28 aprilie 2024
ActualitateLucrări în ritm susținut la stația de demanganizare, parte a proiectului Rezerva...

Lucrări în ritm susținut la stația de demanganizare, parte a proiectului Rezerva de apă a Bacăului

Lucrările la stația de demanganizare, parte complementară a Rezervei de apă a municipiului Bacău, continuă în ritm susținut, proiectul ajungând la un grad fizic de implementare de aproximativ 30%. Anunțul a fost făcut de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, care s-a deplasat pe șantierul lucrării împreună cu Nina Chiper, directorul Companiei Regionale de Apă (CRAB).

Investiția va deservi municipiul de reşedință şi este realizată prin cofinanțare asigurată de Consiliul Județean Bacău. Construirea şi punerea în funcțiune a stației de demanganizare presupune şi reabilitarea puțurilor de captare apă din fronturile Mărgineni I, Mărgineni II şi Hemeiuş II.

„La această dată sunt reabilitate toate puțurile din frontul Mărgineni II (16 puțuri), 20 puțuri de la Mărgineni I (din 26) şi este montat sistemul de monitorizare SCADA de la stația de pompare Gherăieşti şi la stația de pompare Mărgineni. Aprecizez munca susținută depusă de echipa managerială a operatorului de utilități CRAB, care a făcut posibil acest proiect, asigurând un ritm susținut de implementare a investiției.”
Valentin Ivancea, președinte CJ Bacău



Obiectivul de investiții va fi finalizat în toamna acestui an şi, odată cu operaționalizarea stației de demanganizare şi a fronturilor de captare menționate, municipiul Bacău va dispune de o sursă alternativă de alimentare cu apă, durabilă şi sigură din punct de vedere sanitar.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri