Credem cu tărie că unitatea de măsură a valorii unei personalităţi o dă şi contextul în care aceasta este adusă în prim-plan. Eminescu ne-a apărat în vremuri de restrişte, când ne era impusă o anume ideologie, Eminescu ne întăreşte şi în astfel de momente de mare încercare pentru toţi conaţionalii noştri (şi nu numai). Să-l ascultăm preaslăvind graiul străbun, în care şi-a articulat sonurile cu mândria că aparţine acestui neam:
„Limba românească este una dintre cele cu dreaptă măsură; ea n-are consoane prea moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte; mai toate sunetele sunt medii şi foarte curate”. Să-i dăm dreptate când defineşte specificul oricărei creaţii spirituale: „Nicio literatură puternică şi sănătoasă, capabilă să determine spiritul unui popor, nu poate exista decât determinată ea însăşi la rândul ei de spiritul acelui popor, întemeiată adică pe baza largă a geniului naţional”. Să-i arătăm ascultare când alătură dragostea de neam cu respectul faţă de cei ce l-au clădit: „Patriotismul nu este iubirea ţărânii, ci iubirea trecutului”. Şi tot lui să-i dăm crezare când pune în balanţă menirea şcolii cu cea a culturii în general: „Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea”. Şi mai spune undeva Eminescu al nostru o vorbă de luat aminte: naţiunea română nu are cum să se bucure de o oligarhie economică, nicicum de una financiară şi nici de una comercială. Singura oligarhie cu care putem ieşi în lume cu fruntea sus este oligarhia culturală.
În localităţi rurale din judeţul Bacău se ţin, de ceva vreme, acele „Conexiuni culturale”, imaginate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (manager, Florin Zăncescu), sub egida Consiliului Judeţean, pentru a pune în evidenţă valorile naţionale, dar şi ale locului, şi, totodată, pentru a da prilejul tinerilor în primul rând, să se afirme în plan artistic. De la un astfel de eveniment, de Ziua Culturii Naţionale, C.J.C.P.C.T. a postat azi pe Youtube o selecţie de momente literar-muzicale înregistrate la 15 ianuarie 2013 în comuna Mărgineni, în baza unui parteneriat încheiat cu unitatea administrativ-teritorială locală. Veţi recunoaşte chipuri (al lui Ioan Măric, de exemplu, ambasadorul perfect al artei naive băcăuane pe meridianele lumii), precum şi nume din biografia eminesciană extrase de elevii-prezentatori (de pildă, al lui Aron Pumnul, inegalabilul dascăl de limba română al poetului) sau din orizontul local (Alexandru Piru, istoricul şi criticul literar, patronimul şcolii gimnaziale din satul său natal – Mărgineni). Zicem în încheiere odată cu şcolarul care şi-a notat versurile dintr-o postumă eminesciană: „Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se-ntrec în cântări”. Şi în vremuri de pandemie, cultura naţională are strălucirile ei.
Ioan Dănilă
Eminescienii la 50 și… Mihai Eminescu
Eminescu e un MIT coborât timid pe vălul alb al teluricului într-o zi hibernală, neștiut de nimeni, dar gustând din pocalul nemuririi. Eminescu invită la tăcere, la gândul pur românesc de pretutindeni, o stea ce prinde strălucire în inimile juvenile și dăinuie câștigând pariul cu timpul care macină destine.
Eminescu este țara a cărei capitală este România, au spus unii. Azi, 15 ianuarie 2021, cadrele didactice și elevii și-au propus ca Eminescu să fie țara a cărei capitală este Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău în context online, în ton cu vremurile de această dată, alături de directorii prof. Petru Bâzu și prof. Costel Păduraru, și prof. inspectori școlari Anca Constatinescu și Roxana Șotu.
Aceștia spun prezent și astăzi, la moment aniversar, nivel liceal și postliceal, când se împlinesc 50 de ani de existență în numele patronului spiritual, Mihai Eminescu. Pentru că fiecare își culege fericirea de acolo de unde și-o seamănă, pentru că o casă fericită e un cuib de frumusețe, pentru că ziua fericită se vede după cum începe, de ziua lui Eminescu, liceenii au îmbinat cu măiestrie în 50 de minute crâmpeie literare, epistolare, dramatice sau, de ce nu, reliefând și relația dintre literatură și elementele digitale prin spiritul ludic Kahoot și alte aplicații ori site-ul Eminescu. Lirica, dorul profund eminescian s-au prins într-o îmbrățișare sinestezică de neuitat.
Eminescu rămâne permanență peste metamorfozele timpului și conturează caractere sensibile de azi și până…Cu mâne zilele-ți adaugi/Cu ieri, viața ta o scazi/Și ai cu toate astea-n față/Dorința zilei cea de azi într-un timbru de tânguit al doinei inestimabile în această vârstă a devenirii spirituale transpuse într-o peliculă fără vârstă.
Domnule Mihai Eminescu,
Sunt eu, Maria, o locuitoare a noii lumi din patria noastră, în care cândva ați luminat prin slova Domniei Voastre. Scriu aceste rânduri, căci aș vrea să vă povestesc de noua noastră lume si cum am aflat despre vremurile de demult în care ați așternut pe strofe eternitatea.
Într-o mare curiozitate, despre care nu țin minte cum s-a aprins, în urma cu câțiva ani, într-o după-amiază, am început să îi citesc mamei Luceafărul. Și cum strofele tot se revărsau din vocea mea, neputând să mai opresc strofa ce urma, am continuat zâmbind, să pășesc prin versurile care parcă mă purtau într-un roi mic de strălucire. Acum, recitind amintirea aceasta frumoasă, am văzut dincolo de miracolul lung și am înțeles raza de lumină dincolo de cuvinte, ce parea nemărginită.
După viitori ani ce vor trece, în care voi fi pe drumuri neștiute, în care o rază blândă va veni să lumineze tot ce îmi este întuneric, recitind tiptil Luceafărul, o să îmi fie totul din ce în ce mai limpede. Voi evada în ascunzișul din taina poeziei pe care l-ați lăsat ca potrivire pe veșnicie. Iar într-un univers atât de mare, mă voi uita după Luceafăr, atunci când în vreme de noapte, voi avea dor de povestea Eminesciană… Mă simt binecuvântată!
Am nădejde că gândurile mele vor fi îndrumate de către Luceafăr spre locurile în care ați scris, ați plâns, ați râs, ați fost om și geniu. Și pentru toate astea și multe altele, cred că Dumnezeu ne iubește! Pentru cel ce a făcut Luceafărul să lumineze pe cer și în suflete, cu recunoștință.
P.S.: În aceste vremuri de restriște pe care generația noastră le traversează cred că a venit rândul nostru sa înțelegem că „un om poate avea totul neavând nimic si nimic având totul”. Să fim recunoscători și să Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru fiecare zi dăruită!
Maria Bâlu Ghivnici
Clasa a VI-a D, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”
Bacău, 15 ianuarie 2021
Omagiu pentru o eternă Stea
Poezia, o artă a sentimentelor. Poezia, libertate, pasiune, vise. Poezia, mai mult decât cuvinte așternute pe hârtie. Și… un poet. O Stea. Un nume. Eminescu.
Noi, oamenii, percepem lucrurile diferit. Atât de diferit, încât ne unim într-un singur suflet. Un suflet ce bate pentru artă. Un suflet ce tânjește, tainic, speranța și lumina. O poezie, pentru suflet. Universul nu este un abstract. Este ireal, dar atât de viu, de metafizic, de ubicuu, încât nu degeaba se știe că Universul este infinit. Se naște din propria-i sămânță, cu esența miscelanee și obscură. De fapt, nu e nici pe departe obscură, ci plină de vitalitate. O Stea, cea mai atrăgătoare dintre toate, sfârșitul începutului amibguu, nucleul prosperități desuete.
Acestei Stele, ce și-a lăsat amprenta incandescentă asupra lumii, i se mai spune Luceafărul. Și, brodit sau nu din miezul esenței, trăiește permanent printre noi amintirea unui poet, Mihai Eminescu. Nelipsit de înzestrare Dumnezeiască, cred că a fost coborât între oameni pentru a-și îndeplini menirea: o mângâiere adusă prin scrieri indubitabil unice celor ce au năzuit să se lase prinși în mreaja fascinantă, intimă, ferită a versurilor. Un odor cilibiu al literaturii, nomad care, inoportun, a poposit clipe prea ușoare în lumea ce avea, cu disperare, nevoie de o rază blândă, să o aline.
A simțit iubire și patriotism făță de țara unde a văzut lumina zilei prima și ultima oară. Atât de palpabilă a fost dragostea sa pentru patria mamă, încât a reușit să o ridice în ochii tuturor celor ce au fost dornici să își deschidă orizontul spre o lume feerică, proaspătă, a liricului românesc; m-a învațat să privesc prin prisma sensibilității tot ce mă înconjoară.
Consider lucrările eminesciene asemenea unui portal de basm către o realitate paralelă, construită cu ajutorul peniței sale și a ochilor minții mele. Am făgăduit, involuntar, asemenea tuturor cititorilor, să îmi foloesc imaginația și afectivitatea pentru a călători în diverse locuri tainice, cu oameni, culori, sentimente, visuri slobode, idealuri destrămate de realitate.
Stihurile, cu puterea de a oferi o nouă dimensiune transmit emoții ce probabil ar fi bizar de explicat în vorbe, cum doar inima proprie le poate percepe. De aceea, operele sale veșnic roditoare au marcat istoria poeziei. Au unit oameni, au unit un suflet pentru poezie, în timp ce alt suflet se născuse din poezie și poezia din el.
Mulțumim, Mihai Eminescu!
Anastasia Necoara,
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, clasa a VII-a A
