3 mai 2024
SănătatePremiere la Spitalul din Buhuși

Premiere la Spitalul din Buhuși

Spitalul orășenesc „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși anunță două noi premiere: pe de o parte, dotarea cu aparatură necesară pentru monitorizarea pacienților infectați cu noul coronavirus și, pe de altă parte, efectuarea primei intervenții laparoscopice pe specialitatea urologie.

Zilele acestea, Departamentul pentru Situații de Urgență a venit în sprijinul Spitalului „Prof.Dr.Eduard Apetrei” Buhuși prin dotarea cu aparatură și echipamente medicale. Astfel, conform Dispoziției nr. 4647899 din 09.12.2020 , unității sanitare i-au fost repartizate 4 ventilatoare mecanice, 1 ventilator de transport, două monitoare de funcții vitale și 12 injectomate! Repartizarea acestora a fost făcută în urma solicitării conducerii spitalului buhușean. Acesta este primul pas în înființarea structurii de Terapie Intensivă, care va duce la gestionarea eficientă a cazurilor COVID-19, iar pacienții din Buhuși și din localitățile învecinate, diagnosticați cu această infecție, nu vor mai fi astfel transferați la alte unități sanitare. Primăria și Consiliul Local Buhuși va sprijini spitalul și pentru achiziția rampelor de gaze medicale și a compresoarelor de aer medical.

„Este cea mai mare investiție în aparatură și echipamente medicale de care beneficiază unitatea sanitară în anul 2020! Mulțumim tuturor factorilor implicați în realizarea acestui proiect care, odată cu finalizarea sa, va contribui la o gestionare mult mai eficientă a pacienților confirmați COVID-19 care, în acest moment, sunt redirecționați către alte structuri din țară și, implicit, la salvarea de vieți!”, a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului.



Și tot zilele acestea, aici a avut loc și prima intervenție chirurgicală minim-invazivă pe specialitatea urologie, o rezecție endoscopică de tumoră vezicală. Asta ca urmare a faptului că, pentru această specialitate medicală, la Spitalul Buhuși a fost înființat, în urma cu câteva luni, un compartiment de spitalizare continuă cu 4 paturi și, recent, a fost achiziționată și aparatura medicală specifică, respectiv instrumentar de endoscopie joasă și electrocauter cu funcție specifică de funcționare în mediu umed, salin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri