vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1518

Polițiștii încă mai amendează nepurtarea măștii. Peste 35 de băcăuani, sancționați la Legea 55/2020

    Poliţiştii băcăuani au acţionat pentru reducerea riscului rutier şi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în municipiu şi pe raza comunelor arondate.

    La activităţi au participat poliţişti rutieri şi de ordine publică care au controlat în trafic 259 de autovehicule şi au legitimat 276 de persoane.

    Polițiștii au aplicat 125 de sancţiuni contravenţionale, din care 89 la regimul rutier, în valoare de 65.000 de lei. Dintre acestea, 14 au fost aplicate pentru încălcări ale regimului legal de viteză, 7 sancţiuni contravenţionale pentru neportul centurii de siguranţă, 8 pentru nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor, iar restul pentru alte abateri.

    De asemenea, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în baza Legii 55 din 2020.

    În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

    Avertizare hidrologică nouă în spațiul hidrografic Siret

      Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteo pentru următoarele 36 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică din 24.06.2021, după cum urmează:

      COD GALBEN
      În intervalul 25.06.2021, ora 12:00 – 26.06.2021, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice
      Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea),
      Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Harghita, Neamț și Bacău),

      COD PORTOCALIU
      În intervalul 25.06.2021, ora 14:00 – 26.06.2021, ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice:
      Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Harghita, Neamț și Bacău),
      Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea),

      Avertizarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. O asemenea situație s-a întâmplat și în seara zilei de 23 iunie, când localitățile Brusturoasa, Cotumba, Ciugheș (județul Bacău) au fost afectate de cantitățile mari de precipitații și de scurgerile importante de pe versanți, cu aport mare de aluviuni și nu din revărsarea cursurilor de apă.
      „Reluăm atenționările adresate populației să țină cont de recomandările autorităților și să nu traverseze prin vaduri cursurile de apă. De asemenea, să amâne activitățile sezoniere de pe maluri sau din proximitatea cursurilor de apă aflate sub avertizare hidrologică, pentru a nu-și pune viața în pericol” – spun specialiștii Administrației Bazinale de Apă Siret, din Bacău.

      Ministrul Drulă promite spijin pentru un nou pod peste Bistrița

        Venita ieri, în vizită pe centura Bacăului, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a promis sprijin municipalității băcăuane pentru construirea unui nou pod peste râul Bistrita.

        Ministrul a declarat că cel de-al doilea pod peste Bistrița este un obiectiv extrem de important pentru asigurarea dezvoltării economice și urbanistice viitoare a Bacăului pe axa Est-Vest si pentru decongestionarea traficului din zona centrala a orașului.

        „Proiectul reprezintă o legătură nouă la rețeaua TEN-T, prin racordarea orașului prin intermediul podului cu inelul estic al șoselei de centură, parte din viitoarea A7.

        Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 22,5 milioane Euro. Primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, are tot sprijinul meu pentru demararea acestui proiect important pentru băcăuani”, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Cătălin Drulă.

        Problema unui al doilea pod peste râul Bistrița, care să decongestioneze podul Șerbănești, a început să fie pusă în mandatul primarului Cosmin Necula. Atunci se estima că prețul construcției ar fi de 10 milioane de euro.

        Cod portocaliu de grindină, vijelie și inundații

          Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii, vijelie puternică şi grindină pentru 32 de judeţe, valabilă de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 6:00, precum şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru toată ţara, valabilă de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 23:00.

          Conform avertizării Cod portocaliu, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, Banat, Crişana, vestul şi nordul Munteniei şi al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină de medii şi mari dimensiuni. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35-50 l/mp şi izolat, îndeosebi în vest, centru şi la munte, 70 l/mp.

          Judeţele vizate sunt: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin.

          De asemenea, de vineri după-amiaza până sâmbătă noapte, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20-40 l/mp.

          Pe de altă parte, ANM menţine atenţionarea Cod galben de căldură şi disconfort termic pe parcursul zilei de vineri, pentru toată ţara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă.

          Totodată, pentru Oltenia, Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei a instituit Cod portocaliu, deoarece disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35-38 de grade.

          Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a emis vineri o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, valabilă până sâmbătă, la ora 12:00, şi două atenţionări Cod galben pentru râuri din 29 de judeţe, valabile până sâmbătă, la ora 24:00.

          Conform INHGA, de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 12:00, va fi Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza, Lăpuş – bazin superior şi afuenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Cluj), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea – amonte Ac. Tileagd (judeţele: Cluj şi Bihor), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mic㑠– bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu, şi Alba), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte S.H. Acmariu (judeţul Alba), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Prahova), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu (judeţele: Buzău şi Prahova), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

          Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Alba, precizează INHGA.

          Totodată, în intervalul 25 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 24:00, va fi Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava).

          Cod galben va fi, în intervalul 25 iunie, ora 18:00 – 26 iunie, ora 24:00, şi pe râurile din bazinele hidrografice Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior ( judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

          Începând de vineri, ora 12:00, a fost ridicată avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior, subliniază INHGA.

          Curs festiv online. 2030 de absolvenți la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

            Prof. univ. dr. Carol Schnakovszky

            Joi, 24 iunie, ora 17.00, pe platforma Microsoft Teams, a avut loc Cursul festiv al absolvenților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, promoția 2021. Au fost conectați peste 1000 de absolvenți ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, care au împărtășit bucuria momentului absolvirii.

            „Sărbătorim un eveniment foarte important pentru studenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Ne bucurăm că această promoție finalizează, în același an în care Universitatea împlinește 60 de ani de învățământ de stat superior băcăuan, ceea ce semnifică pentru noi o întreagă tradiție universitară. Avem un număr total de 2030 de absolvenți, care include: 1143, la studii universitare de licență, 644, la studii universitare de master, 11 la studii universitare de doctorat, 220 la programe de conversie profesională și 12 la Programul pregătitor de limba română pentru cetățeni străini. Această generație este 50% față-în-față, 50% online, însă, acest fapt va reprezenta un avantaj pentru cei care vor avea o carieră online. Vreau să mulțumesc întregului corp profesoral de la cele 5 facultăți din cadrul Universității pentru efortul depus în implementarea învățământului online și părinților care i-au susținut pe studenți în finalizarea studiilor”, a declarat Prof. univ. dr. Carol Schnakovszky, Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

            „Avem o nouă generație de absolvenți de studii universitare de licență, master și doctorat. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău împlinește 6 decenii de activitate, în care, de-a lungul a 58 de ani, a scos promoții. Le doresc mult succes în viață absolvenților de la studiile universitare de licență și îi îndemn să își continue studiile, prin master, pentru a fi împliniți la nivelul 7 de calificare la nivel european. Absolvenților de la programele de master, le doresc să continue, prin studii de doctorat, pentru a putea ajunge la nivelul 8 de calificare european, iar pe cei de la doctorat îi invităm la burse post-doctorale,deoarece trebuie să se perfecționeze, în conformitate cu cerințele europene. Generațiile noastre de absolvenți vizează angajarea pe o piață internațională a muncii, fapt ce atestă cât de importantă este componenta internaționalizării pentru Universitatea noastră”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin Nedeff, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

            Și cele 5 facultăți din cadrul Universității au marcat momentul festiv cu mesajul decanilor și al reprezentanților absolvenților. Facultatea de Inginerie: Decan, Conf. univ. dr. ing. Mirela Panainte-Lehăduș și studenta Angela Catană, absolventă a programului de studii I.P.M.I.; Facultatea de Litere: Decan, Conf. univ. dr. Brînduşa-Mariana Amălăncei și studenta Raluca-Andreea Donici, absolventă a programului de studii E-F; Facultatea de Științe: Decan, Conf. univ. dr. Gloria-Cerasela Crișan și studentul Florin Sînescu, absolvent al programului de studii Informatică;Facultatea de Științe Economice: Decan, Prof. univ. dr. Ovidiu-Leonard Turcu și studenta Iuliana Hîrlău, absolventă a programului de studii C.I.G.; Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății: Decan,Conf. univ. dr. Dan-Iulian Alexe și studenta Ștefania Dospin, absolventă a programului de studii S.P.M.

            „La vremuri noi, obiceiuri noi! Este clar că ne lipsește foarte mult un curs festiv fizic, unde să ne putem lua în brațe, să ne felicităm și să ne bucurăm de acest moment. Ne este dor de ultima strigare a catalogului și, totodată, dea celebra aruncarea tocii în aer. Ne pare rău că promoția 2021 nu a beneficiat de toate aceste lucruri esențiale în încheierea capitolului studenției. Mă bucur foarte mult că studenții au răspuns „prezent”,într-un număr atât de mare, la această festivitate online, unde ne putem exprima emoția acestui moment unic în viață. Nu îmi rămâne decât să-i încurajez, să le doresc multă baftă la examenul de finalizare a studiilor și în ceea ce și-au propus să facă mai departe în carieră. Să nu uite că această promoție va purta mereu cu ea semnele curajului, transpunerii și digitalizării! Sunt sigur că despre ei se va vorbi peste ani și că, la întâlnirea de zece ani, vor avea ce povesti. La mulți ani absolvenților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, promoția 2021!”, a declarat Ștefănuț-Iulian Buhuș, Președintele Asociației Liga Studențească din cadrul UBc.

            Programul artistic a inclus secvențe cu trupa de majorete, „Cheia Succesului”, a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, muzică populară, interpretată de studenta Andreea Condurache, de la Facultatea de Litere, programul de studii Comunicare și relații publice, muzică ușoară, interpretată de studenta Andreea Spulber, de la Facultatea de Științe Economice, programul de studii de master Managementul și administrarea afacerilor mici și mijlocii, precum și un scurt spectacol-colaj al Formațieide dansuri populare a Universității „Pasteluri Băcăuane”.

            Controale la taximetriști

              Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat, joi 24 iunie a.c., o acțiune care a vizat respectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și a H.C.L. nr. 27/2008 privind reglementarea serviciilor de transport persoane/marfa, în regim de taxi, pe raza municipiului Bacău.

              Au fost vizate mai multe zonele prevăzute cu stații de taxi (Calea Republicii, Aeroportului, Gării, Alexandru cel Bun, Mioriței, Piața Centrală), polițiștii acționând pentru identificarea persoanelor, care desfășoară această activitate, fără a deține documentația prevăzută de lege. Pe parcursul acțiuni au fost verificate un număr de 72 autovehicule și aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.160 lei.

              Astfel de acțiuni vor avea caracter permanent pentru a asigura realizarea unei protecții reale a intereselor cetățenilor municipiului Bacău în ce privește transportul în regim de taxi.

              Straiul popular şi fotografia

                Cămeşa înflorată cu motive tradiţionale specifice fiecărei regiuni geografice, unde se vorbeşte româneşte, rămâne simbolul acestei naţiuni. Mărturie ne stau operele marilor pictori: Pallady, Matisse, Rosenthal, Aman, Tattarescu, Vermont, Grigorescu, Ressu si mulţi alţii. Odată cu apariţia fotografiei, acest veşmânt – purtat în zile de sărbătoare – a devenit cunoscut pe întreg globul.

                Artistul fotograf Romeo Mărăndici, de ani buni sărbătoreşte acesastă zi în stilul şi spiritul caracteristic unui fotograf profesionist. S-au adunat ieri dupăamiază, în curtea atelierului situat vizavi de Tribunal, pasionaţi de fotografie de toate vârstele, purtând acest simbol tradiţional românesc. Dar şi amatori dornici de a rămâne cu o amintire, transpusă pe un suport palpabil, numai bună de păstrat într-un album.

                „Este o continuitate. Promovăm prin fotografie Ia românească, simbol al tradiţiilor strămoşeşti, legat de sărbători religioase sau laice, cum este sărbătoarea Drăgaicelor, Sânzâiene, Sfântul Ioan Botezătorul. La noi aceste sărbători au duble semnificaţii. Sunt mituri, obiceiuri transmise de generaţii, magie combinată între alb şi negru. Sânzâienele astea sunt aşa de drăgălaşe. Tot farmecul este să nu te pui rău cu ele. Nu se lasă fotografiate.

                Dacă anul trecut a fost mai greu, datorită pandemiei, fotografia rămâne în continuare, fără mască. Am simţit că alături de portul Iei este mândria şi bucuria de a o avea şi purta. Sunt bucuros că au participat şi anul acesta mulţi tineri, care au venit pentru o fotografie realizată profesional, la concurenţă puternică faţă de acel selfie pe care îl fac cu telefonul. Au văzut aseară, la final, ce înseamnă această diferenţă. Unde se pune bază pe ceea ce înseamnă conceptul de imagine, realizarea tehnică, importanţa luminii…” Romeo Mărăndici rămâne optimist.

                „Fotografia este o artă. Este şi un îndemn pentru a trece de la stadiul de amator la abordarea profesională, alături de promovarea portului tradiţional. Important este că, după această întâlnire, am devenit prieteni şi am mai învăţat ceva”.

                Capitalism și iobăgie

                În țările Europei occidentale, Istoria a lucrat altfel iar cei doi termeni – capitalismul și iobăgia – sunt antagonici, nu se suportă unul pe altul. Industrializarea a eliberat țăranii din șerbie nu din oareșce considerente umanitare, ci pentru că era nevoie de mâna de lucru în fabrici dar și de clienți ai producției acestora. Capitalismul industrial a creat piața națională pentru bunurile manufacturate în vreme ce agricultura a luat calea unei practici intensive, cu mai puțini fermieri și mai multă știință, unelte mai bune, și așa mai departe.

                Noi, în Orient, nu am cunoscut Capitalismul industrial decât târziu. Acum un sfert de mileniu când apar, timid, manifestările latente ale Capitalismului, acestea s-au bazat pe capitalul comercial și pe cel cămătăresc, primii săi reprezentanți nefiind alții decât tot boierii, mai mari sau mai mici. Economia Principatelor Dunărene fiind bazată pe agricultură, exportul de cereale și animale stând la loc de cinste, nu a existat o presiune pentru emanciparea țăranilor deoarece nu era nevoie de brațe de muncă în industrie și nu va fi zeci de ani înainte. Ca urmare, agricultura nu a avut nevoie de metodele noi occidentale, de agronomie, de unelte moderne câtă vreme erau disponibili milioane de țărani care să lucreze cu brațele.
                Nici la 1821 și nici la 1848 nu s-a rezolvat nimic în privința țărănimii pentru că situația existentă convenea celor care dețineau Puterea.

                Ba, la 1848, Guvernul Provizoriu, după ce a tergiversat rezolvarea problemei, a desființat comisia pe care o făcuse ca să propună o lege în acest sens. Singurul moment în care se părea că problema capătă o soluție a fost în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. În ciuda împotrivirii atât a conservatorilor cât și a liberalilor (deși dintre aceștia erau unii care se declarau de partea țăranilor), Cuza trece reforma agrară. Pentru asta a fost nevoit să dea lovitura de stat de la 2 mai 1864. Doi ani țăranii au lucrat doar pământul lor și, doar în condițiile în care primeau avantaje certe, au mai intrat și pe pământul boieresc. Or, așa ceva nu se putea să rămână astfel. Detronarea lui Cuza capătă un alt sens dacă o privim din acest punct de vedere. Domnitorul stătea în calea planurilor de îmbogățire a latifundiarilor; deci atât conservatorii cât și liberalii își unesc forțele în „monstruoasa coaliție” și reușesc lovitura de la 11 februarie.

                După alungarea lui Cuza, înainte chiar să vină prințul străin, Parlamentul trece rapid Legea învoielilor agricole care nu doar că îi leagă pe țărani de glie din nou dar îi scoate și de sub protecția Constituției și a legilor, după cum observă Lucrețiu Pătrășcanu în lucrarea sa, „Un veac de frământări sociale”. Contractul dintre țăran și boier iese de sub condițiile codului civil (în care neexecutarea se pedepsea cu despăgubiri); dacă țăranul nu voia să lucreze pământul boierului, era determinat cu forța să o facă; dacă voia să lucreze pentru al boier, trebuia să ceară aprobare de la primar, adică de la omul pus tot de boier.

                Astfel s-a născut Capitalismul în România. Un Capitalism care seamănă tot mai mult cu cel din ziua de astăzi.

                Liviu Miroșeanu a fost ales președinte al filialei municipale a PNL Bacău

                  Viceprimarul Liviu Miroșeanu a fost ales, joi, președintele organizației municpale PNL Bacău.

                  Acesta a primit 258 din cele 310 voturi exprimate.

                  „Cu determinarea pe care o are și cu echipa pe care și-a format-o, am mare încredere în viitorul organizației și în rezultatele pe care le poate obține la viitoarele alegeri.

                  PNL Bacău va fi de astăzi organizația puternică pe care membrii acesteia o merită!”, a declarat deputatul Mircea Fechet, care și-a anunțat candidatura la președinția organizației județene a PNL.

                  Fără CSM Bacău în Liga a III-a?

                  Deși au încheiat campionatul cu fruntea sus, pe locul 7, „CSMeii” riscă să nu continue la nivelul eșalonului trei din cauza problemelor de buget ale municipalității băcăuane

                  Se începe pe 28 august. Asta este sigur. Și, la fel de sigur, vor fi zece serii a câte zece echipe; exact ca în ediția trecută. De aici încolo, încep însă speculațiile. Și incertitudinile. Prima speculație referitoare la ediția 2021-2022 a Ligii a III-a privește formatul. Având în vedere numărul scăzut de meciuri dintr-un sezon (doar 18), Federația Română de Fotbal ia în calcul ca, în viitorul Comitet Executiv să propună extinderea campionatului Ligii a III-a în baza unui sistem cu play-off (posibil locurile 1-4) și play-out (locurile 5-10).

                  A doua speculație vine la pachet cu incertitudinile și vizează componența celor zece serii. Criteriul de bază continuă să rămână cel geografic, însă chiar și așa planează destule semne de întrebare. Unele dintre ele, și nu puține, au în vizor Seriile I și II, în care ar urma să evolueze și cele trei divizionare C băcăuane: Aerostar (retrogradată din Liga a II-a), CSM Bacău (locul 7 în sezonul trecut) și FC Dinamo Bacău (promovată, în premieră, din Liga a IV-a).

                  E greu de crezut că toate cele trei divizionare C băcăuane vor fi repartizate în aceeași serie. Se vehiculează varianta ca Aerostar să intre în Seria I, în timp în Seria a II-a să le regăsim pe CSM Bacău (la fel ca anul trecut) și pe nou promovata FC Dinamo Bacău. Numai că, și aici speculațiile se intersectează din nou cu incertitudinile, CSM Bacău riscă să nu continue la nivelul Ligii a III-a. Motivul? Blocarea bugetului municipalității, care afectează, în mod direct, și echipa clubului aflat sub tutela Consiliului Local. Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, a tras mai de mult un semnal de alarmă în acest sens: „Ca urmare a blocării bugetului, clubul va întâmpina probleme serioase la toate nivelurile, dar în special în ceea ce privește sporturile de echipă: handbal și fotbal.

                  Nu știu cum ne vom putea descurca din iulie încolo”. Cu toate că bugetul alocat secției de fotbal a CSM Bacău nu a depășit 80.000 anual (concret, o sumă modestă pentru o divizionară C), „CSMeii” s-au descurcat onorabil în ultimul sezon, în care au ținut pasul cu echipe cu pretenții precum Dacia Unirea Brăila, CSM Focșani sau Oțelul Galați. „În condițiile date, consider că ne-am făcut treaba foarte bine, iar ocuparea locului 7 într-o serie ca a noastră constituie o performanță”, a declarat antrenorul Giani Florian căruia îi expiră contractul cu CSM Bacău pe data de 30 iunie: „Mi-aș dori să continui aici, însă la cum se prezintă situația din punct de vedere financiar, pare dificil, ca să nu spun imposibil. Lucrurile nu se fac de pe o zi pe alta. Până acum, nu am primit niciun semnal din partea clubului, iar în calitatea mea de antrenor profesionist, de pe 1 iulie încolo trebuie să iau în calcul orice altă variantă în cazul în care CSM Bacău nu reușește să-și creeze o perspectivă clară. Mi-ar părea rău de munca depusă, dar…”.

                  Giani Florian nu este singurul cu valizele pregătite. Majoritatea jucătorilor privesc spre alte zări: Pavel și Vlad Mocanu către Aerostar, Priboi spre Dacia Unirea Brăila, în timp ce Luca Popa, Dogaru sau Prențu (pentru a da doar câteva nume) au intrat, la rândul lor, în sfera de interes a altor grupări. Sigur, până pe 28 august, data începerii campionatului, mai este destul timp (înscrierile nu se vor face mai devreme de 20 iulie), însă la cum decurg lucrurile în acest moment, e greu de crezut că data de 28 august o va găsi pe CSM Bacău în Liga a III-a. Indiferent de serie.

                  Fotbal / Alegeri la AJF Bacău

                  Sâmbătă, de la ora 11.00 Asociația Județeană de Fotbal țși va alege noua structură de conducere. Pentru un nou mandat de președinte (al patrulea consecutiv) candidează actualul conducător al AJF, Cristian Sava, în timp ce pentru cele două locuri de vice-președinți și-au depus candidatura Nelu Hârlea (Moinești) și Marius Ionică (Dărmănești).

                  Pentru funcția de membri ai Comitetului Executiv s-au înscris Costel Popa (Sascut) și Costică Ene (Curița), în calitate de reprezentanți ai cluburilor de Liga a IV-a și Gheorghe Andrieș, ca reprezentant al cluburilor cu activitate de copii și juniori. „Pentru viitorul mandat am două obiective principale. Primul vizează continuarea parteneriatului cu Federația Regională de Fotbal din Westfalia, parteneriat care a rodit și mai mult în această perioadă afectată de pandemia de Covid-19.

                  Al doilea obiectiv este ca, împreună cu toți factorii decidenți, indiferent de rolul și de postura lor, să ne așezăm la masă și să construim ceva cu adevărat important pentru fotbalul băcăuan. Dacă se vrea cu adevărat acest lucru și eu am semnale că se vrea, consider că este momentul să lăsăm la o parte orgolii, interese și tot ceea ce a dezbinat până acum și să găsim un numitor comun astfel încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, fotbalul băcăuan să poată privi din nou către Liga I”, a declarat Cristian Sava.

                  Niște țărani

                  Când eram copil, mă rușinam să le spun prietenilor că mi-am petrecut vacanța la țară … Când ei se lăudau cu excursii la munte, la mare sau mai știu eu prin ce țară din vechiul bloc comunist. În schimb, exaltam de fericire când ajungeam la singura bunică pe care am mai prins-o în viață, ceilalți bătrâni din familie prăpădindu-se de tineri, pe frontul rusesc sau în anii marii foamete a anilor postbelici. Îmi plăcea să rup din pâinea neagră de 2 lei jumate, adusă de la oraș, în saci din iută, de muncitorii care mai lucrau și pe la combinat, să smulg ceapa din grădină sau să rup roșiile puternic mirositoare, crescute pe aracii bunicii.

                  Mă rugam de mamaia să mă lase să stau cu picioarele goale în glodul abia format de ploia scurtă de vară sau măcar să încerc gumarii pe care acum mai toată lumea-i poartă (doar că-s făcuți la chinezi și au, în ei, un ciorap din ceva sintetic) ori cizmele grele de cauciuc la care aveau acces doar bărbații în toată firea când plecau la pădure sau la CAP, să-și facă numărul de zile cerute de partidul unic. Interzis aveam la fântâna cu cumpănă și găleată din lemn, cum, la fel, nu mi se permitea nici să mă urc în cireșul plin de fructe roșii și dodoloațe. De aprins focul cu găteje păstrate de la via curățată în primăvară, nici atât.

                  Mă consolam cu mămăliga (mereu tăiată felii cu ața din papiota aflată mereu la îndemâna bunicii) al cărei gust nu l-am mai regăsit nici până azi. Coaptă în tuci, pe soba din ogradă, „pâinea” galbenă a țăranului se simțea fantastic de bine alături de ouăle moi, cu gălbenușul ireal de colorat, așteptând cuminți, în strachina de lut, să sature burțile unor orășeni, rupți de oboseală, după o zi lungă de vară, la bunci. Și n-am să uit nici mașinăria din lemn pe care mamaia o hodorogea țesând covoare pentru sine și pentru tot satul, dar mai ales de ia, acea cămeșă pe care o îmbrăca de fiecare dată când era nuntă-n sat, alături de catrință, nelispitul batic și, când se lăsa răcoarea, bundița de miel, înflorată și ea.

                  Acum, doar străinii mai îndrăgesc ia românească, acest monument UNESCO, copiat de casele de modă cu renume mondial, și vreo câțiva nostalgici pe care vor să-i știe lumea că-s români, și nimic altceva. În rest, pe nimeni nu mai interesează faimoasa cămașă de la țară, cei mai mulți contemporani temându-se, probabil, să nu fie asociați cu … niște țărani. Uitând că, pe spatele pălmașilor de la țară, de când lumea, s-a clădit PIB-ul țării.

                  361 de absenți la proba a doua la Evaluarea Națională

                    În județul Bacău s-au înscris la examenul de Evaluare Națională 4445 de absolvenți de clasa a VIII-a. La proba a doua, cea la Matematică, susținută joi, 24 iunie, s-au prezentat la examinare 4084 de elevi, 361 fiind declarați absenți. Nu au fost elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

                    Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2021 susținut de absolvenții clasei a VIII-a, au fost foarte asemănătoare celor date la simularea Evaluării Naționale și la testele de antrenament. La examenul de Matematică din 24 iunie a fost extrasă varianta numărul 3.

                    Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea lor, adică două ore, după completarea casetelor de identificare.

                    Fiecare lucrare primește 10 puncte din oficiu. La proba de la Matematică au fost trei subiecte, primele două fiind de tip grilă.
                    Proba la Limba si literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie. În județul Bacău sunt 22 de elevi înscriși la această probă, toți susținând examenul la limba maghiară.

                    Primele rezultate vor fi afișate pe 29 iunie, pana la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie și 30 iunie.

                    Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

                    O nouă ediție a atelierelor de creație ,,Japonia departe-aproape de Bacău”

                    Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Japonia și România, în municipiul Bacău a avut loc, la mijlocul săptămânii trecute, cea de a patra ediție a evenimentului „Japonia departe-aproape de Bacău”, organizat de Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” și găzduit de Casa Memorială ,,George Bacovia”.

                    În cadrul manifestării s-au desfăşurat două ateliere inedite de scriere creativă, de poezie kaiku, la care au participat mai mulți copii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău.

                    Copiii au fost purtați într-o scurtă călătorie în Ţara Soarelui Răsare, după care au aflat despre elementele care definesc un haiku, cum se creeză, ce pot spune cititorului şi mai ales ce lasă nespus, ce este acela un kigo, care sunt regulile. Într-o atmosferă creativă, s-a lucrat, retuşat iar astfel rotiţele imaginaţiei au fost puse în mişcare.

                    ,,Mulţumesc din suflet tuturor celor implicaţi, şi o să încep cu  colega şi prietena mea, muzeografa și poeta Tincuţa Horonceanu Bernevic, care a fost nu doar colaborator în acest proiect, dar şi gazda noastră în cele două zile, apoi colegului  Mihnea Baran care  a realizat afișul, a filmat și  fotografiat, doamnelor profesoare Lidia Sabău, Mirela Spiţă, Monica Creangă, tuturor copiilor care au fost, după caz, captivaţi, implicaţi, entuziasmaţi, interesaţi, participanţi, motivaţi, ceea ce a dus în final la reuşita  acestor ateliere”, a spus muzeografa Mihaela Băbușanu, de la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”, iniţiatorul şi coordonatorul evenimentului, ea însăși o autoare de volume de poezii haiku.

                    Printre noii creatori de haiku s-au numărat elevii Andrei Gavrilă, Robert Caunic, Maria Filip, Ariana Taghiev, Lucia Stanciu Viziteu, Andrei Rotaru (Școala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza”) și Maria Solomon, Matei Oprea (Școala Gimnazială ,,Mihai Drăgan”).

                    Colaboratori ai acestui eveniment au fost: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” (prof. Mirela Spiţă și prof. Monica Creangă); Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” (profesor Lidia Sabău ); Revista de cultură și atitudine „Plumb”.

                    Romulus-Dan BUSNEA

                       

                    Controale în piețe

                    Comercianții prinși pe picior greșit riscă amenzi de până la 15.000 de lei

                    Inspectorii Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Bacău vor demara controale în piețele agroalimentare din județ. Acțiunile vor avea ca scop verificarea etichetelor la fiecare produs vândut în spațiul piețelor.

                    Sunt vizați în special cei care vând care vând fructe și legume de sezon. Însă, de controalele inspectorilor DAJ nu vor sacăpa nici cei care comercializează în piețe produse din lapte, ouă, carne sau pește. „Acțiunea a demarat, deja, de cinci zile. Azi, de exemplu (joi, 24 iunie n.r.), verificările se fac la piața din Onești. Se fac controale în echipe mixte, cu specialiști de la Direcția Agricolă, Direcția Sanitară Veterinară și Oficiul Fitosanitar. Inspectorii vor fi însoțiți de agenți de la Poliția Locală și de reprezentanți ai piețelor”, a precizat directorul DAJ Bacău, Adrian Solomon. Potrivit Legii 145/2014, comercianții sunt obligați să afișeze la loc vizibil și în mod citeț detalii privind produsul aflat pe tarabă. Lipsa totală a etichetei, dar și a documentelor care să ateste proveniența produselor, pot fi sancționate cu amendă de până la 15.000 de lei. Însă, nu va fi verificată doar existența etichetelor, ci și a atestatelor de producători eliberate de autoritățile locale unde se află terenul de pe care au fost obținute produsele agricole.

                    Amenzi mari pentru producători și comercianți

                    Potrivit legii mai sus amintite, comerciantul de la tarabă trebuie să afișeze pe etichetă nu doar prețul și denumirea corectă a produsului, ci și detalii privind localitatea de origine, data și ora recoltării legumelor și a fructelor. „Pentru vânzările zilnice cu amănuntul efectuate în piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, producătorii agricoli au obligația să înscrie la sfârșitul fiecărei zile/perioade, în fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol prevăzută la art. 11 alin. (2), produsele agricole și cantitățile totale vândute în ziua/perioada respectivă”, se mai arată în Legea 145/2014. Atenție, căci se sancționează drastic și transportul produselor de la locul recoltării la taraba din piață, dacă acestea nu sunt însoțite de documente de proveniență (3.000 – 4.000 de lei). Amendă de până la 1.000 de lei riscă inclusiv cei care au cumpărat marfa de la producător în vederea revânzării, dacă aceștia nu posedă fila din carnet care justifică proveniența produselor. Excepție o va face achiziția acestor produse din piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante.

                    Comercianții, separat de producători, în piețe

                    Aceeași lege invocată la început stabilește că producătorii care comercializează doar producția obținută în propria gospodărie trebuie să ocupe spațiile de vânzare din piețe rezervate exclusiv fermierilor. Pentru aceasta, vor trebui să prezinte administratorului pieței documentele care să ateste că este fermierul care a produs respectivele legume sau fructe: atestat de producător și carnet de comercializare. Interesant este că normativul mai prevede și obligația administratorilor piețelor „de a informa organele competente pentru verificarea activității de comercializare cu produse agricole despre neafișarea la locul de vânzare, de către producătorii agricoli, a etichetei de produs”. Controalele în piețe vor dura până în data de 2 iulie.

                    Final de an școlar îmbrăcat în culorile curcubeului!

                      Așa au încheiat anul școlar preșcolarii de la grupa mijlocie „Prietenii lui Mickey Mouse” de la Grădinița cu Program Prelungit Crai Nou.

                      Îndrumați de doamnele educatoare prof. învățământ preșcolar Butnaru Emanuela și prof. învățământ preșcolar Ciobanu Roxana Beatrice, alături de pictorița Andreea Brehoi, copiii și-au pictat tricourile cu mare entuziasm.

                      Fericire, creativitate și culoare să le fie vacanța mare!

                      Cum arată Valea Muntelui după retragerea apelor

                      Forțele umane și mașinile s-au retras din comunele Brusturoasa și Palanca, lovite de inundații, azi-noapte.

                      Pompierii au evacuat apa din 14 beciuri din comuna Brusturoasa iar din comuna Palanca au evacuat apă și mâl din 6 beciuri, 3 case și 2 curți.

                      În urma celor trei coduri de ploi torențiale, care au fost emise de meteorologi pentru ziua de 23 iunie 2021, în localitățile Moinești, Comănești, Dărmănești, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Zemeș, Măgirești, Palanca, Brusturoasa, situația din teren se prezintă astfel:

                      *în comuna Brusturoasa (satele Hângănești și Brusturoasa) au fost inundate 90 de gospodării și două podețe

                      *în comuna Palanca (sat Ciugheș) au fost inundate 12 curți și 3 gospodării. Pompierii au salvat 2 persoane

                      Ministrul Transporturilor și vicepremierul Dan Barna au vizitat Varianta Ocolitoare a Bacăului

                        Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și vicepremierul Dan Barna au vizitat, azi, șantierul ultimului sector al Variantei Ocolitoare a Bacăului.

                        „Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 – ultimul dintre cele trei ale proiectului – au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepția lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosință integral această variantă de ocolire”, a declarat ministrul Drulă.

                        El a spus că se va asigura că A7 continuă spre Suceava și Siret și că speră ca se va reuși finalizarea proiectării și atragerea finanțării europene prin Programul Operațional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord.

                        „Împreună, am vizitat astăzi centura orașului Bacău – parte din A7 – și le-am spus bacăuanilor că suntem perfect conștienți de faptul că multă vreme au fost amăgiți cu promisiuni goale. Acele vremuri sunt pe cale de dispariție, iar una dintre dovezi este chiar centura Bacăului care va fi dată în folosință în curând”, a declarat și Dan Barna.

                        Au furat banii unui curier

                          Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au reţinut două persoane, bănuite de furt calificat. Ulterior, au fost arestate preventiv.

                          Ieri, 23 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi criminalişti au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în urma cărora au fost depistate şi ridicate mijloace materiale de probă.

                          La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 21.00, un bărbat, angajat în cadrul unei firme de distribuţie a sesizat poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras suma de 10.350 lei dintr-o autoutilitară parcată în spatele unui imobil de pe strada Republicii din municipiul Bacău.

                          În cadrul activităţilor de cercetare penală desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că, doi bărbaţi, de 31 şi 38 de ani ar fi forţat geamul portierei autovehiculului parcat de păgubit pentru a face o livrare la o societate comercială, iar din torpedou ar fi sustras suma de 7.350 de lei.

                          Tot din materialul probator administrat s-a stabilit că cei doi ar fi secţionat ţeava de evacuare gaze, cu scopul de a sustrage catalizatorul unui autoturism , în noaptea de 05/ 06 iunie a.c.

                          Faţă de cei doi bănuiţi s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, iar ulterior, au fost prezentaţi instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                          „Școala Siguranței Tedi”

                            Pe parcursul anului şcolar 2020 – 2021, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma Tymbark Maspex România a implementat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

                            Siguranţa copiilor reprezintă un domeniu prioritar, de interes pentru toate instituțiile implicate în procesul de formare a tinerei generaţii. Fie că vorbim de familie, şcoală sau alte autorităţi cu atribuţii directe în acest domeniu, cu toţii suntem interesaţi să avem un mediu sănătos şi sigur pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor.
                            Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.

                            În județul Bacău, programul a fost implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
                            62 clase din 47 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bacău s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive derulate de polițiștii de prevenire băcăuani pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.

                            Astfel, peste 1000 de elevi din clasa întâi au beneficiat, în acest an școlar, de informaţiile oferite de poliţişti, activitățile fiind interactive și susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive.

                            Poliţiştii de prevenire, dar și cei de posturile de poliție din mediul rural, le-au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni, dar și recomandări referitoare la adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe timpul vacanţelor.
                            În interacțiunea cu polițiștii, elevii au beneficiat de vizualizarea unor materiale și filmulețe educativ-preventive menite să le dezvolte un set de abilități la care să apeleze în diverse situații de risc.