marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1710

Profil de candidat: Elena Hărătău – învățătoarea, deputata, candidata

Când o vezi prima dată, îți dai seama că doamna din fața ta n-are cum să fie altceva decât învățătoare. Îmbrăcată cochet, dar cumva auster, are mișcările calculate, ca în fața clasei. Și te privește de parcă urmează să zici „Știți, eu mi-am făcut tema, dar mi-am uitat caietul acasă!”, iar ea, învățătoarea ta, a mai auzit asta de la multe generații înainte. Dar să o lăsăm pe Elena Hărătău să se prezinte în triplă calitate: profesoară pentru învățământul primar (aceasta e actuala denumire a învățătorilor noștri), deputată și candidată PNL la Camera Deputaților.

Învățătoarea

„Toată viața mea este legată de învățământ. Imediat după ce am terminat liceul, în 1982, m-am încadrat ca învățătoare. Am prins post tocmai la Răchitoasa. Nu îmi era ușor deloc. Primul meu gând a fost să vin cât mai aproape de Bacău, dar nu după mult timp, m-am răzgândit. În primul rând, datorită copiilor mei de la școală. Cei mai mulți erau din familii sărace. Iar singura lor șansă în viață era învățătura. Timp de 14 ani, copiii din Răchitoasa au învățat cu mine să scrie, să citească și să socotească. Mi-i amintesc cu drag și sunt și acum mândră de ei!

În 1993 am fost numită directoare adjunctă a școlii, în 1995 am devenit institutor cu studii superioare, iar din 1996 și până în 2003, am predat la Gioseni și la Secuieni, unde m-am ocupat de alte generații de copii.

La 11 ani de când am intrat în învățământ, am dat concurs și am ocupat un post în Bacău, la Școala «Octavian Voicu», de pe strada Bicaz. Cinci ani am activat acolo, timp în care am urmat și cursurile Facultății de Psihologie și Asistență Socială, pe care am absolvit-o cu media 10.

În sfârșit, în 2009, ca profesor pentru învățământul primar, cu gradul didactic I, am ajuns la Școala «Domnița Maria», din zona URA. Aici m-am împlinit profesional. Pe lângă munca de la clasă, cu elevii mei, am mai fost membru în Consiliul Consultativ și metodist al Inspectoratului Școlar, am devenit membru al Corpului Național de Experți în managementul educațional și multe altele. Colegii mei m-au ales lider de sindicat al școlii și membru în Biroul Operativ al Sindicatului Liber din Învățământ Bacău.

Din 2014, timp de trei ani, am fost director adjunct. Iar în 2017 am câștigat concursul pentru postul de director al Școlii «Domnița Maria», pe care l-am ocupat doar un an, pentru că în 2018 am devenit deputat.

Deputata

Da, am fost aleasă pe lista PSD, dar din 2019 activez în cadrul Grupului parlamentar PNL. Nu am fost unul dintre acei parlamentari care iau cuvântul o singură dată în patru ani, atunci când depun jurământul. De la începutul mandatului de deputat în Parlamentul României, respectiv din 9 iulie 2018 şi până în prezent, am avut 61 de luări de cuvânt, 50 de declaraţii politice, 28 de propuneri legislative iniţiate, dintre care șapte au fost promulgate legi, precum şi 53 de întrebări şi interpelări.

În prezent, fac parte din Comisia permanentă pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, iar anterior am activat în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport. Dintre legile al căror coinițiator am fost și care acum sunt în vigoare amintesc doar Legea drepturilor pacientului, Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legea privind asociațiile pensionarilor și Legea privind organizarea și finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.

Cele 50 declaraţii politice prezentate până acum în secţiunea specială dedicată acestora din plenul Camerei Deputaţilor au abordat subiecte de actualitate din sfera politică, economică şi socială. Iar cele 53 de întrebări şi interpelări au adus în atenţia Guvernului României probleme specifice ale locuitorilor, precum și aspecte punctuale cu care s-au confruntat autoritățile publice locale din județul Bacău.”

Candidata

Unele dintre propunerile legislative la inițierea cărora a contribuit Elena Hărătău sunt acum în procedură parlamentară, iar în mandatul 2020 – 2024 se va ocupa de urgentarea intrării lor în dezbatere. Elena Hărătău se declară un om cu vederi moderat de stânga, și nici nu avea cum să fie altfel, după experiențele de învățătoare în mediul rural, unde a cunoscut toate necazurile prin care trec comunitățile sărace.

„Am o agendă privind categoriile defavorizate, dar știu că România și județul Bacău au acum nevoie de progres, de mai puțină dezbinare. Pot să reprezint interesele alegătorilor mei, pentru că PNL privește spre viitor și are ca model țările dezvoltate, cu politici sociale sustenabile, de secol al XXI-lea. Proiectele mele urmăresc, pe de o parte, aceste categorii mai puțin avantajate, iar pe de altă parte, susținerea marilor proiecte de care județul Bacău și Regiunea Nord-Est, în general, are nevoie. Sigur că voi contribui la punerea în practică a întregului program cu care PNL se prezintă în această campanie electorală, pentru că scopul nostru este să dezvoltăm, iar comunitățile au nevoie de infrastructură, de apă, de canalizare, de școli bune și de cadre didactice pregătite. Una dintre prioritățile mele este să luăm toate deciziile, astfel ca și copiii din mediul rural să aibă șanse reale la educație”, spune Elena Hărătău.

Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PNL, cod AEP 11200025

Doamne, a sosit vremea: trebuie să intervii!

Desigur, e necanonică ruga mea, Doamne! Clericii mă vor afurisi, puritanii mă vor sictiri, evlavioșii mă vor țintui la zidul către care vor porni săgeți otrăvite, ateii vor zâmbi sarcastic. Totuși, Te rog… Ne-ai oferit cel mai prețios dar: LIBERUL ARBITRU, cel care, în majestatea ființării sale, ne lasă să zburăm cu aripile noastre, să îndrăznim, să simțim fărâma de divinitate din noi.

Dar, de-o bună vreme, Doamne, liberul arbitru a devenit un animal obosit care reacționează după poftele răufăcătorilor, analfabeților și bestiilor morale. Ne‑am pierdut busola, Doamne? Am devenit o lume îndrăgostită de obiecte, o lume cu ochii pe beregata celuilalt. Chiar și mulți dintre clerici se află în ofsaidul cel mare al moralei. Politicienii suferă de metastaza mlaștinilor. Suferința și bolile par a fi evadate din Apocalipsa pe care ai anticipat-o (programat-o?). Moartea a ajuns vedetă, Viața e o cenușăreasă pentru care nu mai găsim condurii potriviți. Chiar și copiii au ajuns niște cobai ai Suferinței.

De multe ori, Părinte al meu, vreau să zbor pe traseele Binelui și Frumosului, sau cel puțin așa cred, dar pe contrasens vin mulți care mă izbesc și-mi transformă ființarea în cioburi de trup și de suflet. Când liberul arbitru ajunge să ofere permis de muncă Răului, mă tem că trebuie să Te rog să reglezi ceva în Lucrarea Ta, Doamne… Lumea aceea perfectă a Ta, din zilele „Facerii”, a luat‑o razna de tot…

Poți face ceva ca s‑o îndrepți, Doamne! A sosit vremea în care trebuie să intervii urgent. Nu cred că întâmplător l‑ai pus pe Shakespeare să spună vorbele acelea minunate: „Un cer atât de‑ntunecat,/ doar o furtună/ să‑l mai limpezească…” Poți limpezi totul, dacă vrei, Doamne! Aștept furtuna Ta vindecătoare. Firește, nu cea din Apocalipsa știută.

Educația azi, între artă și știință … Sau despre cum ne adaptăm școlii online

    Luna noiembrie aduce pentru Asociația Bronx People încheierea proiectului cofinanțat de Consiliul Județean Bacău ,,Educația azi, între artă și știință”, o inițiativă prin care 54 de copii de la Centrul Familial Maria Bronx și Asociația Casa de Copii Sfânta Maria Barați au avut parte de un stagiu de acomodare la educația online.

    Prin implementarea proiectului, s-au urmărit întărirea capacității ONG-ului de a lucra cu copiii din sistemul de protecție specială, adaptarea metodelor de studiu la cerințele societății actuale, când activitatea didactică s-a mutat în online, analiza eficacității predării online în comparație cu întâlnirea directă în procesul de predare-învățare. 54 de copii au participat la ateliere tematice organizate în cadrul proiectului, ateliere construite sistematic astfel încât să acopere cât mai multe nevoi educaționale ale copiilor: confruntarea cu științele exacte, incursiunea în științele umaniste, necesitatea de a înțelege corpul uman și cum acesta poate fi protejat, libertatea de exprimare prin formă și culoare, secretele culinare și curajul de a încerca ceva nou, adoptarea unui stil de viață sănătos prin integrarea sportului în rândul activităților cotidiene, deprinderea capacităților de operare a calculatorului și de utilizare a dispozitivelor informatice în scopul achiziției de informație. Prin toate aceste activități, s-a urmărit creșterea capacității de înțelegere a beneficiarilor, de învățare și de aplicare a noțiunilor cu care aceștia se confruntă, ținând cont că societatea în care se regăsesc este în continuă schimbare și solicită de la ei tot mai multe resurse personale pentru a se putea integra optim în ea.

    Proiectul cu o durată de 3 luni a vizat creșterea șanselor de integrare socială și dezvoltarea unor perspective de viitor pentru cei 54 de copii, care provin din mediul instituționalizat. În urma proiectului, se va lansa în online un filmuleț care va sintetiza evoluția copiilor prin participarea la proiect, urmărind creșterea ponderii de participare a copiilor din sistemul instituționalizat la activități de natură educativă. Valoarea proiectului se ridică la 45.454,54 lei, din care valoarea cofinanțării CJ Bacău este de 40.000 lei (88%).

    ,,Proiectul și-a propus să-i învețe pe copii cum să învețe, mai ales când școala a migrat în online, iar totul a devenit debusolant, imprevizibil pentru ei. După achiziționarea resurselor fizice, absolut necesare derulării proiectului, am urmărit să îi ajutăm pe beneficiari să își structureze modul de a gândi și de a lucra. Totul este despre ordine, despre capacitatea de gestionare a informației. Și, pentru copiii care provin din mediul instituționalizat, ordinea este un lucru esențial în dezvoltarea lor, în descoperirea și urmarea unor alternative de integrare și dezvoltare socioprofesională. Și, pentru ca școala online să funcționeze, este și mai important cât de mult se implică autoritățile în viața categoriilor sociale vulnerabile: un copil nu va putea niciodată urma ore online când casa stă să se dărâme pe el, când nu are internet sau gadgeturi, deoarece părinții abia au bani de mâncare, când personalul din centre vine fără tragere de inimă la muncă, deoarece statul nu i-a plătit încă salariul, iar copilul suferă de pe margine… E vorba, la fel, despre ordine, o ordine pe care statul o poate sau nu păstra. Dar copiii, comportamentele și viitorul lor  sunt rezultatul resurselor pe care am ales să le investim în ei, în societate, în noi până la urmă.” (Daniel Zodian, manager proiect)

    Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2020 conform Legii nr. 350/2005

    O nouă filmare cu Centura Bacăului

      Înregistrarea prezintă brațul de est al Centurii, cel realizat la profil de autostradă. Imaginile cuprind zona dintre DN2 nord – Nod DN2F.

      Sursa

      Pfizer anunță că vaccinul său anti-COVID 19 are o eficiență de 90%

      Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei americane reprezintă o primă victorie importantă obţinută în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane, a afectat grav economia mondială şi a bulversat viaţa de zi cu zi a oamenilor din lumea întreagă, informează Reuters şi AFP.

      Grupul Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează un vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus.

      Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni.

      Dacă vaccinul dezvoltat de grupul Pfizer va fi autorizat, el va deveni disponibil într-o primă fază într-un număr limitat de doze. Multe întrebări rămân deocamdată fără răspuns, inclusiv aceea despre perioada de timp pentru care noul vaccin oferă protecţie. Cu toate acestea, anunţul de luni oferă o rază de speranţă comunităţii internaţionale legată de posibilitatea ca şi alte vaccinuri create împotriva noului coronavirus, aflate în prezent în etapa de dezvoltare, să fie eficiente.

      „Astăzi este o zi mare pentru ştiinţă şi pentru omenire”, a declarat Albert Bourla, preşedintele şi CEO-ul grupului Pfizer, într-un comunicat oficial. „Am atins acest prag critic în programul nostru de dezvoltare a unui vaccin, într-o perioadă în care omenirea are cea mai mare nevoie de el, cu rate de infectare care stabilesc noi recorduri, cu spitale care se apropie de capacitatea lor maximală şi cu economii care întâmpină mari dificultăţi pentru a se redeschide”, a adăugat el.

      Un biciclist s-a accidentat după ce a acroşat un podeţ

        La data de 08 noiembrie a.c., pe raza comunei Tamaşi, un biciclist, în vârstă de 51 de ani, din comuna Nicolae- Bălcescu, în timp ce se deplasa pe DJ 252 B, s-a dezechilibrat şi a acroşat un podeţ. Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească.

        Polițiștii au testat biciclistul cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
        Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

        Bicicliştilor le recomandăm să nu circule sub influenţa alcoolului, fie vizibili în trafic, să poarte vestă și articole vestimentare cu accesorii reflectorizante şi să se concentreze permanent asupra traficului.

        Cu alcoolul la volan

          Bărbat prins în trafic de poliţişti, sub influenţa alcoolului

          La data de 08 noiembrie a.c., un bărbat de 47 de ani, din Bacău a fost depistat de poliţiştii rutieri, în timp ce se afla la volanul unui autoturism oprit la semafor şi care nu continua deplasarea.
          Date fiind suspiciunile că bărbatul ar fi adormit la volan, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări.
          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

          Depistat de poliţişti şi cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului

          La data de 09 noiembrie a.c, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 41 de ani, din Slănic Moldova, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Dărmăneşti, aflându-se sub influenţa alcoolului.
          Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

          Patru bătăuși, arestați preventiv

            Poliţiştii au identificat şi reţinut patru bărbaţi, care, la data de 5 noiembrie a.c. ar fi provocat scandal în comuna Valea Seacă şi ar fi lovit doi localnici. Ulterior, au fost arestaţi preventiv.

            La data de 05 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, cinci bărbaţi ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică pe drumul sătesc din Valea Seacă şi ar fi lovit două persoane.

            În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că, bănuiţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani, toţi din localitate, în timp ce se aflau pe drumul sătesc, ar fi provocat scandal şi ar fi lovit doi bărbaţi, unul de 41 şi altul de 45 de ani, cu pumnii şi picioarele.

            Ulterior, cei cinci bănuiţi i-ar fi urmărit pe cei doi care s-ar fi refugiat în curtea unei rude, un bărbat de 35 de ani, pătrunzând fără drept, continuând să-i lovească.

            Cei doi bărbaţi agresaţi au necesitat îngrijiri medicale.

            Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

            Patru dintre bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi ulterior, prezentaţi instanţei care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

            Ce s-a stabilit astăzi în Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bacău

              Situația epidemiologică din municipiul Bacău a fost evaluată astăzi, așa cum s-a anunțat, de la ora 10.30, în Comitetul Local pentru Situații de Urgență. S-au dispus mai multe măsuri pentru a începe conturarea unei strategii de sănătate publică care să ajute la scăderea rapidă a ratei de infectare și pentru a se reveni la normalitate. Punctual, ne-a transmis Ionuț Avram, responsabilul cu presa din Primăria Bacău, s-a stabilit ca:

              1. Toate deciziile luate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să fie transmise și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bacău. Până acum, autoritatea locală nu era anunțată despre ce se decidea în acest for.
              2. Transmiterea situației încărcării paturilor de la Terapie Intensivă, în timp real!
              3. La Târgul de mașini se suspendă activitatea timp de 7 zile.
              4. Direcția de Sănătate Publică Bacău va cerceta situația de la centrele de zi pentru copiii cu nevoi speciale pentru a indica soluțiile de redeschidere.
              5. Numărul de locuri din autobuzele Societății de Transport Public se reduce cu 50 la sută. Autobuzele nu vor pleca din stație dacă sunt pasageri în picioare. Va fi mărită și frecvența lor, în orele de vârf, adică dimineața și după amiaza, iar în rest va fi micșorată.
              6. S-a înființat o echipă de lucru pentru elaborarea unei strategii de sănătate publică, iar până joi, 12 noiembrie, se va pune la punct această strategie care va fi prezentată Consiliului Local Bacău.

              Poluarea ne scoate la pensie mai devreme. Cine are dreptul la aceste beneficii și cum se stabilesc acestea!

                La Casa Județeană de Pensii Bacău se prezintă zilnic persoane care întreabă dacă beneficiază de prevederile noii legi

                De câteva săptămâni Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău este asaltată de persoane care vor să știe dacă pot ieși la pensie mai devreme, în virtutea Legii 212/2020. Au vrut să afle dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege și până la sfârșitul săptămânii trecute 32 de băcăuani și-au depus dosarul de pensionare anticipată parțială, conform actului normativ amintit. Mulți alții așteaptă clarificarea legii de către conducerea CJP Bacău. Unii dintre cei interesați au apelat și la redacția noastră solicitându-ne lămuriri, la rubrica Bacăul vobește.

                O nedumerire legată de pensionarea anticipată pe motiv de poluare

                „Am tot citit prin presă că cei care locuim în Bacău, alături de cei din Onești, precum și în comunele limitrofe acestor două municipii, pe o distanță de 8 km (parcă), am avea o reducere cu 2 ani la pensionarea anticipată pe motiv că am locuit/locuim în zone care au fost poluate de combinate chimice (minimum 30 de ani). Bun, până aici, dar nedumerirea mea care este: câți ani a poluat combinatul de la Bacău, de exemplu, având în vedere că a fost construit la sfârșitul anilor ’70? Noi, cei care avem acum 50 de ani, vom beneficia de această reducere? Sau, mai concret, cine beneficiază exact de această reducere? Cei care sunt în prag de pensionare, dacă dăm timpul înapoi, și au trăit chiar în vremurile când aceste combinate poluau? Sau și noi, ceilalți, care ne-am născut în Bacău, dar mai târziu, și poate nu am fost poluați direct? Întreb asta pentru că între timp combinatele sunt închise sau în conservare. Și încă ceva: care este lista completă cu localitățile care fac parte din această prevedere, care între timp s-a și legiferat, având în vedere că aceste combinate care au poluat sunt la periferia orașelor, deci centrul care a poluat nu este tot una cu centrul municipiului? Cum se calculează acei 8 km? Dacă luăm CIC-ul din Bacău, acesta este exact la 8 km de centrul municipiului. Iar cel care stă în Lilieci, are reducere sau nu? Are peste 8 km până în centrul Bacăului, iar până la CIC peste 16 km… Ei, cum iese calculul atunci? Poate ar trebui să se revină și pe aceste date concrete.

                Vă mulțumesc. Marian Petru

                La rândul nostru am discutat cu reprezentanți ai CJP Bacău, de la care am obținut informațiile așteptate de către cititorii noștri.

                Nu contează dacă Amurco sau Platforma Borzești s-au închis cu ani în urmă

                CICh Combinatul de Îngrășăminte Chimice Bacău (denumit ulterior Sofert, apoi Amurco)

                Pentru cei care încă nu știu, menționăm că, prin Legea 212/2020, lista localităților aflate în zonele afectate de poluarea remanentă a fost extinsă fiind incluse în rândul acestora și municipiile Bacău și Onești. Astfel, potrivit art.65, al.5 (modificat), din Legea 263/2010, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în unul din cele două orașe sau pe o rază de 8 km în jurul acestora vor beneficia de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare (65 ani, bărbații, 61,5 ani, în prezent, femeile), fără a fi penalizate.

                Acordarea dreptului amintit nu este condiționată de perioada de funcționare a complexelor industriale poluante din cele două orașe.

                Noțiunea de „remanentă” presupune că efectele poluării continuă să se mențină și după încetarea activității unităților economice respective. De altfel, în expunerea de motive, legiuitorul a avut în vedere că poluarea remanentă, din zonele menționate în actul normativ, influențează în timp în mod negativ mediul înconjurător și implicit sănătatea populației. Așadar, chiar dacă SC Amurco SA (fostul Combinat Chimic) din Bacău ori unitățile de pe Platforma Industrială Borzești și-au încetat activitatea cu ani în urmă, se consideră că efectele poluării produse de acestea se resimt în continuare.

                Combinatul chimic Borzești între 1955-1959/ arhiva digitală a Uniunii Arhitecților din România

                Lista localităților afectate de poluarea remanentă este lungă

                Legat de faptul că au dreptul la pensionarea mai devreme cu 2 ani (fără a fi penalizate) ”persoanele care au locuit cel puțin 30 ani” în zonele afectate de poluare, în lege nu se precizează dacă este vorba despre domiciliul stabil ori reședință. Oricum, condiția de mai sus trebuie dovedită cu adeverința eliberată de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației, actul care atestă perioada locuită. Cât despre localitățile situate la 8 km distanță față de cele două orașe (Bacău și Onești), lista lor a ajuns la CJP Bacău și este destul de lungă.

                Comunele (cu satele) aflate pe o rază de 8 km în jurul municipiului Bacău sunt:

                Berești Bistrița (Berești Bistrița, Brad), Buhoci (Bijghir, Buhocel, Buhoci, Coteni, Dospinești), Faraoani (Faraoani), Gîrleni (Gîrleni), Gioseni (Gioseni), Hemeiuș (Fântânele, Hemeiuș, Lilieci), Itești (Ciumași, Dumbrava, Itești), Letea Veche (Holt, Letea Veche, Radomirești, Ruși-Ciutea, Siretu), Luizi Călugăra (Luizi Călugăra, Osebiți), Măgura (Crihan, Dealu-Mare, Măgura, Sohodol), Mărgineni (Barați,Luncani, Mărgineni, Pădureni, Trebeș, Valea Budului), Nicolae Bălcescu (Buchila, Galbeni, Lărguța, Nicolae Bălcescu, Valea Seacă), Prăjești (Prăjești), Sărata (Bălțata, Sărata), Săucești (Schineni, Bogdan Vodă, Costei, Săucești, Șerbești, Siretu), Strugari (Petricica, Răchitișu), Tamași (Chetriș, Furnicari, Tamași) și Traian (Bogdănești, Traian). Aici se adaugă și Municipiul Bacău în întregime.

                Comunele (cu satele) aflate la o distanță de până la 8 km față de municipiul Onești (Borzești, Onești, Slobozia) sunt:

                Bârsănești (Bârsănești, Brătești, Caraclău), Bogdănești (Bogdănești,Filipești), Buciumi (Buciumi, Răcăuți), Căiuți (Căiuți,Florești, Heltiu, Măcești, Popeni, Vrânceni), Cașin (Cașin, Curița), Gura Văii (Capătă, Dumbrava, Gura Văii, Motocești, Păltinata, Temelia), Helegiu (Brătila, Deleni, Drăgugești, Helegiu), Mănăstirea Cașin (Lupești, Mănăstirea Cașin, Pârvulești), Oituz (Marginea, Oituz), Orbeni (Scurta), Parava (Rădoaia), Pârgărești (Bahna, Nicorești, Pârâu Boghii, Pârgărești, Satu Nou), Ștefan cel Mare (Bogdana, Gutinaș, Negoiești, Rădeana, Ștefan cel Mare) și Tîrgu Trotuș (Tuta, Viișoara, Tîrgu Trotuș). La care se adaugă și Municipiul Onești în întregime, cu cartierele Slobozia și Borzești, și orașul Tîrgu Ocna. 

                Mulți au interpretat eronat legea

                Chiar dacă lista localităților nu a fost transmisă, în fiecare zi la Casa de Pensii se prezintă numeroase persoane și din comunele apropiate de cele două orașe. Majoritatea celor interesați, însă, au înțeles greșit Legea 212/2020. Unii au dedus că această lege le permite acordarea pensiei de limită de vârstă mai devreme cu doi ani. Alții au înțeles că această reducere de vârstă li se aplică tuturor persoanelor care au locuit în zonele prevăzute de lege, inclusiv celor care deja beneficiază de alte categorii de pensie. Nu puțini au crezut că noul act normativ înseamnă recalcularea pensiilor anticipate parțiale, deja stabilite. Or, niciuna din variantele înțelese de către ei nu este valabilă.

                Pensionare anticipată parțială, fără penalizare

                Având în vedere cele arătate mai sus, se impune a preciza că art.65, al.5 (modificat), din Legea 263/2010 se referă la pensionarea anticipată parțială.

                Potrivit acestui articol, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare (35 ani, bărbații, și 31,5 ani, în prezent, femeile) ori care l-au depășit cu până la 8 ani pot solicita pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard. Ele vor suporta, însă, o penalizare care se aplică asupra pensiei ce li s-ar cuveni pentru limită de vârstă.

                Mărimea procentului de penalizare este în funcție de câți ani de cotizare are persoana respectivă peste stagiul complet. Astfel, se aplică o penalizare cuprinsă între 0,15 la sută (pentru cei care au între 7 și 8 ani de stagiu de cotizare peste cel complet) și 0,50 la sută (cei care au până într-un an de cotizare în plus) pentru fiecare lună de anticipare. Așadar, cei care se vor pensiona cu 5 ani mai devreme și au mai puțin de un an de cotizare peste cel complet vor suporta o penalizare de 30 la sută (cea mai mare).

                Potrivit modificării al.5, art.65, adusă de Legea 212/2020, persoanele din orașele și zonele cu poluare remanentă se pot pensiona, însă, mai devreme cu 2 ani față de vârsta standard de pensionare, fără a suporta penalizarea menționată mai sus.

                Dar și ele trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare sau depășirea acestuia cu până la 8 ani. De reținut că stagiile asimilate (armata, facultatea etc.) nu vor fi valorificate decât la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.

                Nu în ultimul rând trebuie să menționăm că reducerea cu 5 ani a vârstei standard, prevăzută la art.65, al.1, din Legea 263/2010, nu se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de aceasta ori de alte acte normative.

                Dovada locuirii o perioadă de cel puțin 30 de ani în zona afectată de poluare remanentă se face prin adeverință-tip, eliberată de serviciul de Evidență a persoanelor (populației) din raza de domiciliu

                Ioan Prisecaru, directorul executiv al Direcției Publice de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău: „Noi doar eliberăm această adeverință-tip, în baza evidenței care există în arhiva instituției noastre, cu domiciliile sau reședințele persoanei în cauză. Nu noi stabilim acei 8 km din jurul orașelor poluante, ci personalul de la Casa de Pensii; acolo sunt normele de aplicare ale legii și lista cu localitățile care se încadrează în această prevedere. Noi doar eliberăm adeverința, la cererea persoanei, cu domiciliile pe care le-a avut, așa cum figurează în evidența noastră. Nu noi interpretăm legea!”

                Ce acte trebuie

                O persoană care se adresează la Evidența Populației, pentru eliberarea la cerere a adeverinței, trebuie să prezinte cartea de identitate valabilă+ o copie, o cerere tip care se completează pe loc, o chitanță care să certifice plata acestui serviciu, în valoare de 23 de lei (care se plătește fie la ghișeul unic, fie la Taxe și impozite locale sau pe aplicația ghiseul.ro) și un istoric (verbal) al domiciliilor avute. „Ne ajută foarte mult dacă persoanele știu unde au locuit în ultimii 30 de ani, pentru a verifica mai ușor în evidențele noastre. Nu toată arhiva este în format informatizat!”, a mai specificat directorul Prisecaru.

                IMPORTAT! Este foarte bine ca persoanele care solicită această adeverință să se intereseze mai întâi dacă se încadrează în prevederile Legii 212/2020, pentru a nu aglomera inutil ghișeele Direcției de Evidență a Populației. „Sunt persoane care vin și ne întreabă pe noi dacă vor beneficia sau nu de această reducere, sau care au locuit în acele zone poluate doar 27 de ani și cer în avans adeverința. Nu eliberăm adeverință în astfel de cazuri. E important ca ei să știe dinainte de a veni la instituția noastră dacă se încadrează sau nu în prevederile legii”, a mai explicat directorul Ioan Prisecaru.

                Pentru a intra în posesia acestei adeverințe persoanele în cauză trebuie să se prezinte fizic la ghișeu. NU se eliberează aceste documente în format electronic (online). Termenul de eliberare este până în 20 de zile. De când a intrat în vigoare legea, la Direcția de Evidență a Persoanelor Bacău s-au prezentat peste 370 de persoane care au solicitat această adeverință. Au fost zile și cu 30-40 de solicitări, iar numărul este în creștere.

                ATENȚIE !!! Pe această adeverință este trecută inclusiv perioada (unde e cazul) în care persoana respectivă a locuit în aceste zone cu viză de flotant.

                Elena Țintaru, Roxana Neagu 

                Președintele CJ propune un plan integrat de gestionare a asistenței medicale în context pandemic

                  Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea spune că este esențial să fie reclădită încrederea băcăuanilor că autoritățile publice şi decidenții din administrație au capacitatea de a gestiona pandemia, o încredere acum pierdută din cauza amatorismului şi incompetenței dovedite atât de guvern, cât şi de reprezentanții săi în teritoriu.

                  De aceea, a decis să propună spre dezbatere şi aprobare în CJSU un plan integrat de gestionare a asistenței medicale în context pandemic.

                  Planul integrat are în vedere, între altele:

                  1️⃣ Crearea unui grup de suport medical în cadrul CJSU, alcătuit din directorii medicali ai spitalelor județean, municipale, orăşeneşti sub coordonarea directorului medical al SJU Bacău.

                  2️⃣ Implicarea medicilor de familie în realizarea anchetelor epidemiologice pe linia de medicină primară.

                  3️⃣ Fiecare unitate medicală va avea o structură adaptată pentru a prelua pacienți Covid19, în proporție de 15% pe fiecare secție, astfel încât – pentru a asigura circuitul intern – paturile cumulate pe secții să constituie un tronson comun la nivelul respectivei unități medicale.

                  4️⃣ Creşterea capacității de spitalizare prin:
                  – asigurarea, cu sprijinul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, a unor containere modulare care vor fi amplasate la Baza Letea, pe locul actualului spital neconform şi nefuncțional (vine sezonul rece şi respectivele corturi nu pot asigura condiții de spitalizare);
                  – amenajarea şi operaționalizarea etajelor 3, 2, 1 şi parter de la Spitalul Municipal, prin încheierea unui acord de parteneriat între CJ şi CL, cu respectarea proiectului avizat de Şcoala Națională de Management Sanitar, în vederea complementarizării SJU şi a clădirii SM.

                  5️⃣ Prezentarea de către DSP a unui raport săptămânal privind fluxul pacienților Covid19 internați în spitale; situația pacienților Covid19 confirmați la domiciliu, precum şi problemele cu care se confruntă unitățile medicale în săptămâna respectivă (personal medical infectat, lipsă personal, probleme de aprovizionare etc).

                  „Am expus doar câteva idei din planul integrat, fundamentate pe principiul că trebuie să fim împreună la greu, iar povara combaterii pandemiei trebuie partajată între unitățile medicale din județ pentru a eficientiza, cu adevărat, lupta. Avem în vedere inclusiv arondarea localităților din județ pe zonele deservite în prezent de spitale”, a mai declarat Valentin Ivancea.

                  „E de dorit să realizăm cu toții că peste un an vom fi în valul 4 al pandemiei şi că nu mai e timp pentru referendumuri locale care să ne certifice ce deja ştim: cifrele incompetenței PNL în gestionarea pandemiei au adus județul Bacău pe un loc fruntaş, în plan national, în privința numărului de infecții. Nu de improvizații avem acum nevoie, ci de măsuri ferme şi oameni capabili să-şi asume decizii”.
                  Dragoș Benea, europarlamentar

                  A început operațiunea „demontarea”. Piețele băcăuane devin spații deschise pe perioada carantinei parțiale

                    De astăzi, am intrat în carantină parțială, iar una dintre măsurile impuse de Guvern este închiderea piețelor care nu pot asigura măsuri de protecție împotriva COVID-19. Este vorba despre acele piețe care își desfășoară activitatea în spații închise.

                    În municipiul Bacău însă, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a identificat mai multe soluții astfel încât piețele să nu fie închise. Concret, la Piața Centrală începând de luni dimineață sunt date jos cele peste 60 de geamuri mari, precum și peretele de la intrarea în sectorul de brânzeturi, iar vitrinele frigorifice vor fi mutate la intrarea în pavilion.

                     

                    Totodată, comercianții de flori şi alte produse de la etajul pieții vor avea standuri pentru desfacere lângă gardul de la Vivariu. S-a dispus și lărgirea culoarelor din piață, prin rearanjarea tonetelor.

                    La Piața Sud brânzeturile și florăriile vor fi mutate la standurile din strada Carpați, se vor lărgi culoarele tot prin rearanjarea tonetelor şi vor fi marcaje pentru fluxuri cu sens unic.

                    De asemnenea, la Bazarul Milcov se vor crea sensuri unice de intrare și ieșire și va fi restrânsă expunerea produselor pentru a avea culoare de circulație mai largi. Însă, la Târgul Auto se va bloca intrarea de după podul de la Șerbănești și va fi suspendată activitatea vreme de o săptămână, cu o reevaluare a situației după șapte zile.

                    Toate activitățile vor fi monitorizate de Poliția Locală Bacău.

                    Situația este evaluată tot astăzi, în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, unde se vor dispune și alte măsuri, pentru a începe conturarea unei strategii de sănătate publică care să ajute la scăderea rapidă a ratei de infectare pentru a se reveni la normalitate.

                     

                    Fapte cu caracter penal constatate de jandarmi

                      În urma acţiunilor specifice de patrulare de la sfârşitul săptămânii care a trecut, echipajele de jandarmerie din cadrul unităţii au identificat şi adoptat măsurile legale specifice împotriva unor persoane care au săvârşit anumite fapte penale.

                      * Astfel, în ziua de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 04.50, un echipaj de jandarmerie s-a sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice a spart geamul de termopan al unei uși, aparținând unei societăți private, de pe strada Mihai Eminescu din Bacău.

                      În acest caz, au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

                      ** Într-o altă situaţie, în ziua de 09 noiembrie., în jurul orei 02.00, un echipaj de jandarmerie s-a sesizat cu privire la faptul că în cartierul Lucăcești din municipiul Moinești, a avut loc un scandal, în urma căruia un bărbat s-a ales cu leziuni în zona feței după ce a fost lovit cu palma, fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire și alte violențe”.

                      În ambele cazuri dosarele cu actele de constatare şi persoanele în cauză au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

                      Singurul lucru permanent în viață este … schimbarea

                      Schimbarea face parte din ciclul vieții, iar senzația că totul este permanent și va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte

                      În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), intenția din spatele acestei atitudini este foarte bună – ne oferă un sentiment de siguranță prin perpetuarea firescului și a constantelor, iar de acestea avem nevoie în viața de zi cu zi, pentru a putea să ne simțim în echilibru.

                      “Partea problematică apare atunci când ne atașăm de ciclurile repetitive, de obiceiuri și de ce știam, deși viața ne împinge către schimbare. Astfel, opoziția noastră aduce suferință în viața noastră. Revolta că lucrurile se schimbă și înverșunarea împotriva schimbării ne fac drumul foarte dificil și complicat. Schimbarea nu e neapărat plăcută sau ușoară în faza inițială, însă este o condiție necesară, dacă vrem să trăim pe deplin și să evoluăm. Fără schimbare, avem doar stagnarea ori, natura nu are un program de stagnare. La nivel neurologic, stagnarea este egală cu moartea și creierul se va lupta din toate puterile să ne salveze și să ne scoată din calea pericolului. Chiar și când stăm, când dormim, corpul nu se oprește complet. Întreg sistemul este în continuă mișcare – inima continuă să pompeze sânge, plămânii continuă să se umple și să se golească de aer. Nimic nu stă cu adevărat pe loc”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

                      Totodată, specialistul este de părere că schimbarea este singurul lucru care este real în viața noastră și necesar pentru a ne ține în viață. Viața înseamnă mișcare și exact asta reprezintă și schimbarea: o mișcare continuă, permanentă și constantă, care ne îndrumă pașii înainte pe drumul vieții. Așadar, data viitoare când vedem că toate se reorganizează în viața noastră, trebuie să dăm drumul controlului și să adoptăm o atitudine de curiozitate față de ce urmează să ne apară în față, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

                      Revolta medicilor veterinari

                        Medicii veterinari au protestat, luni, 9 noiembrie, pichetând sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Aceștia reclamă nerespectarea de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a contractelor încheiate cu medicii veterinari de liberă practică, solicitând, totodată, majorarea tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei.

                        Așa cum au promis, medicii veterinari concesionari s-au adunat în fața sediului DSV Bacău, cerând, printre altele, să li se plătească cei 10.000 de lei ce li se cuvin fiecăruia dintre ei.

                        „Așteptăm un rezultat, după întrunirea, săptămâna trecută, a directorilor economici, la sediul ANSVSA. În cazul în care revendicările noastre nu vor fi rezolvate, vom continua să protestăm pe termen nelimitat, inclusiv prin stoparea oricăror activități sanitare veterinare de interes public, către firme și populație. Vorbim aici atât despre acțiunile profilactice, cât și despre cele de supraveghere: inspecțiile în exploatații, aflate în plină desfășurare, sau vaccinarea antirabică, atât de necesară la momentul actual”, a declarat dr. Cecilia Diac, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Bacău.

                        Magazinele riscă să rămână fără marfă

                        Însă, problema poate cea mai gravă care poate apărea este blocarea activității abatoarelor. Astfel, în lipsa certficatelor eliberate de veterinari, animalele nu mai pot fi sacrificate în abatoare, blocându-se circuitul, cu efecte dezastruoase în privința asigurării alimentelor pentru populație, în magazine, dar și a materiei prime pentru fabricile de profil. „În cazul în care vor fi colegi care nu participă la acțiunea noastră de protest, se poate ajunge la excluderea din rândul Colegiului Medicilor Veterinari, ceea ce înseamnă că nu vor mai avea drept de practică”, a subliniat dr. Cecilia Diac.

                        Porcul de Crăciun, în pericol

                        O altă problemă delicată ar putea apărea în apropiatul sezon al sacrificărilor tradiționale, când populația va dori să taie porcii de Crăciun. Or, acest lucru va fi mai dificil de făcut, fără un examen pentru prevenirea unor posibile îmbolnăviri şi/sau infestări cu parazitul Trichinella Spiralis. Nu în ultimul rând, dacă protestul se va prelungi până spre începutul anului viitor, vor apărea neajunsuri și în cazul recoltării de sânge pentru depistarea brucelozei (o boală transmisă omului printr-o bacterie de la animale, care, în prezent, face ravagii în China, de exemplu), dar și în privința operațiunilor de tuberculinare și interpretare a rezultatelor în diagnosticul tuberculozei.

                        „Acestea au impact asupra hranei destinate populației, pentru că sunt boli grave care se transmit omului prin lapte și carne. Or, ceea ce facem noi are legătură cu baza alimentației fiecărui cetățean. Vacinăm, tuberculinăm, prevenim, astfel încât să nu ajungă în abatoare animale bolnave sau în fabrici de lapte cu risc de îmbolnăvire a omului”, a încheiat dr. Cecilia Diac, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Bacău. Reamintim că veterinarii sunt nemulțumiți că nu și-au primit banii pentru serviciile prestate către populație, dar și de tarifele mici pe care sunt nevoiți să le aplice, neajustate din 2013. În plus, protestatarii acuză faptul că sunt expuşi riscului maxim de contaminare cu noul coronavirus, echipamentul pentru protecţie fiind asigurat din resurse proprii de către veterinari.

                        Fotbalul mic își ia adio de la 2020

                        O etapă de campionat și două meciuri de „baraj”. La atât s-a limitat Liga a IV-a băcăuană în 2020. Etapa a avut loc în martie și a contat pentru mini-returul sezonului regulat, ediția 2019-2020. Apoi a venit pandemia COVID-19, iar totul a fost blocat. N-a mai fost loc decât pentru dubla manșă a barajului din iulie, dintre Viitorul Curița și FC Dinamo Bacău ce a desemnat campioana. Programată să înceapă la mijlocul lui septembrie, ediția 2020-2021 a fost compromisă de protocolul ministerial privind testarea echipelor de amatori. În aceste condiții,  fotbalului mic nu i-a mai rămas decât să aștepte. Să aștepte vremuri mai bune. Cum acestea nu au venit, Asociația Județeană de Fotbal Bacău a decis ca începerea stagiunii competiționale să fie amânată pentru primăvara viitoare, atunci când este posibilă și o schimbare de format. Președintele AJF Bacău, Cristian Sava, ia în calcul varianta unui sistem cu trei serii a câte echipe, împărțite tot pe zone geografice.

                        Cristi Sava, președintele AJF Bacău

                        -Domnule Sava, mai e vreo șansă ca Liga a IV-a băcăuană să înceapă anul acesta?

                        -Niciuna. Principalul impediment în toată această perioadă a fost și, din păcate, văd că rămâne, protocolul ministerial care prevede obligativitatea efectuării de teste anti-COVID-19 la interval regulat atât pentru echipele din fotbalul amator, cât și pentru cele de juniori. Mi-e greu să cred că există în România multe cluburi de liga a patra care să-și poată permite efectuarea de astfel de teste la fiecare două săptămâni. Un calcul simplu ne arată că, la un lot de 20 de jucători și la 300 de lei cât costă un astfel de test, ar fi nevoie de 12.000 lei pe lună. Asta doar pentru teste. Cine are acești bani?

                        -Și care ar fi soluția?

                        -Eliminarea obligativității testării la fotbalul amator, așa cum s-a decis în Germania, de exemplu. Sau introducerea unui preț de testare redus. Am văzut că ministrul Stroe vorbea de 5 euro per test, ceea ce ar fi foarte convenabil. Deocamdată, însă, avem doar vorbe. Dar, și dacă acest tarif ar deveni operabil mâine, tot nu am putea începe campionatul Ligii a IV-a acum. Suntem în noiembrie și vremea rea bate la ușă.

                        -Prin urmare?

                        -Prin urmare, vom încerca să începem campionatul în martie.  Sperând ca, până atunci, fie să se elimine obligativitatea testării o dată la două săptămâni, fie să se ajungă la prețuri modice pentru un test.

                        -Dacă s-ar începe în martie, ați avea timp să încheiați sezonul?

                        -Da, pentru că, prin necalificarea echipei naționale la Euro, am putea duce finalul sezonului până înspre 30 iunie. Noi ne-am dori ca, la nivelul Ligii a IV-a, să rămânem la formula cu două serii a câte 12 echipe. Dacă nu vom avea timpul necesar la dispoziție, nu este exclus să mizăm și pe o variantă cu trei serii a câte opt echipe, împărțite, de asemenea, pe criterii geografice. Vom vedea.

                        -Și la juniori?

                        -La categoriile mici de vârstă, U9, U11 și U13, cel mai probabil vom apela la turnee. Din păcate, se împlinește anul de când juniorii nu au mai susținut un meci oficial. Este o situație grea, mai ales că unii dintre ei vor sări peste niște etape și vor face trecerea bruscă de la fotbalul jucat pe un teren de dimensiuni reduse la cel jucat pe un teren de dimensiuni normale.

                        ASTĂZI: Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pentru unii consumatori din Bacău și Letea Veche

                          Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 09 noiembrie a.c., începând cu ora 09,00 pentru consumatorii din mun. Bacău, de pe străzile: Tecuciului, Silozului, Nicolae Lascăr Bogdan, Dumitru Bușilă, Oborului și Gen. Nicolae Șova, respectiv din Letea Veche, de pe străzile: Silozului, Ion Creangă, Trandafirilor, Lalelelor, Bujorului, Violetelor, Ghioceilor, Trecătoarea Holtului, Izvorului, Panselelor, Vasile Alecsandri, Pr. I. Vlădeanu, Nordului, Crinului și Dorului.

                          Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

                          Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

                          În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

                          Noi reguli privind confiscarea averilor obținute ilicit

                            Procurorii vor putea să ia măsuri de confiscare a bunurilor obținute din infracțiuni. Prevederea este inclusă în Legea 228/2020 de modificare a Codului Penal, recent promulgată de președintele țării.

                            După trei ani de încercări, legislația din România se aliniază Directivei Europene privind confiscarea bunurilor obţinute din infracţiuni. Potrivit Codului Penal, în forma sa actuală, sunt supuse confiscării extinse foloasele materiale obţinute din infracţiuni precum traficul de droguri, de organe, de persoane şi exploatarea lor, spălarea de bani, gestionarea unui grup infracţional organizat, falsificarea banilor, divulgarea secretului economic, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind jocurile de noroc, corupţie, evaziune fiscală sau fraudă informatică. De-acum încolo, noua formă a legii va lua în calcul toate infracțiunile pentru care legea prevede măcar patru ani de închisoare şi din care s-au obţinut foloase materiale.

                            În plus, „confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării”.

                            Mai mult, luarea de măsuri asiguratorii de către procuror este obligatorie „pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri”. Legea 228/2020, modificată, mai are nevoie să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru a putea produce efecte.

                            Autoritățile fugăresc virusul doar-doar l-or obosi

                            În lumea păpușilor Muppets, Guvernul nostru ar fi campion la măsurile anti-pandemice. Pentru că, doamnelor și domnilor, premierul nostru are o idee fixă, șoptită la ureche de un greier cu wireless, Klaus pe numele lui: să se facă alegeri! Și, ca să se facă alegeri, se iau cele mai tâmpite măsuri. În stil Tom și Jerry. Sau Rambo, când dă piept cu întreaga Armata Sovietică din Afganistan și soluția sa genială e să-i încercuiască pe ruși.

                            Guvernul României a decis să fugărească virusul până acesta, cu limba scoasă de un cot, va cere îndurare și time-out, să se hidrateze. Forțele de ordine bântuie pe șosele, prin gări, prin trenuri, prin aeroporturi, prin biserici și au ajuns să facă razii și prin școli că să-l streseze pe virusache. Și nu numai atât: pentru ca nasolul ăsta de Covid să nu se mai aprovizioneze cu legume Bio și fructe naturale, de la țărani, se închid târgurile, că, se știe, de acolo se aprovizionează ăsta micu’. Mai mult, pentru ca virusul să nu învețe ceva carte, se închid școlile și se mută online deoarece, știm cu toții, Covidul n-are tabletă și nu plătește abonament la Internet.

                            Și nici noaptea prin oraș nu va mai fi lăsat să zburde, pentru că onor’ Guwernerul decretează restricții de circulație. Dar știți care e faza cea mai mișto? Că alegerile tot se țin! Oricât de gravă e pandemia, oricât de mare ar fi pericolul pentru cei care merg la școală, pentru cei care merg la piață, cei care ar întârzia noaptea pe stradă sau care ar dori să meargă la un magazin după ora 21.00, acest pericol este risipit de îndată de parfumul tușului și de mireasma buletinelor de vot proaspăt tipărite. Virusache se va feri de ștampila de vot ca Dracula de usturoi, ca Ucide-l toacă de tămâie, ca nobilii medievali de apă… Va fi ziua fără nici o infectare, ziua în care, în loc să se îmbolnăvească, se vor însănătoși, în cinstea alegerilor, zeci de mii de români! Virusul se va declara învins pentru o zi. Pentru că, de a doua zi, vom intra și noi în rândul lumii arestate la domiciliu.

                            Peste 80 la sută dintre fermieri și-au primit, în avans, subvențiile

                            Aproape 14.000 de fermieri băcăuani și-au primit în avans banii reprezentând subvențiile acordate de stat acestui domeniu. Banii au fost virați prin intermediul Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău în perioada 16 octombrie – 5 noiembrie 2020. În total, fermierii băcăuani au încasat  aproape 15 milioane de euro. Cei mai mulți bani au ajuns din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – 12.789.347,57 euro, diferența de 2.158.712,91 euro fiind asigurați din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plus cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

                            Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 %, în cazul plăților directe, şi de până la 85 %, în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.