duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1827

Președintele Iohannis consideră că trebuie prelungită starea de alertă

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari în acest sens.

    „Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv, internaţi în spitale, faptul că şi ultimul weekend de relaxare totuşi s-a simţit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauţi şi suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

    El a arătat că în etapa următoare vor fi mai puţine restricţii propuse, dar consideră că „nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă”.

    Totodată, şeful statului a amintit că există măsuri care vor continua – distanţarea, portul măştii de protecţie şi evitarea aglomerărilor.

    Iohannis a spus că această continuare a stării de alertă va fi dezbătută în şedinţă de membrii Executivului şi s-a adresat şi membrilor Parlamentului, care trebuie să aprobe această măsură.

    „Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili, gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament, dar dacă sprijiniţi Guvernul, atunci putem să controlăm eficient şi am dovedit-o. Putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei”, a punctat Iohannis.

    Preşedintele a apreciat că măsurile luate până în prezent au fost corecte. „Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării, acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte”, a afirmat Iohannis.

    Dosare penale pentru alcool la volan

      La data de 06 iunie a.c, poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 26 de ani, din comuna Coţofăneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      De asemenea, la aceeaşi dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat un bărbat de 35 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

      Poliţiştii din Moineşti au depistat în trafic, un bărbat de 52 de ani, din comuna Poduri în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      La data de 07 iunie a.c., o patrulă de poliţie din Moineşti au depistat în flagrant, un tânăr de 32 de ani, din comuna Solonţ, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
      Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      La aceeaşi dată, poliţiştii moineşteni au depistat în trafic, un bărbat de 46 de ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      La data de 08 iunie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      Percheziţii domiciliare într-un dosar penal de tăiere ilegală şi furt de arbori

        În cursul zilei de 6 iunie a.c., în urma unei acțiuni desfășurate pe raza de competenţă a Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare în cursul cărora au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 36 m.c. material lemnos în valoare de 7.500 de lei.

        La data de 06 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliţie Rurală Buhoci au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza comunelor Gioseni şi Tamaşi.

        În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au depistat 36 m.c. material lemnos, de lemn şi 6 motofierăstraie.

        Întreaga cantitate de material lemnos şi uneltele folosite la comiterea faptei, au fost ridicate în vederea confiscării.

        În cauză poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, iar la finalul cercetărilor va fi înaintat la Parchet.

        Razie printre șoferi

          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

          În perioada 05-07 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.

          Acțiunea a avut ca scop combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor de vehicule, precum şi respectarea regimului legal de viteză.

          În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au testat cu aparatul etilotest peste 1000 de persoane şi au constatat 18 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, din care 9 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 623 de contravenții, din care 267 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

          De asemenea, polițiștii au reținut 95 de permise de conducere din care 36 pentru încălcări ale regimului legal de viteză.

          Poliţiştii au depistat un bărbat care conducea un autoturism în localitatea Blăgeşti, fără permis de conducere şi cu o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

          Începem să ne mișcăm! S-au reluat consultațiile în Ambulatoriul Spitalului Municipal Onești

          Începând de marți, 9 iunie, s-a reluat activitatea în cabinetele din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești. Aceastea au fost închise timp de aproape trei luni, din momentul în care s-a decis ca această unitate medicală să devină spital-suport COVID-19, pe perioada pandemiei. În aceste condiții, prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, s-au suspendat internările și consultațiile în ambulatoriu care nu reprezentau urgențe.

           „Rămânem în continuare spital suport, am izolat zona unde sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus, pe cele 70 de paturi alocate numai pentru astfel de pacienți și pe cele 10 locuri din Terapie Intensivă, dar se reia și activitatea din ambulatoriu. Inclusiv la Maternitate, unde s-au stabilit circuite epidemiologice clare. Încă mai sunt acum în spital, în tratament, pacienți pozitiv COVID-19, circa 40, din care 4 pe Terapie Intensivă.”

           Gelu Nicolcea, managerul Spitalului Municipal Onești

           

          S-au deschis cabinetele de Cardiologie, Oftalmologie, Dermatologie, Urologie, Chirurgie, Ortopedie, Diabet, Pediatrie, inclusiv Obstetrică/Ginecologie. Programările se fac între 7 și 8 dimineața, iar după-amiaza între 14 și 15. Pacienții sunt anunțați să se prezinte cu 15 minute înainte de consultație în cortul albastru de la intrare, pentru triaj, păstrând distanța de 1,5-2 metri între persoane. Aceștia vor purta obligatoriu mască de protecție și își vor dezinfecta mâinile la intrarea și ieșirea din cabinet, cu soluție dezinfectantă pusă la dispoziție de spital. Vor fi asigurate și consultații online, acolo unde cazuistica nu necesită neapărat prezența fizică a pacientului la medicul specialist.

           Activitate și în celelalte spitale

           Cu programări stricte, cu respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului virus, cu stabilirea circuitelor separate COVID și non-COVID, și în celelalte spitale publice se acordă asistență medicală inclusiv pacienților care nu au putut beneficia de ele pe perioada situației de urgență.

          Peste tot poartă echipament de protecție atât pacienții, cât și personalul medical, circuitele sunt foarte bine delimitate, numărul de consultații este limitat pe zi, în rest fiind oferite consultații și prin telemedicină cum este, de exemplu, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. La Spitalul Orășenesc Buhuși, activitatea nu a fost niciodată întreruptă, și aici se respectă circuite stricte, pacienții sunt trecuți printr-o zonă tampon, unde li se ia temperatura, saturația de oxigen și completează un chestionar.

          Cei care nu corespund definiției de suspect COVID-19 sunt dirijați la cabinetul unde au solicitat programarea, iar cei suspecți COVID-19 sunt direcționați către Compartimentul Primiri Urgențe, unde li se stabilește conduita terapeutică. Și aici se mențin consultațiile online/ telefonice, cu programări prealabile la telefon, pe site-ul spitalului sau la fișier, în funcție de locurile disponibile.

          La Spitalul Municipal de Urgență Moinești se lucrează la foc continuu, se asigură toate urgențele medico-chirurgicale, s-a redeschis spitalizarea de zi, pe toate specialitățile, a crescut și asistența medicală ambulatorie, bineînțeles cu respectarea rigorilor epidemiologice, se fac spitalizări pe boli cronice, pe cele cinci compartimente de acest tip, respectiv de Recuperare medicală și balneofizioterapie, Recuperare ortopedică, Recuperare neurologică, Recuperare cardiovasculară și Îngrijiri paliative. Și aici, în continuare, orice pacient e suspect de infecție SARS-CoV-2 și trece prin triaj epidemiologic.

           

          Ce au făcut polițiștii de Rusalii

            Poliția în acțiune

            Peste 1000 de polițiști băcăuani au fost în stradă pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în perioada minivacanței de Rusalii, respectiv 05.06- 08.06. 2020, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

            Polițiștii au intervenit la 312 solicitări primite din partea cetățenilor, din care 285 prin SNUAU 112 şi au fost organizate 22 de acţiuni.

            Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această perioadă, să nu fie înregistrate evenimente deosebite, astfel măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului au fost atinse.

            Tot în această perioadă, polițiștii au prins în flagrant delict 21 de persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.

            O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

            De asemenea, polițiștii au reținut 144 de permise de conducere și au retras 32 de certificate de înmatriculare auto.

            Sancțiuni aplicate de jandarmi în perioada minivacanței de Rusalii

              Peste 200 de jandarmi au fost la datorie în perioada 06- 08 iunie a.c în județul Bacău astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță minivacanța de Rusalii. Jandarmii au acționat pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale și soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetățenilor, fiind prezenţi în zonele în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul în aer liber.

              Pe timpul misiunilor au fost aplicate 80 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26000 lei pentru fapte precum adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandal, pescuitul fără permis, tăiere de arbori și vânzarea produselor din tutun tinerilor sub 18 ani.

              Jandarmii băcăuani vor continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, recomandând cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

              Primarul Bacăului cere Guvernului să-și achite datoriile față de oraș

                Cosmin Necula, primarul municipiului Bacau, se află, astăzi, la Guvern, la o întâlnire cu premierul Orban pentru a discuta despre soluțiile pentru două probleme pe care orașul le întâmpină în acest moment: impactul asupra bugetului local generat de cheltuielile pe care le-am avut pentru combaterea pandemiei și finanțarea alimentării cu gaze a municipiului Bacău, pe modelul deja aprobat pentru alte orașe.

                „Noi, în Municipiul Bacău, am cheltuit peste 14 milioane de lei în ultimele luni, timp în care veniturile încasate la bugetul local au scăzut substanțial”, spune primarul Necula.

                Cât despre problema finanțării alimentării cu gaz a Thermoenergy pentru încălzirea Bacăului, primarul Necula spune ca toate demersurile pentru a obține o alocare bugetară din partea Guvernului în acest sens au rămas, până acum, fără rezultat.

                „Cele 28 de milioane de lei pe care trebuie să le achităm pentru a susține în continuare furnizarea agentului termic depășesc capacitatea noastră financiară și sper că Guvernul va înțelege acest lucru”, a mai spus primarul Cosmin Necula.

                Îmbunătățiri ce trebuie luate în considerare chiar acum pentru locuința ta

                Locuința fiecăruia dintre noi este specială. Este căminul nostru, dar, în același timp, reprezintă o investiție. O proprietate de calitate își sporește valoarea în timp, mai ales dacă investim în ea. Însă, nu toate îmbunătățirile care i se aduc unei locuințe îi cresc valoarea de piață. Este important să alegem acele upgrade-uri care să îi sporească valoarea în mod real.

                Adaugă plus valoare proprietății tale în mod inteligent

                Locuința trebuie să îți ofere siguranță, un mediu confortabil și o atmosferă cât mai plăcută de locuit. Trebuie să iei în considerare acele îmbunătățiri care întrunesc cât mai multe dintre aceste caracteristici. De exemplu, un stabilizator tensiune pentru toată casa ajută la menținerea unei tensiuni constante pentru toate aparatele din locuință, inclusiv pentru centrala termică. În acest fel, beneficiezi de siguranță și ajuți dispozitivele să își prelungească durata de viață.

                Amenajările locuinței vor purta întotdeauna amprenta personală, așadar, se vor baza pe gusturile proprietarului actual. Există o serie de îmbunătățiri care, deși personalizează locuința, nu îi conferă un tipic special, care să o individualizeze la maxim. De exemplu, implementarea unor soluții de monitorizare inteligentă a instalației de apă (rece și caldă) pentru a preveni apariția scurgerilor sau identificarea lor mult mai rapidă.

                De asemenea, sistemul de încălzire centralizat, cu termostate inteligente este un plus pentru orice locuință. La fel cum se întâmplă cu iluminatul smart, bazat pe asistență AI; totodată, prizele inteligente sunt un adaos valoros pentru proprietatea ta, fără să-i ofere un aer mult prea personal. Detectoarele smart de gaze și fum sau jaluzelele exterioare automatizate sunt soluții care merită luate în calcul.

                Pentru cei care își construiesc o locuință de la zero, amenajarea subsolului și implementarea unei pivnițe îi crește valoarea proprietății. O curte amplă, tip esplanadă, este un punct în plus pentru locuință (șansele la revânzare sunt cu 17% mai ridicate pentru o astfel de locuință). Prezența unui camere separate pentru haine (dressing) este o caracteristică utilă pentru creșterea valorii proprietății.

                O locuință care are video-interfon este mult mai sigură, la fel cum și una cu un sistem de închidere automatic este la fel de valoroasă. Astfel de caracteristici nu doar că îmbunătățesc nivelul de confort, dar marchează puncte și la capitolul siguranță și protecție. Este important ca locuința să fie izolată termic, iar sistemul de climatizare, ventilare și încălzire să fie unul performant.

                Refacerea acoperișului este o îmbunatățire nu doar necesară, ci și utilă. O astfel de investiție crește valoarea locuinței, dar contribuie și la siguranța proprietății. Prezența unui garaj este apreciată de orice potențial cumpărător, așa că, dacă ai casă la curte, este un element esențial și demn de luat în calcul.

                Este destul de posibil ca proprietarii de locuință să nu își dorească să facă astfel de îmbunătățiri. Numai că, dacă privim dincolo de costuri, rata de acoperire a investiției este amortizată foarte ușor în timp. Principalul motiv este dat de faptul că se previne degradarea proprietății și că aceasta asigură toate condițiile de confort necesare unui stil de viață confortabil.

                Nu uita că, orice investiție corect realizată va fi acoperită la revânzarea locuinței. De aceea, optează întotdeauna pentru îmbunătățiri inteligente!

                 

                 

                NOUL PROGRAM la Permise și Pașapoarte

                  În contextul noilor prevederi legislative stabilite pentru prevenirea și gestionarea infecțiilor cu noul tip de coronavirus, la nivelul serviciilor publice comunitare regim premise de conducere și pașapoarte s-au stabilit noi măsuri, anunță Prefectura Bacău, cea care are în subordine aceste instituții.

                  Se reia proba practică pentru viitorii șoferi

                  Prefectura Bacău a anunțat că la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule s-a reluat activitatea de examinare la proba practică în examenul pentru obținerea permisului de conducere. Totodată, începând cu 15.06.2020, vor fi reluate:
                  ⦁ activitatea de examinare la proba teoretică a examenului de obținere a permisului de conducere;
                  ⦁ activitatea de programare/reprogramare proba practică;
                  ⦁ reprogramarea pentru susținerea/resusținerea probei teoretice şi înregistrarea dosarelor de examinare.
                  Toate aceste solicitări se vor efectua doar în baza programării online, utilizându-se ghișeul de programare online „Înregistrare dosare examinare’’.
                  Noul programul de lucru cu publicul:
                  ⦁ la ghişee: luni – vineri, în intervalul 08.30/16.30; iar în ziua de miercuri, programul se va prelungi între orele 08.30/18.30;
                  ⦁ la sala „examinare proba teoretică”: luni-vineri în intervalul 08.30 – 15.30;
                  ⦁ la examinare pentru proba practică: luni-vineri în intervalul 08.30-16.30 (în locurile de plecare din mun. Bacău, mun. Oneşti şi mun. Moineşti);
                  ⦁ eliberare plăci şi documente de înmatriculare: luni-vineri între orele 12.00-12.30 şi 16.00-16.30.

                  Programări online, pe www.epasapoarte.ro, dar și la ghișeu

                  La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, cererile de pașapoarte simple electronice/pașapoarte simple temporare se depun, exclusiv, numai în baza programărilor online efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.
                  Pentru solicitanții aflați în imposibilitatea efectuării unor programări online, la nivelul serviciului, se va efectua o analiză strictă cu privire la posibilitatea preluării cererilor acestora, în intervalele de timp nerezervate, prin portalul www.epasapoarte.ro.
                  Începând cu data de 09.06.2020, programul de lucru cu publicul va fi stabilit după cum urmează: luni – vineri 08:30 -16:30, iar în fiecare miercuri 08:30-18:30.
                  Preluarea cererilor de paşapoarte se face la ghișeele nr. 2, nr. 3, nr. 4, în cadrul programului normal de lucru, fără efectuarea unor ore suplimentare, cu intervale de programare la fiecare 10 minute, cu estimarea unei capacităţi de preluare 48 cereri/zi/staţie de lucru. Dacă situația o va impune, se vor deschide şi celelalte 2 ghişee de lucru cu publicul.
                  Se menţine măsura suspendării activității de la punctul de lucru mobil Onești.

                   

                  Accesul solicitanților sau, după caz, al reprezentanților legali în locațiile serviciilor publice comunitare de pașapoarte în vederea depunerii cererii de eliberare a pașaportului este permis în baza programării online și a documentului de identitate, prezentat în original. Intensificarea demersurilor de conștientizare a cetățenilor cu privire la posibilitatea optării pentru ridicarea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat.
                  În vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2, vor fi respectate următoarele măsuri de protecție: utilizarea măștilor de protecție, dezinfectarea mâinilor şi a echipamentelor utilizate, realizarea unui control riguros al accesului cetățenilor în spațiile utilizate pentru relația cu publicul, concomitent cu respectarea măsurilor de distanțare fizică de cel putin 1,5 m, dezinfectarea periodică a spațiilor de lucru, aerisirea spaţiilor de lucru, verificarea temperaturii corporale.

                  Inspectorii sanitari veterinari, cu lupa pe terasele din tot județul

                  Odată cu aplicarea măsurilor de relaxare, agenții economici cărora li s-a permis reluarea activităților au obligația de a respecta o serie de reguli stricte igienico-sanitare. Obligațiile le revin unităților de alimentație publică și celor de prelucrare și comercializare a produselor alimentare prin comerțul online sau cu servire la pachet (take away, room service, drive-in, home delivery). „Revizuirea circuitelor funcționale de producție, preparare, livrare și servire este esențială și trebuie realizată astfel încât să se respecte măsurile de protecție sanitară, pentru a împiedica posibila infecție cu virusul SARS – CoV 2, dar, în același timp, să nu afecteze siguranța alimentelor”, arată reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău.

                  Cei prinși pe picior greșit, aspru sancționați

                  De altfel, în perioada următoare, inspectorii sanitari veterinari vor derula controale la terasele sau spațiile deschise din exterior ale unităților de alimentație publică, pentru verificarea și consilierea, acolo unde este cazul, a operatorilor din domeniu. „Dezideratul este acela de a garanta cetățenilor care doresc să consume produse alimentare la terase că pot veni în locuri sigure și că nu se expun vreunui pericol privind sănătatea, inclusiv din prisma siguranței alimentelor. Acolo unde, ca urmare a controalelor oficiale, se constată nereguli grave care periclitează sănătatea cetățenilor, neglijență sau chiar dispreț față de prevederile legale, se vor aplica sancțiuni, care pot merge până la suspendarea activității unității respective”, a transmis dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

                  Obligații

                  În aceste condiții, veterinarii băcăuani le reamintesc firmelor din domeniu despre obligația de a asigura cu dispozitive necesare dezinfectării mâinilor clienților. În plus, trebuie asigurată distanțarea fizică, astfel încât să se evite, pe cât posibil, interacțiunea cu și între clienți. Pe de altă parte, înainte de a primi clienții, trebuie să facă un triaj observațional al acestora. Apoi, după plecarea clienților, trebuie dezinfectate mesele și toate spațiile și suprafețele unde au avut acces aceștia, precum și a ustensilor folosite în timpul servirii meselor. La fel de importantă este verificarea stării de întreținere a tuturor spațiilor, a echipamentelor și ustensilelor necesare pentru desfășurarea activităților, concomitent cu igienizarea și dezinfectarea acestora mult mai frecvent decât înainte, folosindu-se produse biocide adecvate. Totodată, trebuie verificate și stocurile de alimente, eliminându-le pe cele care ar putea produce toxiinfecții alimentare. Personalul lucrător trebuie instruit în privința regulilor generale de igienă necesare obținerii de produse alimentare sigure, precum și cele suplimentare de prevenire a răspândirii virusului SARS- CoV 2.

                  Vacanța de acasă

                    Mulți au fost cei care au profitat de weekendul prelungit și au plecat care încotro. Mulți au fost, însă, și cei care au rămas acasă. Din diferite motive, care nu mai contează. Ideea este că și în aceste condiții, de stat acasă, unii au găsit variante ideale să se simtă ca în vacanță. O parte dintre băcăuani au ales să meargă la relaxare în Gherăiești, alții prin pădurile de la Măgura sau chiar la Trebeș. Însă, unii au găsit o variantă mult mai aproape și cel puțin la fel de…ofertantă. Pe „faleză”, așa cum o numesc unii, în această perioadă băcăuanii par să-și fi găsit cea mai bună variantă de promenadă. Și nu numai.

                    Acolo poți să te plimbi cu bicicleta sau rolele, poți plimba câinele sau poți alerga cât e ziua de lungă. Nu mai pui că peisajul a devenit din nou asemănător cu cel din Deltă, stufărișul de pe Bistrița crescând destul de mare. Rațele se plimbă în voie pe gârlă iar câteva lebede, grațioase, oferă un spectacol minunat. De insulă nu cred că ar trebui să vorbim azi, deși toți trecătorii o privesc în toate felurile. Cu amintiri, cu dor cu jind…Ce să mai?

                    Și tot pe faleză, perechi, perechi, cu privirile spre apă și cu gândurile departe, stau îmbrățișați și ascultă muzică la telefon. Mai un „Minune” sau un Paleru… Ce mai contează când gândurile sunt atât de departe și cel mai probabil atât de îndrăznețe…

                    „La, la la, Lalalala” se aude brusc și tare. O gașcă de tineri stau chiar la marginea apei de unde cântă și dansează „Cai verzi pe pereți”. N-am zis eu? Ce contează unde faci vacanța? Important e să fii cu cine trebuie și să te simți ok. Asta e. Pe pătura lor zac câteva sticle…cu suc și o sacoșă cu mâncare. Nu-i bai dacă se termină merindele. Imediat sare unul gardul, intră în supermarket și cămara e împrospătată. Ce simplu e. Și încă o gașcă de tineri. Mai încolo, încă una. Dar mai bine să nu mai spun, că poate se găsește cineva să le pună taxă de turism.

                    Ideea este că se poate. Și că poți să te simți bine, în vacanță acasă. Trebuie doar să „descoperi”!

                    Agricultura ecologică prinde rădăcini în tot județul

                    În ultimii ani, numeroși fermierii băcăuani au ales să lucreze pământul în regim ecologic, primind, astfel, de la stat, subvenții care pot ajunge până la sute de euro pentru fiecare hectar. Majoritatea fermierilor fac agricultură ecologică în domeniul vegetal, pomicultură și în apicultură. Terenurile trecute la agricultura eco sunt amplasate la distanțe mari față de orașe, departe de sursele de poluare.

                    Agricultura ecologică (sau organică, așa cum mai este cunoscută) a apărut cu scopul de a produce hrană curată, folosind practici „prietenoase” cu mediul. Astfel, sunt înlăturate intervențiile asupra factorilor naturali de dezvoltare. Prin urmare, cine alege să facă o astfel de agricultură va trebui să nu folosească organisme modificate genetic sau derivate ale acestora, fertilizanți și pesticide sintetice, stimulatori de creștere, iar în cazul animalelor (viețuitoarelor) hormoni și antibiotice, produse care, din păcate, sunt corelate cu apariția cancerului, a alergiilor sau a astmului.

                    Condiții… peste condiții

                    Pentru a face conversia la agricultura ecologică, fermierii trebuie să treacă terenurile printr-o serie de etape (doi ani, în cazul culturilor, și cel putin trei ani, în cazul livezilor și viilor), astfel încât solul să devină fertil, restabilindu-se echilibrul ecosistemului. Perioada de conversie pentru albine este de un an. În plus, agricultorii trebuie să respecte permanent regulile, inclusiv să permită verificarea de către specialiștii din agricutură. La final, agricultorii care dețin un certificat ecologic pot vinde produsele la prețuri cu 30-50 la sută mai mari față de cele care ale produselor necertificate ecologic.

                    Cătină, lavandă și pomi fructiferi

                    Potrivit Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Bacău, în acest an, până în prezent, au fost înregistrate culturi ecologice pe 1.714 de hectare.

                    În total, 66 fermieri s-au înscris pentru agricultura ecologică (față de 170 de fermieri, în 2019).

                    „În anii precedenți, perioada de înscriere se încheia pe data de 16 mai, însă anul acesta, acest termen s-a prelungit cu o lună, respectiv până pe data de 15 iunie.”
                    Adrian Solomon,
                    directorul DAJ Bacău.

                    Cei mai mulți fermieri au trecut la conversia pășunilor și a terenurilor cultivate cu furaje perene (lucernă) ori cu porumb și grâu, ceea ce înseamnă că produsele obținute de pe aceste suprafețe sunt folosite pentru hrănirea animalelor crescute tot în sistem ecologic. În plus, fermierii s-au mai orientat și spre culturile ecologice de cătină, lavandă sau pomi fructiferi. Lor li s-au alăturat apicultorii, cu aproape 2.700 de familii de albine, de pe care au obținut, în medie, 80 de tone de miere ecologică, cea mai mare parte plecând la export. Fermierii cei mai mulți, dispuși să facă trecerea la agricultura organică au proprietăți în zonele Roșiori, Stănișești, Vultureni, mai îndepărtate de aglomerările urbane, unde poluarea este maximă.

                    „Pentru mine, este un stil de viață”

                    Iuliana Barbu, agronomul de renume care a introdus pentru prima dată în România conceptul de farmacie a naturii, este și pionierul agriculturii ecologice la nivel de județ, ajungând, în prezent să cultive peste 4 hectare de teren cu plante medicinale și condimente. Imboldul l-a primit de la un titan al agriculturii de gen, Lucian Stoian, fost director al Stațiunii de Cercetare Legumicolă Bacău. „Mulțumită lui am apucat-o pe acest drum. Tot el m-a pus să fac și doctoratul în ecologie, văzând cât de pasionată sunt de plante. Cu ocazia studiului, am realizat cât de mult suferă lumea din cauza cancerelor generate de chimicalele folosite în agricultură. Am făcut și traduceri, și am foarte șocată să văd că, de fapt, oamenii aveau sângele plin de reziduuri de substanțe chimice”, povestește Iuliana Barbu. Spune că e din ce în ce mai greu să produci ecologic, arătând cu degetul spre autorități care „sufocă” orice întreprinzător, prin controalele exagerate, în tot timpul anului, dar și spre costurile ridicate cu certificarea, lipsa forței de muncă, dificultățile în privința desfacerii sau numărul limitat de consumatori de produse bio, la care se adaugă natura care a „lucrat” împotriva fermierilor, mai ales în ultimii ani etc. „Chiar dacă nu mă mai certific ecologic, eu tot o să produc fără chimicale, pentru că, pentru mine, este un stil de viață. În schimb, îi încurajez pe cei care vor să facă asta, deși nu oricine își poate permite, date fiind costurile mari. Dar, neapărat, să se asocieze, singur nu prea poți. Să facă asociații, cooperative, ce-o fi, numai să-și unească forțele. Omul să aibă o forță prin grup. Asociere, asociere, asociere!”, încheie Iuliana Barbu.

                    Subvențiile cele mai mari sunt acordate proprietarilor de livezi – 620 €/ha, însă, bani „frumoși” se pot obține și pentru vița-de vie aflată în conversia la agricultura ecologică – 530 €/ha, culturile de legume – 500 €/ha, plante medicinale şi aromatice – 365 €/ha sau plante de nutreţ – 293 €/ha. În plus, se mai dau subvenții și pentru pajiştile permanente sau, pur și simplu, pentru pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică (care pot ajunge la peste 400 de euro, în funcție de cultură).

                    Orașul Bacău privit cu ochii frumuseții

                    Revista ATENEU, publicație editată de Consiliul Județean Bacău, nu și-a întrerupt apariția nici în această perioadă de mare dificultate, generată de pandemia care bântuie lumea, când toate instituțiile de cultură au fost închise sau li s-a restâns activitatea, fiind văduvite de întâlnirea cu publicul amator de teatru, concerte, spectacole, chiar și de lectură. Colectivul redacțional, care merită a fi menționat și în această cronică de prezentare a numărului pe luna mai, Carmen Mihalache (director general), Ioan Dănilă, Adrian Jicu (redactor asociat), Marius Manta, Dan Perșa, Ștefan Radu (secretar general de redație), Violeta Savu, a reușit să ofere publicului o ediție care cuprinde subiecte dintre cele mai diverse, de o calitate de excepție, de la cronici de evenimente, reportaje, cronici literare, de teatru, muzică și film, poezie, artă, traduceri, semnate de redactorii revistei cât și de prestigioși colaboratori, scriitori, poeți, critici și istorici literari, profesori universitari, directori de reviste.

                    Nu-i întâmplător, așadar, titlul acestor însemnări, care aparține Violetei Savu, de la cronica unui eveniment artistic, o expoziție de artă fotografică și grafică, pe simeze fiind lucrări inspirate din viața Bacăului, semnate de 10 artiști vizuali băcăuani. Un oraș traspus prin ochii artiștilor nu ai ocazia să-l vezi decât foarte rar. Au expus Dragoș Burlacu, Ioan Burlacu, Viorel Cojan, Marius Crăiță-Mândră, Geanina Ivu, Bianca Rotaru, Ion Mihalache, Constantin Ținteanu, Luminița Radu, Maria Vlad. Au fost prezentate și trei filme de scurtă durată, realizate de Maria Vlad în colaborare cu Vlad Cazimir.
                    Mai recomand din sumar: Adrian Jicu – „Aceeaşi Mărie, o altă biografie (cronică la cartea „Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu); Ioan Dănilă – Teleşcoala „Ateneu” – Construirea de propoziţii subordonate; Gabriela Gîrmacea – Cărţi motivaţionale pentru copii; Marius Manta – Alina Bako – Vindecarea prin literatură; Serghie Bucur – Fiul lui Bacovia; Dan Petruşcă – De la molime, la dragoste; Gheorghe Iorga – Celălalt Pessoa; Constantin Călin – Scrisori către un redactor (corespondență cu Silviu Sanie); Vasile Spiridon – Construcţie fără finisaj; Cornel Galben – Personalităţi băcăuane: Carmen Voisei; Ion Fercu – Prejudecăţile: infern şi provocare eternă; Poezii de Cassian Maria-Spiridon, Mihai Păcuraru și Constantin Severin.

                    Ilustrații: Pe coperta I: „Chioșcul de ziare”, pictură de Mircea Bujor, la interior, reproduceri ale unor lucrări semnate de Mari Bucur, Carmen Voisei, Luminița Radu, Dumitru Macovei, Ion Mihalache, Marius Crăiță-Mândră.
                    Revista se găsește și în rețeaua de difuzare a SC Deșteptarea SA.
                    Gheorghe Bălțătescu

                    Artiști români în muzeele din Belgia! Ioan Măric, la loc de frunte

                    Carmen Drăghici Hopârtean este o româncă stabilită, împreună cu soțul său, în Belgia, încă din 1991. A înființat și conduce mai multe instituții de cultură și de comunicare în această țară de adopție, care au scopul și menirea de a ține legătura cu românii din Belgia, de a fi mereu aproape de România. Așa a luat ființă Asociația Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, un post de radio, o școală în limba română, un ansamblu folcloric de cântece și jocuri românești. În același timp, organizează diferite manifestări culturale și artistice, la care sunt invitați artiști români în Belgia.

                    De curând, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființarea Arthis, a inițiat un schimb de informații și de promovare a artiștilor români care au expus în diferite muzee din Belgia sau ale căror lucrări au intrat în patrimoniul acestor muzee. Astfel, Carmen Drăghici Hopârtean, cu sprijinul conducerii Muzeului de Artă Spontană din Bruxelles, cu care a dezvoltat, în timp, mai multe proiecte culturale, face cunoscut publicului din întreaga lume, printr-o expoziție virtuală, a operele a trei artiști români: Jana Cernatesco, Nicolae Groza și Ioan Maric.

                    Artistul naiv băcăuan este foarte cunoscut în Belgia, care a participat la mai multe expoziții, tabere, târguri, a expus la Parlamentul European, cu ocazia sărbătorilor de iarnă etc. Lucrarea din Muzeul de Artă Spontană a fost achiziționată și expusă în 2009. Dacă vizitați orașul Bruxelles, nu ocoliți Muzeul de Artă Spontană, care se găsește la Schaerbeek, și nici Arthis, acolo vă întâlniți și reîntâlniți cu arta lui Bădița Măric.

                    Iată cum este prezentat artisul Ioan Măric și creația sa: „Picturile lui Ioan Măric au un tâlc. Ele pleacă de la un proverb, o zicală, o sintagmă, o expresie sau o situație obișnuită și sunt ridicate la nivel de legendă. Legendele lui Ioan Maric se citesc în mișcarea interioară a operei sale, în culoare, în linie și expresie. Ele se autopovestesc în formele personajelor și a narațiunii picturale.”

                    Vă oferim lucrarea din muzeul de Artă Spontană, dar și o expoziție – Ioan Măric, cu lucrările artistului băcăuan, expuse în diferite perioade, muzee și instituții belgiene.

                    Viitorii 100 de ani

                    Veacul fanariot nu a fost greu de la început. Ba chiar, numirea domnilor fanarioți a avut și câteva trăsături pozitive sub forma unor mici reforme introduse de aceștia. Dar, lucrurile aveau să se schimbe tragic destul de repede. 100 de ani au durat domniile străine în țările românești dar problemele nu s-au sfârșit odată cu îndepărtarea acestora și cu revenirea domnilor pământeni. Au mai trecut zeci de ani până când să apară o fereastră de oportunitate care să permită Unirea lui Cuza și reformarea statului. Desigur, a urmat Monstruoasa Coaliție care a adus iarăși prinț străin care să domnească peste români. Să nu ne lăsăm furați de peisaj, marile merite puse în seama lui Carol I sunt consecința reformelor lui Cuza. În schimb, prințul străin a găsit de cuviință să semneze un tratat secret cu Austro-Ungaria, prin care România se angaja să sprijine militar imperiul vecin, deși acesta aplica un tratament umilitor românilor din Transilvania.

                    Acum, să ne uităm ce avem în țară. Un nou veac fanariot chiar dacă guvernatorul coloniei este născut în țară. Regulile în țară se fac în străinătate, economia este condusă de concerne străine, Armata este coordonată de generali străini în numele unor presupuse clauze, politica ne este dictată din alte capitale și așa mai departe. Țara asta nici nu-și amintește că acum 30 de ani producea locomotive, vapoare, mașini-unelte, elicoptere, avioane de pasageri și de luptă, tancuri și alte bunuri care înglobau cunoștințe înalt calificate. La naiba, puștimea se uită cu mirare la niște filmări de acum 40 de ani cu blocurile de locuințe mutate pe șine, evenimente intrate în obișnuință la vremea respectivă. V-ați întrebat ce mai poate produce, astăzi, țara asta, de una singură? De ce românii sunt căutați doar pentru că cer puțin când muncesc în agricultură?

                    Și noul veac fanariot a început relativ ușor, fără multe bătăi de cap, ba chiar cu o creștere a nivelului de trăi. Românii au putut vizita Europa, să meargă la muncă, să-și cumpere produse în rate și așa mai departe. Încetul, însă, șurubul s-a strâns; companiile românești au fost eliminate, politicienii români independenți au fost dați la o parte prin tot felul de mijloace. Desigur, să nu uităm cum înșiși românii au pus umărul la această schimbare. Azi nu știm ce vrem și ce suntem; ne învârtim în loc ca niște găini cu gâtul tăiat. Urmează cei 100 de ani de sclavie. Pentru că am făcut totul ca să demolăm toate mecanismele de protecție, ne-am vândut industria sau am demolat-o, am vândut străinilor și pământurile agricole, am retrocedat totul, chiar și acele imobile pentru care am plătit despăgubiri proprietarilor iar acum vrem să înstrăinăm bruma de avere rămasă în seama statului.

                    Să ținem seama că Unirea de la 1859 a fost posibilă într-un anumit context internațional. Am ieșit, atunci, din sclavie nu pentru că am fi făcut noi lucruri extraordinare – deși am făcut și noi destule – ci pentru că s-au aliniat planetele. Am avut noroc. Ieșirea din actuala sclavie nu se va putea face decât într-un context similar. Adică, pe scena politică internațională să se producă evenimente care să determine o Putere mondială să aibă nevoie de o Românie puternică și independentă. La 1859, Franța a avut nevoie de o Românie puternică la gurile Dunării și a făcut-o prin efortul lui Napoleon al III-lea și a lui Al. I. Cuza.

                    Astăzi, deocamdată, nimeni nu are nevoie de așa ceva.

                    Coronavirus și cronocentrism

                    Din nou despre noul Coronavirus. Numai că într-o altă cheie. De data aceasta, sociologică. Acum, că valul ucigaș pare să-și piardă din proporții, iar valul doi este, deocamdată, doar o ipoteză, privim în jur. Cu ușurare, dar și cu inima strânsă. Cu speranță, dar și cu teamă. Încercăm să recuperăm o lume, lumea noastră, cu toate că e greu. Ne e greu. Și nu poate fi ușor din moment ce au dispărut oameni, locuri de muncă, garanții și oportunități. Nu poate fi ușor din moment ce nu știm exact ce și cum va fi. Dar tocmai pentru că nu știm, apasă ca o lovitură de baros reflecții de tipul „nimic nu va mai fi ca înainte”. Sau „lumea s-a schimbat pentru totdeauna”.

                    „Înainte și după Christos”, a devenit, în versiune pandemică, „înainte și după Coronavirus”. Nu zău? Într-un articol publicat în Futures în îndepărtatul februarie 1974, sociologul Jib Fowles comprima acest gen de reflecții într-un concept denumit cronocentrism. Fowles descria cronocentrismul drept credința că vremurile pe care le trăiești reprezintă zenitul și că, prin comparație, importanța și dimensiunea lor tehnologică, socială, politică, economică, morală, culturală și- iată- medicală fac să pălească epocile trecute și le influențează decisiv pe cele viitoare. Pornind de la acest termen, politologul germano-american Yascha Mounk, nota că, atunci când ne aflăm în fața unui dezastru, este foarte ușor să nutrești convingerea că totul se va schimba:

                    „Cum s-ar mai putea scrie poezie după Auschwitz, cum să te mai bucuri de o plimbare duminicală în Lower Manhattan după 11 septembrie, cum să cinezi într-un restaurant după ce pandemia a ucis sute de mii de persoane în numai câteva luni?” Și totuși, new-yorkezii au continuat să se plimbe și după 11 septembrie, așa cum o vor face și după ce va trece acest val în care pandemia și-a dat mâna cu violența de stradă. Și totuși, continuăm să ieșim pe terase, în așteptarea momentului în care vom putea cina din nou într-un restaurant. Și totuși, s-au scris poezii și după Auschwitz. Iar unul dintre supraviețuitorii teribilului lagăr de exterminare Alexander Kimel își încheie astfel emoționantul „Crezul unui supraviețuitor al Holocaustului”:

                    „Când anume va fi, nu pot să știu/ Dar, în ciuda tuturor semnelor contrare/ Eu cred în zorii unei lumi mai bune”.

                    Probele orale de la Bacalaureat se echivalează. S-a stabilit și cum se vor da calificativele

                    Ministerul Educației și Cercetării a emis metodologia de echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru examenul național de bacalaureat – sesiunea 2020.

                    Comisiile de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), în perioada 11 – 17 iunie 2020.

                    Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, în clasele a IX-a – a XII-a, la disciplina Limba și literatura română/Limba și literatura maternă. Astfel, candidaților li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:
                    • utilizator mediu: pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
                    • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
                    • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

                    Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei, respectiv:
                    • calificativul A1: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
                    • calificativul A2: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
                    • calificativul B1: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
                    • calificativul B2: pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

                    Nivelul de competență digitală se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a, conform următoarei grile:
                    • utilizator începător: pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
                    • utilizator de nivel mediu: pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
                    • utilizator avansat: pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
                    • utilizator experimentat: pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

                    Candidații care nu au studiat disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalente vor susține proba de evaluare a competențelor digitale în baza Procedurii Centrului Național de Examinare și Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea și desfășurarea probei de evaluare a competențelor digitale.

                    Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal.
                    De asemenea, candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale.

                    CALENDARUL PROBELOR SCRISE:

                    Așadar, candidații de la BAC-ul 2020 vor avea de susținut doar probele scrise începând cu 22 iunie – Limba și literatura română, 23 iunie – Limba și literatura maternă, 24 iunie – proba obligatorie a profilului (Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real – sau Istorie – pentru absolvenții de la profilul uman) și 25 iunie – proba la alegere a profilului și specializării (Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – candidații de la profilul real sau Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie sau, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul uman). Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie, iar cele finale, după contestații, pe 5 iulie.
                    În tot județul Bacău sunt în jur de 4.800 de elevi în anii terminali de liceu.

                    FCM Bacău -70 de ani: In memoriam Gabi Fulga

                    Continuăm călătoria noastră de-a lungul celor 70 de ani ai echipei născute sub denumirea de Dinamo Bacău și intrate în memoria de dată mai recentă a fanilor ca FCM. Astăzi, un episod special. Ieșit din tipar și, din păcate, intrat în ferpar. Săptămâna trecută, ne-a părăsit Gabi Fulga. La doar 59 de ani, răpus de o boală, care-l măcina de ani buni. Fosta extremă a Sport Clubului din perioada 1987-1990 a plecat dintre noi așa cum a trăit: cu discreție. Indiscreți, ca orice reporteri, dăm la o parte vălul, pentru a ne aminti cum era fotbalistul și omul Gabi Fulga. Iar pentru asta, am revenit acolo de unde fotbalul băcăuan a fost alungat: pe stadion.

                    Mai întâi, urcăm în biroul conducerii

                    Corneliu Costinescu: „Eu l-am adus pe Gabi Fulga la Bacău. Era în iarnă, în pauza dintre turul și returul ediției 1986-’87. Nu mi-a fost ușor să-i conving pe cei de la Focșani să-i dea drumul; am negociat săptămâni la rând. La mijloc mai era și Partidul, cel care avea ultimul cuvânt în astfel de mutări. Până la urmă, a contat puterea mea de convingere, dar și faptul că aveam relații bune cu Dinamo Unirea Focșani. Mi-l doream mult pe Gabi, pe care mi-l semnalaseră doi foști studenți de-ai mei. E drept, la Focșani, antrenor era fostul portar al Bacăului, Aristică Ghiță, dar nu el mi l-a recomandat. Am mers la câteva meciuri de B și m-am convins de calitățile lui Fulga. Mi-a plăcut finețea, suplețea jocului și faptul că nu avea frică de adversar, pe care-l punea în fund cu fentele sale. Era, ca să mă exprim într-un limbaj mai colorat, un miștocar de țară. În afara terenului, era un băiat liniștit, care s-a adaptat foarte rapid la Bacău. Meciul cel mai bun? Acel 2-2 cu Steaua, din primăvara lui 1987. Steaua era campioana Europei, însă reputatul Ioan Chirilă, în cronica de meci, l-a remarcat, înaintea tuturor, pe Gabi”.

                    Gheorghe Chivorchian: „În vara lui 1990, Bacăul s-a despărțit de trei jucători emblematici: Vasile Șoiman, Costel Solomon și Gabi Fulga. Deși aveau mai multe oferte, i-am convins să vină la Ceahlăul Piatra Neamț, unde eram conducător și unde îmi propusesem promovarea, în premieră, a echipei în A. Pentru asta, aveam nevoie de jucători cu maturitatea sportivă a celor trei, care să servească drept model unor tineri precum Axinia, Enache, Pantazi sau Marc. Gabi Fulga, asemeni lui Șoiman și Costel Solomon, era un exemplu în ceea ce privește conduita, pregătirea și jocul. La Piatra, Fulga mi-a fost de mare ajutor cu tehnica sa și, în special, cu viteza pe ultimii 30 de metri; acolo făcea cu adevărat diferența”.

                    Coborâm în vestiar

                    Gheorghe Andrieș: „Am fost coleg de echipă cu Gabi Fulga patru sezoane la Sport Club. Eu fundaș dreapta, el extremă stânga; eram în diagonală. Un băiat extraordinar, moldovean de-al nostru și, în plus, un fotbalist foarte bun. Avea el fenta aia, de tip bicicletă, pe care o încerca și contra mea, la antrenamente. Când reușeam să-l blochez, îl avertizam, la caterincă – pentru că știa de glumă – că tocmai i-a sărit lanțul de la bicicletă. Și, ca să rămânem pe… două roti, pe Gabi am să-l țin minte cât voi trăi așa cum l-am văzut prima dată când a venit la club: călare pe o Mobră, alături de soție. Când s-a dat jos, cu pletele în vânt, i-am întrebat pe colegi: «Ce-i cu rocker-ul ăsta, bă, fraților? E vreun concert la noi pe stadion?». Atunci am aflat că el este noul nostru coleg, Gabi Fulga. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

                    Vasile Șoiman: „Am fost coechipier cu Gabi Fulga și la Bacău, în anii ’80, și la Piatra, imediat după ’90. Amândoi, extreme, eu dreapta, el stânga. Ne-am înțeles foarte bine. Un bun fotbalist de Divizia A. Gabi era un băiat modest, liniștit, dar căruia nu-i lipsea simțul umorului. Iarna trecută, la ziua lui Puiu Tismănaru, ne-am reunit mai mulți foști fotbaliști și am râs cu lacrimi când Puiu și Gabi au început să povestească o călătorie în doi pe motocicletă de la Bacău la Onești, printre TIR-uri. Gabi avea motocicletă și, ca să nu-i fie furată, o ținea în casă; locuia la bloc, la etajul 1. La acea plecare spre Onești, cei doi au pornit motocicleta în casă și n-au mai putut-o opri. Mai mult, au scăpat-o pe scări și, cum ușa blocului era deschisă, motocicleta și-a continuat cursa pe trotuar, de una singură. Făcea piruete, lumea se oprise și se uita ca la circ, iar Gabi și Puiu alergau după ea să o recupereze. Noroc cu copăceii din jur! Și mai țin minte un turneu în Polonia în care Gabi, adevărat om de echipă, a adus, ca monedă de schimb, zeci de sticle de coniac de Vrancea, care ne-au permis să achiziționăm tot felul de produse care nu se găseau la noi: casetofoane, video…”.

                    Ne oprim pe banca tehnică…

                    Nicolae Vătafu: „L-am antrenat pe Gabi Fulga în mai multe rânduri, dar perioada cea mai importantă a fost cea de la Sport Club, din Divizia A, din a doua jumătate a anilor ’80. Gabi a fost un jucător conștiincios, care se remarca prin îndemânare în regim de viteză. Era foarte serios, și, deși ceva mai interiorizat, ținea la glumă. Păcat că a murit așa tânăr! În ultimii ani a avut mai multe probleme de sănătate și, la un moment dat, l-am pus în contact cu doctorul Radu, de la Moinești, pe care-l știa, de altfel, și Gabi. E o adevărată tristețe că s-a stins la nici 60 de ani”.

                    După care pășim în terenul advers

                    Gheorghe Poenaru: „Pe Gabi l-am avut în mai multe rânduri ca adversar direct. El, extremă stângă la Gugești, la Focșani sau la Sport Club, eu fundaș dreapta la Aripile. M-a păcălit, și nu doar o dată, cu driblingul său specific, cu piciorul trecut peste minge, spre stânga lui. Deși ajunsesem să-i cunosc fenta, tot mai cădeam uneori în plasă! Un fotbalist deosebit care, i-am spus-o și lui, nu s-a exprimat la înălțimea talentului său. Putea mult mai mult. Era un băiat deosebit și un camarad, nu numai un jucător de calitate, dovadă că, după perioada petrecută de el la Ceahlăul, l-am adus la Moinești. Mi-a fost jucător și, în egală măsură, unul din secunzii mei, alături de care am promovat cu Petrolul Moinești în B”.

                    Încheiem periplul la masa presei

                    Leonard Popa: „Gabi Fulga a fost unul dintre jucătorii care, odată ajunși la Bacău, au fost imediat iubiți de public. Avea viteză (amintea de Florică Florea în vremurile sale bune) și o tehnică de calitate. Călit în fotbalul de maidan și pe terenurile rurale din Vrancea, dar cizelat de Aristide Ghiță la Unirea Focșani, a cunoscut consacrarea deplină la Sport Club. Dacă nu mă înșeală memoria, primele goluri le-a marcat contra Victoriei București, într-un succes cu 5-1 al Bacăului. A fost momentul în care suporterii au înțeles că iarba proaspătă de pe «23 August» a câștigat încă un nume ce va rămâne în arhiva sentimentală a fotbalului local”.

                    Bani mai mulți pentru îngrijirea, în căminele publice, a persoanelor vârstnice

                      Standardele de cost pentru serviciile sociale de care beneficiază copii, adulți cu dizabilități, persoane vârstnice dependente, victime ale violenței domestice etc. au fost majorate prin HG 426/27.05.2020, publicată deja în Monitorul Oficial. Din acest act normativ rezultă că, pe diferite tipuri de servicii sociale furnizate în unități publice, cheltuielile vor crește cu 44 până la 98 la sută, ultima actualizare a standardelor de cost fiind făcută în 2015.

                      Pentru căminele publice de îngrijire a persoanelor vârstnice standardul va fi diferențiat pe cele 3 grade de dependență. Până acum, într-un cămin pentru persoane vârstnice, indiferent de gradul de dependență a acestora, standardul de cost era de 23.784 lei/an. Prin noua hotărâre, valoarea va crește până la 50.554 lei/an, pentru bătrânii dependenți, la 34.155 lei/an, pentru cei semidependenți, și la 25.738 lei/an, pentru persoanele vârstnice care nu au nevoie de ajutorul altora pentru a se îngriji și deplasa.

                      În funcție de aceste standarde, care, de fapt, reprezintă suma minimă aferentă cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale, calculate pe un beneficiar, primăriile stabilesc costul mediu lunar de întreținere în căminele publice finanțate din bugetul local.

                      Dar standardul de cost este relevant și pentru furnizorii privați de servicii sociale.

                      În prezent, în județul Bacău sunt licențiate 28 de cămine pentru persoane vârstnice, din care 23 sunt private și numai 5 sunt publice, respectiv câte unul în Bacău, Moinești, Onești, Răchitoasa și Măgirești. În cele 28 cămine pentru persoane vârstnice sunt, în total, aproximativ 1.200 locuri.