4 mai 2024
ActualitateÎn coada clasamentului la cursuri de calificare pentru șomeri

În coada clasamentului la cursuri de calificare pentru șomeri

În iulie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău va demara și mai puține programe de formare profesională pentru șomeri față de numărul, și așa mic, inițiat în lunile anterioare din acest an.

Practic, instituția județeană va deschide luna viitoare doar un curs de calificare, la care au fost înscriși numai 14 șomeri. Ei se vor pregăti teoretic și practic pentru a deveni lucrător finisor în construcții. Cu acest număr de cursuri și participanți, județul nostru se plasează în coada clasamentului, la nivelul țării.

Mai exact, din cele 41 județe, plus municipiul București, în 32 vor începe, în iulie, de la 2 cursuri în sus și în 34, numărul participanților depășește cifra de 20 șomeri. Pe primul loc se situează, ca și în lunile anterioare, județul Vrancea, cu 18 cursuri, la care sunt înscriși 252 șomeri. Urmează Dîmbovița, cu 11 cursuri, la care vor participa 154 persoane, și Satu Mare, cu 9 programe de formare profesională, pentru 126 șomeri. Revenind la județul Bacău, trebuie să spunem că și până acum, lunar, au debutat foarte puține cursuri pentru șomeri, organizate de către AJOFM.



Mai exact, în primul semestru au fost deschise doar 15 cursuri, la care au fost cuprinși 216 șomeri, în timp ce în alte județe numai într-o lună se remarcă o asemenea statistică. Cu toate că și în județul Bacău, cererea de forță de muncă calificată este, în continuare, mare. De ani de zile, lunar, sunt vacante între 1.800 și 2.000 locuri de muncă, din care numai câteva sute sunt pentru muncitori necalificați. Aceleași locuri de muncă rămân neocupate de la o lună la alta, în primul rând, pentru că nu sunt șomeri calificați în meseriile ofertate. Și, după cum se vede, nici nu vor să se califice ori recalifice, iar AJOFM nu-i poate determina să o facă, deoarece aproape 90 la sută dintre ei nu au dreptul la indemnizație de șomaj. Dacă ar avea, ar pute fi determinați să participe la un curs, altfel pierzând sprijinul financiar.

Reamintim că AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri în 16 meserii: lucrător în comerț, patiser, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, bucătar, operator confecționer industrial, agent de vânzări, operator introducere, validare și prelucrare date, contabil, inspector/referent resurse umane, operator la mașini unelte cu comandă numerică, electrician în instalații energetice, sudor, instalator instalații tenico-sanitare și de gaze, mecanic auto, lucrător finisor pentru construcții și lucrător în structuri pentru construcții. Pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei.

Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul. La formare profesională gratuită au dreptul și cei care obţin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-500 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj.

Același drept îl au și persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate. Cei interesaţi să se califice ori recalifice într-o anumită meserie sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri