miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1562

Reținut după ce a fost prins a doua oară conducând beat

    La data de 13 mai a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii Postului de Poliţie Pârjol au depistat în flagrant un bărbat de 53 ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 185 din satul Ludaşi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

    Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor bilogice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    Totodată s-a stabilit că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce suspendat ca urmare a unei alte constări în flagrant a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    Având în vedere succesiunea infracţiunilor comise, faţă de bărbatul în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără a deţine permis de conducere.

    Poliția în acțiune

      Poliția în acțiune

      Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi cei de ordine publică din judeţ au acţionat pentru prevenirea şi combaterea abaterilor în contextul comercializării de produse agroindustriale şi de origine animală

      Polițiștii din Bacău au aplicat peste 40 de sancţiuni contravenşionale operatorilor economici verificaţi cu ocazia activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii abaterilor în contextul comercializării de produse agroindustriale şi de origine animală.

      La data de 13 mai a.c., poliţiştii de la economic împreună cu poliţişti de ordine publică din cadrul structurilor teritoriale, au desfăşurat activităţi specifice pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor care se pot comite cu ocazia comercializării de produse agroindustriale şi de origine animală dar şi verificări ale respectării măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
      Astfel, au fost verificaţi 53 de operatori economici, iar în 42 de situaţii s-a impus sancţionarea contravenţională, respectiv avertismente şi amenzi în valoare totală de 41.500 lei.
      Totodată, a fost confiscată suma de 6.416 lei.

      Furt calificat cercetat de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa

      La data de 13 mai a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au reţinut un tânăr de 29 ani bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
      Urmare a unei sesizări privind faptul că la data de 10 aprilie a.c., persoane necunoscute au sustras două drujbe dintr-o locuinţă din comuna Ghimeş-Făget, poliţiştii din cadrul Secţie 2 Poliţie Rurală Moineşti au efectuat activităţi specifice şi au reuşit identificarea unui tânăr de 29 ani, din oraşul Comăneşti, bănuit de comiterea faptei.
      În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în luna aprilie a.c., tânărul în cauză ar mai fi comis astfel de fapte şi pe raza comunei Asău. S-a reuşit recuperarea a două drujbe şi a unui topor.
      Tânărul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

      Conducea deşi avea permisul de conducere anulat

      La data de 13 mai a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii din Oneşti au oprit, pentru verificări, un autoturism care era condus de un bărbat de 42 ani, din Târgu Ocna.
      Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză avea permisul de conducere anulat, fapt pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a a unui vehicul fără permis de conducere.

      Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori

      La data de 13 mai a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii Postului de Poliţie Asău au depistat, în flagrant, un bărbat de 43 ani, din localitate, în timp ce acesta tăia arbori din pădurea situată în afara fondului forestier naţional, material lemnos esenţă foioase.
      Materialul lemnos identificat, cu un volum total de 1,61 mc, a fost ridicat în vederea confiscării.
      În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că bărbatul în cauză, în perioada 1 februarie a.c. – prezent, ar tăiat , ilegal, un număr de 29 arbori, cu un volum de 6,022 mc, în valoare de 961,37 lei.
      În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere de arbori.

      FC Dinamo Bacău a promovat în Liga a III-a!

      FC Dinamo Bacău este cea de-a treia echipă a județului care va activa în sezonul viitor în campionatul Ligii a III-a, după Aerostar și CSM. Campioană județeană în premieră anul acesta, FC Dinamo Bacău a trebuit să treacă prin emoțiile pre-barajului câștigat la penalty-uri contra Viitorului Cluj, dar a scăpat în schimb de grijile barajului de promovare în Liga a III-a.

      Așa cum cotidianul Deșteptarea anticipa joi, Bradu Borca nu se va prezenta la cele două manse de baraj pe care trebuia să le susțină pe 16 și 23 mai contra dinamoviștilor băcăuani. Forfaitul echipei din județul Neamț are la bază probleme de ordin financiar. În aceste condiții, echipa antrenată de Andrei Întuneric are, oficial, cale liberă către promovare. O promovare meritată (chiar și fără baraj), în condițiile în care băcăuanii au câștigat toate cele opt meciuri susținute în actualul sezon: șase în sezonul regulat al Ligii a IV-a, unul, după loviturile de departajare, în finala cu Viitoru Curița și încă unul, tot la penalty-uri, miercuri, la Odorheiu-Secuiesc, cu Viitorul Cluj, în pre-baraj.

      Înființată în primăvara lui 2018, de profesorii de Educație Fizică și Sport Remus Pozînărea, Bogdan Ghica și Mihai Voicu, FC Dinamo Bacău a reușit ca în numai trei ani să facă saltul către Liga a III-a.

      „Parcă nici nu-mi vine să cred! E o bucurie foarte mare, un vis împlinit și o dovadă că Bacăul fotbalistic continuă să aibă resurse”, a declarat președintele lui FC Dinamo Bacău, Remus Pozînărea, care este conștient, totodată, că va avea parte de o vară de foc:  „Drumul a fost greu, chiar foarte greu până acum, dar de aici încolo va fi cu atât mai dificil deoarece va trebui să ne aliniem rigorilor noului eșalon atât din punct de vedere sportiv, cât, mai ales, economic, iar noi suntem o echipă sută la sută privată. Totuși, eu am deplină încredere că eforturile noastre vor găsi ecou în rândul comunității și al mediului de afaceri băcăuan. De luni încolo, alergăm după sponsori! Până atunci, însă, savurăm această promovare, felicitându-i, încă o dată, pe antrenorii și jucătorii noștri care au dat dovadă de o unitate de grup fantastică”.

      Cupa Presei la Tir 2021 a ajuns în redacția Deșteptarea

        Ca și cum nu s-ar fi întâmplat vreo pandemie, reprezentanții presei băcăuane au fost „convocați” de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul Județean de Jandarmi Bacău la o întrecere cu… pistoale.

        Astfel a fost reînnodată o mai veche tradiție, Cupa Presei la Tir, întreruptă anul trecut de criza sanitară. Astfel, pe aliniamentele de tragere s-au prezentat 20 de jurnaliști, care, după ce au fost atent instruiți de către jandarmii băcăuani, s-au năpustit cu gloanțe în țintă.

        Într-o atmosferă „tovărășească” și cu voie bună, la capătul celor 15 cartușe trase de către fiecare, din care trei au fost pentru reglaj, s-a dat „publicității” și clasamentul.

        Bătaia cea mai mare a fost pentru trofeul „Lingura de lemn”, care se oferă celui care a obținut cel mai mic punctaj. Astfel, „prestigiosul” trofeu a fost adjudecat de Ana Maria Buhoci care a reprezentat Radio Easy care nu a reușit niciun punct.

        După ce s-au acordat diplome de participare s-a anunțat și podiumul.

        Pe locul III s-a clasat Lucian Miron de la ETv, cu 84 de puncte. Locul secund a fost adjudecat cu 95 de puncte de Cristian Brânză, reprezentantul EuroTv, iar locul I și câștigătorul Cupei Presei la Tir 2021 a fost Răzvan Bibire de la ziarul Deșteptarea care a acumulat 101 puncte din 120 posibile.

        „La Deșteptarea știm să tragem și cu pistolul, nu doar cu pixul”, a spus Răzvan în momentul în care i-a fost înmânat trofeul.

        Concurs național de table și backgammon, la Slănic-Moldova

          În stațiunea Slănic-Moldova are loc în aceste zile, 13 – 16 mai, cel de-al doilea important turneu național de table și backgammon al anului, cu participare directă, organizat și sponsorizat de Asociația Română de Backgammon (ARB), în colaborare cu Federația Română de Table/Backgammon (FRTBG) și Pensiunea „Poiana Verde”.

          La acest concurs s-au înscris circa 50 de jucători din București, Craiova, Constanța, Suceava, Urziceni, Târnăveni, Botoșani, Brașov, Iași, Ploiești, Bacău, Onești, Târgu-Ocna.

          Categoriile de joc și taxele de înscriere sunt următoarele:
          1. Bakgammon Open 9 puncte, 300 lei înscrierea. Sistem desfășurare turneu: Tripla eliminare – Ftbgsystem swis (toți concurenții joacă minimum trei partide pe tabloul principal al concursului), 12 secunde de mutare, 18 minute de jucător/partidă.
          Table Open 5 puncte, 200 lei înscrierea. Sistem desfășurare turneu: Tripla eliminare – Ftbgsystem swis (toți concurenții joacă minimum trei partide), 12 secunde de mutare, 10 minute de jucător/partidă.
          2. Backgammon Open 7 puncte, 100 lei înscrierea, pe grafic de 32 de înscrieri. La acest tip de concurs sunt acceptate multiple înscrieri, iar în etapa finală acced 8 jucători: semifinaliștii din tabloul principal și semifinaliștii din categoria „Second chance”.
          3. Table Open 5 puncte, 100 lei înscrierea, pe grafic de 32 înscrieri. Și la acest concurs sunt acceptate multiple înscrieri, formatul fiind același ca în cazul backgammon-ului open de 7 puncte.
          4. Turneul de încălzire Open Backgammon 7 puncte eliminatoriu, premiul pentru locul 1 fiind  un set nou de backgammon și un set de zaruri transparente (pentru cei prezenți de joi seara).
          Distribuirea premiilor pentru turneele nr. 1, 2, 3 și 4: 85% din încasări, plus 4.000 lei din partea pensiunii ,,Poiana Verde”. Locurile 1 =  40% din fondul de premii, plus câte 1.000 lei; locul 2 = 20%; locul 3 = 10%; locul 4 = 10%; locul 5 – 8, câte 5%.

          Programul competiției

          • Joi, 13 mai, cu începere de la ora 18.00, au avut loc înscrierile. De la ora 19.00 a început prima rundă din Turneul de încălzire, urmată de Jackpot-uri.
          • Vineri, 14 mai, orele 09.00 – 10.00, ultimele înscrieri pentru turneele nr. 1 și nr. 2.
            De la ora 10.00, start în turneele nr.1 și nr.2 table/backgammon Triplă eliminare, cu alternarea rundelor.
          • Sâmbătă, 15 mai, orele 10.00 – 22.00, continuă jocurile, cu pauzele necesare.
          • Duminică, 16 mai, de la ora 9.00 continuă jocurile până la terminarea competiției, cu pauzele necesare și premierea câștigătorilor.

          Directorul competiției este Neculai Drăgănuță, președintele ARB, campion național și european la backgammon, promotor al acestui joc la nivel mondial.

          Romulus-Dan Busnea

           

          Concurs online „Forme în literatură”, găzduit de Facultatea de Litere

          Concursul online, Forme în literatură, ediția a III-a, organizat pe 13 mai 2021, de Grupul de cercetare GASIE, din cadrul Centrului de cercetare INTERSTUD, de la Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liceul Teoretic „J.M.Elias” Sascut și Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman, a avut 3 secțiuni: Poezie și imagine; Poezie vizuală; Poezie. Imagine.

          Au participat 5 studenți ai Facultății de Litere și 15 elevi de la Liceul Teoretic „J.M.Elias” Sascut, Școala gimnazială Sascut și Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman. Participanții au obținut 3 premii I, 3 premii II, 3 premii III, 3 mențiuni speciale și 9 mențiuni. Acest concurs a fost, totodată, o oportunitate de promovare a ofertei educaționale a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

          Accident pe Calea Republicii. Au fost implicate 3 autoturisme

            Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe str. Calea Republicii. S-a deplasat Descarcerarea mică, o autospecială cu apă și spumă, SMURD Bacău și o autospecială de intervenții rapide. În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau 5 persoane. O victimă de sex feminin a fost descarcerată, dar era conștientă. Pentru că a suferit multiple traumatisme, a fost transportată la Urgențe. Alte 2 persoane au fost diagnosticate cu traumatisme minore, iar celelalte două au refuzat examinarea și transportul la spital. Poliția face cercetări.

            Foto: ISU Bacău 

            Bucuria revederii! Profesor printre elevi, după școala virtuală

            După atâtea luni de izolare, de reguli stricte impuse cu privire la coronavirus, este relativ greu să revenim la așa-zisul „normal’, adică la ceea ce-a fost înainte de instalarea acestei pandemii. Acum a început, din nou, școala. De o săptămână, cu prezența fizică a elevilor la clase. Un nou început… de sfârșit de an școlar. Putem vorbi oare de anxietatea «înapoi la școală»? Cum gestionează dascălii această situație? Cât de pregătiți sunt elevii? Cât de greu le-a fost în clasa virtuală? Cum se vor reorganiza, reașeza, reseta, reacomoda… fiecare în parte? Ne-a răspuns la aceste întrebări prof. de chimie Elena Loredana Ghelasă, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău.

            –  Doamna profesoară, a reînceput școala. Toate unitățile de învățământ și-au redeschis larg porțile pentru a primi elevii fizic în clase. Cum a fost prima zi de revenire la școală? Reîntâlnirea. Cred că și întreg corpul de cadre didactice, colegii dumneavoastră, abia așteptau să retrăiască aceste momente. E un nou început, la sfârșit de an școlar…

            – Emoția, de data aceasta, a depășit-o pe cea pe care o aveam, mereu, pe 15 septembrie! A fost  parcă ceva de neînțeles; un început la sfârșit de an școlar! Începutul anului școlar are un fel de emoții, iar sfârșitul de an alt tip de emoții! Abia așteptam să-mi reîntâlnesc elevii. Sunt dirigintă la clasa a IX -a. Vă imaginați ca nu i-am mai văzut fizic pe elevii mei din octombrie, anul trecut; mi-aș fi dorit să-i îmbrățisez, dar… regulile sunt reguli. Au crescut frumos, iar cei mai mari, din clasele terminale, s-au maturizat.

            – Ce a însemnat tot acest sistem de învățământ online? De un an, ați fost nevoiți cu toții, elevi, profesori, chiar și părinți, să vă adaptați, să vă reinventați, să vă reorganizați. Cum a fost acest an? Vă întreb în calitate de cadru didactic, dar și de profesor diriginte la clasă.

            – Acest mod de desfășurare a orelor ne-a surprins pe toți! Pe de o parte, era folosirea noii tehnologii, pe de altă parte, faptul că online ești departe de elev; fiecare elev are o psihologie  aparte, în online e mai greu să comunici cu el, să-l încurajezi, când e nevoie, să-l înțelegi, chiar și cu privirea! Nu a fost un an ușor. A trebuit să ne adaptăm din mers acestui sistem de învățământ de la distanță. Însă, să știți că învățământul online are și avantaje. În primul rând, concordanța cu modul de educație occidental. Sunt deschisă spre nou și nu-mi place să rămân cumva inserată în timp folosind metode de predare învechite care nu captează interesul elevilor. Am avut noroc că tehnologia nu mi-a pus probleme, dar, recunosc, o astfel de oră, făcută cu răspundere, te solicită destul de mult.

            – Cum a fost pentru elevii dumneavoastră acest an? Cum au perceput orele în sistem online? Sunteți profesor de chimie. Mulți, care nu știu, s-au întrebat probabil cum au decurs orele de laborator, că aici cred că a fost mai greu. Una e să predai o lecție online și elevii să reușească fie atenți, să-și noteze, să recepționeze informația și altfel e să faci experimente de laborator, fiecare în fața unui calculator, a propriului calculator de acasă, într-o așa-zisă clasă virtuală.

            – La început a fost mai greu, dar s-au adaptat și pentru asta sunt mândră de ei. Eu mi-am ținut toate orele din laboratorul de chimie! Aveam toată tehnica instalată acolo! Chimia este o disciplină experimentală. Chiar dacă a fost online, am îmbinat predarea cu experimentul. Da, le-am făcut și experimente, nu la fel de complexe ca altădată, dar le-am captat atenția. Feed-back-ul a fost excelent.

             – E clar, activitatea de învăţare online nu poate înlocui activitatea „față în față” din sala de clasă/laborator!

            – Adevărat. Sunt multe motive pentru care învățarea online nu se compară cu învățarea clasică, față în față! Dar, în viitor mi-ar plăcea ca cele două să fie cumva îmbinate. Școala online a stimulat dezvoltarea informaticii în școli, în sistemul de predare. De ce spun «îmbinate»? În învățământul online, relația profesor – elev este mai rece. Eu, ca profesor, am posibilitatea de a ajunge la sufletul fiecărui elev. Însă, în toată această perioadă, uneori mă aflam față în față doar cu ecranul laptopului pe care scria doar numele lor și vedeam niste poze, dar nu cu ei. De multe ori le spuneam «Hai, deschideți-vă și camerele,  să vă văd, că mi-e dor de voi». Unii deschideau, alții nu.

            – Ce tip de aplicaţii s-au folosit în comunicarea online? Cum a funcționat? Presupun că începutul a fost greu. Anul trecut școlar s-a încheiat mai mult din pix, cum se spune, mediile s-au calculat după notele primite în semestrul I, parțial și în semestrul II. Nu au mai fost teze, nu au mai fost simulări de examene, nu au mai fost lucrări de control. A început apoi noul an școlar. Au fost câteva zile de școală cu prezență fizică, apoi s-a decis iar ca orele să se desfășoare în sistem online. Decizie care a tot ținut până săptămâna aceasta, când școlile s-au redeschis și s-a permis astfel prezența elevilor în sălile de clasă.  

            – A fost greu! Nimeni nu știa ce va urma de la o săptămână la alta! Dincolo de noua situație de învățare, era acea teamă zilnică de a nu te infecta. Am făcut tot posibilul să mă vaccinez cât mai repede, chiar dacă teama și grija încă mai există, dar am sperat că așa îmi voi revedea mai repede elevii. De multe ori ei nu aveau conexiune la internet din diferite motive obiective și nu puteau participa la oră, deși de fiecare dată primeau lecția, fie pe whatsapp, fie pe email, fie pe messenger. Orice am făcut nu am reușit să-i am aproape, să-i simt, să le percep emoția, trăirea, cum o facem acum, când suntem toți prezenți fizic la ore.

            – Așa este. Și în online vorbim despre anumite stări și emoții. Dar și de neatenție, poate și de lipsa semnalului la internet, de probleme de conexiune. De anxietate, de neîncredere. Cum ați reușit să vă atrageți elevii, să îi captivați, să îi determinați să fie mai atenți, mai asumați, să studieze mai mult și individual? Au mai existat, ca să glumim, absențe în catalog? Dar notele mici?  

            – Chiar dacă am fost online, materia este aceeași. Lecțiile sunt aceleași. Dacă elevul își dorește să învețe cu adevărat, învață chiar și online. Eu am încredere în ei și sunt convinsă că au asimilat bine materia predată. Desigur, au existat și glumite, am discutat despre orice și au dorit să nu intrăm direct în chimie, cum spun eu, atunci când începeam ora. Rar pun note mici, vă imaginați că în perioada online notele nu au fost deloc mici, dar evaluarea lor a fost destul de obiectivă.

            – Anul acesta, ca și anul trecut, nu s-au mai organizat nici olimpiadele școlare. Au fost ceva tentative, dar tot în sistem online, la unele discipline, însă fără impactul acelor olimpiade care aduceau zeci de premii naționale pentru Bacău prin elevii noștri. Cât de mult i-a afectat pe cei care an de an mergeau la aceste concursuri? Mi-au spus unii dintre ei că participarea la olimpiade le aducea satisfacții, era pentru ei un fel de reper, știau cine sunt, la ce nivel, unde se situează față de alți elevi din țară, unii chiar erau admiși direct la facultate urmare a rezultatelor foarte bune pe care le primeau la aceste olimpiade. Acum cum a fost? Ce ați simțit și din acest punct de vedere la elevii dumneavoastră?

            – Elevii interesați de performanță au dus dorul olimpiadelor, într-adevăr. Știu că multi își doreau să ajungă măcar la faza județeană! Elevii care participau erau motivați, erau pasionați de disciplina respectivă, competiția îi motiva și rezultatele le aduceau mari satisfacții. Vă dați seama că regretul a fost mare pentru ei în lipsa acestor olimpiade.

            – Să revenim… la școala normală, cât de normală se mai poate numi ea acum. Se resimt efectele învățământului online? Se pot reacomoda elevii la viața școlară de dinainte de pandemie? Au reușit să dea timpul înapoi, să șteagă efectiv anul 2020 din calendar și să o ia de la capăt? Cum îi simțiți acum, când îi aveți față în față, dumneavoastră la catedră, ei în băncile de clasă.

            – O, da, se resimt! Nu mai sunt atât de vorbăreți, fiecare stă în băncuța lui, parcă le este teamă să răspundă. Le-a lipsit socializarea! Mi-e dor de orele când nu mai dovedeam să le răspund la întrebări! Am încredere însă că vom reuși să o luăm de la capăt împreună. Sigur nu vom uita anul 2020 prea curând, dar, treptat, ne vom reacomoda. Trebuie să avem răbdare, cred eu, să-i înțelegem, să fim empatici cu ei.

            –  Suntem în prag de examene naționale. Elevii din anii terminali au avut poate cel mai mult de suferit. Au reușit să aprofundeze materiile de examen? Chimia chiar este disciplină de examen la bacalaureat.

            – Da, elevii de clasa a XII-a vor termina pe 4 iunie. Au avut un an greu, dar sunt convinsă că dacă și-au dorit cu adevărat să învețe, au făcut-o. Chimia este la alegere la Bacalaureat. Fiecare a decis, așa că, chiar și online, interesul lor a fost și este evident. Am încredere în  ei, ne vom descurca cu bine!

            – Au fost și simulările la aceste examene. Dacă anul trecut nu s-au mai organizat, anul acesta s-a reușit derularea lor cu prezență fizică la clasă, ca la un examen real, cu subiecte naționale, cu note, comisii de examen. Care au fost rezultatele acestor simulări?

            – Au fost simulările cu prezență fizică și a fost un lucru bun. Rezultatele obținute de elevii mei au fost bune și foarte bune. Sunt convinsă că cei care au ales chimia vor obține note pe măsura muncii lor.

            – S-a implementat și acel program de ore remediale, în care mai ales elevii din anii terminali au posibilitatea să își aprofundeze cunoștințele dobândite, să recupereze materia pierdută în sistem online. Vin elevii la aceste ore? Îi vedeți determinați? Vor să mai învețe? Vor să ia examenul?

            – Da, vin. Și chiar sunt determinați să arate că pot învăța în orice situație și să promoveze examenul de bacalaureat. Sunt încrezători în ei și mă bucură acest lucru.

            – Sunt pregătiți de Bacalaureat? E totuși un examen al maturității, nu? Vă întreb, pentru că sunteți profesor de liceu. Vom mai avea și anul acesta rezultate cel puțin la fel de bune ca în anii trecuți? Am fost, la un moment dat, pe locul III la nivel național după rezultatele de la Bacalaureat, chiar și locul II sau IV, acum doi ani. Anul acesta cum credeți că va fi?

            – Dincolo de unele copilării, de a ne mai fenta cu prezența la ore, eu cred că elevii noștri se vor situa la un nivel bun, chiar foarte bun! Am mare încredere în capacitatea lor de acumulare de cunoștințe și de mobilizare la examene!

            – Practic vorbim de un nou an de sacrificiu, de o nouă generație de sacrificiu, așa cum a fost, parțial, și cea de anul trecut, pentru că în anul școlar 2019-2020 acolo au fost doar de câteva luni de școală online. Cum credeți că va fi anul viitor școlar?

            – Poate că sacrificiile și eforturile noastre – profesori, elevi, familie – ne vor face să reflectăm mai mult asupra rolului școlii în societate. Sper ca anul școlar viitor vom reveni la normalitate, ne vom înțelege mai bine unii pe alții, vom fi mai toleranți, mai aproape de valorile morale, chiar și din viața școlară!

            – Ne vom mai reveni după acest șoc? Își va mai reveni oare școala românească, în general, și cea băcăuană, în particular, după ce se va termina pandemia și, așa cum se zice, vom reveni…. la normalitate. Ce va însemna normalitate în Educație?

            – Pentru mine normalitatea în educație va fi să respect principiile educaționale, în contextul libertății de acțiune! Să stiu că nu am frica sănătății mele, a elevilor și  a colegilor  mei, că voi știi sigur ce am de făcut de la o etapă la alta, că mă voi putea bucura zilnic de prezenta elevilor mei și voi putea împărtăși orice bucurie cu ei, orice nerealizare, dar și orice reușită printr-o îmbrățișare. Vor (re)veni și acele momente, sunt sigură!

            – Credeți că măsurile luate până acum și cele ce vor fi luate și în anul viitor, așa cum se declară public, de Ministerul Educației, mă refer aici la digitalizarea sistemului, la a nu se renunța chiar de tot la învățământul online, care s-a dovedit că are și părți bune, la continuarea chiar a orelor remediale, la investiții masive în domeniu, atât pe partea de infrastructură, cât și pe cea tehnică sunt măsuri bune? E ceea ce are nevoie acum sistemul de învățământ?

            – De obicei sunt optimistă, încurajez noutățile și vreau să beneficiez de ele. Învățământul românesc are nevoie de noutate, are nevoie de schimbare. Mi-aduc aminte, în 2013, am fost cu o bursă Comenius la Universitatea Sapienza din Roma. Eram singura din România. Am avut colegi din Spania, Portugalia, Turcia, Estonia, Italia care erau familiarizați cu învățământul online. Pentru mine era o noutate de care am fost captivată. Învățarea online ne aliniază cu sistemul de învățământ occidental, cum am mai spus. E încurajator că se fac investiții în educație, dar trebuie stabilite foarte bine prioritățile! Nu așa, doar niște infuzii de dragul cheltuirii banului public!

             Încă o întrebare, ca să concluzionăm: a fost un an greu, încă nu știm când se va termina cu pandemia, vine peste o lună vacanța de vară, să gândim pozitiv. Aveți încredere că totul va fi bine?  

            – Doamne, îmi doresc atât de mult să se termine această stare de tensiune psihică! Vreau ca în  septembrie să trăiesc aceeași emoție și aceeași bucurie cum a fost și în viața mea de elev, dar și de profesor, mai târziu! Va fi bine, nu vreau să gândesc altceva!

             

            Actorul Bogdan Buzdugan și-a întâlnit, la 40 de ani, ”Sufletul pereche” / PREMIERĂ

            Sâmbătă, 15 mai, și duminică, 16 mai, va avea loc la Teatrul Municipal ”Bacovia”, de la ora 19.00, avanpremiera, și, respectiv, premiera spectacolului ”Sufletul pereche”, de Petre Barbu, o monodramă pusă în scenă de regizorul Gheorghe Balint, cu actorul Bogdan Buzdugan. Este un spectacol eveniment, produs în perioada în care sala de teatru a fost închisă pentru public, care are la bază textul câștigător al Premiului ”Valentin Nicolau”, la ediția 2020 a Concursului de Dramaturgie din cadrul Bacău Fest Monodrame. Din juriul care a premiat această piesă au făcut parte Monica Andronescu, critic de teatru și redactor șef al Revistei Amfiteatru, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de dramaturgie Bacău Fest Monodrame în 2019, și Doru Mareș, critic de teatru și secretar literar al Teatrului „Bacovia”.

            ”Sufletul pereche” este povestea unui scriitor care, în căutarea împlinirii profesionale și a echilibrului existențial, duce o luptă continuă cu demonii interiori, o poveste despre iubire, creație, fragilitate umană și despre sacrificiile unui destin artistic.

            Referitor la procesul realizării spectacolului, regizorul Gheorghe Balint a spus că a descoperit în actorul Bogdan Buzdugan, dincolo de talentul său cunoscut, și deosebite calități umane. ”Textul Sufletul pereche, de Petre Barbu, este un text extrem de dificil, sper că împreună cu actorul Bogdan Buzdugan am făcut o poveste adevărată, care să emoționeze. Nu aș fi reușit să fac acest spectacol fără ajutorul lui Bogdan, care este un talent mare, indiscutabil, un împătimit de arta actorului, un perfecționist, un minuțios, dar am găsit în el și un om bun, știam asta, pentru că noi am mai lucrat împreună, dar acum mi s-a confirmat. Am făcut, cred, o bună echipă sufletească”, a declarat regizorul Gheorghe Balint.

            ”Sufletul pereche” este prima monodramă a actorului Bogdan Buzdugan, care a împlinit săptămâna aceasta, pe 10 mai 2021, vârsta de 40 de ani, astfel că premiera are o însemnătate deosebită și pentru protagonistul spectacolului.

            ”Mi-am dorit o astfel de provocare. Consider că, dacă ți se oferă oportunitatea de a realiza o monodramă, trebuie să profiți de moment. Da, am făcut o bună echipa sufletească cu Geo. Când i-am dat ok-ul pentru începerea lucrului la piesă, nu știam la ce să mă aștept. Textul ne-a purtat pe trei – patru căi de acces. Am ales calea care îmi era cea mai departe de felul meu de a fi, și am sondat în C.V.-ul și în sufletul personajului atât cât să nu uit de mine. Paul, personajul din Sufletul pereche, e un ins chinuit de gânduri diverse, pe cât de neputicios, pe atât de încordat. Multe decizii nefericite alăturate dorinței de a reuși profesional. Un sentiment de însingurare și neputință macină ritmic sufletul lui Paul. Știu că monodrama nu e cel mai digerabil gen de spectacol pentru public, dar cred că e un bun exercițiu, atât pentru actor, cât și pentru spectator. Multumesc, Geo!”.

            Sufletul pereche
            de Petre Barbu

            Cu: Bogdan Buzdugan

            Direcția de scenă: Gheorghe Balint
            Scenografia: Vladimir Turturica
            Video design: Andrei Cozlac & Silviu Apostol
            Ilustrația muzicală: Ciprian Manta
            Sound designer: Mirel Vrînceanu
            Asistent regie artistică: Liviu Maftei
            Fotografii & Grafică afiș: Chromatique

            După premiera online a spectacolului, dramaturgul Petre Barbu, autorul textului ”Sufletul pereche” a transmis mulțumiri echipei de producție. ”E un spectacol emoționant, puternic, chiar și așa la „conservă” – pe online. E un rol istovitor pentru domnul Bogdan Buzdugan să țină vie emoția aproape o oră! A mers brici, pe fiecare scenă! Bună abordarea domnului Geo Balint – scriitorul la masa de scris! Transmit mulțumirile și aprecierile mele domnului Bogdan și domnului Geo, echipei tehnice a teatrului, pentru munca lor, pentru că au pus suflet pe textul meu și au creat un spectacol de forță. Acesta e rostul monodramei Sufletul pereche, rostul scrisului meu: să emoționeze. Cu orice risc.”.

            Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate de la Agenția teatrului sau, online, de la adresa http://teatrulbacovia.ro/bilete-online/.

            Laura Huiban

            Culori dulci, dezgoliri sexy, poftă de libertate

            Două lucruri mi-au sărit în ochi, după ce m-am uitat la mai multe parade de modă pentru sezonul cald al anului în care ne aflăm. Primul a fost explozia nuanțelor de roz, de liliachiu, de orange și verde strălucitor, ca un strigăt al poftei de viață liberă, neîngrădită. Verdele care cheamă norocul și aduce speranță! Care înseamnă renaștere. Purtați-l, așadar, cu mare încredere ! Dar rozul bate tot, este ca o revărsare de bunătăți dulci, de delicatese care să ne încânte, să ne înveselească zilele. Asta în ceea ce privește culorile abordate de designeri și propuse nouă. Apoi am remarcat o altă tendință, și anume aceea a rochiilor cu spatele dezgolit, uneori foarte adânc, dând un aer extrem de zenzual ținutei.

            Zona aceasta provocatoare, sexy, invitând parcă la flirturi de o vară, este bine reprezentată de colecțiile de la Casa Mugler, cu decolteuri abisale și transparențe picante, unele ținute fiind foarte teatrale, pentru că au și măști cu sclipiciuri, cu perle și cristale. Mesajul este tot unul de dorință ardentă de libertate, după o perioadă sumbră, de restricții severe, impuse de pandemie. Vedeta verii 2021 va fi, așadar, rochia cu spatele gol, dar foarte „en vogue” sunt și rochițele cu mâneci bufante, având ceva copilăresc, aerian, purtând gândul la un tărâm al inocenței, la zbor și visare. Foarte înflorate, bucurând ochii cu vesela lor cromatică sunt și rochiile maxi, la mare căutare în acest sezon cald. Un element de noutate îl constituie imprimeurile cu desene expresioniste, în culori tari, lăsând o puternică impresie vizuală. La rochiile despre care vorbeam, romantice, boeme, se poartă balerini, espadrile, sandale romane sau pantofii sport, care au cucerit toată lumea în ultima vreme, teniși, sneakers, o revenire spectaculoasă în această vară având și saboții cu talpa de lemn.

            Cât despre pantaloni, ei sunt largi și evazați, fluizi, dar foarte prețuiți sunt si cei de trening clasic ( în stil retro), din catifea subțire, de exemplu. În general, moda influențată de veșmintele tip sport este foarte prezentă pe podiumuri, fiind la mare trecere pentru senzația de maximă comoditate oferită celor care o adoptă. Și sunt mulți cuceriți de acest stil lejer, în perfect acord cu ritmul vieții de azi.

            Alte noutăți? Imprimeurile cu dungi, revelația sezonului, ca și invazia de geci, cămăși, salopete și veste din denim. Un material evergreen, asigurând întotdeauna un look modern, dezinvolt, tineresc. Nu uitați de accesorii, care sunt foarte importante, având calitatea de a scoate orice ținută în evidență. Genți cu franjuri, coșuri din rafie, pălării, șepci de vară, foarte trendy fiind cele din material cu plasă, în culori bronze, aurii, eșarfe viu colorate, ochelari de soare mari, cu rame rectangulare. Sunt doar câteva sugestii pentru vara care e aproape și de care vrem cu toții să ne bucurăm și să nu mai auzim mereu de restricții.

            Fundația Cancicov dă întâlnire scriitorilor la Viișoara (Neamț)

            Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” din Bacău, în parteneriat cu Liceul Particular Nr. 1 „Aurora Ouatu” din Piatra Neamț, organizează în perioada 13-16 mai prima întâlnire cu scriitorii și artiștii din județele Bacău și Neamț, dar și din București și din alte localități din țară, în satul Viișoara din comuna Alexandru cel Bun a județului Neamț.

            Va fi, spune președintele Fundației Cancicov, scriitorul și ziaristul Victor Munteanu, prima ediție a colocviului literar-artistic «Întâlnirile de la Viișoara» organizat în județul Neamț. Acesta va cuprinde lansări de carte, seminarii și momente colocviale, medalioane literare etc. Colocviul va include și semnăturile muzicale ale unor interpreți de valoare națională, precum Maria Gheorghiu, Florin Țuțuianu, Isabela Stănescu, Mihai Urzicaru, Raluca Ouatu, Cristina Dăscălescu și George Eichim.

            Programul cuprinde medalioane literare și colocvii sub titlul „Valoare și nonvaloare în literatura română”, simpozionul „151 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu” și vizionarea documentarului „Mănăstiri armănești”. La acest colocviu vor lansa cele mai recente dintre cărțile lor autorii Olimpiu Nușfelean, Dumitru Lecca, Petru Frăsilă, Constantin Severin, Ion Fercu, Ioan Enache, Petre Isachi, Dan Iacob, Aristotel Bunescu și Victor Munteanu. La Biblioteca Județeană Neamț „G. T. Kirileanu”, sâmbătă, 15 mai, va fi organizată o gală de poezie, unde vor fi citite creații proprii ale unor scriitori din Piatra Neamț, Târgu Neamț, Bacău, Comănești, Moinești, Buhuși, Roman, Suceava, Focșani, Iași Sălaj, Caracal, Baia Mare, Gheorgheni, Târgoviște și Lugoj. Cele mai bune dintre creații vor fi premiate.

            Alte premii vor fi înmânate, cu această ocazie, de Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România (USR) și de Asociația Culturală „Familia Lecca” (pentru poezie și critică literară). Parteneri în organizarea evenimentelor sunt și Biblioteca Județeană Neamț, Filiala Bacău a USR, Filiala Roman a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Societatea Culturală „Clepsidra”.

            Arkadaș în oraș

              Vești bune pentru iubitorii de bunătățuri turcești. În acest weekend (14-16 mai), în Piața Tricolorului din fața Casei de Cultură „Vasile Alecsandri”, spahii și ieniceri dau năvală la Târgul Produselor Turcești.

              Vă veți putea delecta cu bucate direct de pe masa sultanilor: kebaburi delicioase, gözleme, su börek și nu în ultimul rand, cadâna dulciurilor turcești: aromata baclava. Nu vor lipsi cafeaua la nisip, ceaiurile și înghețata turcească dar și celebrul rahat.

              Cunoscătorii de delicii turcești se vor bucura de o nouă experiență culinară în timp ce băcăuanii care nu au savurat niciodată astfel de rețete, vor descoperi arome unice și de neuitat.

              Târgul Produselor Turcești se va deschide pe perioada weekendului de la ora 10.00.

              Zeci de kilograme de carne, confiscate de veterinari de la comercianții din județ

                Chiar dacă e pandemie și activitățile economice sunt serios diminuate, inspectorii sanitar veterinari au continuat verificările la comercianți. E drept, nu la aceeași intensitate ca în trecut. Chiar și în aceste condiții, numai luna trecută, s-a reușit verificarea de către angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău a aproape 240 de agenți economici din tot județul.

                Prin aceste acțiuni de control s-a urmărit modul în care sunt respectate de către comercianți condițiile de valorificare către consumatori a produselor alimentare. Au fost controlate inclusiv mijloacele auto care transportau animale vii, urmărindu-se, pe lângă veridicitatea documentelor de însoțire, starea de igienă a mijloacelor auto, dar și respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului.

                Probleme grave, la comercianții de peste tot

                Cotroalele s-au finalizat, în mare parte, cu aplicarea de sancțiuni cu amenda, totalizând de 75.600 de lei, și confiscarea a peste 60 de kilograme de carne de porc, de vită și tocată, precum și alte 5 kilograme de carne preparată. Au mai fost date și avertismente, ceea ce înseamnă că firmele prinse pe picior greșit vor trebui să remedieze deficiențele, în caz contrar urmând a fi amendate. Amenzile au fost aplicate fie pentru că magazinele sau unitățile de alimentație publică au fost găsite cu spațiile de depozitare sau cele tehnologice de producție neîngrijite (a se citi mizerabile), fie pentru că angajații unităților controlate manipulau alimentele fără a avea mâinile protejate cu mănuși. În plus, s-au găsit nereguli în privința compartimentării vestiarului angajaților sau la raionarea produselor alimentare în funcție de criteriile de compatibilitate dintre acestea.

                Produse „no name”, pe rafturi

                Grav este că au fost situații, sancționate de inspectorii sanitar veterinari, în care produsele alimentare nu erau depozitate așa cum a indicat, în mod expres, producătorul. Totodată, s-a mai constatat și lipsa documentelor de înregistrare a activității (autorizația de funcționare, eliberată de DSVSA). În plus, unii comercianți nici măcar nu au putut dovedi că aveau la raft mărfuri sigure, obținute în unități autorizate, de pe alimente lipsind etichetele care să indice proveniența sau data când au fost produse.

                Comunism și anticomunism. Și ce pierdem dintr-o dispută care nu mai e de actualitate

                La trei decenii de la căderea comunismului, încă ne mai facem un titlu de glorie din a fi anticomuniști. În lipsa de alt proiect, îl mestecăm și remestecăm pe acesta, fără să ne gândim (sau poate că asta e și ideea) că permanenta readucere în discuție a vechiului regim este contraproductivă. Și de ce spun asta?! Pentru că nu există – cel puțin până acum – o analiză obiectivă a ceea ce a fost regimul comunist românesc. Și nici nu se dorește așa ceva, pentru că e mai profitabil să menții un soi de ceață pe această problema. Și politic dar și economic. Până la urmă chiar și social.

                Care este miza? De ce nu judecăm obiectiv ce a însemnat regimul comunist și de ce păstrăm doar poveștile care le convin unora? Pentru că explicarea trecutului în cheie ideologizată și nu obictivă e cea mai bună soluție pentru a menține mantrele economico-sociale și a căror chintesența este relația de tranzitivitate „comunism=protecție socială”, „comunism=rău”, deci „protecție socială=rău”.

                Până la urmă, dacă vom fi sinceri cu noi înșine vom observa două lucruri majore. În primul rând, regimul comunist nu a fost același de la un capăt la altul. Și, în al doilea rând, au existat lucruri pozitive pe care ne facem că nu le vedem. Ehei, ce o să mai fiarbă orzul în unii când vor citi asta. Dar, ca să fim corecți, trebuie să spunem că, pe lângă naționalizări, arestări, condamnări, limitarea drepturilor și așa mai departe, în vechiul regim s-a dezvoltat industria și agricultura, s-au acordat drepturi care în regimul capitalist nu existau – concedii în stațiuni, învățământ gratuit, acces la servicii de Sănătate, etc.

                Drept este și că, la un moment dat s-a strâns cureaua și s-a intrat într-un regim drastic de austeritate. Dar, un fiu de țăran putea face facultatea gratis dacă învăța bine, ceea ce nu se întâmpla nici înainte de 1945 și nu se mai întâmplă nici astăzi. Chiar cei care critică cel mai aprig regimul comunist au beneficiat de facilitățile oferite de regim. Acum, rostul meu nu e să laud regimul, ci doar să constat că ni se impune o ideologie conform căreia tot ce a fost înainte de 1990 a fost rău, deci trebuie șters.

                Culmea este că multă lume, care n-a mai avut privilegiul unei educații bazate pe logică, acceptă această idee. Dacă un drept a fost impus in vremea vechiului regim, trebuie suprimat! Dreptul la Sănătate, de exemplu. Acum ni se spune că nu e un drept, ci doar un privilegiu al celor care pot să plătească. Educația, la fel. Încet-încet ne întoarcem la epoca de dinainte de 1945, când nu existau drepturi, dar ni se tot cântă că era mult mai bine. Dar asta este, dacă vreți, o altă ideologie vânturată de unii care au nevoie doar de slugi supuse, nu de cetățeni cu drepturi, fie ele și europene.

                Am fost miliardar

                M-am gândit, zilele trecute, la cum s-au îmbogățit unii, încă din primii ani ai democrației. Mi-aminteam de un lider PD-L (trecut pe la social-democrați, liberali și tot așa), retras la matcă, de ceva ani, și care împărțea, prin anii ’90, „băieților deștepți”, averea comună, ridicată de părinții mei și ai voștri, de bunicii mei și ai voștri, cu cine știe ce chin, ce sacrificii.

                La vremea aia (să tot fie un sfert de veac), greu aflai detalii corecte, vizavi de cine intra la licitații, ce sume se vehiculau sau dacă acei „câștigători” au și plătit, în realitate, pentru ce vindea statul. Aflai doar ce vroiau „jupânii”, din spatele ușilor închise. Într-o clipită, totul a fost ras de tăvălugul lăcomiei așa-zișilor „investitori”, în realitate niște… oportuniști care nici vorbă să fi avut bani să cumpere tot ce scotea la mezat fostul Fond al Proprietății Statului – FPS. Mulți erau foști nomenclaturiști, pe vremea comunismului turbat, sau oameni ai serviciilor (activi, foști sau mărunți „ciripitori”), cu toții, mânați să prindă cât mai mult din tortul lăsat de „sinistrul” și „sinstra”.

                Tot pe acolo, mai găseai câte un fost gestionar la stat sau un angajat cu funcție, în trecut, chitiți și ei să prindă din firimituri, evident, plătind șpăgi babane ca să stea la masa bogăției. În fine, a dispărut tot, fără ca „investitorii” să și achite vreun leu. Era vremea tulbure a marilor tunuri date băncilor apărute din neant și a sistemelor piramidale „ponzi”, clădite după modelul „Opt mingi”, „Jocul avionului” sau „Comercianții de comori” etc, escrocherii gândite de minți diabolice, evident, cot la cot cu băieții cu ochi albaștri. Așa a apărut pătura burgheză de acum cu afacerile grase. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici până în prezent, miliardele continuând să dispară, la fel de ușor ca și înainte.

                „Investitorii” de la început au devenit, între timp, politicieni cu dosare clasate, care acum au libertatea să dispună cum vor de banii care trec prin vistieria statului, evident, împrumutați cu dobânzi amețitoare de la bogații lumii. Prin combinațiile de partid, s-au strecurat miliarde la „firmele de casă”, lăsându-i să se zbată în praful pierzaniei pe antreprenorii cinstiți, loviți cu adevărat de pandemie. Iar miniștrii se tot laudă că le-au dat bani (invizibili) firmelor care agonizează, miliardele dispărând cine știe unde, la fel cum au venit. Am fost miliardari, cu toții. Și atunci, și acum.

                Fotbal feminin/ Liga a II-a: „Pisicile” au început să zgârâie!

                Măgura 2012 a bifat prima victorie din campionat, trecând cu 3-1 de rivala Atletic Club Onix.
                Zece etape. Atât i-au trebuit divizionarei B băcăuane de fotbal feminin, Măgura 2012 pentru a se bucura de prima victorie stagională. Așteptarea a meritat însă din plin. Și asta pentru că primul succes din 2021 a venit contra rivalei Atletic Club Onix 2010 Râmnicu-Sărat. Spre marea bucurie a „Pisicilor roșii”, dar și a susținătorilor lor, cu precădere Brigada Independent, care este alături de echipă indiferent de locație, vreme sau scor.

                De data aceasta, toate au fost OK. Și locația, terenul propriu- stadionul „Lucrețiu Avram”, și vremea, cu soare și temperatură plăcută și, în special scorul: 3-1. Băcăuancele antrenate de Mihai Voicu au intrat bine în meci, deschizând scorul prin Anca Pintilie și rotunjindu-l apoi până la pauză prin Denisa Ștefana Fânaru. Oaspetele au redus din handicapp, însă ultima „zgârietură” a aparținut tot „Pisicilor”, care au fixat tabela grație liderei lor din teren, inimoasa Andreea Bujor „Bujorica”. Succesul este cu atât mai important cu cât el a fost obținut în condiții speciale.

                Concret, Măgura 2012 nu a putut dispune, din motive medicale, de portărița titulară, motiv pentru care între buturi a fost retrasă Andra Cernat. Aceasta, care tocmai se obișnuise cu rolul de vârf, trecându-și, recent, numele pe lista marcatoarelor, a acceptat să acopere golul din poartă, chiar dacă-și petrecuse noaptea dinaintea meciului la spital, din cauza unei crize abdominale. „Andra a dat dovadă de spirit de sacrificiu, iar exemplul său a fost un factor motivator pentru restul fetelor. E o victorie importantă, care ne dă moral”, a explicat președintele Măgurii 2012, Cătălin Cojocaru.

                „Într-adevăr, victoria cu Onix, una pe care o așteptam de multă vreme, le-a revigorat pe fete. Asta s-a văzut din plin și la antrenamentele din această săptămână”, a completat directorul sportiv al clubului, Iulian Răsloagă. În confruntarea cu Atletic Club Onix 2010 Râmnicu-Sărat, antrenorul Mihai Voicu a folosit următoarea formulă de echipă: Andra Cernat- Vasilica Ungureanu, Alina Trefaș, Amalia Aldea, Denisa Ștefana Fânaru, Anca Pinitilie, Alexandra Cojocaru, Petronela Nechita, Narcisa Zadea, Sabina Cojan, Andreea Bujor.

                Pe parcurs au mai evoluat: Adina Cernat, Iuliana Pătrașcu și Larisa Hoborici. În etapa a 11-a a Grupei 3 din Liga a II-a,programată weekend-ul acesta, „Pisicile roșii” vor sta. Având în vedere că nu vor efectua deplasarea din intermediara de miercuri, de la Oradea, pentru jocul cu United Bihor, băcăuancele vor reveni pe teren pe 23 mai, în penultima etapă de campionat, atunci când vor primi vizita Politehnicii Timișoara.

                Judo/ CN U23: Cosmin Tamba, bronz național

                O nouă ediție de Campionat Național, o nouă medalie pentru secția de judo antrenată de Aurel Chelariu la CSM Bacău. Medaliatul este Cosmin Tamba, care și-a adjudecat bronzul categoriei 81 kg la Naționalele Under 23 derulate recent, în incinta hotelului „Piatra Mare” din Poiana Brașov.

                La aceeași categorie de concurs, alți doi „CSMei” s-au clasat pe pozițiile a cincea și a șaptea: Ionuț Pușcașu, respective Dragoș Prosie. „A fost bine, dar se putea și mai bine.

                Toți sportivii merită felicitați pentru munca depusă și pentru modul în care s-au prezentat la concurs”, a declarat antrenorul Aurel Chelariu. La finalul primăverii, în perioada 27-30 mai va avea loc finala Campionatului Național U16 masculin și feminin, destinată sportivilor născuți în 2006 și 2007.

                17 mai, ultima zi pentru solicitarea subvențiilor în agricultură

                  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău anunță că mai sunt doar câteva zile în care mai pot fi depuse cererile pentru subvențiile din agricultură. Astfel, termenul final se încheie pe data de 17 mai 2021.

                  „Până la acest moment, la nivelul județului Bacău, au fost înregistrate în baza de date APIA, 15.105 cereri, pentru o suprafață de 119.892 ha”, au transmis reprezentații locali ai APIA. Trebuie știut că fermierii care nu au făcut acest demers în termenul stabilit riscă să piardă în totalitate sau parțial sprijinul acordat de stat.

                  „Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrului județean, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități”, au precizat funcționarii APIA Bacău.

                  În general, cererile unice se depun online la APIA, prin completarea declarației din aplicația IPA și cu acceptul fermierului dat prin mijloacele de comunicare electronică.

                  A murit colonelul (r) Paul-Valerian Timofte

                    Colonelul în rezervă Paul-Valerian Timofte a fost ofițer al Armatei Române timp de 35 de ani. Din anul 2009 a fost preşedintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieş” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Începând cu anul 1996, este organizatorul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor Neamului – Înălţarea Domnului din județul Bacău şi manifestărilor „Memoria Oituzului” – ceremonial militar şi religios la Cimitirele Eroilor Oituz şi Poiana Sărată, în colaborare cu Garnizoana Bacău, Consiliul Local Oituz şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

                    Din anul 2010 este directorul fondator şi coordonatorul revistei „BacăuI Eroic”, publicație de educație patriotică şi de cinstire a eroilor neamului. Din anul 2014 a inițiat şi organizat manifestarea „Marşul Eroilor”, realizată în parteneriat cu Primăria Bacău şi Inspectoratul Şcolar Județean Bacău, la care participă, anual, peste 2.000 elevi de la Cercurile „Cultul Eroilor”.

                    Colonelul (r) Paul-Valerian Timofte a fost premiat de Desteptarea in anul 2018 pentru activitatea sa legată de cinstirea eroilor patriei.

                    Cine l-a cunoscut pe col. (r) Paul Valerian Timofte și i-a urmărit aparițiile publice i-a putut remarca vocea puternică, dedicată evenimentelor pe care le-a condus ca inițiator, organizator, prezentator sau ca moderator al unor importante activități. Calitățile sale nu se limitează, însă, doar la atât. Paul-Valerian Timofte este și un bun manager de proiecte dedicate, de asemenea, cinstirii memoriei eroilor patriei, dar și un istoric documentat și un publicist redutabil. Sub conducerea sa, Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCERM) a continuat trendul impus de fondatorul ei, regretatul col. Corneliu Chirieș.

                    De sâmbătă nu se mai poartă masca în aer liber

                    Președintele Klaus Iohannis a anunțat că de sâmbăta, 15 mai, se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: piețele și târgurile. Se vor elimina și restricțiile de circulație pe timp de noapte.

                    De la 1 iunie, la evenimente cum ar fi nunțile, botezurile, mesele festive vor putea participa maxim 70 de persoane la exterior si cel mult 50 de persoane la interior. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.

                    Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

                    În școli rămâne ca până acum: toată lumea la școală în scenariul verde sau online (în afara de clasele terminale), în scenariul roșu.