sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1783

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a lansat proiectul de Telemedicină al Patriarhiei Române, „Sănătate la un click distanță”

    La sfârșitul săptămânii trecute a debutat Proiectul medico-social „Sănatate la un click distanță” în Eparhia Romanului și Bacăului, prin intermediul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”. Proiectul este susținut financiar de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, și se va implementa mai ales în zonele rurale ale județului Bacău. „Ne propunem să oferim consultații gratuite de ecografie cardiologică și boli interne pentru 500 de persoane vulnerabile (persoane vârstnice, cu dizabilități și izolate) cu acces limitat la actul medical de specialitate”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

    În contextul pandemiei cu noul coronavirus, Patriarhia Română a inițiat și implementat ample proiecte socio-medicale cu scopul limitării răspândirii COVID-19.

    Din cauza faptului că cele mai vulnerabile persoane afectate de criza medicală au fost persoanele vârstnice și cele cu polipatologii, cât și a inaccesibilității acestor pacienți la actul medical de specialitate, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Sectorul de Asistență socială și medicală și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, va veni în întâmpinarea acestor persoane cu risc de morbiditate crescut prin Telemedicină și consultații de specialitate la domiciliu, mai ales în zonele rurale ale județului Bacău.

    Programul de dezvoltare a unei rețele de telemedicină la nivel național al Federației Filantropia, a mai făcut un pas înainte. Inițiat în 2019 în Timisoara, în parteneriat cu Fundația Filatropia Timișoara și Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, programul de telemedicină pune pe hartă, în anul 2020, și județul Bacău, prin Asociația „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”, care a achiziționat un set de echipamente medicale și deschide un cabinet de consultații prin telemedicină. Echipa medicală a asociației de la Hârja, condusă de dr. Marta Blenessy, se va deplasa în locurile mai puțin accesibile personalului medical de specilitate sau va da consultații în puncte fixe, din interiorul cabinetelor medicale ale medicilor de familie.

    Femeile bat de multe ori bărbații în afaceri

    Consider că nu sunt deloc misogin, dar trebuie să recunosc: când aud că femeile de la noi ar fi mai interesate și chiar mai pricepute în afaceri ca bărbații parcă mă apasă un mare semn de întrebare. Da, unii susțin că femeia ține casa, adică, între altele e și mai atentă la cum se cheltuie veniturile familiei, dar alții vorbesc adesea de plăcerea de a cheltui a unor femei. Oameni și oameni!

    Cel mai recent sondaj The Future of Business Survey – Global State of Small Business Report, realizat de Facebook, în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Banca Mondială, spune și el lucruri interesante. Între altele, a aruncat o privire asupra modului în care femeile și bărbații afaceriști de la noi justifică intrarea pe acest domeniu.

    Ce credeți? Femeile depășesc cu mult bărbații când vorbesc de business, adică spun „am intrat în afaceri pentru a urmări un interes sau un hobby”. Bărbații trec însă pe primul loc atunci când recunosc că fac afaceri mai ales pentru a câștiga bani, dar și când spun „Am văzut o nișă de piață”, „Am fost nemulțumit de jobul anterior” sau când invocă „tradiția familială în afaceri”.

    Poate vi s-ar părea interesantă și această concluzie a studiului amintit: anume că bărbații, când au început o afacere, au apelat mai mult ca femeile la împrumuturi bancare, pe când reprezentantele sexului frumos, pentru a aduna fonduri financiare, au sedus mai mult decât bărbații alte familii. Poate pentru că toate familiile au și bărbați în compoziție.
    După atâtea concluzii apetisante, să nu omitem, însă sondajul The Future of Business Survey mai arată și că una din patru IMM-uri a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19. Mai contează dacă erau conduse de femei sau de bărbați?

    Fii responsabil! Cumpără-ți mască! Băieții deștepți au nevoie de banii tăi!

    În Romania de astăzi, trebuie să fii responsabil! Trebuie să-ți cumperi măști, cât mai multe măști la prețuri cât mai mari. Trebuie! E neapărat nevoie să scoți banii ăștia din buzunar! Fii responsabil! Băieții deștepți mai au nevoie de niste bani pentru o vilă, o mașină bengoasă, pentru niște fructe de mare sau caviar și șampanie în vreun club de fițe!

    La naiba, idiotule! N-ai auzit că trebuie să-ți cumperi mască?! Că trebuie să fii responsabil!? Scoate banii odată, ce te mai codești? Nu te mai împotrivi, și-așa nu ai ce face cu banii ăia. Restaurantele-s închise, la Mare e prea scump, oricum, toate încep să coste mai mult, prea mult pentru tine, așa că întinde mâna cu bani și ia măștile astea pe care le-am cumpărat pe nimica și ți le vindem la supra-preț. Că ne dă voie Guvernul. Care ne iubește. Și nici nu ne controlează dacă măștile te ajuta cu ceva, fraiere!

    Adică, pentru ce mi-ar păsa mie și i-ar păsa lui? Tu trebuie să știi atât: scoți banul, îți pui masca pe moacă și, marș la muncă! Daca n-ai mască, vine Statul și te paradește. Așa că, poart-o. E mai ieftin. E ca o taxa de protecție. Ai mască, nu te deranjează nimeni. N-o ai, pățăști!

    Cât te ajută? Păi, parca am mai spus că nu e treaba noastră, treaba noastră e s-o vindem, a ta, s-o cumperi. Înghețarea prețurilor? Măști subvenționate? Mai ai multe glume din astea în program? Unde te crezi? Sau, să reformulez: tu chiar ai pus botu’ la vrăjelile astea? Gata, fraiere: marcă banu’ și ia masca! Că avem și noi cheltuielile noastre. Nu trebuie să știi tu care-s alea!

    Nu poți să răsufli? E prea cald? Ești bolnav cu plămânii? Nu știu de astea, cum spuneam, treaba ta e doar să decartezi banu’. Ce faci cu masca, nu mai e treaba mea! Hai, mișcă, mai avem câteva milioane de măști de plasat. Cea mai bună afacere din ultimii ani.

    Purtați mască! Fiți responsabili!

    Ionuț-Andrei Bădărău, candidatul PNL la primăria comunei Răcăciuni: ”Sunt constructor. În mandatul meu, locuitorii din Răcăciuni vor avea gaze, apă și canalizare. Știu ce trebuie făcut și sunt greu de păcălit!”

    Ani de zile, Ionuț Bădărău a fost șef de șantier, obișnuit cu munca de la 6,00 dimineața, la 11.00 seara, de multe ori și sâmbăta și duminica. A lucrat la reabilitarea E 85, la Pasajul Basarab din București, apoi la construcția drumului Focșani – Ojdula. La 39 de ani, a decis să intre în politică, în Partidul Național Liberal, sătul să vadă cum în comuna sa natală, Răcăciuni, nu se întâmplă nimic. Să vadă cum alte comunități se dezvoltă, iar Răcăciunul parcă merge înapoi. O comunitate mare, cu oameni vrednici și gospodari, care însă nu au apă curentă, canalizare și gaze. Un loc peste care se așterne praful de pe ulițele neasfaltate.

    Domnule Bădărău, sunteți un om pregătit, ați fost șef de șantier, ați construit. Ce-l determină pe un om ca dumneavoastră să intre în politică, să candideze?

    Dorința sinceră ca lucrurile să meargă în direcția bună. Vedeți dumneavoastră, în anii de șantier am învățat foarte bine cum se execută o lucrare. La noi, în Răcăciuni, totul este bătaie de joc. Sunt o mulțime de lucrări neconforme. Să vă dau un exemplu: lucrările din zona Siliște. Acostamentele sunt fisurate pe toată suprafața, strada a fost înălțată, nu s-a ținut cont de proprietățile oamenilor și de accesele la ele. Când plouă, toată apa intră în curțile oamenilor. Ca să nu mai spunem că trebuiau executate și podețe de acces către gospodării. Dar așa e la stat, pe banii publici. Nu contează calitatea, doar să încasezi cât mai mult și cât mai repede. Sau, un alt exemplu, drumul județean care tranzitează satul Ciucani și care a fost decopertat si a stat așa mai bine de o lună și jumătate. Chipurile, cei de la Consiliul Județean Bacău, oamenii de la PSD, au venit în control și s-au declarat nemulțumiți de ce au descoperit. Păi nu ei, împreună cu primarul, au coordonat toate lucrările, care nu doar că sunt de proastă calitate, dar se mai dau și firmelor prietene? Este clar că asistăm la o bătaie de joc față de banii publici, cel puțin în anumite comune conduse de PSD.

    Am vorbit cu oamenii pe stradă, înțeleg că nu doar asfaltul este singura problemă a comunei.

    Nicidecum!Avem apă potabilă doar două ore pe zi, deși rezervă de apă există, dar nu se fac investiții serioase în puțurile de captare și în pompe. Gaze nu sunt, deși conducta de alimentare trece pe la noi prin comună. Am rămas ultimii din zonă fără gaze, celelalte comune au. Stația de epurare nu funcționează de zece ani, toate dejecțiile sunt deversate în jurul stației, în Lunca Siretului. La câteva sute de metri sunt puțurile de unde comuna se alimentează cu apă. Este un pericol foarte mare, oricând poate izbucni o epidemie. Avem probleme și cu gunoiul pentru că nu se ia de la toți locuitorii, dar cu toate acestea oamenii plătesc. Nici măcar Casă de Cultură nu mai avem, într-o comună mare, situată la drum european. Iar una dintre marile probleme ale comunei noastre o reprezintă lipsa unei Policlinici, deoarece dispensarul existent este depășit încă din anii ᾽70. Oamenii trebuie să meargă până la Bacău, iar asta înseamnă bani cheltuiți și timp irosit.

    ”Suntem campioni la studii de fezabilitate, pentru că pe acolo se scurg mulți bani. Lucrările nu încep, însă, niciodată”

    Ați sesizat aceste lucruri primarului, consiliului local?

    Credeți că doar o dată? Credeți că doar o dată le-am spus că ceea ce se întâmplă cu dejecțiile deversate în Lunca Siretului pune în pericol sănătatea copiilor noștri și a noastră? Doar o dată am atras atenția că podul de la Valea Mocanului, luat de ape în 1991, nu a fost reconstruit nici până astăzi? An de an se cârpește varianta ocolitoare, dar nimeni nu vrea să ia taurul de coarne. Doar că actualul primar nu vede, este interesat doar să mai treacă luna și să-și încaseze salariul. Și să facă studii de fezabilitate. Suntem campioni la asta, pentru că pe acolo se scurg mulți bani. Nu vreau să știu spre firmele cui. Doar că lucrările, investițiile în sine, nu mai încep niciodată.

    Și credeți că în mandatul dumneavoastră veți reuși să schimbați în bine comuna Răcăciuni?

    Da, sunt foarte încrezător. În primul rând, eu știu ce înseamnă să construiești cu adevărat. Mi-aș folosi toată priceperea și experiența dobândite pe șantier, pentru a gândi un program de asfaltare a întregii comune. Gata cu ulițele de pe care se ridică praful! Iar asta se poate face cu bani atrași, cu bani europeni, cu fonduri de la guvern. Chiar citeam de curând despre un program al Companiei Naționale de Investiții, care alocă fonduri pentru comunități, inclusiv pentru a crește confortul celor care locuiesc la țară. Tot o prioritate sunt rețelele de apă, gaz și canalizare. Nu mă laud, dar sunt constructor de meserie, așa că știu ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și într-un timp scurt. Poate că pe actualul primar îl păcălesc cei care fac lucrări, ori poate se lasă păcălit, cu mine, însă, e mai greu. Eu sunt greu de păcălit, să știți. Și aș mai face ceva: aș revizui situația tuturor ajutoarelor sociale. Cei care sunt în nevoi, vor primi în continuare. Ceilalți, dacă vor ajutoare, să lucreze pentru binele comunei Răcăciuni.

     

    ”La cheltuit bani se pricepe toată lumea, important este să-i aduci”

     ”Una din primele decizii pe care voi lua ca primar va fi formarea unei echipe competente, care să lucreze la accesarea fondurilor europene. La noi în comună nu s-au atras bani europeni, pentru că nu s-au scris proiecte, nu a fost interes. Dar bani sunt, și nu puțini, trebuie doar să știi să-i accesezi. Nu poți fi un bun primar dacă nu cauți soluții de finanțare. La cheltuit bani se pricepe toată lumea, important este să-i aduci”, spune Ionuț-Andrei Bădărău.

    ”Tristețea de sfârșit de august nu poate fi exprimată în cuvinte”

     ”În luna august, în toată comuna este forfotă, bucurie, străzile se umplu de cei plecați în străinătate. Toată lumea este fericită. Iar la sfârșit de august, început de septembrie, apare acel sentiment de tristețe când cei veniți acasă iau din nou calea străinătății, iar părinții și bunicii rămân în fața porții, cu ochii în lacrimi, uitându-se îndelung în zare. Mă doare sufletul când văd asemenea imagini și vă mărturisesc că sunt trist. Mi-aș dori ca acești oameni să se întoarcă acasă, la familiile lor. Dar pentru asta, trebuie să le oferi oportunități și condiții decente”, mai spune Ionuț-Andrei Bădărău.

     

     

     

    Dotări noi la ATI Onești

      Spitalul „Sfântul Ierarh Doctor Luca” Onești a primit, joi, 30 iulie, zece aparate mobile pentru ventilație mecanică, destinate secției de terapie intensivă.

      Administrația Publică a Municipiului Onești și Consiliul Județean Bacău au făcut, de la declararea pandemiei de coronavirus pe teritoriul României demersuri administrative și eforturi financiare comune pentru a dota corespunzător spitalul care a fost declarat „suport de Covid-19”.

      Valoarea totală a sumelor alocate astfel este de peste 2,2 milioane de lei.

      Cu acești bani s-au achiziționat 15 injectomate, 4 holtere EKG, 3 electrocadiografe portabile, 1 aparat automat pentru dezinfecția terminală a încăperilor, 1 aparat RX digital portabil, 2 frigidere de18-200 litri pentru reactivi, 1 congelator de 130-150 litri și altul de 505 litri, 10 Paturi ATI cu saltele, 15 monitoare pentru funcții vitale și 12 aparate mobile pentru ventilație mecanică. La aceste echipamente se adaugă aparatul RT-PCR pentru testare în masa, achiziționat prin campania publică de strângere de fonduri, pentru care Primăria și Consiliul Local au cofinanțat cu 100.000 de lei.

      „Pericolul pandemic nu a trecut – spune primarul Nicolae Gnatiuc -, dar instituțiile noastre vor păstra relația de strânsă colaborare și fac front comun cu personalul medical al Spitalului Municipal în vederea gestionării cât mai eficiente a amenințărilor care vin din partea virusului COVID-19”.

       

      Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău și-a completat lotul

      Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău strânge rândurile. Și, piesă cu piesă, completează un puzzle care, până nu de mult, părea foarte greu de asamblat în mod corect.

      Rectificarea bugetară aprobată de consilierii locali a dat, în sfârșit, undă verde directorului Adrian Gavriliu pentru semnarea contractelor cu jucătorii cărora le expiraseră la finele lui iunie întelegrile cu CSM Bacău. Primii au semnat Richard Freiwald, Bahdan Serhel, Robert Gal și Ionuț Rotaru, cărora le-au urmat, după o zi de meditație, Răducu Tamaș, Alex Tărîță și Rareș Păunică.

      Eduard Iordachi și-a pus și el iscalitura în urma renegocierii contractuale, lotul fiind completat cu juniorii Cozma, Stănică, Brăescu și Dârlău, plus Gabriel Cotinghiu, care va continua, la rândul său, cu „CSMeii”. Efectivul băcăuan, care-i mai cuprinde, pe Saldatsenka, Crnoglavac, Huta, Târzioru și achiziții verii Coric și Sretenovic nu este încă definitivat, în condițiile în care FRH a prelungit până pe data de 8 august înregistrarea contractelor.

      „Nu este exclus ca în zilele următoare lotul CSM Bacău să mai înregistreze noutăți. Cel puțin, asta ne dorim. Important este că, exceptându-l pe Bologa, care a decis să plece la Făgaraș, am ajuns la un acord cu majoritatea jucătorilor aflați la final de contract. O bună parte dintre ei sunt băcăuani și țineam mult ca ei să continue aici. De altfel, dacă facem o trecere în revistă, aproape jumătate din lot este alcătuit din băcăuani sau din handbaliști asimilați drept băcăuani: Tamaș, Păunică, Rotaru, Tărîță, Cozma, Brăescu, Stănică, Dârlău și Iordachi.

      Dacă-l excludem pe Drăgan, care și-a dorit cu tot dinadinsul să meargă la Călărași, toate plecările de jucători din această vară au fost asumate”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu. În weekend, conducerea clubului băcăuan a fost conectată la discuțiile pe care Sandu Iacob le-a purtat cu Steaua pentru rezilierea contractului ce-l leagă de clubul bucureștean. „Le-am explicat celor de la Steaua că dorința mea cea mai mare este să revin acasă, la Bacău și să antrenez echipa orașului meu natal . E visul meu mai vechi”, a precizat Sandu Iacob.

      „După plecarea lui Adrian Petrea la Minaur Baia Mare, am decis că este momentul să-l readucem acasă pe Sandu Iacob, un reper atât în plan handbalistic, cât și în plan uman”, a subliniat directorul Gavriliu, care beneficiază în acest sens și de susținerea primarului Cosmin Necula. „Am mai spus-o, Sandu Iacob la CSM Bacău reprezintă varianta ideală. Când ești gata să renunți la Steaua în favoarea Bacăului înseamnă că alegi cu sufletul”, a afirmat primarul Necula. Venirea lui Sandu Iacob la Bacău ar presupune și un salariu mai mic în conturile tehnicianului de 43 de ani: o nouă dovadă că oamenii adevărați pun sufletul înaintea banilor.

      Box: Antrenamente pe Litoral

      La mare, la soare! Dar nu în vacanță la plajă, ci la muncă pe plajă. De weekend-ul trecut, boxerii de la centrele olimpice pentru juniori și Tineret s-au mutat pe Litoral, la Constanța, unde își vor continua antrenamentele începute la Bacău sub comanda coordonatorului Relu Auraș.

      „Am programat acest cantonament de două săptămâni la mare pentru a completa acumulările fizice. Punem accent pe componenta fizică deoarece încă nu putem lucra la mănuși din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Ne-am fi dorit și niște sparring-uri, dar, din păcate, astea sunt reglementările și trebuie să ne supunem”, a declarat antrenorul Relu Auraș. Înainte de deplasarea spre Constanța, toți membrii delegației au efectuat teste anti-Covid 19 la Spitalul din Onești.

      „Testele au ieșit negative, așa că am primit OK-ul pentru a porni la drum, în această nouă etapă de pregătire. Sănătatea, înainte de toate”, a precizat Auraș. Pugiliștii tricolori se vor antrena pe Litoral până pe data de 15 august, ei fiind cazați la hotelul constănțean „Sport” aparținând MTS-ului. În paralel cu antrenamentele zilnice, lotul României va fi cu ochii pe calendarul internațional, în condițiile în care, în septembrie ar trebui să aibă loc Europenele U22 din Italia.

      „Rămânem conectați la decuziile Federației Internaționale pentru a vedea dacă în septembrie vom reveni sau nu în ring”, a declarat antrenorul Auraș, care a adăugat: „Tot în septembrie erau programate și Naționalele României de Tineret și Under 22, dar în situația actuală nimic nu e sigur. Așa că nu ne rămâne decât să așteptăm. Și, bineînțeles, să ne antrenăm”. În această nouă fază, la mare, la soare.

      Roni Căciularu, un maestru al reportajului. „Acuarele de demult”, tablouri din iatacul cu amintiri 

      Primesc un mesaj pe email de la scriitorul Viorel Savin. Îl deschid și ofer și cititorilor noștri conținutul: „Ne bucură să vă oferim o nouă carte, „Acuarele de demult”, un cadou din partea unui fost băcăuan! Să-l primim după cum se cuvine! „Cadoul” este semnat de ziaristul Roni Căciularu și poartă girul Editurii „SAGA”, Israel, 2020 (Adrian Grauenfels), pentru o eventuală lectură, în aceste zile de pandemie! O carte de memorialistică (Bacău – Israel), prin condeiul fermecat al scriitorului Roni Caciularu, cu o introducere de Răzvan Voncu.” Și el, la rîndul lui, îl primise de la Adrian Grauenfels.

      Cei mai tineri se vor întreba pe bună dreptate cine este Roni Căciularu, iar dacă nu i-au întâlnit numele în revistele de limbă română din Israel şi din întreaga lume, se cuvine să amintim că scriitorul s-a născut în Bacău, la 8 martie 1939. Este absolvent al Liceului „George Bacovia” din localitate și al Facultăţii de Litere (Filologie) – cursuri de zi – din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aceste două diplome explică, în parte, excelenta cunoaştere a limbii române, pe care o mânuieşte cu strălucire. Nu e deloc întâmplător că lucrarea sa de diplomă se intitula „Reportajul literar şi Geo Bogza”. A fost profesor de limba şi literatura română în perioada 1963-1966 la Şcoala profesională din Hemeiuşi – Bacău.

      Ca student, dar şi mai târziu, a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”), abordând toate genurile gazetăreşti. Va fi îndepărtat din presă tocmai când gazetarul căpătase notorietate şi se bucura de simpatia cititorilor datorită spiritului său critic, obiectiv, curajos. A continuat să scrie, cu talent şi cu acelaşi sentiment al datoriei civice, şi după plecarea în patria strămoşilor săi, în 1983, în Israel. După numeroase ocupaţii minore, devine secretarul general al Uniunii Originarilor din România, organizaţie care reprezintă interesele a circa 400.000 de membri. Şi-a continuat, cu succes, activitatea publicistică, în presa de limbă româna din Israel, mai ales la ziarul central de limba română „Viaţa Noastră”, dar și în presa băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator”, „Informaţia Bacăului”), păstrând legături amicale cu ţara de origine, cu oraşul natal, precum si cu foştii colegi şi prieteni. Fără îndoială, scriitorul nu a părăsit niciodată limba română, cartea de faţă fiind scrisă cu o strălucire de veritabil maestru.

      Dragoste și parfum de…epocă 

      Nu l-am cunoscut personal pe ziaristul Roni Căciularu, i-am citit însă câteva reportaje publicate în Steagul Roșu, remarcând stilul și limba, apoi am vorbit despre dumnealui cu foștii lui colegi, Mihai Buznea, Eugen Verman, Constantin Nancu, iar mai târziu i-am citit una dintre cărțile sale: „Cafea și fum de țigară”, din care am remarcat excepționalul portret făcut ziaristului de talie mondială Marius Mircu, și el băcăuan, și el plecat în Israel, fratele academicianului Solomon Marcus și al criticului literar Marcel Marcian. Nu-i cunosc toate cărțile apărute, recomand însă cititorului băcăuan „Reporterul, angajatul nimănui” (Ed. SAGA), „Hoinar de suflet halandala” (ed.cit., 2017), „Dragoste și parfum de portocală” (2013).

      Indiscutabil, aşa cum remarca un fin comentator, Zoltan Terner, „Roni Căciularu e un reporter din familia lui Geo Bogza, inclusiv prin tendinţa lui de a hiperboliza, de a privi totul prin lupa impresiilor şi sentimentelor. Roni Căciularu este un artist al cuvântului, un reporter în care coexistă deopotrivă un poet şi un filosof, un om cu o inimă mare, capabil să imprime o vibraţie artistică chiar şi unei pagini în care descrie un mărunt fapt cotidian”, un maestru al reportajului, aș adăuga, gen publicistic, după cum îmi spunea și criticul Constantin Călin, pe cale de dispariție din presa românească, fără soluții, deocamdată, de salvare!

      „Acuarele de demult” are și un subtitlu: Mărunte…amintiri. „Roni Căciularu s-a întors acasă. Nu singur, ci însoțit de cea mai recentă dintre cărțile sale, un cadou sentimental pe care îl oferă foștilor săi concitadini cu bucuria regăsirii. Pentru că „acuarelele (sale) de demult” sunt, după propria-i mărturisire, nu doar „mărunte amintiri” ci o adevărată frescă pe care a creionat-o în timp, a copilăriei, adolescenței, tinereții școlare și universitare, cât și a maturității profesionale și de viață”, scrie Mihai Buznea, în cronica-reportaj, publicată pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

      Amintiri din orașul cu statui vii 

      Cartea cuprinde 21 de reportaje în care autorul a apelat la memoria afectivă, la anii petrecuți în orașul în care s-a născut, introducând cititorul în atmosfera anilor post-belici, un oraș în care poți să visezi și să-ți faci planuri de mari împliniri, și nu un oraș pustiu, „în care ninge ca-ntr-un cimitir”. Din pana reporterului scriitor, cei mai în vârstă, dar și cei mai tineri, se pot transpune în frumusețea și tumultul vieții din parcurile, de pe străzile, din magazinele de altădată, dar mai ales, Roni Căciularu ne prezintă oamenii, cu fabuloasele sărbători, obiceiuri și tradiții.

      Da, sunt în „Acuarele de demult” mărunte și sclipitoare priviri în iatacul amintirilor pe care le-a păstrat nealterate, astfel că avem privilegiul unic de a trăi sau retrăi atmosfera de la teatrul „Fantazio”, de a-i cunoaște apoi pe marii și întrăgiții actori Mișu Rozeanu, Lory Cambos sau Carol Marcovici, care au înfrumusețat inimile și sufletele băcăuanilor, cu spectacolele lor, deschidem ușile și intrăm în școlile timpului, privim chipurile sculptate în memorie a dascălilor, în instituțiile de stat și de partid, unde cunoaștem foști șefi zugrăviți în culori reale.

      Este această carte, dacă vreți, moștenirea de suflet a unui om a cărui viață s-a împărțit în două, în patru, dureroase și, totodată, fericite perioade, pe care scriitorul s-a străduit, a luptat, să le țină unite și aproape. Este o carte revigorantă, ca un balsam de pus pe rana ce își așteaptă leacul, scrisă cu talent și cu suflet deschis, fără ranchiună și nici urmă de ironie gratuită. Alături de alte (puține însă) cărți de memorialistică, de reportaj autentic, din viața Bacăului, adăugăm și adevărata frescă zugrăvită de Roni Căciularu.

      Băcăuanul Bogdan Duca este noul campion național de mountainbike

      În urmă cu câteva zile, s-a desfășurat la Păltiniș ediția 2020 a Campionatului Național de Ciclism Mountainbike-Maraton, la care au participat peste 350 de sportivi. La categoria „profesioniști” s-au aliniat la start 15 concurenți de la mai multe cluburi, între care și băcăuanul Bogdan Duca, legitimat la clubul Dinamo București, care a și reușit să se impună și să-și treacă în cont titlul de „campion național”.

      „Urmăresc de mulți ani acest titlu, care îmi lipsea. Am mai fost vice-campion în 2016 iar anul trecut am cucerit Cupa Națională și am fost vice-campion la XCO, adică o altă probă”, a precizat Bogdan Duca care ne-a oferit și câteva detalii tehnice despre concursul pe care tocmai l-a câștigat. Desfășurat în condiții speciale pe fondul crizei sanitare, situație în care concurenții au purtat măști până la start și au avut temperatura monitorizată în permanență.

      Traseul ales este considerat cel mai greu din țară, având 90 de kiometri cu o diferență de nivel de 3.200 de metri, dar pentru că a plouat timp de trei zile, acesta a fost scurtat la 70 de kilometri. Bogdan Duca a reușit să treacă primul linia de sosire, cu un timp de 4 ore și 27 de minute, cu toate că nu a condus cursa:

      „Am fost în fruntea cursei până la două ore, împreună cu un coleg de club, după care, după o coborâre am avut o problemă care m-a dus la trei minute în spatele lui, iar în ultimii șapte kilometri l-am ajuns și am reușit să câștig”, a comentat pe scurt noul campion național de mountainbike-maraton. „Acest titlu înseamnă foarte mult pentru mine, reprezintă un fel de încununare a muncii mele și îmi asigură vizibilitate”, a mai spus Bogdan Duca, explicând că până la ediția următoare a campionatului național va fi singurul care va avea voie să poarte în competiții tricoul cu „tricolor”.

      În același timp, biker-ul băcăuan care face parte și din lotul național va avea prioritate în reprezentarea României la cupele și campionatele europene și mondiale. Următaorea competiție, teoretic, ar trebui să se desfășoare săptămâna viitoare la Câmpulung Muscel, unde se va avea loc Campionatul Național de Mountainbike-XCO, competiție la care va lua startul și Bogdan Duca. Chiar dacă nu este proba sa favorită, bikerul băcăuan speră la o clasare pe podium.

      Copil de șase ani, în stare gravă după ce a mâncat semințe de mătrăgună

      Un băieţel de şase ani a fost transportat la Spitalul de Copii din Iaşi, cu elicopterul. Copilul, susţine mama sa, ar fi mâncat fructe sau seminţe ce păreau a fi de mătrăgună. Băiatul este tahicardic şi somnolent.

      Băiatul de șase ani este din satul Tamaşi, judeţul Bacău şi a ajuns iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe din Bacău.

      Medicul şef al UPU SMURD Iaşi spune că băiatul a fost transferat cu elicopterul, pentru că avea nevoie de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie de la Iaşi.

      „Copilul a ajuns la UPU de la Spitalul de Pediatrie Bacău după ce ar fi mâncat de pe câmp nişte fructe sau seminţe de pe câmp ce păreau a fi de mătrăgună, conform mamei. Este somnolent, tahicardic, şi a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Sfânta Maria Iaşi”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

      Atât fructele, cât şi frunzele de mătrăgună sunt extrem de toxice. Consumarea fructelor duce la delir, halucinaţii, pupile dilatate, sensibilitate la lumină, tahicardie, dureri de cap, erupţii ale pielii şi convulsii. Dacă nu primesc ajutor la timp, persoanele care mănâncă aceste fructe, vor muri din cauza problemelor de respiraţie şi a ritmului alert al inimii.

      A scrie sau a juca teatru?

      A scrie sau a juca teatru? Aceasta este intrebarea. Care este diferența? Ce este scrisul? Ce este teatrul? Azi răspund la toate, pentru că le-am experimentat pe amândouă, ca elevă, și vi le recomand și vouă, în vacanță sau când vom începe școala. Pentru că școala, așa cum o știm noi, trebuie să înceapă. Nu-i așa?

      Atunci când scrii, lucrul cel mai greu este să-ți transmiți sentimentele și ideile celor din jur, cititorilor tăi. Să faci asta într-un mod coerent. Și convingător. Asta nu înseamnă că, dacă nu reușim din prima, trebuie să renunțăm, pentru că fiecare dintre noi merită a doua șansă. Un lucru important este să ne placă nouă ceea ce am scris. Prima părere și cea mai importantă este propria noastră părere. Când scrii, te descrii.

      În schimb și în teatru este greu, pentru că poate trebuie să fii trist când ești fericit ori invers, când ești trist trebuie să fii nemaipomenit de fericit. Să faci un personaj nu este ușor, poți uita replici din cauza emoțiilor, dar unul dintre cele mai grele lucruri, atunci când faci teatru, este să retrăiești, din nou și din nou, sentimentele pe care trebuie să le arăți publicului. Dar să nu uităm că la sfârșit primim aplauzele, care fac să merite toată munca depusă.

      În esență, amândouă te ajută să îți explorezi și să îți dezvolți creativitatea. Să afli cine ești și cum vrei să fii. Te ajută să te exprimi și, în final, să te înțelegi și să înțelegi mai bine lumea în care trăiești. Să te faci înțeles. Așa că, în mare, fiecare lucru este important, fie că scrii, fie că joci teatru. De aceea, te invit să alegi! Sau să le încerci pe amândouă! Aceasta este provocarea de astăzi, o provocare de vacanță, cu efecte asupra viitorului tău.

      Maria-Alexandra Vaman, 12 ani, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Dr.Alexandru Șafran”, Membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor din Bacău

      Avarie pe strada Daciei!

        Pentru remedierea unei avarii aparute astăzi pe strada Daciei nr. 10, RAJA SA a fost nevoită să scadă presiunea apei potabile astăzi, duminică, 02 august 2020, începând din această dinineață, până la ora 14.00.

        Sunt afectati de scăderea presiunii apei potabile locuitorii străzilor: Daciei, Pinului, Buciumului, Trotusului.

        Ne cerem scuze fata de abonatii care vor suferi de scaderea presiunii apei potabile si ii asiguram ca echipele care executa lucrarile vor face tot posibilul pentru finalizarea interventiilor si reluarea furnizarii apei potabile in parametri, in cel mai scurt timp.

        Biroul de presa

        Cocktail de vară

        Tare se mai grăbesc unii oameni să judece, să condamne, să dea verdicte, mai nou, să inițieze acțiuni civice, să facă și să semneze petiții. Cea împotriva Andreei Esca mi se pare de o stupiditate perfectă! A dat activismul social, febra „gândirii critice” peste niște inși cu resurse intelectuale secate sub soarele arzător al acestei perioade de vară! Ce ți-e și cu democrația asta prost înțeleasă! Tot insul a ajuns să-și dea cu părerea, nu mai încapi în lumea asta de atâția păreriști de ocazie. Ba, îi mai auzi și slobozind, senin, generalități de tipul: italienii sunt…, francezii sunt…, americanii așa și pe dincolo, britanicii sunt…

        Or, nuanțele sunt esențiale pentru o gândire suplă, și numai având grijă la ele poți cuprinde și înțelege aspectele realității. De pildă, nu toți britanicii sunt aroganți. Dar excentrici sunt, insulari, cultivându-și cu obstinație diferența. De altfel, britanicii sunt plini de contradicții și, pe lângă vestita lor politețe, faimosul lor calm, umorul lor sec, specific, nu duc lipsă nici de manifestări odioase, primitive, huliganice, de o violență extremă. Se știe că au o presă excelentă, profesionistă, serioasă, dar și tabloide îngrozitoare, fără milă, pe care dacă le storci, curge sânge, după o cunoscută butadă. Își respectă tradițiile, dar se dau în vânt și după noutăți cât mai bizare. Și, chestiune la care am să mă opresc un pic, au mulți cercetători, care au timp berechet (și condiții excelente) să descopere o mulțime de lucruri. Unele dintre ele cel puțin ciudate, amuzante.

        Desigur, ei se ocupă, în primul rând, de probleme serioase, servind în cel mai înalt grad știința, dar uneori lasă impresia și că se joacă. Pentru că jocul este o activitate umană pe care nu o putem ignora, cercetătorii britanici îl tratează cu maximă responsabilitate. Iar sociologii lor se arată interesați, în anchetele pe care le întreprind, de cele mai intime probleme umane. Au făcut, de exemplu, studii care să lămurească la ce anume se gândesc femeile în momentul maximei plăceri sexuale și au ajuns la concluzia că mare parte din ele nu sunt atente la ce li se întâmplă, în timp ce altora le fuge gândul la covrigei de tip bretzel, la pisicuțe, la ce vor găti diseară, la ce facturi mai au de achitat. Dar sunt și dintre acelea, susțin ei, care pot rezolva probleme de matematică sau rebusuri în cursul unei partide de amor. La polul opus acestor persoane absente din focul acțiunii erotice sunt pasionalii, cei care adoră sexul sonor.

        Ei bine, ne avertizează autorii studiului, aceștia (și ei și ele) sunt infidelii, cei care pun coarne în mod constant partenerilor de viață. „Conform studiului, tăcuții sunt cei mai fideli”. E de verificat, desigur, ca să nu mai avem dubii. În fine, am ales niște exemple amuzante, știind cât de mult îi preocupă pe oameni sexul. Deși, pe primul loc rămâne hrana, evident. Și aici cercetătorii din domeniul medicinii atacă, spunându-ne cât de nociv este un obicei pe care, până mai ieri, îl credeam foarte bun pentru organism, pentru sănătate. Acum cică nu este deloc în regulă să consumi cinci porții de legume și fructe pe zi, pentru că fructoza din fructe și amidonul din unele legume duc la depozitarea unor grăsimi nesănătoase în celule. Alt mit legat de sănătate susține că e musai să bei doi litri de apă pe zi, dar apa în stare pură nu este singura sursă de hidratare, ea fiind conținută și de legume, fructe, ceai, cafea, bere, sucuri, etc. Numai că, aproape toate fructele și legumele sunt tratate, deci au un potențial toxic, și nici salata nu este OK, iar merele, vai, au sâmburi care conțin amigdalină, o substanță deosebit de toxică. Totul este să nu ne pierdem umorul și să privim nuanțat lucrurile, să nu le luăm „tale quale”, mai precis, cum le prezintă unii și alții, și să mai folosim filtrul rațiunii.

        † DUMINICA a 18-a de peste an

        Evanghelia din această duminică, a XVIII-a de peste an, ne vorbește despre două gesturi pe care Isus le-a făcut: vindecarea bolnavilor și înmulțirea pâinilor. În fața acestor minuni nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important ce ne este relatat în evanghelie: mila care l-a cuprins pe Isus la vederea acelei mulțimi suferinde și flămânde. În fond, această milă care se va concretiza în gesturi salvatoare revelează iubirea nemărginită pe care Isus Cristos (şi prin El Dumnezeu) o nutrește pentru creaturile sale abătute și flămânde. Mai mult, El singur este sursa adevăratelor vindecări sau sursa acelei hrane care satură cu adevărat.

        Isus foloseşte pâinea ca semn al adevărului cuprins în mesajul mântuirii, hrănindu-ne credința cu convingerea împlinirilor mesianice. Această pâine ne amintește de gestul lui Isus care „a luat pâinea, a ridicat ochii spre cer şi aducând mulţumiri, a frânt-o”, și care este, practic, același cu gestul de la instituirea Euharistiei (cf. Mt 26,26-28). Intenţia evanghelistului Matei este clară: pâinea înmulţită trebuie să ne amintească de pâinea euharistică, iar Isus este „pâinea coborâtă din cer” cu menirea de a satisface dorinţele legitime – trupeşti şi sufleteşti – ale omului.

        Isus a săturat oamenii care erau înfometaţi. Acest fapt ne arată că Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Cristos declară că a sosit (cf. Lc 17,21), nu este din această lume, dar este în strânsă legătură cu aceasta. Mulţimea l-a urmat pe Isus spre a-i asculta cuvântul. Acum, Vestea cea Bună, pe care el o proclamă, nu se poate reduce numai la o săturare corporală. Esenţialul este altul, înmulţirea pâinilor este semnul unităţii Bisericii prin iubire.

        Pentru fiecare creştin, participarea la banchetul euharistic trebuie să devină izvorul unei încercări de promovare umană, în care toţi şi fiecare în parte să fie recunoscuţi în demnitatea lor fundamentală de persoană în sânul unei singure şi mari familii.
        Semnul prezenţei lui Isus Cristos între noi, până la sfârşitul istoriei, este Euharistia, adevăratul izvor al creştinului. În această mană cerească se află concretizată iubirea supremă a lui Dumnezeu devenită umană şi vizibilă în Fiul său. Fraţilor, cine ne va putea despărţi de dragostea lui Cristos?” (Rom 8,35). Cine ne oprește să nu gustăm din această pâine?

        Pr. Richardo-Dominic Baciu

        Duminica a VII a după Rusalii-Postul Maicii Domnului

        Trăim într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, așa încât tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală ?”devine foarte actuală.
        Răspunsul îl aflăm în Evanghelia după Matei capitolul VI,versetele 22-33 ce sunt parte a Predicii de pe Munte a Mântuitorului, minunat îndemn de a reconsidera priorităţile din viaţa noastră.
        Vorbind despre “grijile vieţii”, gândul ne zboară aproape instantaneu la preocuparea pentru mâncare, îmbrăcăminte, băutură, confort în cele zilnice, bogăţie , etc. Descoperim din cuvintele Domnului că ne-am fixat un obiectiv greşit ! Toate acestea sunt trecatoare şi constituie strict instrumente de care să ne folosim pentru a dobândi viaţa veşnică!

        Există şi griji mântuitoare : „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădam”, spunem la Sfânta Liturghie . Deci grijile lumeşti trebuie acoperite cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în Bunatatea Lui. Există şi grija pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce eşti dator să faci, griji care te ridică, te angajează în viaţa sfântă, grija de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viaţă frumoasă şi liniştită, o viaţă din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământeşti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu şi de a-I face voia Lui. Şi în felul acesta omul este angajat spre bine şi nu este asuprit de rău.

        Extraordinar este îndemnul Domnului Iisus : “ Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adauga vouă”(Matei VI,33),iar sfinţii spun pe înţelesul nostru: “Nu căutaţi zdrențe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e Împăratul, şi voi sunteti fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogaţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fară îndoială şi ce este mic”.La fel spune şi psalmistul:”Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu Însuşi domneşte pe tronul slavei Sale”( Psalm 102,19); “împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în care drepţii vor străluci ca soarele” (Matei 13,43). Cu toate că cele spuse de Domnul sunt atât de multe şi atât de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pământ, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rânduiala ! Am uitat Calea şi am pierdut poteca ! Ne-am rătăcit de Adevăr,de Hristos !

        Acum conştientizăm ca lumea şi împărăţiile nu sunt veşnice, iar la “sfârşitul veacurilor”,doar drepţii vor cânta cu îngerii în ceruri: „Împărăţia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este Împărăţie veşnică şi stăpânirea Ta din neam în neam!

        Pr. Liviu Burlacu
        Centrul Izvorul Tămăduirii-Bacău

        Osho și dărâmătorii de statui

        Sunt oameni care-ți pot schimba viața; în bine sau în rău. Osho este unul dintre ei. Nume de la naștere: Chandra Mohan Jain. Este perceput ca filosof, guru și învățător spiritual indian, fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas. La 30 de ani de la moartea lui, spiritul ideilor sale este în ofensivă.

        L-am putea asemui cu Nietzsche, cel care spunea că ,,Dumnezeu a murit”, în vreme ce creştinismul a ajuns la sfârşit iar omul, îndreptându-se din centru către nimic, trebuie să zămislească Supraomul? Posibil, dar numai dintr-o anumită perspectivă: idealul apariției unui nou tip de ființă umană. Această ființă ar fi, potrivit lui Osho, un Zorba Buddha. Un om capabil de a se bucura atât de plăcerile lumești, cât și de marea seninătate a spiritului. Un scriitor american, Tom Robbins, a spus despre Osho că este ,,cel mai periculos om de la Iisus Hristos încoace”. Sunday Mid-Day (India) l-a inclus în lista celor zece persoane care au schimbat destinul Indiei. O listă din care nu lipsesc Gandhi, Nehru și Buddha însuși. Osho este un fel de Socrate al secolului al XX-lea. Persuasiunea sa are însă glasul unui imperativ structurat în manieră psihologică modernă, din care lipsește uneori libertatea socratică a cugetării libere, nemanipulate. Osho este un psiholog de o altă factură, de vreme ce ne spune că ,,psihologii continuă să muncească pe șoareci, fiindcă nu dau mai mult credit decât atât unui om. Ei cred că dacă pot înțelege mintea unui șoarece, au înțeles omenirea”. (Osho, ,,Libertatea de a fi tu însuți”, București, Editura Litera, 2019, p.107) Îl percep pe Osho ca pe un guru talentat, nu ca pe un filosof.

        Pentru Osho, ,,nu există nici soartă nici destin”, (ibidem, p. 48), decât dacă vrei să scapi de responsabilitate. ,,Dacă există Dumnezeu, omul nu poate niciodată să fie liber.” (ibidem, p. 44). ,,Dumnezeu trebuie să moară pentru a fi salvată libertatea omului.” (ibidem) Mai mult, ,,și religia trebuie să moară (…). Și trebuie să creăm o religiozitate care nu are Dumnezeu și nici religie, care nu are pe nimeni deasupra, mai puternic decât tine, și nicio religie organizată, care să creeze diferite tipuri de colivii – creștină, mahomedană, hindusă, budistă. Colivii frumoase…” (ibidem, p. 46) Da, omul este doar o marionetă, pe lângă Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu și religia trebuie să moară, susține Osho… Dostoievski, marele apărător al credinței întru Dumnezeu, i-ar căuta, democratic, beregata lui Osho: ,,Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis!”. Și încă un gând: ,,…dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat”. (F. M. Dostoievski, „Frații Karamazov”, vol. I, București, Editura Univers, 1982, p. 217)

        În India există ,,Stațiunea internațională de meditație Osho”. Ocupă o suprafață de 16 hectare. Mii de persoane o asaltează, anual. Meditații, cursuri, seminarii, bucătărie specială, Spa, spectacole, dans, cazare, tehnologie de vârf… ,,Osho Auditorium” este cea mai încăpătoare sală de meditații din lume. Adepții lui Osho au creat o veritabilă industrie a persuasiunii din ideile acestui guru. ,,Omul, așa cum este, nu este de ajuns. El poate fi mai mult, poate fi mult mai mult. Orice este el, este doar o sămânță. Nu știe ce potențial poartă în sine”… (ibidem, p. 48) Această idee a lui Osho este exploatată la maximum.

        Deocamdată, cel puțin, dărâmătorii de statui și doctrine nu s-au gândit să treacă și peste Osho, cu buldozerele nihilismului. Osho s-a gândit însă și la această variantă. Iată-i premoniția: ,,Odată ce începe să se întâmple ceva, atunci apar problemele. Odată ce ceva va crește în viața ta, fără a crește în inimile mulțimii ce te înconjoară, vei deveni un străin, vei deveni un outsider. Și mulțimea nu iartă niciodată străinii, mulțimea nu iartă niciodată outsiderii; îi distruge. Trebuie să-i distrugă, doar pentru a avea conștiința împăcată”. (ibidem, p. 72)

        Condoleanțe

          Suntem alături de domnul Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău, în aceste triste momente, când se desparte de cea care i-a fost călăuzitor în viață și sprijin în momentele de cumpănă.

          Din păcate, am primit această veste tristă, că mama domnului prefect a trecut astăzi spre cele veșnice.

          În astfel de momente, facem apel către toți actorii politici băcăuani, la decență și compasiune.

          Dumnezeu să o odihnească!

          Echipa PNL Bacău

          Liviu Miroșeanu, nominalizarea PNL pentru Primăria Bacău

          Actualul prefect Liviu Miroșeanu este candidatul PNL pentru Primăria Bacău, în timp ce Ionel Palăr a devenit oficial candidatul partidului pentru președinția Consiliului Județean Bacău. Cei doi au fost validați în cadrul Biroului Politic Național al PNL, desfășurat azi la București.

          ”Mă bucură această decizie și îmi voi da demisia din funcția de prefect, pe care o dețin acum. Activitatea din ultimele luni m-a convins că se pot face foarte multe lucruri pentru oameni, cu condiția să știi și să vrei. Am văzut multe erori, multă nepăsare și sunt convins că deciziile trebuie luate altfel, mult mai aproape de semeni. În ultimele luni, în care am gestionat criza sanitară COVID-19, am înțeles și mai bine că oamenii așteaptă altceva de la administrație și de la politic, că băcăuanii au nevoie de cineva care chiar să îi asculte, să îi reprezinte și care să rezolve problemele comunității, nu doar să promită. Cu siguranță voi aduce calm, echilibru si eficiență în administrație, pentru că ceasta este calea, nu a celor care țipă mai mult, se înghesuie în fotografii și sunt falși campioni pe Facebook”, este prima declarație a lui Liviu Miroșeanu, din postura de candidat la Primăria Bacău.

          Președintele PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr, este convins că va face echipă bună cu Liviu Miroșeanu și că vor reuși, împreună, să trimită PSD acasă.

          ”De 30 de ani, PSD își bate joc de județul Bacău: tinerii pleacă la muncă în străinătate, sărăcia pune stăpânire pe județ, în timp ce afacerile oamenilor de la PSD înfloresc. Județul Bacău are nevoie de o schimbare majoră, trebuie deschis și dezvoltat, ulițele prăfuite trebuie să dispară, la poarta fiecărei gospodării trebuie să existe apă, gaze și canalizare. Cu Liviu Miroșeanu la Primăria Bacău sunt convins că vom câștiga și Consiliul Județean și vom construi tot ceea ce nu s-a realizat timp de 30 de ani!”, a spus președintele Ionel Palăr.

          Biroul de presă al PNL Bacău

          Se extinde Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide

            În ședința de ieri, 31 iulie, consilierii județeni au aprobat alocarea cofinanțării proiectului pentru extinderea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide(SMIDS). Aprobarea a fost necesară pentru depunerea proiectului spre evaluare și finanțare în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020.

            Proiectul va fi finanțat din fonduri europene în proporție de 85%, din fonduri de la bugetul de stat 13% și cofinanțare din bugetul județului Bacău de 2%.

            Valoarea totală a proiectului este de 5,2 milioane de lei, iar aportul CJ este de 105 000 lei.

            Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor a cunoscut investiții majore în infrastructură între anii 2011-2013 și este funcțional în județul Bacău începând cu anul 2016.

            Guvernul a numit un nou subprefect de Bacău

              Guvernul a decis în şedinţa de vineri numirea de noi subprefecţi în judeţele Bacău, Brăila şi Covasna.

              În județul Bacău, în locul Maricicăi Coșa, a fost numit Narcis Jitaru.

              Acesta este președinte la Crucea Roșie-Subfiliala Comanești și director la Europe Direct Valea Trotușului Comănești. A studiat la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și este căsătorit.

              În 2016 a candidat pe listele PNL la Camera Deputaților.

              Conform legii, poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este cetăţean român şi are domiciliul în ţară; se bucură de exerciţiul drepturilor electorale; are capacitate deplină de exerciţiu; nu a suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; are studii superioare de lungă durată; nu se regăseşte în cazurile de incompatibilitate; a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Naţional de Administraţie.

              Prin excepţie, poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiţia ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcţie să absolve un astfel de program.