vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1621

Pentru a reuși, o femeie trebuie să fie mai bună decât un bărbat

Pentru britanici, Emma Thompson este un fel de comoară națională, pentru că ei știu să-și prețuiască artiștii, care sunt și înnobilați, de altfel, când carierele lor ajung la apogeu. Se spune că, exceptând-o pe Meryl Streep, nimeni nu-i ajunge englezoaicei nici până la gleznă. Se înțelege că nimeni din afara insulei, pentru că acolo mai sunt câteva actrițe cu titlul de Dame, și ele de neegalat. În fine, Emma Thompson, care deține o capacitate uluitoare de metamorfoză (poate să joace și un samovar, vă amintiți „Frumoasa și Bestia”?), fiind de nerecunoscut în unele roluri, este o personalitate complexă, fiindcă este și scriitoare și o scenaristă extrem de apreciată, ea studiind și literatura, la Cambridge.

În plus, e și o militantă pentru drepturile femeilor, cărora, invocând eroismul și curajul lor, le-a dedicat Oscarul câștigat pentru „Întoarcerea la Howards Ends”, în 1993, exprimându-și speranța că vor fi mai multe roluri bune pentru ele. Dar nu mi-am propus să mă ocup de filmografia actriței, care este una impresionantă, și să enumăr toate distincțiile primite de ea, ci am să mă opresc asupra unei producții din 2019, „Talk show de seară”, care pune câteva probleme interesante și mereu actuale, intrând în sfera mult mai largă a eternei lupte dintre vechi și nou, dintre „antici și moderni”, cearta acestora prelungindu-se de secole. Dar sunt și alte lucruri și situații sensibile atinse în film. Bref, în „Talk show” Emma Thompson o interpretază pe regina stand-up-ului de seară, pe Katherine, o tipă cu un stil masculin în vestimentație, în coafură, și cu duritate în comportament. Este un adevărat tartor pentru echipa ei, e arogantă, rece, chiar odioasă, stârnind teama.

Când show-ul ei începe să coboare în sondaje, la un mod îngrijorător, patroana postului angajează o tânără indiancă, o „mileanială”, fată modestă, venită dintr-o uzină, ca să aducă un aer proaspăt, să scoată din rutină tipul de scenariu prin care se făcuse cunoscută vedeta. Și, pentru început, ies scântei între cele două, Molly (jucată de scenarista filmului „Late night show”,  Mindy  Kaling) înfruntând-o cu mult curaj pe „regină”. Care urma să fie înlăturată de la televiziune, în locul ei fiind adus un tânăr comediant. În fine, fata e concediată de ghețarul numit Katherine, dar finalul este unul imprevizibil, venind cu o răsturnare de situație care împacă pe toată lumea, nu înainte de a spune niște adevăruri.

Într-o scenă minunată, având și un umor nebun, vedeta coboară dintr-o limuzină, fiind îmbrăcată într-un superb pardesiu alb. Plus niște pantofi  eleganți, cu tocuri amețitoare, pe care-i aruncă din picioare, cu cel mai natural gest, când urcă cele șase etaje în sărăcăciosul bloc undea stătea Molly. Are cu aceasta o conversație uimitoare, directă, de o mare sinceritate, dezvăluind o altă persoană, dincolo de fațada respingătoare. Una caldă, înțelegătoare, empatică. Așa ne-o readuce în față și happy-end-ul pe Katherine, altfel îmbrăcată, cu o altă tunsoare, relaxată, zâmbitoare, colaborând din nou cu Molly și cu toată echipa, primind, de la patroană, reconfirmarea contractului, dar mai presus de orice aplauzele publicului, recâștigat pe deplin, după ce și-l luase confident, mărturisind lucruri foarte intime din viața ei, un adulter, de pildă. E momentul cel mai emoționant din film, în care o femeie vorbește despre sacrificiile făcute ca să reușească în profesie, căreia îi dăruise totul.

Acel show era „sângele, motivarea ei”, chiar viața. Lucru greu de înțeles de cei care nu știu ce înseamnă pasiune, vocație, dăruire. Pentru a reuși, spune Emma Thompson, „o femeie trebuie să fie mai bună decât un bărbat. Bărbații merg de mult pe autostradă, iar femeile, pe cărări înguste de munte”.

Situația epidemiologică COVID-19, la zi, la nivelul județului Bacău

Conform datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică Bacău, privind evoluția epidemiologică, la nivelul județului, cauzată de pandemia de coronavirus, până pe 7 martie 2021:

– 20.876 de persoane au fost confirmate COVID-19, în total (cu 72 cazuri noi, mai mult decât sâmbătă);

– 18.790 de persoane au fost declarate vindecate;

– s-au înregistrat în total 651 de decese prin coronavirus.

În acest moment sunt 201 de pacienți internați în spitalele băcăuane, diagnosticați cu COVID-19.

Vaccinarea anti COVID-19

În ceea ce priveste campania de vaccinare, la nivelul județului Bacău, până la data de 06.03.2021 au fost administrate 31.324 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Numai sâmbătă, 6 martie, au fost vaccinate 960 persoane, din care 797 de persoane cu prima doză și 163 persoane au primit doza de rapel. Centre de vaccinare operaționale, în acest moment, sunt în Bacău, Moinești, Onești, Buhuși și Comănești.

Telefoane utile

Reamintim că, la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800.800.358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de functionare permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă. Cetăţenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE.

Totodată, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Bacau funcţionează o linie telefonică de urgenţă, 0729/300.130, care are program de funcţionare permanent, unde cetăţenii pot obţine informaţii utile de prevenire şi combatere COVID-19. De asemenea, DSP Bacău pune la dispoziția populației un CALL CENTER – 021/414.4434, care are program de funcţionare in intervalul orar 08.00-22.00 și poate fi accesat pentru informații privind simptomele cauzate de coronavirus, informații pentru persoanele carantinate (contacți direcți), informații pentru persoanele izolate (confirmate COVID-19), informații destinate programarii la vaccinare, dar și informații suplimentare legate de campania de vaccinare.

Vaccinarea anti COVID-19: Cum vă programați în etapa 2 !

Dacă aveți peste 65 de ani:

prin medicul de familie,

– prin pagina web de programări: vaccinare-covid.gov.ro,

– prin call center, la telefon 021/4144425,

– prin direcția de asistență socială din localitate.

Dacă aveți o boală cronică și vârsta sub 65 de ani:

– prin medicul de familie,

– dacă nu aveți medic de familie, la telefon 021/4144425,

– prin directia de asistență socială din localitate.

Dacă lucrați în domenii cheie, esențiale:

– prin angajator, care vă poate valida și programa prin web,

– prin pagina web vaccinare-covid.gov.ro, dar numai după ce ați fost validat de angajator.

Mașină în flăcări pe strada Aeroportului din municipiul Bacău VIDEO

    În aceasta dimineață, în jurul orei 06.30, pe strada Aeroportului din municipiul Bacău, unui bărbat care se deplasa către locul de muncă i-a luat foc autoturismul. Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău, aflați în zonă, au observat incendiul și imediat au anunțat prin apel la 112 despre producerea acestuia.

    Până la sosirea echipajelor de stingere a incendiilor de la ISUJ Bacau, jandarmii au blocat cu autospecialele ambele sensuri de circulație și au intervenit folosind extinctoarele din dotarea mașinilor.

    Din păcate incendiul a fost violent, s-a extins instantaneu, cele două extinctoare folosite nefiind de ajuns pentru stinge incendiul produs la motorul autoturismului, care avea ca sursa de alimentare instalația GPL.

    La scurt timp au sosit membrii echipajului de stingere a incendiilor cu autospeciala I.S.U. Bacău, care au stins în totalitate incendiul.

    S-au înregistrat doar pagubele materiale, nicio persoană nu a fost rănită.

    Exercițiu de simulare a unui incendiu la Compartimentul de Urgențe Pediatrie Bacău

      Ieri, 05.03.2021, începând cu ora 12, a avut loc un exercițiu prin care a fost testată capacitatea de reacție a personalului medical și de îngrijire, în cazul unei situații de urgență, manifestată printr-un incendiu, despre care s-a presupus că ar fi izbucnit în interiorul U.P.U. Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare și sub coordonarea directă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

      În mod concret, la declanșarea sistemului de alarmare cu care este dotată clădirea U.P.U. Pediatrie, lucrătorii aflați la serviciu au pus în aplicare cunoștințele acumulate în timpul orelor de pregătire în domeniul situațiilor de urgență. Sarcinile erau clare iar timpul de reacție a fost redus la minimul posibil.

      În timp ce un asistent medical a format numărul unic de urgență 112, alte două colege ale sale s-au grăbit să folosească mijloacele tehnice de stingere (stingătoare) în încercarea de a anihila presupusul incendiu.

      Cea mai importantă realizare a salariaților din U.P.U. Pediatrie, în timpul exercitării de incendiu, a fost aceea că au reușit să ducă la bun sfârșit acțiunea de simulare a evacuării tuturor pacienților aflați în clădire, înainte de sosirea salvatorilor specializați, din cadrul I.S.U. Bacău.

      În cadrul exercițiului desfășurat, s-a verificat și situația în care unul dintre lucrătorii Secției U.P.U. Pediatrie ar fi rămas blocat în interiorul clădirii. De așa-zisa salvare a acestuia s-au ocupat pompierii de la I.S.U. Bacău, care au sosit, la locul izbucnirii presupusului incendiu, cu două autospeciale.

      Acțiunea a decurs conform planificării inițiale, fiind considerată ca fiind de foarte mare utilitate atât de către reprezentanții I.S.U. Bacău cât mai ales de către cadrele medicale care-și desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

      † DUMINICA a 3-a din Postul Mare

      „Apropiindu-se Paştele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim”, notează evanghelistul Ioan în fragmentul evanghelic care a fost proclamat. Şi pentru noi se apropie Paştele şi Liturgia nu uneşte din nou cu grupul ucenicilor care-l însoţesc pe Isus. Vedem pe chipul lui Isus indignare şi duritate faţă de situaţia în care se afla casa Tatălui său, templul din Ierusalim. Trebuie să mărturisim că ne impresionează gestul său: „a făcut un bici din funii şi i-a izgonit pe toţi afară din templu”.

      Gestul polemic al lui Isus se reface la profeţii Vechiului Testament, care deseori au polemizat cu instituţia templului şi cultul care se desfăşura acolo, bineînţeles nu pentru a-l aboli, ci pentru a-l purifica. Cultul datorat lui Dumnezeu, aminteau mereu profeţii, nu trebuie să se limiteze numai la adorare, pentru că este în acelaşi timp şi misiune şi convertire. Cu atât mai mult cu cât ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, parte esenţială a cultului, trebuia să angajeze viaţa fiecăruia. În templu apoi are loc întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, nu cu un Dumnezeu închis în templu şi preocupat de sine, ci cu un Dumnezeu interesat de om.

      Isus Cristos este adevăratul templu: „El vorbea despre templul trupului său”. Ce înseamnă faptul că Isus este adevăratul templu? Semnificaţia templului în Vechiul Testament era dublă: loc al întâlnirii cu Dumnezeu şi loc al adunării triburilor lui Israel. Avem aşadar o dimensiune verticală şi una orizontală. În Isus se realizează ambele dimensiuni. În El putem face o autentică experienţă a lui Dumnezeu şi tot în El putem face o autentică experienţă de fraternitate.

      Știm că acceptarea lui Cristos prin credinţă îl transformă şi pe om în templu, locuinţa Duhului Sfânt: „Nu ştiţi voi că sunteţi templul lui Dumnezeu?” (1Cor 3,16). Iar interiorul omului de multe ori se aseamănă mai mult cu o piaţă agitată de afaceri decât cu un templu al lui Dumnezeu. De câte ori nu ne reducem viaţa la o afacere de vânzare-cumpărare, unde a dispărut gratuitatea iubirii! De câte ori a trebuit să constatăm, plecând de la noi înşine, atrofierea bunăvoinţei, a compasiunii, a iertării! Iată tot atâtea aspecte care au nevoie de biciul cuvântului lui Isus pentru a fi înlăturate.

      Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

      Farmecul discret al Sportului popular

      Woman's hands writing on sheet of paper in a clipboard and a pen; isolated on desk

      Pe când eram prunc gimnazist, aproape în fiecare zi de luni, vara,  alergam din sătucul meu, ca un maratonist, scurtând traseul prin mirifica luncă a Bistriței, până în târgul Buhuși, pentru a cumpăra Sportul popular. Costa 25 de bani. Alergam prin luncă și, din când în când, mă opream să verific dacă nu mi-au căzut bănuții din buzunar. Când ajungeam în fața chioșcului de ziare aflat în preajma intrării Fabricii de Postav, o teamă imensă mă asedia de fiecare dată: „Dacă s-a epuizat ziarul?” Uneori, omul de la chioșc, un prieten pe care n-am știut niciodată cum îl cheamă, văzând cum caut cu ochii ziarul,  se juca elevat  cu emoțiile mele, spunând grav: „S-a epuizat!” Când vedea cum mă întunec, ducea mâna undeva dedesubt și scotea  comoara. Îmi venea mereu să năvălesc prin gemulețul chioșcului, să-l sărut, dar n-am îndrăznit asta niciodată, deși ochii îmi trădau sentimentele. Îi vedeam apoi chipul luminat de bucuria unui gest minunat și tare-mi mai era drag.

      Alteori, când nu puteam alerga, din varii motive, către chioșcul din târg, o rugam pe una dintre surorile mele, care lucra la Fabrică, să-mi cumpere ziarul. Într-un rând, omul de la chioșc i-a spus surorii mele că nu mai are ziarul.  Diplomată, aceasta a plusat: ,,Sunt sora Alergătorului!” Așa îmi spunea Domnul de la chioșc.  Atunci, Domnul a scos ziarul pe care-l pitise undeva pentru mine și a întrebat: „De ce n-a venit?…” Când am revenit, m-a întrebat simplu, zâmbind, ca pe un prieten, trimițându-mă la dicționar: „Te-ai întremat, Alergătorule?”…

      Seara, în prima zi a săptămânii, de multe ori, în vatra satului, pe marginea șanțului, ca într-o veritabilă poiană Iocan a chibiților, citeam/ reciteam ziarul împreună cu mulți prieteni și comentam de parcă eram cei mai mari specialiști în fotbal. Prindeau acolo viață niște dezbateri în care, uneori, erau aruncate pe jarul pasiunilor chiar și opiniile unui ziarist ca Ioan Chirilă. Unora dintre prieteni le împrumutam acasă ziarul. Unul dintre aceștia mi-a spus mai târziu că așa a învățat cu adevărat să citească și să contraargumenteze, ca într-un debate veritabil…

      Și astăzi citesc zilnic ziarele de sport. Condeieri grozavi, informații din toată lumea, dar farmecul Sportului popular nu mai este prezent… Mă gândesc dacă astăzi, copil de-aș mai fi,  aș mai alerga prin lunca Bistriței pentru cumpăra o gazetă de sport. Prea sunt populate gazetele noastre de profil sportiv de tot felul de absurdități și promiscuități. Zisele unor fotbaliști care siluiesc limba română sunt valorizate în registrul genialității: „Excepțional!”, „Admirabil!”, „Incredibil!”, „Formidabil!”, „Fără egal!”… Nici vorbele lui Einstein nu sunt însoțite de asemenea calificative. Văd apoi tot felul de fufe înnobilate cu  toxină botulinică, mă asediază jargoane de Ferentari medieval, în vreme ce fătucile costumate cu tanga-șnur sunt  prezentate ca vedete ale națiunii. Revista Playboy ar fi invidioasă. Eșuați ai moralei trecuți prin pușcării vechi și noi au  statui de guru sau de salvatoriai sportului, credinței și democrației; le sunt vânate, sorbite și adorate vorbele. Privirile aruncate sub plăpumi sunt peste tot. Messi e la degetul mic al unor țânci mioritici dezlipiți prematur de școală, dar care au tulburat gazonul cu niște fițe pe care le vezi cotidian în curtea școlii sau pe tăpșanul comunei. Golurile înscrise de unii fotbaliști care au lustruit băncile de rezerve ale unor echipe din străinătate sunt valorizate în fel și chip: „Fantastic!”, „Nemaivăzut!”, „Formidabil!”, „Genial!”, „Ronaldo ar fi invidios!”, „Extraterestru!”, „Fabulos!”, „Senzațional!”… Cancanul pare a fi vedeta ziarelor noastre de sport, nu sportul însuși…

      Firește există și publicații de sport care fac excepție de la aceste derapaje editoriale, precum SPORTUL BĂCĂUAN – revistă lunară de cultură sportivă care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Marius Mircu” Bacău, gestionată editorial de spiritul inepuizabilului Leonard Popa, în care sunt prezente și voci precum cele ale lui Cornel Cepariu, Dan Sion, Ștefan Olteanu sau VEM. Voci care garantează profesionalismul și decența.

      Teleşcoala noastră: Subiectul inclus – un mare nedreptăţit (II)

      Corect? Nu!

      La lecţia din 23 febr. despre subiectul inclus, a fost scris cu litere roşii grupul de litere esc din cuvântul trezesc, ca localizare a subiectului inclus, care „se deduce din desinenţa verbului”. Da, dar cele trei litere nu au fost niciodată desinenţă (nu cunoaştem o desinenţă alcătuită din mai mult de două litere), ci sufix, care e cu totul altceva. Nici exemplele de pe internet nu sunt corect prelucrate: em (din mergem), eţi (din mergeţi) ori ăm (din alergăm) nu indică integral subiectul inclus (doar m, ţi şi iar m sunt desinenţe, iar -e- şi ăsunt sufixe). Întro asemenea situaţie, mai potrivit era să se spună că em, eţi şi ăm sunt terminaţii, deşi astfel am tolera imprecizia.

      Cum ieşim din impas?

      La originea erorii se află practica din şcoala românească de a conjuga verbul doar în forma „adunată”: eu merg, tu mergi, el/ea merge; noi mergem, voi mergeţi, ei/ele merg. Elevii ar trebui obişnuiţi să privească şi în cuvânt, mai ales către terminaţia acestuia. Vor descoperi articulaţiile care vorbesc despre mod, timp, persoană şi număr.

      Există un algoritm în acest scop?

      Da. Pasul 1: decuparea sufixului lexico-gramatical propriu conjugării a III-a (e, din a merge). Pasul 2: identificarea radicalului (merg-) şi scrierea acestuia de şase ori, alături de pronumele personale. Pasul 3: coborârea lui –e la persoanele I şi a II-a plural. Pasul 4: completarea celorlalte poziţii cu zero (-Ø-). Pasul 5: marcarea desinenţelor, aflate după radical şi sufix (eu merg-ØØ, tu merg-Ø-i, el/ea merg-Ø-e; noi merg-e-m, voi merg-e-ţi, ei/ele merg-ØØ).

      Similar, pentru verbul a cânta. Pasul 1: sufixul aici este a, pentru conjugarea I. Pasul 2: radicalul este cânt-. Pasul 3: coborârea lui a la persoanele I şi a II-a plural (prin alternanţă vocalică, la persoana a II-a plural, a- se preschimbă în ă). Pasul 4: completarea celorlalte poziţii cu zero (Ø). Pasul 5: marcarea desinenţelor, aflate după radical şi sufix (eu cânt-ØØ, tu cânţØ-i, el/ea cânt-Øă; noi cânt-ă-m, voi cânt-a-ţi, ei/ele cânt-Øă; la persoana a II-a singular, prin alternanţă consonantică, t se preschimbă în ţ).

      Trezesc nu e la fel?

      Nu. Unele verbe de conjugarea a IV-a se conjugă cu sufixul gramatical esc- (cele în -i) sau ăsc- (cele în î). Paşii pot fi deduşi din formele discursive: eu trez-Ø-esc-Ø, tu trez-Ø-eşt-i, el/ea trez-Ø-eşt-e; noi trez-i-Ø-m, voi trez-i-Ø-ţi, ei/ele trez-Ø-esc-Ø; la persoanele a II-a şi a III-a singular, prin alternanţă consonantică, sc se preschimbă în şt). Similar, pentru a urî: eu ur-Ø-ăsc-Ø, tu ur-Ø-ăşt-i, el/ea ur-Ø-ăşt-e; noi ur-â-Ø-m, voi ur-â-Ø-ţi, ei/ele ur-Ø-ăsc-Ø.

      A lucra, pe aproape

      Aici sufixul este -ez-/-eaz-: eu lucr-Ø-ez-Ø, tu lucr-Ø-ez-i, el/ea lucr-Ø-eaz-ă; noi lucr-ă-Ø-m, voi lucr-a-Ø-ţi, ei/ele lucr-Ø-eaz-ă.

      Ce anume cere Domnul de la noi ca să fim vii?

      Se simte începutul timpului luptelor celor duhovnicești din Postul Mare. Căci, pericopa evanghelică de astăzi devine definitorie pentru felul în care putem începe a ne judeca eliberarea de sub anestezia modicității scenariilor apocaliptice din jur. Ca o chemare și o întărire întru împlinirea vieților noastre. De aceea, textul scripturistic (Matei 25, 21-46) punctează un lucru extraordinar: Hristos, Domnul, ne cere deprinderi simple și, tocmai de aceea, greu de îndeplinit. Nu suntem îndemnați a construi fabrici de panificație, ci a oferi o pâine. Nu ni se solicită a înălța spitale, ci a-l cerceta pe cel bolnav. Nu ne este impus a fi judecători sau veghetori pentru cei ferecați, ci suntem rugați să-l cercetăm pe cel care este renegat, respins și părăsit. De ce? Spre a înțelege faptul că simplitatea trebuie să fie exercițiul real al smereniei și al răstignirii noastre.

      Textul biblic prezentat este remarcabil. La vremea când a expus acestă alegorie ucenicilor, Mântuitorul nu a fost deloc înțeles. Însă, peste numai câteva zile, El va fi însetatul, flămândul, străinul, golul, bolnavul, întemnițatul și răstignitul lumii. Exerciții de reală smerenie, aduse astăzi înainte. Pentru a nu uita că oricât de greu ni s-ar părea urcușul duhovnicesc al postului, nimic nu se asemănă cu Pătimirea și cu Răstignirea Lui. Și pentru a înțelege că a te identifica cu cei ce trec prin încercările vieții înseamnă a fi alături de Domnul. La o faptă distanță!

      A nu te semeți cu ceea ce ai realizat și cu ceea ce ai practicat, ci a temustra și dojeni din cauza celor pe care nu le-ai înfăptuit încă, este adevăratul exercițiu al celui smerit. Se zice că smeritul rege Frederik al VI-lea al Danemarcei, călătorind prin regat, a intrat într-o școală. Acolo a întâlnit copii inteligenți și vioi, cărora le-a adresat o întrebare: ”Care este numele celui mai important suveran al țării?” Învățătoarea șopti ceva la urechea unei fetițe, care ridică de îndată firava mânuța. ”Spune-mi!”, o rugă monarhul. ”Da, Frederick al VI-lea.” Adică chiar el. Îi va fi plăcut regelui, dar a cercetat-o: ”Ce mari fapte a săvârșit?” Fata lăsă capul în jos și rușinată răspunse: ”Nu știu”. ”Nu te mâhni, fetițo – îi spuse zâmbitor regele. Nici eu nu știu!” Un exemplu de smerenie, delicat și pedagogic!

      Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar

      Controale impuse în contextul stării de alertă. ATENȚIE: Vezi câte amenzi s-au dat!

        În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor.

        Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. La aceste activităţi au participat peste 250 de efective.

        Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost legitimate peste 2.000 de persoane şi au fost controlate 156 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

        Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 272 de astfel de autovehicule.
        Echipele mixte de control au identificat 42 de situaţii de nerespectare a măsurii de protecţie individuală în care s-a impus măsura sancționării contravenționale.

        Astfel de activităţi vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

        Bonuri de casă prietenoase cu mediul și la Lidl

        Magazinele Lidl din Bacău au început să emită bonuri de casă mai rezistente și mai prietenoase cu mediul, după modelul celor emise și în magazinele Kaufland. Rețelele comerciale Lidl și Kaufland fac parte din aceeași companie de retail internațională, Grupul Schwartz.

        Noul bon este fabricat dintr-o hârtie termică inovatoare, de culoare albastră, fabricată fără coloranți chimici. Bonul este rezistent la lumina solară, la apă și la grăsimi și nu își pierde lizibilitatea sau celelalte proprietăți fizice odată cu trecerea timpului. În plus, hârtia din care este realizat este certificată FSC și provine din silvicultura sustenabilă. Bonul este reciclabil și, când clienții nu mai au nevoie de el, îl pot colecta în siguranță împreună cu alte deșeuri de hârtie.

        Odată cu trecerea la noul tip de bon va fi optimizat și modul de ambalare a rolelor de bon, măsură prin care Grupul Schwarz va economisi în viitor 30 de tone de plastic pe an, prin strategia REset Plastic.

        A lovit și a fugit. Însă, a fost prins

          După mai multe cercetări, care s-au întins pe mai multe zile, polițiștii băcăuani au identificat o persoană care a provocat un accident rutier după care a părăsit locul faptei.

          În fapt, la data de 28 februarie a.c., poliţiştii rutieri din Bacău au fost sesizaţi de un bărbat de 56 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a găsit avariat autoturismul proprietate, de către o persoană necunoscută, care a provocat pagube materiale şi a plecat de la faţa locului.

          Ca urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat, zilele acestea, conducătorul auto în cauză, respectiv un localnic de 41 de ani. Totodată s-a stablit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii îl cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis.

          Depistat în trafic şi cercetat de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

            Poliţiştii oneşteni au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 42 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i s-au recoltat și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            Ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii băcăuani

              Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au indisponibilizat 198.740 de ţigări de contrabandă, de la un bărbat, de 59 de ani, depistat în trafic, la volanul unui autovehicul. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore și, ulterior, arestat preventiv.

              Concret, în urma controlului asupra mașinii, polițiștii au descoperit în interior ţigaretele, netimbrate şi fără documente de provenienţă. A fost stabilit că acestea erau în valoare de  139.000 de lei. Toată marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore şi a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

              Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

              Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 8,7% în ultimul trimestru al anului trecut, față de aceeași perioadă din 2019. Singura scădere în acest interval, în rândul angajaților din restaurante.

              Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţile:

              – spectacole, culturale şi recreative (+22,25%)

              – intermedieri financiare şi asigurări (+14,09%)

              – informaţii şi comunicaţii (+11,95%)

              – sănătate şi asistenţă socială (+11,73%)

              Față de trimestrul IV din 2019, diminuarea costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar la hoteluri şi restaurante (-3,82%), unde unităţile economice au fost puternic afectate de întreruperea/încetarea activităţii aferente, în contextul pandemiei COVID-19, dar şi prin reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă, cauzată de şomajul tehnic ori de încasările mai mici pe durata stării de alertă, arată o analiză a biziday.ro.

              Costul orar al forţei de muncă crescut în trimestrul IV din 2020 cu 2,6% față de trimestrul III, iar în acest interval s-a înregistrat un avans de 14% și în rândul angajaților din HoReCa.

              Sursă: Institutul Național de Statistică

              Platformă online pentru pregătirea examenului de Bacalaureat

                Elevii de clasa a XII-a pot face meditaţii online pentru examenul de Bacalaureat, începând cu 15 martie, pe platforma „Gata de Bac”, program de pregătire dezvoltat de Digital Nation. Organizaţia desfăşoară programe de formare accelerată pentru tineri, specialişti şi antreprenori.

                Meditaţiile sunt disponibile pentru Matematică (fiecare specializare – M1/ M2/ M3/ M4) şi Limba şi Literatura Română, urmând ca alte materii să fie introduse în săptămânile viitoare, la acestea urmând să participe peste 25 de profesori.

                „’Gata de Bac’ este platforma de meditaţii online unde elevii de clasa a XII-a se pot pregăti într-un mod antrenant pentru examen, alături de profesori de specialitate. Programul de antrenament pentru Bac durează 3 luni, are un cost total de 199 lei pregătire per materie, iar sesiunile de meditaţii online încep pe 15 martie 2021. Cei dornici să se antreneze pentru examen se pot înscrie pe profesorinonline.ro/bac până pe 20 mai 2021. Formatul programului a fost dezvoltat ca să asigure un ritm alert de pregătire, permiţându-i în schimb elevului să se bucure de un program flexibil şi de acces de oriunde printr-un dispozitiv conectat la internet”, se arată într-un comunicat de presă.

                În cadrul programului, elevii pot avea 28 de sesiuni de meditaţii online per materie, pe parcursul a 3 luni de pregătire. Sunt prevăzute două sesiuni video pe săptâmână, unul de explicare a materiei şi altul de verificare.

                Sesiunile de meditaţii sunt disponibile atât live, cât şi în format înregistrat. Pentru sesiunile de verificare, elevii au alături o echipă distinctă de profesori îndrumători, disponibili să le răspundă online la orice întrebări sau să le ofere clarificări suplimentare. (sursa: AGERPRES)

                Propunerea ministrului Educaţiei, aprobată de CNSU. Elevii din clasele terminale merg la şcoală şi în scenariul roşu

                Elevii din clasele terminale vor putea urma cursurile în format fizic, chiar şi în cazul în care se află în localităţi care intră în scenariul roşu. Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), la solicitarea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

                CNSU a permis ca elevii din anii terminali, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, să poată continua şcoala cu prezenţă fizică, inclusiv în scenariul roşu, în care incidenţa este de până la şase cazuri la mia de locuitori. Potrivit hotărârii nr. 15 a CNSU, modificarea va apărea şi în ordinul comun de ministru, Ministerul Sănătăţii – Ministerul Educaţiei.

                „Art.3 -Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6 / 1.000 de locuitori.”, se arată în documentul CNSU.

                Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ceruse Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență o derogare pentru ca elevii din clasele terminale să poată merge la ore în format fizic, și după ce intrarea în scenariul roșu. Solicitarea viza întreaga ţară, nu doar Capitala, care a reintrat recent în acest scenariu. Vezi aici Hotărârea CNSU.

                În județul Bacău, de luni, 8 martie, intră în scenariul roșu două unități din comuna Scorțeni. 

                UPDATE: Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății a apărut sâmbătă seara în Monitorul Oficial, cu specificarea că în cazul claselor terminale unde elevii vor merge în format fizic la școală, chiar și în scenariul roșu, efectivul de la clasă să fie înjumătățit.

                JURNAL.BACĂU. Regizoarea Carmen Lidia Vidu: „Pentru prima oară un spectacol de teatru devine funcțional într-un moment de recuperare a unei clădiri de patrimoniu”

                Prima întâlnire cu regizoarea Carmen Lidia Vidu a fost în Teatrul Municipal „Bacovia”, în februarie, după o premieră. Era într-o sâmbătă seară, și mi-a spus că a doua zi dimineață se duce la biserică. Și m-am gândit atunci: „Ce lucru frumos, să începi să scrii Jurnalul unui Teatru, pășind întâi într-o biserică, de vreme ce și Biserica, la fel ca Teatrul, tot de sufletul omului, are, în sens profund, grijă”. Carmen Lidia Vidu s-a apropiat cu blândețe, cu respect, orașul Bacău, de Teatrul său, de oamenii lui. Fără a fi, însă, sub niciun aspect profesional, o emotivă. E un om și un creator puternic, ferm, lucid, cerebral, organizat, coerent. Și așa a fost construit și spectacolul multimedia ”Jurnal. Bacău”, cu fermitatea credinței despre rolul unui teatru într-o comunitate. Dar și despre responsabilitatea fiecăruia dintre noi în asumarea acestui rol.

                ”Jurnal. Bacău”, spectacolul Teatrului Municipal ”Bacovia”, face parte din proiectul său de teatru documentar ”Jurnal de România”, în care au fost incluse până în prezent și Teatrul ”Andrei Mureșanu”, din Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul German de Stat din Timișoara și Teatrul Național București.
                Din distribuția Jurnalului băcăuan fac parte actorii Eliza Noemi Judeu (manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”, la inițiativa căruia se derulează acest proiect în Bacău), Florina Găzdaru, Viorel Baltag și Bianca Babașa. Scenariul și regia sunt semnate de Carmen Lidia Vidu iar multimedia, de Cristina Baciu.

                Carmen Lidia Vidu este regizoare de teatru multimedia, film și animație, s-a născut în Arad, în prima zi a anului 1980, dar locuiește în București. A devenit cunoscută ca fiind cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. Din 2017 este directorul multimedia al Festivalului ”George Enescu” din București. Proiectul său „Jurnal de România” a câștigat numeroase premii internaționale și a reprezentat România în Austria (Viena), Germania (Jena, Ulm) și Belgia.

                În interviul care urmează regizoarea Carmen Lidia Vidu vorbește cu directețe despre ”Jurnal. Bacău” și despre miza acestui spectacol, care va are premiera pe 7 martie (pe 5 martie a fost avanpremiera), de la ora 18.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Municipal ”Bacovia”.
                Ziarul ”Deșteptarea” este partener media al evenimentului și sursă documentară pentru realizarea spectacolului, cu imagini din arhiva sa fotografică.

                ”Eram considerată primul regizor de teatru multimedia al României”

                – Spectacolul ”Jurnal. Bacău” pe care l-ai pus în scenă acum, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, face parte din proiectul tău de teatru – documentar ”Jurnal de România”. Descrie, te rog, în câteva cuvinte, pentru o punere în context, utilă în special pentru cei care nu cunosc proiectul, care a fost scopul tău când ai demarat această serie și în câte alte teatre ai mai construit jurnale.
                – Eram cunoscută în România ca un regizor de nișă pe zona multimedia. Pe la 23 de ani, eram considerată primul regizor de teatru multimedia al României, făceam spectacole cu videoproiecții, personajele apăreau de-acolo, și, cum era un boom acest multimedia în România, m-au luat și la ProTV, am început să fac foarte multe evenimente comerciale ș.a.m.d. Dar eu, de fapt, încercam să vin cu o zonă poetică, nu mă interesa această titulatură de ”regizor multimedia”. Teatrele sunt foarte prost dotate din punct de vedere tehnic, și acum, iar pe-atunci de multe ori nu aveau videoproiector, care se cumpăra din bugetul de producție al spectacolului. Cred că există foarte multe videoproiectoare în România cumpărate din banii spectacolului meu, din bugetul de producție.

                Mai mult, la început, la primele spectacole veneam cu videoproiector de-acasă, vorbesc de anii 2003 – 2005. Mi-am cumpărat eu videoproiector, și mergeam cu videoproiectorul personal la teatre, nu exista așa ceva. După aceea, a fost din ce în ce mai bine cotată zona asta multimedia, doar că teatrele au rămas, și din punct de vedere tehnic și al tehnicienilor, foarte în urmă, așa că ușor, ușor, m-am despărțit în capul meu de povestea asta, mi-am dat seama că nu pot să fac performanță, că am rămas la un nivel rudimentar, zece ani treceau și eu nu puteam să evoluez pentru că mijloacele și vocabularul tehnic din teatre erau în continuare destul de analfabete, ca să spun așa.

                Mă îndepărtam și nu știam cum să pun punct, fiindcă în continuare eram cerută, pentru că aproape fiecare director artistic își dorea în repertoriul teatrului pe care îl conducea un spectacol multimedia. În 2015, a avut loc incendiul de la Colectiv, și-n acel moment, locuind în centru, am ieșit pentru prima dată în viața mea la o manifestație publică de genul ăsta – era un marș al tăcerii inițial – și atunci, alături de acești oameni, mi-am dat seama că nu mă pot întoarce să fac teatru, să fac Shakespeare și Cehov, când oamenii aceștia ies în stradă și au alte probleme.

                „Mergând alături de ei, mi-am dat seama că acesta este publicul meu, și eu trebuie să le vorbesc pe limba lor”

                Nici în ziua de astăzi nu mi-am găsut vocea ca să scandez, ca să fiu o voce politică de stradă, dar, mergând alături de ei, mi-am dat seama că acesta este publicul meu, și eu trebuie să le vorbesc pe limba lor. Doi ani de zile n-am făcut niciun spectacol, iar la insistențele unei directoare din Sfântu Gheorghe, Maria Popa se numește, am mers acolo și am făcut ceea ce a devenit primul Jurnal. Eu nu știam unde e Sfîntu Gheorghe, nu știam absolut nimic, nu fusesem în viața mea acolo, am acceptat invitația, dar am spus: ”Vin, dar nu știu ce-o să fac, am nevoie doar să stau de vorbă cu cei din generația mea, să înțeleg un pic ce se-ntâmplă din punct de vedere social, politic, civic, în lumea asta, o să le pun întrebări simple, necizelate, nu am costum, nu am text, nu am absolut nimic, nu știu ce fac”.

                A acceptat, mi-a oferit un apartament, și-am început să stau de vorbă cu actorii. Așa s-a născut Jurnal de România, la Sfântui Gheorghe a fost primul spectacol, a urmat Constanța, a urmat Teatrul German din Timișoara, Teatrul Național din București, și-acum Teatrul Municipal ”Bacovia”, care e al cincilea Jurnal. Între timp, proiectul ”Jurnal de România” s-a mai dezvoltat și cu o expoziție documentară despre credință, două scurt metraje, foarte bine premiate internațional, și un lung metraj.

                ”Am șlefuit, astfel încât Jurnalul să fie o punte matură de dialog, și nu neapărat o chestie provocatoare”

                – Cum te-a convins Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”, să incluzi Bacăul, și povestea Palatului Mărăști în proiectul tău ”Jurnal de România”?
                – Mi s-a părut o miză funcțională, ca să spun așa. Mi s-a părut că pentru prima oară, ”Jurnalul…” poate să devină actant, adică să acționeze, prima dată când printr-un spectacol se poate schimba ceva. Dacă până acum am vorbit despre comunitate și invitație la dialog, am vorbit despre o Revoluție care-a fost, și-o invitație de-a ne lua Revoluția înapoi, din mâinile generalilor și ale bărbaților de la talk show-uri, și-a o considera o revoluție, de data asta e jurnalul unui teatru care stă să se prăbușească, sub indiferența clasei politice, și mi se pare că prin acest spectacol se poate pune o cărămidă la structura de rezistență a Teatrului, și că e un pion din elementul de recuperare, deci chiar cred că pentru prima oară un spectacol de teatru devine funcțional într-un proces, într-un moment de recuperare a unei clădiri de patrimoniu.

                – Care au fost urmările spectacolelor în comunitățile / teatrele / orașele în care ai ”scris” celelalte jurnale? Ți-e teamă vreodată de reacțiile spectatorilor, ale autorităților?
                – Mai puțin spectacolul de la Teatrul Național din București, toate spectacolele au fost cenzurate de manageri. Toate.

                – În ce sens au fost cenzurate?
                – Adică după prezentarea scenariului am fost rugată să elimin pasaje care puteau să atingă anumite personalități publice sau anumite sensibilități locale. M-am supus managerilor și am șlefuit, astfel încât Jurnalul să fie o punte matură de dialog, și nu neapărat o chestie provocatoare. În rest, nu mi-a fost frică, pentru că e un tip de spectacol care nu poate să-ți placă sau să nu-ți placă, el este un dialog, un dialog în care nimeni nu țipă, nu urlă, în care fiecare vine și își argumentează eșecul sau reușita sau încercarea, abandonul, problemele în care noi ne recunoaștem. Cred că e o formulă care nu mai ține de sensibilități, de un criteriu personal de plăcere, cred că este funcțional și nu are cum să nu-ți placă.

                Sunt cronicari care au considerat că acest tip de spectacol este un voyeurism social, dar sunt foarte mulți care sunt împărțiți în acest moment între ”trebuie teatrul să fie educațional, social, funcțional?” și ”teatrul trebuie să rămână poveste de hipnoză pentru adulți”, care, în loc să asculte povești de adormit copiii, ascultă povești de adormit adulții, care țin ca spectacolul să aibă un pic de umor, un pic de sensibilitate, să fie cu un pas între divertisment. Taberele sunt împărțite, încerc să nu mă poziționez în nicio tabără, să fie documentar, adică nici foarte social, să fie mai degrabă o structură antropologică, și încerc să fac spectacol, adică tot ceea ce fac cu toată grafica și cu toată proiecția eu consider spectacol în toată forța cuvântului.

                – Apropo de cenzură și de limitarea comunicării adevărului, cum a stat situația în privința spectacolului ”Jurnal. Bacău”, de la Teatrul Municipal ”Bacovia”, cât de fragil a fost echilibrul între a merge până la capăt cu adevărul și a fi diplomată în comunicarea mesajului?
                – Cred că problema de bază, a Hotelului ”Central” din Palatul ”Mărăști”, e o problemă atât de veche încît actorii sunt blazați de acest subiect, a devenit o normalitate, ca și cum n-ai mai avea un picior, te miri un an, te miri doi, încerci o proteză, îți dai seama că n-ai bani sau că ai, dar nu mai devine ceva pentru care să lupți, și ajungi eventual la ”ok, îl tăiem și pe celălalt, asta e, că altfel se cangrenează”, motiv pentru care, în afară de Eliza (Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal ”Bacovia”), ceilalți trei actori au avut abordări mai puțin activiste din punctul ăsta de vedere.

                Ei nu mi-au cenzurat mie spectacolul, ci pur și simplu nivelul lor de interes este diferit decât al Elizei. Florina (Florina Găzdaru, n.m.) cunoaște foarte mult din structura și din istoria acestui teatru, așa că a știut să-mi spună lucruri destul de vehemente, care m-au ajutat destul de mult, Viorel (Viorel Baltag, n.m.) este foarte împăciuitor și nu-și dorește să deranjeze, iar Bianca (Bianca Babașa, n.m.) este foarte tânără. Ca să ai o înțelegere a punctului lor de vedere trebuie să înțelegi și structura lor, vârsta lor, caracterul lor, nivelul lor de experiență. Toți patru au avut o abordare diferită. Al cincilea este primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care a avut o abordare politică. Mi s-a părut un domn tânăr, deschis, care vrea să înțeleagă situația, dar cred că politicile culturale și piața culturală din România sunt încă, așa cum era și multimedia la începuturi, la un nivel analfabet. Cred că și acum politicile culturale sunt la un nivel analfabet în toată România, nu doar aici, deci e o chestiune foarte amplă.

                – Pentru că ai adus în discuție actorii, cum ai ales distribuția? Care au fost criteriile principale pentru care ai optat pentru cei patru actori, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Viorel Baltag și Bianca Babașa?
                – Inițial au fost cinci actori, dar am primit refuzul actriței Firuța Apetrei, pe motiv că nu este încă la vârsta confesiunilor. Viorel Baltag este născut odată cu Teatrul din Bacău, deci îmi era un actor foarte necesar ca să înțeleg ce se practica în România, atunci, din punct de vedere cultural, ce se întâmpla și în celelalte orașe, cum se naște un teatru, cum merg oamenii pe stradă, ce interese au; apoi, Florina m-a interesat pentru că a traversat o perioadă foarte lungă din istoria Teatrului și din istoria României, și, atunci, doream să știu cum a fost Teatrul sub comunism – sărăcie, autofinanțare, cum este acum, când a învățat lecția democrației, cu orașe universitare, adică a știut să-mi spună de ce Teatrul arăta într-un fel, pentru că era un tip de public, un tip de muncitor în România, și în Bacău; Eliza este actrița manager, actrița activist, și este în ideea spectacolului, iar Bianca este cea mai tânără angajată a Teatrului, la polul opus lui Viorel, cum ar veni, și care poate să-mi vorbească de un nou Bacău, o nouă generație, un nou tip de dramaturgie, dacă se practică sau nu aici ș.a.m.d.– De ce ai optat, fiind un spectacol documentar centrat în special pe istoria Teatrului, ca o mare pondere în spectacol să aibă aspectele personale din viețile celor patru actori din distribuție?
                – E ca în psihanaliză, numai analizând felul în care ai fost construit în copilărie poți să înțelegi de ce la momentul maturității un adult reacționează într-un fel sau celălalt. Teatrul este format din niște entități, care sunt moi, sunt fragile, sunt mutilate de comunism sau activate de activism, sunt instabile, de tinerețe, sau obosite, de bătrânețe, care au o structură de muncitor sau de intelectual, care au o structură macistă sau feministă, sau sunt lipsite de încredere, sau o structură a unui tip de femeie crescută în comunism, cu o anumită ”funcționalitate”, deci, toate astea, la pachet, te fac să înțelegi de ce în 2021 Teatrul ”Bacovia” din Bacău arată într-un fel sau în altul, numai așa, analizând acești oameni care au format publicul și dramaturgia.

                – Este și o intenție de crea o punte de legătură, pe calea empatiei, între actor și spectator, cu scopul de a înțelege că suntem la fel și avem aceleași lupte în esență?
                – E adevărat că teatrul funcționează prin efect de recunoaștere, și prin recunoaștere se produce acel catharsis, deci mimesis – catharsis, dar oarecum încerc, încerc…, să nu mă mai consider Buricul Pământului, și să-i raportez pe ceilalți în funcție de mine, de ”eu”, așa că, dacă cel de pe scenă nu-și găsește loc în eul meu, încercarea noastră, a echipei spectacolului, este de a construi în fața publicului o structură a unui organism viu care se numește ”teatru”, așa că cel de pe scenă vine și construiește acest organism viu, fără să ceară celui din public să se recunoască în povestea sa. Pentru că, de exemplu, sunt foarte mulți care n-au nicio treabă cu povestea lui Viorel, absolut niciuna, se vor uita la el ca la o ficțiune, chiar dacă el este un document pe scenă, pentru că pur și simplu ne traversează generații diferite.

                Ceea ce trebuie să înțeleagă publicul este că lumea nu s-a născut odată cu noi, acum, și nu va muri odată cu noi. Sau poate va muri, habar n-am. Dar există o altă generație în spate, și o altă generație, și o altă generație, pentru că, altfel, neavând aceste informații nu mai pot fi trase la răspundere generațiile și nu mai pot spune ”Ah, am știut, dar n-am făcut”. Nu, chiar n-am știut. Deci dacă nu venim cu aceste informații, să spunem cum s-a construit un teatru, ce se mânca, că nu exista asfalt pe jos, că oamenii se plimbau cu căruța, că nu exista un teatru subvenționat, că se făcea teatru prin apartamentele oamenilor ș.a.m.d., dacă lumea nu află aceste lucruri, lumea va avea impresia că Teatrul s-a născut exact cum este acum, pe o scenă profesionistă, cu ștăngi, cu decor, că lumea nu mai făcea un ciubuc și în stânga și în dreapta, că erau toți profesioniști.

                Mai există un conflict între vechea și tânăra generație, cum că cei tineri sunt proști și bătuți în cap, iar cei bătrâni sunt toți o ”generație de aur”. Ei bine, când urci pe scenă, și vezi comediile desuete, vulgare ale vechii ”generații de aur”, parcă nu-ți mai vine s-o apreciezi, și când vezi dramaturgie contemporană, tânără sau un tânăr bine articulat, îți dai seama că, de fapt, s-a făcut un upgrade al omenirii, și că e de mare respect tânăra generație și că nu e chiar atât ”de aur” o comedie bulevardieră ș.a.m.d.

                Lucrurile astea aduse toate pe o scenă cred că reușesc să creeze un echilibru în mintea publicului, să nu mai fie angoasat de prezent, și să nu mai idolatrizeze trecutul, ci să-nțeleagă părțile bune și părțile proaste ale unui trecut, părțile bune și părțile proaste ale unui prezent, și să-și facă o imagine per ansamblu. Cred că asta ne lipsește cu adevărat: să facem un pas înapoi, și să nu privim de la firul ierbii, încrâncenați tot timpul, să avem o perspectivă istorică un pic mai de ansamblu. Iar pentru asta este nevoie de educație, istorică, civică și, iată, documentară, prin teatru.

                – Care au fost etapele pe care le-ai parcurs ca regizor în construcția acestui spectacol, de la alegerea distribuției, până la scrierea scenariului ș.a.m.d.. Știu că a fost o muncă foarte complexă și vreau să o știe și publicul.
                – În primul rând am făcut un casting, astfel încât istoria acestui teatru să fie cât mai bine acoperită, de la cel mai în vârstă, la cel mai tânăr, de la cel activist, la cel care poate să-mi vorbească, cum am mai spus, de perioada de comunism, și de perioada prezentă. După ce am făcut castingul, i-am invitat la o sesisune de dialog, ceea ce a însemnat un set de interviuri, în fiecare zi, apoi am transcris aceste interviuri, am făcut un draft de scenariu, l-am prezentat, ca să știu dacă-și asumă ce am scris acolo – de multe ori se povestesc și lucruri sensibile, și nu vrei să apară, dar vrei ca regizorul să-nțeleagă un mecanism de gândire al tău, și-au dat ok-ul pe draft și apoi am făcut scenariul individual.

                M-am prezentat la Bacău, am citit scenariul Teatrului, și scenariul fiecărui actor, după care a început o muncă de documentare și de ilustrare a fiecărui text, cu fotografii, de la mama, de la tata, din copilărie, de pe stradă, din Teatru, de la renovare, din ziare ș.a.m.d. Toate materialele acestea, puse cap – coadă, au format structura de bază a Jurnalului. În timpul ăsta, am mai aflat și alte elemente, pe care le-am dezvoltat în spectacol, faptul că s-a locuit și s-au născut copii aici, s-au făcut căsătorii – și există în spectacol un astfel de moment, cu Teatrul care e nu doar loc de muncă, ci și casă, care se transformă într-o zonă de familie; apoi un interviu cu primarul, cum am spus, ca să înțeleg situația acestei clădiri de patrimoniu, o scrisoare a unei tinere, fiica actriței Florina Găzdaru, Miruna Găzdaru, care a crezut până la 14 ani că va da admitere la Teatru, că asta va fi cariera ei, s-a pregătit, a făcut actorie, balet, și la un moment dat a decis să renunțe, și eram curioasă să văd de ce un tânăr din Bacău, atât de iubitor de teatru, decide brusc să întoarcă macazul și să dea admitere la Management. Am invitat-o, a venit aici, la repetiții, din București, am stat de vorbăm după care am transcris, la fel cum am făcut și cu actorii.

                „La fel ca la doctor, ți se face un set de analize, ca să poată să te trateze. Acest spectacol documentar este strict setul de analize”

                – La prima întâlnire cu întreaga echipă a spectacolului ai spus că tu nu lucrezi ”pe emoție”, că ești un om cerebral, care alege să ofere publicului o ”informație clară, curată”, și că, în acest sens, ”Jurnal.Bacău” este ”un spectacol al rațiunii, al gândurilor”. Acest model de gândire și de acțiune este strict legat de proiectele de teatru – documentar sau este caracteristic pentru regizoarea Carmen Lidia Vidu? Cum ai dobândit acest ”mod de operare”?
                – Teatrul documentar, documentul, în sine, nu e emoție. Documentul nu e cu metafore, e cu cifre, cu date, cu 2014, Strada Oituz, blocul 13, etajul 5, apartamentul 6. Nu e nicio emoție aici, e o localizare, în timp și în spațiu, toate informațiile puse cap la cap de regizor, scenarist și echipă construiesc o lume, care poate să emoționeze sau nu publicul. Nu vreau să se emoționeze actorul pe scenă, spunând pe ce stradă stă, și cât de frumoasă a fost strada. Pentru asta am fotografie, dar pot să iau punctul lui de vedere și, ideal ar fi, ca, dacă el spune că e într-un fel, să vorbesc și cu o mamă care trebuie să-și plimbe copilul cu căriciorul, să știu câte cărucioare a stricat din cauza gropilor, nu doar dacă sunt păsărele frumoase pe strada aceea.

                ”Obiectiv” înseamnă 360 de grade, ceea ce nu există cu adevărat. Cu adevărat, din 360 de grade eu decupez la cald exact felia de tort care mă interesează pe mine. Deci, într-un fel, tot manipulare și tot propagandă e, noi acum sperăm că lucrăm spre propaganda binelui, și-a democrației, și-a libertății, și-a umanității, ca să spun așa. Dar nu știu dacă această informație nu se va întoarce, la fel ca în cadrul altor ideologii, care și-au dorit binele, și în cele din urmă au sfârșit ca dictatură, habar n-am lucrurile acestea. Cert e că un document e un document, nu este literatură, și nu emoționează. La fel ca la doctor, ți se face un set de analize, ca să poată să te trateze. Acest spectacol documentar este strict setul de analize.

                „Oamenii nu prea mai au exercițiul de a vedea în teatru un instrument cu care să-și cizeleze ei orașul”

                – Ai afirmat la repetiții, de asemenea, că ”Jurnal.Bacău” este ”un exercițiu necesar pentru această comunitate”. Ce înseamnă asta? În ce sens este necesar?
                – ”Jurnal. Bacău” este un exercițiu necesar pentru că este vorba despre asumarea unei funcții a unui teatru, într-o comunitate. Cred că dramaturgia contemporană, din care face parte într-un fel și teatrul documentar, vorbește despre o generație a prezentului, și, mai mult decât atât, teatrul documentar vorbește despre o comunitate. Cred că oamenii din fiecare comunitate sunt interesați, oarecum, să cunoască, prin televiziunile locale, și prin ziarele și radiourile locale, probleme care țin de infrastructură, probleme care țin de organizarea politică, sau juridică ș.a.m.d. Oamenii nu prea mai au exercițiul de a vedea în teatru un instrument cu care să-și cizeleze ei orașul.

                Și în sensul acesta, cred că prin acest spectacol – și sper să urmeze altele, nu identice cu acesta, dar în același sens, în aceeași direcție – teatrul poate să devină, la fel ca și ziarul, la fel ca și televiziunea, la fel ca și politicul, și civicul, să devină o unealtă prin care comunitatea, sopcietatea să se transforme, prinvindu-se ca într-o oglindă, în care să se vadă cu neputințele, cu felul în care au uitat să-și mai vopsească părul, să mai mănânce sănătos.
                Oamenii – apare această informație și în spectacol, și există în toate orașele – încep să aprecieze comediile ușurele, doar fiindcă sunt jucate de vedete de la București, oamenii nu-și mai apreciază actorii, actanții locali, nu se mai apreciază pe ei. Întotdeauna se vor compara cu Piatra Neamț, întotdeauna se vor compara cu Iași, întotdeauna se vor compara cu București, iar cei care vor avea o mândrie vor avea o mândrie din aceea exacerbată, și neechilibrată, dusă spre un naționalism din acela maladiv, ca să spun așa.

                ”Ar trebui oarecum să încetăm să mai stăm cu mortul pe masă”

                Cred că prin acest Jurnal, oamenii ar trebui să înceapă să se simtă bine cu ei, și să-și dea seama că au o putere fantastică, că istoria lor, că istoria cu ”i” mic, contează, că dacă nu le place Bacăul e fiindcă ei sunt de vină, și dacă le place, e fiindcă e meritul lor. Și dacă îi invit la dialog, îi invit la acțiune și nu la pasivitate, și ar trebui oarecum să încetăm să mai stăm cu mortul pe masă și să nu-l îngropăm, și să nu ne respectăm tinerii, și să nu investim în tânăra generație, ar trebui cumva să încetăm să ne mai batem soția acasă, să ne mai cufundăm în alcool, să nu ne pese de educație, să ne uităm doar în ograda celuilalt. Despre asta e vorba în ”Jurnal de România” și în ”Jurnal.Bacău”, despre un exercițiu pe care trebuie tu cu tine să-l faci, și cu cei din familia ta.

                – Împreună cu Cristina Baciu ai luat la pas Bacăul, și, ulterior, ai fost, pe rețelele sociale, în cele câteva săptămâni în care ai stat aici, un ambasador al locurilor faine din Bacău, pe care le-ai pus într-o lumină și mai frumoasă prin perspectiva ta creativă. Care loc ți-a plăcut cel mai mult? Și de ce?
                – Cartea mea preferată este ”Posibilitatea unei insule”, de Michel Houellebecq, sunt o înotătoare, am făcut înot de performanță, așa că – nu am multe bucurii în viață, am un singur dulap cu haine în toată casa, restul, toate le-am dat, nu investesc în astfel de lucruri – singura mea investiție e în a putea să înot, așa că faptul că voi, aici, în Bacău, aveți o insulă, ăsta a fost primul lucru pe care l-am văzut, m-am dus și am văzut Insula, și mi-a păcut foarte mult. Într-un fel, în afara acestui Teatru, care a devenit locul meu de trai, încercând să ies din teatru, cred că următorul meu loc preferat este această insulă a voastră, care este superbă.
                ”Am simțit că nu sunt pierdută în timp și în spațiu aici, la Bacău, am simțit că am venit cu niște lacune educaționale, eu, ca regizoare, și că am descoperit un oraș mult peste așteptările mele din toate puncetele de vedere”

                – Spune-ne un lucru pentru care crezi că ar trebui să iubim Bacăul, noi, băcăuanii, mai mult decât îl iubim deja.
                – Bacăul este un oraș foarte civilizat, cu multe personalități. De când sunt la Bacău primesc o grămadă de mesaje cu Tescani, cu Bacovia, cu Alecsandri, cu George Enescu, cu George Apostu, cu Filarmonica, cu sala ei de spectacole cu o acustică foarte bună, cu această bijuterie, clădire de patrimoniu, care este Teatrul, cu bisericile care sunt spectaculoase, cu faptul că există o comunitate care se înțelege foarte bine, nu sunt probleme interetnice aici, cel puțin eu nu le-am cunoscut, nu le-am sesizat, ceea ce este un exercițiu fantastic, pe care Bucureștiul, de exemplu, nu-l are. Sunt multe comunități cu tensiuni mari, aici nu există așa ceva, deci din punctul ăsta de vedere Bacăul este un exemplu. Este, de asemenea, un oraș foarte curat, e un oraș foarte frumos modernizat central, cât l-am văzut. Mi-ar plăcea ca viața culturală să fie mult mai activă, adică să fie spectacole, și concerte, și evenimente culturale, ca să poți să-ți petreci timpul, pentru că, altfel, și vorba primarului, din interviul din spectacol, o să mergi la o bere, pentru că pur și simplu vrei să ieși din casă, la o anumită vârstă chiar îți dorești să ieși. Și atunci trebuie să ai aceste oferte culturale, pe lângă cele de recreație care sunt parcurile ș.a.m.d.

                Mi se pare fantastic că la Teatrul din Bacău am văzut trei spectacole pe dramaturgie contemporană, și am cunoscut tineri actori care sunt super cool, care dizează, care fac muzică pe scenă, care vorbesc de problemele sexuale, de problemele de la bloc, despre problemele dintre vecini, care vorbeesc despre altceva decât despre probleme, care au umor, care oricând pot să facă film, care pot să strălucescă pe orice scenă din România, și nu numai.

                Deci am simțit că nu sunt pierdută în timp și în spațiu aici, la Bacău, am simțit că am venit cu niște lacune educaționale, eu, ca regizoare, și că am descoperit un oraș mult peste așteptările mele din toate puncetele de vedere.

                -Actorii din distribuție, și, în general, toți oamenii din echipa, care a lucrat cu tine la acest spectacol, au remarcat în sens pozitiv rigoarea ta la lucru, capacitatea organizatorică, și abordarea lucidă, rațională, non-emoțională. Cum, de ce și când ți-ai însușit / dezvoltat acest mod de gândire?
                – Am fost tot timpul o persoană cu o gândire matematică, mi-a plăcut foarte mult geometria, gândirea în spațiu, gândirea abstractă, care, alături de istorie, au fost materiile la care eu am excelat în facultate. Sunt olimpică la istorie, la logică, la filosofie și psihologie, astea au fost domeniile în care eu m-am cosntruit. Și nu la literatură, n-am avut activități în zona asta, de filo, ca să spun. Și, din start, primul meu spectacol a fost un spectacol mutimedia, super riguros, actorii erau pe scenă la Teatrul A.C.T., un alt actor era videoproiectat, venise de la Arad, l-am filmat, replica era la secundă, nu exista, ca pe vremea asta, Resolume, sau alte cele, astfel încât, în funcție de tempoul actorului de pe scenă să introduci materialele, nu, atunci veneam cu videoproiectorul de acasă, cu calculatorul, cu care traversam tot Bucureștiul, puneam un CD în calculator, îi dădeam play și începea spectacolul. Și cei de pe scenă trebuiau să intre la fix pe tempoul CD-ului, nu exista montaj în timp real sau o chestie de genul ăsta, probabil la televiziuni, dar nu aveam noi la Teatrul A.C.T., și nici în altă parte în București așa ceva.

                Deci am știut să mă organizez, e plăcerea mea. Tehnica asta, pentru mine, e tehnică de realizare a unui spectacol, care creează, pentru mine, foarte multă emoție. În primele cronici ale cronicarilor de la UNITER s-a spus că ăsta e un teatru pentru țărani, să râdă țăranul că, uite, vorbește omul de pe ecran ș.a.m.d. Am fost foarte mult marginalizată, până când teatrul multimedia să devină un trend european și când foarte mulți regizori au început să folosească tehnicile pe care eu le 23 de ani le-am folosit fără să am niciun reper cultural. Știu că e greu de crezut, dar la 23 de ani eu n-aveam calculator acasă, eu nu aveam adresă de e-mail, n-aveam nimic din toate acestea, era o chestie nouă, și nu numai pentru România, ci și pentru Europa.

                ”Frica ne face să nu vedem cu-adevărat forța din noi, și valoarea noastră”

                – La repetiții ai spus că înainte de a porni la construcția acestui spectacol trebuie să ne eliberăm de frică. La ce te-ai referit exact?
                – Frica, odată intrată în tine, îți schimbă toată viața, nu mai poți să funcționezi normal. Eu mă trezesc dimineața cu frica-n pat, o văd ca pe-o entitaate care trăiește alături de mine și încerc s-o elimin din viața mea. Frica ne face să nu vedem cu-adevărat forța din noi, și valoarea noastră. Asta este prima problemă. Ne e frică de clasa politică, ne e frică de tata, ne e frică de Dumnezeu, ne e frică de iubit, ne e frică de prietenii de pe rețelele de socializare, ne e frică de colegii de la muncă, ne e frică de doamna manager, ne e frică de cronicari, tot timpul ne construim viața în funcție de frică, nu neapărat în funcție de ceilalți. Neputința noastră devenim noi. Și devenim un om neputincios, și-un oraș neputincios, și-o țară neputincioasă, condusă de interlopi, de cei care n-au frică. Frica nu există în sociopat, motiv pentru care unii sunt foarte încântați de sociopați, de interlopi, de oamenii cu gură mare, de oamenii care se expun, de oameni ca Vadim Tudor, de Oana Zăvoranu, de oricine-i cu gura mare și nu are frică. Tcmai pentru că ei sunt definiți de frică.

                E o societate vehementă, agresivă, și cred că în ”Jurnal de România” este vorba despre maturitate. Când îmi accept că sunt construit într-un anumit fel, și când nu mai pot să accept în viața mea interlopi, oscilări sociale, oscilări financiare, când înțeleg de ce aș vrea să-l iubesc pe Dumnezeu. Sau pe mama mea. Sau pe președinte. Sau comunitatea din care fac parte. Sau pe cel care-mi dă un like, sau pe cel care mă invită la un interviu, sau pe omul cu care vreau să lucrez, sau superiorul, managerul meu, sau cronicarul pe care-l invit la dialog.

                ”Eu încerc prin Jurnal de România, oarecum, să-i invit pe colaboratorii mei să-și învingă această frică”

                Este vorba despre frica aceea care poate să-ți spună o perspectivă dureroasă asupra vieții. Și eu încerc prin ”Jurnal de România”, oarecum, să-i invit pe colaboratorii mei să-și învingă această frică. E o discuție un pic mai amplă, mi-e ușor să spun că ar trebui să ne învingem frica, dar cred că e o discuție care ține de o educație emoționaă, rațională și psihologică, de care noi toți avem nevoie, și nu avem parte, nici la școală, nici în perioada de construcție, nici apoi la muncă. Cred că prin Jurnal încerc să mai cârpesc câte ceva din ceea ce nu a fost structurat în niciun fel. Suntem inerți din punctul de vedere al educației financiare și civice, și politice, în România. Cred că acum, ușor, ușor, România se maturizează, și maturizarea înseamnă darea fricii afară pe ușă.
                Interviu realizat de Laura Huiban
                Sursa foto: Carmen Lidia Vidu

                Lucrări în ritm susținut la stația de demanganizare, parte a proiectului Rezerva de apă a Bacăului

                Lucrările la stația de demanganizare, parte complementară a Rezervei de apă a municipiului Bacău, continuă în ritm susținut, proiectul ajungând la un grad fizic de implementare de aproximativ 30%. Anunțul a fost făcut de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, care s-a deplasat pe șantierul lucrării împreună cu Nina Chiper, directorul Companiei Regionale de Apă (CRAB).

                Investiția va deservi municipiul de reşedință şi este realizată prin cofinanțare asigurată de Consiliul Județean Bacău. Construirea şi punerea în funcțiune a stației de demanganizare presupune şi reabilitarea puțurilor de captare apă din fronturile Mărgineni I, Mărgineni II şi Hemeiuş II.

                „La această dată sunt reabilitate toate puțurile din frontul Mărgineni II (16 puțuri), 20 puțuri de la Mărgineni I (din 26) şi este montat sistemul de monitorizare SCADA de la stația de pompare Gherăieşti şi la stația de pompare Mărgineni. Aprecizez munca susținută depusă de echipa managerială a operatorului de utilități CRAB, care a făcut posibil acest proiect, asigurând un ritm susținut de implementare a investiției.”
                Valentin Ivancea, președinte CJ Bacău

                Obiectivul de investiții va fi finalizat în toamna acestui an şi, odată cu operaționalizarea stației de demanganizare şi a fronturilor de captare menționate, municipiul Bacău va dispune de o sursă alternativă de alimentare cu apă, durabilă şi sigură din punct de vedere sanitar.

                Șef nou la OJFIR Bacău

                  Din această săptămână, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bacău are un nou director executiv. Astfel, Raluca Năstase (foto), până zilele trecute, consilier în cadrul instituției, a fost numită, prin decizie de la ministerul de resort, deci fără concurs (pe perioada pandemiei, toate angajările în sistemul public sunt suspendate, cu excepția celor din domeniul sanitar, n.r.), să ocupe funcția de conducere a OJFIR Bacău.

                  Măsura apare după ce, pe 25 februarie, fostul director al instituției, Andrei Seto, a fost suspendat din această funcție, ca urmare a condamnării decisă de Tribunalul Bacău. Reținem, așadar, că fostul director al OFIR Bacău a fost inculpat și, ulterior, condamnat, în două cauze, la 6 ani și 2 luni închisoare, pentru fapte de corupție, alte dosare fiind în lucru la procurori.

                  Raluca Năstase, actualul șef al OFIR Bacău, este cunoscută opiniei publice, fiind aleasă consilier local din partea PNL, în legislatura trecută, dar ocupând și fotoliul de viceprimar, în scurtul mandat al lui Ilie Bârzu, la Primăria Bacău (2016).

                  De precizat că întreaga Agenție pentru Finanțarea Investițiilor Rurale urmează a fi reorganizată, prin contopirea cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –  două instituții importante care gestionează fondurile europene încasate de fermieri. În aceste condiții, toți angajații vor deveni funcționari publici (în prezent, salariații AFIR sunt personal contractual, deși mulți îndeplinesc atribuțiile funcționarilor publici), caz în care vor fi scoase la concurs toate posturile, inclusiv funcțiile de conducere.

                  Pușculiță lăsată în fața Primăriei Bacău de Asociația Elevilor

                    În semn de protest pentru că nu a plătit aceste burse, Asociația Elevilor a lăsat, simbolic, acum o lună, în fața Primăriei Bacău o pușculiță pe care scrie „Burse”

                    Asociația Elevilor din Bacău a lăsat în faţa Primăriei Municipiului Bacău o pușculiţă pe care scrie „burse”, pentru a atrage atenția asupra faptului ca municipalitatea nu a achitat drepturile financiare cuvenite școlarilor din oraș.

                    „Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu se folosește de pretextul că așteaptă bugetul de stat, deși este obligația sa de a acorda burse elevilor. Doar pentru că s-a stabilit un cuantum minim în lege, asta nu înseamnă că primarul trebuie să condiționeze plata burselor, deoarece bursele se acordă din bugetul local”, se arată într-un comunicat al Asociați.

                    Conform sursei citate, municipalitatea ar intenționa Acesta intenționează să acorde burse doar pentru semestrul II din 2021 și respectiv semestrul I din anul școlar viitor, lăsând în urmă plata pentru cele aferente semestrului I din anul 2020.

                    „Primarul alege să trateze situația cu indiferență, în ciuda faptului ca Asociația Elevilor din Bacău i-a solicitat public de trei ori la rând urgentarea plăţii burselor”, se arată în comunicat.