luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1802

† DUMINICA a 14-a de peste an

Din evanghelii ştim că Isus era un om al rugăciunii, că de multe ori îşi petrecea noaptea rugându-se singur, că i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl nostru. În evanghelia care va fi proclamată duminică, găsim o altă rugăciune făcută de Isus: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici”, adică celor simpli, celor săraci în duh.

Isus se roagă pornind de la experienţa trăită zi de zi alături de oamenii cărora le anunţa venirea împărăţiei lui Dumnezeu, iar această experienţă era marcată de constatarea că sunt cei mici, săracii cu duhul, copiii, păcătoşii cei care primeau cu bucurie vestea cea bună a împărăţiei, în timp ce înţelepţii şi pricepuţii timpului, adică scribii şi fariseii, refuzau evanghelia. Înţelepţii şi pricepuţii, precum şi bogaţii şi puternicii din orice timp, resping noutatea evangheliei pentru că au pretenţia de a şti deja cine este Dumnezeu, iar bunăstarea lor socială şi economică le dă iluzia că sunt autosuficienţi, că nu au nevoie să îşi schimbe viaţa, şi astfel nici de harul şi iertarea lui Dumnezeu nu le sunt necesare.

Din cuvintele lui Isus rezultă cum cunoaşterea lui Dumnezeu nu este o cucerire a ştiinţei; misterul profund al lui Dumnezeu nu poate fi ajuns numai cu raţiunea umană, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, dar care e atât de limitată. Evanghelia acestei duminici ne spune că pentru a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să intrăm într-o relaţie profundă cu Fiul, cu Mântuitorul Isus. Ceea ce este cerut în schimb pentru o autentică cunoaştere a lui Dumnezeu este atitudinea de umilinţă şi dorinţa vie de a primi cunoaşterea adevărului. A fi umili nu înseamnă a ne dispreţui sau a ne anula, ci a recunoaşte cum suntem într-adevăr. Eşecurile noastre, greşelile şi chiar păcatele noastre, dacă sunt recunoscute şi asumate, pot să primească milostivirea lui Dumnezeu. Şi această umilinţă o putem învăţa de la Cristos: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11,29).

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

 

 

 

 

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul COVID-19 în județul Bacău

    Poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecţia Consumatorului continuă verificările privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

    Astfel, începând cu seara de 03 iulie se desfășoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru verificarea respectării normelor legale, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, vor fi efectuate verificări şi în mijloacele de transport în comun.

    De la începutul acțiunii și până în această dimineață, la nivelul județului Bacău au fost verificate 237 de societăți comerciale.

    Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

    De asemenea, au fost aplicate 129 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 și 50 la Legea 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

    Acțiunile de acest gen vor continua având ca scop conştientizarea tuturor cetăţenilor privind necesitatea respectării măsurilor de protecţie. Peste 300 de efective vor acționa zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

    Siguranţa iubitorilor muntelui în atenţia jandarmilor montani băcăuani

      Jandarmii băcăuani vor fi prezenţi în staţiunile montane și în acest sfârșit de saptamână, urmărind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2.

      Pentru a preveni producerea altor incidente nedorite, jandarmii le recomandă turiștilor să respecte regulile muntelui: să nu se abată de la trasee, să fie echipați adecvat, să nu distrugă marcajele, să nu facă foc în locuri neamenajate.

      De asemenea, turiștii sunt sfătuiți ca, în cazul apariției unor animale sălbatice, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu le hrănească şi să nu se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia.
      În caz de nevoie, sprijinul Jandarmeriei Montane poate fi solicitat la numărul unic de urgenţă 112.

      Șapte percheziții în două dosare de evaziune fiscală

        Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere au efectuat 7 percheziții domiciliare la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

        Poliţişti de la economic, de ordine publică şi criminalişti, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere au pus în aplicare, 4 mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal având ca obiect utilizarea fără drept de către o societate comercială a unui card de cumpărături emis de o unitate economică pe numele unei persoane fizice.

        Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2018 –2019, s-ar fi achiziţionat produse alimentare şi nealimentare care au fost comercializate ulterior,prin punctele de lucru ale societăţii comerciale în cauză, fără a fi înregistrate veniturile obţinute. Poliţiştii au identificat circa 1050 de facturi fiscale, în valoare de 1.250.000 de lei. Prejudiciul adus bugetului de stat prin neînregistrarea veniturilor urmează a fi calculat pe parcursul cercetărilor.

        În urma a 3 percheziţii domiciliare efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, poliţiştii au constatat că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 37 şi 66 de ani, ar fi comercializat, în perioada 2014-2020, cantitatea de 12.000 m.c. lemn de foc, achiziţionat legal, în valoare de 2.400.000 de lei, fără a deţine autorizaţiile necesare şi fără a declara veniturile obţinute.

        Cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate documente contabile şi medii de stocare şi a fost indisponibilizată cantitatea de 85 de m.c. material lemnos, în valoare de circa 17.000 de lei.

        Au fost puse în executare 3 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

        4 iulie: Crucea Roșie Română aniversează 144 de ani de la înființare

        În data de 4 iulie, Crucea Roșie Română aniversează în 144 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.

        În vremurile dificile pe care le traversăm momentan, provocate de pandemia-COVID 19, mai mult ca oricând, echipa Crucii Roșii Bacău a fost în prima linie a asistenței umanitare, sprijinind persoanele vulnerabile  și instituțiile medicale din județ. În cele peste patru luni de intervenție de la declararea primului caz de SARS-COV2 în România, Crucea Roșie Româna – Filiala Bacău a fost în permanență alături de populația afectată de pandemia COVID-19.

        Echipa Crucii Roșii Bacău a fost zilnic sau aproape zilnic pe teren, ajungand la persoane care au avut nevoie de ajutor în aceasta perioadă: vârstnici singuri, pe care i-am sprijinit cu pachete alimentare și produse de igienă sau cu ridicarea rețelor de la medicul de familie și a medicamentelor din farmacii; familii monoparentale sau cu mulți copii ale căror venituri s-au diminuat din cauza pandemiei, familii aflate în izolare, lipsite de susținere. Fiecare situație a fost și este analizată și încercăm să ajutăm cât mai mult, în limita posibilităților financiare, logistice și umane de care dispunem. În total, valoarea donațiilor oferite sau intermediate de Crucea Roșie Bacău este de aproximativ 400.000 lei.

        Vă prezentăm câteva dintre cele mai importante interventii în sprijinul instituțiilor medicale din județ și pentru ajutarea persoanelor afectate de pandemia COVID-19:

        • Donații de echipamente de protecție s-au îndreptat către instituțiile medicale din judet, în mai multe etape. Astfel, în total, din februarie până în prezent, aproximativ 12.000 de măști faciale, 21.000 de perechi de mănuși, 25 halate chirugicale, 550 viziere, 80 combinezoane au ajuns la Spitalul Județean Bacău, Spitalul Municipal Onești „Sfântul Ierarh Dr. Luca”, Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Spitalul Polimed Podu Turcului, la farmacia Spitalului Județean Bacău. Acestea au provenit din: stocuri proprii, din depozitul central al Crucii Roșii Române sau de la alți donatori (ex: compania Brico Depot).
        • De asemenea, Crucea Roșie Bacău a donat către Spitalul Județean de Urgență Bacău un tunel de dezinfectare, destinat personalului medical. Acesta a fost achiziționat de Crucea Roșie Bacău din surse proprii, de la firma Dypety SRL din Moinești, iar valoarea investiției a fost de 5.600 de lei.
        • Unitățile medicale menționate anterior au primit de la Crucea Roșie Bacău și produse de igienă, astfel: Domestos – 750 buc; Lenor 80 buc; dezinfectant 1 l Hygenium – 30, dezinfectant K-sept (4l)- 150 buc, gel dezinfectant L’Oreal (400 ml) – 200 buc, servețele dezinfectante – 60 buc; detergent vase Henkel – 90 buc, scutece Pampers: 7 cutii (38 buc/cutie), produse Colgate – 500 buc.
        • Cu sprijinul Crucii Roșii Bacău, instituțiile medicale din județ, aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, au primite o donație de produse Arctic, foarte utile în această perioadă dificilă. Spitalul Județean Bacău, Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Onești și Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău și Serviciul de Ambulanță Județean Bacău – stația Comănești au preluat frigidere, mașini de spălat, uscătoare, cuptoare cu microunde, fierbătoare, filtre de cafea. Mulțumim Companiei Arctic, care sprijină astfel lupta împotriva crizei generate de coronavirus. Și Filiala Bacău a Crucii Roșii Române, precum și Subfiliala Comănești, au beneficiat de donații constând în aparate electrocasnice.
        • Alte tipuri de produse s-au îndreptat către spitalele menționate: – apa aprox 4 000 l, produse COCA COLA 300 buc, produse PEPSi – 30 baxuri, chipsuri – 15 baxuri, Milka – 500 box-uri, Mirinda- 14 baxuri, Lipton – 5 baxuri, 100 kg produse lactate Delaco, preparate carne, 120 l ulei, , 200 kg  faina, 200 buc cozonac, 75 buc pasca, 150 buc prăjitura, 250 borcane muraturi, sucuri Fanta zero, Cola, Sprite zero, Sprint zero, Cappy Pulpy – 180 box-uri; cafea Jacobs – 35 box-uri, caserole și capace UF- 500 buc; pahare UF – 10 000 buc.
        • Și alte instituții ale statului au fost sprijinite în această perioadă și ne referim la Poliția Locală, ISU, Jandarmeria, Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Rutieră, UM0903, Direcții de Asistență Socială din primării (acestea din urmă inclusiv cu alimentele pentru a le distribui către centrele persoanelor vârstnice, familii în izolare, familii nevoiașe), DGASPC cu următoarele donații: măști faciale: 2 600 buc, mănuși: 3 500 buc, viziere – 300 buc, dezinfectant suprafețe – 150 l, dezinfectant mâini – 50 l; apă- aprox 1 000 l, 400 kg produse lactate Delaco, produse alimentare de bază – aprox 1000 l ulei, 1000 kg mălai, 1000 kg făină, 500 borcane murături, 300 buc cozonaci, 200 buc pască, 100 torturi, 200 kg preparate carne, cafea Jacobs – 30 box-uri, sucuri Fanta, Cola, Sprite, Cappy – 120 box-uri.
        • Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău a preluat transportul persoanelor dializate din județ, pentru a degreva Spitalul Județean de această activitate. Este vorba despre peste 30 de persoane care fac dializă, cu domiciliul în municipiul Bacău, dar și din Colonesti, Corbasca, Izvoru Berheciului, Parava, și alte localități, și care vor continua tratamentul atât de necesar. De asemenea, Serviciul nostru de ambulanță a contribuit la evacuarea spitalelor din județ, care au devenit centre suport COVID-19 (Spital Municipal Onesti, Spital Orasenesc Buhusi), si a efectuat constant externări de pacienți in toata aceasta perioada.
        • 200 de persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Bacău și alte trei comune din județul Bacău (Colonesti, Corbasca, Traian), aflate în îngrijirea Crucii Roșii Bacău, au primit si continuă să primească lunar pachete cu produse alimentare și produse de igienă, precum și produse pentru incontinență, acolo unde a fost necesar, și sunt monitorizate în permanență de personalul Crucii Roșii Bacău. Un medic si un asistent medical efectuează vizite și consultații la domiciliul acestor persoane.
        • În această perioadă dificilă, in care izolarea socială și anxietatea provocată de avalanșa de informații referitoare la infectia cu noul coronavirus pot reprezenta factori majori de stres, în special pentru persoanele vârstnice, echipa de specialiști ai Crucii Roșii Bacău, formată din doi asistenți sociali și de un psiholog clinician principal a oferit telefonic consiliere socială/suportivă și consiliere psihologică (și continuă să facă acest lucru).
        • Au fost preluate sesizări de la Direcția de Asistență Socială, precum și de la persoanele vulnerabile care au apelat direct Crucea Roșie Bacșu: alimente de bazș și produse de igienă personală, dar și măști faciale și produse de dezinfecție.
        • Donații de la Compania Delaco s-au îndreptat către Crucea Roșie Bacău: iaurturi, produse din brânză și cașcaval. Acestea au fost donate către Spitalul Județean de Urgență Bacău, către primăriile Bacău, Buhuși, Comănești și Moinești, care le-au direcționat către centrele pentru persoane vârstnice și familiile vulnerabile. Mulțumim Companiei Delaco care a sprijinit astfel lupta împotriva crizei generate de coronavirus.
        • Un convoi umanitar din Campania Prețuiește Viața, destinată ajutorării în criza COVID-19, a ajuns în data de 10 aprilie la sediul Crucii Roșii Bacău. Este vorba despre o cantitate foarte generoasă de produse alimentare: aprox. 660 de kg de preparate din carne, 6 600 litri de apă plată, 3 000 de litri de ulei,  3 000 de kilograme de mălai, 4 000 kilograme de făină, 770 borcane de murături, 6750 cutii icre Negro 2000, dar și ducliuri: 816 cozonaci, 360 bucăți de pască, 672 de torturi. Aceste produse au fost distribuite către: Spitalul Județean de Urgență Bacău, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Bacău, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău și către primările din localitățile Bacău, Onești, Moinești, Comănești, Buhuși, Târgu Ocna, care le-au redirecționat către persoane vârstnice, familii monoparentale sau aflate în situație de risc social din diverse motive, persoane aflate în izolare, lipsite de sprijinul familiei. De asemenea, familii vulnerabile aflate în evidența Crucii Roșii Bacău au primit pachete cu produsele meționate. Adresăm mulțumiri doamnei Andreea Marin și echipei Asociației Prețuiește Viața pentru acest sprijin important.
        • Am direcționat constant către primăriile din județ donațiile primite (produse alimentare de baza, iaurturi, preparate din carne, dulciuri, etc) pentru a fi distribuite persoanelor vulnerabile din fiecare localitate, precum și centrelor sociale de pe raza localităților.
        • Anul acesta, tradiționala Caravană de Paște a Crucii Roșii Bacău, ajunsă la cea de-a IVX-a ediție, nu a fost oprită de dificila situație pe care o traversăm cu toții, din cauza pandemiei COVID-19. Dimpotrivă, eforturile echipei noastre s-au intensificat, cu sprijinul sponsorilor, astfel încât persoanele vârstnice fără susținatori, persoanele din izolare care nu beneficiază de ajutor, familiile monoparentale sau cu mulți copii care au avut de suferit din cauza pandemiei au primit pachete alimentare cu produse de baza și dulciuri, cozonaci, pască, produse de igienă. Peste 1.500 de persoanele vulnerabile (persoane vârstnice, familii monoparentale sau cu mulți copii, persoane din izolare fără susținători) au fost susținute. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți donatorii, dar și către echipa noastră de angajați și voluntari.

        Personalul Crucii Roșii Bacău a ajuns și va continua să ajungă la domiciliul persoanelor vârstnice, fără familie, la persoanele aflate în izolare, fără aparținători, la familii cu mulți copii, aflate în situație de risc social, și la persoane cu dizabilități. Toți aceștia primesc pachete cu alimente de baza, produse de igienă (după caz) sau sunt susținute în efectuarea de cumpărături, ridicarea rețetelor de la medicii de familie, sau acoperirea altor nevoi imediate.

        Faptele de excelență din istoria Crucii Roșii Române ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar.

        Dan-Marcel Babliuc, director Crucea Roșie și Irina Florea, președinte Crucea Roșie Bacău

        Se deschide ștrandul din Onești dar numai pentru 124 de persoane zilnic

          Luni, 6 iulie 2020 se va redeschide Ștrandul Municipal Onești, cu respectarea unor măsuri împotriva riscului de infecţie cu COVID-19.

          Între acestea se numără efectuarea triajului epidemiologic – nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă semne de infecție respiratorie (tuse și strănut frecvente, stare generală alterată) și febră mai mare de 37,3°C, respectarea limitei maxime admisă de persoane (numărul de şezlonguri), după care nu se mai permite accesul. Curățarea și dezinfecția anumitor zone se va face cât mai des posibil, cel puțin în fiecare oră. În apă, fiecărui înotător trebuie să îi revină o suprafață exclusivă de cel puțin 12 mp, motiv pentru care numărul maxim de persoane este de 124 (124 şezlonguri).

          Ştrandul va fi deschis zilnic, între orele 09.00 – 21.00, păstrând tarifele şi facilităţile de anii trecuţi:

          Tarife intrare :

          – Copiii până în 10 ani – 5 lei
          – Copiii între 10 şi 18 ani – 8 lei
          – Adulţii peste 18 ani – 12 lei

          Abonamente lunare:

          – Adulţi: 120 lei/lună
          – Copii: 80 lei/lună

          Pensionarii cu domiciliul în municipiul Oneşti au accesul gratuit în zilele de luni şi marţi ale săptămânii, pe baza cuponului de pensie.

          În zilele de duminică , copiii în vârstă de până la 14 ani inclusiv, au accesul gratuit la ştrand, cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de minim un părinte/tutore legal.

          Spectacol nocturn: Bucuria teatrului, în aer liber, pe Insulă    

            Vineri seara. Ora 20.00. Amfiteatrul Insulei de Agrement. A bătut gongul. De trei ori. Gongul de teatrul. Gongul unui nou început. După patru luni de pauză, actorii Teatrului Municipal „Bacovia” au venit din nou, cu emoții, cu foarte mari emoții, în fața publicului lor drag. A unui public dorit de spectacol, de artă, de trăire, de poveste. Povestea frumoasă a teatrului.

            În premieră, într-o locație în premieră, într-un cadru inedit, insulița mică, reamenajată, de la Insula de Agrement Bacău, într-un amfiteatru cochet, s-a dat startul stagiunii de vară a Teatrului Municipal „Bacovia”. S-a purtat și masca, dar nu a contat, s-a adaptat repertoriul pentru noile condiții, a și plouat puțin, dar iar nu a contat, s-a păstrat distanța fizică impusă de regulile pandemiei, dar nici asta nu a contat. A contat spectacolul, a contat întâlnirea cu actorii, cu scena, cu iubirea, cu bucuria revederii. Cu bucuria teatrului. Și totul a ieșit perfect.

            Au urcat pe scenă, în Trei povești de dragoste, actorii Alina Simionescu și Ștefan Alexiu – care (ne-)au încântat cu  Sandwich cu pui, apoi Florina Găzdaru și Bogdan Buzdugan, într-un savuros moment Împăiați-vă iubiții, și Eliza Noemi Judeu cu Dumitru Rusu, în Eu nu mai sunt iepurașul tău drag. Regia și scenariul: Geo Balint.

            În sfârșit Teatrul Bacovia are un spațiul adecvat în care să își reînceapă activitatea cu publicul. S-a jucat în această seară un prim spectacol, spectatorii au fost, așa după cum i-am simțit noi, entuziaști, nu mulți, pentru că acestea sunt condițiile, și a fost bine. A fost bine pentru că și ei așteptau revenirea la teatru, din păcate nu putem pune în vânzare mai mult de 60 de bilete pe spectacol, conform normelor. Dar vom fi alături de ei aici, și în weekend-urile următoare, cu respectarea măsurilor. În această seară au fost doar câte doi actori pe scenă, fiecare cu povestea lui de dragoste, dar vor fi spectacole și pentru copii. Teatrul a revenit pe scenă pentru publicul băcăuan”, a declarat Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”

            Spectacolele lunii iulie ale Teatrului Municipal „Bacovia” vor continua, după următorul program:

            Sâmbătă, 4 iulie, ora 18.00, Scufita roșie, regia Geo Balint

            Duminică, 5 iulie, ora 11.00, Scufita roșie, regia Geo Balint

            Duminică, 5 iulie, ora 20.00, Trei povești de dragoste, regia Geo Balint

            ……………

            Vineri, 10 iulie, ora 20.00, Emigranții, regia Ștefan Alexiu

            Sâmbătă, 11 iulie, ora 18.00, Cei trei purceluși, regia Geo Balint

            Duminică, 12 iulie, ora 11.00, Cei trei purceluși, regia Geo Balint

            Duminică, 12 iulie, ora 20.00, Emigranții, regia Ștefan Alexiu

            ……………

            Vineri, 17 iulie, ora 20.00, Bărbați singuri, regia Geo Balint

            Sâmbătă, 18 iulie, ora 18.00, PREMIERĂ: Capra cu trei iezi, regia Geo Balint

            Duminică, 19 iulie, ora 11.00, Capra cu trei iezi, regia Geo Balint

            Duminică, 19 iulie, ora 20.00, Iulia, biata de ea, regia Irina Crăiță-Mândră

            Duminică, 19 iulie, ora 21.00, Impro solo show Ștefan Huluba

            Prețul biletelor: 33 de lei (Dramă) și 14 lei (Animație). Biletele sunt puse în vânzare, simultan, la casa de bilete a teatrului și pe pagina de internet, www.teatrulbacovia.ro, dar  și pe platforma www.myticket.ro.

             

             

            Inundații la Palanca

              Opt gospodării au fost inundate în satul Palanca din comuna cu același nume, în aceasta seară, iar DN 12 A a fost blocat de aluviuni.

              Au intervenit pompierii de la Brusturoasa și Moinești, precum și echipele de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

              În satul Ciugheș, un torent a distrus drumul:

              S-a deschis Insula de Agrement

                Băcăuanii au luat cu asalt Insula de Agrement deschisă publicului începând cu această seară, chiar dacă nu au fost finalizate toate lucrările.

                Mânați de curiozitate, vizitatorii s-au plimbat și au făcut fotografii, unii au vizionat o piesă de teatru în amfiteatrul de pe insula mică, alții peretele cu imagini din Bacăul de altădată, perete care este, de fapt, o fântână arteziană.

                Chiar dacă încă nu s-au deschis terasele și nici toboganele cu apă nu funcționează încă, la Insulă se poate face plajă, se poate face jogging sau se poate face o plimbare. Atenție, gratarele sunt interzise!

                „Cred că e foarte important pentru locuitorii municipiului Bacău să aibă posibilitatea să se plimbe ca într-un parc pe această insulă. Au fost atâția politicieni care au vizitat insula – premieri, miniștri, senatori și deputați. Cred că e normal ca și cetățenii municipiului Bacău să vadă exact ce s-a lucrat, ce s-a muncit și cred ca va fi un plus pentru calitatea vieții noastre în oraș”, a declarat primarul Cosmin Necula.

                Nouă familii s-au mutat în case noi – GALERIE FOTO

                  Cu bucurie și speranță, astăzi, nouă familii au trecut pragul locuințelor ce le-au fost repartizate din patrimoniul municipiului Bacău.

                  „Saptămâna viitoare urmează să alocăm încă 25 de locuințe ANL și vom continua demersurile pentru creșterea numărului de beneficiari”, a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

                  În această seară se deschide Insula de Agrement

                    Insula de Agrement din Bacău se va deschide publicului începând din această seară, după mai mulți ani în care a fost închisă pentru modernizare.

                    Nu va fi o inaugurare oficială, nu se va tăia o panglică, în schimb, la Amfiteatrul de pe insula mică, de la ora 20, va avea loc o reprezentație a Teatrului Bacovia cu piesa „Trei povești de dragoste”, în regia lui Geo Balint.

                    Prețul unui bilet pentru piesa de teatru este de 33 de lei. Atenție, pentru piesă, nu pentru accesul pe Insula de Agrement. Cine nu dorește teatru, nu trebuie să platească bilet pentru accesul pe Insulă.

                    Mai sunt câteva zone în care încă se mai lucrează, dar acestea sunt semnalate și nu sunt nici un fel de pericol pentru vizitatorii care, în aceasta seara vor putea rămâne pâna la ora 24.00.

                    Ionuț Bădărău, președinte PNL Răcăciuni: „Președintele Consiliului Județean Bacău descoperă, în sfârșit, «apa caldă»”

                    Mult prea preocupat în ultimii patru ani să-i facă pe plac șefului său de partid, „specialistul în toate”, Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, președintele C.J. Bacău, și-a adus aminte, brusc, că are de gestionat lucruri serioase. Și așa a descoperit că pe șantierul DJ 119 care face legătura între satul Ciucani și comuna Răcăciuni nu era niciun muncitor.

                    Iar ca efectul mediatic să fie maxim, cu o falcă-n cer și una-n pământ ne anunță pompos că nu tolerează întârzieri. Ce nu ne spune este că situația nu este de ieri de azi și că gradul de realizare, de doar 25%, nu este efectul unei pauze de câteva zile a constructorului. Este efectul lucrurilor scăpate de sub control, a lipsei de interes față de problemele reale ale județului, a nepăsării privind modul în care se pierd banii publici.

                    Domnul Brașoveanu trebuia să facă asemenea controale în fiecare săptămână de mandat, să bată județul de la un capăt la altul, nu să descopere acum, în prag de campanie, că are deschise câteva șantiere în județ, pe care avea obligația să le monitorizeze.

                    Așa că, domnule Brașoveanu, renunțați la a mai scrie comunicate de presă, luați-vă cizme de cauciuc când afară plouă, și, la braț cu Dragoș Benea, bateți județul de la un capăt la altul să vedeți ce dezastru lăsați în urmă, prin comune!

                    Ionuț Bădărău, președintele Partidului Național Liberal Răcăciuni

                     

                    „Apele Române” au început igienizarea Lacului Bacău. De ce a crescut vegetația după decolmatare

                      La un an după finalizarea decolmatării Lacului Bacău, vegetația care a crescut în zona Insulei de Agrement a prilejuit multe comentarii referitoare la aceasta problemă.

                      “Suntem în iulie 2020, iar lacul din jurul Insulei de Agrement e din nou invadat de vegetație și lăsat de izbeliște de autoritățile PNL. Ba, mai mult, situația e scăpată de sub control tocmai în zona în care constructorul de partid a „mimat” că se ocupă de decolmatare, între 2013 – 2016, cu îngăduința fostului director al ABA Siret”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea. Acesta a mai spus că, în loc să se ocupe de problemă, cei care ar trebui să gestioneze această situație invocă greaua moștenire și că decolmatarea nu s-ar fi făcut cum trebuie.

                      Într-un comunicat de presă primit la redacție, ”Apele Române” susțin că decolmatarea lacului din jurul Insulei de agrement s-a realizat conform normelor în vigoare și conform proiectului, fapt confirmat de comisia de recepție a obiectivului.

                      „Comisia a verificat, certificat și recepționat obiectivul în ansamblul său, atât lucrările realizate de constructorul inițial, SC Rom-Gan Construct SRL, cât și cele executate de SC Aqua Parc SRL”, se arată în comunicat.

                      ”Apele Române” spun că dacă aspectul lacului este modificat în prezent față de luna septembrie a anului trecut, acest lucru este cât se poate de firesc deoarece decolmatarea a presupus, odată cu îndepărtarea materialului aluvionar depus în cuveta lacului, și îndepărtarea vegetației. Între timp, în zona lacului s-a creat un adevărat ecosistem, vegetația s-a regenerat, iar îndepărtarea ei a fost condiționată de perioada de cuibărire a păsărilor.

                      „Mai mult, timp de 20 de zile, în perioada 10 – 30 iunie, cursul râului Bistrița, pe care este construită amenajarea, a fost vizat de coduri hidrologice succesive și neîntrerupte, de intensități diferite, de la galben până la roșu. Acest fapt a necesitat pregolirea acumulărilor din amonte de lac și pregătirea pentru tranzitarea viiturilor. Viiturile presupun, pe lângă debite și niveluri crescute, și un aport important de aluviuni și plutitori. Fenomenele naturale nu sunt nici meritul, dar nici vina vreunui partid politic, indiferent care este acela”, se arată în comunicat.

                      În plus, aspectul lacului este influențat și de nivelul la care a trebuit menținută acumularea. Ulterior umplerii acesteia, s-au primit sesizări din partea cetățenilor care locuiesc în zona străzilor Milcov, Lalelelor, Panselelor, Miron Costin care au semnalat prezența apei în subsolurile blocurilor. Prin urmare, s-a procedat la scăderea nivelului cu un metru sub nivelul normal de retenție, aspect care a contribuit la apariția vegetației. Un nivel scăzut al apei, coroborat cu temperaturile crescute, constituie condiții propice dezvoltării vegetației.

                      ”Apele Române” a început deja operațiunile de igienizare a lacului, însă acestea se desfășoară pentru moment cu prudență, din cauza perioadei de cuibărit a păsărilor, dar și influențat de cota lacului.

                      Hoți prinsi de polițiști

                        La data de 02 mai a.c., poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi despre faptul că în noaptea de 01/ 02 mai a.c., persoane necunoscute ar fi sustars bunuri dintr-un imobil nelocuit aparţinând unei tinere de 31 de ani, din comuna Gura Văii, bunuri în valoare de 1500 de lei.
                        Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 33 de ani, toţi din comuna Ştefan cel Mare, ar fi pătruns fără drept, în imobilul păgubitei, de unde ar fi sustras un aragaz şi o motocositoare.
                        Totodată, poliţiştii au stabilit că bănuiţii ar fi sustras, în aceeaşi noapte, şi două ferestre termopan de la o locaţie socială aparţinând U.A.T. Gura Văii, cauzând un prejudiciu în valoare de 1000 de lei.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                        La aceeaşi dată, poliţiştii au desfăşurat activităţi de investigare în cazul unui furt în care persoane necunoscute ar fi sustras bunuri dintr-o societate comercială de pe raza comunei Coţofăneşti.
                        Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, doi minori, de 14 şi 16 ani, ambii din localitate, în seara zilei de 26 iunie a.c., ar fi sustras două butelii.
                        Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                        Începe stropirea contra țânțarilor și căpușelor

                          Începând cu data de 09.07.2020, Municipiul Bacău va efectua serviciile de pulverizare aeriană pentru combaterea țânțarilor si insectelor de disconfort de pe teritoriul Municipiul Bacău.

                          Termenul de prestare a serviciilor este de 12 luni, în conformitate cu graficul de prestare, după cum urmează:

                          începând cu 09.07.2020, în funcție de condițiile meteo, Tratament I – țânțar – Tratament I – căpușă;

                          perioada 20.07.2020 – 01.08.2020, în funcție de condițiile meteo – Tratament omidă generația a II-a;

                          perioada 01.08.2020 – 15.09.2020, în funcție de condițiile meteo – Tratament II – țânțar și Tratament II – căpușă.

                          Menționăm că substanțele folosite sunt avizate de Comisia Națională Pentru Produse Biocide.

                          Depistat de poliţişti cu o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat

                            La data de 02 iulie a.c, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat, în trafic, un bărbat de 37 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                            Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                            Petrică Mihăilă: „Reabilitarea Stadionului Municipal va fi un proiect de căpătâi”

                              Stadionul Municipal din Bacău a fost introdus în lista de priorități ale Companiei Naționale de Investiții, obiectivul urmând a primi sprijin guvernamental, „dacă va găsi înțelegere și la o administrație competentă, care să pună accent pe prioritățile băcăuanilor”. Anunțul a fost făcut de consilierul județean PNL, Petrică Mihăilă, vineri, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă organizată în fața intrării de la stadion.

                              Ne-am întâlnit azi, din nou, în fața stadionului, așa cum am făcut-o și rândul trecut, pentru că am vești foarte bune pentru cei care au răspuns inițiativei mele de anul trecut, din 15 martie, aceea de a strânge semnături pentru salvarea acestui obiectiv. După cum știți, la ultima ședință din 2018, actuala administrație a prezentat un succint raport din care rezulta clar intenția de a demola acest stadion, după un «așa-zis» studiu făcut de o firmă care avea sediul într-o garsonieră din Iași”, și-a început alocuțiunea consilierul județean Petrică Mihăilă.

                              Acesta a mai spus că argumentul cel mai solid pe care l-au avut în lobby-ul făcut pe lângă Guvernul României au fost cele aproape 10.000 de semnături strânse de la băcăuanii care resping demolarea stadionului. „Altfel spus, cel mai important pas a fost făcut: prin atitudinea băcăuanilor, am descurajat actuala administrație să demoleze stadionul. Mai mult decât atât, avem garanția că Guvernul se va implica și acest stadion va fi reabilitat”, a mai arătat Petrică Mihăilă.

                              „Echipa care va conduce Primăria Bacău va fi una liberală”

                              În cadrul aceleiași întâlniri cu mass media, consilierul județean Petrică Mihăilă a anunțat ca fiind aproape sigură participarea sa, ca și candidat, la fotoliul de primar al municipiului Bacău.

                              Din septembrie, sunt convins că băcăuanii au înțeles bine ceea ce le trebuie, că trebuie să aleagă oameni implicați, care au demonstrat că vor, într-adevăr, să facă ceva pentru urbea noastră. Nu vă ascund faptul că sunt aproape convins că echipa care va conduce primăria Bacău va fi una liberală, primarul s-ar putea să fie chiar cel care vă vorbește. Sunt înscris în competiția internă a Partidului Național Liberal pentru desemnarea candidatului la primărie, competiție care se va încheia în urma unei noi cercetări sociologice, undeva în jurul datei de 15 iulie. N-am niciun dubiu că o voi câștiga. Apoi, voi avea toată determinarea necesară pentru a face din Bacău ceea ce de mult cetățenii acestui oraș așteaptă”, a mai spus Petrică Mihăilă.

                              Triplarea banilor pentru investiții

                              Fără a se referi neapărat la programul propriu de administrare, consilierul județean a dorit să le mulțumească celor care s-au implicat în salvarea de la dispariție a „unui obiectiv drag băcăuanilor”, amintind că, din poziția de primar al Bacăului, va acorda prioritate investițiilor, contrar actualei administrații „care consumă aproape 89 la sută din bugetul local pe cheltuieli de funcționare”.

                              Acesta l-a oferit ca exemplu de bună practică pe edilul din Oradea, Ilie Bolojan, care „la un euro din bugetul local, va aduce doi euro din bani europeni”, triplându-se bugetul unei comunități. „Dacă voi fi desemnat drept candidat pentru Primăria Bacău, cu siguranță acest proiect de reabilitare a Stadionului Municipal va fi unul de căpătâi. Va fi unul dintre proiectele prioritare. Sigur, vor fi și alte investiții: în infrastructură, în Sănătate ș.a., investiții pe care le voi prezenta detaliat ulterior”, promite Petrică Mihăilă, consilier județean din partea PNL.

                              Spre final, Mihăilă a reiterat inițiativa avută la ultima ședință a Consiliului Județean de luna trecută prin care atrăgea atenția asupra faptului că angajații Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost ocoliți de compensațiile bănești pe care le-au primit alți angajați din Sănătate, aflați în prima linie în combaterea pandemiei de coronavirus.

                              Botticelli, o experiență culinară inedită care creează dependență

                                Cu toții suntem cu ochii în patru după noutăți, iar când le găsim le apreciem și unii dintre noi chiar devenim fani. Despre o astfel de situație vorbim astăzi, după ce am descoperit în Parcul Cancicov clătităria Botticelli. Cu un aer boem, am aflat de la proprietarul afacerii, Luca Zufu, că Botticelli este practic o franciză după renumitul brand din Franța.

                                Am un văr în Franța și când am fost în vizită am descoperit această idee și mi-a plăcut foarte mult. Așa că de la ei am luat logistica, sisteme, proceduri, strategii de marketing, rețete… Am plătit la ei această franciză și în continuare avem un plan de dezvoltare pe toată România”, a explicat Luca Zufu.

                                Acesta a povestit că a avut ideea unei clătitării încă de acum patru ani, dar a reușit să o implementeze abia anul acesta. Astfel, la Botticelli, în Parcul Cancicov, puteți găsi clătite dulci sau sărate. Dacă cu clătitele dulci suntem familiarizați, acestea fiind cu ciocolată, înghețată sau dulceață, am vrut să aflăm detalii despre clătitele sărate.

                                „Am putea spune că seamănă cu o șaorma. Doar că în loc de lipie folosim o clătită care are un aluat mult mai pufos. Numai că în interior nu folosim sosuri, cartofi sau prăjeală”, a precizat Luca Zufu.

                                Apoi a enumerat o parte din ingredientele folosite în clătitele sărate: brânza de burduf, cașcaval, ceafă afumată, șuncă de pui, bacon, salată, castraveți, roșii, ceapă, ton. „Practic, e vorba de un prânz bun și sănătos. Mulți au fost sceptici la început, dar acum au înțeles și apreciază conceptul. Acum vin, cumpără o clătită sărată, și după ce o servesc mai stau la rând și pentru o clătită dulce, pentru desert. Cu alte cuvinte, iau masa la noi”, a mai spus Zufu.

                                Botticelli este o atracție nouă în Bacău, clătităria din Parcul Cancicov fiind deschisă din 25 mai.

                                 „Proiectul l-am început încă din ianuarie și foarte mulți mi-au spus că va fi dificil având în vedere perioada critică prin care am trecut cu pandemia. M-am ghidat după instinct și la zece zile după starea de urgență am deschis activitatea”, a povestit proprietarul clătităriei care la start a oferit gratuit trecătorilor 100 de clătite, pentru a înțelege conceptul. În ciuda scepticismului arătat la început de trecători, cei de la Botticelli au reușit să-i convingă de calitatea și prospețimea produselor, încercând să acopere cât mai multe gusturi, feed-back-ul fiind peste așteptări. Dacă e să vorbim de clătitele de la Botticelli, acestea sunt mai exact trei sărate și cinci dulci, iar pe lângă acestea se pot servi sucuri, apă și cafele.

                                Cu toate că brandul Botticelli este nou pe piața românească, Luca Zufu se gândește deja la extinderea activității. „Avem un plan de extindere, în primă fază, în zona Moldovei luând în considerare orașele din apropierea Bacăului, cum ar fi Roman, Piatra Neamț, și poate anul care vine într-un mall din Iași. Luăm în considerare și Oneștiul, și Bârladul, care vor fi deschise anul acesta sau poate anul viitor”, a explicat proprietarul clătităriei din Parcul Cancicov, care a recunoscut că a fost foarte greu să pună pe picioare locația din parc, deși nu pare la prima vedere.

                                „A fost mai greu cu prima locație. Acum avem experiență și cred că pentru a doua locație ne va fi mult mai ușor”, a mai spus Luca Zufu. A făcut referiri și la campaniile sociale. Astfel, dacă la debut a oferit băcăuanilor 100 de clătite gratis, acum gândurile celor de la Botticelli sunt îndreptate către cei mici aflați în situații deosebite și vor susține o campanie în care vor fi oferite gratuit clătite la o Casă de Copii.

                                Luca Zufu este un tânăr de 23 de ani, nu este căsătorit și a preferat ca direct de pe băncile școlii să se avânte în viață. A plecat și a muncit în Anglia și s-a inspirat din Franța. Ideea de clătitărie a gândit-o demult pentru că în România nu exista acest concept.

                                Programul este zilnic între orele 10.00 – 22.00 și cel mai probabil clătităria din Parcul Cancicov va funcționa până la sfârșitul lunii septembrie, după care activitatea va continua într-o locație de interior care va fi anunțată pe parcursul verii. „Îmi doresc ca această afacere să meargă cu pași mărunți și siguri și sunt convins că vom avea succes”, a mai spus Luca Zufu, care a subliniat că produsele de la Botticelli sunt proaspete, achiziționate zilnic, în fiecare dimineață și sunt de cea mai bună calitate, iar toate clătitele sunt făcute pe loc.

                                În concluzie, Botticelli nu este doar o clătitărie, ci este o experiență culinară inedită care creează dependență.

                                Se deschide Centrul de Informare pentru Cetățeni

                                  Primăria Municipiului Bacău aduce la cunoștința publicului faptul că, începând cu data de 08 iulie 2020, activitatea de registratură și relații cu cetățenii se va desfășura exclusiv în cadrul Centrului de Informare pentru Cetățeni, situat în strada Nicolae Titulescu nr. 3 (fostul sediu al Serviciului de Stare Civilă).

                                  În cadrul noului Centrul de Informare cetățenii pot depune solicitări/cereri/sesizări/petiții pentru toate direcțiile din cadrul primăriei. Toate documentele vor fi scanate și înregistrate într-un sistem informatic, iar apoi se vor transmite electronic la personalul responsabil de soluționarea lor.  Pe parcursul rezolvării cererii cetățenii vor putea urmări online stadiul acesteia, până la obținerea răspunsului. În plus, la birourile specializate pe diferite arii de interes, cetățenii vor primi consiliere și informații complete privind modalitatea de a obţine diverse documente, avize, aprobări etc., astfel încât să își poată rezolva problemele într-un timp cât mai scurt. Programarea la ghișeu se va realiza în baza unui sistem electronic automat, care va elibera tichet de ordine și va afișa timpul mediu de așteptare.

                                  Noua locație și serviciile oferite reprezintă un cadru organizat și civilizat pentru relaţia cetăţean- funcționar, o singură locație în care vor fi înregistrate și operate digital toate cererile depuse la Primăria Municipiului Bacău”, a declarat Cosmin Necula, primarul Bacăului.

                                  Primele reprezentații ale Teatrului Municipal „Bacovia” într-un loc inedit: pe Insula de Agrement

                                    Începând de azi, Teatrul Municipal „Bacovia” dă startul spectacolelor, de data aceasta în aer liber, și nu oriunde, ci pe Insula de Agrement, unde a fost amenajată o scenă, în zona amfiteatrului.

                                    Iată programul reprezentațiilor din acest weekend:

                                    • Vineri, 3 iulie, ora 20, „Trei povești de dragoste”, regia Geo Balint
                                    • Sâmbătă, 4 iulie, ora 18, „Scufița roșie”, regia Geo Balint
                                    • Duminică, 5 iulie, ora 11, „Scufița roșie”, regia Geo Balint
                                    • Duminică, 5 iulie, ora 20, „Trei povești de dragoste”, regia Geo Balint.

                                    Biletele sunt puse în vânzare, simultan, la casa de bilete a teatrului și pe pagina de internet, www.teatrulbacovia.ro și pe platforma www.myticket.ro. Prețul biletelor pentru aceste reprezentanții este de 33 de lei (dramă) și 14 lei (animație).

                                    Spectatorii sunt rugați să respecte măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2 de la purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului, acceptarea termometrizării, până la respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane. În plus, sunteți rugați să urmați traseul desemnat special către amfiteatru, respectând indicațiile oamenilor de ordine și angajaților teatrului.