duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1798

Respectarea legilor nu este facultativă

Cred, nu poate, că este nevoie ca din când în când, miniștrii, dar și prim ministrul, ar trebui să repete, să recitească, să rostească, cu voce tare, Jurământul depus, în fața Președintelui României, la învestirea în funcție. De recomandat ar fi dimineața, înainte de a semna condica și a lua prima decizie pe ziua respectivă. Nu de alta, dar, am contatat – și nu numai eu – că nici nu trec câteva zile de la numirea în funcția de ministru, că, rând pe rând sau în funcție de interese, unele prevederi din Jurământ sunt date uitării.

Să-l recitim împreună: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Sublinierea îmi aparține. Pe ce mă bazez când fac asemenea afirmații, o să mă întrebe vreun domn ministru sau chiar domnul prim ministru. Și dacă tot suntem la capitolul Lege și Legislație, să mai amintim din conținutul unui articol din Constituție: Nimeni nu este mai presus de lege.

Se observă, mai ales în ultima perioadă, grave încălcări ale legilor țării, inclusiv a Constituției, a Jurământului depus, de către membri ai actualului guvern, dar și a Guernului în ansamblu. Cred că cea mai gravă, indiferent de ce conotații se încearcă să i se dea, este îndemnul prim ministrului la nerespectarea de către cetățeni a unei decizii a Curții Constituționale, fapt fără precedent în ultimii 30 de ani. O altă lege, aprobată de Parlament și promulgată de Președinte, președinte în fața căruia miniștrii, după cum am afirmat, depun Jurământul de credință și loialitate față de țară, este aceea care prevede creșterea punctului de pensie cu 40 la sută de la 1 septembrie 2020, dar și legea de creștere a alocațiilor pentru copii. Pur și simplu acestea nu există pentru actualul guvern.

Fiind legi, ele trebuie respectate, nu comentate, legile nu sunt eseuri, ci sunt girate de forul suprem legislativ din România, care este Parlamentul. Mai sunt exemple, nu fac acum un inventar complet, cititorii le știu și le amendează, periculoase sunt „precedentele” rămase nesancționate. Forța unui stat stă în puterea legilor și în respctarea lor, iar poporul este cel care veghează și intervine atunci când se constată grave derapaje.

Eins, Zwei, Polizei

Ca să nu mai fie nici un dubiu în legătură cu statutul de colonie al României, onor guwernerul de interne a dat ordin ca mașinile de poliție să fie spoite fix după modelul celor din Germania, țară care decide ce au și ce n-au voie românii să facă. Până acum era mai pe ocolite.

De acum e la vedere, că se simțea nasol Gauleiterul în protectorat, să vădă mașinile cu tricolor însoțindu-l pe drumul spre Hermanstadt. Acum, altă viață, mașinile cu girofar sunt colorate după Polizeiautos aus seinem Vaterland. Pas cu pas, der fuhrer începe să simtă beția puterii.

Și nici n-a fost nevoie să pună niște pârliți să incendieze clădirea Parlamentului. Pandemia i-a căzut numai bine. E drept, la început n-a băgat-o în seama. Avea alte planuri. Dar i-a deschis ochii Angela. „Nu fi fraier”, i-a spus. „Fă-o să lucreze pentru tine!” Și pandemia a început să lucreze pentru fuhrer, semn că zeii din Valhalla îl iubesc.

Desigur, la început au fost probleme. În definitiv, la ce să te aștepți de la niște români proști? Și nerecunoscători, pe deasupra. Dar timpul i-a fost aliat și, împreună cu legendara naivitate românească, a reușit să facă lucrurile să meargă. În favoarea sa, evident. Mașinile de poliție sunt doar partea vizibilă a aisbergului.

Ce nu se vad, sunt firele nevăzute ale legislației atent împletite pentru a se transforma în plasă de păianjen pentru oricine va îndrăzni să conteste starea de fapt. „Prea multă libertate la România, prea multă”, i-a spus Angela. „Trebuie să strângi bine șurubul dacă vrei să rămâi gauleiter. Nu avem nevoie să atragem atenția lumii iar piața românească este vitală pentru Vaterland. Nu mai vorbesc de mâna de lucru”.

Și gauleiterul a strâns șurubul. Tot pandemia, săraca, l-a scos la liman. Prostii ăia care s-au bucurat de decizia Curții Constituționale nici nu-și dau seama că, pe baza noii legislații, oricine va fi băgat absolut legal și constituțional la răcoare. Nu, nu la închisoare, că nu suntem atât de stupizi să facem așa greșeli. La spital, pentru binele lor.

Nici nu trebuie să fie bolnavi, nici măcar nu trebuie să mai fie testați. Simpla bănuiala va fi suficientă. În plus, le luăm bunurile și le ardem, că nu putem risca să rămână contaminate. Ja, ja, România trebuie liniștită. Das Rumänien-Experiment trebuie dus la capăt.

Și pe urmă… Deutschland über alles. Europa se va schimba. Țările vor avea alte nume… Cum va suna Frankreich? Protectoratul Cehiei? Guvernământul Poloniei?

Viitorul CSM Bacău depinde de rectificarea bugetară

În primăvară, pe fondul pandemiei COVID-19, clubului condus de Adrian Gavriliu i s-au luat, de către municipalitate, aproximativ 700.000 euro, cu promisiunea că în iulie- august îi va primi înapoi. Fără acești bani, cele 12 secții ale „CSMeilor” nu-și vor putea continua activitatea în condiții de normalitate. „Normalitate” e un limbaj de conveniență atât timp cât, pe lângă bani, CSM Bacău a rămas și fără sediu, și fără baza sportivă „Letea”

Noul Coronavirus continuă să fie un pericol. Numai că nu e singurul în vremuri pandemice. Pe lângă COVID-19, te pot pune la pământ o mulțime de alți factori. O mul-ți-me! În cazul CSM Bacău, vreo 700.000. 700.000 de euro, pentru a fi mai preciși. În primăvară, municipalitatea a luat această sumă din bugetul clubului pe care-l are sub tutelă pentru a o folosi în scopuri anti-COVID-19. Cu promisiunea că în vară, la rectificarea bugetară, banii vor fi restituiți CSM-ului. Acum, gruparea condusă de Adrian Gavriliu așteaptă cu înfrigurare suma. Fără ea, viitorul clubului va avea serios de suferit. „Momentan, mai avem bani doar pentru salariile personalului TESA. E vorba de șapte angajați. În rest, depindem de banii care ni s-au luat în primăvară și care, așa cum ne-a asigurat domnul primar Cosmin Necula, urmează să ne fie restituiți odată cu rectificarea bugetară”, a anunțat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu. „Avem de recuperat bani de la Guvern, dar vom face totul pentru ca CSM Bacău să-și poată continua activitatea fără probleme”, a declarat recent, pentru „Deșteptarea”, primarul Cosmin Necula.

Cifrele vorbesc pentru cine vrea să audă

În 2019, Clubul Sportiv Municipal Bacău a dat singurul sportiv care va reprezenta județul la Olimpiada de la Tokyo, înotătorul Dani Martin. Și tot anul trecut, cele două secții de jocuri ale grupării conduse de Gavriliu și-au trecut în cont permanența în Liga Zimbrilor la handbal masculin, respectiv promovarea în Liga a III-a la fotbal. Pentru 2020, municipalitatea a alocat CSM Bacău, după lupte și coate ca pe semicerc, nouă milioane de lei, dintre care 7.800.000 lei sunt rezervați strict activității sportive. Din cele două milioane de euro buget- e mai simplu să vorbim în euro- un milion revine secției de handbal. Restul banilor sunt destinați celorlalte 11 secții ale clubului. Handbalul își taie partea leului grație, în principal, echipei care activează în Liga Zimbrilor. Și tot echipa de handbal are cea mai urgentă nevoie de bani. Pe data de 15 august, adică peste o lună și câteva zile, „CSMeii” vor disputa primul meci oficial: semifinala de Cupă a României, contra lui Dinamo București. Iar pe 19, formația antrenată de Adrian Petrea va începe campionatul cu o deplasare pe terenul Dobrogii Sud Constanța.

Șapte handbaliști au ajuns la final de contract

În acest moment, doar ceva mai mult de jumătate dintre componenții echipei de handbal se află sub contract cu CSM Bacău. Vorbim de staff-ul tehnic în frunte cu antrenorul Adrian Petrea și de jucători de bază precum Saldatsenka, Crnoglavac, Târzioru, Huta, cărora li se adaugă noile achiziții (singurele de până acum ale verii) Coric și Sretenovic. Lăsând la o parte cele opt plecări de jucători (majoritatea, asumate), în curtea „CSMeilor” au rămas și șapte jucători cărora le-a expirat înțelegerile pe data de 30 iunie. Este vorba de Freiwald, Tamaș, Păunică, Tărâță, Serhel, Gal și Bologa. „Am preferat ca fondurile pe care le aveam disponibile să fie utilizate pentru realizarea transferurilor lui Coric si Sretenovic. Dacă nu ne grăbeam, îi pierdeam. Am discutat cu cei șapte jucători aflați la final de contract și le-am explicat situația. Le-am spus că, în baza asigurărilor date de primarul Cosmin Necula, rectificarea bugetară ne va permite prelungirea contractelor”, a precizat directorul Gavriliu.

Răbdarea e o virtute, dar nu ține de foame

Deși nu îi (mai) leagă niciun acord semnat cu CSM Bacău, cei șapte handbaliști continuă să se antreneze sub comanda lui Adrian Petrea. Pentru moment, acești jucători se pregătesc cu noi. Nu a plecat niciunul, dar, vă dați seama, situația este una delicată și ar fi de preferat să se rezolve cât mai rapid. Sincer, eu nu am renunțat nici la ideea ca, pe lângă prelungirea contractelor celor șapte, să mai aducem unul sau chiar doi jucători”, a afirmat antrenorul Petrea. „Nu e ușor să faci față incertitudinii, timpul presează și el, dar avem încredere că situația se va reglementa într-un timp cât mai scurt”, a fost și mesajul căpitanului Rareș Păunică. Există însă riscul ca, în cazul în care nu va primi banii la timp, CSM Bacău să-i piardă pe cei șapte. E greu de crezut că aceștia vor aștepta la nesfârșit. Iar pentru a-și completa lotul, „CSMeii” vor trebui să apeleze la soluții „last minute”, care nu pot oferi mari garanții. Prin urmare, cu cât vin mai repede banii, cu atât ei vor fi mai folositori.

La fotbal, doar șapte jucători mai au contract

De la handbal, la fotbal. Alt nivel valoric, alt buget, aceleași probleme. La începutul lui 2019, având în vedere că pe atunci echipa de seniori se afla în Liga a IV-a, clubul a bugetat pentru secția de fotbal doar 40.000 euro. În condițiile în care vara trecută CSM a promovat în Liga a III-a, suma s-a dovedit insuficientă, iar cum rectificarea bugetară nu s-a suprapus cu perioada de transferuri, acest lucru și-a pus amprenta atât pe configurația lotului, cât și pe evoluția echipei în eșalonul al treilea. Anul acesta, fotbalului i s-au alocat 150.000 de euro. În contextul pandemiei COVID-19, însă, suma figurează doar pe hârtie. Clubul a depus dosarul de licență pentru a-și continua activitatea în Liga a III-a, dar dacă banii de la municipalitate întârzie, totul este compromis. „Noi mai avem doar șapte jucători sub contract. Am discutat situația cu directorul clubului și acum nu ne rămâne să așteptăm reacția autorităților pentru a ști încotro o pornim. Am amânat reunirea lotului pentru 15 iulie, dar nici nu stiu unde ne vom putea pregăti de vreme ce am pierdut si cantonamentul și terenul de la stadionul «Letea»”, a mărturisit antrenorul fotbaliștilor de la CSM, Giani Florian.

Spune-mi unde locuiești, ca să-ți spun cine ești

Pe lângă cantonamentul și terenul de fotbal, CSM Bacău a mai pierdut, odată cu plecarea la stadionul „Letea”, sala de lupte, cea de haltere și cea rezervată tirului cu arcul. Bașca birourile administrative! Deși în acte ființează în continuare la baza sportivă „Constantin Anghelache” („Letea”), noul sediu al CSM Bacău este într-o…fostă magazie cu dezinfectanți de la Bazinul de Înot. Vorbim despre clubul municipalității, vorbim despre unul dintre cluburile performante ale României, vorbim despre clubul care numără peste 400 de sportivi legitimați! Vorbim despre un club care, spre deosebire de multe alte CSM-uri din țară, își leagă viitorul de rectificarea bugetară. Sigur, pandemia COVID-19 ne-a arătat că sunt lucruri mai importante decât sportul. Așa cum, ciclic, campaniile electorale ne arată că, o dată la patru ani, apar supra-oameni care, deși habar nu au unde se află Sala Sporturilor sau ce disciplină practică Dani Martin, știu în rest totul, dar absolut totul despre sport. OK, putem trăi și fără sportul de performanță sau recunoscându-i importanța doar o dată la patru ani, și atunci numai vreme de două sau trei luni. În ritmul acesta, vom descoperi însă că ne putem dispensa de multe alte lucruri. Iar pericolul este că, tot renunțând la ele, vom ajunge un popic doborât. Chiar și fără noul Coronavirus!

250

de copii au fost legitimați în ultimii doi ani la CSM Bacău

 

„Este deosebit de important faptul că cei mai de seamă sportivi ai Bacăului se reunesc azi sub emblema aceluiași club și sub un steag dominat de culorile orașului. Când tragem o linie, vedem că toate investițiile făcute de municipalitate în acest club își găsesc roadele. Îl felicit pe directorul Gavriliu pentru modul în care a gestionat și gestionează interesele CSM Bacău. N-a fost deloc simplu, dar cu bună-credință și încredere se poate face performanță într-un domeniu, cel al sportului, care ne unește pe toți”

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, 20 mai 2019

 

„Din fericire, clubul nu are datorii. Având în vedere pandemia care a dus la o restrângere a activității competiționale în 2020, nu am avut cheltuieli- deplasări, stagii de pregătire, premieri- la nivelul secțiilor individuale. La jocuri sportive, adică la handbal și la fotbal, avem însă urgentă nevoie de bani

Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, 6 iulie 2020

 

 

Alianța USR – PLUS și-a lansat candidații pentru Consiliul Județean și Primăria Bacău

    Reprezentanții locali ai Alianței USR – PLUS și-au lansat, în această seară, candidații la alegerile locale, programate să aibă loc în această toamnă. Evenimentul a avut loc pe terenul viran de vizavi de Autogara Bacău, unde cândva erau amplasate atelierele ce aparțineau Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”.

    Înconjurați câteva zeci de membri și susținătorii Alianței, liderii locali ai formațiunii politice au anunțat candidații pentru cele două funcții din administrația municipală, precum și la președinția Consiliului Județean. Astfel, pentru fotoliul de primar al Bacăului, Alianța USR – PLUS l-a desemnat ca și candidat unic pe Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, președintele organizației județene USR.

    „Poate că cei din PNL se vor gândi și vor veni alături de noi, astfel încât să putem avea candidați comuni ai Dreptei, și la municipiul Bacău și la județul Bacău. Am decis să intru în această cursă pentru că, la fel ca majoritatea băcăuanilor, m-am săturat de ultimele administrații incompetente și corupte cărora nu le-a păsat nici de oameni, nici de orașul nostru”, a declarat Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.

    Pentru funcția de viceprimar din partea Alianței, a fost anunțat Cristian Ghingheș „un exemplu de tânăr care, în ciuda barierelor electorale, a reușit să intre, prin forțe proprii, în Consiliul Local”.

    „Încă din 2007 – 2008, de când sunt activ în spațiul public din Bacău, am militat mereu pentru «verde», pentru mobilitate urbană, pentru piste destinate bicicliștilor, pentru un oraș verde în care să trăim, un oraș pentru oameni, nu pentru mașini”, a declarat Cristian Ghingheș. În fine, pentru funcția de președinte al Cosiliului Județean, din partea Alianței USR PLUS, va candida Cristian Ichim, președintele PLUS.

    Decembrie 1989: între Revoluție și Crăciun

    Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău vernisează vineri, 10 iulie 2020, la ora 12.00, expoziția Decembrie 1989: între Revoluție și Crăciun, itinerată de la Muzeul Județean Buzău.

    Exponatele au fost expuse la Buzău în perioada decembrie 2019 – mai 2020, fiind acum la prima expunere în țară. Expoziția reflectă spațiul casnic urban al bunicilor și părinților noștri din ultimii ani ai comunismului aflați sub imperiul celor 3 ”F”: frig, foame, frică.

    Colecția buzoiană a fost completată cu obiecte din patrimoniul secțiilor Arheologie-Istorie și Etnografie ale instituției noastre, specifice perioadei.

    La vernisajul expoziției se vor alătura și specialiștii Muzeului Județean Buzău.

    Expoziția va putea fi vizitată la Bacău în perioada iulie-decembrie 2020, la sediul central din str. 9 Mai, nr. 7, corp B, sala 13.

    Expoziția se dorește a fi și un apel către cetățenii băcăuani, a celor care dețin obiecte din perioada anilor `60-`80 ai secolului XX și doresc să le doneze instituției noastre pentru a ne îmbogăți patrimoniul din această perioadă. Aceste obiecte ne sunt necesare pentru completarea expoziției permanente a instituției noastre din această epocă.

    Dosare penale pentru alcool

      La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii oraşului Buhuşi, la intersecţia străzilor Orbic cu strada Libertăţii, au oprit pentru control o autoutilitară ce era condusă de către un bărbat de 48 ani, din comuna Gârleni, care emana halenă alcoolică.
      Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      La acceaşi dată, în jurul orei 18.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 29 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aprodu Purice din Bacău, având o îmbibaţie alcoolică de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub infleunţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Furnizorul de gaze poate fi schimbat și după 1 iulie

      De la 1 iulie, piața gazelor s-a liberalizat, ceea ce înseamnă că prețurile nu mai sunt reglementate de stat, ci sunt stabilite în funcție de cerere și ofertă. Până la acea dată, băcăuanii puteau să alegă unul dintre zecile de furnizori de gaze existenți pe piață. Însă, schimbarea furnizorului este posibilă și după 1 iulie 2020. Atenție sporită la clauzele – capcană din contracte.

      Consumatorii de gaze care, din varii motive, până la 30 iunie (inclusiv), au rămas pasivi, vor primi, în continuare, gaz de la actualul furnizor. Practic, consumatorii sunt liberi să iasă din relația contractuală cu cel care le livrează gaze și să încheie un contract cu alt furnizor de gaze. Însă, potrivit legislației în domeniu, aceștia trebuie să încheie un contract cu alt furnizor de gaze până cel mai târziu pe 30 iunie 2021, cu alți furnizori decât cel care livra gaze sau cu cel din prezent. Atenție căci o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI), unele contracte pot conține adevărate capcane. Specialiștii au depistat „contracte scrise pe 18 pagini cu litere mici, cu multiple anexe, cu trimiteri continue de la contract la Anexe și de la Anexe la Contract, care se parcurg dificil și care pot face greoaie înțelegerea contractului”. Prin urmare, citiți cu grijă tot textul din contract, astfel încât semnarea lui să nu afecteze bugetul familiei.

      „Manevre” contractuale

      Printre clauzele – capcană identificate de Asociație este plata unui abonament zilnic, care, în realitate, nu face decât să crească cu 3-5% prețul plătit de consumator față de cel din ofertă (de pe site-ul ANRE). În plus, sunt și furnizori care solicită plata unor tarife de dezechilibre sau de tranzacționare pe bursă, care, la fel, ridică prețul plătit de consumator cu alte 5% peste cel din ofertă. La alți furnizori de gaze, analiștii AEI au mai depistat furnizori care prezintă un preț fix de furnizare a gazelor naturale, însă valabil doar pentru o perioadă de câteva luni (de obicei celr de vară, când consumul este foarte mic sau inexistent, care nu aduc niciun avantaj consumatorului). După această perioadă, se va calcula consumul în baza unui alt preț din contract sau va stabilit un alt prețde către furnizor, fără a se preciza în baza căror criterii a fost ales.

      O altă „manevră” la care apelează unii furnizori de gaze sunt termenele de plată foarte scurte (de 10-15 zile) de la data emiterii facturii, care, împreună cu penalitățile ridicate de întârziere, vor determina o factură mult mai mare decât au preconizat consumatorii inițial. Alți furnizori au oferte în care se precizează că plata gazelor se va face în avans, înaintea lunii de livrare. „Există clauze neclare care pot obliga consumatorii la diverse plăți după semnarea contractului: «În funcţie de riscurile identificate, se poate solicitata clientului, o garanţie a plăţii consumului de gaze naturale» sau clauze clare care pot obliga consumatorii la diverse plăți după semnarea contractului «Pentru factura în format tipărit, prețul de furnizare a gazelor naturale crește cu 0,0005 lei/kW»”, au mai arătat analiștii Asociației Energia Inteligentă. Aceștia mai spun că în anumite contracte „furnizorul își rezervă dreptul de a ajusta prețul contractual în urma modificării costului mediu de achiziție al gazelor naturale”, ceea ce poate crea posibilitatea ca furnizorul, oricând și cu oricât, să modifice prețul gazelor naturale pe parcursul derulării contractului de gaze. Alte clauze pun presiune exclusiv pe cumpărător: „În cazul în care Contractul încetează din culpa Cumpărătorului, care îl denunță unilateral înainte de expirarea contractului, Cumpărătorul se obligă să achite Vânzătorului contravaloarea de …”, în veme ce altele obligă consumatorul să rezerve capacitate orară în sistemul de transport (deși această obligație revine furnizorului), iar ulterior această rezervare putând deveni un motiv de blocare a consumatorului către un alt furnizor cu o ofertă mai bună.

      Schimbarea gratuită a furnizorului și nu prea

      În fine, AEI a mai identificat clauze care care constituie bariere financiare indirecte ale schimbării furnizorului, cu toate că ANRE a stabilit că schimbarea furnizorului este gratuită și se efectuează în 21 de zile. Aceste clauze sunt „În situaţia încetării Contractului, indiferent de motivele acesteia, clientul va prelua integral prin transfer în nume propriu capacitatea de transport rezervată” (fără a se preciza în contract care este această capacitate, adică furnizorul putând să îl oblige pe consumator să preia o capacitate mult mai mare decât a rezervat-o el pentru client, blocând astfel plecarea lui) sau „În caz de încetare a contractului Clientul va plăti Furnizorului despăgubiri egale cu costul capacităţii rezervate până la încheierea perioadei pentru care a fost rezervată, respectiv anul gazier.” ori „În caz de încetare a contractului Clientul va achita contravaloarea serviciilor de transport şi distribuţie, pe care furnizorul le-a angajat pentru el, precum şi eventualele penalităţi pentru nerespectarea nominalizărilor transmise Furnizorului, vor fi refacturate Clientului pe baza tarifelor reglementate, conform prevederilor Codului Reţelei.”

      Și multe altele…de care să vă feriți

      Clauze controversate identificate de specialiștii Asociației Energia Inteligentă mai sunt și următoarele: „Prețul se poate actualiza și modifica odată cu modificarea referinței pentru prețul gazelor din producția internă sau aplicarea unei noi cerințe legale referitoare la achiziția, transportul, distribuția sau înmagazinarea gazelor naturale” sau „Prețul se poate modifica în cazul apariției unor modificări de elemente, survenite la achiziția, accesul, exploatarea sistemelor de distribuție și/sau transport ale furnizorului”.

      Alți furnizori, pentru a fi siguri că acel consumator care a semnat un contract cu ei nu se va razgândi au impus și următoarele clauze: „Cumpărătorul înțelege și acceptă posibilitatea ca, în cazul survenirii unor modificări/schimbări excepționale ale împrejurărilor care au stat la baza încheierii acestui contract, independent de voința Vânzătorului, executarea obligațiilor sale să devină mai oneroasă. Cumpărătorul este de acord să își asume riscul cu privire la apariția unor astfel de împrejurăriși renunță la dreptul de a solicita în instanță modificarea/adaptarea prețului din acest contract.” sau „Furnizorul își rezervă dreptul de a modifica Condițiile comerciale, pentru corelarea cu condițiile de piață, la începutul unei perioade contractuale succesive sau oricând pe parcursul derulării Contractului.”. În fine, alte clauze transferă orice risc al furnizorului către consumatorul casnic, blocându-l, totodată, să plece la un alt furnizor pe acest motiv: „Orice impozite, taxe sau contribuții impuse sau modificate de Guvern sau de alte instituții ale statului, se suportă de către client, Contractul fiind considerat modificat de drept în aceste situații, niciuna dintre părți neavând dreptul de a-l denunța pentru acest motiv”. „Există și clauze care arată abordări echilibrate, dar de care, probabil, va beneficia doar furnizorul (având posibilitatea să crească prețul la gaze), consumatorul, probabil, neconștientizând existența ei pentru a cere reduceri de preț, atunci când piața o permite”, mai arată analiștii AEI. De exemplu, „dacă, în urma apariției unor evenimente sau circumstanțe excepționale (care includ, fără a se limita la modificări survenite pe piața gazelor naturale, la evenimente de natură economică, tehnică, de reglementare sau juridică) cu efecte economice sau juridice asupra acestui Contract, părțile vor negocia și agrea adaptarea prezentului”.

      Modificarea prețului din factură, fără o informare prealabilă

      Grav este că, unele contracte, odată semnate de consumatorul casnic, prevăd clauze care permit furnizorului să modifice direct prețul din factură, fără o informare prealabilă: „În cazul apariției unor modificări de costuri (nu se precizează ce tip de cost) sau comisioane, apărute ulterior datei încheierii prezentului Contract și care au aplicabilitate în perioada Contractului, aceste modificări legislative vor fi aplicabile automat contractului (fără a fi necesară încheierea unui act adițional)”. În alte oferte, prețul poate fi modificat în funcție de „evoluția prețului pe piața externă și internă a gazelor naturale” sau că „diferența între valoarea nominalizată și cea consumată efectiv reprezintă dezechilibrul zilnic, iar consecințele financiare ale acestor dezechilibre și modul de decontare sunt cele reglementate prin intermediul Codului Rețelei”.

      Foraje profesionale executate de o societate cu experiență

      Având o experiență de 13 ani pe piața forajelor din România, societatea Eco Drill este unul dintre liderii pe această nișă. Cu ce se ocupă mai exact? Gama de servicii oferită publicului larg este destul de variată, începând de la foraje profesionale pentru orice tip de sol, având orice duritate, în toată România și continuând cu sisteme de pompare profesionale și sisteme de energie neconvenționale.

      Servicii de foraje

      Eco Drill realizează servicii de foraje pentru puțuri de apă de adâncime mică și mare ( între 50 și 500 ml), pentru pompe de căldură (sunt realizate sisteme de colectare de tip apă – apă sau sol – apă), pentru micropiloni, prospecțiuni, prelevare de sol, consolidări, monitorizarea apei, precum și alte tipuri de foraje necesare clienților.

               Foraje puțuri – echipa de la Eco Drill s-a specializat pe realizarea de puțuri de adâncime medie și mare. Avantajul acestora este faptul că apa rezultată nu prezintă risc de contaminare și nu conține impurități organice. În cadrul acestora se disting două tipuri de foraje diferite, în funcție de zona în care urmează să se facă forajul, în conformitate cu litologia solului.

      Vorbim în primul rând de forajul hidraulic rotativ cu circulație de fluid. Datorită complexității cu care acesta se realizează, nu este o metodă des întâlnită în România. Însă Eco Drill o poate realiza pentru solurile moi și medii, așa cum se întâlnesc în București, Galați, Brăila, Vrancea etc.

      O altă tehnică folosită este cea destinată solurilor dure și semi-dure – forajul uscat cu ciocan de fund. De obicei zone precum Tulcea, Constanța, Maramureș, Neamț sunt predominate de rocă, marmură, granit, calcar și alte roci dure.

       

              Pompe de căldură – tot mai mulți români sunt acum interesați de pompele de căldură. Motivul principal este economia pe care o fac prin montarea acestora. Practic, se poate ajunge până la o economie de 75% la factura de energie față de sistemele clasice de încălzire pe care le folosim în mod normal. Sunt două variante pentru care putem opta: sisteme de colectare de tip apă – apă și cele de tip sol – apă. Cu ajutorul acestora, căldura se extrage din apa obținută dintr-un foraj sau din lichidul termic ce se introduce în furtunele colectoare din foraje.

       De ce Eco Drill?

      Avantajele colaborării cu echipa Eco Drill sunt numeroase, printre acestea menționând:

              Utilaje, echipamente și tehnologii performante;

              Garanție de 2 ani pentru orice lucrare;

              Materiale de calitate ce asigură o durabilitate mare în timp;

              Experiență de peste 1000 de foraje executate până acum;

              Echipă formată din specialiști și personal bine instruit;

              Prețuri corecte, avantajoase și negociabile;

              Timp minim de execuție, fapt datorat experienței acumulate.

      Pentru mai multe detalii în legătură cu serviciile pe care Eco Drill le pune la dispoziția clienților săi, cei interesați sunt invitați să acceseze site-ul oficial al societății. Vor putea de asemenea să vizualizeze o galerie foto ce conține imagini din timpul realizării unor lucrări de referință cu utilajele și materialele pe care echipa le folosește în acest sens.

      „Inima Moldovei” se va uni cu „Inima României” prin A13, via Covasna & Sf. Gheorghe

      Caravana A13 Bacău – Brașov a poposit astăzi în municipiul Sf. Gheorghe unde, alături de gazdele Tamas Sandor (președintele CJ Covasna) și Arpad Antal (primarul de la Sf. Gheorghe), Michael Stanciu (Search Corporation), proiectantul autostrăzii, a prezentat beneficiile pe care conectarea Moldovei de Transilvania le va genera zonei.

      „Alături de colegii mei Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor și Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, am dus steagul A13 în secuime. Bacău – Brașov va fi autostrada care va uni inima Moldovei cu inima României și va deschide calea transformării Bacăului în hub-ul regiunii pe infrastructura de transport”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

      „Autostrăzile unesc regiuni, dar înainte de toate unesc oameni. Cu luciditate și pragmatism, discuția de azi despre A13 Bacău – Brașov a dovedit că uniți în spatele acestui proiect putem, în sfârșit, lega Moldova de Transilvania”, a mai completat acesta.

      Datele prezentate de Michael Stanciu arată, indubitabil, că A13 e singura soluție de conectare prin autostradă a celor două provincii istorice românești.

      A vrut să dea 1.000 de lei ca să-și scape fiul de dosarul penal

        Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul P.P., sub
        aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, reţinându-se ca situaţie de fapt că, la data de 07.07.2020, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliţie Blăgeşti şi a oferit unui agent de poliţie suma de 1000 de lei, pentru a-l scăpa de răspundere penală pe fiul său, acesta din urmă fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

        Faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

        „Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arat ntr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

        Se distribuie noi carduri naționale de sănătate

        Zaharia Ioana arata spre aparatul de fotografiat cardul de sanatate primit, in Bucuresti, vineri, 19 septembrie 2014. Posta Romana a inceput distribuirea noilor carduri de sanatate, urmand sa livreze intre 600.000 si 700.000 carduri pe zi. MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

        Județului Bacău i-au fost atribuite zilele acestea 9.808 carduri naționale de sănătate noi, pentru beneficiarii care au intrat ca asigurați în sistemul medical, urmare a faptului că au împlinit 18 ani sau au intrat în câmpul muncii, în baza unor contracte ferme.

        Distribuția acestor carduri se face prin Poșta Română, care procedează la transportul plicurilor conținând cardul național la domiciliul fiecărui asigurat. În situația în care aceștia nu vor fi găsiți acasă, plicurile vor fi trimise la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău, unde, în funcție de numărul de carduri returnate, vom stabili o altă modalitate de a le transmite beneficiarilor”, a explicat Dan Stoica, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău.

        Reamintim că toți ceilalți deținători de carduri de sănătate nu trebuie să și-l schimbe la expirare, întrucât valabilitatea acestora a fost prelungită automat cu 7 ani, prin resetarea cipului interior, care conține aceleași date despre asigurat (nume, prenume, calitatea de asigurat, domiciliul).

        ATENȚIE!, de la începutul acestei luni, cardul național de sănătate a redevenit obligatoriu în validarea serviciilor medicale primite în spitale, laboratoare, farmacii, stomatologii, la furnizorii de servicii de îngrijiri la domiciliu și la cei care eliberează dispozitive medicale, mai puțin la medicii de familie și în ambulatoriile de specialitate (policlinici), unde încă mai este în vigoare ordinul prin care serviciile medicale oferite aici se pot furniza fără validarea lor cu citirea cardului național de sănătate.

        PSD și Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, refuză să aloce fonduri pentru drumul de la Gura Văii

        Cei peste 4.700 de locuitori ai comunei Gura Văii și ai localităților învecinate, care tranzitează DJ 119 Onești – Gura Văii vor fi obligați să facă în continuare slalom printre gropi, după ce majoritatea PSD din Consiliul Județean Bacău, în frunte cu președintele Sorin Brașoveanu, a refuzat, la ultima ședință de consiliu, să aloce fondurile necesare.

        Pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre, prin care consilierilor județeni li s-a solicitat să fie de acord cu prelungirea la 12 ani a unui împrumut contractat de CJ Bacău, pentru modernizarea unor drumuri din județ.

         

        ”Consilierii liberali au venit cu un amendament și au propus ca lista de investiții să cuprindă și reabilitarea drumului judetean DJ 119 Gura Văii – Onești, pe o lungime de opt kilometri, unde se circulă infernal. Drumul este plin de gropi, locuitorii s-au săturat de acest chin și de umilința la care sunt supuși, dar CJ Bacău refuză alocarea de fonduri, doar pentru că primarul din Gura Văii este liberal. Dacă până acum mai aveam vreun dubiu, acum lucrurile sunt clare: PSD și Sorin Brașoveanu au dat dovadă de rea-voință și de sfidare la adresa unei comunități, dar și a tuturor celor care tranzitează zona”, a declarat Gabriel Grițcu, consilier județean din partea PNL Bacău.

        Consilierii județeni liberali consideră că și demersul în sine, de a îndatora județul pentru o perioadă de 12 ani, în condițiile în care există suficiente fonduri europene sau guvernamentale, care ar fi putut rezolva problemele, este o dovadă a proastei gestionări a județului. Conducerea CJ Bacău a apelat la cea mai facilă cale, cea a împrumutului, în loc să scrie proiecte și să atragă fonduri europene, care să ducă la dezvoltarea localităților și a întregii zone. O practică pesedistă, păguboasă și care ridică serioase semne de întrebare.

        Grupul Consilierilor județeni PNL Bacău

        Dionisie și antropologia

        * – Stimabile, îmi zice Dionisie, am făcut calculele. Rezultatele sunt absolut previzibile pentru mine, ceea ce e oarecum îngrijorător pentru sănătatea mentală a țării ăsteia, dar cine sunt eu să vă iau la rost?! Așa că notează, desenează, faci ce vrei cu informația asta. Deci, am făcut un studiu sociologic bazat pe maniera în care românii au răspuns la situații precedente.
        – Dar ce ai studiat, genialule?
        – Fii atent care este tema studiului. Așadar, am vrut să știu cum ar reacționa românii dacă cele mai înalte autorități medicale le-ar spune că singura șansă de a supraviețui unei epidemii recent declanșate este să-și bage o lingură de lemn în fund și să meargă prin oraș doar în dansul pinguinului.
        – Și?!…
        – Rezultatele sunt fantastice. Procentul de aprobare este aproximativ similar cu cel al ălora care cred că masca îi salvează de virus.
        – Stai puțin… Și variabila de intoleranță contra celor care nu se supun e similară?
        – Foarte apropiată! Procentul celor care ar fi în stare să-i ia la bătaie pe cei care nu au lingura în fund este aproape egal cu cel al ălora dispuși să te bată dacă nu ai masca în magazin…

        * Din nețărmurită înțelepciune a lui Dionisie: – Bă, numai la vreme de mare caniculă poți înțelege cel mai bine expresia „a-i sufla cuiva în fund”…

        * Și tot de la maestru: „Îți dai seama cât de cald este când constați că trebuie să te grăbești cu berea aia, că se încălzește dacă n-o bei mai repede”

        * Despre solemnitatea prostiei: Cu cât se mărește, prostia devine tot mai solemnă. De o prostie mică poți să râzi fără frică, pe măsură, însă, ce prostia urcă în rang, devine tot mai periculoasă și ajunge, la un moment dat, să devină o pacoste pentru că dacă te pufnește râsul, riști să fii judecat pentru sfidarea simbolurilor naționale. Noroc că atunci când ne cântau imnul la difuzoarele Poliției, eram consemnați la domiciliu…

        Afacerile apicultorilor, zaharisite de vremea ploioasă și rece

        Temperaturile scăzute și ploile prelungite de până acum le-au dat peste cap afacerile apicultorilor. Prin urmare, ne putem aștepta ca cel puțin mierea de salcâm să fie mai scumpă anul acesta. De altfel, crescătorii de albine stabilesc anul apicol după cât de bun a fost sezonul după culesul la salcâm.

        Început de an destul de dificil pentru apicultorii băcăuani care s-au văzut în imposibilitatea de a recolta miere de salcâm, produsul cel mai apreciat de consumatori. Și asta tocmai din cauza vremii extrem de ploioase din timpul înfloririi. De altfel, apicultorii verifică dacă albinele au produs miere după sezonul salcâmului.

        „Anul ăsta, a început destul de dubios, fiind o iarnă destul de caldă și albinele au consumat foarte mult. În primăvară, vremea le-a ajutat, dezvoltându-se foarte bine, dar fix când trebuia să culegem la salcâm și, apoi, la zmeură, au început ploile astea și, timp de o lună, nu s-au mai oprit. Ne-au afectat major”, a declarat Adrian Lupchian, un cunoscut apicultor din zona de munte a județului.

        Rapița, un pericol pentru apicultori

        Apicultorii băcăuani se plâng că, anul acesta, vor avea o producție de miere de salcâm de doar 25-30 la sută față de cât ar fi trebuit să scoată într-un an mediu. Speranțe mari vin de la producția de miere de tei, care, cel puțin până acum, pare destul de promițătoare. Din păcate, apicultorii sunt din ce în ce mai puțin interesați de mierea de rapiță și de cea de floarea soarelui, în ciuda cererii mari de pe piață.

        Și asta tocmai din cauza tratamentelor chimice (neonicotinoide) pe care fermierii de peste tot le aplică acestor culturi. Însă, chiar și de-ar fi dorit să recolteze la rapiță, culturile au fost serios afectate de secetă, apicultorii găsind cu greu plantații cu această cultură. „Se produc mereu depopulări la albine, mai ales dacă se merge cu albinele în culturile de rapiță, destinată, după cum se știe, în special producerii de biodiesel. Or, în acest caz, fermierii nu mai țin seamă de calitatea culturii și stropesc cu tot felul de substanțe chimice, numai să aibă producții mari”, mai spun apicultorii băcăuani.

        Importurile din America de Sud, fac legea în piață

        Din păcate, nici piața nu-i ajută pe apicultorii autohtoni, în continuare importându-se cantități mari de miere. La noi ajunge nu doar mierea adusă pe filiera clasică, a Chinei, ci mai nou, din America de Sud. Acolo, este un climat foarte favorabil albinelor, fapt care determină producții foarte mari de miere. Dacă se mai adaugă și faptul că nivel de trai este mult mai scăzut decât în Europa, putem decuce că și pretențiile de preț ale sud-americanilor sunt la fel de mici. Prin urmare, importurile din această zonă se fac la un preț de achiziție scăzut, ceea ce-i obligă pe apicultorii noștri să vândă la prețuri cel puțin la fel de mici.

        „Dacă acolo a fost un an foarte bun pentru apicultură, atunci prețul mierii autohtone va fi, clar, unul mic. În țară, producția este la un nivel extrem de jos, unii nu au recoltat nimic”, spun apicultorii. Chiar și așa, ne putem aștepta ca să se înregistreze creșteri ale prețurilor la mierea de salcâm, de cel puțin 20 la sută. În prezent, mierea de salcâm se vinde cu 30 lei/ kilogram, anul acesta, deliciosa miere putând ajunge să fie valorificată cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei.

        Sprijin de 10 euro/familia de albine

        Pentru compensarea pierderilor din acest sezon, apicultorii le cer autorităţilor un sprijin financiar de 10 euro/familia de albine. „Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) a fost informată, în ultimele zile, de greutăţile deosebite pe care le întâmpină apicultorii din peste 30 judeţe ale ţării. Aceste greutăţi decurg din anul apicol dezastruos, din care până la această dată nu s-a realizat nici măcar 20% din producţia de miere marfă. (…)

        Solicităm din partea Ministerului Agriculturii, a Guvernului României, un sprijin financiar de 10 euro/familia de albine. Se impune luarea unor măsuri urgente în acest sens, în condiţiile în care zi de zi, cheltuielile privind supravieţuirea şi păstrarea familiilor de albine sunt tot mai mari”, arată reprezentanţii ACA, într-o scrisoare deschisă transmisă ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Aceştia aduc în sprijin măsurile luate de ministerul de resort în anii trecuți, când apicultorii au primit un ajutor destinat asigurării hranei necesare supravieţuirii familiilor de albine.

        Patru ani care au așezat Oneștiul pe drumul dezvoltării durabile

        Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc a făcut public raportul său de activitate. În cei patru ani de mandat, în Onești au fost investiți 87 de milioane de euro. Au fost prezentate obiectivele realizate, cele care sunt în curs de finalizare, dar și proiectele de viitor. O sinteză a acestui raport a apărut și în periodicul „Curierul Primăriei Onești”, distribuit gratuit.

        „Oneștenii mi-au acordat încredere pentru funcția de primar, iar eu sper că m-am achitat de ceea ce am avut de făcut și de ceea ce am promis. Au fost patru ani foarte complicați, foarte grei, în care municipiul s-a întâlnit cu probleme majore” a declarat edilul.

        Cum a rezolvat Oneștiul problema apei potabile

        Cea mai mare problemă a orașului din ultimii peste 20 de ani – consideră primarul – era lipsa apei potabile. Dar, împreună cu Consiliul Local a rezolvat situația. Din iunie 2017, Oneștiul are apă non-stop. Municipiul a semnat, cu societatea RAJA Constanța, un contract de circa 58 de milioane de euro, finanțat prin fonduri europene, pentru preluarea serviciilor de alimentare cu apă și pentru servicii de canalizare. În patru ani au atras fonduri europene nerambursabile de circa 87 de milioane de euro în Onești, din care 58 de milioane vor fi aduși de RAJA, din această toamnă.

        Investiții în sănătate

        A doua mare investiție, cu foarte mulți bani, a fost făcută în sănătate. S-au depus proiecte pentru fonduri europene de peste 15 milioane de euro, pentru dotarea Ambulatoriului și creșterea eficienței energetice în spitalul municipal, pentru modernizarea unor secții și a sediului Ambulanței dar și pentru un cabinet stomatologic. Au fost depuse proiecte la Compania Națională de Investiții pentru construcția unui nou bloc operator și ATI, pentru reparații capitale și modernizarea spitalului.

         4,6 milioane euro în infrastructura rutieră și pietonală

         Cea mai mare investiție în acest domeniu este în reabilitarea podului peste Trotuș, prin PNDL, cu circa opt milioane de lei. Lucrările se vor finaliza în perioada 15 iulie-1 august, dar mai sunt ceva probleme – declară Nicolae Gnatiuc. De exemplu, ultima factură la aceste lucrări nu este încă achitată de Guvern, deși lucrările sunt în termen, iar obiectivul este important pentru întreaga Moldovă. Au fost făcute reabilitări pe Calea Adjudului, nemodernizată de mai bine de 30 de ani și s-a investit pentru ieșirile din Onești către Bacău, Târgu Ocna și Buciumi, cu bani de la bugetul local. S-a lucrat pentru reabilitarea unor străzi din municipiu – bulevardul Oituz, pe străzile Mihai Bravu, Tineretului, Al. I. Cuza, Liniștei și s-au reasfaltat toate străzile din cartierul Belci, dar s-au făcut și parcări noi pe străzile Liliacului și Păcii.

        Investiția totală în infrastructura de transport și pietonală a fost de 4,6 milioane de euro.

        „Îi felicit pe toți cei care au pus umărul și au susținut realizarea contractului autostrăzii A13 Bacău-Onești-Brașov, de care toată Moldova are nevoie. Cred că în șase ani vom putea circula pe această arteră rutieră” a declarat primarul municipiului.

        Investiții în educație și infrastructura domeniului

        „Prioritatea numărul doi, pentru noi este investiția în educație și infrastructura din învățământ. Am investit 7,4 milioane de euro. Sunt mai multe contracte semnate, cu unele lucrări deja începute, pentru grădinițe, dar urmează și școlile „Ghiță Mocanu” și Școala nr. 1, care au finanțări europene deja semnate. Dar și șapte noi locuri de joacă pentru copii, pentru care am lansat în luna iunie un proiect. Locurile de amplasare sunt alese la cerința oneștenilor” a declarat primarul Oneștiului.

        De puțin timp a fost inaugurat Centrul pentru Tineret de la Borzești, a doua casă pentru tinerii oneșteni. Dar se caută soluții și pentru reabilitatea Clubului Elevilor, care nu aparține municipalității, dar care este util oneștenilor.

        Tot în Onești se organizează, an de an, Gala învățământului și sportului oneștean, cu finanțări de 1,2-1,5 milioane de lei, în care sunt premiați tinerii, olimpicii, sportivii și performanța în învățământ și sport.

        Sprijin pentru antreprenoriat și mediul de afaceri

         „Am convins, în această perioadă doi investitori mari să vină și la noi. Aceștia au generat 1.500 de locuri de muncă: Autoliv (circa 1.000 de locuri de muncă), companie care va deschide, în curând, în Onești, o nouă fabrică, și Smart Wood (cu peste 100 de locuri de muncă). Dar și companiile Croco, Dedeman și Grup Șerban și-au extins afacerile în Onești și au generat circa 500 de noi locuri de muncă”, a mai declarat Nicolae Gnatiuc

        Municipalitatea a investit peste 500.0000 de euro în societatea Domeniul Public și Privat, din subordinea Consiliului Local, pentru dotarea secției de drumuri cu utilajele necesare și o stație de asfalt.

        S-a investit, de asemenea, în Piața Municipală, la Piața Agroalimentară și în Obor, pentru dotări moderne și renovări. La Obor s-au înființat o parcare pentru TIR-urile care tranzitează orașul, cu toate dotările necesare și un spațiu pentru târgul de mașini.

         Ajutor pentru cultură, sport și cultele religioase

        Municipalitatea a susținut și cultele religioase și a investit în finalizarea unor lucrări la biserici și la sediul protopopiatului. În an centenar, alături de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și de Protopopiatul Onești, a ridicat un nou monument închinat eroilor din Primul Război Mondial.

        Și pentru reabilitarea zonei Catedralei ortodoxe și a Casei de Cultură este deja depus un proiect cu finanțare europeană, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Zona va fi modernizată complet. Am depus un proiect și pentru modernizarea bazelor sportive și altul pentru reabilitarea cinematografului Oituz.

         

        „Mai sunt destule alte lucruri de făcut în Onești. Dar prin ceea ce am făcut deja, faptele vorbesc de la sine. Acestea, din ultimii patru ani, vor fi judecate de oneșteni. Sper că nu le-am înșelat așteptările și că vom putea continua seria faptelor bune în următorii patru ani., pentru modernizarea orașului, pentru a crea condiții mai bune care să fie regăsite de copiii noștri plecați prin lume la studii. Să facem împreună un oraș curat, frumos, modern, cu oameni frumoși și educați, un oraș care își propune să-și continue dezvoltarea.”

        Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

         

        Top 10 licee băcăuane, după mediile de la Bacalaureat: două colegii din Onești sunt în primele 5  

        După afișarea rezultatelor finale la examenul de Bacalaureat 2020, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău este primul în top cu o rată de promovare de 98,88%, pe seria curentă (absolvenții din acest an). Urmează Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, cu rata de promovare de 98,08%, locul II, și, surpriză plăcută față de anii precendenți, două colegii din Onești, respectiv Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, locul III, cu 97,94% și Colegiul Național „Grigore Moisil”, locul IV, cu rată de 95,32%. Pe locul V este Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, cu o rată de promovare de 94,67%.

        Urmează în top 10 următoarele colegii: Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, locul VI, cu o rată de promovare pe seria curentă de 91,27%, Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău cu 90,58% locul VII, Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești” locul VIII cu 89,95%, Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău locul IX cu 86,36% și Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna cu 85,40% locul X. În total sunt 37 de licee/colegii băcăuane.

         Odată cu afișarea rezultatelor finale la BAC 2020, media de promovare în județul nostru, per total, serie curentă (absolvenți din anul curent) și serii anterioare (absolvenți din anii trecuți, dar care au dat examenul anul acesta) a ajuns la 72,30% (seria curentă are o rată de promovare de 78,14%), cu mult peste media națională, care este de 64,5%.

        Așa cum am prezentat în edițiile anterioare, județul Bacău a înregistrat și 6 medii generale de 10 (zece) la examenul de Bacalaureal 2020, prin absolvenții:

        Mădălina Elena Dima și Horia Nicolcea, ambii de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești;

        Claudia Ionescu și Daria Măciucă, de la Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău;

        Alexia Băluță de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău;

        Andrei Gavriliu, de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești.

        Încătușat în numele siguranţei sanitare

        Am văzut săptămâna trecută (joi, 2 iulie), ceva ce nu am crezut atunci când am ieşit pe străzi în 1990 că se va mai întâmpla în România. Câţiva haidamaci, purtând uniforma poliţiei comunitare Bacău, au urcat într-un un autobuz i-au răsucit mâinile şoferului la spate, l-au încătuşat şi l-au dus la secţie. Protestele mulţimii i-au făcut pe gealații în uniformă să devină agresivi, să încerce blocare filmării evenimentului.

        Au amendat un taximetrist, au ridicat o femeie ce protesta și au dus-o la secție. Omul încătuşat care nu era în măsură să se opună, le putea fi tată. Motivul explicit al agresiunii, e că şoferul nu ar fi purtat masca de protecție și ar fi refuzat să se legitimeze. Deși ei, oamenii în uniformă, nu aveau botnița de pânză la nas ori o purtau neconform. Au venit cinci mașini de intervenție.

        Autobuzul a rămas în staţie, oamenii ce plătiseră biletul au fost coborâţi din maşină. Încălcarea legii, pretextând aplicarea ei, a devenit o normă de conduită pentru autorităţi. Iar poliţiştii locali sunt expresia vie a abuzului de la nivel central. Conform comunicatului de presă al Poliției Locale a Municipiului Bacău, acțiunea polițiștilor “avea drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la purtarea măștii de protecție în spațiile închise, acțiune efectuată în mijlocele de transport în comun din municipiul Bacău”. (????) Dacă asta era tematica controlului, cătușele nu aveau ce căuta în această ecuație.

        Conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice art. 2, punctul 69: „constituie contravenție nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice”. Aici sunt prevăzute amenzi de la 500 la 1.500 de lei. În cazul nostru, obligativitatea purtării măştii este reglementată de Ordinul nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 care, la art. 1 spune că;

        “Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, … se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile … prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.,, iar in anexa respectivă, referindu-se la Portul măştii norma spune; ,, a) angajatorul va lua măsuri pentru elaborarea propriilor proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat,…..

        În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii a unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:…. b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.),, În condițiile date, șoferul era izolat de restul călătorilor prin geam de plexiglas, era în vârstă, iar temperatura de peste 300C din incintă, îl îndreptățea să nu poarte masca. Ordinul nr. 874/81/2020 nu prevede sancțiuni contravenționale, penale, administrative ori de altă natură întrucât prevederile sale pot fi completate, adaptate după caz de conducătorul unității (angajatorul în speța noastră), de medic, ori se impun sie-die funcție de starea de sănătate a persoanei la un anumit moment dat. În condițiile când norma nu cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții, sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; limita minimă și maximă a amenzii etc., cine stabilește care e contravenția? Polițistul local?

        Dar nu despre mască e vorba aici ci despre disprețul și tendințele dictatoriale care manifestate la cel mai înalt nivel nu pot să nu aibă reverberații până la nivelul cel mai mic. Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind unele măsuri aferente instituirii carantinei. Curtea Constituţională explică în motivarea deciziei că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

        Și nu vorbim de carantinarea pseudovedetelor care își fac publicitate trecând prin carantină ca printr-o experiență cool, având la dispoziție tot ce vor, inclusiv camere de luat vederi. Vorbim de acele zeci de mii de cazuri de carantinare după o procedură de sorginte gestapovistă când, oameni în vârstă cu suferințe, veniți la tratament, declarați purtători de COVID, au avut jumătate de oră la dispoziție să-și facă bagajul, uneori nici atât. Izolati într-o cameră, fără hrană adusă de acasă, fără contact cu cei apropiați, cu băi în capătul holului și mâncare proastă, așteaptând fără să știe ce, ca să afle după câteva zile că sunt asimptomatici și pentru asta sunt lipsiți de libertate și dreptul la tratamentul specific bolii. După decizia CCR de pe 25 iunie ne-am fi așteptat la niște demisii, ori măcar la niște scuze. Nu numai că nu s-a întâmplat asta. Dimpotrivă, cu un tupeu uluitor pe un post de televiziune, premierul declara:  „CCR nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre de a combate efectele pandemiei de coronavirus. …. Rugămintea mea către toți cetățenii e să nu țină cont de decizia CCR… ” Să ne imaginăm această declarație făcută de cineva din opoziție…. Pentru internarea obligatorie avem reglementari doar in domeniul penal, nu sanitar. Internările obligatorii în domeniul sanitar aparțin ca procedură statelor totalitare, în care pretextul medical pentru arestare, este creat ulterior arestării. De pildă ești arestat preventiv suspect de o boală molipsitoare, internat într-un centru în care sunt bolnavi și contactezi acolo boala.

        Ministrul Nelu Tătaru a afirmat, vineri seară, că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru „punerea în concordanţă” a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19. Cu alte cuvinte sunt strădanii la nivel guvernamental sa se gaseasca soluții să fim iar arestați medical. Iar dacă nu acum, că trece pandemia, pregătirea e pentru viitor. Viruși au fost și vor mai fi și nu toți au antidot. Gripa porcină, ebola, tulpinile noi de viruși sezonieri, etc. De aceea arestul în numele siguranței sanitare e noua găselniță în materia restrângerii drepturilor cetățenește. Și de aici restul. Vaccin obligatoriu, pașaport de imunitate și de ce nu un semn distinctiv la vedere pe piept pentru neconformiști.

        Jr. Adrian M. Ionescu

        Seducții

        M-a sedus sistemul de învățământ din Japonia. Între altele, până la vârsta de zece ani, elevii nu dau niciun fel de test, întrucât în primii trei ani de școală cunoștințele academice nu sunt considerate importante. În această perioadă, accentul este așezat pe dimensiunea caracterială a personalității.

        Caracterul, ca nucleu al personalității, reprezintă profilul psiho-moral al individului, care se manifestă în consistenţa relaţiilor interpersonale şi în activitatea sa, îl definește pe om ca membru al societății. Nu întâmplător, în cazul unor dezastre naturale, de pildă, solidaritatea manifestată de japonezi este una de excepție. Chiar și în politică, la ei, managementul are virtuți morale. Dacă în Japonia premierul și apropiații săi și-ar fi permis să sfideze restricțiile pandemice, ca în România (chef cu trabuc, băuturi alcoolice, fără mască etc.), împăratul, cel care-l numește pe premier, ar fi sugerat că trebuie recurs imediat la un harachiri (politic). În politica japoneză, rar se strecoară „lăcustarii” partidelor și cultelor, depravații sau cei care nu au performat niciodată în meseria lor.

        Aztecii credeau că Huitzilopochtli, care era zeul Soarelui, cerea sânge uman pentru a se ridica în fiecare zi pe cer și că responsabilitatea lor era aceea de a-i dărui acestuia victime umane. Principalii candidați pentru acest sacrificiu erau prizonierii de război. Firește, obiceiul nu m-a încântat. M-a sedus, în schimb, altceva.

        Atunci când comunitatea aztecă era pusă la grea încercare (mari cutremure, secete devastatoare, epidemii, pandemii etc.) cei oferiți ca ofrande erau chiar conducătorii, care primeau cu demnitate sacrificiul. La noi, potențialii ofrandiști politici, îmbogățiți din vânzarea botnițelor și accesoriilor pandemice, manageri jalnici, nu se lasă atinși de sugestiile mitologiei aztece sau de un onorant seppuku politic. Pastișându-l pe Sfântul Apostol Pavel, zicem amar: „Atunci când caracter nu e, nimic nu e…”

        Fotbal/ Liga a IV-a: Unii cu echipa, ceilalți cu bugetul

        FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița se vor lupta pentru titlul județean într-o dublă manșă pe 19 și 26 iulie. Câștigătoarea va merge la turneul de promovare în Liga a III-a. Băcăuanii beneficiază de un lot superior valoric, dar nu au încă resurse financiare pentru eșalonul al treilea. Curițenii, în schimb, au bani, însă nu dispun de jucători experimentați

        Dante Botoșani, Sporting Juniorul Vaslui și…?

        Spre deosebire de sezoanele precedente, anul acesta, „barajul” de promovare în Liga a III-a nu se va mai disputa între două campioane de județ, tur-retur. Din cauza pandemiei noului Coronavirus, FRF a decis să modifice sistemul și să mizeze pe turnee de promovare care vor reuni, la începutul lunii august, pe teren neutru, câte trei formații. Se joacă fiecare cu fiecare, câte un singur joc, iar la finalul celor trei întâlniri, echipa cu cea mai bună linie de clasament va fi declarată promovată.

        Ocupanta locului secund are și ea șansa ei, fiind trecută pe o listă de așteptare, astfel încât, în cazul unor retrageri/ neînscrieri, locurile vacante să fie completate cu vice-câștigătoarele acestor turnee. Conform tragerii la sorți, campioana Bacăului a fost repartizată într-o grupă cu reprezentantele Vasluiului și ale Botoșaniului. În prima zi se joacă Botoșani- Vaslui, în a doua Bacău- Vaslui, iar în a treia Bacău- Botoșani.

        Campioana Vasluiului se știe deja, în condițiile in care AJFul local a decis „înghețarea” competiției: Sporting Juniorul Vaslui. La Botoșani, nu s-a luat încă o decizie oficială, însă 99,9% campionatul se va „îngheța” si aici, iar campioană va fi desemnată lidera CS Dante Botoșani, echipă cu șase puncte avans față de a doua clasată, Viitorul Albești. Doar la Bacău titlul se va decide în această vară pe teren. Mai exact, într-o dublă manșă care va opune liderele celor două Serii: FC Dinamo Bacău (Seria de Bacău) și Viitorul Curița (Valea Trotușului). Prima manșă va avea loc pe 19 iulie, la Târgu-Ocna, gazda curițenilor. Returul se va disputa o săptamână mai târziu, la Săucești, noua „casă” a celor de la FC Dinamo. Cine se va impune?

        Speră ca promovarea să miște lucrurile

        În „barajul” pentru titlul județean, FC Dinamo Bacău are ca principal avantaj lotul de jucători. Fotbaliști experimentați, cu meciuri în prima și a doua ligă: Doboș și Bojescu, Dediu și Lozneanu, Boghian și Întuneric. Ultimul este și antrenorul echipei, el preluând-o pe FC Dinamo la începutul anului, după retragerea din campionat a fostei sale formații, AS Suporterilor FCM Bacău.

        „Avem un lot foarte bun, completat cu elemente precum Pușcașu, Bogdan Lupu, Senteș, Negru, Patriche și așa mai departe. Echipa arată bine și suntem încrezători. Vrem să câștigăm și campionatul și Cupa, iar la «barajul» de promovare am convingerea că vom fi o nucă greu de spart. Ne dorim promovarea, acesta a fost obiectivul nostru încă de la startul sezonului”, a declarat pentru „Deșteptarea” conducătorul „alb-roșilor”, Remus Pozânărea. Dacă în privința lotului, FC Dinamo Bacău arată bine, la capitolul financiar, lucrurile sunt „under construction”. A admis-o și Pozânărea:

        În momentul de față, nu avem un buget pentru Liga a III-a. Asta nu înseamnă că nu facem eforturi în acest sens: am depus proiecte de finanțare și suntem în discuții cu diferiți sponsori. Noi sperăm ca în eventualitatea promovării, lucrurile să se miste, iar reușita să găsească un ecou favorabil la nivelul municipalității și al mediului de afaceri”. Pozânărea nu exclude nici o colaborare cu Primăria Săucești: Faptul că am fost primiți cu brațele deschise la Săucești, unde ne disputăm meciurile și unde există o emulație din punct de vedere fotbalistic ne face să sperăm și într-un parteneriat mai solid”.

         Cine promovează, să nu se mai retragă”

        Spre deosebire de adversara sa de la „baraj”, Viitorul Curița nu poate conta pe un lot cu experiență și nume sonore. Condus de pe bancă de Rareș Mihalache, efectivul curițenilor numără în rândurile sale jucători precum Sitaru, Toader (ambii din garda veche) sau George Ardeleanu (revenit după împrumutul la Sepsi).

        Într-adevăr, suntem deficitari la capitoilul experiență, dar asta nu-i un capăt de țară. Pentru noi, 2019-2020 a fost un campionat de tranziție, în care am mizat pe forța grupului și pe tinerețea lotului. Din acest motiv am și decis să dăm credit, ca antrenor, unui jucător crescut în rândul echipei, Rareș Mihalache. Noi vrem promovarea, pentru asta ne luptăm, iar în cazul în care ne vom atinge obiectivul, vom întări lotul, astfel încât să putem face față rigorilor Ligii a III-a”, a afirmat finanțatorul grupării curițene, Mihai Fudulache.

        La capitolul infrastructură și buget, Viitorul Curița se apropie deja de cerințele eșalonului trei. Cel puțin așa susține Fudulache: „Nu ne dau banii afară din casă, dar avem buget pentru Liga a III-a. Totodată, ne punem pe picioare și în privința infrastructurii. Avem o bază sportivă proprie, în apropiere de Onești, astfel încât nu mai depindem de alții. Facem pași mărunți, dar siguri”. Fudulache consideră că Viitorul Curița și FC Dinamo Bacău au șanse egale la „baraj”:

        Cred că va fi o dispută echilibrată. E drept, turneul de promovare se anunță dificil, Vasluiul si Botoșaniul având echipe bune, dar nimic nu este imposibil. Important este ca în cazul în care campioana Bacăului va promova, să nu se retragă, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani. Ar fi rușinos”.

        Linie de clasament FC Dinamo Bacău

        15 meciuri jucate, 14 victorii, nicio remiza, o înfrângere, golaveraj 70-10, 42 puncte

        Linie de clasament Viitorul Curița

        15 meciuri jucate, 13 victorii, doua remize, nicio înfrângere, golaveraj 77-11, 41 puncte

        Fără spectatori

        Conform reglementărilor aflate momentan în vigoare, cele două meciuri de „baraj” dintre FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița se vor disputa fără spectatori. Totodată, gazdele au obligativitatea de a asigura serviciu de ambulanță și medic la joc.