe șantier peste 150 de muncitori, ce au lucrat în schimburi pentru a termina lucrarea la termen.

              S-au deschis terasele

              Lake House

              Cu ochii pe calendar și cu gândul la relaxările despre care a vorbit toată lumea în ultimul timp. Așa am plecat prin oraș să fim martori la redeschiderea teraselor. Din păcate, vremea a fost aceea care s-a cam opus bucuriei și așteptărilor băcăuanilor. Sau doar pentru o parte dintre ei. Nu-mi amintesc să fi văzut un 1 iunie mai friguros și mai ploios. Cu toate acestea, după o perioadă de chin, cu o situație de urgență pe care nu și-o mai dorește nimeni, niciodată, unii băcăuani au ieșit în oraș, au servit o cafea, un suc sau chiar au luat masa la terasele care își așteptau clienții cu porțile deschise larg.

              În mare vogă prin petrecerile din pub, Valhalla are o terasă spațioasă. Cu toate acestea, evident din cauza vremii, la momentul vizitei noastre erau ocupate doar două mese. „A plouat foarte tare. Era de așteptat să fie așa. Dar nu-i nimic. Am înțeles că de marți vremea se îndreaptă. Acum ne facem încălzirea”, ne-a spus un reprezentant al terasei. Voia era bună și optimismul maxim în rândul personalului.

              Următoarea oprire a fost la terasa Gio de pe str. Războieni. Clienți la patru mese. Deja era mai bine. „Noi suntem optimiști și credem că va fi bine. De dimineață, de la prima oră, am făcut instructajul cu personalul și suntem în regulă. Avem câteva rezervări deja pentru astăzi. De altfel la noi totul e pe bază de rezervare”, a declarat Iosif Țâmpu, șef de sală la Gio.

              Gio

              Tot pe strada Războieni, ne-am oprit și la Piazzeta. Aici, ceva mai zâmbitoare decât erau în urmă cu aproape trei luni, ospătărițele ne-au zâmbit și au spus că totul e la început. Au fost doar câțiva clienți, dimineața, dar, odată cu îndreptarea vremii sunt convinse că totul va fi bine.

              Sorin Pop

              Alături, ne-am întâlnit cu Sorin Pop, administrator la Pop Bistro & Cafe. Dădea o mână de ajutor angajatelor care ștergeau scaunele și mesele după ploaie. „A fost o perioadă foarte grea. Astăzi mi-aș fi dorit să avem mai mulți clienți, dar se pare că ploaia i-a fugărit. Noi ne-am pregătit foarte bine și sperăm să fie bine. Am reînceput cu serviciul de catering și cu meniul zilei. Cred că de marți va fi bine”, a precizat Sorin Pop.

              În parcul Cancicov, așteptările cele mai mari le aveam de la Lake House. Și, din fericire, nu ne-au fost înșelate. În ciuda vremii, toate mesele erau ocupate. „Oamenii erau dornici să iasă. Se pare că pentru unii vremea nu a mai contat. Suntem convinși că va fi bine”, au declarat reprezentanții Lake House. Iar încântarea se putea citi pe chipul celor care se bucurau, în sfârșit, de stat în aer liber, la o cafea sau un suc, la terasă.

              Valhalla

              Am încercat, ce-i drept de la o oarecare distanță, și terasa de la Green Park. Din păcate, cu toate că înăuntru se vedeau oameni, cred că parte din personalul de serviciu, pe poarta principală se putea vedea un prea minunat lacăt. Poate că administratorii au considerat că e mai bine să amâne deschiderea, ori din cauza vremii, ori cine știe din ce alte motive. Dar cu siguranță când vor deschide, totul va fi în regulă.

              Zona Bicaz

              Cu pulsul luat în câteva situații, putem să facem un tablou simplu al „evenimentului”. Vremea rea a spulberat visele unora dintre noi. Dar cu gândul că ne vom scoate „pârleala”, realizăm că vara nici nu a venit bine. Sănătate să avem și speranța că vom fi sănătoși. Că terasele sunt acolo și ne așteaptă!

              Terasele își așteaptă clienții

              A murit Gabi Fulga, fostul atacant al Bacăului!

              O veste tristă pentru sportul băcăuan: ne-a părăsit fostul fotbalist Gabi Fulga. La nici 60 de ani (era născut pe 22 august 1960, în localitatea vrânceană Tâmboiești), Fulga s-a stins în zorii ploioși ai acestei veri, ca urmare a unei mai vechi maladii.

              Sosit de la divizionara B Unirea Dinamo Focșani în cursul ediției de campionat 1986-’87, Gabi Fulga s-a impus rapid în prima echipă a Sport Clubului Bacău ca extremă stângă.

              Cursele sale, având ca procedeu de efect o fentă specifică, de tip bicicletă, cu piciorul trecut peste minge, au făcut din Gabi Fulga unul din beniaminii publicului băcăuan, dar și ai jurnaliștilor epocii.

              Elocvente în acest sens rămân aprecierile făcute de reputatul Ioan Chirilă după un 2-2 cu Steaua, supercampioana Europei la acea vreme , care-l descriau pe Fulga drept un „technician din spița lui Vamanu”.

              La începutul anilor ’90, Gabi Fulga a luat drumul Ceahlăului Piatra Neamț, iar după retragerea din activitate, s-a stabilit în Bacău, unde și-a găsit și sfârșitul.

              Dumnezeu să-l odihnească în pace!

              Astăzi este despre ei, copiii!

                Jucării, dulciuri, voie bună și multă joacă. Așa ar trebui să fie o zi normală de 1 Iunie pentru orice copil, dar pentru Darius, Eduard si Anne Marie, trei frățiori care locuiesc într-o singură cameră închiriată alături de mama lor, Ziua Internațională a Copilului înseamnă altceva. Dorința lor cea mai mare este ca mamei lor să-i fie mai ușor și, dacă ar avea posibilitatea să o facă, i-ar cumpăra din banii lor o mașină de spalat rufe, renunțând din suflet la toate cadourile pe care orice copil și le dorește pentru a o ajuta.

                Eduard si Darius au 11 ani și sunt gemeni, iar Anne Marie are 4 anisori, iar mama este totul pt ei, după ce tatăl i-a părăsit.

                Deși Mirela, mama copiilor, a fost greu încercată de viață, ea fiind orfană și crescând într-un centru de plasament pâna la vârsta majoratului, iar familia ei nu este lipsită de grija zilei de mâine, ea este omul care se bucură și de puținul pe care îl are, dar mai ales de faptul că copilașii sunt sănătoși și ea poate munci. Mirela face curățenie în câteva scări de bloc, iar visul ei este să aibă un loc de muncă stabil, care să îi permită să le ofere copiilor mai mult decât o poate face acum.

                Jandarmii băcăuani i-au cunoscut și au grijă de Mirela și de copiii ei de aproape patru ani, iar în mod constant îi viziteaza și îi ajută cu ce au nevoie. Astăzi, un jandarm inimos le-a dăruit o mașină de spălat rufe, precum și câteva cadouri pentru cei mici. Vom fi în continuare alături de ei și vom încerca să îi facem să simtă că aparțin unei familii la care pot apela oricând. La mulți ani, copii! Astăzi este ziua voastră!

                1 iunie: „Orășelul Copiilor”, altfel decât cel…de-odinioară

                În anii din urmă, de 1 iunie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) Bacău organiza tot soiul de acțiuni care să le facă micuților viața mai luminoasă. Punctul cel mai aglomerat era, desigur, „Orășelul Copiilor”, „construit” în parcul Cancicov. Acolo, erau întâmpinați de adulții de la Poliție, Pompieri, Armată, Ambulanță, Farmacie, Stomatologie, Biserică, Școală, Grădiniță, Bancă etc.

                În orășelul efemer, după ce admirau mitralierele, vestele antiglonț, costumele pirotehnice și cele antitero, sau testau trusele de prim ajutor, privind cu neascunsă curiozitate cleștii de descarcerare, monitorul de defibrilare și detectorul de metale, spre final, copiii se relaxau atașând de „Copacul Copilăriei” diverse mesaje.

                „Pentru că evenimentele anului 2020, ne impiedică să putem dărui copiilor bucuria de a se juca cu toții, într-un mare orășel al copiilor, am încercat să colorăm copăcei ai speranței, în care fiecare a agățat ca daruri pentru micii noștri eroi, gânduri bune și urări! Primiți din partea noastră o îmbrățisare maaare, maaaare, cât toată România!”, au transmis reprezentanții Protecției Copilului Bacău.

                Prin urmare, adulților nu le-a rămas decât să răspundă invitației făcute de DGASPC, de a da, simbolic, un Golden Buzz copilăriei! Un binemeritat Golden Buzz dat micilor noștri eroi, „care au făcut cursuri on-line, au trăit fricile reflectate de știrile despre COVID-19, au respectat măsurile impuse, au pus suflet în vopsitul ouălor de Paște, în pregătirea cozonacilor, au terminat jocurile recomandate, au văzut desenele și filmele, au ajutat la bucătărie și au copilărit cu adulții, ce au răbdat alături de ei izolarea și distanțarea socială”. La mulți ani tuturor copiilor!

                O tânără din Bacău a dat nas cu ursul

                  Jandarmii din Prahova au intervenit duminica dupa-amiaza pentru recupererea a patru turiste, care s-au intalnit cu un urs pe un traseu din Busteni.

                  Potrivit Jandarmeriei Prahova, este vorba de patru tinere, trei din Bucuresti si una din Bacau, care au sunat la 112 si au anuntat ca s-au intanit cu ursul pe traseul Jepii Mici din Busteni.

                  Jandarmii au plecat sa le recupereze.

                  „Grupul de turisti a fost preluat de catre jandarmi si un lucrator Salvamont, acestia fiind in coborare catre localitatea Busteni”, a transmis IJJ Prahova.

                  Jandarmeria transmite cetatenilor o serie de recomandari in situatia in care se semnaleaza prezenta unor animale salbatice: Sa va adapostiti in locuri deschise sau alte zone care va asigura protectia, daca va surprinde lasarea intunericului pe traseele montane faceti galagie pe timpul deplasarii pentru a evita intalnirea cu animale salbatice, nu va apropiati pentru a face fotografii, nu ii hraniti, nu aruncati cu pietre sau alte obiecte, sa va pastrati calmul si sa nu fugiti si sa solicitati ajutorul autoritatilor prin apel la 112.

                  Un altfel de 1 iunie

                    Cu câteva zile înainte de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, voluntarii Asociației BronxPeople au distribuit dulciuri în mai multe puncte din raza județului Bacău: DGASPC Bacău, FSC, Primăria Mărgineni, Primăria Hemeiuș, Asociația Lumina, Casa de Copii Maria Montini Lavezzari (Oituz), Fundația Victorine Ledieu (Onești), Asociația Casa de Copii Sfânta Maria (Barați), Casa Maica Tereza (Șerbănești). Doar într-o zi, peste 800 de copii au beneficiat de produse oferite de compania Alka, care s-a alăturat proiectului întreprins de ONG. Pe lângă dulciuri, au fost distribuite peste 1,5 t de banane, oferite de Metro Bacău prin intermediul Băncii Locale pentru Alimente Roman, cu care BronxPeople a început să colaboreze din luna martie.

                    De altfel, încă de la începutul pandemiei, BronxPeople a demarat numeroase acțiuni de sprijinire a comunității locale și a categoriilor sociale vulnerabile, afectate cel mai mult de criza socială generată de contagiunea cu SARS-CoV-2, prin distribuirea de alimente colectate de la companii care s-au alăturat combaterii risipei alimentare și redirecționării surplusului de alimente spre oamenii care au nevoie și de materiale de protecție (măști, mănuși etc.).

                    ,,Această perioadă m-a făcut să înțeleg multe. Să cunosc aspecte ale domeniului în care activez, să cunosc oameni și poveștile care până acum au stat în umbră… Este important ca noi, furnizorii de servicii sociale, să ne mobilizăm și să lucrăm împreună, pentru ca beneficiarilor noștri să li se respecte drepturile. Pandemia m-a prins la Centrul Familial Maria Bronx cu aproape nimic, înafară de câteva promisiuni. Așa că a trebuit să ne mobilizăm și să găsim resurse, pentru ca cei 12 copii ce locuiesc aici să nu simtă lipsurile care amenințau să vină. Cu această ocazie, le mulțumesc Băncii Locale Pentru Alimente Roman, Lidl România, Simba Invest, Metro Bacău, Alka, Auchan Bacău, precum și tuturor companiilor și producătorilor locali care ne-au care ne-au ajutat să depășim această perioadă și ne-au învățat ceva… Că solidaritatea, dorința de a schimba ceva, atenția pentru cei de lângă tine valorează mult mai mult… Așa că am dat mai departe, pentru că, în județ, sunt foarte multe centre care abia reușesc să acopere nevoile beneficiarilor care locuiesc în ele… Zilele trecute, am dat peste copii care nu mai primiseră ceva dulce după masă de câteva luni…

                    În perioada care urmează, ne-am propus să ne dezvoltăm capacitatea de a ajuta și alte centre de copii cu alimente și încurajăm toate companiile locale, care au surplus de produse și vor să doneze o parte din ele, să ne contacteze… Pentru că e prea târziu să îi lăsăm singuri, să renunțăm la luptă… Ce ne mai așteaptă? Drumul se încheie la fel pentru toți, într-o groapă peste care se așterne pământ și uitare… Dar ei, copiii, rămân în urmă și duc mai departe lupta pe care noi am început-o!”

                    Daniel Zodian, membru Asociația BronxPeople

                    Ionel Palăr, PNL: ”Măsurile care intră în vigoare de la 1 iunie vin să sprijine concret mediul de afaceri”

                    Firmele care angajează cu normă întreagă tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri, sau persoane de peste 50 de ani, ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor, vor primi, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană încadrată, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei. Firmele au obligația menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni după împlinirea acestui termen. Prevederea se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini, aflate în derulare pe teritoriul altor state, în urma concedierilor.

                    Măsura intră în vigoare începând de la 1 iunie 2020 și face parte dintr-un pachet pe care guvernul liberal condus de Ludovic Orban l-a gândit pentru susținerea mediului de afaceri românesc. Acestea este începutul unei strategii care urmărește relansarea domeniilor economice afectate direct sau indirect de criza COVID-19, prin sprijinirea antreprenorilor și a angajaților acestora.

                    Tot de la 1 iunie, salariații care s-au aflat în șomaj tehnic și au primit indemnizația suportată de la buget în proporție de 75%, dacă li se prelungește contractul, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de trei luni, de plata unei părți din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut per țară. Pentru a beneficia de ajutorul de la stat, antreprenorii trebuie să mențină raporturile de muncă până la 31 decembrie 2020 cu toți beneficiarii de șomaj tehnic, cu excepția lucrătorilor sezonieri.

                    De asemenea, indemnizația de șomaj tehnic va fi menținută la valoarea de 75% din salariul mediu brut pe țară, de la data de 1 iunie 2020, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţiile stabilite odată cu declararea stărilor de urgență și alertă, până la ridicarea acestora.

                    Deputat Ionel Palăr
                    Președintele PNL Bacău

                    Final de concurs, Horgești Bacău „ENJOY FISHING CUP”, ediția a-II-a

                    După atâtea zile de restricții, săptămâna trecută, de joi până duminică, pe ambele maluri ale lacului de la Horgești, s-a desfășurat ediția a doua a competiției „ENJOY FISHING CUP”.

                    Cum este să vii, de la sute de kilometri depărtare, să dormi trei nopți în cort, să investești în carburant, nadă, momeli, alimente și să pleci mulțumit, chiar dacă nu ai prins niciun pește? E un paradox! Vedeți ce face pasiunea din om? Bine… și cei care au prins, au plecat fără pește! L-au eliberat după râvnita îmbrățișare și contactul interzis, botic la botic. Dar au prins!

                    Opt echipe, din cele 22 înscrise în competiția „ENJOY FISHING CUP”, ediția a doua, nu au prins nimic. Întrecerea s-a desfășurat săptămâna trecută, de joi până duminică, pe ambele maluri ale lacului de la Horgești, Bacău. Nori, da! Dar nicio umbră de supărare. Sunt pescari sportivi! Să fi fost poate puțină oftică, legat de strategie sau de standul tras la sorți. Dar și crapii mari de aici sunt unși cu toate alifiile. Nu se lasă păcăliți așa de ușor. Vântul și ploaia le-a fost aliat.

                    Arbitrul competiției, Bogdan Prepeliță

                    Administratorul lacului, Marius Chiper, și organizatorul competiței, Costică Dicu, din partea Clubului ENJOY FISHING TEAM, s-au străduit ca tranziția, de la starea de izolare la cea de activitate în aer liber, să se desfășoare în cele mai bune condiții. „Sincer, mă bucur că au venit din toată țara. București, Cluj, Întorsura Buzăului. De la Botoșani, cinci echipe. De la Piatra Neamț, două. Tecuci, Galați, Brașov, Roman. Și de aici, din Bacău. Am împărțit zona de pescuit pe două sectoare.

                    Sectorul A este pe malul stâng al lacului Horgești, unde se contabilizează cei mai mari 5 pești, iar pe malul de lângă șosea, sector B, se contabilizează cei mai mari 3 pești. Balta a reacționat puțin mai slăbuț acum, pentru că peștii mai mici s-au retras. N-au intrat la bătaie. Este perioada de reproducție. Foarte important și trebuie remarcat, faptul că, din cele 22 de capturi, 7 pești au peste 20 de kg. Sâmbătă a fost vremea puțin mai bună. A mai ridicat moralul concurenților.” Costică Dicu nu a menționat că, majoritatea concurenților se cunosc între ei, mulți fiind membri ai clubului „ENJOY FISHING TEAM”.

                    Pescuitul este un sport individual, dar și de familie. Doi-trei prieteni pot face o echipă. Dacă pe celălalt mal, la o altă familie, dandineta, sau clopoțelul confecționat din dulie de bec, se activează mai des, deja se naște o competiție. Acum senzorii sunt silențioși. Auzi doar tu, în cască, dacă amușină peștele, să-l înțepi repede. Vecinul este obligat să asiste la cântărit. Nu ca să-i faci inimă rea. Am simțit, la festivitatea de premiere, cât de mult înseamnă libertatea de mișcare. Bucuria de a fi în mijlocul naturii.

                    Botosani, Fodor Mihai și Marius Ciocan

                     

                    Așchiuță

                    Așchiuță ajută la organizare. Se consideră un fel de mascotă a clubului. Argint viu, nu alta. „Așa-mi spun colegii. Este porecla mea de la pescuit. Din cauza fizicului. Sunt și iute de felul meu. Pescuiesc de la 14 ani.” Mamă câtă energie. Nu-i dai 30 de ani. Pe numele real, Marius Cătălin Vornicu.

                    Echipa mixta, Bacău- Focșani

                    Octavian Harabagiu din Bacău împreună cu Sabin Sandu și Valentin Scânteianu din Focșani au făcut echipă. Puțin frustrați de rezultat. Nu s-au clasat pentru podium. Anul trecut au câștigat Cupa RIG, la „Corbu”. Locul întâi din 60 de echipe.

                    Festivitatea de premiere

                    Cea mai mare captură
                    Standurile au fost trase la sorți. Dacă la o echipă, cu o medie care bate toate recordurile, 5 pești au cântărit în total 95,9 kg, la altele opt, acul a rămas pe zero. Cea mai mică captură a cântărit 6,125 kg. Cea mai mare, 25,200 kg. La acest gen de competiții nu se acordă lingura de lemn. Opt linguri ar fi costat mai mult decât o cupă. Așa că la premiere, arbitrul competiției, Bogdan Prepeliță, a apelat la urnă pentru o tragere la sorți. Pentru locului trei, rămas liber în standul B. Să nu rămână neacordate premiile de la sponsori.

                    Cea mai norocoasă dintre ghinioniști s-a dovedit a fi familia Stela, Darius, Lucian Viscol, din București (VIS TM 2015). Premiul a fost ridicat de viitorul campion Darius Viscol, care a văzut în aceste zile, altfel școala, de la distanță.

                    Pentru a promova pescuitul sportiv, organizatorii au hotărât să ofere un premiu, în bani, cupă și diplomă, celui mai tânăr pescar, Andrei Cojocariu din Botoșani, 16 ani. (YOUNG BOYS BT).

                    Darius și Lucian Viscol

                    Pentru a se păstra un echilibru valoric între standurile de pe cele două maluri opuse, clasificate A și B, (stânga și dreapta lacului spre aval), s-au acordat premii pentru locurile I-III la fiecare. Ca și cum ar fi fost, aparent, două concursuri separate. Dar în clasamentul general au fost premiate cele mai bune rezultate. Locul întâi sector A, FIRE FHIS TEAM, Cristian Stăteanu, Oliver Codău. În sectorul B, NORD CARP CLUB, Mihai Fodor și Marius Ciocan.

                    Cel mai tânăr pescar

                    Tehnica folosită, dar și astrele nopții, cu norocul lor sucit în horoscop, au zâmbit pentru locul III la general, dar și pentru premiul pentru cea mai mare captură, echipei ENJOY FISHING TEAM 2. Echipă de podium, formată din Neculai Repciuc, Laurențiu Ghelase, Cătălin Ștefănucă.

                    Cluj. Andrei, George și Ionut. „Nu mai contează ordinea, cam toți trei am fost Gheorghe acum! N-am prins nimic.” (2)

                    Pe locul II s-a clasat echipa „Gigi Carp Team”, alcătuită din Adrian Sin, Gigi Stanciu și Florian Petrea.
                    Cu o medie care sparge toate recordurile, 19,380 Kg la 5 pești prinși, locul întâi la general a fost adjudecat de echipa ENJOY FISHING TEAM 4, avându-i în componență pe Cătălin Anghel, Sorin Buzatu și Adrian Toader. Felicitări tuturor. Ca o consolare pentru vremea nefavorabilă, ploaia a mai avut răbdare până la fotografia de final.

                    Timp de trei nopți, 22 de „familii” de pescari au primit loc de găzduire aici. Administratorul lacului, Marius Chiper, s-a străduit să le facă șederea cât mai plăcută. Distanță mare între standuri, locuri amenajate pentru grătare, adăposturi de vreme rea. Apă curentă, grupuri sanitare, curent, ladă frigorifică… „Este a doua competiție pe care o organizează la noi domnul Costică Dicu. El este din Roman. Membrii clubului sunt din toată țara, dar mulți sunt clienți fideli ai bălții.

                    Organizator Costică Dicu

                    Numărul standurilor este același, ca și anul trecut. La capacitatea optimă. Așa a fost conceput proiectul. La distanță, să nu se agațe pescarii între ei când aruncă. Noaptea se mai întâmplă. Acum am avut profesioniști. Care aruncă nada la loc fix. A fost un concurs de anduranță, care durează minim 72 de ore, așa că au venit pregătiți.”

                    Marius și-a dat licența în marketing, în anul 2010, la Universitatea „George Bacovia”. Este pasionat de vânătoare și pescuit. Munca pe care o desfășoară aici, simt că i se potrivește ca o mănușă. Împreună cu inginerul Cristian Chiriac, asigură în ture de câte 3 zile, continuitatea activității, non stop! Cristian este inginer zootehnist. A studiat în cadrul Facultății de Zootehnie Iași, un an de piscicultură. Ieșean, s-a „măritat” în Bacău – zâmbește! Lucrează aici la Horgești de pe 4 august 2016.

                    La 51 de ani consideră că litera „P” este o constantă a vieții sale. I-a marcat profesia. De la „Piscicola” de Stat, Iași, în 1996, sfera lui de activitate, constant (3,14), a prins volum, până acum, numai în piscicultură. Ce-mi plac oamenii care știu să glumească!

                    Pentru pescarii amatori, taxa de pescuit pe lacul Horgești este de 50 lei ziua de pescuit. Cu 4 lansete, a câte 2 cârlige. Speciile de pești din lac, caras (nelimitat), șalău, știucă, somn, se pot reține. Și crapul sub 5 kg, contracost. Dacă vrea pescarul să-l ducă acasă, se achită separat. Ce este peste 5 kg este considerat trofeu și se eliberează. Se acordă în compensație, o zi de pescuit gratuită. Fir întins!