marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1580

Fotbal/ Liga a II-a: Gloria Buzău- Aerostar deschide etapa

Etapa a cincea a play-out-ului Ligii a II-a va fi deschisă de jocul de azi, de la ora 17.00, dintre Gloria Buzău și Aerostar Bacău. Cu un singur punct luat în 2021, băcăuanii, care dețin lanterna roșie a Grupei B, sunt retrogradați matematic în eșalonul al treilea. Chiar dacă în planul rezultatului sportiv nu mai au ce să pretindă de la acest sezon, în planul orgoliului, „aviatorii” antrenați de Mișu Ionescu ar trebui să facă totul pentru a îndulci, pe final, pilula atât de amară a eșecului. În celelalte două jocuri ale etapei a cincea din grupa B se vor întâlni, duminică, Viitorul Pandurii și CSM Reșița, respectiv Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești. Clasament: 1) Petrolul 38p., 2) Viitorul Pandurii 35p., 3-4) Gloria și Concordia Chiajna câte 31p., 5)  CSM Reșița 25p., 6) Unirea Slobozia 24p., 7) Aerostar 10p.

Aleșii județeni s-au pronunțat în favoarea angajării de specialiști la SJU

    Consilierii județeni, întruniți în ședință ordinară, au aprobat organigrama și statul de funcții la Spitalul Județean de Urgență (SJU), proiect introdus pe ultima sută de metri pe ordinea de zi.

    Astfel, se dorește creșterea numărului de angajați ai spitalului cu peste 100 de specialiști în Sănătate. Propunerea apare după ce Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost sancționat în repetate rânduri, în contextul pandemiei, din cauza lipsei unor astfel de posturi în schema de personal. În plus, se urmărește consolidarea unor compartimente extrem de importante din sistemul de spitalicesc local. Este vorba de suplimentarea numărului de posturi atât la Secția ATI, Compartimentul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (C.P.I.A.A.M.), cât și la Compartimentul Îngrijiri Paliative, Unitatea de Transfuzii Sanguine, Serviciul de Management al Calității și Biroul Transport. În plus, se dorește înfiintarea Serviciului privat pentru situații de urgență, care va avea 17 angajați, dintre care un post de conducere, de șef serviciu. Proiectul mai vizează și înființarea a 51 de posturi de conducere, dintre care 6 medici coordonatori, la Radioterapie, Neurochirurgie, Reumatologie, Nefrologie, CPIAAM și Îngrijiri Paliative, plus 45 de asistenți șefi/coordonatori în cadrul compartimentelor existente (CPIAAM, Nefrologie, Radioterapie, Îngrijiri paliative, BFT, Reumatologie, Neurochirurgie, Farmacie spital, Farmacie maternitate, Anatomie patologică, Ambulatoriu integrat spitalului, Centrul de Sănătate Mintală Adulți, Medicină internă, ș. a.m.d.). Nu în ultimul rând, proiectul urmărește transformarea Punctului de Transfuzie din cadrul Secției ATI în Unitatea de Transfuzii Sanguine în cadrul aceleiași secții. În fine, propunerea de modificare a statului de funcții a avut în vedere și promovarea personalului existent în funcții superioare, grade/trepte profesionale.

    „Este o urgență, aprobarea unei astfel de organigrame. Mulți asistenți, cu studii superioare, nu se regăsesc în posturi care presupun un astfel de nivel de pregătire. În plus, sunt asistenți șefi care sunt cu mandat interimar și, ca atare, trebuie să intre în legalitate. Suplimentarea posturilor este mai mult decât necesară. ATI, de exemplu, funcționează cu 43 de posturi, dar în trei locații, ceea ce înseamnă că are nevoie de mult mai mulți oameni de specialitate”, a arătat consilierul Pro România, dr. Aurelia Țaga.

    Aceasta s-a mai referit și la necesitatea finanțării activității Centrului de recuperare neuro-motorie din cadrul secției de Pediatrie, care, în prezent, nu este susținut financiar nici de Casa de Asigurări de Sănătate, nici din altă parte, ci din sursele proprii ale SJU.

    Accelerarea reabilitării drumurilor din județ

    Aleșii județeni au mai aprobat și o serie de proiecte care vizau infrastructura rutieră. Astfel, s-a decis asocierea cu orașul Târgu Ocna în vederea reabilitării secțiunii de drum, de 1,8 kilometri, parte din DJ116 aflată în zona orașului, respectiv strada Tisești. Prin urmare, drumul va fi reabilitat, cu finanțare de 95% de la bugetul CJ, iar 5% contribuția orașului Târgu Ocna, prin executarea de lucrări de asfaltare, inclusiv amenajarea de șanțuri și acostamente. „Sectorul de drum județean DJ 116, prezintă o serie de defecțiuni importante atât la nivelul îmbrăcăminții asfaltice, cât și la infrastructura rutieră, acesta fiind într-o stare avansată de deteriorare”, se arată în nota de fundamentare.

    Pe de altă parte, aleșii județeni au aprobat darea în administrare a unui segment din Drumul Județean 112 către Târgu Ocna, în vederea reabilitării. Totodată, drumul comunal de pe raza localităților Helegiu și Livezi, absolut necesar locuitorilor din satele Albele și Poiana, a fost trecut în categoria drumurilor de inters județean, scopul fiind modernizarea acestei porțiuni rutiere. Nu în ultimul rând, consilierii județeni au aprobat și protocolul încheiat între CJ și Administrația Bazinală Siret, astfel încât să poată continua lucrările de refacere a podului de pe Drumul Județean 241A, din dreptul localității Pădureni, comuna Dămienești, afectat de inundațiile din mai – iunie 2019. La fel s-a derulat și procedura care viza reabilitatea DJ 119A dintre Bacău și Faraoani.

    „Avem un buget extrem de strâns, unul prudent, dar orientat spre dezvoltare”

    S-au mai purtat discuții aprinse și pe marginea proiectului de aprobare a bugetului propriu al CJ, reprezentantul consilierilor județeni liberali, Cezar Olteanu, propunând, printre altele, un studiu de fezabilitate pentru înființarea Zonei economice libere Bacău, adiacente aeroportului din localitate, în fapt, un spațiu în care ar putea fi derulate activități economice, fără a mai fi fiscalizate, mărfurile urmând să plece direct la export. Apoi, s-a mai propus un studiu în vederea înființării unui parc industrial la Onești, și un altul pentru înființarea unui centru-suport pentru colectarea, depozitarea și marketingul produselor agricole, pentru producătorii din zona bazinului legumicol de pe Valea Siretului, „proiect care poate fi replicat și pe Valea Muntelui și în alte locuri”.

    „Deja, facem, fără a mai aloca bani pentru studii. Prin strategia de dezvoltare a județului, deja finanțat printr-un program european. Amendamentele propuse de dvs. se regăsesc într-un proiect cu foduri europene. În plus, suntem promotorii schemei de minimis pe care încercăm să o implementăm pe la primăriile din județ. De aceea, îi rog pe toți consilierii să sprijine implementare la nivelul tuturor UAT-urilor. Așa putem aduce dezvoltare (…) Avem un buget extrem de strâns, extrem de calculat, unul prudent, dar orientat spre dezvoltare”, a fost răspunsul dat de președintele CJ, Valentin Ivancea.

    Programele „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” demarează în forță

      Centrul de reciclare, SC REMAT BUCURESTI SUD S.A, joi 25 februarie 2010.

      Băcăuanii care vor să aibă o mașină nouă în fața blocului sau în garaj pot subscrie noilor programe – „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” – susținute din foduri guvernamentale pentru înnoirea parcului auto. Anul acesta, se alocă sume mai mari, fapt ce presupune cumpărarea mai multor mașini. În plus, cresc și primele de casare.

      De săptămâna viitoare, cei interesați să-și schimbe mașinile vechi cu unele mai puțin poluante vor putea primi subvenții majorate, de la 6.500 de lei, cât este în prezent, la 7.500 de lei. Adică, aproximativ 1.500 de euro. Vorbim despre prima de casare pentru mașinile clasice, pe carburanți. Pe de altă parte, ecotichetele primite pentru cumpărarea de mașini cu propulsie pur electrică sau hibridă în cadrul programului „Rabla Plus” se vor păstra la aceeași valoare din anii trecuți. Prin urmare, valoarea unui ecotichet „Rabla Plus” va fi de până la 45.000 de lei, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric, sau de 20.000 de lei, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă și care are emisii de CO2 de până la 50 g/km. Cert este că, în toate situațiile – cumpărarea de mașini electrice sau de mașini noi plug-in hibride – subvenția de la stat nu trebuie să fie mai mare decât jumătate din prețul de comercializare.

      Mai multe mașini electrice

      În schimb, vor crește și ecobonusurile, adică sumele acordate pe lângă prima de casare, dacă sunteți interesați de mașinile mai puțin poluante sau hibride. În aceste cazuri, pentru mașinile cu sistem de propulsie hibrid, subvenția se majorează de la 2.500 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, iar ecobonusul pentru mașinile cu emisii mici, de sub 96 g/km CO2, va crește de la 1.000 la 1.500 de lei. Pentru a beneficia de aceste subvenții, cei interesați trebuie să predea o mașină înmatriculată dealerilor auto, pentru a fi casată, radiată și scoasă din circulație. Se estimează că, prin fondurile alocate programului „Rabla Plus”, se vor putea achiziționa 6.600 de maşini complet electrice şi aproximativ 5.000 de maşini hibride plug-in.

      Mai puțină birocrație

      Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 150 de zile de la data emiterii. Prin urmare, beneficiarii vor avea timp pentru a face toate demersurile specifice în scopul achiziționării autoturismului nou. Notăm și faptul că, în acest an, documentele vor putea fi transmise mai ușor către autorități, folosindu-se mijloace electronice. În plus, nu se mai impune marcarea documentelor cu mențiunile „în original”, „în copie legalizată” sau „scanate în original”.

      Zeci de angajatori, ținta reclamațiilor salariaților

        Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a fost asaltat și luna trecută de actuali ori foști salariați ai unor agenți economici, pentru a-i reclama pe aceștia că le-au încălcat anumite drepturi. Astfel, în martie, la instituția amintită au fost depuse 65 sesizări la adresa unui număr similar de angajatori. Dacă avem în vedere faptul că luna trecută au fost 23 de zile lucrătoare, rezultă că, în medie, la ITM Bacău au fost înregistrate zilnic aproape 3 plângeri. Cum era de așteptat, majoritatea sesizărilor au avut ca obiect neplata unor drepturi salariale. Mai exact, în 49 de reclamații (unele sunt semnate de către mai multe persoane), angajatorii vizați sunt acuzați că nu le-au plătit semnatarilor salariile, sumele cuvenite pentru concediul medical sau de odihnă ori sporurile cu caracter permanent.

        În alte sesizări, semnatarii l-au incriminat pe patronul lor că le-a desfăcut abuziv contractul de muncă ori că nu le-a încheiat în scris acest act sau că i-a concediat fără să le acorde preavizul legal. Nu au lipsit nici cazurile în care angajatorul a fost reclamat că nu le-a achitat salariaților orele suplimentare ori că a refuzat eliberarea adeverinței privind activitatea desfășurată la el. Toate cele 65 sesizări au fost rezolvate de către inspectorii ITM, pe parcursul lunii, dar, ca și până acum, soluția dată este favorabilă reclamanților în mai puțin de jumătate din cazuri. Această situație se explică prin faptul că peste o jumătate din sesizări nu au putut fi probate, deoarece inspectorii ITM nu au găsit actele doveditoare la angajatorii incriminați. În consecință, celor nemulțumiți de verdict nu le rămâne decât să i se adreseze instanței care judecă în regim de urgență spețele referitoare la legislația muncii.

        Ultrascurte

        * Băieții de la Sarmalele reci au fost niște adevărați profeți când cântau, la începutul anilor ’90: „Ah ce frumos / Viitorul luminos / li se-arată celor idioți / Deci fii supus față de cel mai sus pus / Nu uita că țara te vrea prost!”.

        * NY Post: Oamenii de știință din Israel au identificat șase cazuri într-un nou studiu al pacienților care au dezvoltat o erupție cutanată cunoscută sub numele de zona zoster după ce au primit vaccinul Pfizer, potrivit unui studiu din revista Rheumatology.

        * De unde vine numele de „ciocoi”? În timpul fanarioților, numai boierii mari aveau dreptul să poarte bărbi lungi. Noii boierași, recent îmbogățiți și căftăniți, pentru că nu puteau să poarte barbă, își lăsau cioc. Și așa li s-a spus: „ciocoi”, adică purtători de cioc.

        * Din Războiul de Independență: „La un moment dat, brigada lui Roznovanu bivuaca alături de brigada de cazaci a lui Tutulmin. Călărașii noștri se plângeau mereu că vecinii ruși nu cultivau cinstea și că veșnic le lipsea din echipament câte ceva. Într-o zi, lipsesc opt șei din escadronul lui [Arcadie] Șeptilici, care raportează lui Roznovanu, zicându-i că prea considerau soldații țarului averea noastră ca proprietate comună. Vedeți că și atunci rușii practicau un soi de comunism. Roznovanu îl repezi, zicându-i să facă și călărașii la fel. Zis și făcut.  Ulterior, veni Tutulmin să se plângă că rușilor le lipseau treizeci de șei” (Radu R. Rosetti).

        * Aproximativ 1.700 de oameni s-au confruntat cu temperaturile mici pentru a participa la coborârea în costume de baie în populara stațiune de schi Șeregheș (Шерегеш), din Siberia. Am văzut un video de acolo. Distanțare socială ioc iar măști… niciuna… Își permit, nu au o gașcă de speriați care să-i certe zi de zi… Pe Klaus, totuși, nu l-am văzut.

        * Probabil ați văzut celebra fotografie cu elicopterul PUMA fără elice, pe remorca unui trailer, la o benzinărie. Toată lumea a hăhăit, a făcut mișto, nimeni nu s-a întrebat ce e cu epava. Elicopterul cu indicativul 82 a participat la misiunea ONU din Mali (știați că am avut o mică armată trimisă să se lupte prin Africa?). Unul dintre elicoptere, neasigurat în timpul unei furtuni, probabil acesta, a fost răsturnat de vânt și scos din uz.

        Fotbal/ Liga a IV-a: FC Dinamo Bacău e noua lideră

        Finalul mini-turului de campionat al Ligii a IV-a băcăuane o găsește ca lideră pe FC Dinamo Bacău. Aceasta s-a impus miercuri, pe teren propriu, în etapa a treia, cu 2-1, în derby-ul cu Viitorul Curița. Confruntarea a fost decisă în cel de-al treilea minut al prelungirilor, de reușita lui Tofan, până atunci fiecare echipă marcând câte un singur gol: gazdele prin Matei, în min. 49, iar curițenii prin Sbârcea, la trei minute după pauză. În celălalt joc al rundei, Zorile Faraoani s-a impus cu 3-0 contra lui FC Gauss Bacău.

        Sâmbătă, 24 aprilie și duminică, 25, de la ora 11.00,  se vor disputa primele două etape ale returului, conform programului: Gauss- Viitorul Curița, Zorile Faroani- FC Dinamo Bacău (ora 14.00), respectiv Viitorul Curița- Zorile Faroani și Gauss- FC Dinamo. Sezonul regulat se va încheia miercuri, 28 aprilie, pentru ca până pe 8 mai, primele două clasate, cel mai probabil FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița, să dispute finala pentru desemnarea campioanei.

        Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

        În cununa sărbătorilor din calendarul creştin ortodox, alături de sărbătorile închinate lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, un loc aparte îl ocupă cele dedicate sfinţilor. De o cinstire specială la români se bucură şi sărbătoarea de azi 23 aprilie – ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfinţii, numiţi „prieteni ai lui Dumnezeu”(Ioan 15,14) „sunt pururea ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19 ) şi „după moarte sunt membre vii ale Împărăţiei lui Hristos” (Matei 22,32, Efeseni 1,23),  „se îngrijesc şi se roagă pururea pentru noi” (Apocalipsa 5,8). Sfântul Gheorghe este originar din Capadocia-Asia Mică, o provincie din Turcia de azi, născut într-o familie de creştini.

        Trăieşte în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305) şi de mic îmbrăţişează cariera militară, unde urcă în grad treptat, până ajunge comandant de oşti în garda imperială. În 303 ia atitudine şi se opune deschis planurilor împăratului de persecutie a creştinilor declarând public faptul că şi el este creştin. Pentru început, Diocleţian încearcă să-i schimbe convingerile Sfântului Gheorghe şi să îl atragă de partea sa promiţându-i funcţii, numai ca el să se lepede de Hristos. Refuzul ferm al Sfântului îi aduce întemniţarea şi supunerea la suplicii. Este aruncat   într-o groapă cu var, lovit cu pietre, bătut cu vene de bou, forţat să alerge având cuie bătute în tălpi… însă aceste chinuri şi încercări nu i-au încătuşat credinţa şi trupul i s-a vindecat în mod minunat, prin puterea lui Dumnezeu.

        Pus în faţa statorniciei Sfântului Gheorghe, împăratul porunceşte tăierea capului acestuia, lucru ce se petrece pe 23 aprilie 303, zi in care de atunci şi până azi se face pomenirea acestui neînfricat mărturisitor al credinţei creştine. Sfântul Gheorghe este un model, în primul rând pentru ostaşii ţării, care sunt chemaţi primii să se jertfească pentru neam, ţară şi credinţă. Este un model de statornicie şi bărbăţie pentru noi toţi cei chemaţi să-L mărturisim pe Domnul Hristos. De aceea, s-a bucurat de multă cinstire de-a lungul istoriei noastre. Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt purta în permanenţă în lupte icoana lui cu sine. Multe localităţi îl au ca ocrotitor (oraşele Sf. Gheorghe, Gheorghieni, Giurgiu) şi foarte mulţi români sunt însemnaţi prin grija naşilor şi a părinţilor cu numele de Gheorghe , Gherghina, Georgeta, cinstindu-i numele şi urmându-i exemplul de credinţă, statornicie şi curaj în a-l mărturisi pe Hristos Domnul.

        Foarte multe biserici îl au ca ocrotitor şi de ziua lui rasună troparul său: „Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

        Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

        Trei ședințe extraordinare fără finalitate pe tema bugetului

          După ședința de marți în care bugetul municipiului Bacău a fost „răsucit” de Opoziție, administrația locală a mai convocat încă trei ședințe extraordinare pentru a încerca să obțină anularea schimbărilor votate.

          Miercuri seara, după o oră de dezbateri, ședința a fost suspendată deoarece Opoziția a votat împotriva ordinii de zi. Joi, la ora 13.00, ședința nu a putut avea loc deoarece Opoziția nu s-a prezentat iar seara, de la ora 16.30, ședința s-a transformat într-o negociere pe holurile CAEx.

          Administrația susține că în buget s-ar fi introdus prevederi ilegale și de aceea ar fi nevoie de revenirea la varianta originală a bugetului. De cealaltă parte, Opoziția se declară de acord să facă unele modificări, dar nu vrea să renunțe la principalele schimbări votate.

          “Bugetul municipiului Bacău nu se «închide» în programul ForexeBug de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice din cauza unei plăți nelegale făcute de Primăria Bacău, la 5 februarie 2021, fără să existe un buget aprobat al municipalității pe anul în curs”, susține, într-un comunicat de presă, organizația PSD Bacău. Astfel, se afirmă că s-ar fi plătit o factură, în valoare de peste 20.000 de euro, pentru cumpărarea de camere de luat vederi, fără ca pentru această cheltuială să existe un buget aprobat anterior!

          Pe de altă parte, administrația acuză Opoziția care a votat celebrul amendament la propunerea de buget că a introdus ilegal o alocare de un milion de lei pentru execuția trenului urban, fără să existe documentația tehnico-economică necesară conform legii. Tot administrația reproșează Opoziției că a eliminat banii pentru plata campaniei de vaccinare din buget.

          În replică, PSD spune că administrația Viziteu a prevăzut cheltuieli pentru campania de vaccinare anti-Covid19 la capitolul „Ordine publică și siguranță națională”, când vaccinarea este o procedură medicală, nu o problemă de ordine publică.

          Joi seara, ședința trebuia să înceapă la ora 16.30, dar timp de o oră consilierii Opoziției au stat pe hol negociind cu primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

          După o oră de discuții, a început ședința și, deși se părea că se ajunsese la un compromis, primarul Bacăului a surprins auditoriul cu acuze la adresa consilieriilor Opoziției, despre care a spus că au jignit angajații Primăriei și că nu va mai permite așa ceva.

          Apoi, spiritele s-au încins timp de mai multe ore, în vreme ce consilierii Opoziției au cerut amânarea dezbaterilor pentru marți, 27 aprilie, deoarece au fost primite anumite documente care nu au putut fi studiate în timp util.

          Până la urmă, ordinea de zi a fost respinsă și ședința a fost suspendată, la fel ca miercuri seară.

          PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI CONSTITUIE INFRACŢIUNE!

          Cunoscând faptele care contravin legii, se poate evita implicarea în săvârşirea unor infracţiuni.

          În ultima perioadă, la nivelul judeţului Bacău s-au înregistrat accidente de circulaţie uşoare în care, fie victimele i-au asigurat pe conducătorii auto implicaţi în evenimente că nu au păţit nimic şi, ulterior, s-au prezentat la o unitate medicală sau la poliţie, fie au anunţat despre eveniment, rudele prin 112. Conducătorul auto care pleacă de la faţa locului ca urmare a unei înţelegeri cu victima sau din alte motive şi nu respectă obligaţiile legale în astfel de situaţii, este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

          Poliţiştii efectuează toate demersurile necesare pentru identificarea vehiculului implicat în accidentul rutier şi a conducătorului auto care nu a rămas la faţa locului sau nu s-a prezentat la poliţie în vederea constatării. În astfel de situaţii, sunt angrenate efective mărite şi se desfăşoară activităţi intense de probaţiune de către organele judiciare în scopul stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

          Dacă, în cazul unui accident rutier au rezultat victime, fie numai cu vătămări uşoare, este interzisă modificarea poziţiei vehiculului până la sosirea echipajului de poliţie pentru a se face măsurătorile în astfel de cazuri. În caz contrar, dacă victima se va prezenta ulterior la o unitate medicală sau la poliţie pentru a declara accidentul, conducătorul auto implicat în eveniment va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

          Poliţiştii rutieri îndeamnă şoferii pentru a evita aceste situaţii neplăcute care pot atrage răspundere penală, ca orice eveniment rutier, oricât de uşor ar fi, să fie anunţat deîndată prin 112.

          Aşadar, cei implicaţi nu au voie să părăsească locul accidentului.
          Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune!Totodată, potrivit prevederilor Codului Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

          Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

          Prin urmare, poți părăsi locul unui accident dacă:
          în urma accidentului, produci doar pagube materiale;
          în lipsa altor mijloace de transport, ești tu cel care trebuie să transporte răniții la cea mai apropiată unitate sanitară, dar te întorci apoi la locul accidentului;
          dacă ești șofer pe un autovehicul cu regim de circulație prioritară (de exemplu, transportul în comun), trebuie să anunți imediat poliția, iar după terminarea misiunii, te prezinți la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, pentru întocmirea documentelor de constatare;
          victima părăsește locul faptei, iar tu, ca șofer, anunți imediat accidentul la cea mai apropiată unitate de poliție.

          Un jandarm, reținut în cazul bărbatului omorât de polițiști la Pitești

          Un jandarm implicat în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat în forţă de pe o terasă din Piteşti a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

          Procurorii militari din Capitală au anunţat că au preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş dosarul în care doi poliţişti au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

          Motivul preluării l-a constituit implicarea a doi jandarmi în evacuarea în forţă a bărbatului care a decedat.

          „La data de 20 aprilie 2021, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată cauza penală urmare a declinării de competenţă dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, presupuse a fi săvârşite de către doi subofiţeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ‘Bararab I’ Argeş, în coautorat cu doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Argeş – Poliţia Municipiului Piteşti”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar.

          Miercuri, procurorii militari au decis reţinerea unuia dintre jandarmi, pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

          „La data de 21 aprilie 2021, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi reţinerea pentru 24 de ore a unuia dintre militarii jandarmi. În fapt s-a reţinut că, la data de 16 aprilie 2021, cei doi militari jandarmi aflaţi în misiune de patrulare mixtă împreună cu două echipaje de poliţie din cadrul IPJ Argeş – Poliţia Municipiului Piteşti au intervenit la o terasă situată în incinta Autogării Sud Piteşti. La faţa locului, militarii jandarmi împreună cu cei doi agenţi de poliţie au acţionat asupra unei persoane de sex bărbătesc, au proiect-o pe carosabil, printre acţiune violentă, soldată cu decesul victimei. La acest moment, agenţii de poliţie care au acţionat în contextul mai sus menţionat se află în stare de arest preventiv”, precizează Parchetul Militar.

          Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

          Moartea bărbatului a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, care a prezentat rezultatele preliminare ale autopsiei.

          „Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”, a precizat Dan Manu. AGERPRES

          Aproape 4,5 tone de gunoi, adunate de drumari pe marginea DN2, la Sascut

            Acțiuni de igienizare a parcărilor și a zonei de drum pe DN 2, Sascut – Bacău.

            Săptămâna aaceasta, lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bacău au adunat de pe pe marginea DN2, în zona localitătii Sascut 4,4 tone de gunoaie.

            Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bacău execută periodic (de cel puțin două ori pe săptămână) lucrări de igienizare pe toate drumurile din administrare.

            Numai în această săptămână, pe traseul amintit, lucrătorii SDN Bacău au colectat aproximativ 11 mc (aprox. 4,4 tone) de deșeuri mixte, aruncate de conducătorii auto și de riverani direct pe marginea drumului național.

            Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași reamintește că, potrivit OUG 16/2020, aruncarea deșeurilor pe drumurile publice se sancționează cu amendă de până la 6.000 de le

            Rată de infectare de 0,262% în municipiul Bacău. Orașul rămâne sub restricții

              Deși de la începutul acestei săptămâni, rata de incidență COVID a scăzut sub 0,3% (3 la mie) în municipiul Bacău, orașul rămâne în continuare sub restricții ca și când ar avea o rată de peste 0.3 la sută (3 la mie) până pe 2 mai, când se va reanaliza situația de către Consiliul Județean pentru Situații de Urgență.

              În aceeași situație se găsesc și localitățile Buhuși și Orbeni care au scăzut de la peste 0,3 la sută la 0,18 (1,8 la mie) și, respectiv, 0,183 % (1,83 la mie).

              Rata medie de infectare pe județ a coborât la 0,153 la sută (1,53 la mie).

              Rate mai mari au localitătile Berești – Bistrița (0,558 % sau 5,58 la mie), Gârleni (0,464 % sau 4,64 la mie), Itești (0,515 % sau 5,15 la mie) și Hemeiuș (0,488% sau 4,88 la mie).

              Peste 50 de permise reţinute în cadrul acţiunii de ieri, SPEED MARATHON

                Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 53 de permise de conducere pentru depăşirea limitei legale de viteză, în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc la data de 21 aprilie a.c., la nivel european, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

                Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a derulat în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

                Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa au vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

                Poliţiştii rutieri băcăuani au acţionat cu aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere unde s-a constatat un risc rutier ridicat din cauza vitezei excesive.

                În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 342 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare totală de 45.000 de lei.
                Din totalul acestora, 165 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit. Totodată, au fost reţinute 7 certificate de înmatriculare şi 68 de permise de conducere, din care 53 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

                Doi bărbaţi reţinuţi de poliţişti după ce au intrat în casa unui tânăr și l-au bătut

                  Poliţiştii din Comăneşti au reținut pentru o perioadă de 24 de ore, doi bărbaţi, din localitate, bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi violare de domiciliu.

                  Polițiștii din cadrul Poliţiei Comăneşti au probat activitatea infracțională a doi localnici, de 24 şi de 46 de ani.

                  Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 21 aprilie a.c., bărbatul de 46 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa nepotului său, de 24 de ani şi, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri la nivelul feţei, acesta din urmă lovindu-l cu un obiect contondent.

                  În urma agresiunii, victima în vârstă de 46 de ani a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.
                  Faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

                  Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din Moineşti şi al luptătorilor pentru acţiuni speciale din cadrul I.P.J. Bacău.

                  Reţinut de poliţişti după ce şi-a înscenat furtul a 30.000 de lei

                    Polițiștii băcăuani au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cleja care și-ar fi înscenat o tâlhărie. Acesta a alertat autoritățile, reclamând faptul că în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Bacău, ar fi fost agresat fizic de o persoană necunoscută şi deposedat de suma de 30.000 de lei.

                    La data de 22 martie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că ,un bărbat se află căzut pe trotuar, pe strada Mărăşeşti din localitate.

                    La faţa locului, polişţiştii au identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cleja care prezenta o leziune la nivelul capului şi care le-a declarat că, în timp ce s-ar fi deplasat la autoutilitara de serviciu, ar fi fost deposedat prin violenţă, de o geantă în care ar fi avut suma de 30.000 de lei, bani colectaţi de la mai multe farmacii din Bacău.

                    Polițiștii de ordine publică și investigații criminale, însoțiți de jandarmi, au efectuat deîndată căutări în zona comiterii faptei, în zonele adiacente locației semnalate precum și pe traseul indicat de păgubit.

                    Cazul a fost preluat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, iar în urma probatoriului administrat în cauză, s-au stabilit date şi probe cu privire la săvârşirea de către tânărul în cauză a infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare şi delapidare.

                    La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii l-au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore.

                    Vaccinul românesc anti-Covid, în faza de testare pe cobai

                    Cercetătorii din sectorul medical au ajuns la faza de testare pe animale a vaccinului românesc anti-Covid 19, care, potrivit reprezentanţilor din domeniu, crează imunitate pentru o perioadă de 11 ani. Dacă România va reuşi să scoată pe piaţă acest vaccin, atunci se va clasa pe locul întâi din punct de vedere al cercetării medicale.

                    Din păcate, însă, nici acest proiect nu este lipsit de controverse, în ultimele două luni Curtea de conturi efectuând verificări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brânzeu şi la centrul de cer­cetare OncoGen din Timişoara – implicate în dezvoltarea vacinului -, legate de modul de cheltuire a bugetului alocat pentru realizarea serului anti-Covid 19.

                    Vaccinul românesc anti-Covid 19 pare să fi ajuns într-un impas creat în jurul fondurilor necesare cercetărilor care se află în derulare. Suma alocată iniţial este insuficientă, iar realizarea vaccinului are nevoie de finanţare, susţine prof. univ.dr. Virgil Păunescu, coordonatorul proiectului Decode (pentru realizarea vaccinului românesc anti-Covid 19). Conform domniei sale, ar mai fi nevoie de 5 milioane de euro pentru a se trece la faza de testare. Specialistul a anunţat, recent, pe pagina sa de Facebook: „Mulţumită eforturilor colectivului nostru, centrul OncoGen este în tratative cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru finanţarea facilităţilor de producţie de vaccinuri împotriva Sars- Cov-2 în România.

                    OncoGen (în parteneriat cu Institutul Cantacuzino) este singurul institut de cercetări din România care are în dezvoltare un vaccin candidat împotriva Sars-Cov-2 recunoscut de OMS şi care poate îndeplini condiţiile de finanţare ale unei fabrici de vaccinuri din fonduri UE. Cu un pic de ajutor, România poate avea din nou capacitatea de a-şi asigura necesarul de vaccinuri (şi nu doar pentru Sars-Cov-2)”.

                    Anunţul coordonatorului proiectului a fost preluat de Cristian Diaconescu, preşedintele PMP, formaţiune politică în care Virgil Păunescu este vicepreşedinte. Liderul PMP făcea, în 7 aprilie, un apel către premierul Florin Cîţu, referitor la faptul că este nevoie de alocarea de fonduri din Planul Naţional de Rederesare şi Rezilienţă (PNRR) „pentru producţia unui vaccin anti-virus, cu 17 ani perioadă de imunizare”.

                    Cristian Diaconescu menţionează: „Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi-a exprimat intenţia de a finanţa o fabrică în România pentru a produce vaccinul anti-Covid dezvoltat de Institutul OncoGen Timişoara.

                    Instituţia financiară ar asigura jumătate din fondurile necesare construirii unei fabrici şi în totalitate fondurile necesare fazei a III-a a studiului clinic, care este şi cea mai scumpă. Din împrumuturile pe care România le va putea accesa prin Planul de Rezilienţă, s-ar putea finanţa cealaltă jumătate. Un studiu al cercetătorilor de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite a confirmat că activarea imunităţii celulare, pe care se bazează vaccinul românesc anti-Covid, este eficientă în lupta cu virusul.

                    Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară, prof. dr. Virgil Păunescu, care cercetează la Timişoara acest vaccin, susţine că imunitatea dată de ser atinge 17 ani. El a cerut Guvernului să-i repartizeze un consilier pe probleme economice pentru a discuta acest subiect de o importanţă covârşitoare pentru România. BEI asigură consultanţă gratuită totală, de la finanţare până la punerea în funcţiune a viitoarei fabrici.

                    Astfel, s-ar putea realiza în timp scurt 5-10 milioane de doze, iar platforma de vaccinare poate fi aplicată şi în alte boli, nu doar în SARS-Cov-2. E nevoie doar de o decizie politică”.

                    Citiți integral în Bursa

                    cora derulează programul Rabla pentru electrocasnice până la finalul anului 2021

                      cora reconfirmă grija pentru mediu și lansează și anul acesta propriul program Rabla pentru electrocasnice, prin care clienții care cumpără aparate noi și predau echipamentele uzate primesc un voucher de cumpărături în valoare de 200 de lei.

                      În programul cora Rabla 2021, care se derulează în perioada 6 aprilie – 31 decembrie, sunt acceptate aparate frigorifice, aragazuri, mașini de spălat și aparate de aer condiționat.
                      Clienții pot opta între a aduce electrocasnicele vechi în oricare dintre hipermarketurile cora sau de a solicita ridicarea acestora de la domiciliu, precum și livrarea noului aparat tot la domiciliu.

                      „Amprenta noastră asupra mediului este tot mai mare. Punem presiune pe mediu prin tot ceea ce facem zilnic, de multe ori inconștient, de aceea este necesar să dăm și noi ceva mediului în schimb. Programul Rabla propus de cora răspunde acestei așteptări de a acționa pentru un mediu mai sănătos, căci tot noi suntem beneficiarii finali. Ne bucurăm să facem bine mediului și să ajutăm clienții prin acest mecanism simplu de înlăturare a aparatelor uzate, vechi din locuințele lor”, a spus Cristi Năstase, director de hipermarket cora și coordonatorul programului Rabla pentru electrocasnice.

                      cora derulează anual campanii menite să reducă presiunea asupra mediului, cum ar fi programele de reciclare a uleiului uzat, a bateriilor și acumulatorilor.

                      Ioana Dimitriu, PR Manager

                      Poliția în acțiune

                        Poliția în acțiune

                        Depistat de poliţişti după ce a condus un autovehicul fără permis

                        La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat pe raza localităţii Coţofăneşti, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără permis de conducere.
                        În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis.

                        Dosar penal – alcool la volan

                        La data de 21 aprilie a.c, poliţiştii din Buhuşi au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 51 de ani, din comuna Racova, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                        Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                        Un bărbat, cercetat de polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase

                        La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind operaţiunile cu produse de protecţie a plantelor.
                        În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat la locuinţa unui bărbat, de 49 ani, din comuna Helegiu, cantitatea de aproximativ 11.000 kg de produse de protecţie a plantelor, depozitată fără respectarea condiţiilor legale privind protecţia mediului.
                        Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, respectiv cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege.
                        Totodată, a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 11.000 kg de produse de protecţie a plantelor.

                        S-a rupt din codru o rămurea

                          Silvicultura județului Bacău a pierdut, zilele acestea, pe unul dintre cei mai devotați profesioniști ai ei, inginerul Marcel Dumitrache. S-a ridicat la Domnul cu doar câteva zile înainte de a împlini, pe 21 aprilie, 73 de ani. Cuvintele care îi definesc activitatea profesională sunt „dăruire, onestitate și mult profesionalism”.

                          Originar din comuna Dărmănești, județul Dâmbovița, a fost al treilea fiu între cei patru băieți ai familiei Alexandru și Constanța Dumitrache. A urmat ciclul primar și gimnazial în comuna natală, iar apoi pe cele liceale la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ploiești.

                          Visul lui de adolescent a fost de a deveni aviator, dar viața i-a îndreptat pașii spre Facultatea de Silvicultură din Brașov, pe care a absolvit-o cu brio în 1971. Iar în meseria de silvicultor, pe care a iubit-o și a respectat-o întreaga viață, a debutat la Institutul de Cercetare și Amenajări Silvice din Brașov.

                          După stagiul militar efectuat în Bacău, și-a continuat activitatea ca inginer silvic la Ocolul Silvic Fântânele, apoi la Inspectoratul Silvic Bacău ca șef al Serviciilor de Investiții și ca șef al Ocolului Silvic Bacău. La doar 32 de ani, a devenit inspector șef adjunct al Inspectoratului Silvic Bacău, pentru o perioadă de timp cel mai tânăr inspector șef din țară. Timp de 17 ani cât a deținut această funcție și-a dăruit fără reținere energia și cunoștințele profesionale permanent cu o atitudine de respect și loialitate față de colegi și de numeroșii colaboratori. Apoi a ocupat funcția de șef de Serviciu Fond Forestier și Pază în Direcția Silvică Bacău.

                          În anul 2000 a fost numit director în Ministerul Silviculturii, de unde a organizat înființarea Inspectoratelor teritoriale de regim silvic și vânătoare pe teritoriul întregii țări.

                          Dar din 2001 s-a reîntors ca șef al Ocolului Silvic Bacău, însă o lungă perioadă de timp a colaborat cu diverse instituții și firme, în calitate de expert silvic al Ministerului Justiției.

                          Ca în orice activitate, au existat și momente dificile, pe care le depășea cu multă demnitate. Suferea mult când primea lovituri de la persoane apropiate în care credea și pe care le ținea aproape, dar nu a știut niciodată ce înseamnă răzbunarea sau ranchiuna, ci întotdeauna a întors și celălalt obraz. Poate versurile lui George Coșbuc ar putea descrie astfel de situații: „Din codru rupi o rămurea, / Ce-i pasă codrului de ea!”. Iar formula lui de salut era mereu „SĂNĂTATE, OM BUN!”.

                          A trăit și o frumoasă poveste de iubire alături de soția sa, Silvia, timp de 37 de ani. Dumnezeu le-a dăruit întâi un băiat, pe Șerban, apoi „mugurașul” Mihaela. Realizările copiilor, cu care s-a mândrit nespus, au fost cea mai mare răsplată pentru devotamentul și dăruirea pe care a avut-o față de familie. Șerban este medic specialist de chirurgie plastică și reparatorie la Spitalul „Sf. Ioan” din București, iar Mihaela, absolventă a Universității din București – Facultatea de Științe Politice, este traducător autorizat la Ministerul Justițieiși intermediar de investiții.

                          Familia a mai căpătat un nou membru drag și prețuit, pe nora Adriana Cosmina, pe care Marcel din prima zi a considerat-o și a tratat-o ca pe al treilea său copil, iar din anul 2017 iubirea lui supremă purta numele de Otilia Ana, mult dorita nepoțică, un înger de copil care i-a înseninat cele mai întunecate zile.

                          În ultimii ani ai vieții a luptat împotriva unei mari și nemeritate suferințe fizice, dar a refuzat să-i permită să-i fure din demnitate, din blândețe, din generozitate și din umanitate. Familia i-a fost alături până în ultima clipă și s-a stins din viață înconjurat permanent de dragostea, de respectul și de admirația nemărginită a celor apropiați.

                          Dumnezeu să-l aibă de acum în grija lui!