Despre RE/MAX toată lumea a auzit, acesta fiind, de altfel, brandul numărul 1 mondial din domeniul imobiliarelor. Apărută în anii 1970, în America, cea mai cunoscută firmă din domeniu a ajuns și în Bacău, unde se regăsesc trei dintre cele 50 de birouri existente în întreaga țară, toate gestionate independent, sub formă de franciză. RE/MAX Grow Bacău, situată la kilometrul zero al Bacăului, în Piața Revoluției nr. 4, este una dintre agențiile care caută, în prezent, să-și mărească echipa de agenți imobiliari.
„Cei care ni se vor alătura vor fi persoane care vor deveni independente financiar, întrucât nu vor fi angajați, ci antreprenori care vor să-și dezvolte o afacere în real estate, sub umbrela numărului 1 mondial, beneficiind de cea mai bună educație din țară, la Academia RE/MAX, programe naționale și internaționale de training, recunoaștere la nivel național și mondial. Prin urmare, suntem cea mai bună alegere: în primul rând pentru brand, apoi pentru tehnologie, pentru suport, pentru bunele practici și, mai ales, etica profesională”, spune Florin Nedelcu, broker owner la RE/MAX Grow Bacău.
Pe de altă parte, cei care vor alege să se alăture echipei RE/MAX Grow Bacău vor face parte dintr-un birou performant, aflat între primele zece din țară în privința comisoanelor generate de tranzacțiile imobiliare încheiate, alături de puternicele birouri din extrem de potențatele piețe din Cluj, Brașov și București. „În acest sens, cei care ne vor fi colegi vor putea să acceadă într-o piață premium, cu o clientelă premium, pentru că sunt proprietăți pe care nu le poate gestiona orice agenție. Vorbim de proprietăți cu o valoare cu mult peste cele obișnuite, de ordinul milioanelor de euro, sau de proprietăți speciale, cum ar fi hoteluri, ș.a.m.d.”, a mai punctat Florin Nedelcu.
Studenți și sportivi de performanță, alături de funcționari și oameni de afaceri
În prezent, la RE/MAX Grow activează nu mai puțin 13 agenți imobiliari, un soi de asociați în vânzări, toți independenți, funcționând ca firmă asociată brandului. Interesant este că echipa celor 13 s-a format în doar un an de zile, timp în care cu toții au obținut performanțe notabile, unii dintre agenți fiind remarcați inclusiv la nivel național. Printre ei se regăsesc agenți tineri, de 20 de ani, dar și cu vârste mai mari, cu toții performând în acest domeniu. Unii sunt studenți, alții foști sau actuali sportivi de performanță, dar și foști angajați ai unor bănci comerciale sau… oameni de afaceri.
„Target-ul meu, pentru acest an, este să ajungem la 20 de agenți. Cei care vor veni în echipa noastră nu trebuie să aibă experiență, nici un minim de cunoștințe în domeniu, totul se va învăța de la zero. Orice afiliat intră, mai întâi, în Academia RE/MAX, unde va parcurge niște cursuri de bază, în imobiliare, juridice, pentru a învăța legislația în domeniu etc. care se vor derula pe parcursul a 8 săptămâni. Trebuie să-i placă să vorbească liber cu oamenii și să aibă abilități de lider”, mai aflăm de la reprezentantul RE/MAX. Cursurile vor avea loc în sistem online, date fiind condițiile impuse de pandemia de SARS- COV-2, costurile fiind plătite de către aspiranți.
Academia RE/MAX este un program educaţional complex, deschis pentru orice agent interesat de învăţarea şi dezvoltarea continuă pe plan profesional, indiferent dacă este sau nu parte a RE/MAX România. Aici, cei interesați pot să-și dezvolte abilităţile atât de necesare pentru succesul în imobiliare, participând la diverse programe de training continuu, „croite special pentru nevoile agenţilor imobiliari”. De altfel, misiunea Academiei RE/MAX este să schimbe imaginea agentului imobiliar din România, prin dezvoltarea celui mai complet și complex program educațional, special gândit pentru nevoile agentului imobiliar român.

Câștiguri generoase
Domeniul imobiliar poate fi numit drept unul foarte bine plătit, unde câștigurile lunare din comisioane pot ajunge și la … mii de euro. RE/MAX Grow este, de altfel, agenția prin intermediul căreia s-au derulat marile tranzacții imobiliare locale, în special spațiile de birouri, cele comerciale de anvergură ș.a., dar și sutele de mici contracte de vânzare/cumpărare de proprietăți aparținând băcăuanului obișnuit.
„Un agent performant, cu o experiență de minimum 6 luni, ar trebui plece să acasă, în fiecare lună, cu cel puțin 1.500 de euro, banii lui. De exemplu, am o colegă, de doar 20 de ani, care, înainte, n-a avut nicio legătură cu domeniul imobiliar și deja, de la începutul anului, de când a venit în echipa mea, are un câștig total de… 12.600 de euro. În trei luni. Bani pe care nu i-ar fi câștigat în niciun alt domeniu sau, poate, ar fi făcut-o, dar ceva mai greu. De altfel, ea a și ajuns pe un onorant loc 38 din totalul de 590 de agenți din toată țara”, ne-a dezvăluit Florin Nedelcu, broker owner la RE/MAX Grow Bacău.
Mai mult, cei mai performați au șansa și la o recunoaștere internațională, participând la diverse întâlniri în peisaje exotice sau, de ce nu?, chiar în Las Vegas, organizate de brandul mondial RE/MAX.
Specialistul în imobiliare, altfel decât cel din trecut
Interesant este că, de când a apărut în peisajul românesc, RE/MAX a reușit, printre altele, să schimbe radical imaginea deloc favorabilă a agentului imobiliar. Și asta mai ales prin educația imobiliară făcută celor care au decis să se alăture acestui brand mondial.
„Piața imobiliară a fost dură, înainte. Acum, e la un nivel sub 50 la sută față de cum arăta în urmă cu 15-20 de ani. Pe atunci, erau mulți speculanți. Poate din cauza asta erau denumiți «rechini imobiliari». La vremea aceea, o proprietate se vindea de trei ori, într-o zi, de către trei persoane diferite. O găseai dimineața, la prânz, trecea în proprietatea altuia, iar până seara, mai era vândută încă o dată. Acum nu mai merge”, a mai arătat Florin Nedelcu.
Din fericire, criza din 2010 i-a „ras” pe toți neaveniții din imobiliare, în piață rămânând agenții imobiliari profesioniști, educați, setați pe ideea centrală de a-l mulțumi pe client. De altfel, dorința RE/MAX România este de a schimba percepția oamenilor în privința agențiilor imobliare, aducând o contribuție în educația agentului imobiliar, prin promovarea eticii și impunerea unor standarde care trebuie musai respectate.
Evaluarea corectă, profesionistă a proprietăților
Important de menționat că oricine va apela la serviciile RE/MAX Grow Bacău va avea garanția achiziționării unor bunuri imobiliare evaluate corect.
„Avem mai multe metode de evaluare care să ne conducă la prețul corect și nu unul umflat artficial. Metoda comparativă, unde stăm foarte bine, pentru că ne putem da seama ușor în funcție de cât a stat o proprietate până să fie vândută. Apoi, metoda randamentului care ne ajută să observăm în cât timp se va amortiza investiția dacă ar închiria proprietatea achiziționată. În fine, ultima metodă este cea de înlocuire, prin care putem deduce cât ar costa, dacă vorbim de apartamente, metrul pătrat construit dintr-un bloc nou. Se face media dintre cele trei metode și, astfel, avem o evaluare corectă a proprietății”, a mai explicat Florin Nedelcu.
Evident, la stabilirea prețului, se va ține cont și de detaliile care țin de zona unde se află proprietatea, etajul, suprafața, și, într-un final, dotările, dar și vechimea construcției, orientarea cardinală etc.
Doi băcăuani, printre cei mai buni agenți imobiliari, la Gala de Premiere RE/MAX România pentru cei mai buni Agenți și B/O din anul 2020
Ca o recunoaștere a înaltelor standarde, dar și a rezultatelor de excepție înregistrate în dificilul an 2020, Florin Nedelcu și Cătălin Cheța, ambii de la RE/MAX Grow Bacău, au primit certificate de excelență în cadrul celei de-a șasea ediții a Gala de Premiere RE/MAX România pentru cei mai buni Agenți și B/O din anul 2020, cel mai așteptat eveniment al anului care se adresează exclusiv agențiilor și dezvoltatorilor imobiliari. Astfel, Cătălin Cheța a intrat în Club Executive, o recunoaștere la nivel european a agenților imobliari care au reușit să obțină, în anul precedent, un comision de 50.000 de dolari. În plus, Florin Nedelcu a fost acceptat în Club 100, o altă modalitate de recunoaștere a meritelor agenților RE/MAX care au obținut peste 100.000 de dolari din comisioane.