duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1702

PCR-ul n-a murit

Tragedii asemănătoare celor înregistrate la spitalul din Piatra Neamț, la clinica de bebeluși din Capitală și în clubul morții de la „Colectiv” vor mai apărea. Pentru că nici incompetența autorităților nu se oprește aici. La noi, n-a fost promovată, niciodată, meritocrația. Aproape că niciunul dintre angajații de la stat nu a ajuns acolo pentru că e priceput și merită cu prisosință să ocupe acel loc.

Peste tot locul, posturi călduțe, foaaaarte bine plătite, ocupate de rude, amante, cunoștințe, prieteni, în general, „unse” de partidul ajuns la putere. De-asta și vezi instituții importante conduse de cu totul altfel de indivizi, niciunul cu pregătire în domeniu, unii chiar fluturând o hârtie scoasă la imprimantă.

E la fel ca pe vremea „împușcatului”, când știm cu toții, posturile cheie (și nu numai) erau date pe Pile, Cunoștințe și Relații. Așadar, PCR-ul n-a murit, el există. Și pe-atunci, mulți ajungeau generali direct de la coarnele plugului. „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare”, cum zicea slova, acum 40-50 de ani. Dacă, accidental, a ajuns unul mai competent decât restul, sistemul l-a infectat și pe el, obligându-l să se comporte „așa cum trebuie”.

A devenit corupt, la rându-i. Numai când apare o tragedie, autoritățile încep să dea din coate, încercând să arate cât de incompetente sunt, de fapt. Un spital care funcționa în baza unor autorizații, e drept, după standarde depășite, dar în vigoare. Un spital unde protocoalele de incediu sunt mai mult pe hârtie, simulările de evacuare făcându-se doar printr-un test în care copiezi răspunsurile.

De câte ori medicii și restul personalului au fugit pe scări, pe ușile de incediu (din PVC, și nu ingnifuge) pentru a testa reacția la situații critice? Față de alte state, unde exercițiile astea sunt repetate cu sfinţenie, tocmai pentru a obişnui angajații cu soluţiile ce pot salva vieţi.

Fostul SANEPID care, în vremuri de pace, este mai mult o sperietoare care terorizează angajații cu atitudinea de vechil pe moșia statului, împărțind amenzi pentru lucruri mărunte, fără prea mare conținut, în loc să propună soluții care pot deveni salvatoare.

Despăgubirile pentru culturile de primăvară distruse de secetă, abia la anul

Vești proaste pentru fermierii băcăuani care au înregistrat pierderi din cauza secetei de anul acesta. Potrivit Ministerul Agriculturii, abia acum se pregătește actul normativ pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi de primăvară au fost afectate de secetă.

În plus, pentru că valoarea despăgubirilor, la nivel de țară, depășește 1 miliard de lei, va fi nevoie de aprobarea autorităților europene, concomitent cu alocarea bugetară cuvenită. Prin urmare, în cel mai bun caz, plățile se vor face abia de la începutul anului viitor. La nivel de județ, mii de hectare cu diferite culturi de primăvară au fost afectate de seceta pedologică din acest an.

Cele mai mari suprafețe erau cu floarea soarelui – circa 6.500 de hectare, valoarea pagubelor fiind estimată la peste 17,6 milioane de lei, precum și cele cu lucernă – 1.231 hectare, pierderile fiind de peste 1,9 milioane de lei.

În plus, lipsa apei din sol a mai dus la afectarea culturilor de orzoaică de primăvară – circa 64 de hectare (170.000 de lei), cartofi – 7,5 hectare (110.000 de lei), dar și fasole, căpșuni, mazăre, lavandă, legume, meri, nuci și aluni, în suprafețe mai mici.

Dragoș Benea intră în izolare

    Europarlamentarul Dragoș Benea a anunțat că, deoarece un membru al familiei sale a fost confirmat cu COVID 19, va intra, de astăzi, în izolare, chiar dacă testul său a ieșit negativ.

    „Având în vedere că un membru al familiei mele a fost testat pozitiv la Covid19, anunț că începând cu data de astăzi, 18 noiembrie, am intrat in autoizolare față de cei apropiați pentru perioada următoare (2 săptămâni), continuând să mă implic în activitatea politico-administrativă: semnarea contractului cu fonduri europene pe apă/canal ptr. județul Bacău (430 mil. euro); investițiile în sănătatea băcăuană (construirea Heliportului şi lucrările de la SJU), finalizarea şoselei de centură şi a celorlalte proiecte de infrastructură din județ”, a precizat europarlamentarul.

    „Precizez că, în contextul dat, m-am testat PCR la rândul meu, rezultatul testului fiind NEGATIV, însă din rațiuni de siguranță sanitară voi rămâne în izolare față de familie”, a mai spus acesta.

    Arme şi muniţie confiscate de către poliţişti

      Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au confiscat două arme şi muniţie în vederea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

        La data de 17 noiembrie a.c., în intervalul orar 06.00-09.00, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza comunei Zemeş, ocazie cu care, la locuinţa unui bărbat de 64 ani, au fost identificate, ca fiind deţinute ilegal, o puşcă de vânătoare confecţionată artizanal şi 12 cartuşe de vânătoare.

      Bunurile identificate au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

      La aceeaşi dată, poliţiştii au organizat o acţiune pe raza comunei Dofteana, ocazie cu care au depistat în flagrant un tânăr de 24 ani, din localitatea Dofteana, având asupra sa o armă neletală supusă autorizării, deţinută ilegal.

      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

      Două persoane au murit într-un incendiu la Nicolae Bălcescu

      Două persoane au fost găsite carbonizate, de pompieri, într-o casă cuprinsă de un incendiu, în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea Nicolae Bălcescu, potrivit reprezentanţilor ISU Bacău.

      „Incendiul se manifesta în interiorul casei. Au ars bunuri din două camere. Au fost găsite două persoane carbonizate”, au declarat reprezentanţii ISU Bacău.

      Cauza incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind focul deschis în spaţii închise.

      La intervenţie au participat 3 echipaje de pompieri de la ISU Bacău, pompierii voluntari din localitate, o ambulanţă SMURD şi au fost anunţaţi reprezentanţii DelGaz Grid.

      Tudorița Lungu, deputat PNL: ”Fermierii scapă de birocrație la accesarea plăților de la APIA”

        Vești bune pentru cei peste 17.100 de fermieri băcăuani, care vor avea de depus mult mai puține documente, când solicită de la APIA plățile directe. Pentru a beneficia de acestea, va fi suficient să declare pe propria răspundere că își lucrează terenul agricol și că dețin documente doveditoare (facturi, chitanțe etc.).

        Camera Deputaților a votat pentru simplificarea modului de accesare a schemelor de plăţi și a decis să elimine depunerea de către fermieri a adeverințelor conform înscrisurilor din registrul agricol și a copiei anexei nr. 24 de la starea civilă. Documentele care atestă calitatea de fermier activ vor fi solicitate sau preluate din bazele de date, direct de APIA, de la instituțiile responsabile. Mai mult, cei peste 831.000 de fermieri români care depun anual cererea de plată la APIA nu mai sunt nevoiți să meargă la Oficiul Registrului Comerțului sau la alte instituții, pentru avize și adeverințe.

        ”Este o modalitate concretă de debirocratizare, de a ușura munca celor implicați în agricultură, care și așa se confruntă cu tot felul de dificultăți. Instituțiile statului vor comunica între ele, iar fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, doar documente care nu sunt emise de terţi. Documentele din care reiese că hectarele de teren agricol se află la dispoziția fermierului vor fi solicitate de către funcționarii APIA de la instituțiile responsabile sau vor fi preluate direct din sistemele informatice ale autorităților. Asta înseamnă că și instituțiile publice sunt forțate să se informatizeze și să conlucreze între ele. În fond, așa este și normal: instituțiile trebuie să fie în slujba fermierilor”, a declarat Tudorița Lungu, deputat PNL de Bacău, care a votat favorabil acest demers.

        În județul Bacău, în acest an, 17.121 de fermieri au depus cereri și s-au efectuat plăți, în avans, până la aceasta dată, pentru 15.300 de agricultori, însumând 18.500.000 de euro.

        Dispăruți acum un secol. Prizonieri băcăuani, morți într-un spital din Alsacia, în 1917

          Prizonierii români morți în lagărele din Alsacia au fost reînhumați după război în cimitirul din Soultzmatt, construit chiar pe locul fostului lagăr

          La peste 100 de ani de la moarte, prizonierii români din Alsacia revin în actualitate. Grație unui istoric francez, numele unor români morți în prizonierat sunt făcute publice pentru ca rudele lor să afle, chiar și după trei generații, soarta strămoșilor lor.

          Intrați nepregătiți în război, românii au avut de înfruntat nu numai gloanțele, ci și frustrarea agresivă a nemților, manifestată împotriva prizonierilor de război. Există o întreagă memorialistică pe această temă și mai există și lucrările istoricilor francezi care au documentat modul în care germanii au tratat prizonierii români, pe care i-au exterminat supunându-i la munci grele, i-au înfometat și, uneori, i-au ținut în frig până la moarte. Este cazul, de exemplu, al lagărului de la Soultzmatt, în care au murit 120 de militari români între 6 martie și 8 mai 1917. Au murit de foame, de frig sau torturați. La Steinbrunn-le-Haut, 125 de prizonieri români au murit într-o singură noapte de frig (27 spre 28 Ianuarie 1917).

          Christophe Woehrle, doctor în istorie contemporană, a căutat în arhive și a descoperit numele a 60 de români morți la spitalul-fortăreață din Neuf-Brisach. Conform Radio France International, Comitetul alsacian pentru mormintele românilor a declarat în 1920 că a exhumat 62 de prizonieri de război români la Neuf-Brisach. Dintre cele 60 de nume descoperite de istoric, vom prezența numele celor din fostele județe Bacău și Roman, din Regimentele 54 și 67 Infanterie.

          Regimentul 54 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic din rezerva armatei permanente care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților de infanterie din cercul de recrutare Roman. Regimentul 67 Infanterie s-a constituit prin mobilizarea unităților și subunităților de infanterie din cercul de recrutare Bacău. Din cauza pierderilor, Regimentul 67 se va contopi cu Regimentul 55, în ianuarie 1917. Pe lista mai sunt două nume ale unor soldați din Regimentele 27 și 50.

          Cine recunoaște aceste nume este rugat să ia legătura cu Radio France International pe pagina de FB https://www.facebook.com/RFI.România.FM

          Gheorghe Moraru, R.I.50, 1883 Orbeni, Putna, 27 august 1917.

          Alexandru Bălan, R.I.54, 1882 Valea, Bacău, 29 iulie 1917.

          Janos Burca, R.I.54, 1886 Prăjești, Roman, 7 iulie 1917.

          Nikulae Rachieru, R.I 27., 1888 Crucea de Piatră, Bacău, 6 august 1917.

          Gheorghe Fărcaș, R.I.67, 1883 Mărgineni, Bacău, 16 august 1917.

          Florea Pușcașu, R.I.67, 1886 Bogdănești, Bacău, 17 anuarie 1918.

          Gheorghe Păduraru, R.I. 67, 1885 Petrești, Bacău, 28 iulie 1917.

          Costache Hanasie, R.I.67, 1882 Mărgineni, Bacău, 1 iunie 1917.

          Costache Mazilu, R.I.67, 1880 Valea-Seacă, Bacău, 1 iunie 1917.

          Jon Enea, R.I. 67, 1879 Lucăcești, Bacău, 28 iunie 1917.

          Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Declar război total tăierilor ilegale de păduri!”

          Principalele obiective asumate ale noului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, băcăuanul Mircea Fechet, sunt reducerea poluării și stoparea tăierilor ilegale de material lemnos. În cadrul unei recente întâlniri cu silvicultorii băcăuani, oficialul guvernamental a cerut mai multă implicare în stoparea jafului din pădurile județului.

          Stop tăierilor ilegale!

          Tăierile ilegale din pădurile județului Bacău trebuie stopate, chiar dacă județul nostru nu se află în topul rușinii, a fost mesajul transmis de Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, la întâlnirea pe care a avut-o la Direcția Silvică Bacău, cu șefii de Ocoale Silvice din județ și conducerea instituției.  „Chiar și așa, a solicitat ministrul Fechet, vă rog să faceți tot posibilul să protejați pădurile noastre. Sunt băcăuan și mă simt dator față de concetățenii mei să îmbunătățim situația, cât de mult posibil. Veți găsi în mine un partener, sunt gata să vă sprijin cu tot ce aveți nevoie, pentru a nu se mai tăia ilegal pădurile. Mă bucur foarte mult să constat că în județul Bacău nu avem situații deosebite, dar vă rog să nu lăsați garda jos”. În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre aprovizionarea populației cu lemne de foc pentru această iarnă, concluzia fiind că cei peste 100.000 de m.c. pregătiți acoperă  necesarul județului Bacău.

           Plantația de brazi de Crăciun, de lângă Bacău

          Împreună cu silvicultorii, ministrul Mircea Fechet a vizitat plantația de brazi de Crăciun, de la Ocolul Silvic Fântânele, plantație tânără, situată în imediata apropiere a Bacăului. Înființată în jurul anului 2000, pe o suprafață de 5,5 ha, aici au loc anual plantări, în funcție de suprafața rămasă liberă după recoltare. A fost soluția la care silvicultorii băcăuani au apelat pentru a valoriza terenul aflat sub linii de înaltă tensiune, fapt ce ar împiedica plantarea arborilor care ar ajunge la înălțimi mari.

          „Vă felicit pentru această soluție, semn evident al preocupării de a regenera și de a rentabiliza producția. Cred că este mai bine să avem în case brazi de Crăciun crescuți și tăiați controlat, în asemenea plantații, în locul celor importați, aduși din alte țări sau, mai rău, a celor tăiați ilegal. Mai ales când noi, aici, la câțiva kilometri de Bacău, avem această pepinieră”, le-a spus ministrul Fechet silvicultorilor băcăuani.

          Pădurea de fag de la Runc, unică în Europa, un veritabil colț de rai

          Poate că puțini băcăuani știu că la Runc, lângă Buhuși, există o pădure de fag, veche de circa 150 de ani, întinsă pe 52 de hectare, declarată rezervație naturală. Arborii falnici, drepți, ating înălțimi și de 42-45 de metri, iar cantitatea de masă lemnoasă pentru un hectar este de 800 de metri cubi. „Este minunat că există ceva atât de spectaculos în județul Bacău, a spus ministrul Fechet. Aici este ceva unic. Avem nevoie de cât mai multe asemenea locuri, dacă vrem, într-adevăr, să lăsăm o moștenire generațiilor viitoare. La câțiva kilometri de aglomerarea urbană, avem un colț de rai, ar fi păcat să nu-l păstrăm și să nu îl promovăm”.

           „Lemnul din pădurile românești trebuie valorificat superior și controlat”

          „Una dintre prioritățile mele este ca lemnul din pădurile României să fie valorificat superior. Este un subiect care se discută de ani buni și, din păcate, guvernările anterioare nu au găsit soluții eficiente. De exemplu, putem valorifica lemnul pentru construcția de case, pentru realizarea altor produse finite, care să creeze plus valoare, nu doar să tăiem și să facem cherestea, așa cum se făcea și acum 100 de ani. Aceste elemente pot fi puse în circuite de producție, care să crească valoarea lemnului”, a mai declarat Mircea Fechet, la întâlnirea cu silvicultorii băcăuani.

          Amendă record în județul Bacău pentru arderea ilegală a deșeurilor

          Pe lângă preocupările legate de protejarea pădurilor, noul ministru a generat ample acțiuni de stopare a arderilor ilegale a deșeurilor. În urmă cu o săptămână, comisarii Gărzii de Mediu au închis un parc auto din satul Onișcani, județul Bacău, unde se ardeau componente de la mașinile dezmembrate, iar societatea a primit amenzi record, de 70.000 de lei. Războiul împotriva arderilor ilegale a deșeurilor a continuat, câteva zile mai târziu, la Sintești, lângă București, unde ministrul Fechet a descoperit mai multe situații de arderi ilegale de deșeuri, în cazul cărora au fost aplicate amenzi.

          Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PNL, cod AEP 11200025

          Undă verde pentru lucrările la Stația de epurare din Onești

            RAJA Constanța, furnizorul de apă potabilă și servicii de canalizare în Onești, a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate în stația Jevreni. Lucrările sunt derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar contractul de finanțare a fost semnat în luna iunie, la Constanța, eveniment la care au participat și reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Onești. Contractul de lucrări are o valoare de peste 71 de milioane de lei.

            Lungimea totală a rețelei de distribuție a apei potabile existentă în Onești este de 72,78 km și are o vechime, în anumite zone, chiar și de 60 de ani. La momentul preluării de către RAJA, aceasta funcționa cu mult peste presiunile de serviciu (cca. 3,5 atm), ajungând în unele zone chiar și la 8 atm. Din cauza conductelor învechite, aflate într-un stadiu avansat de uzură, se înregistrau frecvent avarii care conduceau la pierderi de apă în sistem, în proporție de aproximativ 70%, situație care se reflecta negativ atât în calitatea serviciului, cât și în situația economico-financiară a operatorului.

            Contractul de lucrări în stația de epurare de la Jevreni se va derula pe o perioadă de 24 luni și are în vedere atingerea următoarelor obiective:

            • Reabilitare și extindere rețele de distribuție apă potabilă (extinderea rețelei de distribuție cu apă potabilă pe o lungime de circa 7.000 m; reabilitarea rețelei de distribuție apă potabilă pe o lungime de circa 19.000 m; lucrări speciale – subtraversări de cursuri de ape și 2 subtraversări de cale ferată);
            • Realizarea a 4 noi stații de ridicare locală a presiunii (SPH), montate subteran;
            • Sectorizarea rețelei de distribuție (37 de cămine de debitmetru, 13 stații de pompare apă existente – integrate în sistemul SCADA);
            • Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare apă uzată menajeră (reabilitarea rețelei de canalizare în lungime de 3.500 m; extinderea rețelelor de canalizare cu lungimea de 26.000 m;lucrări speciale:3 subtraversări de cursuri de ape și 3 subtraversări de cale ferată; 11 stații de pompare ape uzate și conducte de refulare cu lungimea de 6.600 m; 4 stații de pompare apă uzată existente, integrate în sistemul SCADA).
            Așa va arăta noua stație de epurare de la Jevreni

            Toate investițiile prevăzute vor fi dotate cu echipamente SCADA, integrate în sistemul centralizat de dispecerizare al RAJA.

            „Ziua naţională fără tutun”, 19 noiembrie 2020

              În fiecare an,  în luna noiembrie, este celebrată „Ziua naţională fără tutun”care are scopul de a conştientiza publicul şi decidenţii politici în legătură cu enorma povară socială (boli/dizabilități/decese premature) generată de consumul de tutun, ca punct de plecare pentru inițierea de  modificări comportamentale și măsuri legislative adecvate.  Anul acesta, campania se desfășoară pe toata durata lunii noiembrie într-un cadru nou, generat de pandemia COVID-19, iar datele cumulate până în prezent sugerează că fumatul/vaping-ul se asociază cu o severitate crescută a bolii.

              În România se înregistrează o prevalență semnificativă a consumului de tutun, de peste 5 milioane şi jumătate de fumători. Studiul GATS România 2018 a arătat că prevalența consumului de tutun în România este de 30,7%. Mai mult, 4 din 10 români în vârstă de cel puțin 15 ani fumează 20 sau mai multe țigări pe zi și 3,4% din populaţia adultă a României utilizează curent țigări electronice.

              În intervalul 2011 – 2018, consumul de tutun în România a crescut cu 14,9%, mai ales prin creşterea consumului în rândul tinerilor din grupa de vârstă 15-24 de ani şi al femeilor, în condiţiile în care proporţia celor care au avut o tentativă de renunţare la fumat în ultimul an a suferit o scădere relativă semnificativă, comparativ cu anul 2011 (de 37%), chiar dacă aproape 48% din fumători afirmă  că vor să se renunţe la acest obicei în viitor.

              Scopul campaniei este reducerea prevalenţei persoanelor care consumă tutun, chiar şi  în scop experimental, printr-o informare şi conştientizare cu privire la efectele nocive ale tutunului, indiferent de forma în care este utilizat (produse clasice, produse noi sau ţigară electronică) și la riscul suplimentar generat de asocierea fumatului cu infectarea cu SARS-COV2.

              În contextul actualei pandemii de COVID-19, pornind de la riscul suplimentar generat de asocierea dintre fumat și COVID-19, campania din acest an este un apel pentru sănătate prin sloganul: „COVID-19, un motiv în plus pentru a renunța la fumat!”

              Ucigașele protocoale COVID

              Știrea a făcut înconjurul țării „Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 14 noiembrie la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Zece persoane infectate cu COVID, internate la ATI, și-au pierdut viața. Alte 7 sunt în stare gravă” (din cei 7, la începutul acestei săptămâni a mai murit unul). Chestionat de libertatea.ro, Nelu Tataru a confirmat faptul că ușile saloanelor de la ATI erau încuiate. „Da, ușile saloanelor erau încuiate, pentru a nu intra oricine acolo. Și, oricum, în saloanele de la ATI nu se intră oricum. Doctorul Denciu a descuiat și a intrat în salon. Nu se știe dacă a intrat când era foc deja, sau după ce a intrat el s-a declanșat”, a afirmat ministru Sănătății.

              E șocant ca ministrul să accepte ca fiind normală procedura încuierii pacienților în salon. Ministrul Tătaru încearcă de fapt să blureze faptul că bolnavii nu erau supravegheați. Chiar dacă fizic nu se afla în salon la permanență nici un cadru medical (nerecomandabil în situația dată), supravegherea se putea face prin monitorizare video. Era chiar obligatoriu, având în vedere starea pacienților și faptul că nu puteau ieși. După modul cum s-a procedat, bolnavii se aflau  în „recluziune sanitară”.  Internații au ajuns la spital pentru că, dincolo de voința lor, erau obligați de lege să parcurgă etapele de procedură privind carantinarea și tratamentul. (Conform Ordinului M.S. nr. 1.513/2020, Legii 136/2020, etc.) Dar, niciunde în norme nu se prevede încuierea pacienților, ci… izolarea lor.

              Protocoalele morții incendiului de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț e doar vârful aisbergului. Acum două săptămâni,  medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase al Spitalulului „Victor Babeș” din Timișoara, anunța că șase pacienți au murit pentru că nu au putut fi intubați din lipsa paturilor. După ce Klaus Iohannis a intervenit acuzând lipsa de comunicare și nu lipsa paturilor, dr. Musta a revenit precizând că oamenii au murit din cauza ceții. Pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara au supraviețuit doar  9 din 149 de pacienți intubați. Și situația nu e singulară. Rata de supraviețuire în România a pacienților intubați mecanic, care au coronavirus, e de sub 10%. „Revenind la cei şase pacienţi decedaţi, nu ştiu din ce motiv s-au decompensat atât de rapid, toţi în acelaşi interval orar. Era o zi cu ceaţă şi se ştie că ceaţa afectează afecţiunile pulmonare.” Se justifica dr. Musta, după intervenția președintelui. Care a fost cauza morții  celor 6, trecută în certificatul de deces? Ceața din spital? Neglijența? În mod cert  COVID-19. Pe certificatele de deces ale celor 140 de pacienți intubați, tot COVID-19, e motivul cauzei. La Spitalul „Marius Nasta” din Capitală, din 44 de pacienți internați pe ATI și intubați, doar doi au scăpat cu viață, restul au murit.

              „Statistica din Europa și SUA arată în schimb o creștere,  față de începutul pandemiei, a supraviețurii celor intubați, între 50% și 70%…” (citat libertatea.ro) Intubarea este o procedură invazivă care, la noi, este extrem de periculoasă, din cauza infecțiilor nosocomiale din spitale. Toată tubulatura folosită pentru a efectua acest tip de manevre medicale este sterilizată în diverse substanțe bactericide. Viața pacientului depinde, exclusiv, de profesionalismul personalului medical. O bacterie, pătrunsă în sistemul respirator, poate provoca daune ireversibile, inclusiv decesul. De la incidentul  „COLECTIV” infecțiile nosocomiale par să fi dispărut brusc din spitale. Singura infecție de care se moare în spital e ….COVID. Așa să fie oare?

              Și pruncii nenăscuți mor de COVID. Tot săptămâna trecută, la Craiova de astă dată, o gravidă (trimestrul 3 al sarcinii), în vârstă de 36 ani, a decedat. Femeia a avut parte de mai multe transferuri de la un spital la altul. Inițial, tânăra mamă a fost transferată de la Spitalul suport-COVID-19 din Băilești la spitalul Filantropia -Maternitate. Terapia Intensivă a spitalului Filantropia nu face parte din protocolul COVID, motiv pentru care a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În momentul în care a ajuns acolo, starea femeii era agravată, respira greu și avea temperatura ridicată. După ce i s-au preluat probe pentru COVID-19, gravida a fost plasată într-un salon izolator pentru aşteptarea rezultatului. Pe parcursul nopții, starea femeii s-a agravat și mai tare, iar în cursul dimineții, (13 nov. a.c.), în jurul orei 10.00, femeia a decedat în urma unui stop cardio-respirator. Medicii nu au putut salva nici măcar copilașul. Conform procedurilor, pe certificatul de deces va fi trecută cauză a decesului COVID-19.

              Un caz similar cu cel prezentat anterior este cel al unei femei de 38 de ani, (în a șaptea lună de sarcină) care și-a pierdut viața în urma unor transferuri care nu i-au asigurat condiții pentru a supraviețui. Evenimentul a avut loc la finalul lunii iulie, atunci când gravida urma să fie transferată de la Arad la Timișoara. „…Pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean Arad, inițial în Secția de Chirurgie, pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme…. Atunci când pacienta a început să se decompenseze, a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător….”, a explicat managerul Spitalului Județean Timișoara, într-o postare pe Facebook, la momentul respectiv.

              Procedura șterge urma Conform metodologiei stabilite prin  ORDINUL  M.S. Nr. 436/2020 din 13 martie 2020: „În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2), evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase…” 

               Însă mortul nu respiră, nu tușește, nu mușcă și am fost asigurați de aceleași autorități (Ministerul Sănătății), că masca protejează . De ce este de evitat autopsia? În lipsa autopsiei, orice potențială culpă medicală (fie a medicului, fie a sistemului) nu mai poate fi identificată. Mai mult de atât, prin declararea cauzei decesului ca fiind de COVID, se aplică protocolul prevăzut în sus numita normă,  pct.4, după care: „Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului….. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare…” Și astfel, ca o ironie sinistră și involuntară a autorităților , toată lumea se spală pe mâini.

              Jr. Adrian M. Ionescu

              Registrul Comerțului: Program redus la ghișee, încă nouă luni

              Din această săptămână, activitatea Oficiului Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bacău se va desfășura tot la nivel redus, așa cum s-a decis în primăvară, după apariția pandemiei de SARS – COV – 2.

              Măsurile, stabilite, inițial, prin OUG 70/2020, expirau la jumătatea lunii noiembrie, însă, acestea au fost, recent, prelungite cu nouă luni, printr-un nou act normativ, în contextul din ce în ce mai sensibil al epidemiei de coronavirus. Astfel, interacțiunea persoanelor fizice și a firmelor cu ORC se va face, în principal, prin mijloace electronice şi prin corespondenţă.

              „Activitatea de lucru cu publicul la ghişeele instituţiei se derulează, în continuare, pe parcursul unui program de lucru de 4 ore, fracţionat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spaţiile afectate lucrului cu publicul”, transmit reprezentanții Registrului Comerțului.

              Doar 4 ore pe zi

              Astfel, programul de lucru la ghișeu este de luni până joi, între 9.00 și 11.00 și 12.00 și 14.00, iar vinerea, de la 8.00 la 10.00 și de la 11.00 la 13.00.

              Declaraţiile pe proprie răspundere, anexate la cererea de înregistrare sau alte cereri, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică. Acestea pot fi transmise la ORC fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poştă şi curier. Declaraţiile pe proprie răspundere pot fi şi în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerţului”, au subliniat reprezentanții Registrului Comerțului. În plus, specimenul de semnătură se transmite legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui înscris sub semnătură privată.

              Când își prind urechile-n statistici

              Vrând, probabil, să mai dea un imbold apetitului poporului pentru alegeri, grav afectat de comunicatele Grupului de Înspăimântare Strategică, Prefectura Bacău a reușit să-și prindă urechile în statistici. Astfel, într-un comunicat de mare emoție, reprezentantul Guvernului în teritoriu ne anunță, triumfalist, producții record la hectar… A, nu, asta era în celălalt regim. Acum ne anunță scăderi remarcabile ale ratelor de incidența ale infectărilor cu noul coronavirus, scăderi care au fost posibile doar grație măsurilor de mare profunzime implementate în județ. Știți dvs. care – masca pe figură, închiderea școlilor, alungarea vânzătorilor din piețe.

              Numai că Prefectura ori a primit cifrele greșite, ori s-a încurcat în ele. Pe 15 ale lunii, onor șeful Comitetului pentru Situații de Urgență ne anunță că, la 12 ale lunii, la Onești și Bârsănești au scăzut spectaculos ratele de incidență. Nu avem ratele oficiale de pe 12, dar le avem pe cele de pe 15. Și le comparăm cu cifrele comunicate la data de 5 ale lunii. Și observăm că nici vorbă de scădere, ci e vorba de CREȘTERE. Onestiul crește de la 2,98 la 4,66 la mie iar Bârsăneștiul, de la 0,88 la 1,32 la mie. Dacă ne raportăm la populația oficială a celor două localități – circa 36.000 în cazul Oneștiului și aproximativ 4.500 la Bârsănești, avem o creștere de la 107 la 167 de bolnavi în primul caz și de la 4 la 6 în al doilea. Și ajungem într-o zona interesantă a statisticii, care nu poate lucra cu numere mici deoarece rezultatele sunt irelevante.

              Cei 60 de bolnavi în plus de la Onești sunt relevanți statistic, dar cei 2 de la Bârsănești nu, deoarece în acest caz pot însemna orice. Pot însemna doi membri ai acelorași familii care au luat și ei virusul, deci fără vreo relevanță în privința măsurilor generale luate de autorități, pot însemna doi localnici fără legătură cu familiile celor bolnavi care s-au îmbolnăvit pentru că n-au respectat regulile în localitate sau au luat virusul în altă parte. Numărul e prea mic pentru a putea trage o concluzie. Ca să nu mai spun despre faptul că, oricum, aceste procente sunt irelevante deoarece testarea nu se face întregii comunități, ci doar celor cu simptome evidente. Adică, procentele nu reflectă rata de incidență pe întreaga comunitate. Scormonind printre cifre, am ajuns și la o situație extrem de ciudată: în comuna Sărata, rata de incidență a scăzut de la 2,15 la 2,14 la mie. De ce e ciudat? Pentru că e vorba de o colectivitate mică, aproximativ 2.300 de persoane, iar 0,01 la mie nu poate corespunde nici măcar unei persoane. Ca să ne înțelegem, 2,15 la mie înseamnă 4,94 persoane, adică, să spunem 5 oameni. 2,14 la mie înseamnă 4,92 persoane, adică tot 5 oameni.

              Ce cifre s-au folosit de au reușit să obțină o astfel de dinamică, specifică, evident, colectivităților mari?!

              Picturi pe pereții compartimentului de Pediatrie din Buhuși

              Un om cu suflet… de copil s-a oferit să însenineze zilele micuților internați în Compartimentul de Pediatrie a spitalului din Buhuși, iar minunata sa operă, picturi pe pereții interiori, a fost făcută publică pe facebook de managerul unității medicale Constantin Poiană.

              „Un om care meritâ tot respectul! Domnul David Adrian a schimbat aspectul compartimentului Pediatrie prin pictura deosebită realizată la nivelul acestei structuri a Spitalului «Prof. Dr. Eduard Apetrei» Buhuși. Acum copiii internați aici sunt înconjurați de personajele lor favorite, sunt într-un mediu cunoscut, vesel, o lume a basmelor și poveștilor care trebuie să le însoțească toată copilăria! Mulțumim, domnule David Adrian!”, a scris managerul Constantin Poiană.

              Spitalul Orășenesc Buhuși are 173 de paturi pentru internare continuă, 20 de paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători. În structura sa sunt 4 secții de Medicină internă, Chirurgie generală, Boli infecțioase și Psihiatrie cronici, dar și 8 compartimente de Pediatrie/Terapie acută, Medicină internă cronici, Îngrijiri paliative, Neurologie, Anestezie și terapie intensivă, Urologie, Primiri urgențe și Cardiologie.

              Cenușăreasa dezvoltării

              Mâine, 19 noiembrie, avem în calendare „Ziua Cercetătorului și Proiectantului din România”. Data a fost aleasă în semn de omagiu pentru savantul american de origine română George Emil Palade, născut pe 19 noiembrie 1912 și laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1974.

              Fără cercetare științifică niciun domeniu de activitate nu poate progresa cum se cuvine. Marile firme ale lumii pun un accent major pe o astfel de activitate și îi alocă resurse importante. Numai la noi, se pare că are încă un rol de cenușăreasă. După rectificarea bugetară din primăvara trecută, alocarea din PIB pentru cercetare a fost comparată cu aceea pentru SRI, mult superioară, iar anul acesta a fost cea mai mică din ultimii zece ani.

              Pentru că am fost pe acolo și am scris la ziare despre ea, nu pot să nu-mi aduc aminte că în hulita industrie „energofagă” a României de dinainte de 1990 marile combinate aveau și secții numite chiar așa, „de cercetare”. Ce să mai spun că acum acestea nu mai există, pentru că nici marile combinate nu mai există.

              Domeniul de la noi a avut și nume mari. George Emil Palade și Ana Aslan, de exemplu, sunt dintre cele mai des amintite. Are și Bacăul un astfel de nume, devenit însă de câteva zile doar renume: dr. ing. Lucian Stoian, membru corespondent al Secției de horticultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și fost director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău. L-am cunoscut, cu ani în urmă, chiar acolo, la locul său de muncă, dar cel mai frumos vorbesc despre el foștii săi colegi. „Rămâne pentru toți horticultorii – spun ei – un model al nostru și al multor generații pe care le-a ctitorit, demn de a fi urmat și de îngeri, eleganța sa aristocratică, profunzimea științifică, ironia fină și metafora zâmbetului putând să le facă aripile mai înțelepte și mai ascultătoare. Avea repere dincolo de repere și ne-a învățat să visăm dincolo de vise, cu o determinare nemărginită. Credem că astăzi nu a murit un model, ci s-a eternizat un părinte al horticulturii românești”. Și pentru eminentul cercetător cercetarea științifică a rămas o cenușăreasă, dar pe care o căuta mereu să-i restituie pantoful de aur.

              „Student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri”

                Este vorba de un proiect derulat între 20 și 22 noiembrie de către Asociaţia Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri ”. Obiectivul acestui eveniment vizează în mod direct tinerii elevi aflați în anul terminal din mediul liceal, privind integrarea și trecerea temperată dintr-un mediu preuniversitar, într-un mediu al studiilor superioare. Activitățile, care fac parte dintr-un proiect mai amplu, CNFIS-FDI-2020-0121 Stud-UBc! Acces la educație pentru elevii din medii defavorizate, se vor desfășura online pe platforma Zoom.

                Tinerii vor avea astfel prilejul de a interacţiona cu studenţii şi profesorii, vor cunoaște mult mai bine activitățile din cadrul Asociației Liga Studențească și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, vor lua parte și la evenimentul  STUDTALKS, unde vor fi invitate persoane de renume din domenii diferite, precum Oana Pîntea, director BRD – Groupe Société Générale Bacău, Otilia Lupu – director Grafit Invest, Mara Matei – președinte Asociația Next Move Bacău, Luiza Dîrlea- director resurse umane Softescu, prof. univ. dr. Ababei Radu – director Direcția Județean pentru Sport și Tineret Bacău, dar și la un concurs cu premii pentru elevi. Sub sloganul „învață să trăiești studențește!”, toți elevii de liceu sunt invitați să experimenteze viața de student.

                Autoritatea Electorală Permanentă spune că referendumul propus de primarul Bacăului ar fi ilegal

                  Auroritatea Electorală Permanentă (AEP) susține că Referendumul propus de primarul Bacăului a fi organizat o dată cu alegerile parlamentare ar fi ilegal întrucât legislația nu permite organizarea unei consultări populare locale în același timp cu alegerile naționale și folosind infrastructura pentru organizarea alegerilor parlamentare.

                  „Autoritatea Electorală Permanentă precizează că legistaţia vlgoare nu permite organizarea unui referendum local la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat și Camera Deputaţilor, indiferent de modul efectiv de desfăşurare a acestuia – in aceleaşi secții de votare sau în secții diferite”, se arată într-o comunicare a AEP.

                  „Pe de o parte, pentru organizarea referendumului local nu se poate utiliza infrastructura alegerilor pentru Senat și Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020, textul art. 15 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfăşurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, carc se referă la organizarea concomitentă a referendumului cu procesul electoral, vizând numai referendumul national”, se mai arată în adresa AEP trimisă Instituției Prefectului.

                  „Pe de altă parte, pentru organizarea unui referendum local nu poate fi utilizată altă infrastructură decât cea care va fi utilizată la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020”, mai spune AEP, care precizează că infrastructura secțiilor de votare este unică iar un alegător poate fi arondat unei singure secții de vot. .

                  „Or, la data adoptării Hotărârii Consiliulul Local al Municipiului Bacău nr. 246 din 13.11.2020, erau deja în curs operaţiunile aferente alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor declanşate prin HG nr. 744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaţilor din anul 2020″, precizează Autoritatea Electorală

                  AEP spune că Referendumul local se poate organiza, potrivit legislației, doar împreună cu alegerile locale.

                  Prin urmare, întrucât organizirea, la data de 6 decembrie 2020, a referendumului local menţionat va afecta organizarea alegeritor pentru Senat şi Camera Deputaţilor programate să se desfăşoare la aceeaşi dată, vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun pentru asigurarea procesului electoral, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ”, solicită AEP instituției Prefectului.

                  Consiliul Local Bacău a adoptat, în 13 noiembrie, o hotărâre pentru organizarea unui referendum local.

                  ”Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când cetăţenii sunt consultaţi în mod direct despre implementarea unor măsuri şi proiecte cu impact asupra comunităţii. În urma votului, referendumul va conţine trei întrebări”, a anunţat atunci, primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu.

                  Potrivit acestuia, prima întrebare este legată de folosirea unor fonduri de la bugetul local pentru combaterea pandemiei, a doua este legată de necesitatea sistematizării cartierelor Bacăului, iar a treia se referă la oportunitatea alocării de fonduri în vederea finalizării Spitalului Municipal.

                  Ambasadorul SUA, în Bacău

                    Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a fost prezent, marți, în Bacău, la American Corner din cadrul Casei Corpului Didactic (C.C.D), unde a prezentat donația constând în cărţi, elemente de mobilier, echipamente şi jocuri dedicate activităţilor tip STEM, în valoare totală de 7.297$, achiziţionate de Ambasada Americană. La eveniment au ținut să fie de față și liderii PNL Bacău, în frunte cu președintele interimar, Viorel Miron, primarul Comăneștiului, ministrul Mircea Fechet, venit special de la București, senatorul Daniel Fenechiu, viceprimarul Liviu Miroșeanu, dar și primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                    Directorul Casei Corpului Didactic, profesorul Gabriel Leahu, a explicat ce este American Corner și cu ce se ocupă. Centrul „American Corner Bacău” funcţionează ca un centru de resurse privind cultura şi civilizaţia americană, constituind, totodată, o platformă pentru organizarea de activităţi vizând prioritar teme de educaţie civică şi STEM, cursuri şi şcoli de vară destinate elevilor şi cadrelor didactice. Centrul a fost inaugurat pe 12 aprilie 2006, ca un centru de resurse și programe privind cultura şi civilizatia americană.

                    În prezent, Centrul dispune de o colecție de peste 2500 de lucrări scrise în Iimba engleză, la care publicul larg are acces în mod gratuit. Tematica lucrărilor vizează domenii precum: Iiteratură clasică şi contemporană americană, arta plastică şi interpretativă americană, istoria şi geografia Statelor Unite ale Americii, biografii ale unor personalităti americane, educație civică şi probleme ale societăţii contemporane.

                    De-a lungul anilor, Centrul „American Corner Bacău” s-a orientat prioritar către liceeni, luând în considerare lipsa acută de educație și cultură civică în rândul acestora Astfel, majoritatea activităților organizate de Centru au vizat teme precum: drepturi și obligații cetățeneşti, drepturile omului, implicare şi responsabilitate civică, promovarea toleranței şi nediscriminării, antreprenoriat, valențele voluntariatulul, statul de drept, sensibilizarea față de fenomene precum bullying, trafic de persoane, corupție, consumul de substanțe interzise.

                    Oana Jianu, bibliotecar al C.C.D. Bacău şi coordonator al Centrului „American Corner”, a prezentat donația Ambasadei SUA, iar ambasadorul Adrian Zuckerman, care a încercat ochelarii cu efect 3D, s-a arătat interesat de miniroboții programabili și de modul de funcționare al jocurilor educaționale. „Îmi pare rău că nu am putut veni mai devreme anul acesta din cauza COVID, dar mai bine mai târziu decât deloc”, a declarat acesta. Ambasadorul a promis să revină cât mai repede în Bacău.

                    Răspunzând unor întrebări referitoare la parteneriatul strategic româno-american, ambasadorul SUA a anunțat că toate avioanele F16 din țările Europei de est vor fi aduse pentru mentenanță la Aerostar Bacău. „Compania Lockheed Martin a promis că toate avioanele F16 din România vor fi aduse în Bacău, la Aerostar pentru mentenanță, dar vor veni și cele din Polonia și din celelalte state est-europene”, a spus ambasadorul Adrian Zuckerman.

                    Acesta a mai precizat că Lockheed face elicoptere Black Hawk în Polonia, dar acestea vor fi aduse la Romaero pentru montarea unor echipamente. „Sunt sigur că vor fi proiecte noi aici în Bacău. Important este să avem un mediu de afaceri sigur, stat de drept, unde investitorii care vin în România să fie tratați bine”, a mai spus acesta.

                    Agricultura românească scade cu 15 la suta în 2020

                    Cifra de afaceri a companiilor din agricultura românească va scădea cu aproximativ 15% în anul în curs, conform estimărilor specialiștilor KeysFin.

                    Astfel, seceta, dar și lipsa investițiilor în infrastructură au dus la scăderi ale cifrei de afaceri ale celor peste 25 mii de companii din agricultura locală, de la aproape 46 miliarde lei în 2019, în jurul pragului de 39 miliarde lei în 2020.

                     Realizăm anual analiza dedicată agriculturii locale, însă acesta e primul an în care veștile nu sunt bune: nu putem decât să avertizăm asupra scăderii accentuate atât a cifrei de afaceri, cât și a profitabilității. Chiar dacă fenomenele extreme nu pot fi contracarate în totalitate, mai multe investiții în infrastructură și modernizarea acestui sector ar face ca agricultura românească să nu mai fie meteodependentă în business“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

                    În 2019, în România existau 25,2 mii de companii active, cu 4% mai puține însă, decât în 2018, când au depus bilanțul aproximativ 26,2 mii companii (în baza datelor extrase în octombrie 2020). 

                    În ceea ce privește topul celor mai mari companii cu profil agricol, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA ocupa și în 2019 poziția fruntașă, însă analiștii KeysFin remarcă o cifră de afaceri în scădere, de la 2,3 miliarde lei (5,3% din total) în 2018 la 2 miliarde de lei în 2019 (4,5% din total). Pe locurile 2 și 3, în același clasament, se situează PROMAT COMIMPEX SRL (775 milioane lei) și AGRO-CHIRNOGI SA (662 milioane lei).

                    Primii 10 jucători din agricultură au realizat afaceri însumate în valoare de 6,2 miliarde lei, concentrând 13,6% din totalul cifrei de afaceri a acestui sector în 2019.

                    ODINIOARĂ GRÂNARUL EUROPEI, ROMÂNIA ÎȘI CAUTĂ DRUMUL

                    În 2019, România și-a menținut locul 6 în UE, la fel ca în 2018, la producția vegetală, cu aproximativ 6,2% din total.

                    Deși seceta și fenomenele hidro-meteorologice periculoase au frânat dezvoltarea la scară și mai largă a acestui sector, în 2019 România ocupa în continuare primul loc la porumb în rândul statelor membre ale Uniunii Europene atât în ceea ce privește suprafaţa cultivată, cât şi la producţia realizată, de 16,9 milioane de tone. Paradoxal, cu toate că ocupa primul loc, producția a fost mai mică cu aproximativ 1,8 tone decât în 2018.

                    Țara noastră a bifat în continuare și cea mai mare producție de floarea soarelui din UE, de 3,5 milioane de tone, această recoltă crescând și valoric de la un an la altul – 3 tone în 2018 în comparație cu 3,5 tone în 2019.

                    În ceea ce privește producția de grâu la nivelul UE, țara noastră a căzut în clasament, de pe locul 4 pe 5, cu o recoltă de 10 milioane de tone în 2019.

                    Mai mult, pentru 2020 Comisia Europeană estimează o scădere de 40% a producţiei de cereale din România – la 18 milioane de tone, cea mai mare din Uniunea Europeană, pe fondul secetei prelungite și lipsei infrastructurii de irigaţii.

                     

                    RECOLTA ÎN BUSINESS

                    Potrivit analizei KeysFin în topul județelor cu cea mai mare cifră de afaceri din domeniul agriculturii, pe primul loc se situează București, cu 3,6 miliarde lei și 8% din total, Capitala fiind urmată de Constanța (5,4%), de Timiș (5,1%), Călărași (5,1%) și Satu Mare (4,4%).

                    Cele cinci județe au generat împreună o cifra de afaceri de 12,8 miliarde lei, însumând 28% din cifra de afaceri locală a companiilor din sectorul agricol, în 2019.

                    Deși 2019 a fost un an plin de provocări, din cele 25,2 mii de companii  care activează în sectorul agricol, aproximativ 14,8 mii (59%) au înregistrat profit, 7,8 mii (29.4%) au fost în pierdere, restul înregistrând un rezultat nul.

                    Cu toate acestea, profitul net însumat al sectorului a fost de 5 miliarde lei, cu 5,3% mai mic decât în 2018, însă cu peste 62% mai mare decât în 2015.

                    În ceea ce privește topul profitabilității, cele mai performante companii din domeniu sunt A & S INTERNATIONAL 2000 SRL (pe locul 116 în funcție de cifra de afaceri) , cu un profit de 154 milioane de lei (3,1% din total) în 2019, TRANSAVIA SA și AGRICOST SA, fiecare cu un profit de 92 milioane de lei.

                     

                    MUNCA LA CÂMP CU ANGAJAȚI PERMANENȚI, ÎNLOCUITĂ DE ZILIERI SAU UTILAJE, DUPĂ CAZ

                    Forța de muncă în sectorul agricol a însumat aproximativ 128 mii angajați în 2019, cu 2% mai puțini decât în 2018, iar analiștii KeysFin estimează că, pe termen mediu, va exista o consolidare a acestei valori din cauza pandemiei de Coronavirus, a migrației, precum și a automatizării unor etape din procesele agricole. În ceea ce privește angajatorii, cei mai mari sunt companiile mici cu 43,5 mii angajați (34% din total), în timp ce companiile mari din domeniu au lucrat cu aproximativ 23 mii angajați (18% din total), în 2019.

                    Îngrijorătoare este însă creșterea numărului de companii agricole fără niciun angajat. Astfel, 10,3 mii companii agricole (41% din total) nu au avut niciun angajat în 2019, mai mult decât în 2018 când 9,7 mii de companii se aflau în această situație.

                     

                    2020, UN AN NEFAST PENTRU AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ

                    Potrivit declaratiei din iulie 2020 a ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oroș, seceta din acest an a afectat 34.647 de fermieri care dețin 1,168 milioane de hectare de culturi, aceștia înregistrând pierderi masive în special la recoltele de grâu, porumb, floarea soarelui sau orz. Producătorii agricoli vor fi însă despăgubiți parțial pentru pagubele suferite, însă situația pe termen lung nu se va rezolva doar cu atât, de vină fiind lipsa investițiilor în infrastructura locală de irigații, de care ar trebui să se ocupe Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – ANIF.

                     

                    *Notă:

                    Sectorul agricol cuprinde toate companiile care și-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanțelor și au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele coduri CAEN: Cultivarea plantelor și creșterea animalelor – 011, 012, 013, 014, 015, 016, 017 ; Piscicultura – 031, 032 și Silvicultura – 021, 022, 023, 024.

                    2019p: Datele au fost extrase în octombrie 2020 și pot suferi modificări până la sfârșitul anului.

                    Ce trebuie să știți despre anvelopele de iarnă

                    ,,Prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducându-se obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă, care au fost definite la art. 6, punctul 6^1, astfel: ,,anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora”.

                    Conform Directivei menționate, precum şi a Regulamentelor nr. 30 şi nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”.

                    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la art. 102, alin(1), pct. 28, sancționarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã, iar în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului.

                    Amenda pentru fapta menționată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1305 și 2900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.

                    Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

                     

                    În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile autovehiculului!

                    Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

                    În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau chiar ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducătorii auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

                    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

                    Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.