miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1601

In memoriam: Dr. Dorel Rape, închinăciune omului și iubirii de viață

    O altă veste neașteptată s-a abătut asupra comunității din stațiunea Slănic-Moldova. După ce în urmă cu doar câteva zile s-a stins din viață medicul balneolog Gheorghe Palaloga, iată că, din nefericire, luni, 5 aprilie, la nici 68 de ani, s-a ridicat la cer și dr. Dorel Rape, medic slănicean get-beget (cu numele de prozator și poet, Dorel Raape).

    Aflat de peste treizeci de ani în slujba oamenilor, specializat în pediatrie iar mai apoi în medicina de familie, dr. Dorel Rape a avut mereu în suflet apropierea de cei suferinzi, iar în vorbe, cuvinte de alinare, de încurajare, pline de optimism, presărate de multe ori cu mult umor, ceea ce i-a atras respectul și simpatia localnicilor și pacienților care s-au tratat în stațiune. Personalitate complexă, cu valențe enciclopedice, medicul Dorel Rape s-a exprimat într-un mod cu totul special, atipic, mai cu seamă în domeniul literaturii, spiritualității și artei (pictură, sculptură), creațiile sale fiind o rezultantă a preocupărilor legate de sensul existenței lui și a semenilor săi pe acest pământ.

    O existență privită uneori cu ironie, persiflare, chiar sarcasm, dar plină de căutări, cu observații obiective, bine argumentate, realiste. Nu lipsesc din opera sa absurdul, subiectivismul, ficțiunea, erotismul, alegoria, burlescul, postmodernismul, transcedentul, livrescul, iubirea, religia, filosofia, politica, libertatea cugetării, dar și alienarea individului, ceea ce denotă, fără nicio îndoială, o vastă cultură, o extraordinară percepție a spațiului și timpului istoric, fizic și spiritual. Prin toate acestea, Dorel Rape a demonstrat cât de mult a iubit viața, cât a suferit și a îndurat pentru ea, dar și cât s-a bucurat de ea, deopotrivă de cei apropiați lui.

    Dr. Dorel Raape (n. 13 august 1953, Târgu-Ocna – d. 5 aprilie 2021, Slănic-Moldova), medic, dramaturg, prozator, poet, pictor, sculptor.

    Studii: Şcoala generală nr.1 Slănic-Moldova, Liceul Târgu Ocna (1971), Şcoala Sanitară (curs de 2 ani, Ploieşti-1972 şi Bacău-1973), Facultatea de Pediatrie din cadrul Universităţii de Medicină din Bucureşti (1981), specializare în domeniul „Medicina de familie” la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi (1993).

    Volume de proză și poezie publicate (ale căror ilustrații sunt realizate de autor): „Texte…” – Textele convorbirilor colonelului (rezervă) Tristan Danubius cu Sache Ische înregistrate de Serviciile Secrete ale Imperiului (Cu extrase din Enciclopedia Galactică)”, Bacău, Editura „Corgal Press”, 2000; „Noaptea valpurgică în Draculatown”, Cluj-Napoca, Ed.Cybela, 2002; „Cazania Îngerului Căzut. Jurnalul Sărmanului Dionis sau despre Complexul Humbert-Lolita”, Baia Mare, Ed. Zestrea, 2003, „TRISTân TZARA Apei Dâmboviței” (volum de poezii), Baia Mare, Ed. Enesis, 2019; „Ca sarea în bucate… far niente”, Brăila, Ed. Lucas, 2020. În manuscris, mai are și alte poezii (unele traduse în limba esperanto), un roman („Cazanii satanice-Jurnalul Sărmanului Dionis”), piese de teatru.

    Premii: Marele Premiu şi Trofeul Festivalului de Creaţie şi Interpretare teatrală „Ion Luca”, Bacău, 1994, cu piesa „Meșterul Manole” (preşedintele juriului, Valentin Silvestru); Premiul I la Festivalul de comedie „Ion Băieşu”, 1995; Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Tudor Arghezi – Cuvinte potrivite” pentru manuscrisul „Texte…” (1995); Premiul II pentru eseu, la Concursul Național de Literatură „Nichifor Crainic”- Giurgiu (1995).

    A fost inclus în „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni” prin volumul lansat în incinta Bibliotecii Naționale din Chișinău, în 24 ianuarie 2020, de Ziua Unirii Principatelor Române (Coordonatori: scriitorul Traian Vasilcău și academicianul Mihai Cimpoi).

    Impresii: „Dorel Raape este un scriitor la care luciditatea generează, programatic, autoironie: «Literatura Română a pierdut enorm că practic medicina, iar Medicina Română nu a câştigat nimic». În viziunea medicului Dorel Raape, definiția comediei, care se regăsește din plin în opera sa, sună cam așa: «Îmi place Universul în care viețuiesc, Univers unde două linii sunt paralele doar într-un singur punct, punct numit COMEDIE”. (Eugen Budău)

    „Inepuizabil și irepetabil ca formulă estetică, autorul unor romane de succes, premiate și elogiate de critici prestigioși, reușește să ne surprindă cu fiecare apariție editorială, dovedindu‐ne capacitatea sa uluitoare de a se reinventa de fiecare dată, prin forța și mobilitatea unui talent ieșit din comun. Dorel Raape este un artist atipic în contextul literaturii noastre, nu numai prin noutatea incontestabilă a stilului, ci și prin densitatea materialului epic, prin avalanșa noianului de informații enciclopedice, dobândite prin studiu și cercetare din varii domenii ale artei și științei”. (Virginia Chiriac)

    „Cine sunt eu?” se întreba deseori Dorel Raape, iar răspunsul a venit din partea poetului Charles Baudelaire: „Je suis comme le roi d’un pays pluvieux,/ Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux” („Sunt ca regele unei țări ploioase,/ Bogat, dar neajutorat, tânăr și totuși foarte bătrân”)…

    Drum lin spre cer, dragul meu prieten și confrate în ale scrisului! Dumnezeu să te odihnească și să te aibă în pază! Condoleanțe familiei!

    Cu enormă tristețe în suflet și regret etern, Romulus-Dan Busnea

    P.S. Alte detalii despre viața și opera medicului Dorel Rape le puteți accesa pe site-ul personal https://www.dorelraape.ro/

    „Împreună pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă!”, o campanie lansată de Ziua Mondială a Sănătății

      Ministerul Sănătății, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății 7 aprilie 2021, lansează o campanie de informare, educare, comunicare, sub sloganul „Împreună pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă!”, care aduce în atenția decidenților și a populației necesitatea intervențiilor în toate politicile pentru diminuarea inechităților în materie de sănătate.

      Campania va fi implementată pe durata a opt luni, în perioada 7 aprilie -12 decembrie 2021, și are scopul de creștere a gradului de conștientizare, promovare publică, implicare a factorilor de decizie guvernamentali și creare de parteneriate pentru a aborda inechitățile în materie de sănătate. Obiectivul principal este însă ca în fiecare dintre cele opt luni să crească nivelul de informare cu privire la: determinanții sociali ai stării de sănătate a populației vulnerabile, starea de sănătate și percepția acesteia în rândul populației vulnerabile comparativ cu populatia generala, problematica asigurării accesului la servicii pentru populația vulnerabilă, comportamentele cu risc pentru sănătate în rândul populației vulnerabile, automedicația și consumul de antibiotice la populația vulnerabilă, starea de sănătate a femeilor din comunitățile vulnerabile, inclusiv sănătatea reproducerii, starea de sănătate a copiilor în comunitățile vulnerabile și drepturile la sănătate și la servicii de sănătate ale populației vulenerabile.

      Problematica populației vulnerabile este extrem de complexă atât din punct de vedere, social, economic, educațional și al stării de sănătate. Lipsa locului de muncă, nivelul educației, venitul, locuința, accesul la apă potabila, hrană și energie electrică au un impact considerabil asupra sănătății, în timp ce factori precum utilizarea serviciilor medicale au adesea un impact mai mic.

      Cercetarea Evaluare de nevoi şi comportamente la risc pentru sănătate în populația vulnerabilă, efectuată in anul 2019 de specialiștii INSP pe un lot de 1645 de persoane vulnerabile din 28 de județe, arata ca 72 % dintre femei și 53,5 % dintre bărbați nu au un loc de munca și 40% dintre familii trăiesc cu mai puţin de 500 lei pe lună. 59% dintre persoane îşi declară starea de sănătate ca fiind bună şi foarte bună, comparativ cu 70,9% din populaţia generală, 31% din adulți declară că suferă de o boală cronică comparativ cu 19,5% din populaţia generală și 9% dintre copii au deja au boli cronice.

      Băcăuancele, protagoniste

      CSM Bacău

      Cele două echipe băcăuane de junioare 2 calificate în Grupa Valoare 1 a Campionatului Național de handbal feminin, CSM și CSȘ își continuă parcursul foarte bun din actuala ediție. După turneul de săptămâna trecută, de la Buzău, unde și-a adjudecat victorii pe linie, CSM-ul antrenat de Costel Petrea și Adi Brezan este lideră autoritară, în timp ce gruparea pregătită de Georgiana Vântu și Marius Căpușă ocupă poziția a treia, la luptă cu CSM Ploiești, cu care și-a împărțit punctele în runda a treia. Ultimele trei etape ale acestei grupe vor avea loc în perioada 21-23 mai.

      CSȘ Bacău

      Rezultatele înregistrate în Grupa Valoarea 1 de la Buzău

      Etapa 1: LPS I. Balas Soter Buzău- CSM Bacău 17-32 (6-17, 9-15). CSM Bacău: Sofron, Bontaș- Dany Bârsan 9 goluri, Hermeziu 8, Daria Bârsan 5, Anchidin 4, Brașovianu 2, Păduraru 1, Banu 1, Tăbăcaru 1. HC Activ CSO Plopeni- CSȘ Bacău 23-25 (14-13, 9-12). CSȘ Bacău: Dediu- Apostu 7, Rău 5, Frăsinel 4, Ungureanu 3, Olariu 2, Dinu 2, Măgirescu 2, Pozînărea, Botezatu. CSM Ploiești- CSM Galați 37-29 (18-17, 19-12).

      Etapa 2: CSM Ploiești- CSM Bacău 19-32 (12-14, 7-18). CSM Bacău: Sofron, Bontaș- Dany Bârsan 10, Daria Bârsan 6, Anchidin 5, Hermeziu 4, Păduraru 3, Tăbăcaru 2, Grădinaru 1, Scutaru 1, Brașovianu, Banu, Vrîncianu, Huțuțui. LPS I. Balas Soter Buzău- CSȘ Bacău 22-39 (10-21, 12-18). CSȘ Bacău: Dediu, Bordeianu- Frăsinel 10, Rău 8, Apostu 5, Ungureanu 5, Botezatu 3, Ciosu 2, Olariu 2, Măgirescu 2, Pozînărea 1, Hriban 1, Munteanu, Grigoraș. CSM Galați- HC Activ CSO Plopeni 32-30 (16-17, 16-13).

      Etapa 3: CSM Bacău- HC Activ CSO Plopeni 35-19 (17-9, 18-10). CSM Bacău: Sofron, Pintilie- Hermeziu 8, Anchidin 6, Dany Bârsan 6, Daria Bârsan 3, Tăbăcaru 3, Grădinaru 2, Păduraru 1, Huțuțui 1, Banu, Brașovianu, Vrîncianu. CSȘ Bacău- CSM Ploiești 26-26 (15-13, 11-13). CSȘ Bacău: Dediu, Bordeianu- Apostu 12, Rău 4, Ungureanu 4, Botezatu 3, Pozînărea 1, Olaru 1, Frăsinel 1, Solonțanu, Măgirescu. LPS I. Balas Soter Buzău- CSM Galați 23-34 (9-17, 14-17).

      Clasament după șapte jocuri: 1) CSM Bacău 32p., 2) CSM Ploiești 25,5p., 3) CSȘ Bacău 21p., 4) HC Activ CSO Plopeni 11,5p., 5) CSM Galați 11p., 6) LPS I. Balas Soter Buzău 7p.

       

      „Bombele alimentare”, puricate de inspectorii DSV

      De la începutul lunii, inspectorii sanitari veterinari băcăuani au demarat deja controale pe tematica respectării conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare.

      Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău vor verifica „modul în care operatorii din sectorul alimentar şi-au realizat analiza riscului datorat prezenţei acizilor graşi trans – AGT (alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală), urmând ca, acolo unde este cazul, să stabilească măsuri de diminuare a acestor compuși în alimente. Practic, nu scapă nimeni, fiind verificați toți cei care au legătură cu domeniul alimentar –  de la unităţi de fabricare a produselor de panificaţie, patiserie etc, până la cele din alimentaţia publică (fast-food şi restaurante), inlcusiv depozitele de alimente.

      Dacă, în timpul controalelor oficiale, se identifică neconformităţi privind conţinutul maxim de acizi graşi trans, în produsele alimentare destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul, se vor lua măsuri imediate pentru ca produsele să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de la comercializare”, a transmis dr. Luminița Ionescu, purtătorul de cuvânt al DSV Bacău.

      Reamintim că, de la 1 aprilie, producătorii și comercianții de alimente nu mai au voie să introducă în circuitul comercial alimente care conțin acizi graşi trans în cantități mai mari de 2 grame la 100 g de grăsime. Cei prinși pe picior greșit vor risca amenzi uriașe, de 10.000 până la 30.000 de lei, iar marfa le va fi confiscată.

      Platformă online la APIA pentru solicitanții de subvenții în zootehnie

      Din această săptămână, fermierii băcăuani vor avea la dispoziție o platformă online prin care aceștia pot transmite centrelor Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anumite documente necesare accesării subvențiilor în sectorul zoo. Este vorba despre adeverințele emise de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) sau de asociațiile din zootehnie, acreditate pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei.

      Accesul la platforma online se va face de către fiecare asociație de crescători de animale, după ce, inițial, a fost făcută o cerere către APIA. Cererea scrisă trebuie să aibă semnătura președintelui asociației și să cuprindă datele de identificare ale asociației, persoana de contact, precum și specia pentru care aceasta eliberează adeverințe. Ulterior, solicitantul va primi „user name” și parolă. Solicitările vor fi transmise pe adresa de e-mail: relatii.cu.publicul@apia.org.ro, urmând ca APIA să transmită detalii cu privire la instrucțiunile de utilizare ale platformei.

      Cu ce se droghează ăștia?

      Ne spune premierul țării că, după ce au închis magazinele de la ora 18.00 în localitățile cu rata de infectare peste 7 la mie, virusul dă înapoi, speriat, și numărul celor infectați scade. Pentru orice om cu un minim de logică, cu un minim de bun simț, cu un minim de IQ, această declarație ar trebui să sune ca un fluierat într-o biserică. Este, însă, doar o altă dovadă că autoritățile se droghează cu propriile flatulențe. Că au ajuns să creadă propriile minciuni, atât de amarnic au mânărit cifrele. Practic, avem un Guvern care nu știe exact care este situația pandemică din țară, care nu știe exact numărul victimelor pandemiei, care nu știe să urmărească o relație de cauzalitate și care se ia, orbește, după ceea ce fac alte țări, neavând suficiente date care să-i poată spune ce măsuri ar trebui să ia. Și nu are acele date pentru că toate instituțiile implicate, de la Grupul de Comunicare Strategică, până la Ministerul Sănătății, DSP-uri și așa mai departe comunică ori cifre trunchiate, ori cifre irelevante.

      Într-o comună cu 7 sate, cu 3000 de locuitori, în total, dacă există patru bolnavi, se intră în scenariul roșu. Inclusiv satele care NU au bolnavi. Pentru că, logic, dacă-s 7 sate și 4 bolnavi, ai cel puțin 3 sate fără virus. Au scos bolnavii din focare din calcul ca să facă alegeri, pe urmă i-au băgat la loc ca să producă valul al treilea, nu se iau în calcul ca posibilitate de transmisie nici cei care s-au îmbolnăvit DUPĂ vaccinare (și există cifre cât se poate de oficiale), nu se știe cum se face transmisia virusului, testele PCR dau erori recunoscute inclusiv de OMS dar sunt, în continuare, literă de lege. Dar, cel mai important lucru este că nu se știe exact ce pacienți au murit de COVID și care au murit cu COVID. La noi sunt băgați în aceeași oală ca să iasă morți câți mai mulți. Să fie lumea speriată, să stea în case și să nu crâcnească. Cu toate măsurile aberante luate de România, în țară se înregistrează cam 140 de morți declarați de COVID zilnic.

      În Bielorusia, țară cunoscută pentru măsurile sale extrem de relaxate față de ceea ce noi numim pandemie, se înregistrează o medie de 9 morți pe zi, la o populație cât jumătate din cea a României. Nu spun că ar trebui neapărat eliminate toate restricțiile, spun doar că dacă dorim să avem informații relevante pentru a putea lua decizii corecte, trebuie să renunțăm la furatul căciulii. Dar, în acest caz, ar plânge unii intrați în mari afaceri cu furnituri medicale.

      Vizită ministerială în județ! Se promovează testarea în școli și vaccinarea personalului din învățământ

      Ministrul Educaţiei trimite secretarii de stat în fiecare judeţ al ţării, pentru a promova importanţa testării elevilor în şcoli şi a vaccinării dascălilor. Măsura vine ca urmare a eşecului campaniei de testare cu ajutorul testelor antigen rapide. După ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că nu are bază legală pentru achiziţia de teste non-invazive pentru şcoli, Sorin Cîmpeanu a anunţat că va propune redeschiderea tuturor şcolilor fără condiţia testării în unităţile de învăţământ.

      Astfel, conform declarațiilor ministrului Cîmpeanu, începând de miercuri, o echipă format din cei cinci secretari de stat ai ministerului de resort va merge în fiecare judeţ şi va face întâlniri cu toţi responsabilii din toate şcolile din respectivul judeţ, pentru a promova necesitatea şi importanţa testării în şcoli, alături de importanţa vaccinării personalului didactic. Asta în codițiile în care se dorește ca după vacanța de primăvară să se deschidă toate unitățile de învățământ, de la grădinițe, școli primare și gimnaziale, până la licee și școli postliceale, cu prezenţa fizică a preșcolarilor și elevilor, indiferent de scenariu, verde, galben, roşu. Ministrul Educaţiei a precizat că acţiunea de informare la care vor participa secretarii de stat are ca scop doar intrarea în normalitate a şcolii, deoarece pierderile suferite de elevi în timpul cursurilor online sunt mari.

      În județ, încă din luna februarie, s-au stabilit linii separate de vaccinare a profesorilor în următoarele locații:

      • în municipiul Bacău este un punct de vaccinare la CAeX (unde mai sunt alte două puncte, pentru vaccinarea populației din etapa II);
      • în Onești, un punct de vaccinare dedicat de la Muzeul de Istorie (unde mai sunt și alte puncte de vaccinare);
      • în Moinești, la Compexul de Servicii Sociale;
      • în Comănești, la Centrul de Vaccinare nr. 5;
      • în Buhuși, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”.

      În total, la catedră, în fața tuturor preșcolarilor, școlarilor și elevilor din întreg județul sunt 5.091 de cadre didactice.

      România captivă

      Nu ne aflăm sub ocupație otomană, rusească ori după un război nimicitor, invadați de trupe străine. Dar cu toate acestea, manifestările autorității vis-a-vis de proprii cetățeni sunt acelea ale unei ocupații militare. Dacă analizăm logica măsurilor impuse populației observăm că sunt nejustificabile din punctul de vedere al logicii formale, dar și a logicii sanitare. Această viroză generată de SARS CoV-2,  după un an de răspândire mediatică și gonflare a cifrelor oficiale, a reușit statistic să poată fi echivalată cu o „gripă rea” , în condițiile când pe planeta Pământ pare că s-au eradicat simultan pneumoniile, gripele sezoniere și toate virozele. Statisticile oficiale se feresc să mai pomenească de decesele cauzate de aceste cunoscute infecții. În majoritatea lor au fost contabilizate la COVID. Este prima dată în România când  am plasat în carantină oameni sănătoși. Niciodată în istoria acestei țări nu li s-a spus credincioșilor care merg la biserici că este ilegal să-și exercite dreptul prevăzut în Constituție, dreptul la libertatea religioasă. Că cei decedați care contactaseră virusul, trebuie băgați în saci de plastic, siligați în sicrie și îngropați la iuțeală să nu transmită boala. Ne spun oficialii că portul măștii te protejează de virus. Atunci să pună defunctului o mască pe față și să ne lase să ne îngropăm creștinește morții.

      La câte stupidități au emis nu mai contează una care ar rezolva o problemă de constituționalitate. Niciodată în istoria acestei țări nu ni s-a spus că nu putem merge la biserică pentru că este «neesențial», dar putem să mergem să facem un avort pentru că acesta este «esențial».  Imunitatea mult dorită nu se opține prin izolare, ci prin contact. Interdicțiile de circulație, masca purtată în aer liber,  publicarea zilnică a numărului de infectări și confuzia întreținută prin asocierea numărului de infectări cu decesele (ca și cum infectarea echivalează cu moartea), lipsa tratamentelor, a medicației alternative preliminare, amendarea sălbatică a populației în condițiile nerespectării unor norme vădit neconstituționale, toate acestea și nu numai au o singură logică. Logica de OCUPAȚIE.

      Doar în această logică, interdicția circulației pe timp de noapte, interzicerea adunărilor, închiderea restaurantelor, împiedicarea exercitării cultului și, pentru a stinge orice rezistență, înspăimântarea populației prin autorizarea armatei de a ieși în stradă. Toate astea, doar în logica de ocupație!

      Țara este îndatorată pentru încă două generații de acum încolo în vederea achitării notei de plată generate de luarea unor măsuri aberante. Spitale inutile COVID improvizate în corturi, izolete de zeci de mii de lei, inutile, măști cumpărate la suprapreț, vaccinuri testate pe o populație deja înspăimântată. Și, nu în ultimul rând, devalizarea banului public.

      Fanarioților acum ajunși în funcții publice începe să le năpârlească blana de miel și sub ea se ițește blana de lup. Biciul și teroarea sunt argumentele menținerii stării actuale. Acolo unde nu pot oferi răspunsuri justificate autoritățile arată cu degetul spre Franța, Italia și ne spun că așa e și la ei. Și…? Au dat rezultat aceste măsuri? Se pare că nu din moment ce problemele lor nu s-au rezolvat.

      Un exemplu de care se feresc să vorbească autoritățile este India, care inițial ținuse capul de afiș al pandemiei. Acolo unde s-au introdus oficial scheme de tratament alternative, iar vaccinul Pfizer nu a fost autorizat. Potrivit ultimilor statistici al INSP din 05 aprilie (analiză pentru perioada 15 – 28 martie 2021), rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, în România e de 402,3. În India era de 47,4  iar în Franța era de 704. În Italia care a înăsprit și ea restricțiile, incidența cumulată la 100.000 locuitori era de 518, în Australia care nu s-a remarcat prin măsuri speciale de restricții, incidența cumulată e de 0,6. Sunt țări cu incidență „0” China de pildă, insulele Virgine Britanice, Groenlanda, Vietnamul etc., dar și țări cu incidență de 1 la sută de mii de locuitori, care în majoritatea lor covârșitoare nu sunt „sateliți” ai SUA ori UE. Pentru conformitate, a se verifica pe http://www.cnscbt.ro/index.php/situatia-la-nivel-global-actualizata-zilnic/2369-situatie-infectii-coronavirus-covid-19-5-04-2021/file

      Vom vedea în cele din urmă că soluțiile impuse de guvern sunt mai rele decât virusul în sine. Ceea ce se petrece acum, în condițiile în care șomajul va crește, este faptul că oamenii vor deveni dependenți de pomenile guvernamentale, iar dependența de guvern aduce cu sine o manifestare și mai puternică a autorității absolute. S-a încercat și se încearcă divizarea populației pentru un control mai eficient. Transmiterea de mesaje de panică pe telefoanele mobile: „rata de infectare a depăși x  la mia de locuitori….” Mesaje televizate și în online „Nu mai sunt paturi la ATI !

      Știe oare cineva cu exactitate câte paturi ATI complet utilate există în România? Aproape 1.300, la un număr de 532 de spitale și 161 de unități asimilate spitalelor care oferă numai servicii de internare de zi sau servicii ambulatorii și internare de zi. Dacă ne referim strict la spitale vom observa că fiecărui spital îi revine ca medie 2,45 paturi ATI. În România mor zilnic peste 720 de persoane, de diverse afecțiuni. Unii pacienți în stare critică sunt internați la ATI. Nu toți de covid. Asocierea numărului de infectări cu lipsa paturilor la ATI este făcută deliberat pentru a crea panică. Se numește asociere subliminală. Paturile de la ATI au fost ocupate și înainte de apariția COVID. Și atunci erau intubați pacienții. Numai că atunci nu ni se comunicau zilnic decesele. Oamenii încep să se privească cu ură și temere. Vaccinații spre nevaccinați, imunizații natural spre ceilalți etc.

      În numele cui impune Guvernul măsurile de restricție? Aceste restricții ar fi trebuit să fie cel mult recomandări. Cei care se tem de virus se pot duce să-și facă cumpărăturile până la orele 12, ,17.18 , etc. Nu-i obligă nimeni să iasă din casă după orele 20. Îți este teamă de virus și de cei care nu poartă mască? De frică ești de acord să renunți la libertățile constituționale fundamentale,  la dreptul de a respira liber; poartă două măști, ori mască și vizor; izolează-te tu ca individ. Nu închidem o țară creînd o psihoză colectivă. Ești o persoană vulnerabilă  sau în vârstă, respectă recomandările de izolare dacă îți e teamă, dar nu-ți condamna copii și nepoții la aceași izolare. Asta înseamnă să respecți dreptul celuilalt. Și nu e un moft, e o obligație a statului.

      Nu poți în numele unui așa zis „bine colectiv” să abrogi constituția ori tratatele internaționale. Convenţia Europeană din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicatiile biologiei, medicinei şi biomedicine ratificată de România, publicată în M.O. nr. 103 din 28 februarie 2001 și cunoscută sub denumirea de Convenția de la Ovideo spune la art. 1 că: …Părţile la această convenţie protejează demnitatea şi identitatea fiinţei umane şi garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrităţii sale şi al celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicatiile biologiei şi medicinei…. Art.2…. Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei…. Art.5 …. O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză….” Or, dacă aceste obligații nu sunt respectate, înseamnă că suntem deja sub ocupație, în urma unui război hibrid nedeclarat public, în care deja am fost învinși de… Guvern.

      Jr. Adrian M. Ionescu

      La concert, de pe canapeaua de acasă

        A 65-a stagiune muzicală organizată de Filarmonica „Mihail Jora” și Consiliul Județean Bacău continuă în această săptămână cu un nou concert simfonic online ce va avea loc joi, 8 aprilie, de la ora 18.30, și care va fi transmis pe pagina de facebook a instituției. Dirijorul concertului va fi Marcian David iar solist flautistul Teodor Tîrlea.

        În program:

        • Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura operei „Flautul fermecat”
        • Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr.2 pentru flaut și orchestră
        • Franz Schubert – Simfonia nr.8 „Neterminata”

        Solistul acestei săptămâni este clujeanul Teodor Țîrlea (foto). Prim-flautist al Orchestrei Simfonice Norrköping, Suedia începând cu anul 2016, a lucrat ca prim-flautist la Düsseldorfer Symphoniker și Komische Oper Berlin, de asemenea co-solist prim-flautist al Gewandhaus Orchestra din Leipzig, Opera Norvegiană și Orchestra din Oslo, Norvegia. Alături de orchestra băcăuană va interpreta Concertul nr.2 pentru flaut și orchestră de Mozart.

        A trăi pentru a lucra

        Telemunca a devenit de circa un an un fel de modă. Se pare, însă, că nu e doar un moft, ca orice modă, ci o realitate la care viața ne-a împins mai repede decât credeam. Am intrat în pandemie și am descoperit mai multe „beneficii” pe care ni le-ar oferi tehnologia, sistemele de comunicare rapidă și eficientă la distanță. Cu un laptop, ba chiar și cu un banal telefon, pe aripile internetului te poți simți, acasă, ca la biroul de la firma care te-a angajat. Unii s-au și grăbit să vorbească despre „avantajele telemuncii”, dar iată că apar și opozanții acestui stil de viață. Am ajuns să trăim pentru a munci în loc să ne bucurăm că muncim pentru a trăi – spun ei.

        Cunoscuta publicație spaniolă „El Pais” (Țara) pune, zilele acestea, accente mari pe conceptul de telemuncă, promovat mai abitir ca altele de când cu pandemia. Ziarul arată concluziile unei cercetări printre salariații unor firme foarte cunoscute, din domenii în care muncesc milioane de oameni, și trage concluzia că am ajuns sclavii obiceiului de a munci. Este citat și un cunoscut filosof asiatic (zonă în care, se știe, oamenii muncesc la fel de conștiincios ca tractoarele!), Byung-Chul Han, care susține că am ajuns să ne exploatăm pe noi înșine mai mult decât oricând.

        Când acum circa un an multe firme au apelat la telemuncă, pentru a nu mai aglomera spațiile de lucru cu zeci și sute de oameni printre care pârdalnicul coronavirus nou și-ar fi făcut de cap, am crezut că ne-a pus Dumnezeu „mâna în cap”. Halal serviciu mai avem, direct din pat, din bucătărie și de lângă frigiderul burdușit cu de toate. Dar, iată că apar deja efectele nebănuite ale acestui buestru.

        Un sondaj printre salariații din bănci, din magistratură, din zona financiară și din consultanță arată că ziua de muncă a crescut la 12 ore, cupeste 80 de ore săptămânal. Un fel de muncă non-stop, că doar stai acasă și nu muți din loc pietre de moară!

        Suntem la numai trei săptămâni de ceea ce numim „1 Mai – Ziua Internațională a Muncii”. Să ne amintim că motivul de a sărbători de 1 Mai a apărut încă din 1889, în SUA: „reducerea normei orare de lucru la doar opt ore pe zi”. Atunci muncitorii au protestat. Ași astăzi a protesta e la ordinea zilei, cu sau fără motiv justificat, dar a deveni propriul tău sclav muncind parcă ar fi un motiv de luat în seamă.

        Patriarhul României a oferit o distincție studenților creștin-ortodocși băcăuani

          Reprezentanții filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din toată țara s-au întrunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la București. Principalele discuții s-au axat pe evaluarea activităților din anul 2020, cât și pe organizarea unui calendar comun al evenimentelor dedicate anului 2021: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.”

          ASCOR Bacău a fost reprezentată de Vlad Țuțurlan, președintele filialei. La finalul evenimentului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit filialei de la Bacău Diploma Omagială cu medalie a anului 2020 pentru activitatea desfașurată în timpul pandemiei. „Starea de pandemie poate fi înțeleasă și ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensității iubirii lor față de Dumnezeu și față de semeni”, a spus Patriarhul Daniel în mesajul transmis la întrunirea Consiliului Național. Acesta a subliniat faptul că ascorenii au trecut cu succes acest „test” prin activitățile de voluntariat pe care le-au realizat.

          „Diploma omagială primită din partea Preafericitului Părinte Daniel reprezintă pentru noi o mare bucurie, dar și o responsabilitate în plus. Tinerii din ASCOR dovedesc de 30 de ani că iubirea față de aproapele lor este o condiție fundamentală a vieții lor. Suntem alături de oamenii în suferință și încercăm să aducem un zâmbet pe chipul întristat al omului”, a declarat președintele ASCOR Bacău, Vlad Țuțurlan.

          „Educație online fără hotare”, la Școala Gimnazială Măgura

          În contextul unei societăţi care se schimbă apărând modificări de formă şi de fond, la nivelul tuturor subsistemelor sale, învăţământului românesc trebuie să i se asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei sale.În cadrul acestei perspective, parteneriatul educaţional devine o prioritate a strategiilor actuale, orientate către dezvoltarea educaţiei româneşti.

          Astfel, în Școala Gimnazială„ Emil Brăescu” Măgura se desfășoară două proiecte transnaționale în cadrul proiectului „Educație online fără hotare” în parteneriat cu Instituția Publică Gimnaziul Bulboci, Soroca, Republica Moldova, respectiv „Tradiții și obiceiuri locale” coordonat de directorul institiției, prof. Vasiloiu Doinița, prof. Toma Mimi Lenuța și secretar Coadă Elena-Aura, prof. Parascovia Cojocaru (Republica Moldova) și Instituția publică Gimnaziul Chetriș, raionul Fălești, Republica Moldova – „Prieteni la distanță” coordonat de prof. Vasiloiu Doinița, prof. Bușilă Ștefania Laura, Erdic Carmen Gabriela și prof.Cumpănici Mariana (Republica Moldova) prin care dorim:

          -Implicarea și cultivarea spiritului de competiție a unor elevi cu cerințe educaționale speciale/din medii sociale diferite din școlile participante;

          -Popularizarea experienței curriculare și extracurriculare a cadrelor didactice îndrumătoare și încurajarea schimbului de bune practici;

          -Promovarea imaginii școlilor implicate în mediul cultural și educațional local/regional, creșterea prestigiului și atractivității acestora în cadrul comunităților cărora aparțin.

          A oferi prietenie şi a beneficia de ea, este ceva deosebit, ceva fără de care nu am putea trăi, iar prietenii sunt cel mai de preţ lucru pe care îl putem avea. Copiii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie plastică. Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât şi informator. Să gândim şi să lucrăm împreună, pentru actualele şi viitoarele generaţii, ca parteneri.

          Prin aceste proiecte, dorim să ne ȋmpărtăşim unii altora din experienţele şi năzuinţele noastre, să găsim puncte comune privind preocupările, jocurile copilăriei, tradiţiile şi obiceiurile locului, să experimentăm lucruri noi ȋmpreună, să ne cunoaştem mai bine.

          prof. Vasiloiu Doinița, director Școala Gimnazială„Emil Brăescu” Măgura, Bacău

          Cifre proaste anul are! Scăderi pe toate planurile în economie

          Astfel, conform datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Bacău, în prima luna a acestui an, producția industrială a județului a scăzut cu 5,3 la sută, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-4,5%) și din industria furnizării energiei electrice și termice (-36,5%).

          Populația renunță la păsări și animale

          În agricultură, a scăzut numărul de bovine cu 6.061, față de luna ianuarie 2020, din care 6.000 de la persoanele fizice. Numărul porcilor a crescut cu 3.975, în principiu pe seama persoanelor juridice (+2.876). Se remarcă o scădere accentuată a numărului de oi și capre, cu 93.919, aproape toate pe seama reducerii numărului de animale din gospodăriile populației. În ceea ce privește păsările, numărul acestora a crescut cu 970,8 mii: +1089 mii la persoanele juridice, -118 mii la persoanele fizice. Astfel, în luna ianuarie 2021, județul Bacău avea 38.837 bovine, 54.935 porci, 344.377 oi și capre. În ceea ce privește producția animală, în luna ianuarie 2021, producția de carne a scăzut cu 269 de tone iar cea de lapte, cu 2,5 milioane de litri față de ianuarie 2020.

          Falimente în turism

          În luna ianuarie 2021, în județul Bacău erau cu 17 unități turistice mai puține față de perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu 889 a locurilor de cazare. Procentual, avem cu 16% mai puține unități turistice și cu 19% mai puține locuri de cazare. Indicele de utilizare a locurilor a scăzut cu 13%. În luna ianuarie 2021 s-au înregistrat cu 17% mai puțini turiști decât în perioada similară a anului trecut.

          Amenzi de aproape 100.000 de lei acordate de Poliția Rutieră

            Polițiștii băcăuani au acţionat ieri, 05 aprilie a.c., pe raza judeţului, în cadrul unei acțiuni operative desfășurate pentru combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public şi combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept. 

            La data de 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri şi de ordine publică au acționat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a pietonilor și conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație privind prioritatea de trecere, atât a pietonilor, cât şi a vehiculelor. 

            Scopul acestei acţiuni a fost conștientizarea riscurilor și consecințelor la care se expun participanţii la traficul rutier prin nerespectarea regulilor de circulație. 

            În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 241 de sancțiuni contravenționale, dintre care 59 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 3 pentru neacordare prioritate pietonilor, 7 căruţaşilor, 5 bicicliştilor şi 26 de pietoni amendați pentru traversare neregulamentară. 

            Totodată, au fost reţinute 23 de permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare. 13 conducători auto au rămas fără permis de conducere pentru depăşirea vitezei legale, 3 pentru depăşiri neregulamentare, 2 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 3 pentru neacordare prioritate pietonilor, iar 2 pentru neacordare prioritate vehicule.

            Valoarea totală a amenzilor aplicat este de peste 97.000 de lei.

             Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie pe principalele artere ale judeţului Bacău.

            Bărbat reţinut de poliţişti pentru violare de domiciliu şi tentativă de viol

              La data de 05 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au reținut un bărbat de 46 de ani, din comuna Orbeni, bănuit de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de viol.

              Din cercetări a rezultat că, în ziua de 05 aprilie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în imobilul unei bătrâne de 86 de ani şi ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta şi cu fiica sa de 51 de ani, împotriva voinţei lor.

              Polițiștii au depistat și reținut bărbatul în cauză, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

              Recomandările polițiștilor pentru părinți și copii în vacanța de primăvară

                Siguranța copiilor, prin prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor reprezintă permanent o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, atât pe durata cursurilor, cât și în vacanțele școlare.

                În luna martie polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalități, polițiștii de proximitate, precum și cei de la posturile de poliție au fost prezenți în peste 160 de unități de învățământ din județul Bacău, unde au realizat peste 300 de activități informativ-preventive, cu scopul reducerii riscului de victimizare și de implicare în activitățile infracționale în rândul minorilor și a cadrelor didactice.

                Pentru că a început vacanța de primăvară și copiii vor avea mai mult timp liber, recomandăm părinților să acorde o atenție deosebită relației cu proprii copii și să discute cu ei principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când nu sunt împreună.

                Recomandări pentru părinți:

                Învățați copilul să țină ușa casei închisă și să nu permită accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de cineva din familie.

                Controlați și monitorizați accesul copiilor la rețelele de socializare.

                În cazul în care cineva din mediul on-line îl face să se simtă inconfortabil sau îi provoacă teamă, trebuie să renunțe la comunicarea cu acea persoană și să vă spună imediat.

                Amintiți-le că trebuie să respecte regulile de circulație, atât atunci când se deplasează pe stradă în calitate de pietoni, cât și atunci când merg la plimbare cu trotineta, bicicleta sau patinele cu rotile.

                Spuneți-le să evite violenţa verbală deoarece cuvintele pot răni mai mult decât faptele; pentru rezolvarea neînţelegerilor cu colegii sau prietenii e important să apeleze la sprijinul unui adult.

                Oferiți-le atenție, afecțiune, grijă și implicare, sunt cele mai importante în conturarea unei personalități responsabile și echilibrate.

                Dragi copii, nu uitați o serie de reguli pentru a fi în siguranță:

                Încuiați ușa după ce intrați în casă sau după ce părinții pleacă la serviciu și nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul folosit.

                În lift nu urcaţi niciodată cu persoane pe care nu le cunoaşteţi deoarece pericolul este mare, au fost cazuri când infractorii au agresat copiii şi i-au deposedat de bunuri. Dacă nu cunoaşteţi persoana care aşteaptă liftul, refuzaţi să intraţi motivând că trebuie să aşteptaţi pe cineva.

                Atenţie la obiectele de valoare purtate la vedere, care pot atrage atenţia hoţilor, pentru a nu fi o victimă a furturilor, nu luaţi cu voi sume mari de bani.

                Anunţaţi poliţia ori de câte ori vi s-a furat telefonul, o sumă de bani sau orice alt obiect personal.

                În deplasarea pe stradă, principala preocupare trebuie să fie siguranţa personală, regulile de conduită și de circulaţie trebuie respectate întotdeauna pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite sau accidente rutiere, şi nu de teama unei sancţiuni.

                Nu postați pe rețelele de socializare informații care ar putea fi folosite împotriva voastră sau care v-ar putea aduce un prejudiciu de imagine; nu uitați că nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe Internet este adevărat!

                Atenţie la cei în care aveţi încredere online, o personă poate pretinde să fie altcineva decât este, nu acceptaţi cereri de prietenie atunci când nu cunoaşteţi persoana şi nu sunteţi siguri despre ea.

                Păstraţi private detaliile personale. Utilizaţi un pseudonim în loc de numele vostru real dacă sunteţi pe un site sau într-un joc în care există mulţi oameni pe care nu îi cunoaşteţi. Întrebaţi-vă părinţii înainte de a da cuiva pe Internet numele vostru, adresa, numărul de telefon sau orice alte detalii personale, setaţi-vă profilul în modul privat.

                Evitaţi plimbările şi deplasările la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi într-o zonă mai îndepărtată a oraşului, după lăsarea întunericului încercaţi să mergeţi în grup şi, pe cât posibil, pe străzi iluminate. Majoritatea infracţiunilor se comit sub adăpostul întunericului.

                Nu ameninţaţi, nu jigniţi, nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul. Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive.

                Vacanță în siguranță! Alegerile pe care le facem ne diferențiază viața!

                Poliția în acțiune

                  Poliția în acțiune

                   Sancționat contravențional pentru transport ilegal de persoane

                  La data de 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Bacău au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Parincea, care transporta, contra cost, patru persoane, pe ruta Parincea- Bacău, fără a deţine licenţă de trasnport persoane.

                  Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

                  Reţinut pentru tentativă la furt calificat

                  Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au identificat un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, faptă săvârșită la data de 21 martie a.c.. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. 

                  Ieri, 05 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Moineşti au identificat un bărbat de 40 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat. 

                  Din cercetările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 21 martie a.c., bărbatul ar fi încercat să pătrundă în locuinţa unei bătrâne de 90 de ani, din Moineşti, cu intenția de a sustrage bunuri.

                  Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

                  Acesta urmează să fie prezentat unităţii de Parchet.

                  Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

                  A circulat cu plăcuţe de înmatriculare false

                              La data 05 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Moineşti au depistat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Poduri care a condus un ansamblu format din autoturism şi remorcă cu număr fals de înmatriculare.

                                În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că numărul de înmatriculare al remorcii fusese atribuit unui alt autovehicul, radiat din circulaţie în anul 2011, iar vehiculul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

                                În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

                  Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

                                 La data de 05 aprilie a.c, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au depistat, în trafic, pe raza comunei Filipeşti, un bărbat de 51 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                                       Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                                  Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                  Cercetat penal de poliţişti după ce a condus un autovehicul cu permis suspendat

                   La data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat un tânăr, de 20 de ani, din judeţul Brăila, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice .

                  În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere suspendat.

                  Totodată, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55/2020.

                  Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii” păstrează linia

                  CSM Bacău a obținut a șaptea victorie din acest campionat, depășind cu 38-33 (17-16) pe CSM Făgăraș.

                  Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a început cu dreptul mini-turneul de patru etape de la Cluj, programat în perioada 6-11 aprilie. Marți, în runda a 21-a, echipa antrenată de Sandu Iacob a obținut al șaptelea succes stagional, trecând cu 38-33 (17-16) de CSM Făgăraș.

                  „Este ca o finală pentru evitarea retrogradării directe”, prezenta tehnicianul băcăuan confruntarea cu Făgărașiul. Finala a revenit „CSMeilor”, care pun astfel șapte puncte între ei și gruparea de pe locul 13, însă victoria nu s-a conturat foarte ușor.

                  Vreme de 38 de minute, pe tabelă a domnit o notă de echilibru, niciuna din echipe nereușind să-și asigure un avantaj mai mare de două goluri. Plusul de valoare și de experiență al băcăuanilor a făcut însă diferența, astfel încât cele trei goluri consecutive marcate de Mihai Bujor, Crnoglavac și Târzioru între minutele 39 și 41 au permis „CSMeilor” să se distanțeze la 26-21 și să-și netezească drumul către o victorie la cinci goluri diferență.

                  De notat golul portarului Saldatsenka la 11-11 în minutul 21 și, în general, eficacitatea formației băcăuane, care și-a trecut în cont cele mai multe realizări într-un meci din acest sezon: 38. Și dacă am ajuns la acest capitol, să amintim că principalul marcator al CSM Bacău în jocul de marți a fost Crnoglavac, cu 9 goluri, urmat de Gabi Bujor (7), Rotaru, Târzioru și Sretenovic (câte 5), Păunică (3), M. Bujor (2), Saldatsenka și Stănică (câte un gol).

                  Băcăuanii vor reveni pe teren joi seara, contra liderei Dinamo, în etapa a 22-a, pentru ca vineri la prânz să dispute o altă „finală”, de data aceasta cu echipa de pe locul 12, CSU din Suceava, învinsă marți cu 24-22 de CSM Vaslui. Situată pe locul 11, cu 22 de puncte, CSM Bacău se află la cinci puncte avans față de suceveni și la trei în spatele Vasluiului. Lupta continuă!

                  5 motive pentru care merită să joci în ultimele zile pe Betfair.ro

                  Dacă îți plac jocurile online și vrei să fii la curent cu noutățile care apar în ultimele zile pe Betfair răsfoiește cu atenție informațiile de pe site-ul oficial. Această casă de pariuri online îți oferă posibilitatea să joci confortabil când doreșți, la orice ora din zi și din noapte.

                  Pariurile reprezintă o formă plăcută de relaxare, iar mediul online îți oferă posibilitatea să o faci oricând și de oriunde. Verifică oferta de pariuri și pariază live pe sporturile preferate.

                  De ce să pariezi la Betfair?

                  Este important să cunoști care sunt punctele forte ale acestei case de pariuri pentru a deveni și apoi rămâne un parior fidel.

                  În primul rând, Betfair este o casă de pariuri licențiată care pune la dispoziția pariorilor o ofertă variată oferindu-le încredere deplină jucătorilor online. Regulile de joc se respectă cu precizie de ambele părți, iar ambianța este una extrem de plăcută.

                  Dacă nu ai făcut-o până acum este momentul să îți deschizi un cont și să profiți de pachetul de bun venit. Bonusurile sunt extrem de atrăgătoare și motivează pariorii să parieze pentru a se bucura de o doză mare de adrenalină și entertainment.

                  Descoperă oferta disponibilă în ultimele zile pe Betfair

                  Iată care sunt avantajele de care beneficiezi dacă alegi să joci la această casă de pariuri.

                  ·       Este o platformă de betting exchange

                  Platforma licențiată Betfair este unică în România și este special creată pentru pasionați. Betfair ocupă un loc de top la nivel global pentru cei care preferă această formă de entertainment.

                  ·       Betfair este o agenție ce denotă seriozitate și siguranță

                  Betfair este o agenție cu rezonanță puternică care se respectă. Aici ai la dispoziție o largă diversitate de sporturi pe care poți să pariezi.

                  Această platformă este extrem de apreciată și de către cei mai exigenți pariori fiindcă își respectă cliențîi și ii întâmpina cu oferte variate. Pe lângă bonusul de bun venit, vei primi și alte bonusuri diverse și vei beneficia promoții diverse.

                  ·       Este platforma cea mai indicată pentru pariurile pe cai și ogari

                  Betfair este o casă de pariuri care funcționează în deplină legalitate și care îți oferă posibilitatea de a paria pe câini și cai. Un alt avantaj constă în faptul că aceasta transmite live video atunci când se fac astfel de pariuri.

                  ·       O agenție care îți pune la dispoziție servicii excelente

                  Aici ești întâmpinat de un serviciu de live streaming, dar poți juca și pe mobil. Verifică cu atenție oferta online accesând site-ul și bucură-te de o ofertă sportivă bogată.

                  Ești pasionat de pariuri sportive, dar încă nu ți-ai făcut un cont la o casă de pariuri online? Acum ai nenumărate motive pentru care merită să începi să pariezi. Pentru cei care preferă confortul, pariurile online reprezintă opțiunea ideală care nu necesită deplasări la casele sau agențiile de pariuri tradiționale.

                  Poți paria atât de pe site-ul acestei case de pariuri, cât și folosind aplicatia pentru iOS sau Android. Dacă ai îndeplinit vârstă minimă legală de 18 ani acum este momentul să pariezi responsabil și să te bucuri din plin de fiecare moment de relaxare alături de echipele favorite.